Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 263/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 263/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 263/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.263
Ședința din Camera de consiliu din data de 19 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror L. I..
Pe rol, se află cererea de revizuire formulată de petenta - revizuientă M. R. M. împotriva Sentinței penale nr.657 din data de 10.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în Dosar nr._ .
Fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat atașarea dosarului de fond nr._ al Curții de Apel București - Secția I penală, după care:
Curtea a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, raportat la obiectul cauzei față de care s-a formulat prezenta cerere, respectiv plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată, care a fost respinsă, instanța de judecată nepronunțând o soluție pe fondul cauzei.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată la data de 5 mai 2014, pe rolul acestei Curți, revizuienta M. R. M. a formulat cerere de revizuire a sentinței penale nr.657 din data de 10 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală.
Motivându-și cererea de revizuire, petenta a arătat că în cauză s-a reținut o altă situație de fapt și de drept total diferită de cea reală.
Analizând cererea sub aspectul admisibilității în principiu a acesteia, în conformitate cu prevederile art.459 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta privește o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată care a fost respinsă.
Astfel, prin sentința penală nr.657 din 10 decembrie 2013, Curtea de Apel București – Secția I Penală, în temeiul disp. art.278/1 alin.8 lit. a). Cod procedură penală, a fost respinsă - ca nefondată - plângerea formulată de petenta M. R. M. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din data de 19 septembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din dosarul nr.734/P/2013.
În temeiul disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligată petenta la plata sumei de 50 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat.
Întrucât prin sentința a cărei revizuire se cere, instanța u a pronunțat o soluție pe fondul cauzei, de condamnare sau achitare, cererea de revizuire este inadmisibilă în raport cu prevederile art.452 Cod procedură penală și urmează să fie respinsă ca atare.
Văzând și prevederile art.275 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire formulată de petenta M. R. M. împotriva Sentinței penale nr.657 din data de 10.12.2013, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în Dosar nr._ .
Obligă pe petentă la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.VI.2014.
PREȘEDINTE,
A. N.
GREFIER,
D. S.
red.A.N.
dact.L.G.
ex.2
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1275/2014.... → |
|---|








