Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Decizia nr. 1288/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1288/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 1288/2014

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1288

Ședința publică din data de 23 octombrie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. D. G.

JUDECĂTOR: I.-T. C. B.

GREFIER: D. T.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror S. M..

Pe rol, se află pronunțarea asupra apelului formulat de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița împotriva sentinței penale nr.330 din data de 15.09.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2014 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, în temeiul art.391 alin.1 NCPP, a stabilit data pronunțării, astăzi 23.10.2014, când, în aceeași compunere, a decis astfel:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.330 din data de 15.09.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în baza art. 32 alin. 1 Cod penal raportat la art. 188 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul O. A. F. [fiul lui D. și Crenguța, născut la data de 11.06.1993 în Slobozia, județul Ialomița, domiciliat în ., fără forme legale în . Ialomița, cu antecedente penale, CNP_], la pedeapsa principală de 2 ani și 9 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.66 alin. 1 lit. a și lit. b Cod penal pe o durată de 1 an (pedeapsă complementară) pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

În baza art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 Cod penal, a mai fost condamnat inculpatul O. A. F., la pedeapsa principală de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, combinat cu art. 45 alin. 1 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul O. A. F. să execute pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 2 ani și 10 luni închisoare și pedeapsa complementară pe o durată de 1 an, constând în interzicerea drepturilor prev. de 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal.

În baza art. 65 alin. 1 și 3 Cod penal, a fost interzisăe inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal (pedeapsă accesorie).

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 362 Cod procedură penală și art. 208 Cod procedură penală, s-a constatat că subzistă temeiurile inițiale ale arestării preventive și s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de inculpatul O. A. F..

În baza art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa principală a închisorii aplicate durata reținerii și arestării preventive de la 30.05.2014 la zi.

S-a luat act că persoana vătămată G. D. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, neavând pretenții de la inculpat.

A fost obligat inculpatul către partea civilă S. Județean de Urgență Slobozia la plata sumei de 3.657,87 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu persoana vătămată G. D. M..

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul O. A. F..

A mai fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 29 mai 2014, în jurul orei 15:00, inculpatul O. A. F. și persoana vătămată G. D. M., s-au întâlnit întâmplător în parcul din centrul localității Valea Ciorii, jud. Ialomița.

Inculpatul O. A. F. se afla într-o stare vădită de ebrietate și a început o discuție în contradictoriu cu G. D. M.. Discuția a degenerat destul de repede în agresiune fizică, cei doi s-au împins și lovit reciproc, context în care inculpatul O. A. F. a scos din buzunar un briceag cu care i-a aplicat o lovitură, în zona preombilicală, persoanei vătămate G. D. M.. Acesta din urmă a reușit să se ridice și luând bicicleta, s-a îndreptat spre postul de poliție. Înainte de a ieși din parc, a fost ajuns din urmă de inculpat care, l-a lovit din nou cu cuțitul, de data aceasta în brațul stâng.

Urmare agresiunii suferite, persoana vătămată G. D. M. a primit îngrijire medicală de la S. Țăndărei și apoi de la S. Județean de Urgență Slobozia.

La momentul declanșării și consumării agresiunii, în parcul din centrul comunei Valea Ciorii și în fața magazinului S.C. D. .., aflat în imediata apropiere, se aflau mai multe persoane, inclusiv minori care, asistând la fapta comisă cu violență asupra lui G. D., au avut un sentiment de insecuritate/nesiguranță ce i-a determinat pe majoritatea să se îndepărteze de acea zonă, unde ieșiseră să se relaxeze într-o zii de sărbătoare religioasă.

Faptele comise de inculpatul O. A. F. sunt probate prin declarațiile martorilor oculari, persoanei vătămate, prin documentele medico-legale și chiar prin declarațiile inculpatului, toate acestea coroborându-se între ele în ceea ce privește aspectele esențiale ale cauzei.

Astfel: martorul C. L. declară că, în după amiaza zilei de 29 mai 2014, se afla în zona magazinului S.C. D. .. când i-a văzut pe numiții O. A. F. și G. D. cum au început să se înjure, să se împingă, lovindu-se reciproc. La un moment dat O. a scos un briceag din buzunarul pantalonilor, briceag cu care l-a lovit pe G. M. în zona abdominală; martorul L. I. care la rândul său se afla în aceeași zonă, își amintește ca și martorul anterior cum cei doi se înjurau, se împingeau, după care au început să se lovească cu pumnii și picioarele, iar la un moment dat O. A. a scos din buzunar un briceag cu care l-a lovit pe G.; martorul B. M., se afla în parc împreună cu nepoțelul său în vârstă de 5 ani, pe care-l dădea în leagăn. A văzut cum G. M. D. stătea de vorbă cu mai multe fete când a venit și O. A. F., care i-a reproșat lui G. că s-ar fi luat de unul din copii. Inițial, G. i-a spus lui O. să-l lase în pace pentru că nu are chef de ceartă și imediat, martora l-a văzut pe O. D. cum s-a năpustit asupra lui G. și cei doi s-au luat la bătaie. Inculpatul O. A. F. l-a lovit de mai multe ori cu briceagul pe G.; în timpul bătăii a observat cum și lui O. A. F. a început să-i curgă sânge din nas; martorul G. O., declară că, în ziua incidentului era de serviciu la magazinul S.C. D. .. din ., în jurul orei 16:00 neavând clienți, a ieșit în fața magazinului și i-a văzut în părculeț pe O. A. F. și G. D. cum erau grămadă de jos. Dându-și seama că se băteau martorul a strigat la ei să se liniștească pentru că erau mai mulți copii în parc, copii care aveau vârste între 5 și 10 ani; martorul D. F. se afla la S.C. D. .., în după amiaza de 29.05.2014, când l-a văzut pe O. A. F. cum a sărit să-l lovească cu pumnul pe G., după care cei doi s-au lovit reciproc în timp ce se aflau în părculețul de joacă al copiilor.

La un moment dat, a observat cum inculpatul O. a scos din buzunar un briceag cu care l-a lovit pe G..

- martorul P. V., aflat lângă magazinul Bimbaraua în după-amiaza de 29.05.2014, l-a văzut pe O. A. F. beat, cum se certa cu oamenii care treceau pe stradă îndreptându-se către un alt magazin, cunoscut sub numele „LA OVIDA”, respectiv S.C. D. ...

- martorul D. C. – declară că, în timp ce se afla la magazinul „BIMBARAUA” l-a văzut pe O. A. F. cum a intrat în curtea magazinului și prezenta pete de sânge la nivelul feței. Fără să spună nimic inculpatul a împins cu mâna un bărbat de circa 30 de ani. Martorul a intervenit să-l împiedice pe O. de a agresa acea persoană, ceea ce l-a făcut pe inculpat să se enerveze mai tare, trântind telefonul de pardoseala magazinului. Și-a strâns telefonul de pe jos după care a plecat.

Cel mai probabil, episodul descris de martor s-a petrecut imediat după consumarea agresiunii din parcul comunei.

Persoana vătămată G. D. M. descrie . în mod asemănător cu modul în care o fac martorii mai sus citați. Inculpatul O. A. a început . și pentru a scăpa de el, persoana vătămată l-a împins. Cum inculpatul nu a cedat, i-a dat un pumn în față după care, amândoi au căzut pe sol, moment în care a primit o lovitură cu cuțitul în abdomen. Inițial, nu a realizat că a fost înțepat cu cuțitul în abdomen astfel încât s-a ridicat de jos, a luat bicicleta pentru a merge la poliție. Până să reușească să iasă din parc, a fost ajuns din urmă de inculpat, care l-a lovit din nou cu cuțitul în brațul stâng. Când a ajuns în dreptul poliției a simțit o durere puternică în stomac și a văzut rana de la abdomen.

Conform raportului de expertiză medico-legală pe bază de acte medicale nr. 1916/A1/158 din 30.05.2014, numitul G. D. M. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin acțiunea unui corp tăietor/înțepător, posibil briceag.

Leziunile traumatice suferite pot data din 29.05.2014 și necesită 30 – 35 de zile de îngrijiri medicale.

Leziunile traumatice suferite (plagă gastrică complicată cu peritonită generalizată care a necesitat intervenția chirurgicală), au pus viața victimei în primejdie.

Inculpatul O. A. F. a recunoscut săvârșirea faptei și a arîtat că, în după amiaza respectivă a consumat băuturi alcoolice după care a ieșit în parc unde s-a întâlnit cu G. D. M. cu care a avut o altercație ce a degenerat în agresiune fizică. Inculpatul O. A. susține însă că, cel care a început . a fost persoana vătămată G. D. M. care l-a lovit cu pumnul în tâmpla stângă ceea ce a provocat căderea sa. În timp ce se afla la pământ a continuat să fie lovit în spate și în cap de G., situație în care el a scos briceagul și l-a lovit o dată în mâna stângă.

Instanța de fond a apreciat că susținerile inculpatului O. A. F. nu se coroborează cu nicio altă probă din cauză, ci dimpotrivă acestea sunt contrazise atât de declarațiile martorilor, cât și de documentele medico-legale aflate la dosarul cauzei.

Astfel, Raportul de expertiză medico-legală nr. 1916/A_ - persoană vătămată G. D. M. - confirmă trei lovituri cu un obiect tăietor/înțepător, posibil briceag, din care două în zona brațului stâng și una în zona periombilicală.

Pe de altă parte, Raportul de constatare medico-legală nr.1917/A_, stabilește că numitul O. A. F. prezintă leziuni traumatice cu vechime diferită:

- hematoame ale feței ce pot data din 29.05.2014 și necesită 8 – 9 zile de îngrijiri medicale, fără punerea vieții în primejdie;

- placarde excoriate la nivelul toracelui posterior și cotului drept care au o vechime de 6 – 7 zile și nu au legătură de cauzalitate cu . din 29.05.2014.

Astfel, judecătorul fondului a concluzionat că probele expuse, analizate coroborat fiecare în parte și toate în ansamblul lor, au atitudinea de a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, devenind astfel posibilă pronunțarea condamnării conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală.

Probele administrate la urmărirea penală se coroborează între ele și converg la stabilirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu în mod corect.

A arătat judecătorul fondului că, în drept, fapta inculpatului O. A. F. constituie infracțiunea de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 188 Cod penal și întrunește din punctul de vedere al laturii obiective și subiective elementele constitutive ale acestei infracțiuni, faptă săvârșită cu vinovăție de inculpatul O. A. F..

Față de obiectul vulnerant folosit, care prin el însuși este susceptibil de a produce moartea victimei, față de zonele corporale lezate și intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, inculpatul a prevăzut rezultatul acțiunii sale și chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat totuși posibilitatea unui rezultat letal.

Totodată, fapta aceluiași inculpat care în după amiaza zilei de 29.05.2014, prin . comisă în public, asupra persoanei vătămate, a tulburat ordinea și liniștea publică, creând un sentiment de insecuritate/nesiguranță persoanelor, inclusiv minori, aflate în parc să se relaxeze într-o zii de sărbătoare religioasă, constituie infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal și întrunește din punctul de vere al laturii obiective și subiective elementele constitutive ale acestei infracțiuni, faptă săvârșită cu vinovăție de inculpatul O. A. F..

Instanța de fond a înlăturat solicitarea apărării inculpatului de aplicare a art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, întrucât situația de fapt derulată și împrejurările concrete ce au condus la săvârșirea faptelor, astfel cum au fost recunoscute de către inculpat, nu au aptitudinea de a se constitui într-o provocare din partea victimei.

Instanța de fond, însă, a apreciat că poate fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. a Cod penal, având în vedere eforturile depuse de inculpat pentru înlăturarea consecințelor civile ale infracțiunii față de victimă și disponibilitatea inculpatului de achitare și a sumei de bani, reprezentând cheltuieli de spitalizare către spitalul ce a acordat îngrijiri medicale aceleiași victime.

S-a ținut cont și de aspectul că, potrivit noilor dispoziții penale, efectele atenuantelor nu mai atrag aplicarea în mod obligatoriu a unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, ci reducerea limitelor minimă și maximă cu câte o treime.

În operațiunea de individualizare a pedepselor, s-a ținut cont de încadrarea juridică a faptelor, de dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, de efectele circumstanțelor atenuante, de dispozițiile art. 74 Cod penal privind criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv, împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, natura, gravitatea acestora și rezultatul produs, conduita inculpatului în cadrul procesului penal, nivelul de educație, vârsta și situația familială și socială și aptitudinea inculpatului de a se reeduca prin executarea pedepsei aplicate.

Pentru pedeapsa aplicată, s-a apreciat că modalitatea de executare a detenției, realizează scopul preventiv și educativ al pedepsei, aplicându-se și pedeapsa complementară, acolo unde textul incriminator a prevăzut obligatoriu aplicarea acestei pedepse.

Față de aceste aspecte, instanța de fond a înlăturat solicitarea apărării de acordare, ca modalitate de executare, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a luat act că persoana vătămată G. D. M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, neavând pretenții de la inculpat și a obligat pe inculpat, către partea civilă S. Județean de Urgență Slobozia, la plata sumei de 3.657,87 lei - reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu persoana vătămată G. D. M..

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub două aspecte: greșita reținere a circumstanței atenuante judiciare și greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate, fără observarea criteriilor impuse de art.74 Cod penal.

Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu toate actele și lucrările dosarului, cu motivele anterior menționate, dar și în conformitate cu art.417 și următoarele din Codul de procedură penală, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este fondat, în considerarea următoarelor argumente:

Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, aceasta urmând a fi însușită și de instanța de control judiciar, judecata efectuându-se de altfel, în condițiile art.396 alin.10 Cod procedură penală.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea constată că prima instanță a dat dovadă de o vădită lipsă de fermitate și o reținere nejustificată a circumstanțelor atenuante judiciare.

Curtea subliniază că este vorba despre o infracțiune împotriva persoanei, astfel încât, principial, nu este incident art.75 alin.1, lit.d Cod penal.

Nu se identifică nici un ajutor dat în concret victimei, respectiv îngrijirea acesteia, acordarea de prim ajutor, transportul la un spital.

Din contră, inculpatul a dovedit ferocitate și după ce a lovit victima cu cuțitul în abdomen, în timp ce aceasta căuta să fugă, inculpatul a urmărit-o și i-a mai aplicat o lovitură de cuțit în braț.

Această periculoasă stăruință, în atingerea scopului infracțional, respectiv suprimarea vieții victimei, trebuie să se reliefeze în aplicarea unor pedepse corespunzătoare inculpatului, atât pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.188 Cod penal, cât și art.371 Cod penal.

Se impune aplicarea unei pedepse rezultante ferme, care să fie executată în regim ce detenție, perioadă în care infractorul urmează să își însușească în mod temeinic respectul față de valorile sociale.

Va modifica, în aceste condiții sentința apelată în sensul celor menționate anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul Ialomița împotriva sentinței penale nr.330 din data de 15.09.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința apelată și în fond, rejudecând:

În baza art. 32 al 1 Cp rap. la art. 188 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod penal, condamnă inculpatul O. A. F. la 5 ani și 6 luni închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h Cod penal, precum și dreptul de a comunica cu victima G. D. M. pentru o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h Cod penal, precum și dreptul de a comunica cu victima G. D. M..

În baza art. 371 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod penal, condamnă inculpatul la 1 an închisoare.

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b, h, Cod penal, precum și dreptul de a comunica cu victima G. D. M. pentru o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h Cod penal, precum și dreptul de a comunica cu victima G. D. M..

În baza art. 38 al. 1 - 39 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final, urmând a executa o pedeapsa rezultantă de 5 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h Cod penal, precum și dreptul de a comunica cu victima G. D. M. pentru o perioadă de 5 ani.

În baza art. 65 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b, h Cod penal, precum și dreptul de a comunica cu victima G. D. M..

Deduce din pedeapsă durata prevenției de la 30.05.2014 la zi.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. D. G. I.-T. C. B.

GREFIER,

D. T.

red.M.D.G.

dact.L.G.

ex.6

red.I.G.Z.-Trib.Ialomița

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art.371 NCP. Decizia nr. 1288/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI