Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1766/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1766/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 1766/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.1766

Ședința publică de la 27 septembrie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – S. M.

JUDECĂTOR – E. U.

JUDECĂTOR – L. C. - N.

GREFIER - A. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. L..

Pe rol soluționarea recursului declarat de contestatorul M. G. împotriva sentinței penale nr.606/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. _ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul contestator M. G. reprezentat de avocat din oficiu I. N. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului contestator, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și, rejudecând, admiterea contestației în anulare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de contestator, ca nefondat, considerând că în mod temeinic instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare întrucât aceasta nu se circumscrie condițiilor de admisibilitate în principiu prev. de Codul de procedură penală.

CURTEA

La data de 15 mai 2013, M. G. a formulat la Judecătoria sectorului 1 București, contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 396/2013, arătând că această sentință este nelegală deoarece la termenul de judecată din 16 aprilie 2013, cauza s-a judecat fără ca el să fi fost legal citat.

Judecătoria sectorului 1 București a reținut că, prin sentința penală mai sus menționată s-a respins ca fiind inadmisibilă plângerea petentului formulată împotriva unor rezoluții ale Parchetului, în temeiul art. 278/1 C.p.p. iar potrivit art. 391 C.p.p., instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, verificând, printre altele, dacă temeiurile contestației se încadrează între cele prevăzute de art. 386 C.p.p.

Instanța a reținut faptul că, deși argumentul contestatorului se încadrează între cele expres prevăzute de art. 386, constituind cazul prevăzut de art. 386 litera a C.p.p., totuși sentința penală 396/2013 a cărei legalitate o contestă, nu este o hotărâre a instanței de recurs, pentru a deveni incidente dispozițiile art. 386 litera a.

Prin urmare, prin sentința penală nr. 606/2013, Judecătoria sectorului 1 a respins contestația în anulare ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs contestatorul, criticând sentința sub următoarele aspecte:

În mod greșit prima instanță nu a reținut modificare obiectului contestației sale, în sensul că, a formulat contestație împotriva ordonanței 4021/VIII/1/2012 și ordonanței 5195/II/2/2012.

Instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii sale modificatoare .

A solicitat admiterea în principiu a cererii sale, atașarea la dosarul cauzei a dosarelor 4021/VIII/1/2012 și nr. 5195/II/2/2012.

Examinând recursul declarat de contestator, Curtea apreciază că este neîntemeiat.

Petentul a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale 396/2013, cu motivarea că, la termenul din 16 aprilie 2013, când a fost lăsată cauza în pronunțare, procedura de citare nu a fost îndeplinită potrivit legii.

În mod corect a reținut prima instanță că, sentința penală a cărei legalitate o contestă contestatorul, nu este o hotărâre a unei instanțe de recurs, pentru a putea exercita această cale extraordinară de atac, ci o hotărâre a unei instanțe de fond.

Toate cazurile prevăzute de art. 386 literele a, b, c și e C.p.p., fac trimitere la hotărârea pronunțată de instanța de recurs, cu excepția cazului prevăzut de art. 386 litera d C.p.p., care nu are incidență în cauza de față.

Deși instanța de fond nu a analizat cererea modificatoare depusă de contestator la 6.06.2013, prin care a indicat faptul că exercită această cale extraordinară de atac împotriva a două ordonanțe ale parchetului, Curtea constată că această omisiune nu poate constitui un temei pentru casarea hotărârii recurate în cauză. Atâta vreme cât împotriva unei hotărâri de primă instanță nu poate fi primită o contestație în anulare ci numai împotriva unei decizii pronunțate în recurs, cu atât mai puțin nu poate fi primită o contestație în anulare împotriva unor ordonanțe ale parchetului, cu privire la care există posibilitatea contestării lor în procedura prevăzută de art. 278/1 C.p.p.

De altfel, la termenul din 16 aprilie 2013, cu ocazia dezbaterilor în cauza în care s-a pronunțat sentința 396/2013, petentul a fost prezent și a fost legitimat de instanță.

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 385/15 alin. 1 litera b C.p.p., recursul este apreciat ca fiind neîntemeiat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M. G. împotriva sentinței penale nr. 606/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.

Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 septembrie 2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

S. MustațăElena U. L. N. C.

Proces-verbal

pentru jud. U. E. aflată la pensie,

semnează, PREȘEDINTE COMPLET,

GREFIER,

A. M.

Red./dact. C.N.L. 2 ex./14.10.2013

Jud. Sect. 1 B. – jud.: G. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1766/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI