Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 365/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 365/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-07-2013 în dosarul nr. 365/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 365
Ședința publică din data de 31.07.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I.-T. C.-B.
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de d-na procuror D. F..
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta S.C. I. P. S.R.L. împotriva Rezoluției nr. 91/P/2013 din data de 06 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 17.07.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a amânat pronunțarea succesiv la data de 24.03.2013 și 31.07.2013, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra plângerii penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data 23 aprilie 2013, sub nr._, petenta S.C. I. P. S.R.L. a solicitat desființarea Rezoluției nr. 91/P/2013 din data de 06 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, solicitând anularea acesteia și începerea urmăririi penale față de intimatul P. M..
În motivarea plângerii, petenta a arătat că este nemulțumită de soluționarea unui dosar de executare silită, efectuat de intimatul din speță, pe care îi consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", prev. de art.246 C.pen., „neglijență în serviciu" prev. de art.249 C.pen. și „fals intelectual" prev. de art.289 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., respectiv „uz de fals" prev. de art.291 C.pen. cu aplic. art.41 alin.2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit.a C.pen.
În cauză, au fost atașate dosarele nr.91/P/2013 și nr.1207/II/2/2013 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Analizând, prin coroborare, actele și lucrările dosarului Curtea constată plângerea petentei S.C. I. P. S.R.L. ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin rezoluția din 6 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, dată în dosarul nr.91/P/2013, s-a dispus – în temeiul art.228 alin.6 Cod procedură penală, rap.la art.10 lit.a și d rap.la art.281 pct.1, lit.b Cod procedură penală - neînceperea urmării penale față de intimatul M. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.246 C.pen., art.249 C.pen., art.289 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.291 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., toate cu aplic. art. 33 lit.a C.pen.
În fapt, s-a reținut că petenta a solicitat efectuarea de cercetări penale împotriva executorului judecătoresc M. P., pentru aceea că, a efectuat în mod abuziv acte de executare silită în dosarele de executare nr.2822/2012 și 2823/2012, în care petenta avea calitatea de debitoare, în sensul că: a început executarea silită fără a ține seama de faptul că cererea de executare silită fusese formulată prin avocat în numele ambilor creditori (C. M. și P. D.), deși avocatul respectiv avea mandat în acest sens doar din partea creditorului C. M.; nu a sesizat că, din cele patru sentințe judecătorești și o încheiere puse în executare doar una era investită cu titlu executoriu; a menționat în mod fals în cuprinsul cererilor înaintate instanțelor de judecată cât și în somațiile emise adresa creditorului P. D., cât și faptul că executarea silită se efectuează la stăruința creditorilor C. M. și P. D., în condițiile în care, creditorul P. D. nu mandatase pe avocatul Halas C. A. să formuleze cerere de executare silită în numele său; a consemnat aspecte nereale în cuprinsul procesului verbal din data de 08.02.2013 de constatare a conexării dosarelor de executare silită nr.2822/2012 și 2823/2012.
Procurorul de caz a concluzionat că din actele premergătoare efectuate nu au rezultat probe sau indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate de către intimatul M. P., acesta îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu cu ocazia punerii în executare a hotărârilor judecătorești.
A rezultat că, cererea de executare silită a fost formulată de avocat Halas C. A., după ce în prealabil creditorul P. D. își dăduse consimțământul verbal în acest sens, de altfel acesta semnând personal împuternicire avocațială, emisă la data de 20.12.2012, prin care susnumitul avocat era împuternicii întocmească și să depună cererea de executare silită.
Referitor la faptul că, o parte din hotărârile judecătorești puse executare nu ar fi fost investite cu formulă executorie, s-a constatat că, deși - inițial - instanța de judecată prin încheierea din data de 19.11.2012 a respins pentru acest considerent cererea de încuviințare a executării silite, vizând aceste hotărâri – ulterior - executorul judecătoresc a solicitat la data de 26.11.2012 încuviințarea executării și în baza tuturor hotărârilor investite cu formulă executorie, cererea fiind admisă prin încheierea din data de 19.12.2012 pentru toate acele hotărâri pentru care inițial, la data de 19.11.2012 se respinsese cererea de încuviințare.
Privitor la procesul verbal din data de 08.02.2013 de constatare a conexării dosarelor de executare silită nr.2822/2012 și 2823/2012, a rezultat executorul judecătoresc a avut în vedere la întocmirea acestuia aspectele reținute instanța de judecată prin încheierea din data de 19.12.2012 dată în dosar nr._/301/2012.
Cu acea ocazie, judecând cererea de încuviințare a executării silite, formulată în dosarul de executare nr.2823/2012, instanța a reținut că executarea silită împotriva debitorilor a sentinței civile nr.8146/29.06.2009 a fost deja încuviințată pe raza Sectorului 3 printr-o încheiere anterioară dată în dosarul nr._/301/2012, context în care a respins ca lipsită de interes cererea executorului judecătoresc vizând această sentință.
Referitor la indicarea greșită în cuprinsul actelor întocmite a domiciliului creditorului P. D., a rezultat că acesta a fost astfel menționat din eroare, fiind preluat în acest mod din dispozitivul titlului executoriu.
Pe de altă parte, după cum în mod corect a remarcat și procurorul de caz motivele invocate de către petentă în cuprinsul plângerii penale formulate reprezintă în fapt o critică asupra modului în care executorul judecătoresc a efectuat unele acte de executare silită, în dosarele nr.2822/2012 și nr.2823/2012.
Însă, conform art.60 din Legea nr.188/2000 care reglementează activitatea executorilor judecătorești, actele executorilor judecătorești sunt supuse, în condițiile legii, controlului instanțelor judecătorești competente.
În același sens, art.399 alin.1 C.pr.civ. prevede că, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate formula contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, instanța civilă urmând a se pronunța în ceea ce privește respectarea de către executorul judecătoresc cu ocazia efectuării executării silite a dispozițiilor legale care reglementează această activitate.
Astfel, dacă petenta era nemulțumită de vreunul din actele de executare silită întocmite de executorul judecătoresc în dosarele de executare silită mai susarătate, avea dreptul de a le contesta pe calea unei acțiuni introduse la instanța de judecată competentă.
Verificările efectuate au demonstrat că nu se poate reține în sarcina persoanei reclamate săvârșirea vreunei fapte care să atragă o responsabilitate penală.
Prin rezoluția din 26 aprilie 2013, emisă de Procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr.1207/II/2/2013, a fost confirmată rezoluția dată în dosarul nr.91/P/2013.
Analizând plângerea formulată și actele premergătoare urmăririi penale efectuate în cauză, Curtea constată că nu sunt indicii temeinice cu privire la existența infracțiunii reclamate, astfel că actele emise de procuror apar ca legale și temeinice.
Curtea constată că în procedura de soluționare a plângerii (art.2781 Cod procedură penală), conform dispozițiilor legale, instanța urmează să verifice rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei întocmit de Ministerul Public, și a altor înscrisuri noi prezentate.
Petenta S.C. I. P. S.R.L. nu a învederat alte împrejurări ori mijloace de probă în susținerea plângerii, ci a reluat aceleași motive din plângerea inițială, invocând faptul că intimatul se face vinovat de comiterea infracțiunilor reclamate.
Pe cale de consecință, Curtea va analiza probatoriul administrat în cursul cercetării efectuate de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Potrivit art.228 Cod procedură penală, organul de urmărire penală sesizat în unul dintre modurile prevăzute de art.228 Cod procedură penală dispune începerea urmăririi penale când din cuprinsul actelor de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art.10 Cod procedură penală.
În mod corect P. a analizat existența infracțiunilor cu care a fost sesizat, acelea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijență în serviciu, fals intelectual și uz de fals, conform art. 228 Cod procedură penală, în vederea identificării existenței unei cauze de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art.10 Cod procedură penală.
Acuzațiile formulate de către petentă decurg din punerea în executare a unei hotărâri judecătorești. În plângere, petenta a afirmat că au fost puse în executare două hotărâri judecătorești (încheieri) și nu se putea proceda la executare silită, întrucât dosar una dintre ele era investită cu titlu executoriu.
Curtea constată că executarea silită s-a făcut în baza încheierii ce a constituit titlul executoriu în dosarul de executare nr. 2823/2012.
În raport de probele administrate, soluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București apare ca temeinică și legală, în cauză nefiind probată latura subiectivă a infracțiunilor reclamate.
Totodată, Curtea arată că actele Ministerului Public, rezoluția din prezenta cauza, spre deosebire de hotărârile instanței, nu se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că, în măsura în care petenta va identifica alte probe, poate formula în interiorul termenului de prescripție a răspunderii penale, o altă plângere, fără ca să i se poată opune soluția anterioară a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Față de toate aceste argumente, Curtea constată că plângerea petentei apare ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, conform dispozițiilor art.2781 al.(8), lit.a Cod procedură penală.
Constatând culpa procesuală a petentei, Curtea, în baza dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală, o va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea petentei S.C. I. P. S.R.L. împotriva Rezoluției nr. 91/P/2013 din data de 06 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Obligă petenta la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 31 iulie 2013.
PREȘEDINTE,
I.-T. C.-B.
GREFIER,
C. G.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 364/2013. Curtea de... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1742/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
