Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 308/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 308/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-09-2014 în dosarul nr. 308/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.308/F
Ședința din camera de consiliu din data de 02 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: R. A. A.
GREFIER: P. I.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
este reprezentat de procuror N. M..
Pe rol, se află judecarea contestației în anulare formulate de contestatoarea Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat atașarea dosarului nr._ al Curții de Apel București - Secția I penală, precum și faptul că prin încheierea din data de 02.09.2014 a fost respinsă, ca nefondată, cererea de abținere formulată în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul cu privire la admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, arătând că cererea formulată nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.427 alin.2 din Codul de procedură penală, motivele invocate reprezentând de fapt critici cu caracter general.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
La data de 02.07.2014, a fost înregistrată pe rolul acestei Curți contestația în anulare formulată de contestatoarea Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor împotriva sentinței penale nr.261/18.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în dosarul nr._, invocându-se ignorarea Constituției României și a Tratatelor Uniunii Europene.
Asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 261/18.06.2014 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală, în baza art.459 Cod de procedură penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor, iar în baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală a fost obligată revizuenta la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Potrivit art. 431 alin.2 Cpp, în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare se verifică dacă aceasta este formulată în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină este dintre cele prevăzute de art. 426 Cpp și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
În speță, Curtea constată că nu sunt incidente dispozițiile mai sus amintite, motivele invocate în contestația în anulare necircumscriindu-se niciunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 Cpp.
Față de cele expuse, în baza art. 431 C.p.p. respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea Asociația pentru Cinstirea Memoriei Eroilor.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat .
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 431 C.p.p. respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea ASOCIAȚIA P. CINSTIREA MEMORIEI EROILOR.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.09.2014.
PREȘEDINTE
R. A. A.
GREFIER
P. I.
red.R.A.A.
dact.L.G.
ex.2/24.09.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 441/2014.... → |
|---|








