Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 519/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 519/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 519/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.519/C
Ședința publică din data de 24 iulie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
GREFIER: G. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. M. N..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul M. G. împotriva Sentinței penale nr.351/F din data de 27 martie 2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat M. G., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat A. I., în substituirea avocatului C. I., în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București și a delegației de substituire nr.516/2014 (atașate la filele 11-12 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu contestatorul condamnat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestației cu care a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat solicită, în temeiul art.4251 alin.7 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate, iar, în rejudecarea cauzei, să se constate incidența dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal și să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia prin hotărârea definitivă de condamnare de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată, întrucât pedeapsa pe care o execută în prezent contestatorul condamnat, de 25 ani închisoare, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă în art.188 corob. cu art.199 din Codul penal.
Contestatorul condamnat M. G., personal, având ultimul cuvânt, susține că nu are nimic de spus.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.351/F din data de 27 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul G. – Secția Penală, în temeiul art.23 din Legea nr.255/2013 rap. la art.595 din Codul de procedură penală, a respins, ca nefondată, contestația la executare întemeiată pe sesizarea Comisiei de evaluare de pe lângă Penitenciarul G. (constituită în baza H.G. nr.836/2013), privind aplicarea legii penale mai favorabile pentru condamnatul M. G. (fiul lui G. și M., născut la data de 29 martie 1956, în localitatea V., județul Teleorman, CNP_), cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului, potrivit art.275 alin.3 din Codul de procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că, prin Sentința penală nr.785/2005 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală (rămasă definitivă prin Decizia nr.4764/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), în baza căreia s-a emis, la data de 06 septembrie 2005, MEPÎ 965/2005, condamnatului la care se referă sesizarea i-a fost aplicată pedeapsa principală de 25 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174 - 175 alin.1 lit.c din vechiul Cod penal, executarea pedepsei respective începând la data de 18 octombrie 2004 și urmând a se împlini la data de 17 decembrie 2029. De asemenea, aceluiași condamnat i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a și b din vechiul Cod penal, atât ca pedeapsă accesorie (pe durata executării pedepsei principale), cât și ca pedeapsă complementară (pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii).
Potrivit art.6 alin.1 din noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, pedeapsa aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În speță, infracțiunea la care se referă hotărârea definitivă de condamnare are corespondent în art.188 corob. cu art.199 din noul Cod penal, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de la 10 ani la 25 ani, în condițiile în care limita maximă din art.188, de 20 ani închisoare, se majorează cu o pătrime, potrivit art.199.
D. urmare, pedeapsa de 25 ani închisoare, pe care condamnatul o execută în prezent, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, ci este egală cu acel maxim, astfel că nu se impune reducerea duratei acesteia.
Împotriva acestei sentințe (a cărei minută a fost comunicată, în copie, la data de 01 aprilie 2014), a formulat contestație în termenul legal (la aceeași dată) condamnatul M. G. (printr-o cerere întocmită personal, nemotivată, depusă la administrația locului de detenție - Penitenciarul G. și transmisă apoi primei instanțe).
Contestația condamnatului a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 08 iulie 2014.
În dezbaterile de la termenul de astăzi, condamnatul contestator, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a solicitat reducerea pedepsei pe care o execută în prezent, de la 25 ani închisoare la 20 ani închisoare, potrivit art.6 alin.1 din Codul penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menționat, Curtea constată că, în speță, contestația cu judecarea căreia a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Contestatorul M. G. a fost condamnat, printr-o hotărâre rămasă definitivă în data de 24 august 2005, la pedeapsa principală de 25 ani închisoare (a cărei executare a început în data de 18 octombrie 2004, urmând a se împlini, la termen, în data de 17 decembrie 2029) și la pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 3 ani, a drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, b din vechiul Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.174 - 175 lit.c din același cod, în sarcina lui reținându-se în fapt că, la data de 17 octombrie 2004, a ucis-o pe soția sa, M. M., prin lovirea repetată a acesteia, cu corpuri contondente, în diferite zone ale corpului și la nivelul feței.
Potrivit legii noi, fapta condamnatului realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de omor asupra unui membru de familie (în accepțiunea art.177 alin.1 lit.b din Codul penal) și este pedepsită cu închisoare de la 10 la 25 ani, întrucât maximul special de 20 ani închisoare, menționat în art.188 alin.1 din Codul penal (norma care incriminează varianta tip a infracțiunii de omor), se majorează cu o pătrime (în concret, cu 5 ani), potrivit art.199 alin.1 din Codul penal (norma ce reglementează o variantă agravată a infracțiunii respective).
Conform dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, pedeapsa aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Scopul reglementării anterior menționate, pe care se întemeiază și contestația care face obiectul judecății în prezenta cauză, este exclusiv acela de a oferi suport legal pedepsei definitiv aplicate sub imperiul legii vechi, în raport cu legea nouă. Altfel spus, dispozițiile anterior citate sunt incidente numai atunci când pedeapsa închisorii, definitiv aplicată potrivit legii vechi, nu ar putea fi stabilită, pentru aceeași infracțiune, și conform legii noi.
În speță, Curtea constată, în acord cu Tribunalul, că pedeapsa principală supusă în prezent executării (25 ani închisoare) nu poate fi modificată, în sensul reducerii sale, prin aplicarea dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal, astfel cum a solicitat contestatorul, întrucât nu depășește, ca durată, maximul special prevăzut de legea nouă, ci este egală cu acel maxim, astfel că pedeapsa respectivă ar putea fi aplicată condamnatului și sub imperiul acestei ultime legi.
De asemenea, Curtea constată, prin prisma dispozițiilor art.6 alin.6 din Codul penal, că pedeapsa complementară aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare are un conținut reglementat și de legea nouă și, totodată, se încadrează în limitele (de la 1 la 5 ani) prevăzute de aceeași lege (art.66 alin.1 din Codul penal).
Astfel fiind, Curtea concluzionează că, în mod corect, contestația la executare dedusă judecății în primă instanță a fost respinsă, ca nefondată, prin sentința penală contestată.
Față de aceste considerente, întrucât nu există motiv de desființare a sentinței respective, care este constatată a fi legală și temeinică, Curtea, potrivit art.4251 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. G..
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, contestatorul condamnat, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a acestuia (aflat în stare de detenție), să fie acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.272 alin.1, 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul M. G. împotriva Sentinței penale nr.351/F din data de 27 martie 2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorul condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2014.
PREȘEDINTE,
C. V. G. GREFIER,
G. C.
Red. jud.C.V.G. / Ex.2 / 01 august 2014
T.G. - jud.B.A.R.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... → |
|---|
