Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 556/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 556/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2013 în dosarul nr. 556/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.556/F
Ședința din Camera de Consiliu de la data de 23 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea sesizării formulate de P. de pe lângă Curtea de Apel București, privind recunoașterea și punerea în executare a Sentinței penale nr.277/2011 din data de 09 mai 2011, pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare al Tribunalului Modena (menținută prin Decizia penală nr.793/2012 din data de 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Bologna și rămasă definitivă la data de 17 iulie 2012), ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției al Republicii Italiene de transferare a condamnatului G. M. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, conform art.164 raportat la art.152 alin.4 din Legea nr.302/2004 republicată, a lipsit condamnatul, care a fost reprezentat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. M. Teriș P., în baza delegației nr._/2013 emisă de Baroul București (atașată la fila 12 din dosar).
Procedura de citare a condamnatului la locul de detenție din Republica Italiană (Penitenciarul Pesaro) este legal îndeplinită, conform dovezii înaintate de Ministerul Justiției, Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală prin adresa nr._/2013/DM/EM din data de 07 octombrie 2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra sesizării cu care a fost învestită.
Reprezentantul Ministerului Public susține că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de Legea nr.302/2004 republicată, existând inclusiv consimțământul condamnatului la realizarea transferării, astfel că solicită admiterea sesizării Parchetului, recunoașterea Sentinței penale nr.277/2011 din data de 09 mai 2011 a Tribunalului Modena, rămasă definitivă la data de 17 iulie 2012 și, pe cale de consecință, transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, dispunându-se, totodată, în temeiul art.71 din Codul penal, interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.b și lit.e din Codul penal, iar, în temeiul art.65 din Codul penal, interzicerea, ca pedeapsă complementară, a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.b din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii și respectiv a dreptului prevăzut de art.64 alin.1 lit.e din Codul penal, pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei închisorii, având în vedere că, potrivit legii penale române, durata maximă a pedepsei complementare este de 10 ani, spre deosebire de legea penală italiană, care permite aplicarea unei astfel de pedepse pe viață. În același timp, solicită deducerea duratei arestării preventive și a perioadei deja executate de condamnat, respectiv de la data de 10 aprilie 2010 până la data de 20 aprilie 2010 și de la data de 24 mai 2010 până la zi, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită admiterea sesizării, astfel cum a fost formulată și susținută, luându-se act de existența consimțământului acestuia la realizarea transferării într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rezoluția nr.1628/II-5/2013 din data de 23 august 2013, P. de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul art.162 alin.4 și art.163 din Legea nr.302/2004 republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a Sentinței penale nr.277/2011 din data de 09 mai 2011, pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare al Tribunalului Modena, ca urmare a cererii înaintate de autoritățile judiciare din Republica Italiană privind transferarea condamnatului G. M. (cetățean român, fiul lui F. și C., născut la data de 02 martie 1971 în municipiul Orșova, județul M., CNP_, cu domiciliul în ., județul D., titular al cărții de identitate . nr._ și al pașaportului nr._) într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată acestuia prin hotărârea anterior menționată.
Analizând sesizarea, pe baza documentelor și informațiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr.76/1996), Curtea constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr.277/2011 din data de 09 mai 2011, Judecătorul pentru Cercetări Preliminare al Tribunalului Modena a hotărât, în cadrul unei proceduri simplificate de judecată, condamnarea inculpatului G. M. la pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare, interzicerea, pe o perioadă de 5 ani, a funcțiilor publice și interzicerea, pe viață, a drepturilor de tutelă și curatelă, pentru săvârșirea, pe raza localității Bomporto, a infracțiunilor de viol (2 fapte), ultraj, rele tratamente în familie sau împotriva familiei și tentativă la șantaj, incriminate de art.609bis, art.609bis cu aplicarea art.81 alin.2, art.337, art.572 și respectiv art.56 raportat la art.610 din Codul penal italian.
În fapt, s-a reținut că, la data de 10 aprilie 2010, inculpatul a constrâns-o, prin violență, pe minora E. F. A., a cărei vârstă nu este precizată (fiica concubinei sale, T. I. M., împreună cu care locuia) să întrețină relații sexuale, atingând-o în părțile intime în timp ce aceasta se afla la baie și, fiind prins în flagrant, s-a opus carabinierilor sosiți la fața locului, pe care i-a agresat fizic, zbătându-se și împingându-i pe aceștia.
De asemenea, în perioada mai 2008 - februarie 2010, inculpatul a constrâns-o pe aceeași minoră să întrețină, de mai multe ori (de șase sau șapte ori), raporturi sexuale complete, făcând în acest scop uz de violență, rele tratamente, autoritate și amenințări.
Totodată, în perioadele 2002 - martie 2009 și ianuarie - aprilie 2010, inculpatul a maltratat-o pe concubina sa, T. I. M., lovind-o cu pumnii și picioarele, adresându-i cuvinte vulgare și amenințări și obligând-o să ducă o viață de familie degradantă, într-o atmosferă traumatizantă.
În sfârșit, la data de 03 mai 2010, inculpatul a încercat să-i interzică minorei E. F. A., prin amenințarea cu un cuțit și prin lovirea mamei acesteia, să se prezinte, în calitate de martor, în fața judecătorului pentru cercetări preliminare, unde era citată, în vederea audierii, pentru termenul din data de 05 mai 2010.
Sentința de condamnare, atacată cu apel de către inculpat, a fost menținută întocmai prin Decizia penală nr.793/2012 din data de 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Bologna și a rămas definitivă la data de 17 iulie 2012.
II. Potrivit informațiilor comunicate de autoritățile judiciare italiene, inculpatul a fost arestat preventiv, mai întâi, în perioada 10 - 20 aprilie 2010 (11 zile), iar, apoi, la data de 24 mai 2010, când se consideră începută și executarea pedepsei închisorii la care a fost condamnat în mod definitiv, aceasta urmând a se împlini, la termen, în data de 11 noiembrie 2014.
III. În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, Curtea constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art.143 lit.e din Legea nr.302/2004 republicată, precum și de art.3 pct.1 lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.
Astfel, faptele respective au corespondent în legea penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale două infracțiuni de viol, dintre care una săvârșită în formă continuată (prevăzute de art.197 alin.1 și alin.2 lit.b din Codul penal, în cazul celei dintâi și respectiv de art.197 alin.1 și alin.2 lit.b cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, în cazul celei de-a doua, ambele pedepsite cu închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi), ale unei infracțiuni de ultraj (prevăzută de art.239 alin.2 din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani), ale infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare (prevăzute de art.180 alin.1 și art.193 alin.1 din Codul penal, pedepsite cu închisoare de la 1 la 3 luni sau cu amendă și respectiv cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă) și ale unei infracțiuni de împiedicarea participării la proces (prevăzută de art.2611 alin.1 din Codul penal și pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 7 ani).
IV. Felul și durata pedepsei închisorii, astfel cum a fost stabilită spre executare prin hotărârea definitivă de condamnare, sunt compatibile cu legea penală română, conform art.53 pct.1 lit.b din Codul penal și respectiv dispozițiilor de sancționare din normele de incriminare incidente (anterior menționate), coroborate cu prevederile art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, care permiteau inculpatului să beneficieze, și în ordinea juridică internă, de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor aferente fiecărei infracțiuni, ca urmare a opțiunii exprimate, de desfășurare a judecății potrivit procedurii simplificate.
De asemenea, pedepsele complementare stabilite de instanța italiană sunt compatibile cu cele prevăzute de legea română în art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.e din Codul penal, cu mențiunea că ele pot fi aplicate în ordinea juridică națională, conform art. art.53 pct.2 lit.a din Codul penal, pe o perioadă maximă de 10 ani, sens în care se va proceda la adaptarea corespunzătoare a duratei acestora, numai în ceea ce privește interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, impusă de către instanța respectivă pe viață, fiind menținută însă durata de 5 ani, cu privire la interzicerea celorlalte drepturi.
Sub acest aspect, Curtea menționează că modificarea duratei uneia dintre pedepsele complementare aplicate prin hotărârea străină de condamnare, în sensul stabilirii ei la nivelulul maximului prevăzut de legea penală română, nu reprezintă o conversiune a condamnării (pe care Republica Italiană, prevalându-se de dreptul recunoscut de art.3 parag.3 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, a exclus-o, în relațiile cu celelalte state părți, între care și România), întrucât, din interpretarea dispozițiilor art.9 și art.11 din convenția respectivă, rezultă că schimbarea condamnării se referă numai la pedepsele principale.
În mod corespunzător, vor fi interzise condamnatului aceleași drepturi și cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii.
În cazul ambelor feluri de pedepse (complementare și accesorii), Curtea subliniază că, potrivit art.64 alin.2 din Codul penal, astfel cum a fost interpretat prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Deciziei nr.LXXIV(74)/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, interzicerea dreptului prevăzut în alin.1 lit.b (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) nu se poate dispune decât pe lângă interzicerea dreptului prevăzut în art.64 alin.1 lit.a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), motiv pentru care toate aceste drepturi îi vor fi interzise condamnatului, cu ambele titluri, pe lângă dreptul de a fi tutore sau curator, prevăzut în art.64 alin.1 lit.e din Codul penal.
V. Prin declarațiile din datele de 26 septembrie 2012 și 07 decembrie 2012, condamnatul, cunoscând și fiind conștient de consecințele juridice ale manifestării sale de voință, și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.
În cursul judecării acestei cauze, condamnatul a fost legal citat, la actualul loc de detenție din Republica Italiană (Penitenciarul Pesaro), neexprimând vreo poziție din care să rezulte că și-a retras consimțământul la transferare.
VI. Pentru motivele mai sus arătate, Curtea concluzionează că sunt îndeplinite toate condițiile (prevăzute în art.143 din Legea nr.302/2004 republicată) pentru realizarea transferării condamnatului într-un penitenciar din România.
Astfel, hotărârea străină de condamnare este definitivă și executorie, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei închisorii și a consimțit în mod liber la realizarea transferării, iar faptele care au atras condamnarea lui de către instanța italiană sunt incriminate și de legea penală a statului român.
În consecință, Curtea, în temeiul art.162 raportat la art.158 din Legea nr.302/2004 republicată, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București, va recunoaște hotărârea definitivă de condamnare anterior menționată și va dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, respectând felul și durata acesteia, astfel cum au fost stabilite de instanța italiană.
De asemenea, în temeiul art.71 alin.1, 2 și 3 din Codul penal, va interzice condamnatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.e din Codul penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator), iar, în temeiul art.65 alin.2 și 3 rap. la art.53 pct.2 lit.a din Codul penal, îi va interzice acestuia, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii și respectiv dreptul prevăzut de art.64 alin.1 lit.e din Codul penal (dreptul de a fi tutore sau curator), pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei închisorii.
În temeiul art.88 alin.1 din Codul penal, va deduce din pedeapsa închisorii durata arestării preventive și perioada deja executată în detenție de către condamnat, astfel: de la data de 10 aprilie 2010 până la data de 20 aprilie 2010 și respectiv de la data de 24 mai 2010 până la zi.
În temeiul art.162 alin.6 din Legea nr.302/2004 republicată, va dispune emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa respectivă, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acestei cauze vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.189 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să îl reprezinte juridic pe condamnatul aflat în stare de detenție pe teritoriul unui alt stat, în lipsa angajării de către acesta a unui apărător ales, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul art.162 raportat la art.158 din Legea nr.302/2004 republicată, admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște Sentința penală nr.277/2011 din data de 09 mai 2011, pronunțată de Judecătorul pentru Cercetări Preliminare al Tribunalului Modena (menținută prin Decizia penală nr.793/2012 din data de 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Bologna și rămasă definitivă la data de 17 iulie 2012), prin care s-a dispus condamnarea persoanei transferabile G. M. la pedepsele de 4 ani și 6 luni închisoare, interzicerea, pe o perioadă de 5 ani, a funcțiilor publice și interzicerea, pe viață, a drepturilor de tutelă și curatelă.
Dispune transferarea condamnatului G. M. (cetățean român, fiul lui F. și C., născut la data de 02 martie 1971 în municipiul Orșova, județul M., CNP_, cu domiciliul în ., județul D., titular al cărții de identitate . nr._ și al pașaportului nr._), din penitenciarul din Republica Italiană într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, respectând felul și durata acesteia, astfel cum au fost stabilite de instanța italiană.
În temeiul art.71 alin.1, 2 și 3 din Codul penal, interzice condamnatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei închisorii, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și lit.e din Codul penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator).
În temeiul art.65 alin.2 și 3 rap. la art.53 pct.2 lit.a din Codul penal, interzice condamnatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii și respectiv dreptul prevăzut de art.64 alin.1 lit.e din Codul penal (dreptul de a fi tutore sau curator), pe o perioadă de 10 ani după executarea pedepsei închisorii.
Deduce din pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare durata arestării preventive și perioada deja executată în detenție de către condamnat, astfel: de la data de 10 aprilie 2010 până la data de 20 aprilie 2010 și respectiv de la data de 24 mai 2010 până la zi.
Dispune emiterea unui mandat de executare, cu privire la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentințe.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2013.
PREȘEDINTE,
C. V. G. GREFIER,
I. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 29 octombrie 2013
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1974/2013. Curtea de... | Falsul material în înscrisuri oficiale. Art. 288 C.p.. Decizia... → |
|---|
