Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 113/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 113/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 113/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

SENTINȚA PENALĂ NR. 113/F

Ședința din Camera de Consiliu din data de 26.02.2014

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR: F. D.

GREFIER: I. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror L. I..

Pe rol se află soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind persoana condamnată, M. (fost F.) G., în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței nr. 321/18.10.2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a susnumitului pentru a continua executarea pedepsei, formulată de autoritățile judiciare din Regatul Spaniei.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, a lipsit persoana condamnată, M. (fost F.) G..

Procedura de citare este legal îndeplinită cu persoana condamnată, M. (fost F.) G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care

Reprezentantul Ministerului Public solicită să fie avute în vedere dispozițiile art. 154 alineat 13 din Legea nr. 302/2004 modificată, în care se arată foarte clar că această cauză ar trebui transformată în contestație la executare, respectiv, când se transmite un nou certificat pentru executarea unei alte pedepse, dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația de executare, care nu sunt contrare prezentului titlu, se aplică în mod corespunzător, instanța de executare fiind Curtea de Apel care a pronunțat prima sentință.

Solicită să se constate că în dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția I Penală s-a pronunțat deja o sentință penală de recunoaștere prin care persoana condamnată a fost transferată pentru continuarea executării pedepsei de 6 ani și o lună. Această ultimă pedeapsă care va fi recunoscută, urmează a fi adăugată la sentința penală pronunțată în dosarul nr._ prin care a fost recunoscută pedeapsa de 6 ani și o lună.

Față de aceste considerente, solicită atașarea dosarului nr._ al Curții de Apel București – Secția I Penală.

Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în vederea atașării dosarului nr._ al Curții de Apel București – Secția I Penală.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, la a doua strigare a cauzei, a lipsit persoana condamnată, M. (fost F.) G..

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția I Penală se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, după care

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită, în baza art. 153 alineat 1 lit. b din Legea nr. 302/2004 modificată, în urma recalificării cererii ca fiind contestație, să se dispună recunoașterea sentinței penale nr. 321/18.10.2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla, prin care M. G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 luni. Mai solicită să se constate că prin sentința penală nr. 424 din 26.10.2012 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală 2901 din 27.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus transferarea acestei persoane pentru executarea pedepsei de 6 ani și o lună închisoare și s-a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 477/30.09.2013.

În urma recunoașterii prezentei sentințe, solicită transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani și 9 luni închisoare, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Curtea de Apel București la care a făcut referire, emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru 6 ani și 9 luni închisoare. Întrucât pedepsele accesorii nu mai fac obiectul noilor reglementări, potrivit legii 300/2013, cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina statului.

CURTEA

Cu privire la cauza penală de față constată următoarele:

Prin ordonanța din data de 10.02.2014 dispusă în dosarul nr.172/II/2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.02.2015 sub nr._ a fost sesizată Curtea de Apel București în vederea recunoașterii sentinței pronunțate de autoritățile judiciare din Regatul Spaniei privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate M. G. și punerii în executare a acesteia, în conformitate cu dispozițiile art.135 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004, republicată.

În motivarea rezoluției s-a arătat că, prin adresa nr._/2013 din data de 22.01.2014, Ministerul Justiției – Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară, prin care a transmis acestei unități de parchet cererea formulată de Ministerul Justiției din Regatul Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei aplicată față de aceasta de către instanțele de judecată din statul solicitant.

Prin sentința penală nr.424 din 26.10.2012 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr.2901/27.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 6 ani și o lună închisoare aplicată de instanțele spaniole prin alte sentințe decât cele care fac obiectul prezentei cauze. La data de 07.10.2013 mandatul de executare a pedepsei nr.477/2012, emis de Curtea de Apel București a fost înaintat autorităților spaniole.

Cererea formulată de autoritățile spaniole la data de 22.11.2013 a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct.2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, respectiv: copii certificate pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare; de pe dovada rămânerii definitive a hotărârii; de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate; declarația persoanei condamnate.

Din verificările efectuate în temeiul dispozițiilor art.134 alin.2 din Legea nr.302/2004, republicată, a rezultat că persoana condamnată nu a mai fost urmărită și judecată în România pentru faptele care fac obiectul sentinței penale nr.321 a Judecătoriei nr.12 din Sevilla conform fișei de cazier judiciar a acesteia.

De asemenea, analizând actele lucrării, s-a constatat că nu este incident niciunul din motivele de refuz prev. de art.136 alin.2 din Legea nr.302/2004, republicată și persoana condamnată nu beneficiază de efectele regulii specialității prev. de art.157 din Legea nr.302/2004, republicată, deoarece a fost de acord cu transferarea sa și Regatul Spaniei nu a făcut mențiuni cu privire la această situație în declarația formulată cu ocazia semnării Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate din 10.06.1983.

Din verificările efectuate de Ministerul Justiției a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prev. de art.3 pct.1 lit.a din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.

Din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, au rezultat următoarele:

Prin sentința nr. 321/18.10.2010 a Judecătoriei Penale nr. 12 din Sevilla, numitul M. G. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 8 luni și la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor electorale pasive pe durata condamnării pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de tâlhărie prin efracție prevăzută de art. 237, 238 al. 2 și 240 din Codul penal spaniol.

În fapt, s-a reținut că în data de 13.04.2010, în jurul orelor 04:00, persoana condamnată a pătruns, prin efracție, în autoturismul marca BMW, cu nr. de înmatriculare 3792-BMV, proprietatea numitei M. Gonzales Salguero, parcat pe o stradă din Sevilla, de unde a încercat să sustragă mai multe bunuri fiind surprins de organele de poliție.

Această sentință a rămas definitivă prin decizia din data de 13.02.2012 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla.

Având în vedere cele de mai sus, s-a constatat că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 pct.1 lit.b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 136 lit. a din Legea nr. 302/2004, republicată.

Examinând materialul cauzei, s-a constatat că în cauză condiția dublei incriminări prevăzute de art. 136 lit. b din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg este îndeplinită parțial, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 32 raportat la art. 229 al. 1 lit. b,d C. pen.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile spaniole a rezultat că prin decizia din data de 18.04.2012 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla s-a dispus substituirea pedepsei de 8 luni închisoare în pedeapsa de 16 luni de zile-amendă în cotă zilnică de 3 euro, iar prin decizia din 07.02.2013 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla s-a dispus executarea pedepsei de 8 luni închisoare de către condamnat. Astfel, din fișa de lichidare a rezultat că data începerii executării pedepsei este prevăzută pentru 28.05.2016, iar data terminării executării pedepsei este stabilită pentru 22.01.2017. în consecință, este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit c din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg

Persoana condamnată și-a exprimat consimțământul la transfer la data de 12.11.2013 astfel că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 pct. 1 lit. d din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 136 lit. c din Legea nr.302/2004, republicată.

Din actele dosarului a rezultat că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 136 al. 1 lit. d din Legea 302/2004, republicată, în sensul în care nu este incident nici un motiv de nerecunoaștere a sentinței emise de autoritățile spaniole și neexecutare a pedepsei într-un penitenciar in România prevăzute de art. 136 al. 2 din Legea 302/2004, republicată.

Curtea examinând sesizarea de față în raport de actele și lucrările dosarului, constată că aceasta este întemeiată, în cauză sunt dovedite pe deplin îndeplinirea cerințelor art.135 din Legea nr.302/2004, republicată, persoana condamnată este cetățean român, hotărârea penală de condamnare este definitivă iar fapta penală reținută are corespondent în legislația penală română, persoana condamnată a consimțit la transfer, consimțământ neechivoc exprimat în declarația sa din data de 12.11.2013.

În cauză nu pot fi avute în vedere dispozițiile art.154 alin.13 din Legea nr.302/2004, modificată, în sensul ca sesizarea de față să fie transformată într-o contestație la executare, cum eronat a susținut procurorul de ședință, întrucât datorită obiectului sesizării, aceasta se soluționează fără citarea persoanei condamnate și în lipsa acesteia și nu este obligatorie desemnarea unui apărător din oficiu, condiții exprese prev. de art.597 C. pr. pen.

La data de 13.02.2014 prin noua cerere formulată, în mod neechivoc, persoana condamnată M. G. a solicitat instanței de judecată soluționarea favorabilă a sesizării și să se dispună cât mai curând posibil transferul său într-un penitenciar din România, cerere atașată la dosar după soluționarea cauzei.

Față de considerentele mai sus arătate, se va admite sesizarea, se va dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Dispune recunoașterea și punerea în executare a sentinței nr. 321/18.10.2010 a Judecătoriei penale nr. 12 din Sevilla, a cărei executare s-a dispus prin decizia din 7.02.2013 a Judecătoriei Penale nr.12 din Sevilla, privind pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată persoanei condamnate M. G. (fiul lui S. și G., născut la data de 04.09.1979 în sector 2, domiciliat în G., ..7A, CNP:_).

Dispune transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei de 8 luni închisoare.

Ia act că persoana condamnată se află în executarea unei alte pedepse.

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică azi, 26 februarie 2014.

PREȘEDINTE,

F. D.

GREFIER,

D. I.

Red. D.F.

Dact. A.L. 5 ex/05.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 113/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI