Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 201/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 201/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 201/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 201/A
Ședința publică de la data de 12.07.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. B. F.
JUDECĂTOR: T. I.
GREFIER: N. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de domnul procuror C. L..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul R. M. împotriva sentinței penale nr. 610 din data de 10.12.2012 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Penală, pronunțată in dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul inculpat R. M., aflat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu Băbuși C., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței, apelantul inculpat R. M. arată că nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de apel.
Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului declarat de inculpat.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat R. M. arată că instanța de fond în mod neîntemeiat a respins cererea de rejudecare după extrădare, având în vedere că inițial inculpatul nu a avut parte de un proces echitabil, dat fiind faptul că inculpatul nu se afla în țară, fiind în Germania. Mai arată că martorul M. I. si D. P. și-au schimbat declarațiile date inițial, acestea constituind probe noi. Solicită astfel admiterea apelului declarat de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Arată că instanța de fond a apreciat in mod corect asupra întregului material probator deja existent și a și administrat o . probe noi.
Apelantul inculpat R. M., în ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului declarat.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, deliberând, constată următoarele:
P. sentința penală nr. 610 din data de 10.12.2012, Tribunalul G. – Secția Penală, în baza art.5221 Cod procedură penală rap.la art. 406 alin.4 Cod procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de rejudecare pe fond a cauzei soluționată prin sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 a Tribunalului G. (definitivă prin neapelare la data de 23.06.2010), cerere formulată de petentul R. M. (domiciliat în București, ..3, ., ., în prezent deținut în Penitenciarul G.) și, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, l-a obligat pe acesta să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 26.10.2011 sub nr._ la Tribunalului G., condamnatul R. M., născut la data de 06.02.1968, în București, a formulat cerere de rejudecare după extrădare a cauzei în care s-a pronunțat sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 a Tribunalului G. prin care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că la data de 29.12.2010 a fost arestat și extrădat prin Biroul Național Interpol către România în baza Mandatului European de Arestare (MEA) nr.7/ 2010 precizând că nu a participat la judecarea cauzei, fiind arestat în Germania, nu a avut dreptul la apărare, se consideră nevinovat și va aduce dovezi în acest sens.
A fost atașat dosarul nr._ al Tribunalului G. în care s-a pronunțat sentința penală nr. 519 din 04.12.2009.
După ce a analizat admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul R. M., Tribunalul G., prin încheierea de ședință din 01.02.2012, în baza art.5221 Cod procedură penală rap. la art.405 Cod procedură penală a admis, în principiu, cererea de rejudecare după extrădare formulată de petentul R. M., domiciliat în București, ..3, ., ., în prezent deținut în Penitenciarul G., condamnat prin sentința penală nr.519 din 04.12.2009 a Tribunalului G. (definitivă prin neapelare) pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.215 alin.1, 4, 5 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal.
P. aceiași încheiere a respins cererea de suspendare a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 a Tribunalului G..
S-a fixat termen de judecată la data de 22.02.2012.
Pentru a admite, în principiu, cererea de rejudecare a cauzei tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 5221 Cod procedură penală, în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.
Același text de lege, în alin. (2), face trimitere la procedura de rejudecare înscrisă în art. 405 - 408 Cod procedură penală, procedură care este valabilă pentru rejudecarea cauzelor după admiterea în principiu a cererilor de revizuire.
Aceste norme procedurale trimit la regulile de procedură privind judecata în primă instanță, înscrise în art. 345 - 353 și art. Cod procedură penală.
Din economia dispozițiilor legale amintite mai sus, rezultă că atunci când o persoană a fost extrădată după ce a fost judecată și condamnată în lipsă, se va trece la rejudecarea cauzei de către prima instanță, la cererea condamnatului.
În cauză, s-a constatat că întreaga procedură judiciară, respectiv atât urmărirea penală, cât și judecata s-au desfășurat în absența inculpatului, acesta părăsind țara anterior începerii urmăririi penale, fiind apoi extrădat după rămânerea definitivă a condamnării.
Citarea condamnatului pe durata judecății s-a efectuat la adresa din țară și s-a îndeplinit prin afișare sau prin semnarea citației de alte persoane găsite la aceeași adresă, împrejurări care nu oferă certitudinea că a avut cunoștință despre derularea procedurii în fața instanței de fond.
Din analiza dispozițiilor art. 5221 Cod procedură penală, pentru a se dispune rejudecarea cauzei de instanța care a judecat cauza în primă instanță, se impune a fi îndeplinite următoarele condiții:
- petentul –condamnat să fi fost extrădat în România dintr-un alt stat nemembru al Uniunii Europene, sau să fi fost predat României, la cererea Tribunalului G., care a judecat cauza în primă instanță, în baza mandatului european de arestare emis de această instanță, potrivit art.81 și următoarele din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală;
- petentul –condamnat să fi fost judecat în lipsă;
- petentul –condamnat să solicite rejudecarea cauzei.
Aceste condiții rezultă și din art.841 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, text potrivit căruia: „Asigurarea rejudecării în cazul predării persoanei condamnate în lipsă este dată de autoritatea judiciară emitentă, la cererea autorității judiciare de executare.
Dispozițiile art. 5221 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.”
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului s-a constatat că aceste condiții sunt îndeplinite: Tribunalul G. a emis Mandatul de executarea a pedepsei închisorii nr.561 din 23.06.2010 și mandatul european de arestare nr.7 MEA din 30.09.2010, în baza sentinței penale nr. 519 din 04.12.2009 a Tribunalului G..
Autoritățile din Germania l-au extrădat pe condamnatul R. M. către autoritățile române, în baza mandatului european de arestare sus menționat, fiind preluat de autoritățile române din Frankfurt la data de 04.02.2011 și încarcerat în Arestul secției 22 Poliție București și apoi, la 09.02.2011 fiind transferat în Penitenciarul Rahova București.
După admiterea cererii în principiu și readministrarea probelor, Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 24.10.2008, la Tribunalului G., sub nr._, s-a înregistrat rechizitoriul Parchetului de pe lângă această instanță, prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului R. M., domiciliat în București, .. 3, ., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 4, 5 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și art.41 alin. 2 Cod penal.
P. același rechizitoriu s-a dispus mai dispus, printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului R. M. (cu datele de stare civilă de mai sus), pentru infracțiunea prev. de art. 84 al. 2 din Legea nr. 59/1934.
Din cuprinsul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale s-a reținut următoarea situație de fapt:
La Inspectoratul de Poliție al Județului G. - Serviciul de Investigare a Fraudelor, au fost primite sesizările Băncii Transilvania G., prin care aduce la cunoștință faptul că R. M. - administrator al S.C. EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ S.R.L. București, a emis 15 file CEC, fără a avea disponibil în cont.
Astfel, în perioada martie - aprilie 2007, R. M., împreună cu M. A.-P. - director la societatea de mai sus, s-au deplasat atât în municipiul București, cât și în orașele G., Pitești și Fălticeni, de unde au achiziționat diverse bunuri, ei fiind cei care încheiau contractele de vânzare-cumpărare cu reprezentanții societăților respective.
În această perioadă, S.C. EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ S.R.L. București, a emis file CEC către:
-S.C. C. T. S.R.L. București, în valoare de 61.886 lei, respectiv 12.095 lei, de unde au achiziționat parchet de bambus;
-S.C. C. P. S.R.L. București, în valoare de 47.660 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții (cărămidă, ciment, polistiren, etc);
-S.C. C. E. S.R.L. București, în valoare de 7.588 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții (cărămidă, ciment, polistiren, etc);
-.. Fălticeni, în valoare de 47.600 lei, de unde au achiziționat truse medicale auto;
-S.C. B. L. S.R.L. București, în valoare de 13.600 lei, de unde au achiziționat ghips-carton;
-.. București, în valoare de 41.779 lei, de unde au achiziționat cherestea;
-S.C. I. S. COMPANY S.R.L. G., în valoare de 64.868 lei, de unde au achiziționat lenjerii de pat;
-.. Pitești, în valoare de 320.825 lei, de unde au achiziționat țeava sudată;
-S.C. M.I.D. I. S.R.L. București, în valoare de 19.816 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții;
-S.C. C. I. S.R.L. București, în valoare de 26.856 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții;
- S.C. E. P. S.R.L. București, în valoare de 7.000 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții;
- S.C. N. SERVICOM S.R.L. București, în valoare de 67.059 lei, de unde au achiziționat scutere;
- S.C. S. INTERNATIONAL S.R.L. București, în valoare de 16.812 lei, de unde au achiziționat cărămidă;
- .. București, în valoare de 35.722 lei, de unde au achiziționat vopsea.
P. actul de sesizare a instanței s-a reținut că, din cercetările efectuate a rezultat faptul că majoritatea produselor achiziționate au fost depozitate într-un spațiu închiriat din comuna B., ., unde gestionar era V. N..
Din verificările efectuate, atât la domiciliul inculpatului R. M., cât și la sediul societății din .. 3, sector 4 și la punctul de lucru din . nu a putut fi identificat.
După cum reiese din procesele-verbale de căutare, acesta nu a locuit niciodată la adresa din actul de identitate și nici nu și-a desfășurat activitatea la sediul declarat, sustrăgându-se urmăririi penale. S-au făcut și verificări în rețeaua A.N.P., de unde a reieșit faptul că acesta nu este încarcerat.
Punctul de lucru din . a fost declarat la Registrul Comerțului, în schimb, la această adresă s-a desfășurat activitatea infracțională pe o perioadă de două luni, folosindu-se și de un post telefonic fix, unde se confirmau contractele încheiate cu societățile comerciale de mai sus.
Singura persoană care a fost identificată este învinuitul V. N., angajat ca gestionar fără forme legale la această societate, la depozitul din . s-au dus majoritatea produselor.
Din declarațiile învinuitului V. N., în cursul urmăririi penale, a rezultat faptul că se ocupa cu primirea-predarea acestor produse. După recepționarea mărfurilor în una sau două zile, acestea erau vândute către diverse societăți, întocmindu-se în acest sens aviz de însoțire a mărfii completat, semnat și ștampilat cu ștampila societății (a doua ștampilă) tot de el, către diverse societăți, cum ar fi DORALY, PRISMA, localitatea Chiajna, G., etc, fără a fi specificată adresa exactă.
Referitor la relația sa cu R. M., V. N. a declarat că nu l-a mai văzut din data de 02.05.2007, dată la care l-a întâlnit să-i predea cheile de la depozit, ștampila, telefonul și alte documente pe care le avea de la societate.
Acțiunea penală nu a fost pusă în mișcare față de învinuitul R. M., pentru infracțiunea prev. de art. 84 al. 2 din Legea nr. 59/1934, fiind aplicabile prevederile art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume elementul material al laturii obiective a acesteia, deoarece din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că inculpatul a lăsat la furnizori filele CEC drept garanție sau fără elementele esențiale necompletate.
Inculpatului R. M. nu i s-a putut aduce la cunoștință învinuirea și nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, întrucât, deși legal citat, nu a putut fi găsit la domiciliul declarat, iar din cuprinsul proceselor - verbale existente la dosarul cauzei, a rezultat că acesta nu este decedat și nu se află încarcerat în rețeaua A.N.P.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului R. M., așa cum au fost expuse, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al. 1, 4 și 5 Cod penal, cu aplic, art. 37 lit. b Cod penal și art. 41 al. 2 Cod penal.
S-a mai reținut că, inculpatul R. M. se află în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, prin sentința penală nr. 594/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208, 209 al. 1 lit. e, g și i Cod penal.
Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: plângerile și declarațiile reprezentanților legali ai părților vătămate; declarații învinuit; declarații martori; adresele Băncii Transilvania - Sucursala G.;file CEC și justificări refuz plată; facturi fiscale și avize de însoțire a mărfurilor; procese-verbale de căutare; procese-verbale de verificare; procese-verbale de recunoaștere după fotografie; fișe cazier judiciar.
P. sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 Tribunalul G., în baza art. 215 alin 1, 4 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal, și art. 37 lit.b Cod penal a condamnat pe inculpatul R. M. la o pedeapsă de 10 (zece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii drepturile prevăzute la art. 64 lit. a, teza a II-a, b Cod penal.
În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil a admis acțiunea civilă formulată de părțile vătămate, . București, . București, . București, ., . București, ., . „SRL G., ., .. I. „SRL București, . București, . București, . București și ..
A obligat inculpatul să plătească părților vătămate, care s-au constituit părți civile, următoarele sume de bani:
SC”P. „SRL –_,87 lei; .-_,08 lei; . București –_,24 lei ; . – 47.600 lei ; . București –_,39 lei; . –_,72 lei; . „SRL G. –_,89 lei; . București – 19.816 lei; . București – 7000 lei; . București – 9.180,39 RON, . –_, 44 lei; . București – 67.059 lei; . București – 286.760 RON, . „SRL București – 7588,87 lei.
În baza art. 191 alin Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului suma de 1900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu sumă ce se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.
În faza cercetării judecătorești au fost audiați martorii B. D., M. I., D. P., S. A., Cleianu Florente, D. A. D., P. G. D. și Tica C. D..
P. declarația dată în faza cercetării judecătorești, martora B. D. a arătat că în cursul anului 2007, inculpatul a venit personal la sediul societății E. P. SRL, dorind să încheie un contract de vânzare – cumpărare de bunuri, respectiv să cumpere fier beton, contract ce de altfel a și fost încheiat, inculpatul lăsându-le drept garanție o filă CEC, așa cum stipula contractul.
Martora a mai precizat că, după încheierea contractului, s-a lansat comanda pentru marfa solicitată de inculpat și s-a lăsat o altă filă CEC pentru achitarea contravalorii mărfii contractate, ulterior la sediul firmei sosind o mașină trimisă de inculpat, al cărei număr de înmatriculare era stipulat în factură, cu care s-a ridicat marfa, inculpatul luând o singură dată marfă de la ei.
Totodată, martora a învederat și faptul că fila CEC lăsată de inculpat s-a dat spre decontare, însă s-a întors cu mențiunea „refuz total la plată”, persoana care s-a prezentat la sediul societății în vederea încheierii contractului fiind cu siguranță inculpatul, deoarece nu numai că s-a prezentat cu numele de R. M., dar s-a făcut o copie de pe actul de identitate cu care acesta s-a prezentat, fiind în afara oricărui dubiu că era inculpatul, și că anterior încheierii contractului s-au făcut verificări la bancă care a comunicat că societatea inculpatului era solvabilă.
Martorul M. I. prin declarația dată în instanță, a relatat că este administratorul societății . că în cursul anului 2007 a primit de mai multe ori prin fax și e-mail, comenzi de la societatea al cărei administrator era inculpatul, comenzi prin care acesta le solicita livrarea unor bunuri diverse, marfa fiind transportată cu mașina și șoferul firmei al cărei administrator este în București, în două locuri diferite, despre care a aflat ulterior de la organele de poliție din municipiul G. că erau închiriate de societatea al cărei administrator era inculpatul, plata mărfii urmând să se facă cu filă CEC.
Martorul a precizat totodată că anterior livrării mărfii a făcut verificări la bancă, ocazie cu care s-a constatat că firma inculpatului era puternică înainte să o cumpere acesta, pentru cele două transporturi de marfă primind două file CEC ce trebuiau introduse în bancă în termen de 30 de zile, înainte de introducerea primei file CEC în bancă primind de la inculpat o adresă prin care acesta îi solicita să amâne introducerea filei cu 7 zile, cerere cu care a fost de acord, inculpatul remițându-i o altă filă CEC, însă până la final niciuna din cele două file CEC nu a fost încasată, deoarece societatea inculpatului intrase în incident de plată.
În continuarea declarației, martorul a precizat că nu s-a întâlnit personal cu inculpatul și că în ceea ce privește comenzile, acestea erau primite prin fax, semnate și ștampilate și filele CEC fiind semnate cu numele inculpatului, purtând totodată și ștampila firmei acestuia.
Martorul D. P. prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, a arătat că în cursul anului 2007 era vânzător la ., timp în care la punctul de lucru al societății pe de . a venit un bărbat în vârstă de 30 de ani, șaten, care a spus că este de la firma Excon, având asupra sa o filă CEC, solicitând livrarea de parchet, livrare pe care ulterior a plătit-o, la o săptămână sau două prezentându-se aceeași persoană care a solicitat o cantitate mai mare de parchet și de această dată venind cu o filă CEC, însă, fiind vorba de o sumă mai mare, o altă persoană a mai adus încă o filă CEC, ce a lăsat și o copie de pe buletin.
După ce au primit cea de-a doua filă CEC, au livrat marfa pe . în curte la Excon, firma cumpărătoare având acolo un depozit, pe facturile ce însoțeau marfa fiind aplicată ștampila de un reprezentant al societății cumpărătoare ce îi aștepta acolo.
În continuarea declarației, martorul a mai arătat că atunci când s-a dorit introducerea în bancă a celor 2 file CEC, s-a constatat că nu există disponibil în contul societății cumpărătoare a mărfii, inculpatul prezentându-se la firma la care el lucrează o singură dată, atunci când s-a făcut prima plată, fiind însoțit de un băiat pe nume C., acesta venind cu comanda pentru marfă.
Martorul S. A. prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, a arătat că în luna aprilie 2007 a fost anunțat că vine un client nou, respectiv societatea ., pentru a ridica cărămidă, cu care era încheiat un contract și că aceștia puteau să-și ridice marfa fără să prezinte fila CEC sau vreo dovadă de plată.
Ulterior, . a trimis un tir pentru a ridica cărămidă, tir urmat de o mașină străină în care se aflau doi bărbați, după încărcarea mărfii și întocmirea documentației unul dintre cei doi bărbați prezentându-i un buletin emis pe numele de R., datele personale ale acestuia copiindu-le personal, la o a doua ridicare de cărămidă nefiind prezent deoarece s-a făcut după program, în schimb facturarea mărfii a făcut-o personal deoarece se trimisese documentația înainte.
P. declarație martorul a mai precizat că și la a doua ridicare de marfă au fost prezente aceleași persoane ca și prima dată, din discuțiile cu colegii aflând că s-a achitat doar contravaloarea primului transport de cărămidă și că organele de poliție i-au prezentat niște planșe fotografice ocazie cu care l-a recunoscut într-o fotografie pe inculpat ca fiind una din persoanele prezente la ridicarea mărfii.
Martorul Cleianu Florente a arătat prin declarația dată în instanță, că este administrator la . cu o săptămână înainte să se ridice marfa de reprezentanții inculpatului, la sediul societăți al cărei administrator este, au sosit două persoane ce erau pregătite din punct de vedere tehnic, insistând să cumpere niște țeavă cu diametrul de 419 mm, pe care după spusele lor urmau să o folosească la o coloană în G..
După ce au căzut de acord asupra prețului și a modului de plată, le-a pus la dispoziție un contract pe care l-au studiat, după care le-a solicitat acestora toate documentele societății pe care o reprezentau, precizându-le că dorește să stea de vorbă cu administratorul.
La o săptămână de zile după discuția avută cu cele două persoane, s-a prezentat administratorul societății, respectiv inculpatul R., pe care l-a legitimat, după care a verificat documentele, bonitatea firmei la bancă, documentul de garanție pe care acesta urma să-l lase, s-au făcut verificări la bancă și era totul în regulă, după care s-au înțeles ca pentru fiecare mașină care va pleca cu marfă să elibereze documente de plată, marfă ce a fost ridicată de inculpat într-o zi de sâmbătă, fiind încărcate trei mașini.
Totodată, martorul a mai arătat că în afară de fila CEC pe care a lăsat-o garanție la încheierea contractului pentru marfa ridicată, inculpatul a mai emis două file CEC, și că la termenul stabilit a introdus în bancă filele CEC, ocazie cu care i s-a comunicat că nu există disponibil în contul societății cumpărătoare, motiv pentru care s-a încercat să se ia legătura cu inculpatul, însă acesta nu i-a răspuns la telefon, ulterior aflând că și alte firme au fost păcălite de inculpat.
Martorul D. A. D. a arătat prin declarația dată în instanță,că în cursul anului 2007, mai exact în primăvară, la sediul firmei s-a prezent un tânăr în vârstă de 30 ani care le-a solicitat o ofertă de prețuri pentru diverse materiale de construcții, după trimiterea ofertei aceștia au sunat imediat și au început să-i preseze, spunând că vor materialele respective.
Cu ocazia discuțiilor purtate, i-a adus la cunoștință persoanei respective că este o anumită procedură pe care trebuie să o respecte, respectiv că trebuie să trimită o filă CEC drept garanție, o copie de pe certificatul de înmatriculare și să se încheie un contract, care la fel ca și fila CEC trebuia să fie semnat și ștampilat, documente ce le-au fost trimise și care au fost verificate, constatându-se că totul este în regulă, motiv pentru care au început livrarea materialelor la depozitul indicat din șoseaua Alexandriei din București.
La acel depozit au fost făcute mai multe transporturi, personal însoțind doar 4-5 mașini, mai exact cele care erau închiriate de societatea la care lucrează pentru a verifica locul unde se duce marfa, ulterior existând și alte comenzi de materiale, însă, întrucât prin contract era prevăzut un plafon, nu a mai livrat marfă până când nu a fost achitat în numerar o parte din debitul datorat de societatea cumpărătoare.
P. declarație, martorul a mai arătat că după ce inculpatul nu a mai achitat prețul, l-a sunat pe acesta, al cărui număr de telefon îl aveau, ocazie cu care inculpatul i-a spus că se află în Bulgaria și să-i mai acorde o păsuire de circa o săptămână, însă trecând termenul au introdus în bancă o filă CEC, dar, din datoria pe care o avea societatea cumpărătoare de câteva sute de milioane nu s-a acoperit decât suma de 80 milioane lei vechi, personal deplasându-se în șoseaua Alexandriei unde era depozitul societății cumpărătoare, ocazie cu care a constat că baraca era goală iar patronul care închiriase spațiul i-a spus că nu mai știe nimic de circa o lună de zile de chiriașul său, nici la sediul societăți din . mai locuia nimeni și nici nu cunoștea nimeni nimic, motiv pentru care mers și la sediul indicat în certificatul de înmatriculare, ocazie cu care i s-a spus că firma nu mai exista de mult, fiind vândută.
Martorul P. G. D., prin declarația dată în faza cercetării judecătorești, a arătat că în cursul anului 2007 a fost contactat telefonic de o persoană pe nume D. care l-a întrebat dacă firma la care lucra deține în stoc un anumit tip de țeavă, persoană ce i-a spus la telefon că o să vină cu cineva din București care este interesat să cumpere acel tip de țeavă, a doua zi având loc o negociere la telefon, cel care a sunat fiind probabil inculpatul R., stabilindu-se un preț al metrului de țeavă, acesta urmând să se prezinte la Pitești în ideea de a mai purta o negociere și a se întocmi actele necesare.
P. declarație, martorul a mai arătat că la un timp după această discuție telefonică, la Pitești s-a prezentat inculpatul însoțit de doi băieți și au început procedurile pentru întocmirea contractelor, după care le-a fost lăsată o filă CEC drept garanție, stabilindu-se totodată și un nou preț, după care s-a procedat la încărcarea țevilor, inculpatul încărcând cu aproximație 5 mașini, pe fiecare mașină tonajul fiind de 15-20 tone, acesta încărcând țeavă câteva zile consecutiv, transportul fiind făcut cu mașini închiriate din zona orașului Pitești, la fiecare livrare, factura trebuind să aibă un instrument de plată, pentru credibilitate primele două facturi fiind achitate cu file CEC cu scadență imediată, urmând ca celelalte să se deconteze în termenul stabilit în contract de 30 de zile.
Martorul a mai arătat că celelalte file CEC au fost depuse în bancă la scadență și au început să se întoarcă rând pe rând, fiind refuzate la plată întrucât societatea la care inculpatul era patron nu avea disponibil în cont, și că societatea la care lucrează, înainte să demareze relațiile comerciale cu societatea inculpatului, a făcut demersurile necesare, respectiv a făcut verificări la bancă pentru a vedea care este situația financiară a societăți inculpatului și dacă aceasta avea restanțe de plată, însă totul a fost în regulă, motiv pentru care s-au demarat procedurile de încheiere a contractului.
Totodată, martorul a relatat și faptul că după ce filele CEC au început să fie refuzate la plată de bancă, s-a încercat să se ia legătura telefonic fie cu inculpatul fie cu numitul D., însă nu a mai răspuns nimeni la telefon.
Martora Tica C. D., a arătat prin declarația dată, că pe data de 20.04.2007, a fost contactată telefonic de o femeie, solicitând să livreze marfă la . „SRL București, femeie ce i-a trimis și o comandă prin fax, în urma comenzii primite livrând marfa cu mijloace proprii, personal însoțind marfa la depozitul societății cumpărătoare unde i s-a spus să o livreze, societate ce lăsase drept garanție o filă CEC în alb, urmând ca plata să se facă ulterior prin filă CEC, la un termen stabilit, însă, când s-a depus fila CEC la termenul stabilit nu s-au încasat banii deoarece nu exista disponibil în contul societății cumpărătoare a mărfii.
P. declarație, martora a mai relatat că fila CEC în alb dată societății la care lucra, cu titlu de garanție, le-a fost remisă de către gestionarul societății Excon, ce era semnată, aceeași semnătură de pe fila CEC fiind și pe contractul de vânzare cumpărare încheiat, termenul de introducere a filei CEC fiind de 14 zile lucrătoare, și,întrucât obișnuiește să sune clienții cu câteva zile înainte și să-i anunțe că urmează să introducă fila CEC în bancă, a sunat și la firma Excon, însă nu răspundea nimeni nici pe fix și nici pe mobil, motiv pentru care s-a dus cu administratorul societății la care lucra, la depozitul unde livrase marfa, ocazie cu care au constatat că nu mai era nimeni.
Coroborând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a reținut că în perioada aprilie - mai 2007, inculpatul R. M., împreună cu M. A.-P. - director la societatea . SRL București, s-au deplasat atât în mun. București, cât și în orașele G., Pitești și Fălticeni, de unde au achiziționat diverse mărfuri, aceștia fiind cei care încheiau contractele de vânzare-cumpărare cu reprezentanții societăților vânzătoare a mărfurilor, în această perioadă, S.C. EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ S.R.L. București, emițând un număr de 15 file CEC către: S.C. C. T. S.R.L. București, în valoare de 61.886 lei, respectiv 12.095 lei, de unde au achiziționat parchet de bambus; S.C. C. P. S.R.L. București, în valoare de 47.660 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții (cărămidă, ciment, polistiren, etc); S.C. C. E. S.R.L. București, în valoare de 7.588 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții (cărămidă, ciment, polistiren, etc); .. Fălticeni, în valoare de 47.600 lei, de unde au achiziționat truse medicale auto; S.C. B. L. S.R.L. București, în valoare de 13.600 lei, de unde au achiziționat ghips-carton; .. București, în valoare de 41.779 lei, de unde au achiziționat cherestea; S.C. I. S. COMPANY S.R.L. G., în valoare de 64.868 lei, de unde au achiziționat lenjerii de pat; .. Pitești, în valoare de 320.825 lei, de unde au achiziționat țeava sudată; S.C. M.I.D. I. S.R.L. București, în valoare de 19.816 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții; S.C. C. I. S.R.L. București, în valoare de 26.856 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții; S.C. E. P. S.R.L. București, în valoare de 7.000 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții; S.C. N. SERVICOM S.R.L. București, în valoare de 67.059 lei, de unde au achiziționat scutere; S.C. S. INTERNATIONAL S.R.L. București, în valoare de 16.812 lei, de unde au achiziționat cărămidă; .. București, în valoare de 35.722 lei, de unde au achiziționat vopsea, deși știa că nu are acoperire bancară.
S-a reținut că inculpatul a refuzat sistematic să se prezinte în instanță deși a fost citat la toate adresele indicate la dosarul cauzei, inclusiv cu mandat de aducere conform art.183 Cod procedură penală, mandat ce nu a fost îndeplinit, inculpatul nefiind găsit la adresele indicate la dosarul cauzei, așa după cum rezultă din cuprinsul proceselor verbale întocmite de organele de poliție, persoanele chestionate neputând da relații cu privire la locul unde s-ar afla inculpatul în prezent.
S-a mai reținut că, în speță, din cuprinsul materialului probator administrat în cursul procesului rezultă, fără nici un dubiu vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, prezumția de nevinovăție instituită de art. 52 Cod procedură penală fiind înlăturată.
După admiterea în principiu a cererii de rejudecare după extrădare au fost audiați petetentul – condamnat R. M., martorii din lucrări B. D., M. I., D. P., S. A., Cleianu Florente, D. A. D., P. G. D., Tica C. D. și A. V., precum și martorii propuși de petentui-condamnat V. N., S. I. și S. O..
Petentul-condamnat R. M. a declarat că știe pentru ce a fost trimis în judecată, dar nu recunoaște învinuirile care i se aduc prin rechizitoriu. Acesta a susținut că nu este adevărat că a participat la încheierea contractelor cu firmele menționate în rechizitoriu. Singura sa greșeală a fost că a ridicat un carnet de file CEC de la Banca Transilvania în prezența avocatului S. I. – care, în prezent, este avocat în Baroul București. Acesta a mai susținut că nu a emis nici o filă CEC către societățile menționate în rechizitoriu. A precizat că nu a vrut să colaboreze cu avocatul S. I., care era „reprezentantul unor mafioți” al căror nume nu îl poate preciza, dar știe că dețin unități de coafură, pizzerii, magazine, mașini decapotabile. Nu a primit nici un ban de la nici o firmă, reprezentantul acestui plan mafiot a fost numitul M. A. P.. A precizat că din acest clan face parte și soția avocatului S. I. – numita S. O., care-și zicea “doamna E.”. În primăvara din 2006, în timp ce lucra la Biseria “Sf. N.” din București, un anumit băiat B., i-a făcut cunoștință cu numitul V. N. și i-a spus că îi face acte ca să ridice 10.000 euro de la Banca Comercială Română. El i-a făcut acte “precum că muncesc”, s-a dus la bancă după 3 săptămâni, de unde a ridicat suma de_ lei din care a luat_ lei, iar restul i-a (dat) lui V. N.. A precizat că a fost unic asociat și administrator al . SRL și a susținut că filele CEC au fost semnate de către avocatul S. I. și soția lui S.. A mai susținut că “eu am semnat doar 2-3 file CEC la sugestia avocatului S. I.”. De asemenea, a susținut că, în perioada martie - aprilie 2007 nu a vrut să colaboreze cu avocatul și cu oamenii acestuia, iar aceștia sunt cei care au emis filele CEC în lipsa sa.
Audiat în calitate de martor, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, V. N. a declarat că inculpatul R. M. a fost administratorul firmei EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ SRL București, iar martorul era gestionar la depozitul acestei firme situat în București, pe șoseaua Giurgiului. Inculpatul îi dădea telefon și îi spunea că urmează să vină diferite mijloace de transport cu marfă, iar de două ori l-a trimis pe teren să ridice marfă. Și-a amintit că a ridicat cărămidă de la o firmă din apropiere de București, iar a doua oară a ridicat de la o altă firmă din București, al cărui sediu era pe . susținut că nu știe în ce modalitate era plătită marfa, căci inculpatul nu i-a spus niciodată. De asemenea, a arătat că, la depozitul pe care îl gestiona, a mai adus marfă M. A. P. pe care l-a recunoscut din fotografie. Acesta a adus la depozit un motostivuitor și o wolă. După câteva zile a venit același M. A. P. care a ridicat din depozit cele două utilaje aduse în urmă cu două zile. De asemenea a arătat că inculpatul mai venea la depozit însoțit de o persoană care spunea că este juristul firmei, și pe care l-a recunoscut după fotografie ca fiind S. I. (fotografia de la fila 99 – volumul II din dosarul de urmărire penală). A mai precizat că el a lucrat la firmă (Excon) aproximativ 3 sau 4 luni, fără să i se încheie contract de muncă și fără să fie plătit pentru ultima lună lucrată. Martorul a susținut că nu a luat niciodată bani din bancă în numele firmei și nu cunoaște o anumită doamnă „E.” dar știe că inculpatul a venit la depozit însoțit și de femei. În fine a susținut că inculpatul nu i-a dat niciodată vreo filă CEC .
La propunerea petentului-condamnat R. M., a fost audiat în calitate de martor, S. I., care a declarat că menține declarația dată în cursul urmăririi penale la data de 16.05.2009 cu următoarele precizări:
Este avocat în Baroul constituțional condus de P. B. și a încheiat cu inculpatul R. M. un contract de colaborare și asistență juridică urmând să-l asiste pe inculpat în calitate de director al . București. A mers cu inculpatul la Banca Transilvania din G., unde acesta a ridicat un carnet de CEC-uri, și îl însoțea când depunea bani la banca Transilvania – Filiala Lacul T., dar nu și când acesta ridica banii. A precizat că inculpatul i-a cerut să îl ajute pentru că nu se descurca singur și îi era frică să nu greșească documentele. La G., l-a însoțit pe inculpat de 2-3 ori. S-au deplasat cu mașina unui prieten pe care îl știe sub numele de R. care avea un „Peugeot sport” și cu un alt prieten sau cunoștință, N., care deținea un Mercedes de culoare gri închis. L-a mai însoțit pe R. M. la Târgu M. pentru încheierea unei tranzacții care nu s-a finalizat. A mai precizat că, în calitate de avocat a văzut dosarul și, după părerea sa, prejudiciul este prea mare, iar inculpatul nu putea să înșele atâtea societăți cu un singur carnet de CEC-uri, iar filele CEC ridicate de inculpat de la Banca Transilvania în prezența sa, au rămas la R. M.. A mai arătat că, nu cunoaște alte persoane care să aibă putere de decizie și să semneze contracte cu terții în afară de inculpatul R. M., în calitate de director al . SRL. A văzut fotografia numitului M. A. P. aflată la volumul II, fila 101, dar a susținut că nu l-a văzut niciodată în preajma lui R. M. și nu știe ca acesta să fi încheiat contracte în numele firmei . SRL. Pe numitul V. N. zis “N.” l-a cunoscut la o terasă “INTERNET CAFE” pe care actuala sa soție, în asociere cu o altă persoană, o deținea în ..7 și știe că R. M. l-a angajat pe V. N. ca șef de depozit al firmei . SRL, pe care această firmă îl deținea în București, pe . dacă V. N. a reprezentat societatea în alte tranzacții și nu crede ca acesta să fi participat la alte tranzacții. A mai susținut că, la încheierea de contracte nu l-a consiliat pe inculpat cu sfaturi juridice. Nu cunoaște numele și prenumele numitului R. despre care a făcut vorbire, știe că acest R. era un tip înalt de aprox. 1,90 m., bine dezvoltat fizic, care părea că ar fi făcut culturism și era prieten cu numitul N., dar nici numele și prenumele acestuia nu îl știe în realitate. La întrebarea inculpatului a arătat că știe două persoane cu numele de “D.” și “Iță” acesta din urmă având numele de Dorde M. și aceștia aveau o pizzerie și un salon de cosmetică și se ocupau și cu construcții, iar martorul a făcut cu aceștia o tranzacție imobiliară.
Audiată în calitate de martor, la propunerea petentului-condamnat, S. O., a declarat că nu a fost niciodată angajată la firma . SRL București. În perioada în care soțul său S. I. a fost angajat la . SRL București, martora avea un bar, în București, în Lacul T., unde lucra și 24 ore. Din câte știe soțul său a avut un contract de „reprezentare juridică” cu . SRL București. Nu a căutat niciodată furnizori pentru firma . SRL București. Îl cunoaște pe V. N. care locuia la două blocuri de barul pe care l-a avut la Lacul T. și acesta venea aproape seară de seară la bar. Știe că era magaziner la . SRL București. Și inculpatul a venit de mai multe ori la bar, chiar dacă nu prea des. La terasă mai venea un anume R., o persoană cu o constituție solidă și destul de înalt, dar nu știe numele întreg al acestuia. La întrebarea inculpatului a arătat că știe o familie Dorde M. și D., știe că aceștia au un bar și un coafor, dar nu știe ce relevanță are (acest lucru). A mai susținut că nu a făcut niciodată comenzi în numele firmei . SRL București către diverși furnizori.
Audiată după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martora B. D. a declarat că menține declarațiile date în cursul urmăririi penale și la instanță în primul ciclu procesual. A lucrat și lucrează la firma E. P. SRL cu sediul în București, sector 2 care are obiect de activitate comercializarea de materiale de construcții .
La firma la care lucrează a venit o doamnă din partea . SRL București să cumpere diverse materiale de construcții însoțită de inculpatul R. M.. S-a încheiat un contract cu reprezentanții firmei EXCON în urma căruia a livrat materiale de construcții, plata urmând să se facă cu file CEC. După introducerea în bancă a documentului de plată acesta a fost refuzat cu mențiunea că nu există disponibil în cont.
Audiat după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martorul M. I. a declarat că, în calitate de administrator al ., în cursul anului 2007 a primit mai multe comenzi de la . SRL, prin care, aceasta solicita să i se livreze mai multe bunuri, comenzile fiind trimise inclusiv prin fax. A onorat comenzile, marfa fiind transportată cu mașina firmei ., în București, urmând ca plata să se facă prin filă CEC. A făcut verificări la Banca Transilvania, Suc. G. – Zona Liberă și, la data respectivă părea să fie totul în regulă, nefiind incidente de plăți bancare. Filele CEC trebuiau introduse în bancă și achitate la 30 de zile de la data livrării mărfii. Înainte să introducă prima filă CEC la bancă, a primit o solicitare de amânare, prin fax, EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ, solicitând amânarea introducerii în bancă cu o săptămână.
Audiat după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martorul dobrin petre a declarat că menține declarațiile date în cursul urmăririi penale, aflată la fila 7 – vol.II al dosarului de urmărire penală, precum și declarația dată la Tribunalul G. 16.02.2009, aflată la fila 119. A arătat că, în cursul anului 2007 era vânzător la ., când la punctul de lucru de pe ., s-a prezentat un bărbat de aprox.30 ani, șaten care a spus că este de la firma . SRL și a solicitat să-i livreze parchet și adeziv și a spus că va plăti marfa cu filă CEC pe care o va achita în 30 de zile, prin Banca Transilvania - Filiala G.. Pentru prima livrare firma a primit banii, apoi aceeași persoană a solicitat din nou parchet și adeziv, dar în calitate mult mai mare spunând că plata se va face tot prin filă CEC. Apoi această persoană a trimis un puști cu o copie de pe un Buletin de identitate care s-a dovedit a fi furat. Marfa a fost livrată la firma . SRL la depozitul situat pe . care însoțeau marfa, s-a aplicat ștampila firmei . SRL. Când au fost introduse în bancă filele CEC acestea nu aveau acoperire. A arătat că, pe inculpat, pe care l-a văzut în ziua audierii, în boxă nu l-a văzut niciodată. Pe V. N. l-a văzut la depozitul situat pe ., după fotografia aflată la fila 101, persoana în dreptul căruia este consemnat numele M. A. P. și la fila 104, volumul II, ca fiind persoana care a ridicat parchet și adeziv de la depozitul . adus fila CEC pentru această marfă. A mai precizat că filele CEC lăsate la . lăsate în alb având doar ștampila și semnătura persoanei care reprezenta firma . SRL.
Audiat după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martorul Cleianu Florente a declarat că menține declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată . Este administratorul firmei . Pitești, firmă ce comercializează materiale de construcții. În anul 2007 a fost contactat de oamenii din subordinea inculpatului R. M., după care s-a prezentat inculpatul R. M., personal pentru semnarea contractului de livrare a unei cantități de țeavă, pentru care s-a încheiat un contract între . ȘI EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ SRL BUCUREȘTI, inculpatul prezentându-se ca administrator al firmei cumpărătoare și a prezentat și actele firmei. Aceasta avea asupra sa și ștampila firmei cumpărătoare .. A precizat că marfa cumpărată era țeavă sudată cu diametrul de 406-460. P. contract s-a fixat prețul, modalitatea de plată, plata urmând să se facă cu file CEC și bilete la ordine la termenele stabilite. În prealabil a făcut verificări la bancă . P. contract s-a mai prevăzut să lase drept garanție o filă CEC ce urma să fie introdusă la plată la termenul stabilit prin contract. Fila CEC lăsată drept garanție era ștampilată cu ștampila societății și semnată de administrator. A doua zi a fost livrată țeava care făcea obiectul contractului de către angajați ai firmei EXCOM și a observat că la o sută de metri de locul de livrare, un Mercedes de culoare gri în care se afla inculpatul și o altă persoană, martorul bănuind că îi va lua în mașină și pe cei doi care au ridicat marfa și dintre care unul și-a declinat calitatea de inginer. După ce s-a livrat marfa, era o zi de sâmbătă, unul din angajații firmei . la livrarea mărfii s-a întors, bătut și ne-a informat că nu și-a primit comisionul pe care i l-a promis inculpatul și i-a avertizat că „cei care au primit marfa sunt țepari”. Martorul a susținut că atunci nu l-a crezut pe acel băiat, dar după ce a introdus în bancă documentul de plată scadent, acesta a fost refuzat la plată din lipsă de disponibil în cont. Ulterior a făcut plângere pentru înșelăciune împotriva inculpatului. Martorul a mai precizat că, împreună cu R. M. s-a mai prezentat o persoană care s-a recomandat ca inginer constructor și pe care, după fotografie, la-a recunoscut ca fiind S. I.. Documentele de plată au fost completate imediat după încărcarea mărfii de către reprezentanții firmei EXCON SRL, ia persoana care îl însoțea în Mercedes pe inculpatul R. avea pe față un semn de vărsat de vânt .
Audiat după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martorul D. A. D. a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale (aflate la vol. II din dosar urmărire penală la filele 27-28 și în fața Tribunalului G. – declarație aflată la fila 116). A arătat că este angajatul firmei . care comercializează materiale de construcții și își amintește că, în anul 2007, s-a prezentat la firmă o persoană din partea firmei . SRL București care și-a manifestat interesul de a achiziționa materiale de construcții de la firma la care lucra și l-a întrebat care este procedura de încheiere a unui contract. I-a explicat modalitatea de lucru a societății, l-a prezentat și directorului și i-a precizat să lase o filă CEC garanție și a fost de acord, a revenit cu contractele și fila CEC semnate și ștampilate. Această persoană era un tânăr de aprox 30-35 ani, brunet, slăbuț, înalț de aprox 1,80 m, s-a prezentat, dar din păcate nu își amintește numele acelei persoane. Uitându-se în sala de judecată, acesta a confirmat că persoana care s-a prezentat la unitatea lor nu este inculpatul R. M.. Apoi a început derularea contractului, aceeași persoană spunându-le să livreze marfa pe . . un depozit. Când au început lucrările s-a deplasat personal pe . era gestionată de o persoană pe nume V. N., angajat al firmei . semnat de primire facturile și avizele de însoțire a mărfii, trecând numele și . de Identitate, a făcut precizarea că este gestionarul firmei, .-a întrebat și ce obiect de activitate are firma, acesta precizând că firma are niște vile în construcții. A mai precizat că s-a deplasat la depozitul acestei societăți de fiecare dată când s-au făcut livrări de materiale de construcții de la firma lor. S-a interesat la proprietarii depozitului în ce condiții a închiriat firma EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ SRL acel depozit și i s-a spus că această firmă a achitat o chirie în avans pe o perioadă de 6 luni sau 1 an. De asemenea a insistat să meargă la sediul firmei și a mers la sediul acestei firme pe . parterul unui . de 2-3 ori și de fiecare dată a discutat cu o doamnă, corpolentă, plinuță în vârstă de aprox. 50 de ani, având o voce cam răgușită, părul scurt, vopsit blond, cârlionțat de statură mică spre medie, și care s-a recomandat ca fiind director general al firmei EXCON Construcții Montaj. Nu își amintește numele acesteia deși s-a recomandat. De fiecare dată când a fost la sediul firmei în afară de cea care s-a recomandat directoare a mai întâlnit de persoana care făcea comanda, respectiv tânărul de 30-35 ani despre care a făcut vorbire mai înainte și o singură dată a mai văzut o persoană de 20-25 ani brunetă, de statură micuță care nu s-a prezent și nici nu a stat prea mult în acea cameră cu cea care s-a prezentat ca fiind directoare. A mai precizat că filele CEC i-au fost înmânate la sediul firmei EXCON de cea care s-a prezentat a fi directoare cât și de tânărul despre care a vorbit și care se ocupa cu aprovizionarea și care le-a adus la sediul lor. Cu cel care i s-a spus că este patronul firmei nu a discutat decât telefonic și i s-a spus că acesta este R. și nu mai știe care este și prenumele. A precizat că unele din filele CEC i-au fost prezentate completate, semnate și ștampilate, iar altele doar semnate și ștampilate urmând să fie completate de furnizori pe baza unei facturi și cu termenul de plată fixat de comun acord între reprezentanții celor două firme. Nu își amintește să existe vreo evidentă la firmă privind filele de CEC care au fost completat de reprezentanții firmei C. P. SRL.
Audiat după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martorul P. G. D. a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale și în fața instanței în primul ciclu procesual. A lucrat și lucrează la firma . Pitești. Din câte și-a adus aminte, în anul 2009, a fost contactat de o persoană de etnie romă care s-a recomandat D. și care a venit însoțită de o altă persoană de la firma . SRL București, care era interesată să cumpere de la firma C. țeavă metalică recuperabilă. Negocierea contractului s-a purtat cu o persoană desemnată care avea împuternicire și pe care l-a recunoscut după fotografie că ar fi martorul S. I.. Pe inculpatul R. M. l-a văzut la doi metri în afara incintei depozitului .. Stătea într-un Mercedes de culoare gri, cu două uși cu numere de București. Nu mai știe cine a semnat contractul de livrare din partea firmei . SRL București. Știe că, după livrare persoana de etine romă numită D., care s-a prezentat la noi firma Clemens însoțită de un reprezentat EXCON s-a întors, spunând că oamenii inculpatului R. M. i-au provocat un accident pe autostradă, că inculpatul nu i-a plătit „comisionul” și i-a avertizat că cei cărora le-a vândut marfa sunt „țepari” și că nu o să încaseze banii pe marfa livrată.
Audiată după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martora T. C. D. a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale la data de 04.12.2007 și la Tribunalul G. la data de 16.02.2009. În calitate de director de vânzări la firma ., în cursul anului 2007, a fost contactată telefonic de o femeie care s-a recomandat ca fiind „A.” și i-a solicitat să livreze marfă la . SRL. Aceasta a trimis o comandă prin fax, iar în urma acestei comenzi a livrat marfa cu mijloace furnizorului. A însoțit marfa la depozitul societății cumpărătoare, unde marfa a fost primită de gestionarul firmei cumpărătoare, care s-a recomandat „N.”. După livrarea mărfii banii nu au fost încasați, deoarece nu exista disponibil în cadrul societății. Fila CEC a fost lăsată în alb doar cu semnătură și ștampilă și își amintește că aceeași semnătură se afla și pe contractul de vânzare cumpărare încheiat. Contractul de vânzare cumpărare le-a parvenit semnat prin fax.
Audiată după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martora A. V. a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale, precizând că, spre sfârșitul lunii aprilie 2007, în timp ce era gestionar la . (nu reține data exactă) a fost sunată de patronul firmei la care lucra că va sosi un tir cu cărămidă (de la . SRL). A primit acest transport de cărămidă, transportul nefiind însoțit de un alt delegat decât șoferul tirului. A precizat că domnul B. M., patronul firmei, este cel care a luat legătura cu delegatul care a însoțit transportul. Martora nu a primit și un transport de cherestea și nici nu a recunoscut vreo persoană din fotografiile prezentate de organele de poliție. A mai precizat că, inițial, șoferul nu a vrut să le prezinte documentele de însoțire a mărfii și după ce i-a spus că nu primește marfa, a prezentat factură și chitanță. Martora nu a putut prezenta semnalmentele șoferului care a adus cărămida la depozitul pe care îl gestiona, întrucât a trecut foarte mult timp și în fiecare zi, la depozitul la care lucrează, se prezintă peste 50 șoferi. Mașina cu care s-a adus marfa era o mașină de tonaj mare, respectiv un tir.
Audiat după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martorul S. A. a declarat următoarele: A lucrat la depozitul firmei . în martie 2012 – operator facturare. Într-o z din luna aprilie 2007 șeful depozitului de pe . motiv pentru care a fost delegat să livreze mărfurile. La un moment dat au venit la depozit, doi bărbați, fiind de la firma Excon Construcții Montaj SRL, unul din cei doi bărbați pe care martorul l-a recunoscut în boxă s-a legitimat ca fiind R. M.. Datele numitului R. M. care a prezentat actul de identitate au fost trecute de martor pe factură. Persoana care îl însoțea pe R. era mai în vârstă, cu părul alb, constituție robustă. Din câte și-a amintit au solicitat livrarea de cărămidă către . și s-a livrat către această societate unul sau două tiruri încărcate cu cărămidă, iar R. M. a lăsat un CEC pentru a achita c/valoarea materialelor de construcții ridicate. A mai precizat că, în cursul urmăririi penale l-a recunoscut pe R. M. după fotografii, iar pe cea de a doua persoană care a venit la depozit nu a recunoscut-o din fotografii, deși s-a consemnat în declarații că acea persoană ar fi V. N.. Nu își mai amintește dacă CEC-ul era completat sau era în alb.
Tribunalul, deși a admis proba cu martorii Dorde M. și Dorde D., la propunerea petentului condamnat R. M., martori pe care i-a citat la adresele indicate care s-au dovedit a fi eronate, în ședința publică din 21.11.2012 a luat act de renunțarea acestuia la audierea martorilor propuși.
P. note scrise depuse de apărătorul inculpatului, s-a solicitat admiterea cererii de rejudecare a cauzei care a făcut obiectul dosarului nr._ în care Tribunalul G. a pronunțat sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 prin care a fost judecat în lipsă și condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 4 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b Cod penal, și în rejudecare, în baza art. 334 Cod procedură penală să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 4 și 5 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 41 alin. 2 Cod penal (așa cum au fost reținute în rechizitoriu) în infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 41 alin. 2 Cod penal, respectiv fapta (în formă continuată) de a emite un cec fără a avea la tras disponibil suficient sau, după ce a tras cecul și mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune altfel, în total sau în parte de disponibilul avut.
S-a mai solicitat instanței de judecată ca, procedând la rejudecarea cauzei, să anuleze sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 și să dispună achitarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1, 4, 5 Cod penal în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 lit. d) Cod procedură penală, faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii și anume intenția.
S-a susținut că, faptele reținute în sarcina inculpatului R. M. nu îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrate în dispozițiile art. 215 al. 1, 4 și 5 Cod penal Actele materiale care au făcut obiectul cercetării penale a inculpatului sunt următoarele: R. M., în calitate de reprezentant al S.C Excon Construcții Montaj S.R.L., a eliberat mai multe file CEC completate parțial, adică doar semnate și ștampilate. În conformitate cu pct. 67 și urm. din Normele - cadru nr. 7 din 1994 emise de B.N.R. „cecul în alb este un instrument de plată care cuprinde numai semnătura trăgătorului, iar uneori și o parte din mențiunile cerute de art. 1 din Legea asupra cecului”, iar primitorul cecului în alb are dreptul de a completa instrumentul respectiv cu mențiunile cerute de art. 1 din Legea supra cecului, „conform înțelegerilor care au avut anterior între semnatarii cecului”.
În speță, la înțelegerea părților, aceste file cec aveau rolul de a garanta plata care se va face ulterior. În acest sens, sunt declarațiile martorilor Cleianu Florente, D. A.-D., D. P.. Conform martorului D., filele cec semnate și ștampilate urma să fie completate de furnizori pe baza facturilor, cu termenul de plată fixat de comun acord între reprezentanții celor două firme (fila 177).
De asemenea, așa cum reiese din probatoriul administrat, inculpatul R. M. nu s-a prezentat niciodată singur la semnarea contractelor sau la ridicarea mărfurilor, fiind însoțit fie de S. I., fie de V. N., fie de alte persoane care au rămas neidentificate. În acest sens sunt declarațiile martorilor Cleianu Florente, P. G.-D., B. D..
În plus, mărfurile cumpărate erau primite la depozitul firmei Excon Construcții Montaj, unde era gestionar martorul V. N..
Examinând întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că cererea de rejudecare pe fond a cauzei soluționată prin sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 a Tribunalului G. (definitivă prin neapelare la data de 23.06.2010) este nefondată.
P. sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 instanța de fond a interpretat judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecății, precum și dispozițiile legale aplicabile.
Astfel, s-a apreciat că faptele inculpatului au fost corect încadrate în dispozițiile art. 215 Cod penal, nefiind vorba despre o simplă emitere a unor file CEC fără a exista disponibil la tras, pentru ca faptele să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
S-a remarcat, sub acest aspect, faptul că societățile beneficiare ale filelor CEC nu au cunoscut lipsa disponibilului în contul inculpatului, acesta din urmă emițând file CEC inclusiv în perioadele în care știa că se află în interdicție bancară, scopul evident fiind acela al inducerii în eroare al părților vătămate.
Având în vedere multitudinea actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, numărul mare al părților vătămate induse în eroare, cuantumul prejudiciilor cauzate, Tribunalul a constata că apărările inculpatului, în sensul că nu a emis filele CEC, că el a semnat numai 2-3 file CEC și că acestea ar fi fost emise de avocatul S. I. și soția acestuia, nu pot fi primite.
. SRL s-a aflat în interdicție bancară de a emite cecuri, altele decât cecuri numerar în perioada 30.04.2007 – 10.05.2008.
Inculpatul R. M., în calitate de asociat unic și administrator unic al . SRL, a emis în perioada aprilie – mai 2007 2 bilete la ordin și 15 file CEC în favoarea a 14 societăți comerciale, toate fiind semnate de inculpat, fără a avea disponibil în cont, creând acestora un prejudiciu total de 791.166 lei.
Astfel, inculpatul a emis în numele . SRL următoarele instrumente de plată refuzate la plată de bancă:
- bilet la ordin emis la 16.04.2007 în favoarea . pentru suma de 15.000 lei; suma refuzată: 14.508, 29 lei; motivul refuzului lipsă parțială de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 85-87).
- bilet la ordin emis la 16.04.2007 în favoarea . pentru suma de 15.000 lei; suma refuzată: 15.000 lei; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 88-90).
- filă CEC barat emisă la 30.04.2007 în favoarea . pentru suma de 47.600 lei; suma refuzată: 47.600 lei; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 91-93).
- filă CEC barat emisă la 03.05.2007 în favoarea . pentru suma de 64.868 lei; suma refuzată: 64.868 lei; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 94-96).
- filă CEC barat emisă la 22.04.2007 în favoarea . pentru suma de 165.655.14 lei; suma refuzată: 165.655.14 ; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 97-99).
- filă CEC barat emisă la 02.05.2007 în favoarea . pentru suma de 7.000 lei; suma refuzată: 7.000; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I filele 100-102).
- filă CEC barat emisă la 30.04.2007 în favoarea . pentru suma de 67.059 lei; suma refuzată: 67.059; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 103-105).
- filă CEC barat emisă la 03.05.2007 în favoarea . pentru suma de 47.660,24 lei; suma refuzată: 47.660,24; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 106-108).
- filă CEC barat emisă la 03.05.2007 în favoarea . pentru suma de 7.588,87 lei; suma refuzată: 7.588,87 ; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 109-111).
- filă CEC barat emisă la 02.05.2007 în favoarea . pentru suma de 16.812,03 lei; suma refuzată: 16.812,03; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 112-114).
- filă CEC barat emisă la 07.05.2007 în favoarea . pentru suma de 61.886,85 lei; suma refuzată: 61.886,85; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 115-117).
- filă CEC barat emisă la 07.05.2007 în favoarea . pentru suma de 12.095,23 lei; suma refuzată: 12.095,23; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 118-120).
- filă CEC barat emisă la 07.05.2007 în favoarea .. I. SRL pentru suma de 19.816,00 lei; suma refuzată: 19.816,00; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 121-123).
- filă CEC barat emisă la 07.05.2007 în favoarea .. I. SRL pentru suma de 26.856,31 lei; suma refuzată: 26.856,31; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 124-126).
- filă CEC barat emisă la 07.05.2007 în favoarea . pentru suma de 26.856,31 lei; suma refuzată: 26.856,31; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 124-126).
- bilet la ordin emis la 19.04.2007 în favoarea . pentru suma de 75.000,00 scadent la 15.05.2007; suma refuzată: 75.000,00 lei; motivul refuzului lipsă parțială de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 127-129).
- filă CEC barat emisă la 15.05.2007 în favoarea . suma de 41.779,87 lei scadentă la 15.05.2007; suma refuzată: 41.779,87; motivul refuzului lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 130-1135).
Cecurile, în original, semnate de inculpatul R. M. și purtând ștampila . SRL se află în vol.II, dos. urm. pen. filele 16,19, 60, 121, vol.III, dos. urm. pen. filele 12, 42, 75, 76.
Existența infracțiunii de înșelăciune impune să rezulte cu claritate faptul că persoana vătămată dacă ar fi cunoscut că cecurile ce se emit nu au acoperire, nu ar fi făcut prestația care i-a provocat prejudiciul.
Instanța de fond a constatat că din probele administrate rezultă în mod cert că inculpatul a indus în eroare părțile vătămate, cu prilejul încheierii contractelor de livrare debunuri prin emiterea cecurilor, știind că pentru valorificarea lor nu exista disponibil; prin urmare fapta sa întrunește fără posibilitate de dubiu elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art.215 alin.1, 3, 4 și 5 Cod penal.
S-a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, deoarece a cunoscut că în momentul emiterii filelor CEC nu exista provizia necesară prevăzând și urmărind astfel producerea unei pagube în patrimoniul părților vătămate.
Beneficiarii CEC-urilor nu au cunoscut lipsa descoperirii în cont a CEC-urilor, fiind induși în eroare, în scopul ca inculpatul să obțină un folosmaterial injust, cauzând totodată o pagubă, posesorilor CEC-urilor.
S-a constatat că în speță devin incidente concluziile deciziei nr.IX/24.10.2005 ale I.C.C.J. (recurs în interesul legii, pct.l) în care se arată că: „Fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit asupra unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere provizia, în total sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.4 din Codul penal”.
Folosul material este injust când inculpatul nu era îndrituit la obținerea lui și astfel dobândirea acestui folos apare ilicită.
S-a observat că în privința biletelor la ordin, situația privind intenția inculpatului R. M. este similară. Acesta știa că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară și totuși le-a emis și, respectiv, folosit cu intenția de a înșela părțile vătămate și de a le pricinui o pagubă.
Intenția inculpatului de a înșela partenerii comerciali este evidențiată și de faptul că cea mai mare parte a materialelor aprovizionate de la societățile comerciale părți vătămate era revândută altor societăți comerciale.
Astfel, din declarația dată în cursul urmăririi penale de B. M., administrator la . București a rezultat că, pe data de 15.04.2007 a fost contactat de un reprezentant al . București,care i-a propus să vândă materiale de construcții societății pe care o reprezenta, martorul fiind interesat de cărămidă porotherm. A doua zi a fost contactat telefonic de același reprezentant care i-a comunicat că îi trimite o mașină cu cărămidă la depozitul din Fundule și i-a solicitat să se întâlnească să-i dea banii. S-au întâlnit la intersecția străzilor M. Domnului (stradă unde . SRL avea un punct de lucru nedeclarat la registrul comerțului) cu ., dar nu i-a dat banii întrucât nu avea la el decât chitanța, nu și factura fiscală. Plata a fost făcută după primirea facturii și descărcarea mărfii la depozitul gestionat de martora A. V.. Același reprezentant Excon i-a comunicat că autocamionul este pe drum și că la depozitul din F. va sosi și o mașină cu cherestea, lucru care s-a și întâmplat, dar nu a primit cheresteaua pentru că era de proastă calitate (vol. III dos. urm. pen. filele177 -178.
Audiată după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, martora A. V. a declarat că în luna aprilie 2007, în timp ce era gestionar la . a fost sunată de patronul firmei la care lucra că va sosi un tir cu cărămidă (de la . SRL). A primit acest transport de cărămidă, transportul nefiind însoțit de un alt delegat decât șoferul tirului. A precizat că domnul B. M., patronul firmei, este cel care a luat legătura cu delegatul care a însoțit transportul. Martora nu a primit și un transport de cherestea. A mai precizat că, inițial, șoferul nu a vrut să le prezinte documentele de însoțire a mărfii și, după ce i-a spus că nu primește marfa, a prezentat factură și chitanță, precizând că mașina cu care s-a adus marfa era o mașină de tonaj mare, respectiv un tir.
Instanța de fond a remarcat că, deși obiectul de activitate al . SRL îl constituia lucrările de construcții, închirierea utilajelor de construcții și comerțul cu ridicata de produse alimentare, băuturi și tutun (vol.II dos. urm. pen. fila 147), inculpatul a achiziționat de la . lenjerii de pat pentru care a emis fila CEC barat la 03.05.2007 pentru suma de 64.868 lei, sumă refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil (vol.I dos. urm. pen. filele 94-96).
De asemenea, s-a remarcat că deși în unele cazuri filele CEC au fost lăsate ca garanție, urmând a fi folosite în cazul neachitării facturilor la scadență, nu a rezultat din nici o probă că cei păgubiți știau că pentru valorificarea filelor CEC nu există provizia sau acoperirea necesară, intenția de inducere și menținere în eroare a societăților păgubite fiind evidentă. Astfel la contractul nr.021 EX-SA din 11.04.2007 încheiat între vânzătorul . și . SRL reprezentată de R. M. s-a încheiat o anexă (2): Proces verbal de predare –primire a filă CEC conform căreia fila CEC este necompletată la rubrica „data emiterii și suma”, iar vânzătorul va introduce la plată fila CEC doar în cazul depășirii cu 5 zile calendaristice a termenului scadent de plată de 10 zile calendaristice. În acest sens vânzătorul va completa rubrica „data emiterii” cu data termenului scadent depășit și rubrica „suma” cu contravaloarea mărfurilor livrate și neplătită până la acea dată.
Reevaluând întreg materialul probator administrat în cauză, inclusiv după admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța de rejudecare a reținut că sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 a Tribunalului G. (definitivă prin neapelare la data de 23.06.2010) este temeinică și legală, iar instanța a interpretat judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect starea de fapt dedusă judecății, precum și dispozițiile legale aplicabile și i-a aplicat inculpatului pedepse bine individualizate, astfel că s-a apreciat nu se impune anularea acestei sentințe și modificarea sentinței.
În consecință, în baza art.522/1 Cod procedură penală rap. la art. 406 alin.4 Cod procedură penală a respins, ca neîntemeiată, cererea de rejudecare pe fond a cauzei soluționată prin sentința penală nr. 519 din 04.12.2009 a Tribunalului G. (definitivă prin neapelare la data de 23.06.2010) cerere formulată de petentul R. M., în prezent deținut în Penitenciarul G..
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel condamnatul R. M., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 14.06.2013, sub nr._ .
Motivele de apel invocate oral de inculpat, prin avocat, au vizat netemeinicia soluției pronunțate de Tribunal, acestea fiind consemnate pe larg în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art.371 alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază apelul condamnatului ca fiind neîntemeiat, pentru considerentele următoare:
Astfel, Curtea apreciază, în acord cu prima instanță, că solicitarea inculpatului, de a fi rejudecat după extrădare, nu este întemeiată pe fond, probele readministrate în cursul procedurii de rejudecare confirmând soluția definitivă inițială, de condamnare a lui R. M. pentru infracțiunea săvârșită.
În fapt, în esență, Curtea reține că R. M. - administrator al S.C. EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ S.R.L. București, a emis 15 file CEC, fără a avea disponibil în cont.
Astfel, în perioada martie - aprilie 2007, R. M., împreună cu M. A.-P. - director la societatea de mai sus, s-au deplasat atât în municipiul București, cât și în orașele G., Pitești și Fălticeni, de unde au achiziționat diverse bunuri, ei fiind cei care încheiau contractele de vânzare-cumpărare cu reprezentanții societăților respective.
În această perioadă, S.C. EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ S.R.L. București, a emis file CEC către:
-S.C. C. T. S.R.L. București, în valoare de 61.886 lei, respectiv 12.095 lei, de unde au achiziționat parchet de bambus;
-S.C. C. P. S.R.L. București, în valoare de 47.660 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții (cărămidă, ciment, polistiren, etc);
-S.C. C. E. S.R.L. București, în valoare de 7.588 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții (cărămidă, ciment, polistiren, etc);
-.. Fălticeni, în valoare de 47.600 lei, de unde au achiziționat truse medicale auto;
-S.C. B. L. S.R.L. București, în valoare de 13.600 lei, de unde au achiziționat ghips-carton;
-.. București, în valoare de 41.779 lei, de unde au achiziționat cherestea;
-S.C. I. S. COMPANY S.R.L. G., în valoare de 64.868 lei, de unde au achiziționat lenjerii de pat;
-.. Pitești, în valoare de 320.825 lei, de unde au achiziționat țeava sudată;
-S.C. M.I.D. I. S.R.L. București, în valoare de 19.816 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții;
-S.C. C. I. S.R.L. București, în valoare de 26.856 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții;
- S.C. E. P. S.R.L. București, în valoare de 7.000 lei, de unde au achiziționat materiale de construcții;
- S.C. N. SERVICOM S.R.L. București, în valoare de 67.059 lei, de unde au achiziționat scutere;
- S.C. S. INTERNATIONAL S.R.L. București, în valoare de 16.812 lei, de unde au achiziționat cărămidă;
- .. București, în valoare de 35.722 lei, de unde au achiziționat vopsea.
Curtea reține că din cercetările efectuate a rezultat faptul că majoritatea produselor achiziționate au fost depozitate într-un spațiu închiriat din comuna B., ., unde gestionar era V. N..
Din verificările efectuate, atât la domiciliul lui R. M., cât și la sediul societății din .. 3, sector 4 și la punctul de lucru din . nu a putut fi identificat.
După cum reiese din procesele-verbale de căutare, acesta nu a locuit niciodată la adresa din actul de identitate și nici nu și-a desfășurat activitatea la sediul declarat, sustrăgându-se urmăririi penale, iar ulterior de la judecată. S-au făcut și verificări în rețeaua A.N.P., de unde a reieșit faptul că acesta nu este încarcerat.
Punctul de lucru din . a fost declarat la Registrul Comerțului, în schimb, la această adresă s-a desfășurat activitatea infracțională pe o perioadă de două luni, folosindu-se și de un post telefonic fix, unde se confirmau contractele încheiate cu societățile comerciale de mai sus.
Curtea reține situația de fapt din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale și readministrate în cursul judecății în primă instanță, respectiv declarațiile reprezentanților legali ai părților vătămate; declarații inculpat; declarații martori; adresele Băncii Transilvania - Sucursala G.; file CEC și justificări refuz plată; facturi fiscale și avize de însoțire a mărfurilor; procese-verbale de căutare; procese-verbale de verificare; procese-verbale de recunoaștere după fotografie.
Întrucât s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecata în primă instanță, inculpatul nu a fost audiat inițial.
În procedura de rejudecare, condamnatul R. M. a fost audiat în primă instanță. Acesta nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, arătând că de fapt nu s-a ocupat el de tranzacțiile comerciale, ci alte persoane, între care martorul S. I.; condamnatul a relatat că nu a indus în eroare nicio firmă, admițând totuși că a semnat câteva CEC-uri, la sugestia martorului sus-menționat.
Curtea apreciază că declarațiile condamnatului nu sunt corespunzătoare adevărului. Astfel, din declarațiile martorilor V. N. (fila 156, vol.1, dosar primă instanță), S. I. (fila 239, vol.1, dosar primă instanță), Cleianu Florente (fila 286, vol.1, dosar primă instanță), B. D. (fila 289, vol.1, dosar primă instanță) și S. A. (fila 503, vol.2, dosar primă instanță), audiați în procedura de rejudecare, rezultă că R. M. s-a ocupat direct de administrarea S.C. EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ S.R.L. București, a emis CEC-urile în cauză, pentru a se efectua plățile, cunoscând că nu există disponibil în cont, iar în unele situații (. Pitești, E. P. SRL, .-a deplasat personal la societățile părți civile pentru a negocia contracte ori a ridica bunurile achiziționate.
P. urmare, inculpatul s-a ocupat direct de activitățile S.C. EXCON CONSTRUCȚII MONTAJ S.R.L. București, inducând în eroare societățile sus-menționate, în sensul că a achiziționat diverse bunuri pe care le-a achitat folosind CEC-uri pentru care nu avea acoperire în contul bancar.
În drept, faptele inculpatului R. M., așa cum au fost descrise mai sus, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 al. 1, 4 și 5 Cod penal, cu aplic, art. 37 lit. b Cod penal și art. 41 al. 2 Cod penal.
Sub aspectul pedepsei cu închisoarea aplicate, Curtea apreciază că prima instanță, în aplicarea art.72 Cp, a dat dovadă de clemență, aplicând minimul special.
Astfel, condamnatul a săvârșit o infracțiune foarte gravă, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, producând prejudicii mari părților civile, nerecuperate nici până în prezent.
Curtea are în vedere și că R. M. a săvârșit infracțiunile în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal, întrucât, prin sentința penală nr. 594/2002 a Judecătoriei Sectorului 6 București, a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 208, 209 al. 1 lit. e, g și i Cod penal.
Totodată, Curtea constată că R. M. dă dovadă de o atitudine nesinceră, neasumându-și nici până în prezent săvârșirea infracțiunilor, dar și că acesta s-a sustras de la urmărire penală, judecată și executarea pedepsei.
Totuși, având în vedere principiul neagravării situației în propria cale de atac, Curtea nu poate să modifice pedeapsa minimă aplicată.
Este corespunzător individualizată și pedeapsa complementară, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și b Cp, pe o perioadă de 8 ani după executarea pedepsei principale.
Față de cele reținute, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul formulat de către condamnatul R. M., pe care îl va obliga să plătească suma de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către condamnatul R. M. împotriva sentinței penale nr. 610 din data de 10.12.2012 pronunțate de Tribunalul G. – Secția Penală, în dosarul nr._ .
Obligă apelantul să plătească suma de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. B. F. T. I.
Proces-verbal
pentru dna jud. I. T.
aflată în c.o.
semnează președinte complet
GREFIER,
N. S.
Red. V.F.B./Tehnr. VBF/P.A.M.. – ex.2/29.07.2013
T. G.– jud.: A. I.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








