Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 333/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 333/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 333/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.333
Ședința publică din data de 5 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I.-T. C. B.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București este reprezentat de procuror I. C..
Pe rol, soluționarea contestației formulate de condamnatul P. A. împotriva sentinței penale nr.310 din data de 10.04.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat P. A., personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat M. I., în baza delegației nr._ din data de 4.06.2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat P. A. solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Precizează că urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, Comisia de aplicare a legii penale mai favorabile a apreciat că nu se impune aplicarea art.4 sau art.6 NCp în ceea ce privește pedeapsa rezultantă și a apreciat că se impune aplicarea art.6 NCp în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în sensul reducerii perioadei de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare după executarea pedepsei principale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, având în vedere că pedepsele aplicate condamnatului, respectiv de 10 ani și 9 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc și trafic internațional droguri de mare risc nu depășește maximul special prevăzut de noile dispoziții.
Contestatorul-condamnat P. A., personal, în ultimul cuvânt, precizează că nu mai are nimic de zis.
CURTEA
Deliberând asupra contestației de față, constată:
Prin sentința penală nr.310 din data de 10.04.2014, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală, a fost admisă sesizarea și în baza art.6 alin.6 Noul Cod Penal, s-a aplicat condamnatului P. A. [fiul lui G. și M. G., născut la data de 05.05.1987, deținut în Penitenciarul Jilava, CNP:_], pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Noul Cod Penal, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.689/02.09.2011 a Tribunalului București – Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1935/06.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală (ca urmare a reducerii duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și b din Vechiul Cod Penal, consecință a aplicării legii penale mai favorabile).
S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. 1381/08.06.2012 emis de Tribunalul București – Secția I Penala și emiterea unui nou mandat.
În baza art.275 alin.3 NCPP, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță - analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente – a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.689/02.09.2011 a Tribunalului Bucuresti – Sectia I Penala, ramasa definitiva prin decizia penala nr.1935/06.06.2012 a Înaltei Curti de Casație și Justiție – Sectia Penala, inculpatul P. A. a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a si lit.b Cod Penal pentru infracțiunea de droguri de mare risc, prev.de art. 2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit.c rap.la art.76 alin.1 lit.a Cod Penal.
În baza art.3 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.74 lit.c rap.la art.76 alin.1 lit.a Cod Penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani inchisoare si 8 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a si lit.b Cod Penal.
In baza art.33 lit.a – 34 lit.b Cod Penal, au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare si 8 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a si lit.b Cod Penal.
În baza sentinței penale menționate, Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala a emis MEPI nr. 1381/08.06.2012.
Potrivit art. 6 alin (6) din Noul Cod Penal, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Potrivit art.66 alin.1 din acelasi act normativ, pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor drepturi consta in interzicerea exercitarii, pe o perioada de la 1 la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice;
b) dreptul de a ocupa o functie care implica exercitiul autoritatii de stat;
(…)
Față de situația de fapt expusă și de normele legale mai favorabile cuprinse în dispozițiile Noului Cod Penal, Tribunalul a dispus în consecință.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat contestație condamnatul P. A., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Cu ocazia dezbaterilor orale, contestatorul condamnat – prin apărător desemnat de Curte din oficiu - precizează că urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, Comisia de aplicare a legii penale mai favorabile a apreciat că nu se impune aplicarea art.4 sau art.6 NCp în ceea ce privește pedeapsa rezultantă și a apreciat că se impune aplicarea art.6 NCp în ceea ce privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, în sensul reducerii perioadei de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare după executarea pedepsei principale.
Examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că este nefondată contestația, pentru următoarele considerente:
Având în vedere că pedepsele aplicate condamnatului, respectiv de 10 ani și 9 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc și trafic internațional droguri de mare risc, cuantumul acestora nu depășește maximul special prevăzut de noile dispoziții.
Cum această pedeapsă se încadrează în limitele speciale intervenite în urma intrării în vigoare a Noului Cod penal, iar pedeapsa complementară a fost redusă de prima instanță, Curtea urmează a respinge ca nefondată contestația formulată.
Constatând culpa procesuală a contestatorului, Curtea va face aplicarea art.275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul P. A. împotriva sentinței penale 310/F/10.04.2014 a Tribunalului I..
Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05.06.2014.
PREȘEDINTE,
I.-T. C. B.
GREFIER,
D. T.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.R.P.-Trib.I.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








