Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 903/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 903/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 903/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.903/CO

Ședința publică din data de 08 decembrie 2014

Curtea constituită din:

Președinte: M.-A. M.

Grefier: E.-A. N.

* * * * * * * * *

Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Serviciul Teritorial București a fost reprezentat de procuror C. I..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația declarată de P. de pe lângă Tribunalul G. și condamnatul C. V. împotriva sentinței penale nr.81 din data de 04 februarie 2014, a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat C. V., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales-avocat M. Ș., conform împuternicirii avocațiale nr._ și de apărător din oficiu-avocat Kasecu O., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul din oficiu desemnat să acorde asistență judiciară obligatorie contestatorului-condamnat C. V. solicită să se constate încetată delegația sa, ca urmare a prezentării apărătorului ales și să se pronunțe asupra onorariului parțial.

Curtea constată încetată delegația apărătorului din oficiudesemnat să acorde asistență judiciară obligatorie contestatorului-condamnat C. V.și acordă onorariul parțial în cuantum de 50 lei.

Apărătorul ales al contestatorului-condamnat C. V., având cuvântul, invocă excepția de neconstituționalitate a disp.23 alin.8 din Legea nr.255/2013, menționând că acest text de lege încalcă disp. art.21 din Constituția României, accesul liber la justiție și art.53 din Constituția României cu privire la restrângerea unor drepturi fundamentale.

Astfel, solicită sesizarea Curții Constituționale cu privire la disp. art.23 alin.8 din Legea nr.255/2013, întrucât nu permite părților să fie prezenți în cadrul desfășurării acestui proces penal.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii, ca inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de lege.

Apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp. art.23 alin.8 din Legea nr.255/2013.

Curtea, după deliberare, având în vedere dispozițiile art.29 din Legea nr.47/1991, precum și cele trei condiții esențiale privind admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției, consideră că prezenta excepție nu îndeplinește una dintre condițiile solicitate de acest text de lege, respectiv aceea de a privi soluționarea fondului cauzei penale, fiind o simplă problemă de procedură care privește soluționarea cauzei în primă instanță, cu atât mai mult cu cât în faza de judecată a contestației, procedura este una contencioasă și contradictorie, motiv pentru care respinge această cerere, ca inadmisibilă.

Apărătorul ales al contestatorului-condamnat C. V., având cuvântul, solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept potrivit disp. art.475 Cod procedură penală cu următoarele întrebări:

1.Dacă deciziile de dezlegare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție după publicarea în Monitorul Oficial au caracterul de lege penală în înțelesul dispoziției articolului 173 Cod penal

2. Dacă deciziile de dezlegare pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, după publicarea în Monitorul Oficial se aplică numai pentru viitor situațiilor de drept create după intervenirea deciziei sau se aplică și situațiilor de drept soluționate deja în fond sau care se aflau în apel sau contestație, cât și a cauzelor definitiv soluționate.

În temeiul disp. art.476 Cod procedură penală, solicită sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aspectele invocate mai sus și, întrucât cauza se află în ultima cale de atac, suspendarea prezentei contestații.

Depune la dosar cererile formulate în scris.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că nu întrunește disp. prev.475 Cod procedură penală, respectiv nu este o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea cauzei.

Precizează că disp. art.477 alin.3 Cod procedură penală sunt lămuritoare, astfel că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la lămurirea acestei chestiuni de drept.

Curtea, după deliberare, având în vedere faptul că după momentul pronunțării celor două decizii contradictorii, respectiv Decizia nr.1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Decizia Curții Constituționale care privește principiul aplicării globale a legii penale mai favorabile, s-au mai formulat întrebări similare din partea Curții de Apel B., respinge cererea formulată de către apărătorul ales al contestatorului-condamnat C. V..

Cu privire la cea de-a doua întrebare, Curtea apreciază că nu se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că discuția purtată la acest moment procesual este una care a fost tranșată jurisprudențial, fără dubiu în ultimele luni de zile, respectiv începând cu data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale, motiv pentru care respinge această solicitare, ca neîntemeiată.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestației, apreciind că sentința penală atacată este nelegală, cu privire la aplicarea sporului de pedeapsă.

Arată că, după ce a redus pedepsele, în baza legii penale mai favorabile, conform noilor limite de pedeapsă stabilite prin noul Cod penal, instanța de fond a dispus contopirea pedepselor de 10 ani închisoare și 7 ani și 6 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 4 ani închisoare.

Consideră că instanța de fond ar fi trebuit să facă aplicarea disp. art.39 alin.1 lit.a noul Cod penal, în sensul de a aplica pedeapsa cea mai grea, la care să adauge un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, ceea ce ar fi însemnat că la pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, ar fi trebuit să adauge o treime din 17 ani și 6 luni, respectiv 5 ani și 10 luni, astfel încât condamnatul ar urma să execute o pedeapsă rezultantă de 17 ani și 10 luni închisoare, pedeapsa rezultantă fiind mai favorabilă acestuia, inclusiv prin dispozițiile noului Cod penal cu privire la stabilirea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, întrucât este sub pedeapsa de 18 ani dispusă prin sentința penală nr.445 din data de 06 mai 2011, a Tribunalului București-Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr.1893 din data de 05 iunie 2012, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Precizează că legea penală mai favorabilă presupune o analiză a limitelor de pedeapsă prevăzute de legea nouă, comparativ cu lege veche.

Apărătorul ales al contestatorului-condamnat C. V., având cuvântul, solicită admiterea contestației, apreciind că instanța ce a soluționat contestația la executare a pronunțat o hotărâre nelegală prin aceea că a adăugat sporul de 4 ani.

În acest sens, precizează că instanța de fond, în baza art.6 alin.1 Cod penal, are obligația de a reduce pedepsele la maximul prevăzut de legea nouă.

Apreciază că sporul de 4 ani era nelegal aplicat, întrucât inculpatul nu primise nicio pedeapsă sporită la maximul special, potrivit disp. art.34 lit.b Cod penal, singurul caz în care instanța penală putea aplica un spor de pedeapsă.

Or, în această situație, instanța ce a soluționat contestația la executare trebuia să constate prioritar nelegalitatea aplicării sporului de pedeapsă, să înlăture acest spor și să dispună aplicarea disp.art.6 Cod penal, urmând ca pedeapsa ce urma a fi executată să fie de 12 ani închisoare.

Mai arată că, în cazul în care se apreciază că instanța, fiind sesizată potrivit disp. art.595 Cod procedură penală, nu poate analiza cauza și sub aspectul art.598 lit.d Cod procedură penală, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca inculpatul să formuleze contestație la executare pentru motivele prevăzute de acest text de lege.

Precizează că la data de 04 februarie 2014 nu exista o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție de dezlegare a problemei de drept cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei.

Apreciază că instanța de fond trebuia să înlăture sporul de pedeapsă și, ulterior, ar fi trebuit să dispună contopirea pedepselor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la contestația declarată de contestatorul-condamnat C. V., solicită respingerea acesteia, ca nefondată, apreciind că înlăturarea sporului de pedeapsă înseamnă autoritate de lucru judecat.

Contestatorul-condamnat C. V., personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său ales și lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față:

Prin sentința penală nr. 81/01.02.2014 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus „În baza art. 23 din legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul Cod de Procedură penală, admite contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza HG nr. 836/2013 de pe lângă Penitenciarul G., privind pe condamnatul C. V., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.445 din 06.05.2011, pronunțată de Tribunalul București secția I-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 1893 din 05.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, în baza căreia s-a emis MEPI nr. 863 din 06.06.2013 de Tribunalul București secția I-a penală.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 445 din 06.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1893 din 05.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală și repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- pedeapsa de 14 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere, constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

- pedeapsa de 14 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 25 din Codul penal din 1969, rap. la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

- pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tentativă la trafic ilicit internațional de droguri de mare risc, prev. de art. 25 rap. la art. 20 din Codul penal din 1969 combinat cu art. 13 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 rap.l a art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

- sporul de pedeapsă de 4 ani închisoare.

Constată că dispozițiile art. 7 din legea nr. 39/2003 au fost abrogate prin titlul II din Legea nr. 187/2012, având corespondent în art. 367 noul cod penal;

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa de 14 ani închisoare la maximul special de 10 ani închisoare prev. de art. 367 alin. 2 Cod penal;

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa de 14 ani închisoare la maximul special de 12 ani închisoare prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin titlul II al legii nr. 187/2012.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa de 10 ani închisoare la maximul special de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 47 comb. cu art. 33 Cod penal, rap. la art. 3 alin. 1 și 2 din legea nr. 143/2000.

În baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele de 10 ani închisoare și 7 ani și 6 luni închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, la care adaugă sporul de 4 ani închisoare.

Inculpatul execută pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 5 Cod penal, reduce de la 7 ani la 5 ani pedeapsa complementară.

Deduce din pedeapsă durata executată de la 19.05.2010 la zi

Dispune anularea MEPI nr. 863 din 06.06.2012 emis de Tribunalul București secția I penală și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Respinge cererea formulată de condamnat prin apărător, de aplicare a dispozițiilor art. 320/1 din Codul de procedură penală din anul 1969, ca lege mai favorabilă.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului”.

Instanța de fond a constatat că în esență că este necesară reducerea pedepselor la care fusese condamnat petentul ca urmare a reducerii maximului special prevăzut de lege pentru aceste pedepse.

În ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, tribunalul a reținut că se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, efectuand contopirea pedepselor reduse în baza codului penal anterior, acesta fiind legea penală mai favorabilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație petentul și P. de pe langă Tribunalul G..

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată netemeinicia contestației declarate în cauză de către petent și temeinicia contestației declarate de către Ministerul Public.

Potrivit art. 6 cod penal, „(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. (2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune. 3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.4) Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.(5) Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin.(1)-(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.(6) Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.(7) Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alineatelor precedente.”

Potrivit art. 4 Legea 187/2012, „Pedeapsa aplicata pentru o infractiune printr-o hotarare ce a ramas definitiva sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depaseste maximul special prevazut de Codul penal, nu poate fi redusa in urma intrarii in vigoare a acestei legi.

Prin sentința penală nr. 445 din 06.05.2011 a Tribunalului București secția I penală, inculpatul C. V. a fost condamnat la:

-14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din legea 39/2003

- 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 Cod penal, rap.l a art. 2 alin. 1 și 2 din legea 143/2000;

- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 Cod penal, rap. la art. 20 Cod penal combinat cu art. 13 alin. 1 din legea 143/2000 rap. la art. 3 alin. 1 și 2 din legea 143/2000.

Conform art. 33 lit. a, 34 lit. b din Codul penal din 1969 au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare, căreia i s-a aplicat un spor de 4 ani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 18 ani închisoare.

Prin titlul II al legii nr. 187/2012 au fost abrogate dispozițiile art. 7 din legea nr. 39/2003, dar faptele au corespondent în art. 367 alin. 2 din Noul Cod penal, limitele de pedeapsă fiind 3-10 ani închisoare.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din legea 143/2000, în prezent limitele de pedeapsă sunt de la 5 la 12 ani.

Infracțiunea prev. de art. 3 alin. 2 din legea 143/2000 este sancționată în prezent cu închisoare de la 7 la 15 ani. Deoarece infracțiunea comisă de inculpat sub imperiul legii vechi este instigare la tentativă, urmează a se avea ca referință maximul prevăzut de legea nouă respectiv 7 ani și 6 luni închisoare.

În condițiile menționate anterior, prima instanță a stabilit în mod corect pedepsele ce au fost aplicate petentului, reducand pedepsele aplicate de Tribunalul București la noile valori ale maximului special prevăzut de lege. De asemenea, prima instanță a procedat corect reducand durata pedepsei complementare la noua limită maximă a acesteia de 5 ani.

Instanța de fond a aplicat regulile concursului de infracțiuni potrivit codului penal anterior ca lege mai favorabilă și a contopit toate pedepsele în pedeapsa cea mai grea, rezultată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 6 alin. 1 Cod penal, aceea de 12 ani închisoare, la care a adăugat sporul de 4 ani închisoare, urmând să execute în total 16 ani închisoare.

Curtea reține că potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit. Prin urmare dacă am admite că legea penală mai favorabilă sub aspectul fiecărei pedepse individual determinate ar fi Noul Cod Penal, este necesar a se efectua o analiză de ansamblu a situației petentului pentru a se determina care ar fi pedeapsa finală ce ar urma să fie aplicată acestuia prin aplicarea instituțiilor de drept material conforme cu legea nouă care prevede pedepse mai ușoare.

Potrivit art. 39 alin.1 lit. b din Noul Cod penal, temei pe care l-a reținut și prima instanță, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Avand în vedere că petentul a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile sub aspectul reducerii cuantumului pedepselor ce îi fuseseră aplicate anterior, Curtea reține că tratamentul sancționator ce trebuia aplicat acestuia era cel prevăzut de legea nouă, pedeapsa rezultantă fiind oricum mai mică ca cea ce îi fusese anterior aplicată.

Astfel, Curtea va admite contestația formualtă de Ministerul Public și va dispune descontopirea pedepsei rezultante de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 445 din 06.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1893 din 05.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală și va repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- sporul de pedeapsă de 4 ani închisoare.

În ceea ce privește acest spor de pedeapsa ce a fost aplicat inculpatului în baza art. 33-34 C.pen din 1969, Curtea consideră că prin aplicarea dispozițiilor codului nou nu se dispune practic o înlăturare a acestuia ci doar o majorare a cuantumului sporului de pedeapsa ca urmare a aplicării tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni conform noii reglementări penale. De asemenea, Curtea constată că sporul de pedeapsa ce putea fi aplicat conform legislației anterioare era format practic din diferența dintre pedeapsa efectiv aplicată și maximul special al pedepsei, la care se mai putea adăuga pană la 5 ani închisoare, fără a se depăși cuantumul cumulului aritmetic al pedepselor concurente. Ori, în cauza de față, prin simplul fapt că petentului nu i s-a ridicat pedeapsa ce a dat rezultanta pană la maximul special, ci s-a aplicat direct un spor de 4 ani închisoare, nu prezintă nici o problemă sub aspectul legalității acestei măsuri.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, va reduce pedeapsa de 14 ani închisoare la maximul special de 10 ani închisoare prev. de art. 367 alin. 2 Cod penal;

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, va reduce pedeapsa de 14 ani închisoare la maximul special de 12 ani închisoare prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin titlul II al legii nr. 187/2012.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, va reduce pedeapsa de 10 ani închisoare la maximul special de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 47 comb. cu art. 33 Cod penal, rap. la art. 3 alin. 1 și 2 din legea nr. 143/2000.

În baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, va contopi pedepsele de 12 ani închisoare, 10 ani închisoare și 7 ani și 6 luni închisoare, și va aplica petentului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cumulul aritmetic al pedepselor de 10 ani închisoare și 7 ani și 6 luni închisoare, respectiv un spor 5 ani și 10 luni închisoare, petentul condamnat executand în final pedeapsa rezultantă de 17 ani și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 72 C.pen. va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la data de 19.05.2010 pană la zi

În ceea ce privește cererea prin care petentul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320/1 din Codul de procedură penală anterior, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect că o astfel de cerere trebuia formulată în fața instanței de judecată cu ocazia judecării în fond a cauzei sau în căile de atac, întrucât pe calea contestației la executare o astfel de cerere este inadmisibilă.

Oricum Curtea apreciază că art. 396 alin. 10 C.p.p. este o normă de procedură cu consecințe pe planul dreptului material, fără a îndeplini însă condițiile pentru a fi considerată o lege penală mai favorabilă. Consecințele în planul dreptului material sunt condiționate de aplicarea procedurii prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 C.pr.pen., condiție care evident nu este îndeplinită în cazul cauzelor penale definitiv soluționate înainte de . noului cod de procedură penală.

Față de cele sus-expuse, contestația va fi respinsă ca nefondată.

În baza art.275 C.p.p. alin.2 C.p.p. va obliga condamnatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod proc.pen admite contestația formulată de P. de pe langă Tribunalul G. împotriva sentinței penale nr. 81/01.02.2014 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._ .

Desființează, în parte, sentința penală nr. 81/01.02.2014 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._ și rejudecand:

Dispune descontopirea pedepsei rezultante de 18 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 445 din 06.05.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1893 din 05.06.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală și va repune în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:

- sporul de pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. 1 Cod penal, reduce pedeapsa de 14 ani închisoare la maximul special de 10 ani închisoare prev. de art. 367 alin. 2 Cod penal;

În baza art. 38 alin. 1 rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele de 12 ani închisoare, 10 ani închisoare și 7 ani și 6 luni închisoare, și va aplica petentului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cumulul aritmetic al pedepselor de 10 ani închisoare și 7 ani și 6 luni închisoare, respectiv un spor 5 ani și 10 luni închisoare, petentul condamnat executand în final pedeapsa rezultantă de 17 ani și 10 luni închisoare.

În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la data de 19.05.2010 pană la zi.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 81/01.02.2014 a Tribunalului G., pronunțată în dosarul nr._ .

În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct.1 lit.b cod proc.pen. respinge ca nefondată contestația declarată de petentul condamnat C. V..

În baza art.275 C.p.p. alin.2 C.p.p. obliga condamnatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării contestației declarate de către P. de pe langă Tribunalul G. răman în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului se va avansa din fondurile MJ către Baroul București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.12.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-A. M. E.-A. N.

Red./Dact.M.A.M.-30.12.2014/5 ex

T.G. – jud.Ghe.P.

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1526/2014. Curtea...		Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1/2014. Curtea... →

Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 903/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 903/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI