Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 1530/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1.530
Ședința publică din data de 8.XII.2014
Curtea compusă din:
Președinte: V. B.
Judecător: D. P.
Grefier: L.-A. P.
MINISTERUL PUBLIC P. de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea apelului declarat de apelantul-inculpat M. O. I. împotriva sentinței penale nr.3324/06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București – din Dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelantul-inculpat M. O. I., personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales T. C. S., în baza delegației avocațiale ., Nr._/2014 depusă la fila 20 din dosar, au lipsit intimatele-părți civile D. V. și M. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul ales solicită proba cu înscrisuri în circumstanțiere, constând în certificatul de căsătorie, întrucât inculpatul s-a căsătorit în penitenciar.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei.
Curtea admite proba cu înscrisuri în circumstanțiere.
La solicitarea Curții, apelantul-inculpat M. O. I. precizează că nu are nimic de adăugat.
Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului:
Apărătorul ales al apelantului-inculpat M. O. I., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr.3324/06.10.2014 a instanței de fond, iar rejudecând solicită redozarea pedepsei, având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului de colaborare, a acoperit prejudiciul material, s-a căsătorit în penitenciar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat, apreciind că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei, cuantumul este redus, față de gravitatea infracțiunilor de tâlhărie și împrejurarea că violențele exercitate de inculpat au cauzat leziuni părților-vătămate ce au necesitat 4-5 și 7-9 zile de îngrijiri medicale. Dec asemenea, din fișa de cazier rezultă că inculpatul mai are 4 condamnări pentru infracțiuni de tâlhărie și furt calificat, rezultând perseverența infracțională.
În raport cu activitatea infracțională a inculpatului, Ministerul Public consideră că nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei stabilit de către instanța de fond.
Pe latură civilă prejudiciul a fost acoperit integral de către inculpat, părțile-civile au recunoscut în fața instanței de apel că nu mai au alte pretenții de la inculpat, astfel încât urmează a fi înlăturată obligarea inculpatului de la plata despăgubirilor către cele două părți-civile.
Sub aspectul laturii penale, Ministerul Public consideră că în mod greșit instanța de fond a menționat restul rămas neexecutat în zile, respectiv 913 zile, acesta trebuia transformat în 2 ani, 6 luni și 3 zile și cumulat la pedeapsa rezultantă ce a fost stabilită urmare a efectuării concursului de infracțiuni, pedeapsa rezultantă de 7 ani, 10 luni și 3 zile.
Apelantului-inculpat M. O. I., personal arată că este de acord cu apărătorul ales.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.3324/06.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, s-au hotărât următoarele:
I. În baza art. 396 alin.(1), (2) și (10) C.p.p. rap. la art. 233, 234 alin.(1) lit. d) Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.(1) și art. 38 alin.(1) Cod Penal, a fost condamnat inculpatul M. O.-I. [fiul lui C. și A., născut la data de 10.07.1986 în București, domiciliat în București, ., ., CNP_, concubinaj, studii medii, bucătar, fără ocupație, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale, în prezent încarcerat în Penitenciarul București-Rahova], la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (fapta din 29.03.2014, persoana vătămată M. A.).
În baza 234 alin.(1), art. 67 alin.(2) rap. la art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin.(1) rap. la art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 396 alin.(1), (2) și (10) C.p.p. rap. la art. 233, 234 alin.(1) lit. d) Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.(1) și art. 38 alin.(1) Cod Penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (fapta din 08.04.2014, persoana vătămată D. V.).
În baza 234 alin.(1) art. 67 alin.(2) rap. la art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 65 alin.(1) rap. la art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 43 alin.(2) rap. la art. 39 alin.(1) lit. b) Cod Penal, au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în speță, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, sporită cu 1 an și 4 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare.
În baza art. 45 alin.3 lit. a) Cod Penal, s-a dispus ca inculpatul să execute, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod Penal, pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin.(5) rap. la alin.(3) lit. a) Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod Penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 104 alin.(2) Cod Penal, instanța a revocat liberarea condiționată stabilită prin s.p. nr. 2485/25.09.2013 dispusă de Judecătoria Timișoara, restul de pedeapsă de 913 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1872/28.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă la data de 18.10.2010 prin nerecurare, devenind executabil.
În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 43 alin.(2) Cod Penal, s-a adăugat pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare la restul de 913 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1872/28.09.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă la data de 18.10.2010 prin nerecurare devenit executabil, urmând ca, în final, inculpatul M. O.-I. să execute o pedeapsă totală de 5 ani, 4 luni și 913 zile închisoare.
În baza art. 45 alin.(3) lit. b) Cod Penal, s-a dispus ca inculpatul să execute, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod Penal, pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 45 alin.(5) rap. la alin.(3) lit. b) Cod Penal, s-a dispus ca inculpatul să execute, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție publică care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 alin.(1) lit. a) și b) Cod Penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 404 alin. 4 lit. a Cod de procedură penală și a art. 72 alin. 1 Cod pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, reținerea și arestarea preventivă a acestuia de la 08.04.2014 la zi, iar în baza art. 399 alin. 1 și 4 rap. la art. 202, 208 și 223 C.p.p., a fost menținută măsura arestului preventiv luată față de inculpatul M. O.-I., arestat în bata MAP nr. 16/DL/09.04.2014.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 23 alin. 2, 25 și 397 Cod de procedură penală, raportat la dispozițiile art. 1349, 1373, 1382 și art. 1357 alin. 1 Cod civil, a fost admisă acțiunea părților civile și s-a dispus obligarea inculpatului M. O.-I. la plata următoarelor sume: 1.000 lei - daune morale și 600 lei - daune materiale, către partea civilă A. M.; 200 lei - daune materiale către partea civilă V. D..
În baza art. 398 rap. la art. 274 alin.(1) teza I C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2.000 lei.
II. În baza art. 46 C.p.p., s-a dispus disjungerea cauzei penale, privind pe inculpatul I. I., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzute de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art.233-234 alin.1 lit. d C.p., cu aplic. art. 41 alin.1 C.p., cu aplicarea art. 44 alin. 1 C.p.
În acest sens, s-a dispus înaintarea către Serviciul Registratură, în vederea formării unui nou dosar, prin xerocopierea integrală a prezentului dosar și atașarea copiilor certificate pentru conformitate cu originalul, pentru continuarea judecății.
A fost acordat termen de judecată pentru dosarul disjuns la data de 20.10.2014, ora 08.30, C1, pentru când s-a dispus citarea inculpatului și părților civile.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
1. În data de 29 martie 2014, în jurul orei 22:00, inculpatul M. O.-I., aflat în zona străzii S., a așteptat ca persoana vătămată M. A. să iasă din autoturismul personal marca Renault Symbol, cu număr de înmatriculare_, pe care l-a parcat în fața scării blocului în care locuiește, și să deschidă ușa portbagajului, după care a lovit-o pe aceasta cu podul palmei în zona capului. Apoi, acesta a început să tragă de geanta de mână a persoanei vătămate, în timp ce o lovea cu pumnul în față pentru a o deposeda de bun. Apoi, inculpatul a fugit în direcția străzii Cercetătorilor. În urma exercitării agresiunii fizice asupra persoanei vătămate, aceasta a suferit leziuni care au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Fapta astfel săvârșită a rezultat din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, și anume declarația persoanei vătămate M. A. (vol. I filele 95-97, 114-117), coroborată cu recunoașterea integrală a faptei de către inculpatul M. O.-I. (vol. II f. 115-120). De asemenea, acesta a fost recunoscut de către persoana vătămată cu ocazia identificării din grup (vol. I filele 112-113, 125-126). În plus, inculpatul a condus organele de poliție la locul unde a aruncat dispozitivul bancar „token”, aparținând persoanei vătămate (vol. II f. 152, vol. II f. 158-161).
În data de 08.04.2014, inculpatul M. O.-I., a urmărit-o pe persoana vătămată D. V. în autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, proprietatea numitei I. F. D., condus de către numitul I. I.. În timp ce persoana vătămată își parca autoturismul în apropierea apartamentului, vehiculul în care se afla inculpatul a trecut pe lângă aceasta, după care a întors în prima intersecție. Inculpatul a coborât de pe locul din față-dreapta al mașinii și s-a îndreptat către persoana vătămată. Când aceasta din urmă a deschis portiera din stânga-spate a mașinii proprii pentru a-și lua geanta, inculpatul a lovit-o în zona capului, după care aceasta și-a pierdut echilibrul și a căzut, fiind în continuare lovită de inculpat cu picioarele pentru a o deposeda de geanta de mână. După ce a reușit să ia geanta, inculpatul a fugit pe . Dacia L. din care se coborâse și cu care s-a îndepărtat de la locul faptei. În urma agresiunilor exercitate asupra sa, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Fapta astfel săvârșită a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale, și anume declarația persoanei vătămate D. V. (vol. I filele 9-11, 121-124) coroborată cu recunoașterea inculpatului M. O.-I. (vol. II filele 115-120). De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la domiciliul inculpatului a fost găsit telefonul mobil marca NOKIA 6303, proprietatea persoanei vătămate D. V., pe care inculpatul a recunoscut că l-a obținut în urma tâlhăriei din noaptea de 7-8.04.2014 (vol. II f. 27). Urmele reliefului papilar aparținând inculpatului au fost găsite pe portiera dreaptă a autoturismului Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, iar cartea de identitate a concubinei acestuia, N. M. N., a fost găsită în torpedoul mașinii (vol. II f. 263). Autoturismul a fost găsit de către lucrătorii de poliție pe ., sector 5, in interiorul acestuia aflându-se geanta de mână care a fost anterior sustrasă persoanei vătămate D. V.. De asemenea, din vizionarea înregistrărilor obținute de la S.C. North Betting S.R.L., agenția din . s-a constatat că în data de 08.04.2014, la ora 00:08 pe strada Ciochina, dinspre .-a deplasat autoturismul Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, precum și inculpatul M. O.-I., care alerga în spatele mașinii, la aproximativ 30 metri (vol. I f. 46).
Din probele amintite, coroborate cu declarația inculpatului M. O.-I. care a recunoscut faptele în integralitatea lor atât în faza de urmărire penală, când a revenit asupra declarațiilor inițiale, cât și în faza de judecată, și a condus organele de cercetare penală la locul unde au abandonat unele dintre bunurile sustrase, judecătorul fondului a arătat că rezultă neîndoielnic starea de fapt, modul de săvârșire a infracțiunii și identitatea autorului faptelor ca fiind inculpatul M. O.-I..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M. O.-I., solicitând reducerea pedepsei, având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului, de colaborare, faptul că a acoperit prejudiciul și s-a căsătorit în penitenciar.
Verificând sentința apelată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Curtea constată următoarele:
Sub aspectul individualizării pedepselor, se reține că instanța de fond a stabilit pedepse situate la limita minimă raportată la gravitatea faptelor comise, violențele exercitate asupra părților vătămate având ca urmare producerea unor leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Inculpatul a comis două fapte de tâlhărie, dând dovadă de perseverență infracțională și de violență, având și antecedente penale, motiv pentru care reducerea pedepsei nu este justificată.
Pe parcursul judecății, inculpatul a plătit părților civile contravaloarea prejudiciului, astfel că, pe acest aspect, Curtea va admite apelul și va constata acoperite pretențiile civile.
De asemenea, în mod greșit, instanța de fond a menționat restul rămas neexecutat de 913 zile, în loc de 2 ani, 6 luni și 3 zile, urmând ca în apelul inculpatului, să se îndrepte această eroare, care nu poate fi imputabilă instanței de fond.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței și va deduce prevenția, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421, punctul 2, litera a, Cod procedură penală, admite apelul formulat de apelantul-inculpat M. O.-I. împotriva Sentinței penale nr.3.324/6.X.2014 a Judecătoriei Sectorului IV, București – Secția penală, din Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală și, rejudecând în fond:
În temeiul art.43, alin.2 din noul Cod penal, adaugă la restul de 2 ani, 6 luni și 3 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.1.872/28.IX.2010 a Judecătoriei Sectorului IV, București – Secția penală, din Dosarul nr._/4/2010, rămasă definitivă, prin nerecurare, la data de 18.X.2010, pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare stabilită în această cauză, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 7 ani, 10 luni și 3 zile închisoare.
Constată acoperite, în întregime, pretențiile civile ale părților civile M. A. și D. V., astfel că-l exonerează pe inculpat de plata daunelor materiale, în sumă de 600 lei, și a daunelor morale, în sumă de 1.000 lei, către partea civilă M. A., precum și de plata daunelor materiale, în sumă de 200 lei, către partea civilă D. V..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
În temeiul art.424, alin.3 din Codul de procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă din această cauză începând cu data de 8.IV.2014 la zi.
În temeiul art.275, alin.3, Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 80 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 8.XII.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
V. B. D. P.
GREFIER,
L. A. P.
red.V.B.
dact.L.G.
ex.6
red.A. I.-Jud.Sect.4
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








