Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1106/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1106/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 1106/2014
Dosar nr._ /2014
_
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1106/A
Ședința publică din data de 26.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: N. M.
JUDECĂTOR: C. C. C.
Grefier: V. E.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. M..
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de către inculpatul M. D. B., partea civilă D. N. și de către asiguratorul . SA, împotriva sentinței penale nr. 2698/20.12.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 12.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la data de 26.09.2014 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor formulate,constată următoarele:
Judecătoria Sectorului 5 București,prin sentința penală nr. 2698/20.12.2013, pronunțată în dosarul nr._ , a hotărât următoarele:
În baza art. 184 alin.2,4 cp., cu aplic art. 74 lit.a, c cp., art. 76 lit.e cp., condamnă pe inculpatul M. D. B. (fiul lui M. și V., născut la data de 23.09.1980 în București, CNP-_, cu domiciliul în București, ., ., posesor al CI . nr._) la 4 luni închisoare.
Face aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit.b cp.
În baza art. 81, 82 cp suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 71 alin.5 cp., pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepselor accesorii.
Face aplicarea dispozițiilor art. 359 cpp.
Respinge cererea de prelungire a dreptului de circulație formulată de inculpat, ca neîntemeiată.
În baza art.14, 346 cpp. cu ref. la art.998-999 C civ, art.49, 50, 54 din Legea nr.136/1995, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. N. domiciliat în sector 4, București, .. 29, ., . . SA, cu sediul în București, sector 3, .. 3, la plata către partea civilă a sumei de 100.000 Euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale .
Ia act că S. U. de Urgență București cu sediul în sector 5, București, Splaiul Independentei, nr. 169 și S. C. Județean de Urgență I. cu sediul în sector 2, București, .-51 nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art.193 cpp., obligă inculpatul la plata către partea civilă D. N. a sumei de 501,70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu expertiză.
În baza art.191 cpp., obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr._/P/2011, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Sector 5 București, înregistrat pe rolul instanței la data de 21.08.2013, sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. D. B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.2 și 4 C.pen.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței, că la data de 29.06.2011, în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe drumurile publice, nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni părții vătămate, producându-i acesteia leziuni ce au necesitat 65-75 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu este probată cu următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, Raportul de expertiză tehnică judiciară.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiați inculpatul, partea vătămată D. N., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
În favoarea părții civile s-au administrat proba cu înscrisuri și testimonială, fiind audiați martorii Ovejanu I. și P. A. M., declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
La termenul de judecată din data de 17.12.2013, după închiderea dezbaterilor, inculpatul a solicitat prelungirea dreptului de circulație.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 29.06.2011, în jurul orei 22.50, inculpatul M. D. B. a condus autoturismul marca Dacia cu număr de înmatriculare_ pe . Calea Rahovei către ., ajungând în dreptul intersecției cu . a virat la stânga pentru a se deplasa către . în care a ajuns pe trecerea de pietoni a lovit-o pe partea vătămată D. N. care a necesitat 65-75 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr. A_ emis de către I,.N.M.L M. Minovici.
Pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului, în cauză s-a dispus și efectuat o expertiză tehnică judiciară, iar în concluziile raportului de expertiză s-a stabilit că”autoturismul marca Dacia L. se deplasa în apropierea locului faptei cu o viteză de cca. 35 km/oră, ir victima D. N. cu o viteză posibilă de 3,4 km/oră.
Impactul din autoturism și pieton s-a produs pe marcajul trecerii de pietoni situat pe . intersecția cu . o distanță transversală de cca. 3,0 metri față de nivelul bordurii trotuarului din dreapta sensului de deplasare către .> Starea de pericol a fost creată de conducătorul auto M. D. B., prin faptul că nu a acordat prioritate de trecere victimei angajată în traversare prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător, consecință a faptului că nu s-a asigurat temeinic, corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers a autoturismului prin viraj spre stânga ( a se vedea prevederile art. 135 lit.h din R.A- OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, corelativ cu prevederile art. 54 alin.1 din OUG 195/2002, actualizată prin O.U. nr. 63/2006.
Starea de pericol efectiv și eminent s-a declanșat în momentul în care victima a pătruns în câmpul vizual al conducătorului auto și pe direcția de deplasare a autoturismului.
Calculul spațiului parcurs de victimă și autoturism din momentul apariției stării de pericol și până în cel al impactului și eventual viteza limită –maximă de deplasare a autoturismului de la care impactul putea fi evitat, nu au relevanță (obiect) în ecuația accidentului analizat, deoarece după cum s-a văzut starea de pericol nu a fost declanșată de victimă, ci de conducătorul auto M. D. B. care, deși victima traversa . de pietoni semnalizată și marcată corespunzător, nu a oprit pentru a-i acorda prioritate de trecere.
În urma analizei condițiilor în care s-a produs rezultă că accidentul putea fi evitat de conducătorul auto M. D. B., dacă se asigura temeinic, corespunzător la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers a autoturismului prin viraj spre stânga și acorda prioritate de trecere victimei ce era angajată în traversarea străzii la trecerea de pietoni, semnalizată și marcată corespunzător.
Latura civilă, partea vătămată D. N. s-a constituit parte civilă cu suma de 155.000 euro.
În drept, fapta inculpatului M. D. B., care la data de 29.06.2011, în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe drumurile publice, nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni părții vătămate, producându-i acesteia leziuni ce au necesitat 65-75 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin.2 și 4 C.pen.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei, rezultat din modalitatea de săvârșire, urmarea produsă, atitudinea sinceră a inculpatului, împrejurarea că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Totodată, având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar peparcursul procesului penal a recunoscut si regretat fapta comisă, instanta a dat eficiență dispozițiilor art.74 al.1 lit.a și c C.pen, reținând aceste împrejurări drept circumstanțe atenuante ale comiterii faptei.
Față de aceste aspecte,
În baza art. 184 alin.2,4 cp., cu aplic art. 74 lit.a, c cp., art. 76 lit.e cp., inculpatul M. D. B. a fost condamnat la 4 luni închisoare.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța precizează în prealabil că jurisprudenței Curții Europene trebuie să i se recunoască valoarea de sursă de drept, indiferent dacă soluțiile au fost pronunțate în cauze care privesc sau nu România - opinia instanței întemeindu-se pe disp. art. 11 si 20 din Constituția României (potrivit cărora CEDO face parte din dreptul intern), precum și pe împrejurarea că sistemul european de protecție a drepturilor omului nu are în vedere numai sursa convențională, ci și sursa jurisprudențială (aceasta din urmă completând-o pe prima, astfel încât Convenția Europeană și jurisprudența Curții Europene formează împreună un .>
În acest context, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza S. și P. contra României și în cauza Hirst contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate.
În cauză, natura faptei comise de inculpat reflectă o atitudine de sfidare a acestuia în raport cu valori sociale importante, ceea ce relevă în mod indubitabil existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit. b C.pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale.
În schimb, în ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii – prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând astfel o încălcare a art. 3 din Protocolul 1 din Convenție - instanța apreciază că în speță, în raport cu natura concretă a faptei comise de către inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu i-a interzis exercițiul acestui drept.
Totodată, ținând cont pe de o parte de împrejurarea că infracțiunea în discuție nu are nicio legătură cu aspectele referitoare la exercitarea funcției ori profesiei sau cu cele legate de exercitarea autorității părintești, iar pe de altă parte având în vedere caracterul izolat al faptei deduse judecății în ansamblul activității de conducător auto a inculpatului, instanța a apreciat că nu se impune nici interzicerea pentru inculpat a exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Cp.
În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru incidența instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute la art.81 C.pen.
Astfel, pe de o parte, pedeapsa aplicată de instanță pentru concursul de infracțiuni este mai mică de 2 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, așa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar; pe de altă parte, ținând cont de circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care are vârsta de 31 de ani, este necunoscut cu antecedente penale, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În consecință, în temeiul art. 81 raportat la art. 82 C.pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni și, pe cale de consecință, a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 C.pen., referitor la suspendarea și a executării pedepselor accesorii, pe durata mai sus arătată.
Conform art. 359 cpp se a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.
În ceea ce privește cererea formulată de inculpat cu privire la prelungirea dreptului de circulație, instanța apreciază că la acest moment, dispunându-se condamnarea inculpatului pentru infracțiunea săvârșită, cererea este neîntemeiată, astfel că a respins-o în consecință.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a reținut că partea civilă D. N. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 5000 euro daune morale și 150.000 euro daune materiale.
Instanța a constatat că, în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția inculpatului
Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită, s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de disp. art. 184 alin.2 și 4 cp.
În ceea ce privește prejudiciul, instanța a reținut că, pentru ca să fie susceptibil de reparare prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă; caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.
La solicitarea părții civile, în cauză au fost audiați martorii Ovejanu I. și P. A. M., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
În ceea ce privește prejudiciul material, instanța a constatat că acesta nu a fost dovedit sub aspectul cuantumului prin probele în discuție .
În ceea ce privește daunele morale, instanța a reținut că înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană.
Instanța a mai reținut că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin raportare la următoarele criterii stabilite de jurisprudență:
-criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv (în speță, prin raportare la intensitatea suferinței părții civile, ca urmare a leziunilor suferite);
-criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele.
Pe cale de consecință, cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța a avut în vedere ca acesta să aibă efecte compensatorii, neputând însă să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
S-a mai reținut că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de partea civilă, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
În cauză, având în vedere suferința fizică și psihică provocată părții civile de leziunile suferite, intervențiile chirurgicale succesive, perioada lungă de spitalizare și de recuperare, urmările constând în scurtarea unui picior, imobilizarea șoldului și disfuncțiuni fiziologice de deplasare și mobilitate, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, impactul negativ asupra vieții profesionale a părții vătămate care a trebuit să renunțe la activitatea de agent de vânzări pe care o desfășura în cadrul ING, instanța a apreciat că suma de 100.000 euro apare ca fiind rezonabilă și justificată cu titlu de daune morale.
Pentru aceste considerente, în baza art.14, 346 cpp. cu ref. la art.998-999 C civ, art.49, 50, 54 din Legea nr.136/1995, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă D. N. și a obligat asigurătorul . SA, la plata către partea civilă a sumei de 100.000 Euro, echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale .
Instanța a luat act că S. U. de Urgență București și S. C. Județean de Urgență I. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art.193 cpp., a obligat inculpatul la plata către partea civilă D. N. a sumei de 501,70 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu expertiză.
În baza art.191 cpp., a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel,în termenul legal, inculpatul M. D. B., partea civilă D. N. și asiguratorul . SA.
Inculpatul M. D. B. a solicitat să se dispună ,în temeiul art.80 C.p., renunțarea la aplicarea pedepsei și aplicarea unui avertisment conform art.81 C.p.
Partea civilă D. N. a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie,arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la daunele materiale solicitate și a acordat cu titlu de daune morale o sumă insuficientă ca măsură reparatorie pentru prejudiciul moral suferit și a solicitat obligarea asigurătorului la plata sumei de 5000 euro cu titlu de daune materiale și la suma de 150 000 euro cu titlu de daune morale.
Asiguratorul . SA a solicitat ,în principal,aplicarea art.4 C.p. ,achitarea inculpatului M. D. B. în baza art.16 alin.1 lit.b teza I C.p.p. și lăsarea nesoluționată a laturii civile,iar ,în subsidiar,reducerea daunelor morale acordate părții civile D. N..
Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 408 și urm. Cod procedură penală, Curtea constatată că apelurile formulate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Curtea a procedat la analizarea pe fond a apelului declarat de inculpatul M. D. B. ,deși acesta a declarat la termenul de judecată din data de 21.03.2014 că își retrage apelul, având în vedere că din acte le dosarului rezultă că această declarație a fost dată în condițiile în care nu a fost asistat nici de apărător ales și nici din oficiu ,iar la termenul de judecată din data de 16.05.2014,inculpatul,personal și prin apărătorul ales, a învederat că își menține apelul și că din eroare a solicitat retragerea căii de atac exercitate.
Examinând materialul probator existent ,Curtea constată că situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului M. D. B. au fost corect stabilite și reținute de instanța de fond, raportat la dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate.
Probele administrate în cauză,respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului ,schița locului faptei ,plângerea și declarațiile părții vătămate D. N.,raportul de expertiză medico legală nr.A_ din data de 12.09.2011 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici București și completarea la acest raport din data de 13.06.2014,actele medicale,raportul de expertiză tehnică judiciară și declarațiile inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei deduse judecății ,dovedesc, fără dubiu, că inculpatul M. D. B., la data de 29.06.2011, în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe drumurile publice, nu a acordat prioritate pe trecerea de pietoni părții vătămate D. N. pe care a lovit-o, producându-i acesteia leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 180-200 zile de îngrijiri medicale.
Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art.4 C.p.,fapta comisă se inculpatul M. D. B. ,dedusă judecății în prezenta cauză,întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă ,atât conform prevederilor art.184 alin.2,4 din C.p. din anul 1969,cât și conform prevederilor art.196 alin.2,3 rap. la art.194 alin.1 lit.b din actualul Cod penal.
In condițiile în care din raportul de expertiză medico legală nr.A_ /2014 din data de 13.06.2014 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici București(completare), cu ocazia judecării apelurilor,rezultă că,urmare a accidentului de circulație din data de 29.06.2011,partea vătămată D. N. a suferit leziuni traumatice vindecabile în 180-200 zile de îngrijiri medicale,este evident ,că în prezenta cauză, se regăsește situația reglementată de art.196 alin.2,3 rap.la art.194 alin.1 lit.b C.p.,fapta săvârșită de inculpat fiind prevăzută de legea penală, nefiind dezincriminată.
Având în vedere că de la data săvârșirii faptei deduse judecății și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o lege nouă, respectiv un nou Cod penal ce a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, Curtea a avut în vedere, potrivit dispozițiilor art. 5 Cod penal, și verificarea legii penale mai favorabile.
În vederea stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală și practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport de situația juridică concretă a fiecărui inculpat, criterii ce vizează condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului și regimul sancționator și care se aplică ținând cont de toate instituțiile de drept penal incidente într-o cauză,care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză .
Condițiile de incriminare,urmărire sau de judecată din legi penale succesive vor fi examinate în legătură cu toate consecințele pe care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi ,cu toate consecințele pe care le prevede,cu excluderea absolută a celeilalte legi,neputându-se combina dispozițiile mai favorabile din legile succesive.
Legea penală identificată ca fiind mai favorabilă se aplică cu toate dispozițiile pe care le cuprinde ,chiar dacă unele sunt mai aspre decât în cealaltă lege.
În aplicarea globală a principiului legii penale mai favorabile, Curtea are în vedere că nu este îngăduită aplicarea concomitentă a dispozițiilor celor mai favorabile din cele două coduri penale – cel vechi și cel nou – întrucât s-ar crea pe cale judecătorească o lex tertia, ceea ce este inadmisibil întrucât ar însemna ca judecătorul să exercite un atribuit care nu îi revine și anume acela de legiuitor.
De altfel,în acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 265/06.05.2014 prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția penală în dosarul nr. 5._ și a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile,decizie definitivă și general obligatorie.
Analizând, având în vedere principiul fundamental de drept „mitior lex”, în ansamblu, dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-l privește pe inculpatul M. D. B. din ambele coduri penale, Curtea constată ,în aplicarea dispozițiilor art. 5 Cod penal, că în prezenta cauză legea penală mai favorabilă este Codul penal din anul 1969,astfel cum a reținut și aplicat și instanța de fond.
Curtea are în vedere în acest sens că ,deși actualul Cod penal prevede un regim sancționator mai blând pentru infracțiunea prevăzută de art.196 alin.2,3 rap.la art.194 alin.1 lit.b C.p. ,corespondentul art.184 alin.2,4 din C.p. din anul 1969, în sensul că se prevede tot pedeapsa închisorii între 6 luni și 3 ani ,însă alternativ cu pedeapsa amenzii,regimul juridic al circumstanțelor atenuante,prin efectele acestora prevăzute în cele două coduri penale,este cu mult mai favorabil în Codul penal din anul 1969,conform cu care pedeapsa se coboară sub minimul prevăzut de lege,pe când în actualul Cod penal limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.
De asemenea, și din prisma modalității de executare a pedepsei, stabilită de instanța de fond, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 și urm. din Codul penal din anul 1969, Curtea constată că tot Codul penal din anul 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă, în raport cu prevederile art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012,art. 83 și urm. Cod penal și art. 91 și urm Cod penal ce reglementează amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere obligațiile ce trebuie impuse inculpatului și efectele suspendării.
De altfel, potrivit art. 15 alin.1 din Legea nr. 187/2012 măsura suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după . Codului penal, iar potrivit alin. 2 regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin. 1 este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată de instanța de fond inculpatului M. D. B., Curtea apreciază că a fost corect individualizată ,având în vedere atât dispozițiile art.72 C.p. din anul 1969,cât și criteriile consacrate prin art.74 C.p., nefiind îndeplinite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art.80 și urm C.p.,ce reglementează renunțarea la aplicarea pedepsei.
Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.
Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ținea seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei,iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.
În prezenta cauză,Curtea apreciază că,prima instanță ,a realizat o justă individualizare a sancțiunii, în raport cu gravitatea în concret a faptei comise și periculozitatea autorului acesteia, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
Este adevărat că apelantul inculpat nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut comiterea faptei deduse judecății,însă la aprecierea acestei pedepse, Curtea are în vedere natura și gravitatea faptei comise și urmările extrem de grave ale acesteia,respectiv cauzarea unor vătămări corporale grave pentru care partea vătămată necesită un număr foarte mare de îngrijiri medicale,180-200 de zile.
De asemenea,Curtea nu poate ignora împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunii deduse judecății,culpa gravă,exclusivă a inculpatului în producerea accidentului de circulație din data de 29.06.2011și anume lovirea părții vătămate pe trecerea de pietoni.
Prin urmare,în opinia Curții ,împrejurările de fapt menționate,cert rezultate din actele dosarului sunt în măsură să justifice menținerea pedepsei stabilite de instanța de fond atât sub aspectul cuantumului,cât și a modalității de executare și nicidecum renunțarea la aplicarea pedepsei,neputându-se aprecia ,în prezenta cauză că infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă,nefiind îndeplinită,în opinia Curții, condiția prevăzută de art.80 alin.1 lit.a C.p. .
De asemenea,față de împrejurarea că a fost identificată ca lege penală mai favorabilă codul penal din anul 1969 ,Curtea costată că și pedeapsa accesorie a fost corect stabilită în raport de natura faptei comise, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele Adiționale și la jurisprudența CEDO în materie .
În ceea ce privește latura civilă a cauzei ,Curtea constată că daunele materiale solicitate de partea civilă D. N., în cuantum de 5000 euro, nu au fost dovedite prin probele administrate,respectiv înscrisuri și declarațiile martorilor Ovejanu I. și P. A. M.,fiind corectă, sub acest aspect, soluția instanței de fond de admitere,în parte,a acțiunii civile exercitată de partea civilă.
Referitor la daunele morale,Curtea constată că au fost definite ca fiind consecințe de natura nepatrimoniala cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale daca fapta ilicita s-a produs în afara unui cadru contractual.
Prejudiciile morale sunt cele care rezulta din vătămarea unui interes personal nepatrimonial, durerea suferita de pe urma unei loviri fiind un astfel de prejudiciu.
La aprecierea prejudiciului moral se are în vedere importanta valorii lezate ca urmare a accidentului, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice, repercursiunile prejudiciului asupra situației sociale a victimei, gradul de culpa al persoanei vătămate.
Recuperarea integrala a prejudiciului moral nu poate avea decât un caracter aproximativ, iar sumele acordate cu acest titlul nu trebuie sa reprezinte masuri executive pentru autorul pagubei și nici venituri nejustificate pentru persoana lezata.
Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu,determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu și nu să încerce prețuirea valorii nepatrimoniale lezate,dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile și incontestabile.
Cât privește repararea prejudiciul nepatrimonial cauzat prin vătămările corporale aduse sănătății părții civile D. N. constând în suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat partea civilă de pe urma faptului ilicit, Curtea are în vedere că principiul reparării daunelor morale, așa cum se subliniază în Recomandările Comisiei Europene din 1969 de la Londra, trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.
În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, întinderea acestora se stabilește prin raportare la gravitatea vătămărilor produse și la intensitatea suferințelor cauzate.
În prezenta cauza,Curtea consideră că, în raport de valoarea lezata, respectiv integritatea fizica, sănătatea unei persoane și durerile fizice și psihice cauzate părții civile D. N. ca urmare a accidentului de circulație din data de 29.06.2011, se justifica acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit de instanța de fond,respectiv 100 000 euro.
Curtea are în vedere în acest sens leziunile traumatice produse părții civile D. N.(fractură col femural drept,fractură platou tibial extern stâng),numărul foarte mare de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea acestora(180-200 zile),tratamentul medical,recuperator la care a fost supus(intervenții chirurgicale,multiple perioade de recuperare fizicală),urmările produse și diagnosticul stabilit(necroză aseptică de cap femural,membru inferior scurtat cu aproximativ 1,5-2 cm,cu hipotrofie ms.a coapsei),din raportul de expertiză medico-legală susmenționat rezultând că la momentul examinării nu se pot face aprecieri medico legale obiective asupra infirmității consecutive accidentului rutier din data de 29.06.2011,aceasta putând fi evaluată după epuizarea tuturor resurselor terapeutice medico chirurgicale,precum și împrejurările concrete în care s-a produs accidentul de circulație,respectiv pe trecerea de pietoni,din culpa exclusivă as inculpatului.
Prin urmare,Curtea apreciază ca suma de 100 000 euro acordata cu titlul de daune morale parții civile D. N., în raport de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și urmările produse ,reprezintă o reparație justa și echilibrata a prejudiciului moral suferit de partea civila.
Ca atare,pentru considerentele arătate,Curtea, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p.,va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul M. D. B.,partea civilă D. N. și asigurătorul de răspundere civilă S.C A. R. Astra SA împotriva sentinței penale nr.2698 din data de 20 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
În temeiul art.275 alin.2 și 4 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre apelanți la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 alin.1 lit.b Cod procedură penală respinge,ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul M. D. B.,partea civilă D. N. și asigurătorul de răspundere civilă S.C A. R. Astra SA împotriva sentinței penale nr.2698 din data de 20 decembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
În temeiul art.275 alin.2 și 4 Cod procedură penală obligă pe fiecare dintre apelanți la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. N. C.-C. C.
GREFIER
E. V.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1105/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
