Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 242/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 242/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 242/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECTIA I-A PENALA
DOSAR NR._
Nr. vechi_
DECIZIA PENALĂ NR. 242/C
Ședința publică de la data de 14.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. E. R.
GREFIER: R. D. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror D. F..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de contestatorul-condamnat C. E., împotriva sentinței penale nr. 167/06.03.2014 a Trib. I..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.05.2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 167/06.03.2014 a Trib. I., s-au hotărât următoarele:
„Admite sesizarea.
Descontopeste pedeapsa rezultanta de 18 ani inchisoare aplicata condamnatului C. E. (fiul lui M. si V., nascut la data de 23.11.1959, detinut in Penitenciarul Jilava, CNP:_) prin sentinta penala nr.1183/13.09.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II –a Penala in pedepsele componente:
-16 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 VCP,
-18 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.3 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 VCP,
-17 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art.10 din Legea 143/2000.
In baza art.6 alin.1 NCP reduce pedeapsa de 16 ani aplicata prin sentinta anterior mentionata la 15 ani inchisoare.
In baza art.4 NCP constata ca infracțiunea in baza careia s-a pronuntat condamnarea la pedeapsa de 17 ani inchisoare, prin continutul ei concret retinut prin sentinta de condamnare, nu mai este prevazuta de legea penala.
In baza art.33 lit.a VCP, 34 lit.b VCP aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 18 ani inchisoare.
Face aplicarea disp.art. 64 lit.a si b VCP (65 – 66 alin.1 lit. a, b, d NCP).
In baza art.6 alin.6 NCP reduce durata pedepsei complementare prev. de art. 64 lit.a si b VCP (66 alin.1 lit.a, b, d NCP) de la 8 ani la 5 ani dupa executarea pedepsei principale.
Deduce retinerea si arestarea preventiva de la 08.10.2004 la zi.
Dispune anularea MEPI nr.1430/14.11.2006 emis de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala si emiterea unui nou mandat.
In baza art.275 alin.3 NCPP cheltuielile judiciare avansate de stat raman in sarcina acestuia.”
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului I. sub nr._ la data de 07.02.2014, Comisia de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în Penitenciarul Jilava a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în privința condamnatului C. E..
In motivare, s-a aratat că prin sentința penală nr.1183/13.09.2005 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Penala, definitiva prin decizia penala nr.6613/10.11.2006 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, inculpatul C. E. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art.75 lit.a Cod Penal si art.4 Cod Penal, la pedeapsa de 18 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art.75 lit.a Cod Penal si la pedeapsa de 17 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.
In baza art.33 – 34 Cod Penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta executand pedeapsa de 18 ani inchisoare si 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a si lit.b Cod Penal.
În baza sentinței penale menționate, Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala a emis MEPI nr. 1430/14.11.2006.
Ca urmare a intrarii in vigoare a noului Cod penal, Comisia de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în Penitenciarul Jilava a apreciat ca sunt aplicabile disp.art.4 si 6 NCP, in sensul reducerii uneia dintre pedepsele componente, a dezincriminarii uneia dintre infractiuni, precum si a reducerii duratei pedepselor complementare.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificata prin OUG nr.116/2013.
La dosarul cauzei s-au anexat fișa de cazier judiciar, copie a mandatului de executare a pedepsei inchisorii, copie sentința penala de condamnare, precum și fisa de evaluare intocmita de Comisie.
Analizând actele si lucrarile dosarului, Tribunalul a reținut ca prin sentința penală nr.1183/13.09.2005 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a II-a Penala, definitiva prin decizia penala nr.6613/10.11.2006 a Înaltei Curti de Casație și Justiție, inculpatul C. E. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, art.75 lit.a Cod Penal si art.4 Cod Penal, la pedeapsa de 18 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen, art.75 lit.a Cod Penal si la pedeapsa de 17 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000.
In baza art.33 – 34 Cod Penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, acesta executand pedeapsa de 18 ani inchisoare si 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a si lit.b Cod Penal.
În baza sentinței penale menționate, Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala a emis MEPI nr. 1430/14.11.2006.
Potrivit art.4 Noul Cod Penal: ”Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi”.
Potrivit art.6 alin.(1) Noul Cod Penal: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”
In raport de situatia de fapt anterior retinuta si de normele legale incidente, Tribunalul a retinut ca in prezenta cauza se impune aplicarea legii penale mai favorabile. In acest sens, Tribunalul a retinut ca pedeapsa maxima prevazuta de legea noua pentru prima fapta săvârșită de catre condamnat este mai mica decat pedeapsa aplicata de catre instanta de judecata (15 ani inchisoare, conform art. 2 alin.1 si 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.35 si 36 NCP), aspect care insa nu este valabil si in ceea ce privește cea de-a doua fapta (pedeapsa aplicata pentru savarsirea infractiunii prev.de art.3 alin.1 si 2 din Legea 143/2000, calculată conform art.36 NCP).
Pe de alta parte, se constata ca fata de infractiunea prev.de art.10 din Legea 143/2000 sunt incidente dispozitiile art.4 NCP, fapta prin continutul ei concret retinut prin sentinta de condamnare atasata la dosarul cauzei nemaifiind prevazuta de legea penala.
Tribunalul a retinut de asemenea ca pedeapsa rezultanta de 18 ani inchisoare, aplicata conform Vechiului Cod Penal, se situeaza sub pedeapsa rezultanta calculată conform art.38-39 NCP, nefiind incidente dispozitiile art.6 NCP.
In fine, Tribunalul a constatat ca in speta sunt incidente dispozitiile art.6 alin.6 NCP in privinta pedepsei complementare prev.de art.66 lit.a, b si d NCP, durata acestora fiind redusa de la 8 ani la 5 ani, conform art.66 alin.1 NCP.
F. de situatia de fapt expusa si de normele legale mai favorabile cuprinse in dispozitiile Noului Cod Penal, Tribunalul a pronunțat soluția de mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, condamnatul C. E., arătând că se impune reducerea pedepsei aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, la 12 ani închisoare, maximul prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, iar pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 3 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 trebuie redusă la 15 ani închsioare, maximul prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, astfel încât în final să aibă de executat o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare și nu de 18 ani închisoare, așa cum în mod greșit a calculat instanța de fond.
Analizând contestația formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că de lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art.6 NCP rap. la art.36 alin.1 NCP depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât, în legătură cu aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, în situația infracțiunii continuate, cum este cazul în speță, s-au exprimat, până în prezent, în jurisprudența recent creată după data de 01.02.2014, două opinii.
Astfel, într-o primă opinie se apreciază că se impune reducerea pedepsei aplicată prin hotărârea definitivă, la nivelul maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită (dacă pedeapsa aplicată depășește acel maxim), fără luarea în considerare a sporului facultativ de 3 ani, prev. de art. 36 al. 1 NCP.
Într-o a doua opinie s-a exprimat ideea imposibilității reducerii pedepsei aplicate prin hotărâre definitivă, la nivelul maximului special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, dacă durata acelei pedepse nu depășește maximul respectiv, majorat cu 3 ani.
Deși Curtea împărtășește prima opinie anterior menționată, astfel încât la o primă analiză soluția ar fi fost de admitere a contestației, în sensul precizat de contestator, nu se poate face abstracție de cele stabilite prin decizia nr._ din 14.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr._ /HP/P, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești Secția Penală și pentru Cauze cu Minori și de Familie prin încheierea din data de 7 februarie 2014, în dosarul nr._, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni și s-a stabilit că: „În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”
Această decizie este obligatorie, potrivit dispozițiilor art.477 alin.3 din NCPP.
Așadar, în actualele condiții determinate de cele stabilite în mod obligatoriu prin decizia arătată, necunoscută de judecătorul fondului la data pronunțării sentinței penale nr. 167/06.03.2014, anterioară acestei decizii de interpretare, se constată că în speță se impunea respingerea contestației ca nefondată.
Astfel, aplicând mecanismul de mai sus, în două etape, se observă că deși susținerile contestatorului sunt reale cu privire la reducerea cuantumului fiecăreia dintre pedepsele stabilite pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 al. 1 și 2 și prev. de art. 3 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, aplicând în final disp. art. 39 al. 1 lit. b NCP, rezultanta ar fi de 19 ani închisoare, fiind compusă din pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare, maximul prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, pentru infracțiunea prev. de art. 3 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, la care se adaugă o treime din totalul pedepsei ce nu se execută, respectiv din 12 ani închisoare, maximul prevăzut de legea nouă, mai favorabilă, pentru infracțiunea prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Întrucât potrivit principiului prev. de art. 418 al. 1 NCPP, situația contestatorului nu poate fi agravată în propria cale de atac, și având în vedere că deși contestația a fost admisă, acesta are de executat aceeași pedeapsă rezultantă de 18 ani închisoare, la care a fost inițial condamnat, precum și față de împrejurarea că instanța de fond a constatat în mod corect că infracțiunea prev. de art. 10 din Legea nr. 143/2000 a fost dezincriminată și că se impune reducerea duratei pedepsei complementare, de la 8 ani, la 5 ani, singura soluție ce se impune în cauză este de respingere a contestației ca nefondată.
Se cuvine precizat referitor la chestiunea expusă la începutul prezentelor considerente, că aceasta face obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, înregistrată sub nr. 10/1/HP/P din 26.03.2014 a Curții de Apel București, Secția I-a Penală, formulată în dosarul nr._, cu termen de soluționare la data de 26.05.2014, însă față de cele stabilite prin decizia nr. 1/14.04.2014, anterior menționată, Curtea a apreciat că nu se impune suspendarea prezentei cauzei până la data soluționării sesizării arătate.
Curtea consideră, așa cum s-a menționat în cele de mai sus, că în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de existență a infracțiunii continuate, atât conform legii vechi, cât și potrivit legii noi, față, aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, conform art.6 alin.1 NCP, trebuie să se realizeze exclusiv în raport cu maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, în forma ei consumată, fără luarea în considerare a sporului facultativ prevăzut de art.36 alin.1 NCP.
În acest sens sunt și disp. art.6 alin.1 NCP, care folosește expresia „maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită”, expresia „pedeapsă prevăzută de lege” fiind definită de art.187 NCP, ca fiind pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită, în forma ei consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei, cum este în speța dedusă judecății forma continuată a infracțiunii, de care nu se poate ține seama la determinarea maximului special al pedepsei prevăzut de legea nouă.
Atâta timp cât art.6 NCP nu conține nicio prevedere în sensul unei definiri specifice a expresiilor cu care operează, iar textul art.187 NCP, nu cuprinde nicio dispoziție derogatorie de la înțelesul anterior menționat, este evident că o distincție în sensul că textul respectiv nu ar fi aplicabil în cazul condamnărilor definitive, nu poate fi primită, având în vedere și principiul legalității sancțiunilor de drept penal, prev. de art.2 alin.1 NCP.
În sensul celor de mai sus este și Decizia nr.23C din data de 25 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, a Curții de Apel București – Secția I Penală, prin care pedeapsa definitiv aplicată pentru o infracțiune continuată a fost redusă la nivelul maximului special prevăzut de legea nouă pentru fapta săvârșită, fără luarea în considerare a sporului facultativ de 3 ani prevăzut de art.36 alin.1 NCP.
În consecință, după cum s-a subliniat, deși Curtea nu împărtășește opinia judecătorului fondului raportat la stabilirea maximului prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea continuată, având în vedere decizia nr. 1/14.04.2014 a ÎCCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în mod corect s-a apreciat că pedeapsa rezultanta de 18 ani inchisoare, aplicata conform Vechiului Cod Penal, se situeaza sub pedeapsa rezultanta calculată conform art.38-39 NCP, nefiind incidente dispozitiile art.6 NCP, cu referire strictă la această pedeapsă rezultantă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 23 al. 9 și 10 din Legea nr. 255/2013, va respinge ca nefondată contestația declarată de contestatorul condamnat C. E., împotriva sentinței penale nr. 167/06.03.2014 a Tribunalului I., Secția Penală.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 425 ind. 1 al. 7 pct. 1 lit. b NCPP rap. la art. 23 al. 9 și 10 din Legea nr. 255/2013, respinge ca nefondată contestația declarată de contestatorul condamnat C. E., împotriva sentinței penale nr. 167/06.03.2014 a Tribunalului I., Secția Penală.
În baza art. 275 al. 2 N.C.P.P., obligă contestatorul la cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 200 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2014.
Președinte, Grefier,
C. E. R. R. D. C.
Red. CER
2 ex./16.05.2014
Dosar fond nr._ -Trib. I.
Jud. fond – P. R.
| ← Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 574/2014. Curtea... → |
|---|
