Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 243/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 243/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 243/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 243/C

Ședința publică de la 16 mai 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - D. G. M.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIICOT – STRUCTURA CENTRALĂ - reprezentat de procuror C. C..

Pe rol, pronunțarea asupra contestației formulată de condamnatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 534 din 4 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15 mai 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, in raport de dispozițiile art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, a stabilit data pronunțării pentru azi, 16 mai 2014 când, în aceiași compunere, a dat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând asupra contestației de față, constată:

Prin sentința penală nr. 534 din 4 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, a fost respinsă sesizarea Comisiei nr.1 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București - Rahova, formulată în condițiile H.G. nr. 836/2013, privind pe condamnatul C. C. [fiul lui N. și G., născut la 17.02.1957].

Conform art. 23 alin. 8 din Legea nr. 255/2013, s-a dispus ca dispozitivul hotărârii să se comunice procurorului și condamnatului, la data pronunțării, respectiv 04.03.2014.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, conform art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță - examinând actele și lucrările dosarului - a apreciat ca neîntemeiată sesizarea și a respinso ca atare, pentru următoarele argumente:

Într-adevăr, în raport cu prevederile noului Cod penal, pedeapsa pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat prevăzută de art.367 alin.1 Cod penal este de maxim 5 ani, iar pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art.229 alin.2 este de maxim 7 ani, însă în ceea ce privește recidiva și concursul de infracțiuni noul cod penal prevede la art.43, 39 o altă modalitate de sancționare care ar fi defavorabilă condamnatului.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a formulat contestație condamnatul C. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a sesizării, apreciind că potrivit noilor reglementări, se impune reducerea pedepsei pe care o execută.

Curtea apreciază hotărârea primei instanțe ca fiind legală și temeinică.

Tribunalul a apreciat în mod corect, în raport cu jurisprudența Curții Constituționale, că aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global, iar în condițiile în care inculpatul este recidivist și a suferit multiple condamnări pentru infracțiuni în stare de concurs, legea penală mai veche îi apare ca fiind mai favorabilă, sporul pe legea nouă fiind obligatoriu, iar pedeapsa rezultantă în cazul aplicării legii noi ar depăși pedeapsa pe care o execută în prezent.

Va respinge, în aceste condiții, contestația formulat de condamnat și constatând culpa procesuală a acestuia, va face aplicarea art.275 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge contestația formulată de condamnatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 534 din 4 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._, ca nefondată.

Obligă contestatorul la plata a 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 16 mai 2014.

PREȘEDINTE,

D. G. M.

GREFIER,

G. A. I.

red.D.G.M.

dact.L.G.

ex.2

red.C.C.-T.B.-S.I.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 243/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI