Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 11/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 11/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-02-2014 în dosarul nr. 11/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.11/C/LPF
Ședința publică din data de 18.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. P. M.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror S. AMARYL.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul B. A. împotriva sentinței penale nr. 26/F/05.02.2014 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul B. A., aflat în stare de arest și asistat de apărător din oficiuBusescu F., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, nefiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate de condamnat.
Apărătorul din oficiu al contestatorului B. A. solicită admiterea contestației și reindividualizarea cuantumului pedepsei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, arătând că instanța de fond în mod corect a apreciat că trebuie redusă doar durata pedepsei complementare.
Contestatorul B. A., în ultimul cuvânt, solicită ca noul Cod penal să nu-l dezavantajeze, având în vedere că urma să intre în comisia de liberare condiționată în martie 2018.
CURTEA ,
Deliberând asupra contestației de față, constată că:
Prin sentința penală nr. 26 din data de 05.02.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013 a fost admisă sesizarea comisiei constituite în baza H.G. nr. 836/2013 din cadrul Penitenciarului S., privind persoana aflată în executarea pedepsei privative de libertate, condamnatul B. A. și s-a constatat aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. 5 din Noul Cod penal pentru aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei doar pentru pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi sub aspectul duratei sale.
Astfel, s-a dispus reducerea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și d vechiul Cod penal de la 10 ani, cum s-a stabilit prin sentința penală nr. 42/20.06.2001 a Tribunalului Călărași modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 599/A/2001 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 3457/2002 a Curții Supreme de Justiție, la o perioadă de 5 ani.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că Comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului S., constituită conform H.G. nr. 836/30.10.2013 a formulat prezenta sesizare cu privire la condamnatul B. A., solicitând analiza incidenței dispozițiilor art. 6 Noul Cod penal, întrucât pedeapsa complementară aplicată condamnatului depășește durata maximă prevăzut de Noul Cod penal.
La dosar s-au depus: fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 52/22.07.2002, copie de pe sentința penală nr. 42/20.06.2001 a Tribunalului Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 3457/2002 a Curții Supreme de Justiție, copie de pe decizia penală nr. 599/A/06.11.2001 a Curții de Apel București secția I penală, copie de pe decizia penală nr. 3457/03.07.2002 a Curții Supreme de Justiție și cazierul judiciar.
Prima instanță a reținut că art. 174, 175 lit. a și i și art. 176 lit. c și e vechiul Cod penal au corespondent în art. 188 – 189 alin. 1 lit. a,e,g Noul Cod penal cu pedeapsă detențiune pe viață sau închisoare de la 15-25 ani.
Ca atare, conform art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, pedeapsa aplicată prin sentința definitivă – detențiunea pe viață – se regăsește și în legea nouă în vigoare, deci nu a suferit modificări.
Cât privește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a, b și d vechiul Cod penal, s-a constatat că sub aspectul conținutului ea se regăsește și pe legea nouă (art. 66 alin. 1 lit. a, b și e Noul Cod penal), însă sub aspectul duratei acestei pedepse complementare, conform aceluiași text din legea nouă, durata maximă e de 5 ani, iar prin sentința definitivă, durata a fost stabilită la 10 ani.
Așadar, prima instanță a apreciat că se impune ca durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi să se reducă la o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că față de dispozițiile legii noi pedeapsa complementară a degradării militare nu suportă modificări.
Împotriva acestei soluții a formulat contestație condamnatul B. A., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 17.02.2014 sub nr._ (_ ).
Contestatorul B. A. a solicitat admiterea contestației și reindividualizarea cuantumului pedepsei principale aplicate prin aplicarea legii penale mai favorabile.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței contestate, atât prin prisma motivelor invocate de contestator, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art. 23 din Legea nr. 255/2013, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 42/20.06.2011 pronunțată de Tribunalul Călărași, rămasă definitivă prin decizia nr. 3457/2002 a CSJ, contestatorul din prezenta cauză a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 175 alin. 1 lit. a și i și art. 176 lit. c și e Codul penal din 1968, aplicându-i-se acestuia și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și d Cod penal din 1969 pe o durată de 10 ani, fiind emis MEPI nr. 52/2001.
În fapt, s-a reținut că la data de 01.01.2001 B. A. - condamnat definitiv anterior pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor - după o pregătire prealabilă, în loc public, cunoscând că victima G. R. (fosta sa soție) este însărcinată cu concubinul său, din motive josnice, cu intenția de a ucide, în loc public a înjunghiat-o de două ori în gât, provocându-i decesul pe loc.
Potrivit art. 4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.
Conform art. 3 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situația în care fapta este incriminată de legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
Totodată, art. 6 C.pen. reglementează situațiile în care se impune aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.
Astfel, conform art. 6 alin. 1, 2 C.pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
Potrivit art. 6 alin. 5 C.pen., când legea nouă este mai favorabilă în condițiile art. 6 alin. (1) - (4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta. Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Revenind la speța de față, se constată că în fișa individuală a deținutului Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului S. a identificat elemente de aplicare a legii penale mai favorabile în ceea ce privește durata pedepsei complementare aplicate condamnatului.
În mod corect prima instanță a constatat că fapta pentru care contestatorul a fost condamnat este prevăzută în actuala reglementare de art. 188 C.pen. rap. la art. 189 alin. 1 lit. a,e,g Cod penal (respectiv omor săvârșit cu premeditare; de către o persoană care a mai comis anterior o tentativă la infracțiunea de omor; asupra unei femei gravide), așa încât nu se pune problema incidenței în cauză a dispozițiilor art. 4 C.pen.
Totodată, art. 189 alin. 1 C.pen. prevede că pedeapsa pentru omor calificat este detențiunea pe viață sau închisoare de la 15-25 ani și interzicerea exercitării unor drepturi, așa încât este exclusă și incidența art. 6 alin. 2 C.pen.
În ceea ce privește art. 6 alin. 5 C.pen, se constată că acesta este aplicabil în cauză, întrucât pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a, b și d Cod penal din 1969 are corespondent în art. 66 alin. 1 lit. a, b și e C. pen., însă potrivit art. 66 alin. 1 C.pen. durata maximă pentru care poate fi aplicată pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi în noua reglementare este de doar 5 ani. Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat că durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și d Cod penal din 1969 trebuie redusă la 5 ani.
Totodată, pedeapsa complementară a degradării militare, prev. de art. 67 Cod penal din 1969 are corespondent în legea nouă, în art. 69 C.pen., având același conținut, așa încât sub acest aspect art. 6 alin. 5 C.pen. nu își găsește aplicabilitate în cauză
Față de cele reținute, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, așa încât, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 425 1 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p., va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. A..
Va obliga condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. A. împotriva sentinței penale nr.26/F/05.02.2014 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Penală.
Obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi suportat din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. P. M. S. N.
Red.A.P.M
Dact.EA-07.03.2014/
| ← Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 106/2014. Curtea de Apel... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
