Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 277/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 277/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 277/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.277/C
Ședința publică din data de 26 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul condamnat P. M. împotriva sentinței penale nr.210/10.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală, în dosarul nr. _ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul condamnat, personal, aflat în stare de deținere și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat O. E., în baza delegației nr._/23.05.2014 (atașată la fila 10 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat P. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, având în vedere că, deși instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile săvârșite de condamnat, nu a indicat în hotărârea pronunțată care este maximul special prevăzut de legea nouă pentru cele trei infracțiuni enumerate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca nefondată și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere că pedeapsa cea mai grea este cea de 23 de ani închisoare, iar în situația în care condamnatul ar beneficia de legea penală mai favorabilă potrivit legii noi, ar trebui să i se aplice efectele concursului de infracțiuni prevăzut de legea nouă, iar sporul de pedeapsă să fie de o treime din totalul celorlalte pedepse contopite, astfel că, potrivit legii noi ar rezulta un spor de 8 ani și 10 luni închisoare.
Prin urmare, apreciază, că, în mod corect, contestația a fost respinsă de către instanța de fond sub aspectul pedepsei principale, ea fiind admisă în mod just, sub aspectul pedepselor complementare.
Contestatorul condamnat P. M., personal, în ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 210/10.,03.2014 Tribunalul G. – Secția Penală – Cauze Generale, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 noul Cod de procedură penală, a admis în parte contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de evaluare constituită în baza H.G 836/2013 de pe lângă Penitenciarul G., privind pe condamnatul P. M., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 923 din 18.11.2013 a Tribunalului București, secția I, definitivă prin decizia penală nr. 2352 din 19.12.2013 a Curții de Apel București. În baza art. 6 Noul Cod penal raportat la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 66 lit. a,b, e din Noul Cod penal, a redus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d din Codul penal din 1969 aplicată condamnatului P. M. de la 10 ani la 5 ani.
A dispus anularea MEPI nr. 1550 din 24.12.2013 emis de Tribunalul București secția a I penală și a dispus emiterea unui nou mandat.
În baza art. 275 alin. 3 noul Cod de Procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 923 din 18.11.2013 a Tribunalului București secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 2352/19.12.2013 a Curții de Apel București, s-a admis cererea de contopire a executării pedepselor formulată de petentul condamnat P. M. și în baza art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală și art. 36 alin. 2 Cod penal, s-a constatat că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 926/16.10.2012 a Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr._/299/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2272/27.11.2012 a Curții de Apel București secția a I-a penală (la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fapta din data de 10.10._09 - infracțiune de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal) este concurentă cu infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1064/F/17.12.2012 a Tribunalului București secția a I-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2913/30.09.2013 a înaltei Curți Casație și Justiție secția a I-a penală.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare stabilită petentului prin nr. 1064/F/17.12.2012 a Tribunalului București secția a I-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2913/30.09.2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție secția a I-a penală, în pedepsele componente, astfel:
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru fapta din data de 01.08.2010 (infracțiune de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. 1 Cod penal);
- pedeapsa de 5 ani închisoare pentru fapta din data de 01.08.2010 (infracțiune de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. i Cod penal);
- pedeapsa de 23 ani închisoare, pentru fapta din data de 12/13.11.2011 (infracțiune de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 raportat la art. 176 alin. 1 lit. d Cod penal);
- pedeapsa de 13 ani închisoare pentru fapta din data de 12/13.11.2011 (infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit. c Cod penal);
- pedeapsa de 4 ani închisoare pentru fapta din data de 12/13/11.2011 (infracțiune de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal);
- pedeapsa de 10 ani închisoare pentru fapta din data de 12/13.11.2011 (infracțiune de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal);
- sporul de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate petentului prin sentințele penale de mai sus, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare.
S-a menținut sporul de 2 ani aplicat petentului prin sentința penală nr. 1064/F/17.12.2012 a Tribunalului București secția a I-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2012, definitivă decizia penală nr. 2913/30.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție secția a I-a penală, astfel încât petentul condamnat urmează să execute pedeapsa de 25 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, a interzis petentului condamnat drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. 1 Cod penal, a menținut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b, d și e Cod penal, aplicată petentului pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale, prin sentința penală nr. 1064/F/17.12.2012 a Tribunalului București secția a I-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2012, definitivă prin decizia penală nr. 2913/30.09.2013 a înaltei Curți de Casație și Justiție secția a I-a penală.
În baza art. 88 Cod penal și art. 36 alin. 3 Cod penal, a scăzut din durata pedepsei principale rezultante de 25 ani închisoare, perioada în care petentul a fost supus măsurilor preventive privative de libertate (reținere și arestare preventivă) și perioada executată de la data de 18.11.2011 la zi.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1214/29.11.2012 emis de Judecătoria sectorului 1 București și a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1325/01.10.2013 emis de Tribunalul București secția a I-a penală și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Potrivit art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, Tribunalul a analizat, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă pentru infracțiunea săvârșită.
2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor pluralitatea de infracțiuni.
Raportând toate aceste considerații teoretice la speța de față, tribunalul a reținut că în ceea ce privește pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit. c Cod penal, aceasta se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod penal (3-10 ani), pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 2 Cod penal și aceasta se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod penal (6 luni - 3 ani), ca de altfel și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. g și i Cod penal, sens în care s-ar impune reducerea acestora, însă Tribunalul a reținut că în ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit. De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită expresia legea mai favorabilă și nu dispozițiile mai favorabile ale unei legi.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la pluralitatea de infracțiuni, tribunalul a comparat pedeapsa aplicată inculpatului (pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare) cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal.
Potrivit art. 39 alin.1 lit. b din Noul Cod penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Urmând acest algoritm, Tribunalul a reținut că condamnatul ar urma să execute potrivit noului Cod penal pedeapsa de 25 ani închisoare care se majorează cu o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, total care adăugându-se la pedeapsa de 25 ani s-ar ajunge ca pedeapsa rezultantă să fie mai mare decât pedeapsa pe care o execută condamnatul în prezent ce este doar de 25 ani închisoare.
Prin urmare, potrivit noului Cod penal, pedeapsa principală maximă aplicabilă condamnatului este mai mare decât pedeapsa în executarea căreia se află acesta, prevederile Noului Cod penal nefiind astfel favorabile intimatului condamnat condamnatul P. M..
Tribunalul, a constatat însă că intimatul condamnat P. M. beneficiază de legea penală mai favorabilă în condițiile art. 6 Cod penal, numai cu privire la durata pedepsei complementare, care a fost stabilită prin hotărârea de condamnare la 10 ani, iar în prezent, conform art. 66 alin. 1 Cod penal, durata maximă a pedepsei complementare este de 5 ani.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestația condamnatul P. M. criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că nu s-a indicat în hotărâre maximul special prevăzut de lege pentru cele trei infracțiuni.
Curtea, examinând potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 și a art. 6 din Codul penal, constată că acesta nu este întemeiată.
Petentul se află în executarea unei pedepse rezultante de 23 ani închisoare, în cauză instanța examinând temeinic incidența art. 6 NCP cu privire la regimul sancționator stabilit prin legile succesive, atât cu privire la fiecare infracțiune ce a atras condamnarea, cât și cu privire la pluralitatea de infracțiuni existentă.
Chiar dacă pentru infracțiunile componente ale pluralității de infracțiuni, pedepsele aplicate depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, pedeapsa rezultantă stabilită pentru pluralitatea de infracțiuni se situează sub nivelul pedepsei ce s-ar stabili potrivit legii noi, astfel că pedeapsa stabilită pentru pluralitatea de infracțiuni, potrivit legii vechi, este mai favorabilă.
În acest sens s-a stabilit și prin decizia penală nr.1/14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – CDCD care a hotărât că „La aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art.6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale.
În a doua etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art.39 Cod penal.
În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art.39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.
În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi„.
Se constată astfel, că pedeapsa principală pentru pluralitatea de infracțiuni a fost stabilită în mod legal, nefiind motiv de reducere, iar susținerea contestatorului în sensul nestabilirii maximului special prevăzut de legea nouă pentru cele trei infracțiuni, nu poate afecta legalitatea sentinței, esențial fiind a se stabili pedeapsa rezultantă în cazul pluralității de infracțiuni în mod legal.
Urmează ca potrivit art. 4211 pct. 7 lit. b Cod procedură penală contestația să fie respinsă ca nefondată.
Urmează a face aplicarea art. 275 alin. 2 și a art. 272 alin. 1 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat P. M., împotriva sentinței penale nr. 210/10.03.2014, pronunțată de Tribunalul G. – secția penală/cauze generale, în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 NCPP, obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 272 alin. 1 NCPP, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, se acoperă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2014.
PREȘEDINTE,
N. S.
GREFIER,
D. S.
Red. N.S.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. O. G. – Tribunalul G. – Secția Penală – Cauze Generale.
| ← Strămutare. Art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP. Sentința nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
