Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1110/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1110/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-06-2013 în dosarul nr. 1110/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1110 R

Ședința publică de la data de 13 iunie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - F. B. V.

JUDECĂTOR – I. C.

JUDECĂTOR – A. E. B.

GREFIER – R. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat prin procuror V. M..

Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.128/07.02.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, pronunțată in dosarul nr._ .

Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 30 mai 2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la datele de 06 iunie 2013, respectiv 13.06.2013.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128 din 07.02.2012, Judecătoria Sectorului 1 București – Secția I Penală a hotărât următoarele:

I. În baza art. 334 Cod pr. penală a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului G. R. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, c, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.

În baza art. 11 pct.2 lit.b Cod pr. penală raportat la art. 10 lit.f Cod pr. penală a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G. R. (fiul lui Stelică și N., născut la data de 02.05.1995 în jud. Ialomița, mun. Urziceni, domiciliat in jud. Ialomița, ., CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe prevăzută de art. 180 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, întrucât lipsește plângerea prealabilă a părții vătămate O. T..

În baza art. 350 alin.1 Cod pr penală a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Borănești, jud. Ialomița luată față de inculpatul G. R..

A constatat că inculpatul G. R. a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 04.10.2011 și până la data de 07.01.2012.

II. În baza art. 11 pct.2 lit.a Cod pr. penală raportat la art. 10 lit.a Cod pr. penală a dispus achitarea inculpatului I. T. (fiul lui Dosan și M., născut la data de 29.12.1967 in jud. B., CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, c, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, apreciindu-se că fapta nu există.

În baza art. 350 alin.2 Cod penal a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului I. T..

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză începând cu data de 04.10.2011.

III. În baza art. 11 pct.2 lit.a Cod pr. penală raportat la art. 10 lit.d Cod pr. penală a dispus achitarea inculpatului P. S.-A. (fiul lui A. N. și C., născut la data de 07.12.1992 în București, domiciliat in București, ., ..3, ., CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, c, alin.2¹ lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.

În baza art. 350 alin.2 Cod penal a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P. S.-A..

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză începând cu data de 04.10.2011.

În baza art. 346 Cod pr. penală a luat act că partea vătămată O. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr._/P/2011 din data de 19.10.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de detenție a inculpaților I. T. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la tâlhărie, prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, P. S.-A. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.2¹ lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal și G. R. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.2¹ lit.a Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că la data de 04.10.2011, în jurul orei 22²⁰, partea vătămată O. T. traversa parcul Operei când a fost acostat de inculpatul G. R. care se afla în parc însoțit de ceilalți inculpați și de martorul S. Ș. E.. Inculpatul G. R. i-a aplicat părții vătămate o lovitură de pumn în zona feței, ceea ce a determinat partea vătămată să riposteze și să îl lovească pe inculpat, după care a fugit. S-a mai reținut în actul de sesizare că inculpatul I. T. l-a îndemnat pe inculpatul P. S.-A. să urmărească partea vătămată, în urmărirea părții vătămate plecând și inculpatul G. R.. Inculpatul P. S. A. a reușit să prindă partea vătămată punând mâna pe geaca acesteia, în acel moment partea vătămată O. T. s-a zbătut și geaca a rămas în mâna inculpatului. Inculpatul P. S.-A. a păstrat geaca și s-a întors în parc, după care a îmbrăcat-o și a scotocit prin buzunare la indemnul inculpatului I. T., găsind un telefon mobil și un portofel.

În cursul urmăririi penale, s-au efectuat acte de cercetare specifice, concretizate în următoarele mijloace de probă: declarația părții vătămate O. T., proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpaților, declarația martorului S. S. E..

Prin ordonanțele din data de 05.10.2011 a Secției 3 Poliție față de inculpați s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore începând de la 05.10.2011 ora 09³⁰ până la data de 05.10.2011 ora 23⁰⁰ din care a fost scăzută măsura administrativă prev. de art. 31 lit.b din Legea nr. 218/2002.

Prin referatul din data de 05.10.2011, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a solicitat instanței arestarea preventivă a inculpaților pentru o perioadă de 29 de zile, respectiv 19 zile, propunere ce a fost admisă prin încheierea de ședință nr._/299/2011 din data de 05.10.2011, fiind emise mandatele de arestare în acest sens.

După înregistrarea dosarului, instanța de fond a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpați, în conformitate cu dispozițiile art. 300¹ Cod pr. penală.

La termenul de judecată din data de 22.11.2011, înainte de începerea cercetării judecătorești, în conformitate cu dispozițiile art. 320¹ C.pr.pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, inculpații G. R. și P. S.-A. au declarat personal că recunosc faptele reținute în actul de sesizare a instanței și au solicitat ca judecata să se facă exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Întrucât inculpatul I. T. nu s-a prevalat de dispozițiile art. 320¹ Cod pr. penală, instanța de fond a procedat la audierea inculpaților, declarațiile acestora fiind atașate la filele 19-21 dosar instanță.

Totodată, s-a procedat și la audierea părții vătămate precum și a martorului ocular S. E.-Ș..

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv materialul probator administrat atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, la data de 04.10.2011 în jurul orei 22³⁰ inculpații, însoțiți de martorul S. E.-Ș., se aflau în parcul Operei când au observat partea vătămată O. T., cunoscut de către inculpați din zona Gării de Nord.

Inculpatul G. R. s-a apropiat de partea vătămată și, ridicând mâna să îl salute, a lovit partea vătămată în zona feței. Partea vătămată O. T., dat fiind că era noapte precum și că era băut, a reacționat lovind cu sacoșa pe care o avea în mână și în care se aflau două sticle cu vin pe inculpat, care a căzut. Partea vătămată a fugit de la locul incidentului, îndreptându-se spre .>

În acel moment, inculpatul P. S.-A. a fugit după partea vătămată fiind urmat la scurt timp și de către inculpatul G. R.. Inculpatul P. S.-A. a prins partea vătămată de geaca de piele cu care era îmbrăcat cu intenția de a-l reține, însă partea vătămată, prin întinderea brațelor, a lăsat geaca să cadă continuând să fugă. În acel moment, acesta a văzut că inculpatul G. R. alerga după partea vătămată, astfel că s-a oprit. Cei doi au continuat să fugă ieșind din zona parcului și au pătruns pe . că avusese loc un accident de circulație și erau prezenți agenți de poliție, partea vătămată le-a cerut ajutorul, motiv pentru care a fost reținut inculpatul G. R..

În acest timp, inculpatul P. S.-A. a luat geaca părții vătămate și s-a îndreptat spre locul unde așteptau inculpatul I. T. și martorul S. E.-Ș.. Martorul S. E.-Ș. a căutat prin buzunarele gecii unde a găsit un portofel cu acte de identitate pe care l-a aruncat într-un tomberon din apropiere, telefonul rămânând în buzunar. Inculpatul P. S.-A. s-a îmbrăcat cu geaca părții vătămate, toți rămânând în același loc de unde au fost depistați de către organele de poliție. Partea vătămată a indicat ca fiind a sa geaca cu care era îmbrăcat inculpatul P. S.-A. constatând, totodată, că telefonul mobil se afla în buzunar.

În drept, cu privire la inculpatul G. R. instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.2 ind.1 lit.a Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal în infracțiunea de loviri și alte violențe prevăzută de art. 180 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.

Potrivit art. 211 Cod penal, tâlhăria constă în furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconștiență, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să își asigure scăparea. Prin urmare, existența infracțiunii este condiționată atât de exercitarea activității principale, respectiv a furtului cât și a celei secundare respectiv folosirea violenței sau a amenințării . Mai mult, pentru existența infracțiunii este necesar ca între cele două activități să existe o strânsă legătură în sensul că violența sau amenințarea să fi servit ca mijloc pentru săvârșirea furtului sau pentru păstrarea bunului.

În cauză s-a observat că actele de violența nu au fost exercitate în scopul luării vreunui bun mobil din posesia sau detenția părții vătămate, ci cu intenția de a cauza suferințe fizice.

În acest sens instanța de fond a reținut din declarațiile părții vătămate (fila 21 dup) că la data de 04.10.2011 aceasta traversa parcul Operei când a văzut patru indivizi, doi dintre aceștia intrând în vorbă cu el. A mai arătat partea vătămată că a fost lovit cu pumnul în față de către inculpatul G. R., l-a lovit și el pe inculpat după care a fugit, geaca fiind lăsat cu intenția de a scăpa de urmăritori.

Totodată, s-a avut în vedere și declarația părții vătămate consemnată în procesul verbal din data de 05.10.2011(fila 23 dup), potrivit căreia „în timp ce eu fugeam …am fost ajuns din spate de către un individ …m-a prins cu ambele mâini de geaca de piele pe care o aveam pe mine, eu m-am smucit și am reușit să fug spre C.. Plevne,i iar geaca a rămas în mâinile celui care m-a prins”. De altfel, cu ocazia audierii de către instanță (fila 97 dosar instanță), partea vătămată a declarat expres că nu a avut nici un moment reprezentarea că inculpații intenționează să îi sustragă vreun bun.

Declarațiile părții vătămate s-au coroborat cu declarațiile tuturor inculpaților audiați în cauză precum și cu declarațiile martorului S. E. Ș., care a arătat că a văzut partea vătămată și inculpatul G. R. lovindu-se reciproc, că partea vătămată a fost prinsă din urmă de către inculpatul P. S., că partea vătămată a lăsat geaca să cadă, aceasta fiind ridicată ulterior de jos de către inculpatul P. S.- A..

În același sens au fost și declarațiile inculpatului G. R. care a recunoscut că a lovit partea vătămată și că a plecat în urmărirea acesteia fiind reținut și condus la secția de poliție, unde a luat la cunoștință că ceilalți inculpați se aflau în posesia unor bunuri ce aparțineau părții vătămate.

Potrivit art. 180 alin.3 Cod penal acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate.

Întrucât, în cauză, partea vătămată O. T. a declarat expres în fața instanței că nu înțelege să formuleze plângere penală împotriva inculpatului, în baza art. 11 pct.2 lit.b Cod pr. penală raportat la art. 10 lit.f Cod pr. penală instanța s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului G. R. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal, pe motivul lipsei plângerii prealabile a părții vătămate O. T..

Față de soluția de încetare a procesului penal, în baza art. 350 alin.1 Cod pr penală, instanța de fond a revocat măsura obligării de a nu părăsi localitatea Borănești, jud. Ialomița luată față de inculpat, constatând, totodată, că a fost reținut și arestat preventiv în cauză de la data de 04.10.2011 și până la data de 07.01.2012.

Cu privire la inculpatul I. T., instanța de fond a constatat că a fost dispusă trimiterea în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la tâlhărie, reținându-se că „l-a îndemnat pe inculpatul P. S. A. să urmărească partea vătămată, lucru pe care acesta l-a și făcut”. Totodată, s-a arătat că inculpatul I. T. l-a îndemnat pe inculpatul P. S.-A. să scotocească în buzunarele gecii părții vătămate, unde a găsit un telefon mobil marca Nokia și un portofel care nu conținea sume de bani”.

Potrivit art. 25 Cod penal, instigatorul este persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Instigarea, ca formă a participației penale, constă în fapta de determinare cu intenție, prin orice mijloace, de către o persoană numită instigator, a altei persoane numită instigat să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.

Prin urmare, instigatorul ia hotărârea de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală, insă hotărârea nu este îndeplinită de către acesta ci o transmite, o inoculează în conștiința altei persoane care urmează să săvârșească infracțiunea.

Cu privire la prima condiție respectiv ca activitatea de determinare să privească săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, s-a constatat că urmărirea părții vătămate nu constituie latura obiectivă a vreunei infracțiuni. În același sens, îndemnarea inculpatului P. S. A. la scotocirea buzunarelor gecii părții vătămate nu constituie latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie. De altfel, din declarațiile consemnate în procesul penal de constatare a infracțiunii, instanța de fond a remarcat că inculpatul I. T. nu i-a îndemnat pe ceilalți la scotocire, ci a scotocit chiar el împreună cu ceilalți inculpați și cu martorul S. E. buzunarele gecii părții vătămate.

Analizând materialul probator administrat în cauză sub aspectul activității de determinare, s-a reținut că în procesul verbal de constatare a infracțiunii (fila 18 dup), s-a consemnat declarația părții vătămate potrivit căreia „ după ce a fugit către . a fost prins de doi dintre cei patru, a auzit pe unul dintre ei strigând „S. ia-i geaca”. Acest aspect nu s-a mai regăsit în celelalte declarații date de către partea vătămată în cursul urmăririi penale, iar în fața instanței, întrebat fiind, partea vătămată a declarat că nu l-a auzit pe inculpatul I. T. dându-le indicații celorlalți inculpați (fila 97 dosar instanță).

Din declarația martorului S. E. dată în cursul urmăririi penale (fila 49) s-a reținut că acesta arată că „l-am auzit pe Calea cum i-a spus numitului P. S.-A. să aducă geaca, iar acesta s-a conformat”.

Însă, analizând logic aceste declarații, s-a apreciat că inculpatul I. T. i-a solicitat inculpatului P. S. A. să aducă geaca, dar solicitarea a fost făcută după ce partea vătămată a lăsat-o să cadă pentru a scăpa de urmăritori.

Pentru reținerea participației penale sub forma instigării este necesar ca acțiunea de determinare să se situeze în timp anterior luării hotărârii de a săvârși fapta de către autor. Prin urmare, presupunând că inculpatul P. S. A. a luat hotărârea de a sustrage geaca părții vătămate prin violență, pentru a se putea reține fapta de instigare la această infracțiune în sarcina inculpatului I. T., s-a apreciat că este necesar ca acțiunea de determinare să fi avut loc mai inainte de orice acțiune fizică a autorului P. S.-A.. Însă, s-a observat că din materialul probator rezultă cu certitudine că inculpatul I. T. a făcut această afirmație după ce avusese loc deja lovirea părții vătămate și, mai ales după ce partea vătămată lăsase geaca să cadă pentru a fugi de urmăritori.

Pe de altă parte, instanța de fond a opinat că o afirmație singulară de a face ceva nu este suficientă pentru a se putea reține participația penală, ci este necesar ca instigatorul să efectueze o activitate de determinare de o anumită intensitate asupra instigatului, care își însușește hotărârea de săvârșire a infracțiunii fie din convingere fie din constrângere.

Totodată, s-a apreciat că este necesar ca instigatorul să acționeze cu intenție, adică să fie conștient că prin activitatea sa determină pe cel instigat să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Însă, din materialul probator administrat în cauză nu a rezultat că inculpatul I. T. a urmărit sustragerea bunurilor părții vătămate sau că a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. De aceea instanța de fond a apreciat ca fiind credibilă declarația inculpatului P. S. A., potrivit căreia a luat geaca cu intenția de a o restitui părții vătămate dat fiind că inculpații nu au părăsit parcul după ., ci au rămas pe loc, unde au și fost depistați de organele de poliție.

În consecință, s-a apreciat că fapta inculpatului I. T. de a indemna pe inculpatul P. S. A. să urmărească partea vătămată și să scotocească în buzunarele gecii aparținând acesteia nu constituie latura obiectivă a infracțiunii de instigare la tâlhărie, astfel că, în baza art. 11 pct 2 lit. a Cod pr. penală raportat la art. 10 lit.a Cod pr. penală s-a dispus achitarea inculpatului, întrucât fapta nu există.

D. pentru care, în baza 350 alin.2 Cod pr. penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, constatându-se că acesta a fost arestat în cauză începând cu data de 04.10.2011.

Față de motivele de fapt și de drept arătate, prima instanță a constatat că cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de instigare la tâlhărie în infracțiunea de instigare la furt este neîntemeiată, având în vedere că acțiunea inculpatului nu îndeplinește condițiile unei acțiuni de determinare în sensul art. 25 Cod penal la săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Cu privire la inculpatul P. S. A. instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, c, alin.2¹ lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.

Sub aspect subiectiv, s-a reținut că este necesar ca săvârșirea faptei să se facă numai cu intenție, formă a vinovăției ce trebuie să caracterizeze atât activitatea principală cât și pe cea secundară. Mai mult, este necesar ca scopul violențelor exercitate să îl constituie întotdeauna furtul. În cauză, s-a opinat că s-ar putea presupune că activitatea secundară – exercitarea violenței – ar fi reprezentată de prinderea gecii părții vătămate, acțiune în urma căreia partea vătămată a pierdut posesia bunului său.

Însă, s-a constatat că din materialul probator administrat în cauză, rezultă cu certitudine că inculpatul a pornit în urmărirea părții vătămate datorită conflictului izbucnit între aceasta și inculpatul G. R.. În momentul în care inculpatul a prins partea vătămată de geacă, intenția acestuia era de a-l opri și nu de a sustrage geaca. Deposedarea părții vătămate s-a făcut prin voința acesteia care arată în declarația dată în fața instanței că era descheiat la fermoar și când a simțit că este atins din spate a întins mâinile și a lăsat geaca să alunece. De altfel și în declarația dată în cursul urmăriri penale partea vătămată a arătat că a fost prins de geacă de către inculpatul P. S.-A. „iar eu m-am smucit, moment în care geaca a rămas la acesta”. Declarația părții vătămate s-a coroborat și cu declarațiile martorului S. E., date atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, care arată că „ am observat că partea vătămată s-a zbătut în sensul că a dorit să scape de numitul P. S., iar geaca părții vătămate a rămas în mâinile numitului P. S.”(fila 49 verso dup).

În consecință, s-a constatat că inculpatul nu a avut intenția de a sustrage bunul părții vătămate, ci doar pe aceea de a exercita violențe asupra acesteia. Mai mult s-a constatat de către instanța de fond că activitatea inculpatului P. S. A. ar putea reprezenta o tentativă la infracțiunea de loviri și alte violențe, însă legea nu o prevede expres.

De altfel, prima instanță a apreciat că împrejurarea că inculpatul P. S.-A. a solicitat aplicarea art. 320¹ Cod pr. penală recunoscând săvârșirea faptei materiale nu exclude pronunțarea unei soluții de achitare. Astfel, s-a constatat că cererea inculpatului a fost formulată la data de 22.11.2011, înainte de soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate prin Decizia nr. 1470/2011.

Ca urmare a soluției de achitare a inculpatului P. S. A. instanța de fond a dispus, în baza art. 350 alin.2 Cod pr. Penală punerea de îndată în libertate a acestuia, constatând că a fost reținut și arestat în cauză de la data de 04.10.2011.

Pe latura civilă a cauzei s-a luat act că partea vătămată O. T. nu s-a constitut parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pentru motive de nelegalitate ce țin de greșita soluționare a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor în ceea ce îi privește pe inculpații I. T. și P. S.-A., arătându-se că, deși instanța de fond a subliniat în considerente faptul că înțelege să respingă cererea formulată de ministerul public, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, în minută aceste mențiuni lipsesc, ceea ce echivalează cu nepronunțarea instanței asupra acestui aspect.

În continuare, au mai fost invocat și alte motive de recurs, precum:

- lipsa de temeinicie a respingerii, prin considerente, a cererii de schimbare a încadrării juridice;

- achitarea eronată a inculpatului P. S. – A. în condițiile în care a fost admisă cererea acestuia de a i se aplica dispozițiile art. 320¹Cod procedură penală;

- greșita achitare a inculpatului P. S.-A. și a inculpatului I. T., sub aspectul faptei pentru care a fost trimis în judecată, apreciindu-se că din probele administrate în cauză rezultă vinovăția acestora în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de furt calificat și nu de tâlhărie, întrucât din probele administrate in cauză nu rezultă existența unei deposedări prin acte de violență.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art.385⁶ alin. 3 Cod procedură penală, Curtea, în temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.b,apreciază recursul ca fiind neîntemeiat, pentru considerentele următoarele:

Sub un prim aspect, Curtea va analiza motivul de recurs invocat de către Ministerul Public referitor la nepronunțarea primei instanțe cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților P. S.-A. și I. T. din infracțiunile de tâlhărie, respectiv instigare la tâlhărie, în infracțiunile de furt calificat, respectiv instigare la furt calificat.

Curtea apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat. Astfel, prima instanță a pronunțat achitarea cu privire la infracțiunea de tâlhărie, motivând corespunzător această soluție. Conform art.211 al.1 Cod penal, tâlhărie reprezintă o faptă de furt săvârșită în anumite condiții (prin violență, amenințare etc.), astfel încât orice analiză cu privire la elementele constitutive ale acestei infracțiuni cuprinde cu necesitate o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunii principale respectiv furtul; în condițiile în care se săvârșesc acte de violență, ori amenințare etc., fără a se comite o activitate prealabilă, concomitentă ori subsecventă de luare a unui bun mobil, cu intenția însușirii pe nedrept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire, vătămare corporală, amenințare etc., însă nu de tâlhărie.

Așadar, pronunțându-se în sensul achitării inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, în sensul lipsei intenției însușirii de bunuri mobile pe nedrept, prima instanță s-a pronunțat de fapt și cu privire la infracțiunea de furt calificat, motivând corespunzător în acest sens în considerentele hotărârii, cu referire și la cererea de schimbare a încadrării juridice.

În condițiile specifice ale cauzei, o pronunțare distinctă pe cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de P. apare ca fiind superfluă, pur formală.

Prin urmare, prima instanță a respectat prevederile art.309 al.1 Cod procedură penală.

Raportat la motivul de casare indicat de P., respectiv art.385⁹ al.1 pct.10 Cod procedură penală (în prezent abrogat), respectiv nepronunțarea cu privire la cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, Curtea apreciază că nu era incident în cauză oricum, ținând seama de situația specifică din cauză, în sensul că inculpații P. S.-A. și I. T. au fost achitați pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, astfel încât pronunțarea formală asupra cererii Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor nu este de natură să le garanteze vreun drept al lor, ci dimpotrivă. Totodată, Curtea mai observă că Ministerul Public nu are calitatea de parte în procesul penal, întrucât nu se regăsește în enumerarea cuprinsă în art.23,24 Cod procedură penală.

Cu privire la situația de fapt, Curtea constată că prima instanță a făcut o analiză judicioasă a materialului probatoriu, coroborând corespunzător probele administrate în cursul urmăririi penale și probele administrate în faza de judecată.

La rândul său, Curtea reține că la data de 04.10.2011 în jurul orei 22³⁰ inculpații P. S.-A., I. T. și G. R., însoțiți de martorul S. E.-Ș., se aflau în parcul Operei când au observat partea vătămată O. T., cunoscut de către inculpați din zona Gării de Nord.

Raportat la criticile Ministerului Public, Curtea observă în primul rând că nu este atacată soluția primei instanțe cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, P. însușindu-și practic, această soluție. Chiar în cererea formulată se arată că recursul vizează doar pe inculpații P. S.-A. și I. T., apreciindu-se că aceștia au săvârșit infracțiunea de furt calificat, respectiv instigare la această infracțiune.

Prin urmare, cu referire la inculpatul G. R., Curtea se limitează să constate, la rândul său, că este întemeiată soluția de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de lovire, prevăzută de art.180 al.2 Cp, precum și soluția de încetare a procesului penal față de acest inculpat, întrucât partea vătămată O. T. nu a formulat plângere prealabilă în cauză.

Față de aceste aspecte, analiza Curții se va referi doar la inculpații vizați prin calea de atac, respectiv P. S.-A. și I. T., precum și la momentul luării hainei din posesia părții vătămate.

În prealabil, Curtea constată că nu este temeinică critica Parchetului referitoare la împrejurare că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului P. S.-A., deși i s-a admis cererea de aplicare a articolului 320¹ Cpp.

Astfel, Curtea constată că de fapt cererea inculpatului menționat mai sus, formulată în ședința publică din data de 22.11.2011, nu a fost admisă de către prima instanță. Dimpotrivă, în ședința respectivă, după discutarea cererilor prealabile (inclusiv cele referitoare la aplicare dispozițiilor art.320¹ Cpp), prima instanță a dispus ., procedând în acest sens la termenele ulterioare. Oricum, chiar în situația în care s-ar fi admis cererea inculpatului și nu s-ar fi efectuat cercetarea judecătorească, împrejurarea invocată de către P. reprezintă o problemă de drept controversată, o eventuală soluție în acest sens a primei instanțe nefiind nelegală în mod vădit.

În privința faptei de luare a hainei aparținând părții vătămate O. T., Curtea constată că argumentele primei instanțe sunt corecte. Astfel, inculpatul P. S.-A. a urmărit partea vătămată, în urma conflictului fizic desfășurat între aceasta și inculpatul G. R., cu intenția de a-l prinde și de a-l lovi, împrejurare care rezultă cu certitudine din declarațiile tuturor inculpaților, coroborate și cu declarațiile părții vătămate.

Așa cum judicios a observat prima instanță, doar în procesul verbal de constatare a infracțiunii apare afirmația părții vătămate conform căreia unul dintre inculpați (neindividualizat) ar fi strigat „S., ia-i geaca!”, această împrejurare nefiind relatată ulterior de către parte în nicio declarație. Oricum, după cum se observă, partea vătămată nu a indicat pe niciunul dintre inculpați ca fiind persoana ce a strigat.

După cum rezultă din declarațiile inculpaților P. S.-A., G. R. dar și ale părții vătămate, primul inculpat l-a prins de geacă pe O. T. cu intenția de a-l opri și lovi, acesta din urmă renunțând la obiectul vestimentar pentru a scăpa.

Prin urmare, până la acest moment nu se poate vorbi de o intenție a inculpatului P. S.-A. de a sustrage haina, în urma instigării inculpatului I. T..

În continuare, inculpatul P. S.-A. a ridicat geaca și a adus-o la inculpatul I. T. și martorul S. E., din probe rezultând și că inculpatul I. T. i-a cerut celuilalt inculpat să aducă bunul unde se afla.

În acord cu prima instanță, Curtea apreciază că nici inculpatul P. S.-A., nici coinculpatul I. T., nu au avut intenția de a sustrage bunul mobil din posesia părții vătămate, atitudinea psihică a acestora fiind una echivocă.

Astfel, simpla cerere formulată de către inculpatul I. T. către celălalt inculpat de a aduce bunul unde se afla primul nu reprezintă o veritabilă instigare la săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel cum detaliat a argumentat și prima instanță, instigarea ca formă de participație la săvârșirea unei infracțiuni trebuind să îndeplinească o . condiții, în primul rând coeziunea psihică între participanți în privința rezoluție de a săvârși o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce nu este cazul în speță.

Dimpotrivă, Curtea apreciază că inculpatul P. S.-A. a luat haina părții vătămate nu cu intenția de a și-o însuși pe nedrept, ci pentru a o restitui, astfel cum acesta a și arătat, iar inculpatul I. T. nu l-a instigat pe acesta să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Este adevărat că inculpații au căutat în haina părții vătămate, însă persoana ce a luat portofelul acesteia și l-a aruncat la tomberon este martorul S. E., iar nu unul dintre inculpați. Totodată, Curtea apreciază că o împrejurare ce relevă lipsa intenției inculpaților de a-și însuși bunul mobil este și aceea că nu au părăsit locul unde se aflau, Parcul Operei, fiind găsiți de către organele de poliție în același loc, bunul mobil fiind asupra lor.

Față de cele reținute, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Cheltuielile Judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

F. B. V. I. C. A. E. B.

GREFIER,

R. S.

Red V.F.B./Tehnr. VBF/P.A.M.. – ex.2/17.07.2013

J. S 1 București– jud: V. E.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1095/2013....		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1110/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1110/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI