Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1055/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1055/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 1055/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1055
Ședința publică de la 6 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - M. C.
JUDECĂTOR - R. G.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.239 din 26 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit intimatul inculpat N. G., pentru care a răspuns apărător ales, avocat Al- Kawadri Lamya D. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual, intimatele părți civile C. S. I. pentru care a răspuns apărător ales, avocat S. A. O. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual și S. C. DE URGENTA FLOREASCA și intimatul asigurător de răspundere civilă S. DE A. - REASIGURARE ASTRA ASIGURĂRI S.A.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că recursul vizează individualizarea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare. În raport cu gravitatea faptei, modul de comitere a infracțiunii, viteza pe care a avut-o inculpatul, urmările faptei, apreciază că pentru atingerea scopului pedepsei, atât cel educativ, cât și cel general, preventiv, se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia. Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului parchetului astfel cum a fost formulat în scris și susținut oral.
Apărătorul intimatului inculpat solicită menținerea sentinței instanței de fond și respingerea recursului parchetului, pe care îl consideră nefondat.
Arată că la stabilirea și aplicarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, în mod corect a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, are studii superioare, a recunoscut și regretat fapta comisă.
Apărătorul intimatei părți civile C. S. I. solicită admiterea recursului parchetului așa cum a fost susținut.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.239 din 26 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal cu aplicarea art.3201 alin.7 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul N. G. [fiul lui S. și A., născut la data de 26.03.1986, în București, domiciliat în București, ., ., cetățean român, fără antecedente penale, necăsătorit, studii superioare, ocupație – administrator societate comercială la data săvârșirii faptei și angajat al ., Tipografie și Distribuție PPB SRL în prezent, CNP_], pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului pe perioada executării pedepsei închisorii, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat potrivit art. 82 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, a fost suspendată condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.
În baza art.359 alin.1 Cod de pro0cedură penală, s-a atras inculpatului atenția asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal.
În baza art.191 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art.193 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.452,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă C. S. I..
În baza art.3201 alin.5 Cod de procedură penală, s-a dispus disjungerea laturii civila a cauzei și formarea unui nou dosar.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 16.08.2009, în jurul orei 1500, inculpatul N. G. a condus autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare_ pe . de deplasare dinspre . spre ., iar când a ajuns în apropierea imobilului cu nr.3, a surprins și accidentat pe partea vătămată C. S. I., care se angajase în traversare pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, având direcția de deplasare de la stânga la dreapta în raport cu direcția de deplasare a autoturismului condus de către inculpat, rezultând vătămarea corporală a părții vătămate, care a necesitat pentru vindecarea leziunilor un număr de 150-180 zile de îngrijire medicală.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța de fond a avut în vedere mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, care se coroborează cu declarația inculpatului de recunoaștere în totalitate a faptei, dată în fața instanței de judecată, potrivit art. 3201 Cod de procedură penală.
Astfel, în ceea ce privește constatarea faptei, instanța fondului a reținut că, la data de 16.08.2009, în jurul orei 1520, lucrători din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe . loc un accident de circulație, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. Deplasându-se la locul faptei, organele de poliție au efectuat cercetarea locului accidentului în prezența martorului asistent, efectuându-se fotografii judiciare (f. 7-11 dup).
Cu privire la circumstanțele producerii accidentului rutier, în faza de urmărire penală a fost audiat martorul P. D., care a declarat că, la data de 16.08.2009, în jurul orei 1500, se deplasa pietonal pe trotuarul . de mers dinspre . spre ., iar când a ajuns în apropierea trecerii de pietoni din dreptul imobilului cu nr.3, la cca.7-8 m. de trecere, a fost alertat de un zgomot puternic de frână și a observat pe banda I a . de culoare închisă care a lovit o persoană de sex masculin. Martorul a mai arătat că accidentul rutier s-a produs pe trecerea de pietoni, la cca. 1-2 m. distanță de trotuarul . de mers dinspre . spre ., iar partea vătămată se afla în traversare de la stânga la dreapta raportat la direcția de deplasare a autoturismului (f.41, 42 dup).
S-a observat că aspectele declarate de martorul P. D. cu privire la circumstanțele producerii accidentului rutier se coroborează cu cele relatate de partea vătămată C. S. I., care, fiind audiată în faza de urmărire penală, a declarat că, la data producerii accidentului rutier, în jurul orei 1500, s-a angajat în traversarea . trecerea de pietoni, iar după ce a trecut și de banda a II-a a . de deplasare dinspre . spre ., când mai avea câțiva pași până la trotuarul . direcții de deplasare, a fost accidentat de către autoturismul cu nr. de înmatriculare_ condus de către inculpat. Partea vătămată a mai declarat că a observat că autoturismul condus de către inculpat se apropie în viteză, motiv pentru care a grăbit deplasarea pe ultimii metri, însă a fost lovit cu partea frontală dreaptă a autoturismului în partea interioară a gambei piciorului stâng, partea vătămată fiind în alergare, după care, ca urmare a impactului, a fost proiectat pe trotuar.
De asemenea, s-a reținut că în cauză, s-a dispus și efectuarea unui raport de expertiză tehnică auto, concluziile acestuia confirmând aspectele învederate atât de martorul P. D., cât și de partea vătămată C. S. I., cu privire la producerea accidentului pe banda I a . de mers dinspre . spre ., pe trecerea de pietoni din fața imobilului cu nr.3.
În concret, sub aspectul dinamicii producerii accidentului, în raportul de expertiză s-a stabilit că partea vătămată C. S. I. a fost lovită pe banda I a . de mers dinspre . spre ., în zona marcajului pietonal din fața imobilului cu nr.3, la o distanță de cca. 3,5 m. de trotuarul din dreapta și cu 5 m. înainte de indicatorul rutier din partea stângă.
În ceea ce privește crearea stării de pericol, raportul de expertiză tehnică judiciară a concluzionat în sensul că momentul apariției pericolului este cel în care victima, aflată în traversarea carosabilului, în zona trecerii pentru pietoni, a depășit marcajul median, pătrunzând pe sensul de deplasare al autoturismului condus de către inculpat.
Partea vătămată a parcurs între momentul apariției pericolului și cel al acroșării de către autoturism o distanță de minim 3,5 m.
Starea de pericol a fost creată de către conducătorul auto prin deplasarea cu viteză peste limita maximă legală, peste 30 km/h la apropierea de o trecere pentru pietoni și prin neacordarea priorității de trecere victimei aflate în traversare pe marcajul pietonal.
În momentul apariției pericolului, autoturismul s-a aflat la o distanță de minim 21 de metri de locul impactului.
Viteza autoturismului în momentul apariției pericolului a fost de minim 40 km/h, iar viteza de deplasare a victimei în traversare a fost de max. 6,8 km/h (corespunzător unui bărbat în vârstă de 30 ani care efectua traversarea în mers grăbit).
În legătură cu studiul evitabilității accidentului, în raportul de expertiză tehnică s-a menționat că pentru inculpat a existat posibilitatea tehnică a evitării acroșării victimei, la limită, prin renunțarea la tentativa de ocolire a acesteia prin viraj, manevră total inadecvată în astfel de situații și acționarea sistemului de frânare, deoarece viteza maximă de evitare a fost de ordinul a 41 km/h. Pentru inculpat a existat posibilitatea tehnică de preveni producerea accidentului rutier prin reducerea vitezei corespunzător apropierii de o trecere de pietoni și acordarea priorității de trecere părții vătămate. Viteza limită maximă sub care conducătorul auto putea evita lovirea victimei este de 41 km/h (f.43-49 dup).
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză și declarațiile părții vătămate și ale martorului audiat în cauză se coroborează, deși parțial, cu declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală, dar integral cu cele din fața instanței de judecată, potrivit art.3201 Cod de procedură penală.
În acest sens, instanța de fond a reținut că, deși inițial, inculpatul, fiind audiat în faza de urmărire penală (la data de 16.08.2009), a declarat că nu a observat apariția în fugă a unui pieton pe carosabil care se afla la o distanță de cca. 10 m. de trecerea pentru pietoni și se deplasa de la stânga la dreapta raportat la direcția de deplasare și l-a acroșat, apoi (la data de 28.09.2010) a declarat că a observat-o pe partea vătămată cu cca. 50 m. înainte de trecerea de pietoni în timp ce aceasta traversa sensul opus de mers al . . spre ., la momentul acroșării partea vătămată aflându-se în traversare pe trecerea de pietoni. Ulterior, în declarația sa din data de 18.01.2012 dată tot în faza de urmărire penală, inculpatul a arătat, cu privire la locul exact al impactului și traiectoria în traversare a părții vătămate, că aceasta se afla în traversare pe trecerea de pietoni, pe marcajul pietonal până la jumătatea străzii, după care și-a continuat deplasarea, în fugă, dar perpendicular, ieșind de pe marcajul pietonal care este trasat oblic (f.40 dup).
Cu toate acestea, în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut - în totalitate – fapta, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, inclusiv faptul că la momentul producerii accidentului partea vătămată se afla în traversare în mers grăbit pe trecerea de pietoni, că accidentul s-a produs pe banda întâi a direcției de mers și că viteza cu care circula este cea indicată în raportul de expertiză.
Or, s-a constatat că această din urmă declarație se coroborează cu toate mijloacele de probă administrate în cauză, conducând astfel, dincolo de orice îndoială rezonabilă, la concluzia că aspectele consemnate în raportul de expertiză tehnică cu privire la dinamica producerii accidentului corespund adevărului, că într-adevăr, la data de 16.08.2009, în jurul orei 1500, inculpatul N. G. a condus autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare_ pe . de deplasare dinspre . spre ., iar când a ajuns în apropierea imobilului cu nr.3, a surprins și accidentat pe partea vătămată C. S. I., care se angajase în traversare pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, având direcția de deplasare de la stânga la dreapta în raport cu direcția de deplasare a autoturismului condus de către inculpat, în producerea accidentului, inculpatul având o culpă exclusivă.
Cu privire la urmările produse, instanța fondului a reținut că, întrucât partea vătămată C. S. I. a suferit vătămări ca urmare a accidentului rutier, acesta a fost transportat la S. C. de Urgență Floreasca, unde a primit îngrijiri medicale având diagnosticul la prezentare „accident rutier pieton, fractură cominutivă trohantero-diafizară stângă fără tulburări neurovasculare periferice, prolaps valvă mitrală, hipertensiune arterială oscilantă, bronșită asmatiformă, hepatită A în urmă cu patru ani” (f.20 dup).
Din Raportul de expertiză medico-legală nr.A1/_/2009, întocmit în cauză, s-a reținut că partea vătămată C. S. I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corp/plan dur la data de 16.08.2009, posibil în condițiile unui accident rutier, pentru care necesită 90-100 de zile de îngrijiri medicale în condițiile unei evoluții favorabile. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei și nu constituie infirmitate (f.21 dup).
Potrivit Raportului de nouă expertiză medico-legală nr.A_ , partea vătămată C. S. I. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu și de corp dur la data de 16.08.2009, posibil în circumstanțele unui accident rutier. Având în vedere întârzierea în consolidare datorată fracturii cominutive a femurului stâng, specialiștii au apreciat că a necesitat 150-180 zile de îngrijire medicală, care includ și tratamentul de recuperare medicală și intervenția chirurgicală pentru extragerea materialului de osteosinteză. Leziunile traumatice nu au pus în primejdie viața victimei. Pentru aprecieri medico-legale privind o eventuală infirmitate posttraumatică este necesară reevaluare la un an de la examinare (f.25-26 dup).
Prin Avizul cu nr. E_ Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML București întrunită în ședință din 14.07.2010 a aprobat cel din urmă raport efectuat, respectiv Raportul de nouă expertiză medico-legală nr.A5/3567/02.07.2010 efectuat la INML București privind pe C. S. I. (f.27 dup).
Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, instanța de fond a reținut săvârșirea de către inculpatul N. G. a infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, reținându-se culpa exclusivă a acestuia la producerea accidentului rutier prin care s-au cauzat părții vătămate C. S. I. leziuni care a necesitat pentru vindecare un nr. de 150-180 zile de îngrijire medicală.
Prin urmare s-a reținut de către instanța de fond că. în drept, fapta inculpatului N. G. - care, la data de 16.08.2009, în jurul orelor 1500, a condus autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare_ pe . de deplasare dinspre . spre ., iar când a ajuns în apropierea imobilului cu nr.3, a surprins și accidentat pe partea vătămată C. S. I., care se angajase în traversare pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, având direcția de deplasare de la stânga la dreapta în raport cu direcția de deplasare a autoturismului condus de către inculpat, rezultând vătămarea corporală a părții vătămate care a necesitat pentru vindecarea leziunilor un nr. de 150-180 zile de îngrijire medicală - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal.
Totodată, judecătorul fondului a apreciat că se impune reținerea faptei în varianta agravată prev. de art.184 alin.4 Cod penal și anume vătămarea corporală din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.
Acest lucru este datorat faptului că inculpatul, în calitate de șofer la momentul săvârșirii faptei, a manevrat vehiculul pe trecerea de pietoni cu viteză peste limita maximă legală, peste 30 km/h la apropierea de o trecere pentru pietoni, și prin neacordarea priorității de trecere victimei aflate în traversare pe marcajul pietonal, deci nu a respectat dispozițiile legale pe care le impune circulația pe drumurile publice, respectiv dispozițiile art.35 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 rep. potrivit cărora „Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice sau private”, ale art.72 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep. potrivit cărora „Pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea verde a semaforului destinat pietonilor” și ale art.135 alin.1 lit.h din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 potrivit cărora „Conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere și în următoarele situații: h) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului”.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei și împrejurările care atenuează răspunderea penală. Totodată, instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul a fost sincer în timpul procesului penal și beneficiază de aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod de procedură penală privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Astfel, instanța fondului a avut în vedere gradul foarte ridicat de pericol social al faptei, concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – integritatea fizică și psihică a părții vătămate, urmările acesteia – care s-au produs urmare a accidentării părții vătămate, respectiv leziunile traumatice suferite de partea vătămată, care au necesitat pentru vindecare un număr de 150-180 de zile de îngrijire medicală, cât și acelea care s-ar fi putut produce și care impun adoptarea unei conduite prudente pe măsura responsabilității sporite a oricărui conducător auto în trafic, culpa exclusivă a inculpatului, concretizată în nerespectarea de către acesta a regulilor de circulație, dar și împrejurările concrete ale săvârșirii faptei (inculpatul a circulat în apropierea trecerii de pietoni cu viteza de 40 km/h, deci cu puțin peste limita maximă legală - de 30 km/h, și exact la limita vitezei până la care putea evita producerea accidentului prin acționarea sistemului de frânare – 41 km/h, în momentul apariției victimei în fața autoturismului condus de el încercând chiar să evite lovirea acesteia, acționând în acest sens direcția către stânga încercând o manevră de ocolire, această manevră fiind însă una inadecvată) și circumstanțele personale ale inculpatului (23 ani la data săvârșirii faptei, studii superioare, administrator al unei societăți comerciale la data săvârșirii faptei, în prezent angajat al ., Tipografie și Distribuție PPB SRL, necunoscut cu antecedente penale).
Totodată, instanța de fond a avut în vedere și atitudinea sinceră a inculpatului, atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, recunoașterea faptei, regretul sincer al faptei, cooperarea cu organele de urmărire penală și prezentarea de fiecare dată în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată, contribuind astfel în mod nemijlocit la soluționarea justă și cu celeritate a cauzei și la aflarea adevărului, cu respectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Instanța fondului nu a reținut în favoarea inculpatului niciun fel de circumstanțe atenuante, deoarece atitudinea sinceră a inculpatului, căreia i s-a dat eficiență prin dispozițiile art.3201 alin.7 Cod de procedură penală, nu justifică reținerea în plus a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.c Cod penal, ce implică o căință profundă ce nu se regăsește în cauza de față, unde sinceritatea a fost urmarea probelor evidente. Totodată s-a apreciat că nu este nici cazul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și b Cod penal.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 6 luni închisoare este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare, fiind în măsură să asigure atât prevenirea săvârșirii de infracțiuni, cât și îndreptarea comportamentului inculpatului și reinserția acestuia in societate.
În ceea ce privește modalitatea de executarea pedepsei stabilite, față de aspectele arătate, instanța de fond a considerat că, datorită circumstanțelor personale ale inculpatului (vârsta fragedă a inculpatului – 27 ani, faptul că acesta are studii superioare, fiind administrator al unei societăți comerciale la data săvârșirii faptei, în prezent angajat al S.C. Grupul de Presă, Tipografie și Distribuție PPB S.R.L.), dar în principal lipsei antecedentelor penale, că scopul preventiv, represiv și educativ al pedepsei poate fi atins și fără executare în regim de detenție, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.81 Cod penal.
Ca atare, instanța de fond a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art.82 Cod penal.
Trecând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a arătat că – potrivit art.3201 alin.5 Cod de procedură penală - se impune disjungerea acesteia, întrucât pentru rezolvarea ei se impune administrarea de probe în fața instanței, astfel că a procedat în consecință, dispunând formarea unui nou dosar.
Având în vedere hotărârea de condamnare, în temeiul art.191 alin.1 Cod de procedură penală, instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În ceea ce privește cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă C. S. I., instanța de fond a constatat că în cursul acestui dosar, până la acest moment procesual, aceasta a justificat efectuarea următoarelor cheltuieli, în cuantum total de 3.452,10 lei: 2.500 lei onorariu avocat - conform chitanțelor nr.85/13.12.2012 (f. 257) și nr.90/04.02.2013 (f. 258) eliberate de CA „S. A.-O.” (împuternicirea avocațială nr._/14.12.2012 – f. 6 dup); 63 lei contravaloare expertiză INML – conform chitanței nr._/06.10.2009 (f. 55); 152 lei contravaloare nouă expertiză INML conform chitanței nr._/08.04.2010 (f. 54); 35 lei contravaloare aviz Comisia de Avizare și Control INML – conform chitanței nr._/08.04.2010 (f. 54); 702,10 lei contravaloare expertiză tehnică auto – conform chitanței din 02.02.2011 (f. 56-57).
Prin urmare, având în vedere și faptul că accidentul din prezenta cauză s-a produs urmare a culpei exclusive a inculpatului, judecătorul fondului, în baza art.193 Cod de procedură penală, a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.452,10 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către partea civilă C. S. I..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la data de 05 aprilie 2013), a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
Recursul declarat în cauză a fost înaintat de către instanța de fond și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 25 aprilie 2013.
Prin intermediul motivelor scrise de recurs (filele 4-6 d.r.), susținute ca atare și cu prilejul dezbaterilor orale desfășurate la termenul de judecată din data de 06 iunie 2013, P. a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicată inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare a acesteia.
În susținerea acestui motiv de recurs s-a invocat faptul că în raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei reținute în sarcina inculpatului, astfel cum este pus în evidență de modalitatea de comitere, contând în accidentarea victimei aflată în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea de pietoni, de viteza pe care a avut-o autoturismul condus de inculpat la momentul producerii accidentului, superioară limitei maxime prevăzute de lege pentru zona unei treceri de pietoni, precum și de urmările deosebit de grave ale faptei, constând în cauzarea pentru victimă a unor leziuni traumatice foarte severe, a căror vindecare a necesitat un mare număr de zile de îngrijiri medicale, pentru atingerea scopului pedepsei, atât cel educativ, cât și cel general, preventiv, se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei așa cum prevăd dispozițiile art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 2 București este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Mai întâi, din oficiu, dând relevanță caracterului integral devolutiv al recursului consacrat prin dispozițiile art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că Instanța de fond a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, pe care l-a evaluat în mod judicios, inclusiv prin raportare la declarația inculpatului, care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, bazată pe recunoașterea vinovăției, în condițiile reglementate de art.3201 din Codul de procedură penală.
Astfel, în mod corect s-a reținut că la data de 16.08.2009, în jurul orelor 1500, inculpatului N. G. a condus autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare_ pe . de deplasare dinspre . spre ., iar când a ajuns în apropierea imobilului cu nr.3, a surprins și accidentat pe partea vătămată C. S. I., care se angajase în traversare pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, având direcția de deplasare de la stânga la dreapta în raport cu direcția de deplasare a autoturismului condus de către inculpat, rezultând vătămarea corporală a părții vătămate care a necesitat pentru vindecarea leziunilor un nr. de 150-180 zile de îngrijire medicală
De asemenea, având în vedere situația de fapt reținută, instanța de fond a stabilit și o încadrare juridică legală pentru fapta de care se face responsabil inculpatul, în raport cu normele de incriminare incidente (art.184 alin.2 și 4 Cod penal).
În privința pedepsei stabilite pentru fapta dedusă judecății, Curtea constată, contrar susținerilor Parchetului, că aceasta a fost în mod just individualizată de către instanța de fond, întrucât atât la stabilirea duratei pedepsei, cât și a modalității ei de executare, s-a dat eficiență corespunzătoare tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară prev.de art.72 Cod penal, precum și cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă, prevăzută de art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală,
Astfel, Curtea consideră că pedeapsa respectivă – de 6 luni închisoare – orientată către limita minimului special la care se poate ajunge prin aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare, ca efect al valorificării atitudinii sincere a inculpatului, de recunoaștere totală și necondiționată a faptei comise, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, este proporțională cu gravitatea concretă a faptei săvârșite, astfel cum este ilustrată de împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia (care a presupus încălcarea de către inculpat a unor dispoziții legale instituite tocmai pentru a garanta siguranța circulației rutiere pe drumurile publice) și de consecințele dramatice produse (constând în vătămarea corporală a părții vătămate C. S. I., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 150-180 zile de îngrijiri medicale, fără însă a-i fi fost pusă viața în primejdie sau a-i fi fost cauzate infirmități fizice permanente) și totodată reflectă în mod corespunzător și circumstanțele personale ale inculpatului (care este lipsit de antecedente penale, anterior comiterii acestei infracțiuni care constituie o abatere izolată de la exigențele legii penale, având un comportament social responsabil, este bine integrat din punct de vedere social, având un grad superior de instruire și desfășurând activități utile socialmente care îi conferă posibilitatea obținerii de venituri în mod onest, iar pe parcursul procesului penal a dat dovadă de o conduită procesuală corespunzătoare, prin atitudinea deplin sinceră manifestată cu prilejul judecării în fond a cauzei contribuind în mod substanțial la judecarea cu celeritate a cauzei).
În acest context, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința recurată este aptă de a satisface realizarea scopului său legal – sancționator, dar și educativ-preventiv – astfel cum prevăd dispozițiile art.52 din Codul penal.
De asemenea, și în privința modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului, Curtea, apreciază ca nefondate criticile Parchetului, considerând că acordarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, conform art.81 din Codul penal, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, constituie o măsură adecvată și totodată suficientă pentru îndreptarea inculpatului și pentru responsabilizarea acestuia, în sensul dobândirii respectului cuvenit față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, sub acest aspect având în vedere tocmai datele personale care îl caracterizează în mod pozitiv pe inculpat, astfel cum au fost deja evidențiate în cele ce preced.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive legale de casare a hotărârii pronunțate în cauză de instanța de fond, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București împotriva sentinței penale nr.239 din 26 martie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București.
În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București împotriva sentinței penale nr.239 din 26 martie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București în dosarul nr._ .
În temeiul art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. C. M. C. R. G.
GREFIER,
G. A. I.
red.jud.C.C.
ex.2
red.jud.A.-N.Guluțanu –Jud.sect.2 București
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
