Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1157/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1157/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2014 în dosarul nr. 1157/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1157/A
Ședința publică din data de 03 octombrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte: C. B.
Judecător: M.-A. M.
Grefier: E.-A. N.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol pronunțarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și inculpatul D. I.-M. împotriva sentinței penale nr.406 din data de 28 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29 septembrie 2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03 octombrie 2014 și a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.406 din 28.04.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în temeiul art. 386 alin. 1 noul C. pr. pen. a fost admisă solicitarea formulată din oficiu și solicitarea formulată de parchet și, pe cale de consecință, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal.
În temeiul art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, art. 396 alin. 10 noul C. pr. pen. a fost condamnat inculpatul D. I. M. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă din 04.02.2011, persoană vătămată N. E. C.).
În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 alin. 1, 3 noul Cod penal i s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) vechiul Cod penal.
În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 67 alin. 1 noul Cod penal, art. 66 alin. 1 noul Cod penal i s-a interzis inculpatului, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) vechiul Cod penal.
În temeiul art. 40 alin. 1 noul Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b noul Cod penal a fost contopită pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, aplicată prin prezenta, cu pedeapsa închisorii de 3 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 1188/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București- Secția Penală în dosarul nr._/301/2012, modificată prin Decizia penală nr. 138/23.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a II-a Penală în dosarul nr._/301/2012, urmând ca inculpatul D. I. M. să execute pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni.
În temeiul art. 45 alin. 5 noul Cod penal cu referire la art. 45 alin. 2 noul Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, conform art. 65 alin. 1, 3 noul Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) vechiul Cod penal.
În temeiul art. 45 alin. 2 noul Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, conform art. 67 alin. 1 noul Cod penal, art. 66 alin. 1 noul Cod penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) vechiul Cod penal.
În temeiul art. 72 alin. 1 noul Cod penal s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive, de la 27.09.2012 la 07.11.2012 și de la 24.01.2013 la zi.
S-a anulat, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2432/24.01.2013 emis de Judecătoria Sectorului 3 București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului.
În temeiul art. 7 alin. 1 raportat la art. 4 alin. 1 lit. b din Legea nr. 76/2008 s-a dispus, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe, prelevarea, de la inculpat, a probelor biologice în vederea adăugării profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 397 alin. 1 noul C. pr. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă N. E. C. împotriva inculpatului și, pe cale de consecință, îl obligă pe inculpat la plata sumei de 2000 de lei, cu titlul de daune materiale și morale.
În temeiul art. 274 alin. 2 noul C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 2965/P/2011 din data de 05.12.2013, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, conform art. 264 alin. 3 C. pr. pen. 1968, de P.-procurorul de la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, s-au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de detenție în altă cauză, a inculpatului D. I. M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._ din data de 09.12.2013.
Instanța de fond a reținut că la data de 04.02.2011, în jurul orei 22:25. învinuitul D. I.-M., a urmărit-o pe partea vătămată N. E. C. în scara blocului nr. 441, . ., Sector 2-București și în timp aceasta se afla în liftul oprit la parterul imobilului, prin smulgere, i-a sustras geanta pe care aceasta o avea asupra sa conținând două telefoane mobile marca Nokia, documente de identitate și alte bunuri de uz personal.
Cu privire la săvârșirea faptei, s-a arătat că organele de poliție din cadrul D.G.P.M.B.- Poliția Sectorului 2, Secția 9 Poliție, au fost sesizate prin plângerea părții vătămate N. E. C..
Astfel, s-a arătat că la data de 04.02.2011 partea vătămată N. E. C. a sesizat prin plângere Secția 9 Poliție cu privire la faptul că în seara zilei de 04.02.2011, în jurul orei 22:25, în timp ce se afla în scara nr. 1 a blocului nr. 441 situat pe ., Sector 2, București, un individ necunoscut a deposedat-o prin smulgere de geanta de damă în care avea două telefoane mobile și acte personale, fiindu-i cauzat un prejudiciu în valoare de 1000 lei, sumă cu care a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal.
În fapt, s-a arătat că în seara zilei de 04.02.2011, în jurul orei 22:25, partea vătămată N. E. C. a ajuns în fața blocului nr. 441 situat pe ., Sector 2, mun. București, unde intenționa să o viziteze pe prietena sa I. care locuia în acest imobil.
S-a mai arătat că după ce a acționat interfonul și a pătruns în scara nr. 1 a imobilului menționat, în scară a intrat în urma sa și învinuitul D. I.-M.. După ce partea vătămată a urcat în lift, înainte ca liftul să se pună în mișcare, inculpatul a deschis ușa liftului și a întrebat-o pe partea vătămată dacă poate urca și el în lift.
S-a precizat că, având permisiunea părții vătămate, inculpatul s-a îndreptat spre lift, apoi a apucat cu ambele mâini geanta pe care partea vătămată o avea asupra sa și i-a smuls-o, asupra acesteia rămânând doar mânerul genții, după care a ieșit imediat din scară și a fugit pe . Piața I. cu bunul sustras asupra sa.
S-a arătat că imediat după săvârșirea faptei, partea vătămată a apelat SNAUA 112, apelul fiind înregistrat la ora 22:30.
S-a mai arătat că, la momentul efectuării cercetării la fața locului, partea vătămată a indicat locul comiterii faptei, fiind efectuate fotografii judiciare cu această ocazie, atașate la dosarul cauzei.
S-a precizat că, fiind audiată, partea vătămată a declarat următoarele: inculpatul a intrat imediat după ea în scara blocului, prevăzut cu interfon, apoi a deschis ușa liftului în care ea urcase și a întrebat-o dacă poate intra și el; având acordul său de a urca în lift, învinuitul s-a apropiat de partea vătămată și i-a smuls cu ambele mâini geanta pe care aceasta o avea supra sa, ea rămânând doar cu mânerul genții; partea vătămată a declarat că geanta era de culoare roșie, marca Medici și conținea două telefoane mobile marca Nokia, pe care le utiliza cu numerele de apel_ și_ și cu privire la care nu mai deținea înscrisuri de proveniență, un portmoneu ce conținea suma de 40 lei, cartea de identitate, cărți de vizită, o casetă mini DV, cheile de la birou și de la locuința sa, patru iconițe reprezentând pe Fecioara M. cu pruncul, Sf. G., Sf. I. și Sf. P., un ruj și un memory stick, prejudiciul cauzat fiind evaluat la suma de 1000 lei.
S-a arătat că partea vătămată l-a descris pe autorul faptei și a indicat că l-ar putea recunoaște atât după fotografie cât și din grup de persoane.
S-a mai arătat că, fiindu-i prezentat la data de 12.04.2011, într-un grup de persoane, în prezența martorului asistent P. N., partea vătămată l-a recunoscut după fizionomie și semnalmente pe învinuitul D. I. M. ca fiind autorul faptei.
S-a precizat că în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție, prin intermediul serviciilor specializate, au fost stabilite cele două serii IMEI ale telefoanelor mobile sustrase din posesia părții vătămate, respectiv telefonul cu ._, utilizat cu numărul de apel_, și telefonul cu ._, utilizat cu numărul de apel_.
S-a arătat că, în baza acelorași verificări, a mai rezultat că ulterior comiterii faptei, respectiv în perioada 05.02.2011, ora 20:31- 06.02.2011, ora 11:28, telefonul mobil cu ._ a fost utilizat cu o cartelă S. prepaid cu numărul de apel_, telefonul în cauză, model Nokia 2700, fiind găsit în posesia martorului D. G., tatăl învinuitului D. I. M. și fiind ridicat de către organele de poliție la data de 12.04.2011.
S-a mai arătat că telefonul în cauză, ridicat de către organele de poliție la data de 12.04.2011, a fost restituit părții vătămate care l-a recunoscut ca fiind cel sustras din posesia sa la data de 04.02.2011.
S-a precizat că din declarația martorului D. G. rezultă faptul că la jumătatea lunii februarie 2011, fiul său- inculpatul D. I. M.-, i-a dat telefonul mobil marca Nokia 2700, spunându-i că l-a cumpărat dintr-un târg, telefon pe care el l-a utilizat până la data de 12.04.2011 când acesta i-a fost ridicat de către organele de poliție.
S-a arătat că, fiind audiat la data de 12.04.2011, inculpatul a negat săvârșirea faptei, motivând că telefonul mobil găsit în posesia tatălui său l-ar fi achiziționat spre sfârșitul lunii februarie 2011 din târgul V.-Bîrzești cu suma de 95 lei, fără a-l utiliza, apoi, după circa 3 zile i l-a dat tatălui său care l-a folosit în perioada următoare.
S-a mai arătat că, ulterior, la data de 01.06.2011, fiind examinat cu tehnica poligraf care a evidențiat modificări specifice comportamentului simulat, inculpatul D. I. M. a recunoscut săvârșirea faptei.
Astfel, s-a precizat că inculpatul a declarat următoarele: la sfârșitul lunii ianuarie 2011 a fost concediat de la locul de muncă (fiind angajat în calitate de agent de pază la S.C. Penny Market S.A.) și ulterior nu a mai reușit să-și găsească un alt loc de muncă, iar pe acest fond a avut neînțelegeri cu soția sa care era însărcinată și avea nevoie de sprijin material; la data de 04.02.2011, când se întorcea de la un interviu, fiind în jurul orei 22:00, neavând bani, s-a hotărât să comită o infracțiune; astfel, aflându-se pe .-o pe partea vătămată care avea asupra ei o geantă de culoare roșie, a intrat după ea în scara unui . în lift, i-a smuls geanta cu ambele mâini, apoi a fugit în direcția ., a verificat conținutul genții din care a luat două telefoane mobile, suma de 30- 40 lei dintr-un portofel și patru iconițe, iar geanta a aruncat-o într-un coș de gunoi, în apropierea Stadionului Național, împreună cu celelalte bunuri aflate în interiorul ei, respectiv o legătură de chei, o minicasetă DVD; un telefon mobil i l-a oferit tatălui său, D. G., iar celălalt i l-a dat unui taximetrist ca și contravaloare a unei călătorii pe care a efectuat-o.
S-a arătat, totodată, că în prezența martorului asistent D. N. inculpatul a condus organele de poliție la locul săvârșirii infracțiunii, relatând verbal modalitatea concretă de săvârșire a faptei, fiind efectuate fotografii judiciare cu această ocazie.
S-a mai arătat că, fiind audiat de procuror la data de 05.03.2012, învinuitul și-a menținut aceiași poziție de recunoaștere a faptei, cu această ocazie fiindu-i prezentat materialul de urmărire penală administrat în cauză, conform procesului-verbal . nr._, fila
Pe parcursul urmăririi penale și în timpul actelor premergătoare au fost administrate următoarele mijloace de probă și efectuate următoarele acte: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; plângerea și declarațiile părții vătămate N. E. C.; proces verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică conținând fotografii efectuate cu această ocazie; fișa de intervenție la eveniment; proces verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup a învinuitului părții vătămate și planșa fotografică conținând fotografiile judiciare efectuate cu această ocazie; proces verbal de conducere în teren efectuată cu învinuitul și planșa fotografică conținând fotografiile judiciare efectuate cu această ocazie; declarații martori asistenți D. N. și P. N.; declarațiile martorului D. G.; procese verbale privind stabilirea seriilor IMEI ale telefoanelor sustrase de învinuit și a traficului telefonic al acestora; declarația numitei Ș. D.; procese verbale de ridicare și restituire a telefonului mobil către partea vătămată; raport de constatare tehnico științifică privind detecția comportamentului simulat; declarații inculpat.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a arătat că partea vătămată N. E. C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 1000 lei reprezentând valoarea bunurilor sustrase de învinuit.
În fața instanței, inculpatul a fost asistat de apărător ales.
La solicitarea instanței a fost comunicată și atașată la dosar fișa de cazier a inculpatului.
De asemenea, la solicitarea instanței a fost comunicată și atașată la dosar sentința penală nr. 1188/07.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2012, în copie certificată pentru conformitate cu originalul însoțită de un referat întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul instanței de executare.
S-au efectuat verificări cu privire la domiciliile inculpatului, părții civile și ale martorilor din acte, fiind comunicată și atașată la dosar adresa nr._/18.12.2013, emisă de MAI DEPABD.
Prin încheierea dată în cauză la 06.02.2014 s-a dispus, conform art. 6 alin. 2 teza I din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 346 alin. 7 Cod procedura penala, art. 93 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 modificată, art. 354 alin. 1, alin. 2 teza I Cod procedura penala cauza a fost trimisă judecătorului de cameră preliminară.
Prin încheierea dată de judecătorul de cameră preliminară la 17.03.2014, rectificată prin încheierea dată în cauză la 02.04.2014, s-au dispus următoarele: în baza art. 346 alin. 2 C. pr. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2065/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București privind pe inculpatul D. I. M., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal din 1969, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală; s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul D. I. M.; conform art. 346 alin. 7 C. pr. pen. și art. 10314 alin. 1 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 modificată a fost acordat termen pe fondul cauzei.
La termenul din 17.04.2014 partea civilă a depus la dosar o cerere de constituire de parte civilă.
La același termen, inculpatul, conform art. 374 alin. 4 C. pr. pen. a arătat că solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în timpul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți.
Conform art. 375 alin. 1 C. pr. pen. a fost audiat inculpatul, declarația sa, consemnând poziția sa procesuală, fiind consemnată și atașată la dosar.
Cererea inculpatului a fost pusă în discuție și încuviințată de instanță, la același termen.
S-a luat act de împrejurarea că părțile nu au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul din 17.04.2014 instanța a pus în discuție, conform art. 377 alin. 4 Cod procedura penala și art. 386 alin. 1 Cod procedura penala, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, precum și solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public, de schimbarea a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal, împrejurare consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință.
Analizând întregul material probator administrat, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, a reținut că la data de 04.02.2011, în jurul orei 22:25, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată N. E. C. în scara blocului nr. 441, .>situat pe ., Sector 2, București și în timp ce aceasta se afla în liftul oprit la parterul imobilului, prin smulgere, i-a sustras geanta pe care aceasta o avea asupra sa conținând două telefoane mobile marca Nokia, documente de identitate și alte bunuri de uz personal, valoarea pagubei fiind evaluată de partea vătămată la suma de 1000 lei.
După comiterea faptei, inculpatul i-a dat tatălui său, martorul D. G., unul dintre telefoanele mobile, inculpatul folosind cel de-al doilea telefon mobil sustras pentru a achita contravaloarea unei curse cu taxiul.
Susținerile inițiale ale inculpatului, prin care acesta a negat comiterea faptei, urmează a fi înlăturate întrucât sunt infirmate prin celelalte mijloace de probă administrate în timpul urmăririi penale, inclusiv declarațiile ulterioare ale inculpatului.
Din înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul a avut un loc de muncă, este căsătorit, are un copil minor în întreținere.
Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că acesta nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior și sancționat administrativ pentru două fapte similare celei deduse judecății în cauza de față.
Sub aspectul încadrării juridice a faptei, instanța a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 5 la 20 de ani.
Pe parcursul soluționării cauzei- la 01.02.2014- a intrat în vigoare noul Cod penal.
Infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969 își găsește corespondentul în infracțiunea prevăzută de art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Prin raportare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege rezultă că noul Cod penal este mai favorabil decât vechiul Cod penal.
În continuarea examenului pentru stabilirea legii penale mai favorabile instanța va avea în vedere faptul că, deși potrivit noului Cod penal, în ipoteza concursului (art. 40 alin. 1 noul Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b noul Cod penal) aplicarea sporului este obligatorie, față de exigențele art. 36 alin. 1 Cod penal 1969 raportat la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal 1969, maximul pedepsei ce poate fi aplicate inculpatului- condamnat pentru o infracțiune de tâlhărie (art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. a, b, c Cod penal 1969), concurentă, la pedeapsa închisorii de 3 ani- conform noului Cod penal (pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de cel mult un an) este mai mic decât cel ce i-ar putea fi aplicat inculpatului conform vechiului Cod penal (pedeapsa cea mai grea ce poate fi sporită până la 18 ani și 4 luni închisoare, ținând seama și de dispozițiile art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedura penala 1968).
Prin urmare, apreciind că legea penală mai favorabilă, în întregul său- față de exigențele art. 5 alin. 1 noul Cod penal- este noul Cod penal, conform art. 377 alin. 4 Cod procedura penala și art. 386 alin. 1 Cod procedura penala, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta inculpatului D. I. M. care pe data de 04.02.2011, în jurul orei 22:25, a urmărit-o pe partea vătămată N. E. C. în scara blocului nr. 441, .>situat pe ., Sector 2, București și în timp ce aceasta se afla în liftul oprit la parterul imobilului, prin smulgere, i-a sustras geanta pe care aceasta o avea asupra sa conținând două telefoane mobile marca Nokia, documente de identitate și alte bunuri de uz personal, valoarea pagubei fiind evaluată de partea vătămată la suma de 3000 lei întrunește, sub aspect obiectiv si subiectiv, elementele din conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art.5 alin. 1 noul Cod penal.
S-a apreciat că sunt întrunite exigențele art. 15 noul Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art.74 alin.1 C. pen. și anume modalitatea de săvârșire a faptei, limitele de pedeapsă stabilite, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele personale și familiale ale inculpatului și s-a dat eficiență dispozițiilor art.396 alin.10 C. pr. pen. și i s-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, de 3 ani și 6 luni închisoare, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea de comitere.
Conform art. 65 alin. 1 noul Cod penal raport la art. 67 alin. 1 noul Cod penal, legea penală mai favorabilă fiind stabilită ca fiind noul Cod penal, văzând și exigențele art. 234 alin. 1 noul Cod penal, aplicarea unei pedepse accesorii este obligatorie în cauză.
Pentru a decide cu privire la conținutul pedepsei accesorii, au fost avute în vedere și cauza S. si Pircalab c României, ca și Decizia nr. XXIV/2007 data de I.C.C.J. . interesul legii.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 65 alin. 1, 3 noul Cod penal instanța a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) noul Cod penal.
Pentru considerentele anterior arătate, în temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 67 alin. 1 noul Cod penal, art. 66 alin. 1 noul Cod penal a interzis inculpatului, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) noul Cod penal.
În temeiul art. 40 alin. 1 noul Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b noul Cod penal a contopit pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni, aplicată prin prezenta, cu pedeapsa închisorii de 3 ani, aplicată prin Sentința penală nr. 1188/07.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București- Secția Penală în dosarul nr._/301/2012, modificată prin Decizia penală nr. 138/23.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel București- Secția a II-a Penală în dosarul nr._/301/2012 pentru o infracțiune concurentă (comisă la 16.09.2012), urmând ca inculpatul D. I. M. să execute pedeapsa închisorii de 4 ani și 6 luni.
În temeiul art. 45 alin. 5 noul Cod penal cu referire la art. 45 alin. 2 noul Cod penal, pentru considerentele anterior arătate, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii, conform art. 65 alin. 1, 3 noul Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) noul Cod penal.
În temeiul art. 45 alin. 2 noul Cod penal, pentru considerentele anterior expuse, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, conform art. 67 alin. 1 noul Cod penal, art. 66 alin. 1 noul Cod penal, pe o perioadă de 5 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h, k, n (dreptul de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia), o (dreptul de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C., respectiv dreptul de a se afla pe .. București, sector 3) noul Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și inculpatul D. I. M., care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
P., în motivele de apel depuse în scris la dosar, la filele 3-7 a criticat hotărârea pentru greșita aplicare a pedepselor complementare și accesorii, pe motiv că erau aplicabile prevederile Codului actual, că sunt excesive condițiile impuse prin dispozițiile art.66 alin.1 lit.o C. pen.
În concluzie, P. a solicitat admiterea apelului, desființa sentinței și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul menținerii pedepselor complementare și accesorii, mai puțin cea de a se afla pe ., cu precizarea că sunt prevăzute de noul C. pen.
Inculpatul D. I. M., a solicitat admiterea apelului și redozarea pedepsei aplicată, pe motiv că sporul de pedeapsă aplicat este mult prea mare. Arată că a avut o poziție sinceră, are un copil minor și dorește să acopere în integralitate prejudiciul creat.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată nefondat apelul inculpatului, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, aceasta constând în aceea că pe data de 04.02.2011, în jurul orei 22:25, a urmărit-o pe partea vătămată N. E. C. în scara blocului nr. 441, .>situat pe ., Sector 2, București și în timp ce aceasta se afla în liftul oprit la parterul imobilului, prin smulgere, i-a sustras geanta pe care aceasta o avea asupra sa conținând două telefoane mobile marca Nokia, documente de identitate și alte bunuri de uz personal, valoarea pagubei fiind evaluată de partea vătămată la suma de 3000 lei
Situația de fapt reținută este dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; declarațiile părții vătămate N. E. C.; proces verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică conținând fotografii efectuate cu această ocazie; fișa de intervenție la eveniment; proces verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup a învinuitului părții vătămate și planșa fotografică conținând fotografiile judiciare efectuate cu această ocazie; proces verbal de conducere în teren efectuată cu învinuitul și planșa fotografică conținând fotografiile judiciare efectuate cu această ocazie; declarații martori asistenți D. N. și P. N.; declarațiile martorului D. G.; procese verbale privind stabilirea seriilor IMEI ale telefoanelor sustrase de învinuit și a traficului telefonic al acestora; declarația numitei Ș. D.; procese verbale de ridicare și restituire a telefonului mobil către partea vătămată; raport de constatare tehnico științifică privind detecția comportamentului simulat; declarații inculpat.
În faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul, care a recunoscut în integralitate fapta așa cum a fost reținută în rechizitoriu.
În drept, fapta inculpatului D. I. M. care pe data de 04.02.2011, în jurul orei 22:25, a urmărit-o pe partea vătămată N. E. C. în scara blocului nr. 441, .>situat pe ., Sector 2, București și în timp ce aceasta se afla în liftul oprit la parterul imobilului, prin smulgere, i-a sustras geanta pe care aceasta o avea asupra sa conținând două telefoane mobile marca Nokia, documente de identitate și alte bunuri de uz personal, valoarea pagubei fiind evaluată de partea vătămată la suma de 3000 lei întrunește, sub aspect obiectiv si subiectiv, elementele din conținutul constitutiv al infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art.5 alin. 1 noul Cod penal.
In mod corect judecatorul fondului a constatat, în ceea ce privește legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, că legea penală mai favorabilă, față de exigențele art. 5 alin. 1 noul Cod penal- este noul Cod penal, conform art. 377 alin. 4 Cod procedura penala și art. 386 alin. 1 Cod procedura penala, motiv pentru care a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 233 noul Cod penal- art. 234 alin. 1 lit. d noul Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 noul Cod penal
Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a aplicat inculpatului pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina sa pedeapsa închisorii, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.74 din Codul penal, respectiv atitudinea sinceră, de recunoaștere a faptei comise, condiții în care este astfel posibilă aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. 10 din Cod procedură penală și criteriile generale prev. de art.74 din Cod penal și anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; motivul săvârșirii infracțiunii si scopul urmărit; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârșirea infracțiunii si in cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Sub acest aspect, Curtea reține pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, precum și conduita inculpatului care a recunoscut faptele comise.
Astfel, instanța de fond a avut în vedere circumstanțele personale și familiale ale inculpatului și s-a dat eficiență dispozițiilor art.396 alin.10 C. pr. pen. și i s-a aplicat acestuia o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege, de 3 ani și 6 luni închisoare, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea de comitere.
Avand in vedere ca judecatorul fondului a efectuat in mod corect aplicarea legii in timp si a motivat temeinic de ce legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză față de exigențele art. 5 alin. 1 noul Cod penal- este noul Cod penal, conform art. 377 alin. 4 Cod procedura penala și art. 386 alin. 1 Cod procedura penal, rezulta ca aplicarea unui spor de pedeapsa pentru infractiunile deduse judecatii este obligatorie, conform dis part 39 C pr pen fiind nejustificate, sub acest, criticile apelantului-inculpat care a solicitat inlaturarea acestora.
Conform art. 65 alin. 1 noul Cod penal raport la art. 67 alin. 1 noul Cod penal, legea penală mai favorabilă fiind stabilită ca fiind noul Cod penal, văzând și exigențele art. 234 alin. 1 noul Cod penal, in mod corect judecatorul fondului a decis argumentat ca aplicarea unor pedepse accesorii si complementare este obligatorie în cauză si a individualizat continutul acesteia: fata de modalitatea de savarsire a faptei precum si de starea de temere cauzata victimei, Curtea constata ca nu se impune inlaturarea niciunei obligatii puse in sarcina inculpatului, respectiv restrangerea dreptului de a comunica cu persoana vătămată N. E. C. sau cu membri de familie ai acesteia, de a se apropia de aceștia, de a se apropia de locuința persoanei vătămate N. E. C. sau de a se afla pe .. București, sector 3) pe o perioada determinata de timp, masurile luate care vizeaza restrangerea dreptului la libera circulatie fiind proportionale cu interesul superior protejat.
În rezonanța celor ce preced, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, considerente față de care, în baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de P. și inculpatul D. I. M..
În temeiul art.275 alin.2 C. pr. pen. va fi obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare statului.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a apelantului se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen. respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și D. I. M. împotriva sentinței penale nr.406 din 28.04.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 C. pr. pen. obligă apelantul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a apelantului se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.10.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
C. BogdanMihai A. M.
GREFIER,
E. A. N.
Red. C.B. 10 10 2014
Dact. A.L. 2 ex.
Jud. Sect. 2 București – jud.:I. E.V.A.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1019/2014.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1142/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








