Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 856/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 856/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-07-2014 în dosarul nr. 856/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 856
Ședința publică din data de 03 iulie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: G. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de intimații inculpați C. I. R., C. M. și I. M.-D. împotriva Sentinței penale nr.889 din data de 24 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în Dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința din 23.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, instanța stabilind data pronunțării la 03.07.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.889/F din 24 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a Penală, în baza art.386 NCpp corob. cu art.5 NCp, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice in privinta inculpatului C. I. R. din infractiunea prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.1969 in infractiunea prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.35 NCp.
În baza art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 NCp, a fost condamnat inculpatul C. I. R., la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc in forma continuata.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b NCp pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art.65 alin.1 NCp, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art.66 alin.1 lit.a,b NCp pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.72 NCp, s-a dedus perioada retinerii si arestarii preventive de la 27.06.2013 la 08.11.2013.
In baza art.386 NCpp corob. cu art.5 NCp, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice in privinta inculpatei C. M. din infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.1969 si art.37 lit.b Cp 1969 in infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.35 NCp si art.37 lit.b C.p.1969..
În baza art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 NCp si art.37 lit.b C.p.1969, a fost condamnată inculpata C. M. la pedeapsa închisorii de 8 (opt) ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc in forma continuata.
S-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b NCp pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art.65 alin.1 NCp, s-au aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art.66 alin.1 lit.a,b NCp pe durata executării pedepsei principale.
In baza art.399 alin.1 NCpp, a fost menținută arestarea preventiva a inculpatei, iar în baza art.72 NCp, s-a dedus perioada retinerii si arestarii preventive de la 27.06.2013 la zi.
In baza art.386 NCpp corob. cu art.5 NCp, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice in privinta inculpatului I. M. D. din infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.1969 si art.37 lit.a Cp 1969 in infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.35 NCp si art.37 lit.a C.p.1969..
În baza art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 NCp si art.37 lit.a C.p.1969, a fost condamnat inculpatul I. M. D., la pedeapsa închisorii de 7 (sapte) ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc in forma continuata.
In baza art.16 alin.2 din Legea nr.286/2009 corob. cu art.86 ind.4 C.p.1969, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani inchisoare aplicata inculpatului I. M. D. prin s.p. nr.83/02.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, definitiva prin d.p. nr.287/09.10.2012 a C.A.Bucuresti, si a fost adăugată această pedeapsa la pedeapsa mentionata, inculpatul urmand sa execute pedeapsa de 9 (noua) ani inchisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b NCp pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.
În baza art.65 alin.1 NCp, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art.66 alin.1 lit.a,b NCp pe durata executării pedepsei principale.
S-a dedus perioada retinerii si arestarii preventive de la 05.11.2011 la 02.02.2012.
In baza art.17 alin.1 si 18 alin.1 din Legea nr.143/2000, s-a dispus confiscarea speciala in vederea distrugerii a urmatoarelor cantitati de droguri, ramase din probe, dupa efectuarea analizelor de laborator:
- de la inculpatul C. I. R., 0,25 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, ce a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.A.I. nr. 4221, fiind predată la I.G.P.R. - Direcția cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă, în baza dovezii . nr._/14.12.2012; 0,19 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, care a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.A.I. nr. 4221, fiind predată la I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă, în baza dovezii . nr._/14.12.2012; 0,20 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, ce a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.A.I. nr. 4221, fiind predată la I.G.P.R. - Direcția Cazier Judiciar, S. și Evidentă Operativă, în baza dovezii . nr._/14.12.2012;
- de la inculpata C. M., 0.05 grame heroină și cofeină, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator, care a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.I. nr. 4179 și a fost predată la I.G.P.R. - frecția Cazier Judiciar, S. și Evidentă Operativă, în baza dovezii . -._/01.01.2013.
In baza art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus obligarea inculpatilor la plata sumelor de bani obținute prin valorificarea drogurilor, după cum urmează:
- inculpatul C. I. R. la plata sumei de 650 lei, obtinută prin vânzarea drogurilor la datele de 14.11.2012, 15.11.2012 și 19.11.2012, colaboratorului cu nume de cod „P. G.”;
- inculpata C. M. la plata sumei de 300 lei, obtinuta prin vânzarea drogurilor la datele de 13.12.2012, 20.12.2012 și 27.12.2012, către același colaborator;
- inculpatul I. M. D. la plata sumei de 200 lei, obtinuta prin vanzarea de droguri la datele de 21.11.2012 si 23.11.2012.
În baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpați în vederea determinării profilului genetic si a introducerii lor in S.N.D.G.J..
În baza art.274 alin.2 NCpp, a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de probă administrate în cauză, prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei că, la data de 07.11.2012, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. București – Serviciul Antidrog s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza sectorului 5 al capitalei își desfășura activitatea infracțională pe linia traficului de droguri de mare risc o grupare formată din mai multe persoane, printre care numiții „R.”, „Neagra” și „D.”, persoane neidentificate la acel moment.
Dosarul a fost înregistrat la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București sub nr. 3345/D/P/2012, fiind trimis în vederea efectuării de investigații și a actelor de cercetare penală la B.C.C.O. București.
Totodată, ca urmare a propunerii formulate în cauză de către B.C.C.O. București, prin ordonanța nr. 83A/13.11.2012 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București s-a dispus introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire cu nume de cod „P. A.”, cât și a colaboratorului acestuia, cu nume de cod „P. G.”, care-și exprimase consimțământul de a colabora cu organele judiciare în acest sens. Prin această ordonanță investigatorul sub acoperire „P. A.” a fost autorizat să procure în mod direct sau prin intermediul colaboratorului cu nume de cod „P. G.” cantitatea de maxim 200 grame heroină de la numiții „R.”, „Neagra” și „D.”, cât și de la celelalte persoane cu care se aflau în legătură infracțională pe linia traficului de droguri; de asemenea, să efectueze investigații pentru identificarea persoanelor suspecte, cât și strângerea datelor pentru existența infracțiunii.
În urma investigațiilor efectuate de către lucrătorii de poliție, persoanele suspecte au fost identificate după cum urmează: „R.”, în persoana inculpatului C. I. R., „Neagra”, în persoana numitei C. M., iar „D.”, nu a fost identificat, stabilindu-se însă și implicarea inculpatului I. M. D., zis „C.” sau „Toto” în săvârșirea unor infracțiuni de trafic de droguri de mare risc, aceștia desfășurând următoarele activități infracționale:
1. La data de 14.11.2012, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” s-a prezentat la sediul B.C.C.O. București, ocazie cu care acesta a fost percheziționat corporal, fără ca asupra sa să fie găsite bunuri sau obiecte interzise la deținere ori de interes pentru cauza penală, după care l-a apelat telefonic pe inculpatul C. I. R. la numărul de telefon_, și a stabilit să se întâlnească în zona străzii Brăniștari din sectorul 5 al capitalei, în vederea realizării unei tranzacții cu droguri.
În aceste condiții, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” s-a deplasat sub supravegherea lucrătorilor de poliție și a investigatorului cu nume de cod „P. A.” la punctul de întâlnire, după ce în prealabil i-a fost înmânată suma de 250 lei, destinată cumpărării a cinci „doze” de heroină de la inculpatul C. I. R..
După ce s-a întâlnit cu inculpatul C. I. R., colaboratorul cu nume de cod „P. G.” i-a înmânat acestuia suma de bani menționată mai sus, după care inculpatul s-a deplasat pe . sectorul 5, aflată în apropierea punctului de întâlnire, și a intrat într-un imobil a cărui adresă exactă nu a putut fi stabilită, datorită faptului că în zonă se aflau mai multe persoane cu un comportament suspect.
Colaboratorul cu nume de cod „P. G.” a rămas în așteptare, iar după aproximativ 5 minute inculpatul C. I. R. a revenit la acesta și i-a predat cinci punguțe din plastic de culoare albă, lipite la un capăt prin ardere, ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare bej.
După realizarea tranzacției cu droguri, cei doi s-au despărțit, iar după puțin timp colaboratorul „P. G.” a fost preluat de către investigatorul sub acoperire ”P. A.”, căruia i-a predat cele cinci punguțe primite de la inculpatul C. I. R. contra sumei de 250 lei, ce au fost ridicate în vederea efectuării analizelor de laborator.
Totodată, colaboratorului i-a fost efectuat un nou control corporal, fără a se găsi asupra sa bunuri sau obiecte interzise la deținere sau care să intereseze cauza.
Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico – științifică nr._/26.11.2012 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba înaintată era constituită din cantitatea de 0,43 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, prima substanță fiind inclusă în tabelul – anexă nr. III al Legii nr. 143/2000.
Cantitatea de 0,25 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.A.I. nr. 4221, fiind predată la I.G.P.R. – Direcția Cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă, în baza dovezii . nr._/14.12.2012.
2. La data de 15.11.2012, colaboratorul cu nume de cod „P. G.”, în același condiții ca cele mai sus – menționate, s-a întâlnit, sub supravegherea lucrătorilor de poliție, cu inculpatul C. I. R. în zona străzii Brăniștari din București, ocazie cu care a cumpărat de la acesta cinci punguțe ce conțineau o substanță pulverulentă, despre care a afirmat că ar fi heroină, pentru care i-a plătit suma de 250 lei, disponibilizată din fondul special al poliției. Probele au fost predate imediat după realizarea tranzacției, de către colaborator, lucrătorilor poliției.
Colaboratorului cu nume de cod „P. G.” i-a fost efectuat controlul corporal, atât înainte, cât și după efectuarea cumpărării autorizate, rezultatul fiind negativ.
Din concluziile raportului de constatare tehnico – științifică nr._/26.11.2012 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, a rezultat că proba era constituită din cantitatea de 0,35 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol.
Cantitatea de 0,19 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.A.I. nr. 4221, fiind predată la I.G.P.R. – Direcția Cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă, în baza dovezii . nr._/14.12.2012.
3. La data de 19.11.2012 colaboratorul cu nume de cod „P. G.” s-a prezentat la sediul B.C.C.O. București, unde, după ce i-a fost efectuat controlul corporal, fără a se găsi asupra sa bunuri sau obiecte interzise la deținere ori sume de bani, și i s-a înmânat suma de 150 lei, disponibilizată din fondurile M.A.I., s-a întâlnit, sub supravegherea lucrătorilor de poliție, cu inculpatul C. I. R. tot în zona străzii Brăniștari din București, ocazie cu care a cumpărat de la acesta cinci punguțe ce conțineau o substanță pulverulentă, despre care a afirmat că ar fi heroină, pentru care i-a plătit suma de 150 lei. Probele au fost predate imediat după realizarea tranzacției, de către colaborator, lucrătorilor de poliție din cadrul B.C.C.O. București.
Colaboratorului cu nume de cod „P. G.” i-a fost efectuat un nou control corporal, rezultatul fiind negativ.
Din concluziile raportului de constatare tehnico – științifică nr._/26.11.2012 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, a rezultat că proba era constituită din cantitatea de 0,29 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol.
Cantitatea de 0,20 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator, a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.A.I. nr. 4221, fiind predată la I.G.P.R. – Direcția Cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă în baza dovezii . nr._/14.12.2012.
4. La data de 21.11.2012, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” s-a prezentat din nou la sediul B.C.C.O. București, ocazie cu care acesta a fost percheziționat corporal, fără ca asupra sa să fie găsite bunuri sau obiecte interzise la deținere ori de interes pentru cauza penală, după care s-a deplasat în zona . sectorul 5 al capitalei, pentru a realiza o cumpărare autorizată de droguri de la inculpatul I. M. D., zis „C.” sau „Toto”.
În prealabil, colaboratorului i-a fost înmânată suma de 100 lei, destinată cumpărării a două „doze” cu heroină de la inculpatul I. M. D..
După ce s-a întâlnit cu inculpatul I. M. D. și a purtat o scurtă discuție, cei doi s-au deplasat împreună în holul blocului 26, . .. 2, ocazie cu care învinuitul I. M. D. i-a indicat colaboratorului o cutie poștală, în care acesta a lăsat suma de 100 lei, menționată anterior, după care, conform înțelegerii, a ieșit în fața scării blocului.
Inculpatul I. M. D. a preluat suma de bani din căsuța poștală și s-a deplasat la ușa unui apartament de la parter, de unde a ieșit o persoană neidentificată care, la rândul său, a luat suma de bani de la acesta și a urcat la unul din etaje, fără a se stabili exact apartamentul, datorită prezenței în zonă a unor persoane suspecte, condiții în care s-ar fi putut deconspira acțiunea lucrătorilor de poliție.
După ce persoana necunoscută a coborât, i-a înmânat inculpatul I. M. D. două punguțe din plastic, după care a intrat în apartamentul situat la parter.
La rândul său, inculpatul I. M. D. a lăsat cele două punguțe în cutia poștală, și i-a făcut semn colaboratorului cu nume de cod „P. G.” să intre în scara blocului. După ce au purtat o scurtă discuție, cei doi s-au despărțit, iar colaboratorul a luat din cutia poștală respectivele punguțe, fiind preluat la puțin timp de către investigatorul sub acoperire, căruia i le-a predat în vederea continuării cercetărilor.
Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico – științifică nr._/23.11.2012 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba înaintată era constituită din cantitatea de 0,08 grame substanță pulverulentă ce conținea heroină, cofeină și paracetamol, prima substanță fiind inclusă în tabelul – anexă nr. I al Legii nr. 143/2000. Concentrația în heroină a fost de 9,15% ± 2%.
Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
5. La data de 23.11.2012, în condiții identice cu cele din data de 23.11.2012, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” în baza autorizării conferite prin ordonanța nr. 83A/2012 a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București, a efectuat o a doua cumpărare de heroină de la inculpatul I. M. D., zis „C.” sau „Toto”.
Astfel, de la acest învinuit, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” a cumpărat, pentru suma de 100 lei, două punguțe ce conțineau cantitatea de 0,07 grame heroină, cofeină și acetaminofen (paracetamol), cu o concentrație în heroină de 21,47% ± 2%, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico – științifică nr._/05.12.2012 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor.
Această probă a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
6. La data de 13.12.2012, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” a efectuat o altă cumpărare autorizată de droguri, de la inculpata C. M., zisă „N.”.
Astfel, colaboratorul s-a prezentat la sediul B.C.C.O. București, fiind percheziționat corporal, fără ca asupra sa să fie găsite bunuri sau obiecte interzise la deținere ori sume de bani, după care i-a fost înmânată suma de 100 lei din fondurile M.A.I., destinată cumpărării a două „doze” cu heroină de inculpata C. M., zisă „N.”.
Apoi, colaboratorul „P. G.” s-a deplasat în zona străzii I. A., nr. 31, din sectorul 5 al capitalei, unde, sub supravegherea lucrătorilor de poliție, s-a întâlnit cu inculpata C. M., ce se afla în blocul 5, . apartament. După ce a purtat o scurtă discuție și a primit de la colaborator suma de 100 lei, acesta rămânând în așteptare, inculpata C. M. a intrat în locuință, revenind după câteva minute, ocazie cu care i-a înmânat două punguțe din plastic de culoare albă, ce conțineau o substanță pulverulentă.
După ce a intrat în posesia celor două punguțe, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” a plecat din punctul respectiv, iar după puțin timp a fost preluat de către investigatorul sub acoperire, căruia i-a predat aceste punguțe, ce au fost ridicate pentru efectuarea determinărilor de laborator.
Totodată, colaboratorului i-a fost efectuat un nou control corporal, rezultatul fiind negativ.
Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico – științifică nr._/14.12.2012 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, proba înaintată era constituită din cantitatea de 0,10 grame heroină și cafeină. Cantitatea de 0.05 grame heroină și cofeină, rămasă din probă după efectuarea analizelor de laborator, a fost ambalată și sigilată cu sigiliul M.I. nr. 4179 și a fost predată la I.G.P.R. – Direcția Cazier Judiciar, S. și Evidență Operativă, în baza dovezii . nr._/01.01.2013.
7. La data de 20.12.2012, în aceleași condiții ca cele menționate la punctul 6, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” a efectuat o a doua cumpărare autorizată de droguri de mare risc de la inculpata C. M., zisă „N.”.
Astfel, colaboratorul a cumpărat de la această inculpată, pentru suma de 100 lei, două punguțe ce conțineau cantitatea de 0,07 grame pulbere ce conținea heroină în amestec cu cofeină și paracetamol, aspect ce rezultă și din concluziile raportului de constatare tehnico – științifică nr._/15.01.2013 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor.
Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Tranzacția cu heroină s-a desfășurat tot în Scara 1, a blocului nr. 5, de pe .. 31, sector 5 București, iar colaboratorului „P. G.” i-a fost efectuat controlul corporal, atât înainte, cât și după tranzacție, fără a se găsi asupra sa bunuri sau obiecte interzise la deținere ori sume de bani.
8. În data de 27.12.2012, colaboratorul cu nume de cod „P. G.” a realizat cea de-a treia cumpărare autorizată de droguri de la inculpata C. M., zisă „N.”, ce s-a desfășurat în condiții identice cu cele descrise anterior.
În aceste împrejurări, colaboratorul „P. G.” a cumpărat de la inculpata C. M., pentru suma de 100 lei, două punguțe care conțineau cantitatea de 0,10 grame heroină, cofeină și acetaminofen, cu o concentrație în heroină de 29,76% ± 2 %, potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico – științifică nr._/17.01.2013.
Această probă a fost consumată cu ocazia efectuării analizelor de laborator.
La data de 27.06.2013, în baza autorizațiilor de percheziție domiciliară nr. 727/2013, 728/2013 și 729/2013 emise de Tribunalul București – Secția I Penală, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O. București au efectuat perchezițiile imobilelor locuite de către inculpații C. I. R. și C. M., și de către inculpatul I. M. D., ocazie cu care nu au fost găsite bunuri sau obiecte interzise la deținere, droguri ori sume de bani provenind din vânzarea acestora.
Astfel, instanța de fond a reținut că in faza de urmarire penala, cat si in cursul cercetarii judecatoresti, inculpatul C. I. R. nu a recunoscut savarsirea faptelor pentru care este judecat, mentionand ca ,,nu m-a apelat nimeni telefonic in luna noiembrie pentru a ma intalni in . sau pentru realizarea vreunei tranzactii cu droguri,,.
In plus, nu a vazut in viata sa vreo substanta ,,care sa fie drog,, si ,,nici nu stiu ce inseamna si nici in anturajul meu nu am vazut asa ceva,,.
Aceste afirmatii categorice nu au suport probatoriu in cauza.
Astfel, martorul din acte-investigatorul sub acoperire ,,P. A.,, isi mentine in fata instantei ,,cele constatate in rapoartele din dosarul de urmarire penala,, intocmite dupa fiecare cumparare autorizata de droguri.
Actiunile inculpatului de intalnire cu colaboratorul cu nume de cod „P. G.”, preluare de la aceasta a unor sume de bani (250 lei+250 lei+150 lei) si predare ulterioara a 15 pungute ce contineau cantitatile de 0,43+0,35+0,29 grame substanță pulverulentă ce conținea meprobamat, cofeină și paracetamol, constituie dincolo de orice indoiala rezonabila, tranzactii cu droguri de risc derulate in datele de 14.11.2012, 15.11.2012 si 19.11.2012.
Aprecierile martorului au fost confirmate de inregistrarile ambientale, administrate in conformitate cu dispozitiile legale, privind întâlnirile și discuțiile având ca obiect tranzacțiile cu droguri efectuate și purtate de către investigatorul sub acoperire „P. A.” și de colaboratorul acestuia „P. G.” cu numitul „R.”, identificat in mod corect in persoana inculpatului C. I. R..
Astfel, conform procesului-verbal de redare a inregistrarii audio din 19.11.2012-fila 83 d.u.p.
P. G.: Adu si mie ca ma grabesc
C. I. R.:……Cate vrei?Aici e 10(zece) sute !
............................................................
C. I. R.:Ai alea?Vezi ca e 5 !Hai ca vin inapoi.
P. G.:Hai!
In plus, aceste mijloace de proba se coroboreaza cu restul materialului probator administrat in cursul urmaririi penale: procesele – verbale de realizare a cumpărărilor autorizate din datele de 14.11.2012, 15.11.2012 și 19.11.2012, rapoartele de constatare tehnico – științifică nr._/26.11.2012, nr._/26.11.2012 și nr._/26.11.2012 ale Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, procese – verbale de redare a declarațiilor colaboratorului cu nume de cod „P. G.”, procese – verbale de investigații și de identificare a învinuiților/ inculpaților.
Convingerea instantei s-a bazat pe aprecierea probelor conform art.103 NCpp, si nu se intemeiaza in masura determinanta pe declaratiile investigatorul sub acoperire si colaboratorului.
Astfel, confirmă executarea de activități de droguri de risc de către inc. C. I. R. sub forma vanzarii.
Intervenind o noua lege penala pana la judecarea definitiva a cauzei, tribunalul a facut aplicarea art.5 alin.1 NCp.
In acest sens, in baza art.386 NCpp corob. cu art.5 NCp, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice in privinta inculpatului C. I. R. din infractiunea prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.1969 in infractiunea prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.35 NCp.
În drept, faptele săvârșite de către inculpatul C. I. R., constând în aceea că baza unei rezoluții infracționale unice, la data de 14.11.2012 a vândut colaboratorului cu nume de cod „P. G.”, pentru suma de 250 lei, cantitatea de 0,43 grame meprobamat, cofeină și paracetamol; la data de 15.11.2012 a vândut aceleiași persoane, tot pentru suma de 250 lei, cantitatea de 0,35 grame meprobamat, cofeină și paracetamol, iar la data de 19.11.2012 a vândut colaboratorului cu nume de cod „P. G.” cantitatea de 0,29 grame meprobamat, cofeină și paracetamol, pentru aceeași sumă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de droguri de risc, în formă continuată”, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 NCp.
La individualizarea judiciară a pedepsei pe care judecătorul fondului a aplicat-o inculpatului pentru infracțiunea reținuta în sarcina acestuia, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 46 NCp si 74 NCp, respectiv contributia avuta la savarsirea infractiunii, starea de pericol creata, natura si gravitatea rezultatului produs, conduita nesincera precum și din datele ce caracterizează persoana acestuia, reținând în acest sens că acesta este o persoana cu un grad de educatie scazut, si nu este cunoscut cu antecedente penale.
Drogurile reprezintă un fenomen complex, profund și tragic al societății contemporane care, în ultima perioadă, a luat o amploare deosebită și în țara noastră. Numeroasele efecte nefaste pe care le pot produce depind, de regulă, de o . aspecte, acum ar fi: doza absorbită, modul de administrare, frecvența, durata întrebuințării, persoana care consumă, experiențele anterioare, mediul în care se consumă drogul.
Consumul de droguri are consecințe nefaste în plan demografic, atât în ceea ce privește natalitatea, cât și în ceea ce privește mortalitatea. Decesele datorate consumului abuziv de droguri reprezintă un indicator semnificativ al fenomenului de consum și al conștientizării pericolului drogurilor.
Nu trebuie uitată o altă consecință a consumului ilicit de droguri și anume recidiva. Astfel, s-a constatat că uneori măsurile terapeutice întreprinse nu au avut niciun impact asupra recidivei. Pericolul ei există după eliberarea din penitenciar, atunci când fostul consumator vine în contact cu realitatea.
Sub acest aspect, sanctionarea penala a traficului de droguri are o dimensiune esentiala in combaterea acestui flagel. Or cantitatea traficata, modul de savarsire al infractiunii, obtinerea unor venituri ilicite in urma activitatii de vanzare a drogurilor de risc, determina instanta sa aplice un cuantum spre limita maxima al pedepsei in regim de detentie.
În baza art.65 alin.1 NCp, au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b NCp pe durata executării pedepsei principale.
Tribunalul a apreciată că în raport cu jurisprudența CEDO nu se impune și interzicerea celorlalte drepturi prev. de art.66 NCp.
În baza art. 66 NCp, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b NCp pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.
Astfel, in raport de contributia avuta la savarsirea infractiunii, starea de pericol creata, natura si gravitatea rezultatului produs, conduita nesincera, tribunalul a apreciat ca se impune interzicerea exercițiul drepturilor susmentionate, pe o perioada proportionala cu necesitatea data de imprejurarile cauzei si persoana infractorului.
Astfel, instanța reține că in faza de urmarire penala cat si in cursul cercetarii judecatoresti, inculpata C. M. nu recunoaste savarsirea faptelor pentru care este judecata, mentionand ca ,, eu nu m-am ocupat de traficul de droguri….nu am vazut vreo substanta de acest gen la cineva….in decembrie 2012 nu m-a contactat nimeni pentru vreo astfel de tranzactie..nici in anturajul meu, nimeni nu se ocupa cu asa ceva,,.
In plus, ,,nu il cunosc pe inculpatul I. M.,,.
Aceste afirmatii categorice nu au suport probatoriu in cauza.
Astfel, martorul din acte-investigatorul sub acoperire ,,P. A.,, isi mentine in fata instantei ,,cele constatate in rapoartele din dosarul de urmarire penala,, intocmite dupa fiecare cumparare autorizata de droguri.
Martorul identifica in mod corect apartamentul inculpatei, aflandu-se la ,,10-15 metri de locul tranzactionarii,,.
Actiunile inculpatei de intalnire cu colaboratorul cu nume de cod „P. G.”, preluare de la aceasta a unor sume de bani ( 100 lei+100 lei+100 lei) si predare ulterioara a 6 pungute ce contineau cantitatile de 0,10 grame heroina si cafeina, 0,07 grame pulbere ce continea heroina in amestec cu cofeina si paracetamol, 0,10 grame heroina, cofeina si acetaminofen, constituie dincolo de orice indoiala rezonabila, tranzactii cu droguri de mare risc derulate in datele de 13.12.2012, 20.12.2012 si 27.12.2012.
Aprecierile martorului sunt confirmate de inregistrarile ambientale, administrate in conformitate cu dispozitiile legale, privind întâlnirile și discuțiile având ca obiect tranzacțiile cu droguri efectuate și purtate de către investigatorul sub acoperire „P. A.” și de colaboratorul acestuia „P. G.” cu numita „Neagra”, identificata in mod corect in persoana inculpatei C. M..
Astfel, conform procesului-verbal de redare a inregistrarii audio din 20.12.2012-fila 139 d.u.p.
P. G.: Ia, da-mi si mie doua!
............................................................
Neagra:….sa-l tii in buzunar, nu in mana, ca nu suport! .
P. G.:Aoleo!
Neagra:Da, nu suport!Sa nu mananci toata mancarea!
P. G.:Nu, iti dai seama!
In plus, aceste mijloace de proba se coroboreaza cu restul materialului probator administrat in cursul urmaririi penale: procesele – verbale de realizare a cumpărărilor autorizate din datele de 13.12.2012, 20.12.2012 și 27.12.2012, rapoartele de constatare tehnico – științifică nr._/14.12.2012, nr._/15.01.2013 și nr._/ 17.01.2013, rapoartele întocmite de către investigatorul sub acoperire „P. A.” după fiecare cumpărare autorizată de droguri, procese – verbale de redare a declarațiilor colaboratorului cu nume de cod „P. G.”, procese – verbale de investigații și de identificare a învinuiților/ inculpaților.
Convingerea instantei s-a bazat pe aprecierea probelor conform art.103 NCpp, si nu se intemeiaza in masura determinanta pe declaratiile investigatorul sub acoperire si colaboratorului.
Astfel, confirmă executarea de activități de droguri de risc de către inc. C. M. sub forma vanzarii.
Intervenind o noua lege penala pana la judecarea definitiva a cauzei, tribunalul a făcut aplicarea art.5 alin.1 NCp.
De asemenea, faptele inculpatei au fost savarsite dupa considerarea ca executata a pedepsei de 6 ani inchisoare aplicata prin s.p. nr.213/26.03.2001 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, def. prin d.p. nr.5400/06.12.2001 a ICCJ (arestata la 22.06.2000 si lib.cond. la 15.06.2004 cu un rest neexecutat de 736 zile).
In acest sens, in baza 386 NCpp corob. cu art.5 NCp, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice in privinta inculpatei C. M. din infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.1969 si art.37 lit.b Cp 1969 in infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.35 NCp si art.37 lit.b C.p.1969..
În drept, faptele săvârșite de către inculpata C. M., zisă „N.”, care, în baza unei rezoluții infracționale unice, la data de 13.12.2012 a vândut cantitatea de 0,10 grame heroină și cofeină, pentru suma de 100 lei, colaboratorului cu nume de cod „P. G.”, la data de 20.12.2012 a vândut cantitatea de 0,07 grame heroină, cofeină și paracetamol, aceluiași colaborator, pentru suma de 100 lei, iar la data de 27.12.2012 a vândut cantitatea de 0,10 grame heroină, cofeină și acetaminofen colaboratorului menționat, pentru aceeași sumă, constituie infracțiunea de „trafic de droguri de mare risc, în formă continuată”, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art.35 NCp si art.37 lit.b C.p.1969..
La individualizarea judiciară a pedepsei pe care instanța de fond a aplicat-o inculpatei pentru infracțiunea reținuta în sarcina acestuia, au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 46 NCp si 74 NCp, respectiv contributia avuta la savarsirea infractiunii, starea de pericol creata, natura si gravitatea rezultatului produs, conduita nesincera precum și din datele ce caracterizează persoana acesteia, reținând în acest sens că acesta este o persoana cu un grad de educatie scazut, si este cunoscuta cu antecedente penale.
Drogurile reprezintă un fenomen complex, profund și tragic al societății contemporane care, în ultima perioadă, a luat o amploare deosebită și în țara noastră. Numeroasele efecte nefaste pe care le pot produce depind, de regulă, de o . aspecte, acum ar fi: doza absorbită, modul de administrare, frecvența, durata întrebuințării, persoana care consumă, experiențele anterioare, mediul în care se consumă drogul.
Consumul de droguri are consecințe nefaste în plan demografic, atât în ceea ce privește natalitatea, cât și în ceea ce privește mortalitatea. Decesele datorate consumului abuziv de droguri reprezintă un indicator semnificativ al fenomenului de consum și al conștientizării pericolului drogurilor.
Nu trebuie uitată o altă consecință a consumului ilicit de droguri și anume recidiva. Astfel, s-a constatat că uneori măsurile terapeutice întreprinse nu au avut niciun impact asupra recidivei. Pericolul ei există după eliberarea din penitenciar, atunci când fostul consumator vine în contact cu realitatea.
Sub acest aspect, sanctionarea penala a traficului de droguri are o dimensiune esentiala in combaterea acestui flagel. Or cantitatea traficata, modul de savarsire al infractiunii, obtinerea unor venituri ilicite in urma activitatii de vanzare a drogurilor de risc, determina instanta sa aplice un cuantum spre limita maxima al pedepsei in regim de detentie.
În baza art.65 alin.1 NCp, s-au aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b NCp pe durata executării pedepsei principale.
Tribunalul a apreciat că în raport cu jurisprudența CEDO nu se impune și interzicerea celorlalte drepturi prev. de art.66 NCp.
În baza art. 66 NCp, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b NCp pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei.
Astfel, in raport de contributia avuta la savarsirea infractiunii, starea de pericol creata, natura si gravitatea rezultatului produs, conduita nesincera, tribunalul a apreciat că se impune interzicerea exercițiul drepturilor susmentionate, pe o perioada proportionala cu necesitatea data de imprejurarile cauzei si persoana infractorului.
De asemenea, instanța de fond a reținut că in faza de urmarire penala cat si in cursul cercetarii judecatoresti, inculpatul I. M. D. si-a exercitat dreptul la tacere.
Probatoriul administrat in cauza releva insa vinovatia inculpatului.
Astfel, martorul din acte-investigatorul sub acoperire ,,P. A.,, isi mentine in fata instantei ,,cele constatate in rapoartele din dosarul de urmarire penala,, intocmite dupa fiecare cumparare autorizata de droguri.
Martorul arata ca a ajuns la concluzia identitatii dintre persoana ,,C.,, si inculpatul I. M. D. in urma investigatiilor si in urma consultarii fotografiei acestuia. Mai mult a si vazut-o, fiind aproape de locul tranzactionarii.
Actiunile inculpatului de intalnire cu colaboratorul cu nume de cod „P. G.”, preluare de la aceasta a unor sume de bani ( 100 lei+100 lei) si predare ulterioara a 4 pungute ce contineau cantitatile de 0,8 grame substanta pulverulenta ce continea heroina, cafeina si paracetamol precum si 0,07 grame heroina, cofeina, acetaminofen, constituie dincolo de orice indoiala rezonabila, tranzactii cu droguri de mare risc derulate in datele de 21.11.2012 si 23.11.2012.
Aprecierile martorului sunt confirmate de inregistrarile ambientale, administrate in conformitate cu dispozitiile legale, privind întâlnirile și discuțiile având ca obiect tranzacțiile cu droguri efectuate și purtate de către investigatorul sub acoperire „P. A.” și de colaboratorul acestuia „P. G.” cu numitul „C.”, identificata in mod corect in persoana inculpatului I. M. D..
Astfel, conform procesului-verbal de redare a inregistrarii audio din 21.11.2012-fila 98 d.u.p.
P. G.:Vreau si eu doua d-alea.
C.:Intra in scara si pune banii . scrisori.
si conform procesului-verbal de redare a inregistrarii audio din 23.11.2012-fila 112 d.u.p.
P. G.:Ii bag aici in cutie?
C.:Ihi
P. G.:Gata
C.: Iesi…..afara!
…………………………………
P. G.:Sunt doua aicea, nu?
C.:Da……
In plus, aceste mijloace de proba se coroboreaza cu restul materialului probator administrat in cursul urmaririi penale: procesele – verbale de realizare a cumpărărilor autorizate din datele de 21.11.2012 și 23.11.2012, rapoartele de constatare tehnico – științifică nr._/23.11.2012 și nr._/05.12.2012, rapoartele întocmite de către investigatorul sub acoperire „P. A.” după fiecare cumpărare autorizată de droguri, procese – verbale de redare a declarațiilor colaboratorului cu nume de cod „P. G.”, procese – verbale de redare a înregistrărilor în mediul ambiental, procese – verbale de investigații și de identificare a învinuiților/ inculpaților.
Convingerea instantei s-a bazat pe aprecierea probelor conform art.103 NCpp, si nu se intemeiaza in masura determinanta pe declaratiile investigatorul sub acoperire si colaboratorului.
Astfel, confirmă executarea de activități de droguri de risc de către inc. I. M. D. sub forma vanzarii.
Intervenind o noua lege penala pana la judecarea definitiva a cauzei, tribunalul a făcut aplicarea art.5 alin.1 NCp.
In baza art.386 NCpp corob. cu art.5 NCp, s-a dispus schimbarea incadrarii juridice in privinta inculpatului I. M. D. din infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 C.p.1969 si art.37 lit.a Cp 1969 in infractiunea prev. de art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.35 NCp si art.37 lit.a C.p.1969..
În drept, faptele inculpatului I. M. D., zis „C.” sau „Toto”, constând în aceea că în baza unei rezoluții infracționale unice, la data de 21.11.2012 a vândut, pentru suma de 100 lei, cantitatea de 0,08 grame heroină, cofeină și paracetamol colaboratorului cu nume de cod „P. G.”, iar la data de 23.11.2012 a vândut aceleiași persoane, contra sumei de 100 lei, cantitatea de 0,07 grame heroină, cofeină și paracetamol, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de droguri de mare risc, în formă continuată”, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 NCp si art.37 lit.a C.p.1969..
Starea de recidiva este atrasa de comiterea faptei in termenul de incercarea al pedepsei de 2 ani inchisoare, cu suspendare sub supraveghere, aplicata inculpatului I. M. D. prin s.p. nr.83/02.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, definitiva prin d.p. nr.287/09.10.2012 a C.A.Bucuresti.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracțiunea reținuta în sarcina acestuia, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 46 NCp si 74 NCp, respectiv contributia avuta la savarsirea infractiunii, starea de pericol creata, natura si gravitatea rezultatului produs, conduita nesincera, perseverenta in acest gen de infractiune, precum și din datele ce caracterizează persoana acesteia, reținând în acest sens că acesta este o persoana cu un grad de educatie scazut, si este cunoscut cu antecedente penale.
Drogurile reprezintă un fenomen complex, profund și tragic al societății contemporane care, în ultima perioadă, a luat o amploare deosebită și în țara noastră. Numeroasele efecte nefaste pe care le pot produce depind, de regulă, de o . aspecte, acum ar fi: doza absorbită, modul de administrare, frecvența, durata întrebuințării, persoana care consumă, experiențele anterioare, mediul în care se consumă drogul.
Consumul de droguri are consecințe nefaste în plan demografic, atât în ceea ce privește natalitatea, cât și în ceea ce privește mortalitatea. Decesele datorate consumului abuziv de droguri reprezintă un indicator semnificativ al fenomenului de consum și al conștientizării pericolului drogurilor.
Nu trebuie uitată o altă consecință a consumului ilicit de droguri și anume recidiva. Astfel, s-a constatat că uneori măsurile terapeutice întreprinse nu au avut niciun impact asupra recidivei. Pericolul ei există după eliberarea din penitenciar, atunci când fostul consumator vine în contact cu realitatea.
Sub acest aspect, sanctionarea penala a traficului de droguri are o dimensiune esentiala in combaterea acestui flagel. Or cantitatea traficata, modul de savarsire al infractiunii, obtinerea unor venituri ilicite in urma activitatii de vanzare a drogurilor de risc, determina instanta sa aplice un cuantum ridicat al pedepsei in regim de detentie.
Astfel, în considerarea aspectelor arătate mai înainte, apreciind că în cauză nu se impune reținerea unor circumstanțe atenuante, in baza art.2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.35 NCp si art.37 lit.a C.p.1969, judecătorul fondului a condamnat pe inculpatul I. M. D., la pedeapsa închisorii de 7 (sapte) ani pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc in forma continuata, apreciind că în acest cuantum, pedeapsa va fi aptă a conduce la formarea unei atitudini de respectare a normelor legale de către inculpat.
In baza art.16 alin.2 din Legea nr.286/2009 corob. cu art.86 ind.4 C.p.1969, s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani inchisoare aplicata inculpatului I. M. D. prin s.p. nr.83/02.02.2012 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, definitiva prin d.p. nr.287/09.10.2012 a C.A.Bucuresti, si s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa mentionata, inculpatul urmand sa execute pedeapsa de 9 (nouă) ani inchisoare.
În baza art.65 alin.1 NCp, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 66 alin.1 lit.a, b NCp pe durata executării pedepsei principale.
Tribunalul a apreciat că în raport cu jurisprudența CEDO nu se impune și interzicerea celorlalte drepturi prev. de art.66 NCp.
În baza art. 66 NCp, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a,b NCp pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei.
Astfel, in raport de contributia avuta la savarsirea infractiunii, starea de pericol creata, natura si gravitatea rezultatului produs, conduita nesincera, tribunalul a apreciat că se impune interzicerea exercițiul drepturilor susmentionate, pe o perioada proportionala cu necesitatea data de imprejurarile cauzei si persoana infractorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații C. I. R., C. M. și I. M.-D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanții inculpați, în principal, solicită achitarea, pe temeiul prevăzut de art.16 alin.1, lit.c Cod procedură penală (inculpații C. I. R. și I. M.-D. solicitând și achitarea pe temeiul prev.de art.16 alin.1, lit.a C.p.p.), iar în subsidiar, inculpații solicită reindividualizarea pedepselor, prin stabilirea unui cuantum mai redus al acestora.
Inculpații susțin că probele administrate nu dovedesc că faptele există și că au fost comise de către inculpați, iar declarațiile colaboratorului și ale investigatorului sub acoperire nu se coroborează cu alte mijloace de probă, mai ales că nici înregistrările telefonice nu se constituie în dovezi certe.
În privința pedepselor aplicate, inculpații susțin că sunt prea severe, instanța nu a avut în vedere circumstanțele personale ale fiecărui inculpat, atitudinea procesuală, situația personală a fiecăruia, starea de sănătate.
Inculpatul C. I. R. mai solicită și suspendarea executării pedepsei, întrucât este lipsit de antecedente penale, avea un loc de muncă și obținea venituri licite pentru întreținerea familiei.
Toți inculpații mai solicită și aplicarea legii penale mai favorabile.
Curtea, examinând, potrivit art.420 Cod procedură penală, apelurile inculpaților, constată că acestea nu sunt întemeiate.
Inculpații au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri în formă continuată – droguri de risc-inculpatul C. I. R. și droguri de mare risc-inculpații C. M. și I. M.-D..
Instanța de fond a administrat toate probele necesare pentru stabilirea împrejurărilor faptice ale cauzei, modul de acțiune și sistemul relațional al acestora, stabilindu-se și vinovăția inculpaților, dincolo de orice dubiu, chiar dacă inculpații susțin că nu au comis faptele, poziția lor nefiind susținută de nicio probă din dosar.
În fața instanței de fond, inculpații C. M. și C. I. R. au negat comiterea faptelor (filele 63-64), iar inculpatul I. M.-D. a uzat de dreptul la tăcere (fila 68 verso).
În cauză, pentru desfășurarea actelor de urmărire penală, a fost introdus în cauză investigatorul sub acoperire cu nume de cod P. A., cum și colaboratorul cu nume de cod P. G. (fila 11, d.u.p.), dar au fost autorizate și înregistrări audio – video în mediu ambiental care să fixeze pe suport optic întâlnirile dintre inculpați sau alte persoane și colaboratorul sub acoperire și investigator (fila 14, d.u.p.).Din procesele verbale întocmite în cauză și care consemnează modul de desfășurare a tranzacțiilor cu droguri dintre inculpați și investigator/colaborator sub acoperire, reiese că, într-adevăr, aceste tranzacții s-au efectuat, chiar dacă inculpații le neagă (filele 41-44, 53-58, 67-72, 81-82, 85-88, 96-97, 99-102, 110-111, 114-117, 125-130, 137-138, 140-143, 151-152).
La dosar se află rapoartele de constatare tehnico-științifică de analiză chimică a drogurilor tranzacționate, rapoarte efectuate cu privire la fiecare cantitate de droguri tranzacționată (filele 47-51, 61-65, 75-79, 91-95, 105-109,120-123, 133-136, 146-150).
De asemenea, în cauză, s-au efectuat și înregistrări audio în mediu ambiental ale întâlnirilor dintre colaborator și inculpați, reieșind fără tăgadă modul cum aceștia stabileau împrejurările întâlnirilor, referiri la cantitatea de droguri, suma de bani (fila 83 – P. G. – inculpat C. I.; fila 98-112 - P. G. – inculpat I. M.-D., zis „C.”; fila 139 – P. G. – inculpata C. M., zisă „N.”).
Negarea veridicității acestor dovezi nu reprezintă decât o apărare circumstanțială a inculpaților, iar în lipsa unor probe care să dovedească lipsa de temeinicie a acuzațiilor, apărarea inculpaților nu are nici un suport și nu poate fi primită.
Instanța de fond a audiat și pe investigatorul sub acoperire „P. A.” (fila 200), acesta relatând modul cum s-a derulat activitatea colaboratorului sub acoperire, care a fost verificat la fiecare cumpărare și ulterior întâlnirii cu inculpații, cum acesta a predat drogurile, cum s-au verificat acestea, întocmind raport după fiecare tranzacție, indicând elementele concrete de localizare, privind pe inculpata C., dar identificând și pe ceilalți doi inculpați.
Împrejurarea că, colaboratorul sub acoperire P. G. nu a putut fi audiat nemijlocit de instanță, deși s-au depus diligențe (și nici în fața instanței de apel, deși s-a solicitat D.I.I.C.O.T. să fie prezentat), nu poate conduce la înlăturarea dovezilor produse de colaborator, instanța făcând aplicarea art.327 alin.3 V.C.p.p., dar nici nu rezultă că aceste probe nu au fost administrate în mod legal, după cum nu reiese că acuzarea se sprijină doar pe susținerile acestui colaborator sub acoperire.
Astfel, ansamblul probator administrat conduce la constatarea existenței faptelor și a vinovăției inculpaților, cum a reținut și instanța de fond, așa încât cererile de achitare nu pot fi primite.
În privința pedepselor aplicate, instanța a făcut deja aplicarea art.5 N.C.p., privind legea penală mai favorabilă, în concordanță cu noile limite de pedeapsă, prevăzute de art.2 din Legea nr.143/2000 – modificată prin Legea nr.187/2012, dar se constată că, pentru fiecare inculpat, este justificată o reindividualizare a pedepselor prin reducerea cuantumului pedepselor, astfel încât să corespundă într-o mai mare măsură cu cerințele art.74 Cod penal, dar și cu necesitatea atingerii scopului pedepsei.
Împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale, cantitatea redusă de droguri ce a fost tranzacționată (pentru inculpatul C. I. fiind vorba de droguri de risc), elementele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat, lipsa antecedentelor penale pentru inculpatul C. I., conduc la justificarea redozării pedepselor, chiar dacă inculpatul I. M. este recidivist.
În privința inculpatei C. M., se constată că nu se mai regăsește starea de recidivă postexecutorie din art.37 lit.b V.C.p., aceasta în raport cu cerințele de existență a recidivei din art.41 Cod penal, intervenind reabilitarea la data de 22.06.2011, faptele deduse judecății fiind comise ulterior.
În privința inculpatului I. M., în raport de condamnarea anterioară, aplicată prin sentința penală nr.82/2012 a Tribunalului București – Secția I-a Penală, se va face aplicarea art.16 alin.1 și art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012, și se va revoca suspendarea sub supraveghere, cumulându-se pedeapsa aplicată în speță cu pedeapsa anterioară.
Potrivit art.72 alin.1 Cod penal, se va deduce prevenția inculpatului C. I. de la 27.VI.2013 la 8.XI.2013, pentru inculpatul I. M. se deduce perioada executată, de la 5.XI.2011 la 2.II.2012 și pentru inculpata C. M. se deduce prevenția de la 27.VI.2013, la zi.
În privința solicitării inculpatei C. M., de suspendarea condiționată a executării pedepsei, se constată că nu poate fi primită, în raport cu natura și gravitatea faptelor de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (3 acte materiale), urmările unor astfel de fapte asupra mediului social, dar și în raport cu antecedența penală a inculpatei.
Urmează a face aplicarea art.275 alin.3 și a art.272 alin.1 și 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de inculpații C. I. R., C. M. și I. M. D. împotriva Sentinței penale nr.889/F din data de 24 martie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
I. În temeiul art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic. art.35 alin.1 din noul Cod penal în ref. la art.5 alin.1 din noul Cod penal, condamnă pe inculpatul C. I. R. la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată (3 acte materiale).
În temeiul art.72 alin.1 din noul Cod penal, deduce din această pedeapsă durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, începând cu data de 27 iunie 2013 și până la data de 08 noiembrie 2013.
II. Înlătură, cu privire la inculpata C. M., starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 alin.1 lit.b din vechiul Cod penal.
În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic. art.35 alin.1 din noul Cod penal în ref. la art.5 alin.1 din noul Cod penal, condamnă pe inculpata C. M. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (3 acte materiale).
III. Repune pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare, aplicată inculpatului I. M. D. prin sentința penală apelată, în pedepsele componente.
În temeiul art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 (modificată) cu aplic. art.35 alin.1 din noul Cod penal și art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal în ref. la art.5 alin.1 din noul Cod penal, condamnă pe inculpatul I. M. D. la pedeapsa principală de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată (2 acte materiale) și în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art.16 alin.1 rap. la art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 (pentru punerea în aplicare a noului Cod penal) în ref. la art.864 alin.1 din vechiul Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.83/2012 a Tribunalului București – Secția I Penală (modificată și rămasă definitivă prin nerecurare, la data de 22 octombrie 2012, prin Decizia penală nr.287/A din data de 09 octombrie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală) și dispune executarea în întregime a acesteia alături de pedeapsa principală stabilită în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare.
În temeiul art.72 alin.1 din noul Cod penal, deduce din această pedeapsă perioada executată de inculpat potrivit Sentinței penale nr.83/2012 a Tribunalului București – Secția I Penală, începând cu data de 05 noiembrie 2011 și până la data de 02 februarie 2012.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.424 alin.3 din Codul de procedură penală, deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatei C. M. durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 27 iunie 2013 până la zi.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru inculpatul I. M. D., în cuantum de 75 lei, se suportă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 iulie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. S. C. V. G.
GREFIER,
G. C.
red.N.S.
dact.L.G.
ex.7
red.M.B.-T.B.-S.I.P.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 842/2014. Curtea de Apel... → |
|---|








