Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 65/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 65/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 65/2014
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 65/A
Ședința publică din 11.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. C.
JUDECĂTOR - A. P. M.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpații O. C. și O. R. G. împotriva sentinței penale nr.865/26.11.2013 pronunțată de Tribunalul București– Secția a II-a penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții inculpați:
-O. C. în stare de arest și asistat de apărător din oficiu av. C. A. în substituirea av. P. G., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 525 emisă de Baroul București, aflată la fila 9 din dosarul cauzei
-O. R. G. în stare de arest și asistată de apărător din oficiu M. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.526 emisă de Baroul București, aflată la fila 11 din dosarul cauzei
- intimatul inculpat R. M., personal și asistat de apărător din oficiu B. F., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.527 emisă de Baroul București, aflată la fila 17 din dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, aduce la cunoștință inculpaților O. C., O. R. G. și R. M. drepturile prevăzute de art. 83 C.p.p. Totodată, procedează la identificarea intimatului inculpat R. M., legitimat cu CI . nr._, CNP_.
Apelanții – inculpați O. C. și O. R. G., precum și intimatul inculpat R. M. arată că își mențin declarațiile anterioare și nu au nimic nou de declarat.
La interpelarea Curții, apelanta inculpată O. R. G. și intimatul inculpat R. M. își exprimă disponibilitatea de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.
Apărătorul din oficiu al apelantei inculpate depune la dosarul cauzei o cerere formulată de inculpată.
Curtea pune în discuția părților recalificarea cererii formulate de apelanta inculpată O. R. G. ca o cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv.
Apărătorul din oficiu al apelantei inculpate solicită instanței calificarea cererii inculpatei ca fiind un memoriu și arată că renunță la cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței schimbarea încadrării juridice a faptelor apelanților inculpați, ca motiv de apel prin extindere, cu privire la intimatul inculpat R. M., după cum urmează:
- pentru inculpatul O. C., din infracțiunea prevăzută la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b V.C.p. și art. 3201 V.C.p.p. în fapta prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 N.C.p. și art. 396 alin. 10 N.C.p.p.
- pentru inculpata O. R. G., din infracțiunea prevăzută la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b V.C.p. și art. 3201 V.C.p.p. în fapta prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 N.C.p. și art. 396 alin. 10 N.C.p.p.
- pentru inculpatul R. M., din infracțiunea prevăzută la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 3201 V.C.p.p. în fapta prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 5 N.C.p. și art. 396 alin. 10 N.C.p.p.
Curtea pune în discuția părților cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de reprezentantul Ministerului Public.
Apărătorii din oficiu ai inculpaților arată că sunt de acord cu solicitarea Ministerului Public.
Curtea urmează a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de reprezentantul Ministerului Public odată cu fondul. Astfel, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat O. C. solicită instanței admiterea apelului și desființarea hotărârii atacate cu pronunțarea unei pedepse mai reduse, arătând că legea actuală prevede pedepse mai mici pentru fapta reținută în sarcina inculpatului. Astfel, solicită reducerea pedepsei cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin. 10 N.C.p.p. și dispunerea unei pedepse orientate către minimul special, având în vedere cantitățile mici de heroină puse în vânzare.
Apărătorul din oficiu al apelantei inculpate O. R. G. solicită instanței admiterea apelului, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., și dispunerea unei pedepse mai mici decât cea de 4 ani primită la fond, astfel încât să permită aplicarea dispozițiilor art. 91 C.p. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere că inculpata îndeplinește condițiile prevăzut de articolul indicat. Învederează instanței că inculpata a beneficiat de prevederile art. 374 alin. 4 coroborat cu art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p. Mai solicită instanței reținerea dispozițiilor art. 74 lit. e, f și g C.p. privind individualizarea pedepsei, art. 72 C.p privind computarea duratei măsurii arestului preventiv, precum și circumstanțele personale ale inculpatei care nu are antecedente penale și a avut o atitudine de recunoaștere și regret a faptei.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat R. M. solicită instanței aplicarea legii penale mai favorabile, în înțelesul art. 5 C.p., având în vedere că s-au schimbat limitele de pedeapsă în ceea ce privește sancțiunile aplicabile în baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 astfel cum se aplică începând cu 01.02.2014. Astfel, solicită instanței reindividualizarea pedepsei, cu păstrarea modalității de executare stabilite de prima instanță.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței admiterea apelurilor formulate de inculpații O. C. și O. R. G. și prin extindere și pentru inculpatul R. M., admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor celor trei inculpați. În ceea ce privește aplicarea pedepselor complementare și accesorii care se regăsesc în același conținut și în noul cod, față de dispozițiile art. 12 alin. 1 din Legea 255/2013, aplicarea dispozițiilor art. 66 alin. 1 lit. a și b N.C.p., cu reținerea acelorași durate a pedepselor complementare stabilite de instanța de fond. Cu privire la inculpatul O. C., învederează instanței faptul că acesta este recidivist postexecutoriu, având vânzări repetate de heroină. Cu privire la inculpatul R. M., arată că acesta a avut la deținere în vederea vânzării o cantitate de 1,96 g heroină, adică 41 doze.
Apelantul inculpat O. C., personal, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Apelanta inculpată O. R. G., personal, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și este de acord cu concluziile apărătorului său.
Intimatul inculpat R. M., personal, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr.865 din data de 26.11.2013 pronunțată de Tribunalul București- Secția a II a Penală în dosarul nr._ s-a dispus în temeiul disp. art 2 alin 1,2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cp și art. 37 lit. b din Cp, cu aplicarea disp. art 320/1 din Cpp a condamnat pe inculpatul O. C. la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza a-II-a și lit b din Cp.
În temeiul disp art 65 din Cp s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II -a și lit b pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 350 din C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului.
În temeiul disp. art 88 din Cp a fost computată prevenția pentru inculpatul O. C. de la 19.09 2013 la zi.
În temeiul disp. art 2 alin 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin 2 din Cp, cu aplicarea art 320/1 din Cp și art 74 lit a din Cp, 76 lit b din Cp a fost condamnată inculpata O. G. N., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b din Cp.
În temeiul disp. art. 65 din Cp s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a-II-a și lit. b pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 350 din CPP s-a menținut starea de arest a inculpatei.
În temeiul disp. art 88 din Cp a fost computată prevenția inculpatei de la 19.09 2013 la zi.
În temeiul disp. art 2 alin 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art 320/1 din Cp și art 74 lit a din Cp, 76 lit b din Cp a fost condamnat inculpatul R. M., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În temeiul disp. art 71 din Cp s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art 64 lit a teza a-II-a și lit b din Cp.
În temeiul disp- art 65 din Cp s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art 64 lit a teza a- II -a și lit b pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul disp. art 118 lit f din Cp rap la art 17 din Legea 143/2000 s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a cantității de 1,77 grame de heroină rămasă după analiza probelor de laborator și depusă de organele de poliție la Camera de Corpuri Delicte a IGPR ,prin dovada ., nr_/12.06 2013 În temeiul disp. art 17 alin 2 din Legea 143/2000 s-a confiscat de la inculpatul O. C. suma de 140 lei și de la inculpata O. R. suma de 280 lei .
S-a constatat că inculpatului O. C. i-a fost restituit un telefon mobil marca Nokia de culoare neagră ,._, cu cartelă telefonică S. Cosmote, cu nr._, iar inculpatei O. R. G. un telefon mobil marca LG cu carcasă de culoare neagră . 1;_04200 și Imei 2;_05900 având cartelă Cosmote cu nr de apel_, ridicate la data de 19.09 2013 din locuința acestora.
În temeiul disp. art 191 din Cpp a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 2000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat în cont IBAN RO62TREZ7045032XXX003561; cod fiscal_, deschis la Trezoreria sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru cei trei inculpați au fost avansate din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul nr. 874 D/P/2013 din 3.10.2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- DIICOT-Serviciul Teritorial București au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații O. C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și recidivă postexecutorie, prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 37 lit. b C.p. și O. R.-G. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și în stare de libertate, a inculpatului R. M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000.
Instanța de fond a reținut că inculpatul O. C. la data de 21.05.2013, a vândut colaboratorului „R. C.”- nume de cod o seringă hipodermică conținând de 14 unități de heroină, cu suma de 140 lei; la data de 04.06.2013, a vândut colaboratorului „R. C.”- nume de cod, prin intermediul fiicei sale O. R. G., cantitatea de 0,06 grame heroină cu suma de 140 lei; la data de 22.05.2013, i-a înmânat numitului R. M. un număr de 41 doze conținând cantitatea de 1,96 grame de heroină pentru a le depozita; la data de 11.06.2013, a vândut numitului D. M. I. heroină pusă în evidență în 8 unități lichid aflat într-o seringă hipodermică cu suma de 50 lei.
În cea ce o privește pe inculpata O. R. G. s-a reținut că, la data de 04.06.2013, a vândut împreună cu inculpatul O. C. cantitatea de 0,06 grame heroină cu suma de 140 lei colaboratorului „R. C.”- nume de cod, iar la data de 13.08.2013 a vândut aceluiași colaborator cu suma de 140 lei, cantitatea de 0,04 grame heroină .
Referitor la inculpatul R. M. s-a reținut că, la data de 22.05.2013, a deținut în vederea vânzării un număr de 41 doze conținând cantitatea de 1,96 grame de heroină pe care le primise de la inculpatul O. C., în vederea păstrării și traficării ulterioare.
Pentru a reține această situație de fapt în actul de inculpare a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu; procese verbale predare primire; rapoarte de constatare tehnico - științifice nr._/27.05.2013,_/07.06.2013,_/21.08.2013,_/26.06.2013 și_/28.05.2013; procese verbale consemnare declarații colaborator „R. C.”; procese verbale investigatori „P. M.” și „B. B.”; procese verbale de constatare întocmite de lucrătorii de poliție; declarații martor D. M. I.; declarații inculpat R. M.; declarații inculpați O. C. și O. R. G.; 1 Cd marca T. inscripționat „1826/II/1/2013- 874D/P/2013 Serviciul Teritorial București”.
În cursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 19.11.2013, au fost audiați inculpații O. C., O. R.-G. și R. M. .
Audiat fiind, inculpatul R. M. a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 ind. 1 Cpp. Acesta a arătat că, în data de 22. 05. 2013, a deținut cantitatea de 41 de doze conținând cantitatea de 1,96 grame de heroină în vederea păstrării pentru a doua zi, când urma să le restituie inculpatului O. C., care i le încredințase anterior spre păstrare fiindu-i teamă ca acestea să nu îi fie sustrase de fiica sa.
Inculpata O. R.-G. a recunoscut faptele pentru care a fost trimisă în judecata și a solicitat aplicarea art. 320 ind. 1 Cpp. precizând că, este adevărat că în perioada 04.06._13, a vândut aceleiași persoane împreună cu inculpatul O. C., două cantități de heroină, respectiv 0,06 și 0,04 grame heroină, pentru care a obținut suma de 350 lei pentru fiecare tranzacție. Sumele obținute le-a cheltuit în interes personal întrucât nu avea un loc de muncă, și era întreținută de părinții săi. A mai precizat inculpata că din cauza consumului de droguri nu reușea să desfășoare o activitate legală.
Inculpatul O. C. a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată si a solicitat aplicarea disp.art. 320 ind. 1 Cpp. arătând că, in perioada 21.05._13, a vândut diferite cantități de heroină, respectiv 14 unități cu suma de 140 lei și, 0,06 grame heroină cu suma de 350 Iei. Pentru următoarele tranzacții, respectiv cele din 22 05 2013 și 11 06 2013, inculpatul nu a încasat nicio sumă de bani.
A mai învederat inculpatul că, în trecut a fost condamnat pentru înșelăciune și fost eliberat în anul 2007.
In finalul declarației, inculpatul a arătat că lucra ocazional la piață și în ultimul timp din cauza consumului de heroină nu a putut să mai desfășoare alte activități.
Din actele și lucrările dosarului, administrate pe parcursul urmăririi penale, tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 25.03.2013, organele de poliție din cadrul Serviciului Antidrog – Biroul Zonal 1, s-au sesizat cu privire la faptul că există indicii temeinice referitoare la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 de către numiții „C.”, „G.” și de către alte persoane din anturajul acestora, constând în aceea că aceștia ar vinde, în mod constant, heroină în zona Gării de Nord din București, cu sume cuprinse între 200-250 lei/gram.
În urma cercetărilor efectuate, numitul „C.” a fost identificat în persoana inculpatului O. C., iar numita „G.” în persoana inculpatei O. R. G..
Prin Ordonanța Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –Serviciul Teritorial București nr. 20/A din 05.04.2013 s-a dispus autorizarea cumpărării sub supravegherea investigatorilor „P. M.” și „B. B.”, ambii lucrători de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București, de către colaboratorul „R. C.” a cantității de 100 de grame de heroină de la numiții „C.” și „G.”, precum și de la alte persoane din anturajul acestora, autorizația fiind valabilă 60 de zile, de la data de 08.04.2013 până la data de 06.06.2013.
La data de 30.07.2013, dispozițiile Ordonanței 30A/05.04.2013 au fost prelungite cu 30 zile până la data de 28.08.2013 inclusiv.
De asemenea, în cauză s-a solicitat și obținut de la Tribunalul București (Autorizație nr. 376/A.I./08.04.2013) autorizarea înregistrării audio/video în mediul ambiental a întâlnirilor și convorbirilor purtate între numiții „C.”, „G.” precum și a altor persoane până în prezent neidentificate și colaboratorul „R. C.”, de la data de 08.04.2013, până la data de 07.05.2013.
La data de 16.05.2013, autorizația 376/AI/2013 a fost reînnoită de Tribunalul București pe o perioadă de 30 zile de la 16.05.2013, până la data de 14.06.2013 (autorizație 524/AI/16.05.2013).
La data de 31.07.2013, autorizația 376/AI/2013 a fost reînnoită de Tribunalul București pe o perioadă de 30 zile de la 31.07.2013 până la data de 29.08.2013 (autorizație 851/AI/31.07.2013).
De asemenea, în cauză s-a emis, pe o perioadă de 30 zile de la data de 08.08.2013 până la data de 06.09.2013, autorizația 889/AI/2013 de către Tribunalul București privind interceptarea, localizarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate pe posturile telefonice cu numerele de apel_ și_ utilizate de inculpatul O. C..
La data de 14.08.2013, Tribunalul București a emis, pe o perioadă de 30 zile de la data de 14.08.2013 până la data de 12.09.2013, autorizația 917/AI/2013 privind interceptarea, localizarea și înregistrarea convorbirilor și comunicărilor telefonice efectuate pe postul telefonic cu numărul de apel_ utilizat de inculpata O. R. G..
Astfel,
1. La data de 21.05.2013, în jurul orei 19.00, colaboratorul „R. C.”- nume de cod s-a deplasat împreună cu investigatorii sub acoperire „P. M.” și „B. B.” în zona Gara de Nord din București, după ce anterior i s-a efectuat un control corporal, negăsindu-se asupra sa substanțe stupefiante sau psihotrope interzise la deținere și i s-a înmânat suma de 140 lei pentru a verifica dacă persoanele denunțate vând droguri, respectiv heroină.
Lucrătorii din cadrul Serviciului Antidrog au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Calea Griviței, sector 1 iar colaboratorul „R. C.” s-a deplasat pe . intrat în curtea imobilului cu numărul 125, a urcat la etajul 2 în locuința inculpaților O. C. și O. R. G. unde se afla aceasta din urmă, ocazie cu care i-a spus acesteia că vrea două doze de heroină.
Inculpata O. R. G. i-a spus că trebuie să-l aștepte pe tatăl său, respectiv pe inculpatul O. C. care e plecat după „marfă”.
După un timp, inculpatul O. C. a revenit în locuință, colaboratorul „R. C.”- nume de cod i-a solicitat două doze de heroină. Inculpatul O. C. a scos din buzunar o pungă cu mai multe doze de heroină și i-a înmânat colaboratorului două doze iar acesta i-a dat suma de 140 lei.
Întrucât inculpatul O. C. i-a solicitat colaboratorului „R. C.” să prepare cele două doze și să-și administreze heroina în locuință, dându-i în acest sens o seringă hipodermică, colaboratorul „R. C.” a profitat de neatenția celor din cameră a părăsit locuința.
După încheierea tranzacției, colaboratorul s-a îndreptat spre investigatorii care îl așteptau în apropiere și le-a predat o seringă hipodermică care conținea heroină preparată, seringă care a fost introdusă într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul nr._ în vederea analizării substanței conținute.
Colaboratorul „R. C.”- nume de cod a fost controlat corporal din nou ocazie cu care asupra sa nu s-au găsit substanțe interzise de lege la deținere ori alte bunuri care să intereseze cauza.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/27.05.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o seringă hipodermică de 100 unități un lichid de culoare maro) conținea 14 unități de lichid în care s-a pus în evidență Heroină, Levomepromazin (Methrimeprazine).
Heroina (diacetilmorfina) face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Proba a fost distrusă, după extracție.
Colaboratorul „R. C.”- nume de cod l-a recunoscut din planșa foto prezentată de lucrătorii de poliție judiciară, pe inculpatul O. C. ca fiind cel care i-a vândut la data de 24.05.2013, două doze de heroină. 2. La data de 04.06.2013, în jurul orei 16.00, colaboratorul „R. C.”- nume de cod s-a deplasat împreună cu investigatorii sub acoperire „P. M.” și „B. B.” în zona Gara de Nord din București, după ce anterior i s-a efectuat un control corporal, negăsindu-se asupra sa substanțe stupefiante sau psihotrope interzise la deținere și i s-a înmânat suma de 140 lei pentru a verifica dacă persoanele denunțate vând droguri, respectiv heroină.
Lucrătorii din cadrul Serviciului Antidrog au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii Calea Griviței, sector 1 iar colaboratorul „R. C.” s-a deplasat pe . intrat în curtea imobilului cu numărul 125, a urcat la etajul 2 în locuința inculpaților O. C. și O. R. G. unde se aflau aceștia, le-a spus că vrea două doze de heroină.
Colaboratorul „R. C.”- nume de cod i-a înmânat suma de 140 lei inculpatului O. C., iar inculpata O. R. G. a scos din buzunar o pungă cu mai multe doze de heroină și i-a remis colaboratorului două doze cu heroină.
Întrucât inculpatul O. C. i-a solicitat colaboratorului „R. C.” să prepare cele două doze și să-și administreze heroina în locuință, dându-i în acest sens o seringă hipodermică, colaboratorul „R. C.” a profitat de neatenția celor din cameră a părăsit locuința.
După încheierea tranzacției, colaboratorul s-a îndreptat spre investigatorii care îl așteptau în apropiere și le-a predat o doză de heroină, doză care a fost introdusă într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul nr._.
Colaboratorul „R. C.”- nume de cod a fost controlat corporal din nou, dar asupra sa nu s-au găsit substanțe interzise de lege la deținere ori alte bunuri care să intereseze cauza.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/07.06.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o folie din material plastic de culoare albă ce conține o pulbere de culoare bej) conținea 0,06 grame de Heroină.
Heroina (diacetilmorfina) face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Proba a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Colaboratorul „R. C.”- nume de cod l-a recunoscut din planșa foto prezentată de lucrătorii de poliție judiciară, pe inculpata O. R. G. ca fiind cea care i-a vândut la data de 04.06.2013, două doze de heroină.
Tranzacția a fost înregistrată în mediul ambiental conform autorizației nr. 376/A.I./08.04.2013 emisă de Tribunalul București și reiese din procesul verbal de redare a înregistrărilor audio/video din data de 06.06.2013.
3. La data de 13.08.2013, în jurul orei 16.00, colaboratorul „R. C.”- nume de cod s-a deplasat împreună cu investigatorii sub acoperire „P. M.” și „B. B.” în zona Gara de Nord din București, după ce anterior i s-a efectuat un control corporal, negăsindu-se asupra sa substanțe stupefiante sau psihotrope interzise la deținere și i s-a înmânat suma de 140 lei pentru a verifica dacă persoanele denunțate vând droguri, respectiv heroină.
Lucrătorii din cadrul Serviciului Antidrog au format un dispozitiv de supraveghere în zona străzii M. V., sector 1 iar colaboratorul „R. C.” s-a deplasat pe . intrat în curtea imobilului cu numărul 16, un imobil dezafectat unde vând în timpul zile droguri inculpații O. C. și O. R. G.. Aici, se afla inculpata O. R. G. căreia colaboratorul i-a înmânat suma de 140 lei iar aceasta i-a remis o doză de heroină, precizându-i că aceasta este mai mare și ar conține cantitatea a trei doze mai mici de heroină.
După încheierea tranzacției, colaboratorului „R. C.” nume de cod a părăsit locuința și s-a îndreptat spre investigatorii care îl așteptau în apropiere și le-a predat heroina care a fost introdusă într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul nr._.
Colaboratorul „R. C.”- nume de cod a fost controlat corporal din nou, ocazie cu care asupra sa nu s-au găsit substanțe interzise de lege la deținere ori alte bunuri care să intereseze cauza.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/21.08.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o folie din material plastic de culoare albă ce conține o pulbere de culoare bej) conținea 0,04 grame de Heroină, Cafeină, Dextrometorfan și Paracetamol.
Heroina (diacetilmorfina) face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Proba a fost distrusă, după extracție.
Tranzacția a fost înregistrată în mediul ambiental conform autorizației nr. 376/A.I./08.04.2013 emisă de Tribunalul București și reiese din procesul verbal de redare a înregistrărilor audio/video din data de 23.08.2013.
Astfel, s-a putut observa cum colaboratorul „R. C.”- nume de cod a intrat în curtea unui imobil și a fost întâmpinat de inculpata O. R. G. care era însoțită de alte două persoane neidentificate. După ce au traversat curtea, au intrat într-un imobil deteriorat situat pe partea stângă față de accesul în curte, apoi într-o cameră.
După scurte discuții neinteligibile, inculpata O. R. G. a ieșit din cameră revenind la scurt timp și înmânându-i colaboratorului ceva care pare a fi o hârtie împăturită. Colaboratorul după ce a luat ceea ce i-a înmânat inculpata, a părăsit imobilul.
La data de 18.09.2013, s-a dispus prin Ordonanța Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial București nr.1244 D/P/2013 conexarea cauzei 1244 D/P/2013 privind pe D. M. I. la dosarul 847 D/P/2013 privind pe inculpații O. C. și O. R. G..
La aceeași dată menționată anterior, s-a dispus prin Ordonanța Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial București nr. 1070 D/P/2013 conexarea cauzei 1070 D/P/2013 privind pe inculpatul R. M. la dosarul 847 D/P/2013 privind pe inculpații O. C. și O. R. G..
Astfel,
1. La data de 11.06.2013, lucrători ai Jandarmeriei Române l-au depistat pe . 1 pe numitul D. M. I., care avea asupra sa o seringă hipodermică care conținea 8 unități de lichid de culoare maro.
Seringa hipodermică respectivă a fost ridicată pentru expertizarea conținutului acesteia și a fost introdusă într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr._.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/26.06.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o seringă hipodermică de 100 unități un lichid de culoare maro) conținea 8 unități de lichid în care s-a pus în evidență Heroină, Paracetamol și Cofeină.
Heroina (diacetilmorfina) face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Proba a fost distrusă, după extracție.
Martorul D. M. I. a declarat că este consumator de heroină și în data de 11.06.2013, în jurul orei 20.00, s-a deplasat pe .. 125 sector 1 unde locuiește inculpatul O. C. căruia i-a înmânat suma de 50 lei și a primit o doză de heroină. La îndemnul inculpatului O. C. pe care îl știe sub apelativul de „C.” și-a preparat doza de heroină într-o seringă hipodermică, a consumat o parte păstrându-și o altă parte pentru mai târziu.
Martorul D. M. I. a precizat că inculpatul O. C. i-a spus să-și prepare „marfa” pentru „a nu fi prins jos de gabori”.
Martorul D. M. I. l-a recunoscut din planșa foto prezentată de lucrătorii de poliție judiciară, pe inculpatul O. C. ca fiind cel care i-a vândut la data de 11.06.2013 o doză de heroină.
2. La data de 22.05.2013, lucrători ai Jandarmeriei Române l-au depistat pe . 1 pe inculpatul Râciu M. care avea asupra sa 41 punguțe din material plastic de culoare albă ce conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie ce părea a fi heroină.
Cele 41 de punguțe au fost ridicate pentru expertizare și au fost introduse într-un plic care a fost sigilat cu sigiliul tip MAI nr._.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/28.05.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că, proba (41 folii din material plastic de culoare albă ce conțin o substanță pulverulentă de culoare bej) conținea 1,96 grame de Heroină.
Heroina (diacetilmorfina) face parte din Tabelul Anexă I din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Cantitatea de 1,77 grame de heroină rămasă după analiza probelor de laborator a fost depusă de organele de poliție la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliției Române prin dovada . nr._/12.06.2013.
Inculpatul R. M. a declarat că, nu este consumator de heroină, cele 41 de doze de heroină fiind încredințate spre păstrare de către „C.” care locuiește pe .. 125 sector 1 contra unei sume de bani, urmând să i le restituie ulterior.
Inculpatul R. M. l-a recunoscut din planșa foto prezentată de lucrătorii de poliție judiciară, pe inculpatul O. C. ca fiind cel care i-a încredințat la data de 22.05.2013 cele 41 doze de heroină, spre păstrare. Declarațiile inculpatului R. M. s-au coroborat cu constatarea din procesul verbal întocmit de jandarmi din care a reieșit că acesta a fost observat cum a intrat la adresa din Calea Griviței nr. 125 sector 1 și ieșit după circa 10 minute fiind, apoi, oprit de lucrători ai Jandarmeriei Române care au găsit asupra lui cele 41 de doze de heroină.
Activitatea infracțională a inculpaților O. C. și O. R. G. a reieșit și din convorbirile telefonice ale acestora, din data de 24.08.2013.
La data de 19.09.2013, organele de poliție au efectuat, în baza autorizației nr. 961/17.09.2013 emisă de Tribunalul București, o percheziție domiciliară în locuința inculpaților O. C. și O. R. G. din București, .. 125, sector 1.
În această locuință nu au fost găsite substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri ilegale.
La data de 19.09.2013, organele de poliție au efectuat, în baza autorizației nr. 962/17.09.2013 emisă de Tribunalul București, o percheziție domiciliară în imobilul folosit de inculpații O. C. și O. R. G. din București, .. 16, sector 1.
În această locuință nu au fost găsite substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului legal sau alte bunuri ilegale.
Inițial, inculpatul O. C. nu a dorit să dea nicio declarație referitor la învinuirea adusă. Ulterior, inculpatul a recunoscut învinuirea adusă arătând că este consumator de heroină și, în acest context, a vândut acest tip de drog de mare risc, unui consumator.
Inculpata O. R. G. a recunoscut învinuirea adusă precizând că a vândut heroină pentru a-și asigura dozele zilnice de heroină pentru consum propriu.
Învinuitul R. M. a recunoscut învinuirea adusă.
Colaboratorul „R. C.”- nume de cod au descris împrejurările comiterii faptelor așa cum au fost descrise în prezentul act, arătând că a cumpărat heroină de la inculpații O. C. și O. R. G. în locuința acestora din Calea Griviței 125 sector 1 și în .. 16 sector 1, cu suma de 70 lei pe doză.
Numitul D. M. I. a recunoscut faptul că seringa hipodermică găsită asupra sa conținea heroină pentru consumul său propriu și o cumpărase de la inculpatul O. C..
Analizând prin coroborare probele administrate, Tribunalul a reținut că situația de fapt expusă în rechizitoriul parchetului a fost dovedită si a reliefat vinovăția inculpaților.
Tribunalul a constatat că vinovăția inculpaților rezultă din coroborarea declarațiilor date de inculpații O. C., O. R.-G. și R. M. în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în care au recunoscut că au deținut diferite cantități de heroină în vederea vânzării si a consumului, cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale.
Din declarația colaboratorului R. C. a rezultat că a cumpărat la data de 21. 05. 2013, precum si la datele de 04. 06. 2013, 13. 08. 2013 de la inculpata O. R.-G., atât prin intermediul inc. O. C., cât și în mod direct, mai multe doze de heroină de la inculpații O. R. si O. C. pentru care a plătit diferite sume de bani .
Totodată din declarația martorului D. M. I. a rezultat că la data de 11.06.2013, în jurul orei 20.00, s-a deplasat pe .. 125 sector 1 unde locuiește inculpatul O. C. căruia i-a înmânat suma de 50 lei și a primit o doză de heroină. La îndemnul inculpatului O. C. pe care îl știe sub apelativul de „C.” și-a preparat doza de heroină într-o seringă hipodermică, a consumat o parte, păstrându-și o altă parte pentru mai târziu.
De asemenea, din rapoartele de constatare tehnico-științifică a rezultat că probele supse analizei conțin HEROINĂ.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/27.05.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o seringă hipodermică de 100 unități un lichid de culoare maro) conținea 14 unități de lichid în care s-a pus în evidență Heroină, Levomepromazin (Methrimeprazine).
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/07.06.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o folie din material plastic de culoare albă ce conține o pulbere de culoare bej) conținea 0,06 grame de Heroină.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/21.08.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o folie din material plastic de culoare albă ce conține o pulbere de culoare bej) conținea 0,04 grame de Heroină, Cafeină, Dextrometorfan și Paracetamol.
Raportul de constatare tehnico – științifică nr._/26.06.2013 al specialiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române- Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor a concluzionat că proba (o seringă hipodermică de 100 unități un lichid de culoare maro) conținea 8 unități de lichid în care s-a pus în evidență Heroină, Paracetamol și Cofeină.
Totodată din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate a rezultat că inculpații au purtat discuții referitoare la droguri si la diferite sume de bani pe care urmau să le încaseze.
În drept faptele inculpatului O. C. care la data de 21.05.2013, a vândut colaboratorului „R. C.”- nume de cod o seringă hipodermică conținând de 14 unități de heroină, cu suma de 140 lei;
- la data de 04.06.2013, a vândut colaboratorului „R. C.”- nume de cod, prin intermediul fiicei sale O. R. G., cantitatea de 0,06 grame heroină cu suma de 140 lei.
- la data de 22.05.2013, i-a înmânat numitului R. M. un număr de 41 doze conținând cantitatea de 1,96 grame de heroină pentru a le depozita.
- la data de 11.06.2013, a vândut numitului D. M. I. heroină pusă în evidență în 8 unități lichid aflat într-o seringă hipodermică cu suma de 50 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.
Pentru infracțiunea săvârșită instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție, la individualizarea căreia a avut în vedere pericolul social concret al acesteia, modalitatea de comitere, în formă continuată, precum si circumstanțele personale ale inculpatului care a săvârșit prezenta infracțiune în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit b Cod penal.
Totodată, Tribunalul a luat în considerare, la individualizarea pedepsei și dispoz. art. 320 ind. 1 C.p.p. referitoare la reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției și a solicitării inculpatului ca judecata să se facă în mod exclusiv, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Faptele inculpatei O. R. G. care la data de 04.06.2013, a vândut împreună cu O. C. cantitatea de 0,06 grame heroină cu suma de 140 lei colaboratorului „R. C.”- nume de cod, iar la data de 13.08.2013 a vândut aceluiași colaborator cu suma de 140 lei cantitatea de 0,04 grame heroină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.
Pentru infracțiunea săvârșită, instanța a aplicat inculpatei o pedeapsă cu închisoarea la individualizarea căreia a avut în vedere dispoz. art. 320 ind 1 C.p.p., precum si modalitatea de comitere a faptei, în formă continuată dar si circumstanțele personale ale inculpatei constând în lipsa antecedentelor penale.
Ca atare, instanța în temeiul disp. art . 2 alin 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art 41 alin 2 din Cp, cu aplicarea art 320/1 din Cp și art 74 lit a din Cp, 76 lit b din Cp a condamnat pe inculpata O. G. N. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Fapta inculpatului R. M. care la data de 22.05.2013, a deținut în vederea vânzării un număr de 41 doze conținând cantitatea de 1,96 grame de heroină pe care le primise de la inculpatul O. C., în vederea păstrării și traficării ulterioare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000.
Pentru fapta săvârșită instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea ale cărei limite au fost reduse cu o treime ca urmare a dispoz art. 320 ind.1 C.p.p., la individualizarea căreia a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, modalitatea de comitere dar si circumstanțele personale ale inculpatului ( necunoscut cu antecedente penale).
In consecință, instanța, în temeiul disp. art 2 alin 1, 2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art 320/1 din Cp și art 74 lit a din Cp, 76 lit b din Cp a condamnat pe inculpatul R. M. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Împotriva acestei soluții au declarat apel inculpații O. C. și O. R. G..
Apelantul inculpat O. C. a solicitat instanței de apel pronunțarea unei pedepse mai reduse, arătând că legea actuală prevede pedepse mai mici pentru fapta reținută în sarcina inculpatului. Astfel, a solicitat reducerea pedepsei cu o treime, conform dispozițiilor art. 396 alin. 10 N.C.p.p. și dispunerea unei pedepse orientate către minimul special, având în vedere cantitățile mici de heroină puse în vânzare.
Apelanta inculpată O. R. G. a solicitat instanței de apel dispunerea unei pedepse mai mici decât cea de 4 ani primită la fond, astfel încât să permită aplicarea dispozițiilor art. 91 C.p. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere că inculpata îndeplinește condițiile prevăzut de articolul indicat. Învederează instanței că inculpata a beneficiat de prevederile art. 374 alin. 4 coroborat cu art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p. A mai solicitat instanței reținerea dispozițiilor art. 74 lit. e, f și g C.p. privind individualizarea pedepsei, art. 72 C.p privind computarea duratei măsurii arestului preventiv, precum și circumstanțele personale ale inculpatei care nu are antecedente penale și a avut o atitudine de recunoaștere și regret a faptei.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate atât prin prisma motivelor invocate de inculpați, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art.417 C.p.p. și art. 419 C.p.p., constată următoarele:
Curtea arată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și având în vedere că inculpații O. R. G., O. C. și R. M. au solicitat ca judecata să aibă loc în condițiile art.3201 Codul de procedură penală din 1969, până la începerea cercetării judecătorești, a constatat în mod corect că din actele de urmărire penală efectuate, rezultă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați.
Astfel, din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, a rezultat că inculpatul O. C. la data de 21.05.2013, a vândut colaboratorului „R. C.”- nume de cod o seringă hipodermică conținând de 14 unități de heroină, cu suma de 140 lei; la data de 04.06.2013, a vândut colaboratorului „R. C.”- nume de cod, prin intermediul fiicei sale O. R. G., cantitatea de 0,06 grame heroină cu suma de 140 lei; la data de 22.05.2013, i-a înmânat numitului R. M. un număr de 41 doze conținând cantitatea de 1,96 grame de heroină pentru a le depozita; la data de 11.06.2013, a vândut numitului D. M. I. heroină pusă în evidență în 8 unități lichid aflat într-o seringă hipodermică cu suma de 50 lei.
În cea ce o privește pe inculpata O. R. G. s-a reținut că, la data de 04.06.2013, a vândut împreună cu inculpatul O. C. cantitatea de 0,06 grame heroină cu suma de 140 lei colaboratorului „R. C.”- nume de cod, iar la data de 13.08.2013 a vândut aceluiași colaborator cu suma de 140 lei, cantitatea de 0,04 grame heroină .
Referitor la inculpatul R. M. s-a reținut că, la data de 22.05.2013, a deținut în vederea vânzării un număr de 41 doze conținând cantitatea de 1,96 grame de heroină pe care le primise de la inculpatul O. C., în vederea păstrării și traficării ulterioare.
Situația de fapt rezultă din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu; procese verbale predare primire; rapoarte de constatare tehnico - științifice nr._/27.05.2013,_/07.06.2013,_/21.08.2013,_/26.06.2013 și_/28.05.2013; procese verbale consemnare declarații colaborator „R. C.”; procese verbale investigatori „P. M.” și „B. B.”; procese verbale de constatare întocmite de lucrătorii de poliție; declarații martor D. M. I.; declarații inculpat R. M.; declarații inculpați O. C. și O. R. G.; 1 Cd marca T. inscripționat „1826/II/1/2013- 874D/P/2013 Serviciul Teritorial București”.
În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților, instanța constată că sunt aplicabile normele reglementate de art. 5 din Legea nr. 286/2009 ce reprezintă Codul penal, care prevăd că, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
Astfel, prin art. 81 pct. 1 din Legea nr. 187/2012, se modifică limitele legale ale pedepsei prevăzute pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 al.1 și 2 din Legea nr.143/2000, în sensul stabilirii unor limite reduse, de la 5 la 12 ani, față de 10 la 20 de ani, cum au fost prevăzute de reglementarea anterioară.
În ceea ce privește prevederile legale privind infracțiunea continuată ( art. 41 al. 2 din Codul penal din 1969) și recidiva ( art. 37 Codul penal din 1969), acestea se regăsesc în reglementarea în vigoare la momentul judecării apelului, în prevederile art. 35 al. 1 din Codul penal, respectiv art. 41 din Codul penal.
În operațiunea de determinare a legii penale mai favorabile aplicabile inculpaților instanța se va raporta la regula, consacrată în literatura juridică, potrivit căreia, atunci când legile penale succesive cuprind în același timp unele dispoziții mai favorabile și altele mai severe, „ o combinare a dispozițiilor favorabile din ambele legi este hibridă și duce la crearea, pe cale judecătorească, a unei a treia legi (lex tertia) și este inadmisibilă, deoarece ar însemna ca organele judiciare să exercite un atribut care nu revine acestora. Prin urmare, dintre legile succesive, urmează să se aplice numai una dintre ele, în exclusivitate. Pentru aceasta se va ține seama care dintre legile succesive – în cazul concret – permite aplicarea unei pedepse mai mici.” ( V. Dongoroz ș.a. „Explicații teoretice al Codului penal român”, Editura Academiei Române, București, 2003, Vol. I, fila 71).
Chiar și în reglementarea actuală a dispozițiilor privind aplicarea legii penale mai favorabile, în art. 5 din Codul penal se face referire la aplicarea legii penale mai favorabile, în întregul ei și nu a dispozițiilor legale mai favorabile.
Astfel, instanța de apel, va analiza criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 din Codul penal respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului.
După aprecierea, în funcție de limitele speciale ale pedepsei, a pedepsei aplicabile fiecăruia dintre inculpați și pentru fiecare infracțiune reținută în sarcină precum și aplicarea celorlalte instituiții de drept, ca de exemplu, regimul sancționator al pluralității de infracțiuni sau ale cazurilor de reducere a pedepsei, instanța va determina, în funcție de pedeapsa rezultantă finală, posibilitatea aplicării pedepselor accesorii și complementare, legea penală mai favorabilă în întregul său.
În privința inculpatului O. C., instanța de apel, are în vedere, la aprecierea individualizării pedepsei, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (în formă continuată), precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii ( s-a reținut că inculpatul a săvârșit o infracțiunea gravă, de trafic de droguri de mare risc, ce prezintă un potențial pericol de o mare gravitate asupra sănătății persoanelor) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului ( inculpatul este recidivist, fiind multiplu condamnat anterior atât pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 4 din Legea nr.143/200 cât și pentru infracțiuni contra patrimoniului), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal ( a recunoscut săvârșirea faptelor), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (are familie, 38 de ani), dar și limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății, reduse cu o treime potrivit art.396 al. 10 C.p.p.
Așa fiind, văzând și că instanța de fond a aplicat inculpatului O. C. o pedeapsă situată aproape de minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime prin reținerea prevederilor art. 3201 Codul de procedură penală din 1969 și că nu a aplicat inculpatului un spor pentru săvârșirea infracțiunii în formă continuată, iar potrivit art. 418 din Codul de procedură penală, instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, va aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special, redus cu o treime, stabilind un cuantum al pedepsei la 4 ani închisoare, care, în opinia instanței de apel, corespunde scopului pedepsei .
Astfel, instanța constată că, raportat la noile limite speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/200, dar și cu reținerea regimului sancționator pentru infracțiunea continuată, reglementat de art. 36 din Codul penal și recidivă, reglementat de art. 43 din Codul penal, este mai favorabilă legea nouă, așa încât instanța, în conformitate cu prevederile art.386 alin.1 Cod proc.pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului O. C., potrivit noilor reglementări, din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. din 1969 și art. 37 lit. b C.p. din 1969, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 41 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 41 C.p., și art. 396 al.10 C.p.p., va condamna pe inculpatul O. C. la pedeapsa de 4 ani închisoare
În privința pedepselor complementare, instanța constată că acestea au fost menținute prin noua reglementare a infracțiunii dedusă judecății, astfel încât instanța de apel va interzice drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, acestea având același conținut ca pedepsele complementare aplicate de instanța de fond, prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969.
Potrivit art. 65 din Codul penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 al. 1 lit. a, b și lit. d-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, astfel încât va interzice inculpatului O. C., ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei.
În privința inculpatei O. R. G., instanța de apel, are în vedere, la aprecierea individualizării pedepsei, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (în formă continuată), precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii ( s-a reținut că inculpata a săvârșit o infracțiunea gravă, de trafic de droguri de mare risc, ce prezintă un potențial pericol de o mare gravitate asupra sănătății persoanelor) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului ( inculpatei i-au fost aplicate sancțiuni administrative, pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (a recunoscut săvârșirea faptelor), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (are familie, 22 de ani), dar și limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății, reduse cu o treime potrivit art.396 al. 10 C.p.p.
Curtea constată instanța de fond a aplicat inculpatei O. R. G. o pedeapsă situată sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime prin aplicarea prevederilor art. 3201 Codul de procedură penală din 1969, ca efect al reținerii circumstanței atenuante prevăzute de at. 74 al. 1 lit.a din Codul penal din 1969 și că nu a aplicat inculpatei un spor pentru săvârșirea infracțiunii în formă continuată.
Potrivit art. 418 din Codul de procedură penală, instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, așa încât va aplica inculpatei o pedeapsă orientată spre minimul special, redus cu o treime, potrivit art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, ca urmare a recunoașterii vinovăției și cu încă o treime, potrivit art. 76 din Codul penal, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 al. 2 lit. b C.p., constând în aceea că inculpata, săvârșind infracțiunea împreună cu inculpatul O. C., tatăl său, a fost influențată, prin autoritatea părintească a acestuia în adoptarea acestui comportament infracțional, stabilind un cuantum al pedepsei la 3 ani închisoare, care, în opinia instanței de apel, corespunde scopului pedepsei .
Astfel, instanța constată că, raportat la noile limite speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/200, dar și cu reținerea regimului sancționator pentru infracțiunea continuată, reglementat de art. 36 din Codul penal, este mai favorabilă legea nouă, așa încât instanța, în conformitate cu prevederile art.386 alin.1 Cod proc.pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei O. R. G., potrivit noilor reglementări, din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. din 1969, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p. și art. 35 al. 1 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 396 al.10 C.p.p., art. 75 al. 2 lit. b C.p. și art. 76 C.p., va condamna pe inculpata O. R. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În privința pedepselor complementare, instanța constată că acestea au fost menținute prin noua reglementare a infracțiunii dedusă judecății, astfel încât instanța de apel va interzice drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, acestea având același conținut ca pedepsele complementare aplicate de instanța de fond, prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969.
Potrivit art. 65 din Codul penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 al. 1 lit. a, b și lit. d-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, astfel încât va interzice inculpatei O. R. G., ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel apreciază că este oportună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art.91 C.p., pe un termen de supraveghere de 3 ani, raportat la împrejurarea că inculpata nu a mai fost condamnată anterior și la aceea că, odată stabilită o pedeapsă cu executare pentru inculpatul O. C., tatăl acesteia, ce duce la separarea de acesta, sub influența căruia inculpata a adoptat comportamentul infracțional, poate avea drept consecință favorabilă o reevaluare a comportamentului viitor.
În baza art. 93 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 al. 2 din Codul penal, va impune inculpatei să execute obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public – Sector 1 sau Administrația Domeniului Public – Sector 2, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
În privința inculpatului R. M., prin extinderea efectului apelurilor formulate de inculpații O. C. și O. R. G., instanța de apel, are în vedere, la aprecierea individualizării pedepsei, criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 74 Cod penal, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (acesta a săvârșit un singur act material), precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii ( s-a reținut că inculpatul a săvârșit o infracțiunea gravă, de trafic de droguri de mare risc, ce prezintă un potențial pericol de o mare gravitate asupra sănătății persoanelor) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului ( inculpatul nu are antecedente penale), conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal ( a recunoscut săvârșirea faptelor), nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (are familie, 31 de ani), dar și limitele speciale ale pedepsei pentru infracțiunea dedusă judecății, reduse cu o treime potrivit art.396 al. 10 C.p.p.
Curtea constată că instanța de fond a aplicat inculpatului R. M. o pedeapsă situată sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime prin aplicarea prevederilor art. 3201 Codul de procedură penală din 1969 ca efect al reținerii circumstanței atenuante prevăzute de at. 74 al. 1 lit. a din Codul penal din 1969 .
Potrivit art. 418 din Codul de procedură penală, instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel care a declarat apel, așa încât va aplica inculpatului o pedeapsă orientată spre minimul special, redus cu o treime, potrivit art. 396 al. 10 din Codul de procedură penală, ca urmare a recunoașterii vinovăției și cu încă o treime, potrivit art. 76 din Codul penal, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 75 al. 2 lit. b C.p., constând în aceea că inculpatul a deținut o cantitate de 1, 96 grame de heroină, pe care însă nu le-a pus în vânzare, stabilind un cuantum al pedepsei la 2 ani și 4 luni închisoare, care, în opinia instanței de apel, corespunde scopului pedepsei.
Astfel, instanța constată că, raportat la noile limite speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/200, este mai favorabilă legea nouă, așa încât instanța, în conformitate cu prevederile art.386 alin.1 Cod proc.pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului R. M., potrivit noilor reglementări, din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p., art. 396 al. 10 C.p.p., art. 75 al. 2 lit. b C.p. și art. 76 C.p., va condamna pe inculpatul R. M. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.
În privința pedepselor complementare, instanța constată că acestea au fost menținute prin noua reglementare a infracțiunii dedusă judecății, astfel încât instanța de apel va interzice drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei, acestea având același conținut ca pedepsele complementare aplicate de instanța de fond, prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a și b din Codul penal din 1969.
Potrivit art. 65 din Codul penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 al. 1 lit. a, b și lit. d-o, a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară, astfel încât va interzice inculpatului R. M., ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b din Codul penal, pe durata executării pedepsei.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța de apel apreciază că, raportat la împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, este oportună suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în baza art.91 C.p., pe un termen de supraveghere de 2 ani și 4 aluni.
În baza art. 93 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 al. 2 din Codul penal, va impune inculpatului să execute obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile, la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public – Sector 1 sau Administrația Domeniului Public – Sector 2, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
Față de cele reținute, în baza art. 419 C.p.p., va extinde efectele apelurilor formulate de inculpații O. C. și O. R. G., în privința inculpatului R. M..
Constatând că apelurile formulate sunt întemeiate, în baza art. 421 pct. 2 lit.a C.p.p., va admite apelurile formulate de inculpații O. C. și O. R. G..
Va desființa, în parte, sentința penală nr. 865 din 26.11.2013, pronunțată de Tribunalul București. Secția a II-a penală și în fond, rejudecând:
1.Inculpatul O. C.
În baza art.386 alin.1 Cod proc.pen., va schimba încadrarea juridică din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. din 1969 și art. 37 lit. b C.p. din 1969, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 41 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 41 C.p., și art. 396 al.10 C.p.p., va condamna pe inculpatul O. C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și va interzice drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 65 al. 1 C.p., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 424 al. 3 C.p.p., va deduce, din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestării preventive de la 19.09.2013 la zi.
2.Inculpata O. R. G.
În baza art.386 alin.1 Cod proc.pen., va schimba încadrarea juridică din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. din 1969, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p. și art. 35 al. 1 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 396 al.10 C.p.p., art. 75 al. 2 lit. b C.p. și art. 76 C.p., va condamna pe inculpata O. R. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare și va interzice drepturile prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p., pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 al. 1 C.p., va interzice inculpatei drepturile prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe durata executării pedepsei.
În baza art.91 C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.
În baza art. 93 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 al. 2 din Codul penal va impune inculpatei să execute obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public – Sector 1 sau Administrația Domeniului Public – Sector 2, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
În baza art. 399 al. 3 lit. b C.p.p., va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei O. R. G., dacă nu este arestată în altă cauză.
Va constata că inculpata a fost reținută și arestată de la data de 19.09.2013 până la data punerii în libertate.
3. Inculpatul R. M.
În baza art.386 alin.1 Cod proc.pen. va schimba încadrarea juridică din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p., art. 396 al. 10 C.p.p., art. 75 al. 2 lit. b C.p. și art. 76 C.p., va condamna pe inculpatul R. M. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 al. 1 C.p., va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 91 C.p., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni.
În baza art. 93 al. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 al. 2 din Codul penal, va impune inculpatului să execute obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile, la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public – Sector 1 sau Administrația Domeniului Public – Sector 2, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., va atrage atenția inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevederi și obligației impuse de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 300 de lei, se vor avansa din fondurile Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Extinde efectele apelurilor formulate de inculpații O. C. și O. R. G., în privința inculpatului R. M..
Admite apelurile formulate de inculpații O. C. și O. R. G..
Desființează, în parte, sentința penală nr. 865 din 26.11.2013, pronunțată de Tribunalul București. Secția a II-a penală și în fond, rejudecând:
1.Inculpatul O. C.
Schimbă încadrarea juridică din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. din 1969 și art. 37 lit. b C.p. din 1969, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 41 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 41 C.p., și art. 396 al.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul O. C. la pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei. În baza art. 65 al. 1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe durata executării pedepsei.
Deduce, din durata pedepsei aplicate, durata reținerii și arestării preventive de la 19.09.2013 la zi.
2.Inculpata O. R. G.
Schimbă încadrarea juridică din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. din 1969, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p. și art. 35 al. 1 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif. cu aplic. art. 5 C.p., art. 35 al. 1 C.p., art. 396 al.10 C.p.p., art. 75 al. 2 lit. b C.p. și art. 76 C.p., condamnă pe inculpata O. R. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p., pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 al. 1 C.p., interzice inculpatei drepturile prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe durata executării pedepsei.
În baza art.91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
Impune inculpatei să execute obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile, la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public – Sector 1 sau Administrația Domeniului Public – Sector 2, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., atrage atenția inculpatei că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevedere și obligația impusă de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
În baza art. 399 al. 3 lit. b C.p.p., dispune punerea de îndată în libertate a inculpatei O. R. G., dacă nu este arestată în altă cauză. Constată că inculpata a fost reținută și arestată de la data de 19.09.2013 până la data punerii în libertate.
3. Inculpatul R. M.
Schimbă încadrarea juridică din infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000, în infr. prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p.
În baza art. 2 al. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 modif., cu aplic. art. 5 C.p., art. 396 al. 10 C.p.p., art. 75 al. 2 lit. b C.p. și art. 76 C.p., condamnă pe inculpatul R. M. la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
În baza art. 65 al. 1 C.p., interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 al. 1lit. a și b C.p., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 91 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni.
Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. Impune inculpatului să execute obligația de a frecventa două programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 zile, la una din următoarele două entități: Administrația Domeniului Public – Sector 1 sau Administrația Domeniului Public – Sector 2, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 al. 2 C.p.p., atrage atenția inculpatului că, în cazul în care, pe parcursul termenului de supraveghere, nu respectă, cu rea-credință, măsurile de prevederi și obligației impuse de instanță, precum și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 300 de lei, se avansează din fondurile Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. A. P. M.
GREFIER,
T. S.
Red.I.C.- Dact-6 ex/20.02.2014 - T.B.S.II.P.-jud.G.C.
| ← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006.... | Îndreptare eroare materială. Art.194 şi urm. C.p.p.. Decizia... → |
|---|








