Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 245/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 245/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 245/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 245/A
Ședința publică de la 23.09.2013
Curtea constituită din:
P.- O. B.
JUDECATOR- S. C.
GREFIER- D. P.
* * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T – STRUCTURA CENTRALĂ– a fost reprezentat de procuror C. M..
Pe rol soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T împotriva sentinței penale nr. 344/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata inculpată D. F. M., personal și asistată de avocat Kozst A. cu împuternicire avocațială nr._/2013 și de avocat desemnat din oficiu I. R., cu delegație avocațială nr._/2013.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se prezintă avocat din oficiu I. R. și solicită a se lua act de încetarea mandatului pentru intimata inculpată, prin prezentarea apărătorului ales.
Curtea constată încetată delegația avocatului din oficiu desemnat pentru intimata inculpată și dispune acordarea onorariului parțial în cuantum de 50 lei.
În temeiul art. 318 C.pr.pen, se procedează la verificarea identității intimatei inculpate D. F. M., legitimată cu CI . nr._.
Reprezentantul Ministerului Public solicită schimbarea încadrării juridice a faptei de deținere de droguri de risc pentru consum propriu în formă continuată, în atâtea infracțiuni câte acte materiale sunt, urmând a se reține, în loc de infracțiunea continuată prevăzută de art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., cinci infracțiuni de deținere în vederea consumului propriu în concurs.
Apărătorul ales al intimatei inculpate solicită respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice, considerând că a există o singură rezoluție infracțională, cele 5 sticluțe de ketamină se aflau în geantă una lângă cealaltă.
Apărătorul ales al intimatei inculpate, având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv dovada faptului că intimata are un loc de muncă, caracterizări.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune administrării probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Curtea încuviințează depunerea de înscrisuri în circumstanțiere și constată proba administrată prin atașarea înscrisurilor la dosar. Ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că P. a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 344/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, apreciind greșită modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatei și modalitatea de executare a pedepsei, sens în care solicită a fi avute în vedere motivele de apel formulate în scris și depuse la dosar.
Arată că parte a inculpaților din prezenta cauză au solicitat aplicarea prev. art. 320/1 C.pr.pen, instanța stabilind o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere. În privința inculpatei, cauza s-a disjuns, formându-se un nou dosar și instanța de fond aplicându-i o pedeapsă de 3 ani cu aplicarea art. 86/1,2 C.pen.
Precizează că inculpata a dorit să fie judecată potrivit procedurii clasice, mai mult aceasta a fost anterior sancționată administrativ pentru comiterea aceluiași gen de fapte și a mai fost condamnată cu aplicarea art. 86/1 C.pen, împlinindu-se însă termenul de reabilitare.
În raport de aceste considerente, apreciază că inculpatei trebuia să i se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat, iar ca modalitate de executare să se aplice detenția.
În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice, din doctrină și practica judiciară a Curții de Apel București - Secția a II-a penală (decizia nr. 523/2004) rezultă că infracțiunea prev. de art. 4 din Legea nr. 143/2000 este o infracțiune continuă, nesusceptibilă de forma continuată. Solicită pentru fiecare faptă de deținere condamnarea inculpatei și aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni.
Concluzionând, solicită admiterea apelului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desființarea sentinței penale atacate și ca urmare a rejudecării, condamnarea inculpatei pentru fiecare din infracțiunile de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, iar ca modalitate de executare detenție și obligarea inculpatei la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Apărătorul ales al intimatei inculpate, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de parchet și menținerea sentinței penale pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, pedeapsa stabilită fiind corect individualizată. P. consideră că opțiunea inculpatei de a nu solicita a fi judecată după procedura prev. de art. 320/1 C.pr.pen atrage în privința acesteia o periculozitate sporită.
Arată că cea mai mare parte a inculpaților care solicită a beneficia de prev. de art. 320/1 C.pr.pen, nu recunosc și regretă faptele comise, ci doar doresc a li se reduce cuantumul pedepsei ce li se poate aplica. Inculpata nu a recunoscut fapta comisă, deoarece nu a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, aspect în raport de care nu putea solicita aplicarea prev. art. 320/1 C.pr.pen.
Apreciază că instanța de fond, care a audiat nemijlocit inculpata, a individualizat corect pedeapsa aplicată acesteia.
Privind antecedența penală a inculpatei, aceasta a fost avută în vedere de instanță, însă în mod corect s-a reținut și aplicabilitatea art.74,76 C.pen. Instanța de fond a considerat că amenzile administrative aplicate pentru deținerea in vederea consumului de substanțe de risc nu atrag o agravare în ceea ce privește individualizarea, iar privind acea condamnare anterioară inculpata este reabilitată. Arată că timp de 6 ani de zile inculpata s-a prezentat în fața Serviciului de reintegrare și reinserție socială a inculpaților, astfel consideră că aceasta a făcut dovada reabilitării și îndreptării sale.
În opinia apărării, faptele reținute în sarcina inculpatei nu pot fi numite infracțiuni, arată că acele substanțe erau deținute în vedere consumului, însă grupul nu se afla pe teritoriul țării, consideră că aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării pedepsei este o sancțiune echitabilă în raport de tot acel grup.
Precizează că întreg grupul a mers în Bulgaria pentru a se aproviziona cu ketamină, cu o concentrație mult mai mică de 10% decât aceea reținută în rechizitoriu, în vederea consumului. În acest context, inculpata nu a recunoscut fapta, apreciind că nu constituie infracțiune.
Menționează că inculpata a dat dovadă de îndreptare, are două locuri de muncă, aspecte în raport de care apreciază clemența instanței de fond ca fiind justificată și solicită respingerea apelului parchetului.
Intimata inculpată, având ultimul cuvânt, arată că nu a recunoscut fapta deoarece posesia nu a avut loc pe teritoriul României, consideră că nu este vinovată și că a avut o atitudine ireproșabilă, menționează că lasă soluționarea apelului la aprecierea Curții. În susținerea celor învederate depune note scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 344 din data de 25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr._, în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen, art. 75 lit. a C.pen, art. 74 alin. 2 C.pen, art. 76 alin. 1 lit. c C.pen și alin. 3 C.pen, a fost condamnată inculpata D. F. M. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen, pe durata prevăzută de respectivul articol.
În baza art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen, art. 74 alin. 2 C.pen și art. 76 alin. 1 lit. e teza I C.pen, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen, pe durata prevăzută de respectivul articol.
În baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen, art. 75 lit. a C.pen, art. 74 alin. 2 C.pen și art. 76 alin. 1 lit. a și alin. 3 C.pen, a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 C.pen, s-au interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen, pe durata prevăzută de respectivul articol.
În baza art. 33 - 34 C.pen, s-a constatat că infracțiunile sunt concurente și s-a dispus contopirea pedepselor stabilite, inculpata executând pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C.pen. rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 861 – 862 C.pen, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatei, stabilindu-se un termen de încercare de 8 ani pentru aceasta.
În baza art. 863 alin. 1 și alin. 3 C.pen, a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte lunar la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor, după programul ce va fi stabilit de această instituție;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
e) să nu intre în legătură cu ceilalți inculpați din cauză;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în scopul dezintoxicării.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 C.pen.
S-a făcut aplicarea art.71 alin.5 C.pen.
S-a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008.
În baza art.88 C.pen s-a dedus din durata pedepsei aplicate, reținerea și arestul preventiv, începând cu 06.11.2012 și până la zi.
În baza art. 350 alin. 3 lit. b C.pr.pen, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei de sub puterea MAP nr. 101/06.11.2012 emis de Tribunalul D. în dosarul nr._/63/2012.
În baza art. 109 alin. 4 C.pr.pen, s-au restituit inculpatei un telefon mobil Nokia 6303c, IMEI_, cartelă S. Vodafone seria_ cu nr._ și un telefon mobil Nokia 3720c-2, IMEI_, cartelă S. Vodafone seria_ și card de memorie micro SD, capacitatea 1GB.
S-a luat act că dispoziția privind confiscarea, în temeiul art. 17 și 18 din Legea nr. 143/2000 și art. 118 lit. f C.pen, a fost luată prin S.P. nr. 155/04.03.2013 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului București Secția I Penală.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților B. E.-E., Imreh C.-A., D. F.-M., D. D.-M.-A. și O. A., în stare de libertate, pentru comiterea mai multor infracțiuni, astfel:
- B. E.-E., zis „U.” - pentru o infracțiune continuată de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin/2 C.pen. și art. 15 lit. a C.pen., o infracțiune continuată de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și o infracțiune de trafic internațional (introducerea în țară, fără drept) de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 75 lit. a C.pen..
- Imreh C.-A. - pentru o infracțiune continuată de trafic de droguri de risc. prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 15 lit. a C.pen., o infracțiune continuată de consum și/sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și o infracțiune de trafic internațional (introducerea în țară, fără drept) de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. J5 lit. a C.pen..
- D. F.-M. - pentru o infracțiune continuată de trafic de droguri de risc. prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a C.pen., o infracțiune continuată de consum și/sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și o infracțiune continuată de trafic internațional (introducerea în țară, fără drept) de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a C.pen.
- D. D.-M.-A. - pentru o infracțiune continuată de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a C.pen., o infracțiune continuată de consum și/sau deținere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și o infracțiune continuată de trafic internațional (introducerea în țară, fără drept) de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 75 lit. a C.pen.
- O. A. – pentru o infracțiune de trafic internațional de droguri de risc, prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a C.pen și o infracțiune de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 75 lit. a C.pen.
S-a reținut că inculpații procurau ketamină fie din surse interne, substanțe de uz veterinar cu denumirea comercială Calypsol și/sau Vetased, dar mai ales din Bulgaria (produsul denumit Anaket 10% anestetic). De cele mai multe ori sursa originară era una externă.
În luna septembrie 2012, inculpații D. D. M. A. și D. F.-M. i-au vândut/oferit ketamină învinuitului C. M.-Eugeniu (persoană aflată atunci în investigații pentru distribuirea de droguri de risc, îndeosebi marijuana, inclusiv unor persoane din C.). Interceptarea și înregistrarea convorbirilor/comunicărilor efectuate prin telefon de cei doi inculpați a permis nu numai identificarea surselor de aprovizionare (de exemplu, unul dintre furnizorii interni de ketamină, droguri de risc procurate de fapt tot din Bulgaria, era învinuitul C. A. B., cel care le-a facilitat contactul cu furnizorul primar), dar a dus și la extinderea investigației asupra inculpaților B. E.-E. și Imreh C.-A., la rândul lor distribuitori de ketamină, procurată din aceeași sursă externă sau din surse interne proprii (de ex. un medic veterinar din Roșiorii de Vede).
Inculpații D. D.-M.-A. și D. F.-M. cumpărau de regulă ketamină (așa cum fac dovada mesajele SMS din perioada mai-iulie 2012 stocate în memoria unui telefon mobil folosit de inculpata D. F.-M.), de la un medic veterinar din R., Bulgaria, persoană denumită de ei „doctor Danubius”, utilizatorul postului telefonic cu numărul +_.
În perioada supusă investigației, au cumpărat prima oară ketamină din R. la data de 20.09.2012. O parte a drogurilor de risc deținute în acea perioadă a fost distribuită utilizatorilor terminalelor mobile_,_,_ (posibil P. G. V.),_,_ și_, persoane de sex masculin sau feminin trimise la ei de învinuiții C. M. Eugeniu și L. Laurian A., zis „A.”. Altă cantitate (mai exact alt volum întrucât vorbim de substanțe lichide) a fost cumpărată la data de 02.10.2012.
În perioada 11-12.10.2012 inculpații D. D.-M.-A. și D. F.-M. au cumpărat droguri de risc - ketamină în valoare de aproximativ 1000 euro, tot din Bulgaria, dar de a un alt dealer, nominalizat în convorbirile telefonice drept „Atlantic” - utilizatorul postului telefonic cu numărul (00)_, persoană ce locuiește la vreo 400 km de graniță. La data de 14.10.2012 nu distribuiseră încă toate drogurile deținute. Inculpații au ieșit și intrat din/în țară prin P.T.F. G., cu autoturismul Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare_ (înmatriculat pe numele N. M.).
D. D. M. A. și D. F.-M. au mai fost în Bulgaria să procure ketamină de la același dealer și în perioadele 22-23.10.2012 și 27-28.10.2012 (când au suferit un accident ce i-a împiedicat să se mai folosească de autoturism o perioadă de timp).
La data de 05.11.2012, inculpații D. F.-M., B. E.-E., Imreh C.-A., O. A. și D. D.-M. A., au cumpărat de la un furnizor (cetățean bulgar neidentificat, probabil medic veterinar) din R., Bulgaria, cu suma de 550 EUR, un număr de 5 (cinci) flacoane de sticlă (sticluțe) cu ketamină ANAKET 10% anestetic de câte 50 ml fiecare. Se deplasaseră în Bulgaria cu autoturismul Renault Megane Classic cu nr. de înmatriculare_, condus de inculpatul O. A., deținătorul legitim.
Un număr de 4 (patru) flacoane de sticlă au fost descoperite asupra unora dintre ei, ascunse în lenjeria intimă a inculpaților O. A. și B. E.-E. (fiecare câte o sticluță) sau în geanta inculpatei D. F.-M. (două sticluțe), în P.T.F. G., la revenirea în țară, în jurul orei 19:00, odată cu efectuarea unor percheziții corporale și asupra vehiculului. Cel de-al cincilea flacon a fost descoperit în portiera dreaptă a autovehiculului, în dreptul inculpatului B. E. E., asupra căruia a mai fost descoperit, tot în lenjeria intimă, un al șaselea flacon de sticlă, de alte dimensiuni și culoare, ce conținea 20 ml de lichid incolor în care a fost pus în evidență tot ketamină - proba 2. Inculpatul B. E. E. diluase o parte din conținutul unui flacon original pentru consum.
Intenția certă de revânzare a drogurilor (cel puțin în parte) achiziționate din Bulgaria reiese dintr-un mesaj transmis la data de 05.11.2012 de inculpatul B. E.-E. lui P. A. C., dar și indirect, din conținutul altor mesaje primite de inculpați după întoarcerea în țară.
Asupra lor sau în autoturism, au mai fost descoperite și un număr de 12 (douăsprezece) seringi hipodermice: 3 seringi hipodermice de 100 unități care prezentau urme de materie (proba nr. 3); 7 seringi hipodermice de 100 unități fără urme de materie (proba nr. 4); o seringă de 10 ml cu urme de materie (proba nr. 5) și o seringă de 5 ml cu urme de materie (proba nr. 6). In seringile care prezentau urme de materie, analiza fizico-chimă a evidențiat ketamină, o dovadă că au fost folosite de inculpați, poate chiar la data de 05.11.2012.
Inculpații D. D.-M.-A. și D. F. M. au distribuit (cu titlu oneros - vânzare, majoritatea operațiunilor sau, mai rar, cu titlu gratuit - oferire punere la dispoziție) ketamină unui anume „Marci” - utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la datele de 29.09.2012, 16.10.2012 și 17.10.2012), lui R. A. zis „M.” (de ex. o „sticlă” la data de 15.10.2012 și 20 ml la data de 16.10.2012), unei anume „Dodo”, utilizatoarea terminalului mobil cu numărul_, cel mai probabil titulara de abonament C. G. A. (de ex. la data de 15.10.2012), învinuitului L. Laurian A. - „A.” (de ex. la datele de 16.10.2012 - 10 ml, 17.10.2012 și 25.10.2012), utilizatorului terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la data de 01.10.2012), utilizatorului terminalului mobil cu numărul_, abonament înregistrat pe . (de ex. la data de 02.10.2012), martorului I. Voronenco A., zis „C.”, utilizatorul terminalului mobil cu numărul_, abonament . (de ex. la datele de 02.10.2012 și 17.10.2012, unui anume „P.”, cel mai probabil A. A. P., titularul de abonament, utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la data de 04.10.2012), utilizatorului terminalului mobil cu „numărul_ (de ex. la data de 14.10.2012), unui anume „L.”, utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (unul dintre cei mai fideli „clienți”, de ex. la datele de 14.10.2012, 16.10.2012 - 30 ml, 17.10.2012 - o „butelie”, 20.10.2012 - o „butelie”, 24.10.2012 - tot o „butelie” și 31.10.2012 - 20 ml), unui anume „A.” (probabil tot P. A., împreună cu o G.) utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la datele de 14.10.2012 și 20.10.2012 - 10/15 ml), unui anume „A./regizorul” utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la datele de 15.10.2012 și 18.10.2012), utilizatorului terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la data de 16.10.2012), unui anume „Patrie”, utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la data de 16.10.2012), unui anume „B.”, utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la data de 17.10.2012), utilizatorului terminalului mobil cu numărul_ (acuzat de inculpatul D. D.-M.-A. de furtul unei „sticle” la data de 17.10.2012), utilizatorului terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la data de 18.10.2012 - 50 ml), lui P. A. , utilizatorul terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la datele de 17.10.2012 și 24.10.2012 - 35/40 ml) sau utilizatorului terminalului mobil cu numărul_ (de ex. la data de 15.10.2012).
Inculpații B. E.-E. și Imreh C.-A. au distribuit,de asemenea, cu titlu oneros - vânzare, majoritatea operațiunilor sau, mai rar, cu titlu gratuit - oferire/punere la dispoziție ketamină mai multor persoane.
Prin sentința penală nr. 155/04.03.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București – Secția I Penală, s-a dispus condamnarea inculpaților B. E. E., Imreh C. A., D. D. M. A. și O. A. în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C.p.p. Cauza privind pe inculpata D. F. M. a fost disjunsă, formându-se dosarul nr._ .
Inculpata a recunoscut că este consumatoare de ketamină pe care o procura inclusiv din Bulgaria și că face parte dintr-un grup mai mare de consumatori, însă a negat orice legătură cu traficul intern sau internațional de droguri, fapte de care a fost învinuită de organele de urmărire penală.
Inculpata a menționat că, în afară datei de 05.11.2012, când ea și ceilalți inculpați intenționau să introducă în țară cele 5 sticluțe de ketamină cumpărate din R., in nicio altă împrejurare anterioară ketamina cumpărată din Bulgaria nu a fost introdusă în țară, ci a fost consumată împreună cu prietenul său D. D. chiar în țara de proveniență, unde obișnuiau să rămână câte 2-3 zile pentru a consuma întreaga cantitate cumpărată, după care se întorceau în România. A arătat că a cumpărat personal ketamină din Bulgaria, întrucât a reușit să-și creeze o relație de colaborare în acest sens cu un medic din S..
În ceea ce privește episodul din 05.11.2012, inculpata a opinat că întrucât nu a trecut linia frontierei de stat a României, depistarea sa având loc în Punctul de Trecere a Frontierei G., în timp ce aștepta la controlul pașapoartelor, nu este incident în cauză art. 3 din Legea nr. 143/2000.
Referitor la traficul național de droguri, s-a apărat învederând instanței că nu a pus la dispoziția nimănui, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, ketamină, relatând că în cercul de consumatori se obișnuia să își împrumute unii altora anumite cantități de drog pe care le restituiau împrumutătorului, obișnuință pe care și ea și-a însușit-o.
Apărarea inculpatei atât în ceea ce privește traficul internațional, cât și în ceea ce privește traficul intern de droguri, a fost combătută de probele administrate, inclusiv de declarațiile prietenului său intim D. D. M., care a recunoscut că a mers în Bulgaria de câteva ori pentru a procura ketamină, locația de aprovizionare fiindu-i arătată de către Ufo (inculpatul B. E. E.) și vărul său O. A., iar drumurile nu le-a făcut niciodată singur, ci cu aceștia doi și M., iar în ultimul timp, numai cu M. (inculpata D. F. M.), căreia medicul veterinar bulgar prefera să îi vândă.
De asemenea, același inculpat a negat că ar fi vândut droguri, dar a arătat că s-a întâmplat ca el și D. F. M. să fie vizitați de prieteni consumatori de ketamină (Ufo, M.), care este posibil ca să fi luat din rezerva lui, fără ca el să știe.
Martorii audiați în cursul cercetării judecătorești și-au menținut declarațiile date în faza de urmărire penală a procesului, I. Voronenco relatând că o cunoaște pe inculpată de aproximativ 5 ani, știe că este consumatoare de ketamină și că el personal, a cumpărat în repetate rânduri ketamină de la aceasta cu prețul de 15 lei/ml, nefiind situații în care să-i fi fost dată ketamina cu titlu de împrumut, ori situații în care inculpata să-i fi spus că dacă îi va restitui cantitatea de drog cumpărată de la ea, îi va da înapoi suma de bani ce a constituit preț.
Instanța de fond a avut în vedere procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 05.11.2012, în care s-a consemnat că în PTF G., pe sensul de intrare în România, s-a prezentat un autoturism marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare_, condus de către inculpatul O. A. și în care se mai aflau și ceilalți 4 inculpați la care se referă rechizitoriul, inclusiv D. M. F., iar după controlul acestora, în lenjeria intimă a conducătorului auto O. A. s-a găsit un flacon din sticlă transparentă inscripționat „ANAKET 10% anestetic” de 50 ml, în lenjeria intimă a inculpatului B. E. E. s-a găsit un flacon identic și un flacon din sticlă de culoare maro neinscripționat, iar în geanta inculpatei D. F. M., s-au găsit alte două flacoane din sticlă transparentă inscripționate „ANAKET 10% anestetic”, fiecare de 50 ml.
De asemenea, în portiera dreapta-față a autoturismului, a fost găsit un alt flacon din sticlă conținând o substanță lichidă și purtând aceeași inscripție.
S-a mai consemnat în procesul-verbal, că asupra persoanelor ocupante ale autoturismului s-au mai găsit 12 seringi de unică folosință, de 1 ml fiecare.
Recipientele cu aceste substanțe au fost ridicate (ca și seringile, de altfel) și supuse constatărilor tehnico-științifice, în rapoartele aflate la dosarul de urmărire penală exprimându-se concluzia că toate probele înaintate de organele de urmărire penală conțin ketamină, care face parte din tabelul-anexă nr. III la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
În acest context, tribunalul a concluzionat că inculpata a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
Astfel, fapta inculpatei D. F. M. de a cumpăra și/sau a deține pentru consum propriu, fără drept, ketamină - drog de risc înscris în tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000 - la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, în repetate rânduri, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
Actele materiale au fost săvârșite fie pe teritoriul național, fie în Bulgaria, caz în care răspunderea penală a fost atrasă de aplicarea art. 4 C.pen. - personalitatea legii penale române – text potrivit căruia „Legea penală se aplică infracțiunilor săvârșite în afara teritoriului țării, dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă, neavând nicio cetățenie, are domiciliul în țară.”
Fapta inculpatei de a procura/cumpăra, din țară sau din străinătate, de a transporta, a deține și distribui cu titlu oneros sau cu titlu gratuit fără drept, la diferite intervale de timp, în perioada septembrie-noiembrie 2012, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, ketamină mai multor persoane, consumatori și/sau dealeri, persoane identificate cert (de ex. R. A. zis „M.”, I. Voronenco A., zis „C.”, P. A., A. A. P., L. Laurian A., zis „A.”, ș.a.) sau numai prin poreclă (de ex. „L.”, „B.”, „P.”, „Eseu”, „A.” etc.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen..
Infracțiunea continuată include și actul material al transportării a 270 ml ketamină (volum obținut prin diluarea a 250 ml Anket 10% anestetic cumpărați din Bulgaria) pe teritoriul statului român, la data de 05.11.2012, la care au participat alți 4 coautori, inculpați în cauză, astfel că sunt aplicabile și dispozițiile art. 75 lit. a C.pen.
Fapta inculpatei de a introduce în țară ketamină, drog de risc înscris în tabelul nr. III anexă la Legea nr. 143/2000, fără drept, în mod repetat, la diferite intervale de timp, în perioada mai-noiembrie 2012, însă în baza aceleiași rezoluții infracționale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. Infracțiunea continuată a inclus și actul material al introducerii fără drept pe teritoriul național a 270 ml ketamină (într-o concentrație de aproape 10%) la data de 05.11.2012, împreună cu inculpații B. E.-E., O. A., Imreh C.-A. și D. D. M. A., astfel că sunt aplicabile și dispozițiile art. 75 lit. a C.pen.
Raportându-se la prevederile art. 5 din Legea nr. 200/2007, tribunalul a înlăturat apărarea inculpatei că nu a săvârșit infracțiunea de trafic internațional de droguri prev. de art. 3 din Legea nr. 143/2000 întrucât la data de 05.11.2012 nu a pătruns cu cantitatea de droguri pe teritoriul României. În acest sens, s-a arătat că inculpata a ieșit de pe teritoriul statului bulgar, deplasându-se către România și a fost supusă procedurilor de autoritate la care se referă art. 5 în Punctul de Trecere a Frontierei G., de către personalul de control al statului român.
Mai mult decât atât, așa cum s-a reținut, episodul din data de 05.11.2012 nu a fost singular, la dosar existând dovezi certe precum declarația inculpatului D. D. M. A. expusă mai sus, redarea convorbirilor înregistrărilor telefonice aflate la dosar și chiar declarațiile proprii ale inculpatei în sensul că a cumpărat și cu alte ocazii ketamină din Bulgaria, care au condus la concluzia că activitatea infracțională a inculpatei circumscrisă dispozițiilor art. 3 din lege, s-a repetat de mai multe ori până la data prinderii sale în flagrant.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare enumerate de art. 72 C.pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, modalitatea în care acestea au fost comise și caracterul lor continuat, fiind valorificate ca circumstanțe atenuante judiciare care să atragă aplicabilitatea disp. art. 74 alin. 2 C.pen, cantitatea mică de drog traficată și natura drogurilor (de risc) care au intrat în preocuparea infracțională a inculpatei, substanțele traficate nefiind sub regim special în toate statele, așa cum a rezultat din actele dosarului.
Față de criteriile de individualizare, instanța a opinat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, este de natură să satisfacă cerințele art. 52 C.pen.
Ținând seama și de celelalte circumstanțe personale ale inculpatei, precum vârsta tânără, nivelul de instrucție demonstrat prin diplomele de studii depuse la dosar, s-a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, condamnarea în sine fiind suficientă pentru ca inculpata să-și reconsidere atitudinea față de valorile sociale ocrotite de lege și să-și direcționeze viața pe un făgaș normal.
Ținând seama și de felul în care inculpata și-a proiectat propriul viitor în declarația dată în fața instanței, s-a apreciat că privarea de libertate cu titlu preventiv de aproximativ 6 luni este suficientă pentru ca ea să extragă învățămintele necesare și să evite o ipostază asemănătoare în viitor.
În consecință, executarea pedepsei a fost suspendată sub supraveghere, iar pentru a beneficia și de sprijin pentru a se reintegra social, a fost necesară înscrierea inculpatei într-un program de supraveghere și reintegrare socială în condițiile art. 861 și următoarele C.pen, interzicându-i-se totodată să păstreze legătura cu ceilalți inculpați din cauză (B. E.-E., O. A., Imreh C.-A. și D. D. M. A.), tocmai pentru a fi ferită de tentația ca menținând relația cu cercul de persoane cu care a comis infracțiunile, să reia deprinderea traficului de droguri.
Instanța a apreciat că tot în sprijinul inculpatei, este necesar să fie obligată la a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
Instanța nu a apreciat necesară completarea represiunii prin aplicarea pedepsei complementare, nici natura infracțiunilor, nici modalitatea concretă în care au fost săvârșite și nici consecințele pe care le-au avut, neimpunând aceasta.
Împotriva acestei soluții a formulat apel, în termen legal,P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel expuse în formă scrisă, Ministerul Public a criticat greșita individualizare a cuantumului pedepselor aplicate inculpatei și a modalității de executare.
În acest sens, s-a făcut trimitere la activitatea infracțională amplă a inculpatei D. F. M., care, în repetate rânduri, a cumpărat și deținut pentru consum propriu un drog de risc – ketamină –, a deținut ori distribuit cu titlu oneros sau gratuit același tip de drog de risc mai multor persoane ori a introdus în țară astfel de substanțe interzise. S-a apreciat că atitudinea procesuală a inculpatei de nerecunoaștere a faptei, precum și antecedentele sale penale pentru același gen de infracțiuni relevă un potențial criminogen ridicat și conduc la concluzia că pedeapsa aplicată nu își poate atinge scopul preventiv-educativ.
Invocându-se și împrejurarea că pedepsele aplicate inculpatei sunt identice în cuantum celor aplicate coinculpaților judecați în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C.p.p. (în care ei au beneficiat de reducerea limitelor speciale cu o treime), s-a solicitat majorarea cuantumului pedepselor și dispunerea executării pedepsei rezultante în regim de detenție.
Cu ocazia dezbaterii apelului, reprezentantul Ministerului Public a criticat hotărârea și din perspectiva greșitei încadrări juridice a faptei prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p., solicitându-se schimbarea acesteia în sensul reținerii a cinci infracțiuni distincte, prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în concurs real.
La solicitarea inculpatei, Curtea a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri în circumstanțiere.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C.p.p., Curtea apreciază că apelul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a efectuat o analiză judicioasă a probelor administrate și a reținut în mod corect situația de fapt, ce nu a fost contestată în apel.
Din examinarea probatoriului existent rezultă în mod neîndoielnic că, în perioada septembrie-noiembrie 2012, în baza unei rezoluții infracționale unice, inculpata D. F. M. a cumpărat din Bulgaria și a deținut fără drept, un drog de risc - ketamină – în vederea consumului propriu, a introdus în țară astfel de droguri împreună cu alte persoane și, ulterior, a transportat, a deținut și a distribuit ketamina mai multor consumatori ori dealeri (printre care R. A., I. Voronenco A., P. A., A. A. P., L. Laurian A. s.a).
Concret, actele materiale repetate imputate inculpatei-intimate s-au desfășurat la data de 20.09.2012, în perioadele 11-12.10.2012, 22-23.10.2012 și 27-28.10.2012 (când, de fiecare dată, D. F. a acționat alături de D. D. M.) și la data de 05.11.2012 (când inculpata a fost surprinsă în flagrant la PTF G. alături de cei patru coinculpați judecați separat).
Procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice ori a comunicărilor de tip SMS efectuate de sau între inculpați, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 05.11.2012, raportul de constatare tehnico-științifică din data de 07.11.2012, declarațiile martorilor Turnel A., Chirilov A., Kuki P. și I. Voronenco A., rezultatul percheziției informatice și declarațiile succesive ale inculpatei ori ale coinculpaților judecați separat confirmă neechivoc săvârșirea faptelor în modalitatea reținută.
Declarația inculpatei D. F. M. în cursul cercetării judecătorești reflectă, de altfel, o asumare parțială atât a actelor de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, cât și a celor de traficare, inculpata încercând să acrediteze însă ideea unor remiteri exclusiv gratuite a drogurilor prietenilor consumatori.
Așa cum just a subliniat instanța de fond, o atare operațiune de remitere/distribuire, chiar dacă uneori este gratuită, constituie infracțiunea de trafic de droguri, deoarece oferirea sau distribuirea de droguri de risc sunt variante ale elementului material al infracțiunii de trafic, alternativ prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, de natură a atrage răspunderea penală a inculpatei sub aspectul acestei infracțiuni.
Încadrarea juridică dată faptelor prin sentința tribunalului este în totalitate temeinică, critica reprezentantului Ministerului Public pe parcursul dezbaterilor fiind lipsită de suport.
Astfel, referitor la actele repetate de deținere de droguri pentru consum propriu, se constată că în toate cele cinci cazuri deduse judecății, fiecare acțiune de deținere de droguri de risc a fost epuizată anterior comiterii activității ce i-a succedat. În acest sens, probatoriul confirmă faptul că, la fiecare dintre cele cinci deplasări pe teritoriul Bulgariei, inculpata-intimată a deținut ketamină pentru consum propriu, drog pe care l-a consumat de fiecare dată, această ultimă împrejurare marcând, din punct de vedere penal, momentul epuizării acțiunii de deținere.
Or, deținerea de droguri constituie o infracțiune continuă permanentă, de a cărei esență este desfășurarea activității infracționale fără întreruperi, prelungirea sa realizându-se natural, fără intervenția autorului. În cazul acestei categorii de infracțiuni, orice întrerupere (marcată, în speță, de consumul substanței interzise) are valoarea unei epuizări ce conferă fiecărui act autonomia specifică unei infracțiuni consumate.
Prin urmare, în cazul în care actele repetate de deținere de droguri de risc au fost, fiecare în parte, epuizate prin consumul substanței, ele pot constitui o unitate legală de infracțiune conform art. 41 alin. 2 C.p., dacă sunt întrunite și cerințele de unicitate a rezoluției infracționale și de comitere la diferite intervale de timp.
În acest context, Curtea concluzionează că faptele inculpatei de a deține droguri de risc în vederea consumului propriu, în mod repetat, dar în baza unei rezoluții infracționale unice întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiouni continuate, prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.
Faptele aceleiași inculpate de a introduce droguri de risc în țară, în mod repetat, în circumstanțele anterior descrise și de a le transporta, oferi, distribui altor persoane, fără drept întrunesc, elementele constitutive ale infracțiunilor continuate prevăzute de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 75 lit. a C.p., respectiv art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 75 lit. a C.p., în concurs real conform art. 33 lit. a C.p.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, Curtea apreciază nefondate criticile Ministerului Public.
Gravitatea faptelor comise de inculpata D. F. M. este una destul de ridicată, date fiind împrejurările în care s-a realizat procurarea, introducerea în țară și distribuirea drogurilor, caracterul repetat al actelor materiale ori numărul persoanelor implicate.
O atare gravitate nu înlătură însă posibilitatea reținerii în beneficiul inculpatei a unor circumstanțe atenuante judiciare, atunci când conduita acesteia permite caracterizarea sa ca fiind o persoană cu o periculozitzate socială scăzută și a cărei reeducare este posibilă prin aplicarea unor pedepse reduse sub minimul special.
Elementele valorificate ca circumstanțe atenuante judiciare, respectiv natura drogurilor și cantitățile mici ce au făcut obiectul infracțiunilor, nuanțează în mod real gradul de pericol social al faptelor și justifică obiectiv atenuarea pedepselor. În plus, faptul că inculpata a depus eforturi pentru obținerea unei calificări profesionale și reintegrarea sa socială creează premisele conștientizării depline a consecințelor conduitei sale, chiar prin aplicarea unor pedepse mai reduse.
Condamnarea precedentă aplicată inculpatei pentru o infracțiune de trafic de droguri de risc nu poate fi avută în vedere pentru susținerea unei eventuale perseverențe infracționale a inculpatei, cât timp, în raport de această condamnare, a intervenit reabilitarea de drept, conform art. 866 C.pen.
Totodată, din actele cauzei rezultă că istoricul infracțional recent al inculpatei D. F. este legat de deținerea de droguri pentru consum propriu, iar nu de traficarea unor astfel de substanțe, legitimându-se astfel concluzia tribunalului privind periculozitatea mai redusă a inculpatei și necesitatea reducerii pedepselor sub limita minimă.
În fine, conduita procesuală a inculpatei și opțiunea acesteia de a recunoaște doar parțial acuzațiile aduse reprezintă expresia modului în care aceasta a înțeles să își exercite dreptul la apărare în propria cauză, nejustificând, prin ea însăși, o agravare a răspunderii penale, fie sub aspectul cuantumului pedepselor, fie al modalității de executare. Situația coinculpaților judecați separat în procedura simplificată nu are relevanță în actuala procedură, în care evaluarea temeiniciei procesului de individualizare a pedepsei aplicate intimatei trebuie realizată individual, prin raportare la faptele concrete imputate și la persoana acesteia.
În privința aplicării dispozițiilor art. 861 C.pen., Curtea apreciază, similar instanței de fond, că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient de serios pentru inculpată și, chiar fără executarea pedepsei rezultante, aceasta nu va mai săvârși alte infracțiuni. În acest sens, are în vedere elementele ce țin de persoana inculpatei, de vârsta acesteia și pregătirea sa profesională, dar și de conduita avută pe parcursul procesului, concretizată în prezentarea sa în fața instanței și disponibilitatea de a contribui la soluționarea cu celeritate a cauzei.
Antecedentele penale ale inculpatei nu justifică aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, ele nu pun în lumină o veritabilă perseverență infracțională, fiind determinate în mod esențial de dependența inculpatei de droguri, iar nu de dorința obțiunerii unor câștiguri facile prin încălcarea normelor de drept. În plus, aceste date nu pot fi evaluate izolat de celelalte particularități ale cauzei, detaliate în considerentele prezentei decizii, astfel încât nu legitimează modificarea sentinței sub aspectul analizat.
Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea apelată este legală și temeinică, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală împotriva sentinței penale nr. 344/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală.
În baza art. 192 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T – Structura Centrală împotriva sentinței penale nr. 344/25.04.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. B. S. C.
GREFIER,
D. P.
Red.S.C.
Dact.EA-3ex/21.10.2013
T.B.S.I.P.-jud.C.L.C.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1708/2013. Curtea... → |
|---|








