Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 100/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 100/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 100/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

Decizia penală nr.100/ A

Ședința publică de la 27.03.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - S. C.

JUDECĂTOR - L. M.

GREFIER - M. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI a fost reprezentat prin procuror R. P..

Pe rol, judecarea apelului declarat de revizuientul S. C. împotriva sentinței penale nr.71 F din 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală in dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul revizuient S. C. în stare de privare de libertate și asistat de avocat din oficiu P. F., cu delegația nr._ emisă de Baroul București, aflată la fila 10 dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, declarații suplimentare de făcut, Curtea constată cauză în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului declarat.

Apărătorul din oficiu desemnat pentru apelantul revizuient S. C. susține ca i-a adus la cunoștința acestuia dispozițiile legale aplicabile in cauza, insă susține motivul de apel formulat în temeiul disp.art.379 pct.2 lit.a Cpp, de desființare a sentinței si pe fond, rejudecând, aplicarea disp.art.320/1 Cpp, având ca efect reducerea limitelor de pedeapsă și aplicarea dispozițiilor privind retroactivitatea legii.

Reprezentantul Ministerului Public susține că disp.art.408/2 alin.4 CPP sunt clare, în sensul că cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale, iar cererea revizuientului este tardiv formulată.

În ultimul cuvânt, apelantul revizuient S. C. solicită admiterea apelului.

CURTEA ,

Asupra apelului penal de față, deliberând constată următoarele:

Prin sentința penală nr.71 din 31.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în baza art. 4082 alin. 5 raportat la art. 4081 alin. 10 C. pr. pen. a fost respinsă, ca tardivă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 568/12.7.2o1o pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 13o4/1.4.2o11 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cerere formulată de către revizuientul S. C..

A fost obligat revizuientul la plata sumei de 700 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că la data de 13.4.2o12 s-a înregistrat sub nr._/3/2o12, cererea de revizuire formulată de către revizuientul S. C., care a solicitat revizuirea sentinței nr. 568/12.7.2o1o pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 13o4/1.4.2o11 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivare, condamnatul a opinat că sunt incidente dispozițiile art. 32o1 C. pr. pen., care prevăd expres reducerea limitelor de pedeapsă, deoarece a întrunit și intervenit o lege mai favorabilă, în temeiul art. 458 C.p.p. raportat la art. 14 și art. 15 C.p.

A mai învederat condamnatul că procesul penal este garantat de unele reguli de bază fundamentale pe care legiuitorul le-a denumit reguli de bază sau principii directoare. Stricta legalitate a procesului penal este prevăzută de art. 51, art. 123 și art. 125 din Constituție în care se prevede expres că respectarea legii și supremației Constituției este obligatorie.

În fine, condamnatul a mai solicitat ca instanța să aprecieze buna conduită avută înaintea comiterii infracțiunii pentru care a fost condamnat, stăruința depusă pentru a înlătura rezultatul înfăptuit și înlăturarea prejudiciului pricinuit.

În vederea soluționării cererii, instanța a atașat dosarul nr. 2132/96/2o11 al Tribunalului Harghita.

Prin sentința penală nr. 359/3o.4.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a dispus trimiterea acestei cereri de revizuire la P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, pentru efectuarea cercetărilor conform art. 399 C.p.p.

La data de 31.7.2o12 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe, sub numărul de dosar 3oo24/3/2o12, referatul întocmit de către P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de investigare a infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism cu privire la cererea revizuientului S. C..

Prin acest referat s-a arătat că, raportat la motivarea cererii petentului, aceasta se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 4o82 C.p.p., situație în care nu se mai impune efectuarea de cercetări potrivit art. 399 C.p.p.

La dosarul instanței a fost atașat și dosarul nr. 2226o/3/2oo9 al Tribunalului București, secția I penală.

Prin sentința penală nr. 885/12.1o.2o12 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a hotărât respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire formulată de către condamnatul S. C..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul S. C..

Prin decizia penală nr. 386/A/1o.12.2o12 Curtea de Apel București, secția II penală, a admis apelul declarat de revizuientul S. C. împotriva sentinței penale nr. 885/12.1o.2o12.

A fost desființată sentința penală apelată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, la aceiași instanță, Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat că în mod greșit instanța de fond a procedat la judecarea cauzei în condiții de nepublicitate a ședinței de judecată, fapt ce atrage sancțiunea nulității absolute a hotărârii, conform art. 197 alin. 2 C.p.p.

În esență, instanța de control judiciar a observat că în cadrul procedurii de revizuire prevăzute de art. 4o82 C.p.p. nu sunt aplicabile regulile derogatorii de procedură prevăzute de art. 4o3 C.p.p., excepțiile de la regula publicității ședinței de judecată fiind de strictă interpretare și aplicare și neputând fi extinse la alte situații.

După desființarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului, la data de 03.01.2o13, sub numărul_ .

Conformându-se dispozițiilor instanței de control judiciar, s-a procedat la citarea condamnatului revizuient, la numirea unui apărător din oficiu pentru acesta și la dezbaterea cauzei în ședință publică, astfel cum se poate observa din conținutul încheierii de ședință din data de 28.1.2o13.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 568/12.7.2o1o pronunțată de Tribunalul București, secția I penală inculpatul S. C. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b C.p. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri. Această sentință a rămas definitivă prin decizia penală nr. 13o4/1.4.2o11 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ulterior, această pedeapsă a fost contopită prin sentința penală nr. 279/1o.1o.2o11 pronunțată de Tribunalul Harghita cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată petentului prin sentința penală nr. 56/18.1.2o1o pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, pentru infracțiunea de tăinuire, petentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1o ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, fără aplicarea vreunui spor.

Observând motivele invocate de către condamnat, instanța apreciază că singurul caz de revizuire care ar putea să fie, eventual, incident în cauză este cel prevăzut de art. 4o82 C.p.p.

Potrivit textului art. 4o82 alin. 1 C.p.p. hotărârile definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluția pronunțată în cauză s-a întemeiat pe dispoziția legală declarată neconstituțională, sau pe alte dispoziții din actul atacat care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Însă, în conformitate cu conținutul alineatului 4 al art. 4o82 C.p.p. cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curții Constituționale.

În cauză ar putea fi incidentă, în mod teoretic, fie decizia nr. 147o/2o11, fie decizia nr. 1483/2o11, ambele pronunțate de Curtea Constituțională și ambele publicate în Monitorul Oficial nr. 853/02.12.2o11

Având în vedere data publicării acestor decizii și observând data formulării cererii de revizuire, adică data de 28.03.2o12, rezultă că petentul condamnat a depășit termenul de 3 luni în interiorul căruia ar fi putut, teoretic, să formuleze cererea de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul S. C., solicitând desființare sentinței și pe fond, rejudecând, aplicarea dispozițiilor art.3201 C. pr. pen., având ca efect reducerea limitelor de pedeapsă și aplicarea dispozițiilor privind retroactivitatea legii.

Analizând apelul în raport cu motivele invocate și din oficiu, conform art.371 alin.2 din Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.

Astfel, Curtea apreciază că cererea de revizuire a fost tardiv formulată de apelant, cu depășirea termenului de 3 luni, prevăzut de art. 4o82 alin. 4 din Codul de procedură penală.

În apel, revizuientul nu a susținut că ar fi depus cererea în termenul impus de lege ci doar că vrea să beneficieze de aplicarea legii mai favorabile, or, cererea de revizuire nu poate fi analizată pe fond din moment ce nu sunt îndeplinite condițiile de formă.

În consecință,în temeiul dispozițiilor art.379 pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul S. C..

De asemenea, în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe apelant la plata cheltuielilor judiciare statului în cuantum de 400 lei, din care, 200 lei, onorariu avocat oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul S. C., împotriva sentinței penale nr. 71 F din 31.01.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală.

Obligă apelantul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 27 martie 2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

S. CerbuLuciana M.

Proces verbal

Pentru d-na judecător L.M.,

aflată în concediu de studii,

semnează președintele de complet,

GREFIER,

M. C.

Red. S.C.

Dact. A.L. 2 ex./22.04.2013

T. București – S.I. – jud.: A. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 100/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI