Tulburarea de posesie. Art. 220 C.p.. Decizia nr. 175/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 175/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 175/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 175/R
Ședința publică de la data de 31 ianuarie 2014
Curtea constituită din:
P. - V. C.
JUDECĂTOR - L. C-T. C.
JUDECĂTOR - V. A. R. S.
GREFIER - M. G.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat prin procuror E. ELIANA B..
Pe rol, pronunțarea în cauza având ca obiect recursurile declarate de partea civilă C. M. și inculpatul U. V., împotriva sentinței penale nr. 338 din data de 27 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu – Secția penală în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 29 ianuarie 2014, ce face parte integrantă din prezenta sentință penală.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 31 ianuarie 2014 când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA ,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.338 din 27.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 alin.1 lit. d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul U. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 și 2 Cod procedură penală a fost respinsă acțiunea civilă formulată de parte civilă C. M..
A fost obligată partea vătămată C. M. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a constatat că la data de 23.02.2012, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr._, plângerea formulată de petentul C. M. împotriva ordonanței nr. 3492/P/2009 din 11.10.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, menținută prin ordonanța nr. 1967/II-2/2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului U. V. sub aspectul infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal.
Prin încheierea din data de 25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în baza art. 2781 alin. 8 lit. c Cod procedură penală a fost admisă plângerea formulată de către petentul C. M., desființată ordonanța atacată și reținută cauza spre judecare.
Pe baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut la data de 17.08.2009, organele de poliție au fost sesizate de partea vătămată C. M. cu privire la faptul că, în ziua de 10.06.2009, inculpatul U. V. - vecinul său, a intrat pe terenul proprietatea sa, situat în orașul Popești- Leordeni, județ I. și a tăiat doi pomi care erau plantați din anul 1980.
Ulterior, la 12.08.2009, partea vătămată a susținut că a constatat că a fost mutat gardul pentru o suprafață de 60 mp., pe porțiunea care se învecina cu un teren deținut în concesiune de către inculpat, iar plasa cu care era împrejmuit și stâlpii de susținere erau aruncați în curtea sa, fiindu-i cauzat astfel un prejudiciu al cărui cuantum l-a apreciat la 5000 lei.
În susținerea plângerii formulate, partea vătămată C. M. a depus la dosarul cauzei actele de proprietate, respectiv: certificat de moștenitor autentificat sub nr. 42/16.12.2009 la B.N.P. “E. D.-C.” de pe urma defunctei C. M., avându-i ca moștenitori pe partea vătămată C. M. în calitate de soț supraviețuitor cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, C. Ș. în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și C. P. în calitate de fiu cu o cotă de 3/8 din masa succesorală, încheiere nr._ din data de 13.10.2009 care atestă intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului în suprafață de 1880 mp. din care construcție 163 mp. în favoarea soților C. M. și C. M., extras de carte funciară pentru informare, titlu de proprietate nr._/26.09.1994 emis pe numele părții vătămate Carbageac M., proces-verbal de punere în posesie, contract de vânzare-cumpărare transcris la notariatul de Stat București în anul 1955 și certificat de atestare fiscal.
În baza plângerii formulate, organele de poliție s-au deplasat la fața locului, constatând că terenul proprietatea părții vătămate C. M. se învecinează pe latura de nord cu un teren concesionat de inculpatul U. V., porțiune care nu mai era împrejmuită cu gard, iar pe jos era depozitat moloz.
Tot din procesul-verbal a rezultat că terenul este împrejmuit cu gard din plasă pe trei laturi, mai puțin cea care se învecinează cu terenul concesionat intimatului, unde pe jos era aruncată o plasă de sârmă, un număr de 6 țevi metalice și 3 (stâlpi) de beton, dintre care doi deteriorați.
Audiat fiind, fiul părții vătămate și coproprietar al terenului, martorul C. Ș. a declarat că a aflat de la vecini faptul că inculpatul U. V. este cel care, în noaptea de 12/13.08.2009, a angajat o echipă de muncitori care au dărâmat gardul proprietății părții vătămate și au ocupat o parte din terenul acesteia, construind un dig.
Pentru lămurirea cauzei, organele de poliție au procedat la audierea inculpatului U. V.. Inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, declarând că nu a dărâmat gardul părții vătămate, ci a construit un dig potrivit documentației cadastrale pe care o deține pentru terenul pe care l-a concesionat. A mai susținut că, la momentul construirii digului, a întrebat partea vătămată dacă îi vinde o porțiune de teren, însă acesta a refuzat, motivând că nu știe exact până unde se întinde proprietatea sa, deoarece nu are acte de proprietate și cadastru și nu-l poate delimita.
În cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză tehnică topografică ale cărei concluzii au stabilit: “În urma efectuării măsurătorilor de teren și a calculării celor două suprafețe menționate…se poate concluziona că din suprafața totală de teren proprietatea reclamantului… lipsesc la momentul actual 55 mp.”.
În baza acestor acte premergătoare, prin rezoluția din data de 20.12.2010, confirmată de procuror în temeiul disp. art. 228 alin. 31 Cod procedură penală, împotriva inculpatului U. V. a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal, reținându-se că în perioada iulie-august 2009, prin desființarea semnelor de hotar dintre terenul său și al părții vătămate, a pătruns și ocupat în parte suprafața de 55 mp, prin construirea unui dig, fără consimțământul părții vătămate.
Prin ordonanța nr. 3492/P/2009 din 11.10.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de inculpatul U. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 alin. 1 și 2 Cod penal și aplicarea în sarcina acestuia a unei amenzi administrative în cuantum de 1.000 lei.
Prin ordonanța nr. 1967/II-2/2011, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, a respins plângerea formulată de partea vătămată C. M. împotriva ordonanței nr. 3492/P/2009 din 11.10.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.
Prin încheierea din data de 25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._, în baza art. 2781 alin. 8 lit. c Cod procedură penală a fost admisă plângerea formulată de către petentul C. M., desființată ordonanța atacată și reținută cauza spre judecare.
Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că partea vătămată C. M. este proprietara unui teren în suprafață de 1895 mp situată în orașul Popești-Leordeni, județ I..
În cursul anului 2006, inculpatul U. V., în calitate de asociat unic al . SRL, a încheiat cu Consiliul Local al orașului Popești-Leordeni contractul de concesiune nr. 106/26.06.2006 având ca obiect exploatarea pentru o perioadă de 30 de ani a unui teren în suprafață de 28,3496 ha aflat în proprietatea orașului Popești-Leordeni – domeniu privat aflat în administrarea Consiliului local.
Conform procesului-verbal încheiat la 28.06.2006 între Consiliul local și societatea . SRL reprezentată de inculpatul U. V., terenul a fost predat acestuia din urmă și identificat în tarlalele consemnate în cuprinsul acestui document.
La momentul încheierii contractului de concesiune, dreptul de proprietate asupra terenului era deja înscris în cartea funciară cu numărul cadastral 3397, conform încheierii nr._/20.03.2006 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară I..
Pe o parte din acest teren (aproximativ 5 ha), inculpatul U. V. a amenajat un luciu de apă, procedând la construirea unui dig împrejmuitor.
Amenajarea piscicolă a fost efectuată de către angajații unei societăți comerciale, în baza unui contract pe care aceasta din urmă l-a încheiat cu inculpatul U. V., fiind urmate limitele de proprietate rezultate în urma documentelor cadastrale puse la dispoziție de către Consiliul Local.
După amenajarea exploatării piscicole și edificarea digului împrejmuitor partea vătămată C. M. și fiul acesteia, martorul C. Ș., au reproșat inculpatului U. V. că prin aceste lucrări au fost încălcate limitele proprietății lor.
Prin expertiza topografică dispusă în cauză s-a stabilit că din suprafața de teren proprietatea părții vătămate C. M., după edificarea digului lipsesc 55 mp.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută și expusă anterior, a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă administrate în cauză: plângerea și declarațiile părții vătămate C. M., proces-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă fotografică, documente de proprietate și cadastrale, raport de expertiză tehnică topografică, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile martorilor Vincene A., R. R., C. Ș., C. L. și declarațiile inculpatului U. V..
Instanța de fond a considerat că, deși partea vătămată C. M. a susținut că inculpatul U. V. i-a ocupat parte din proprietate (suprafața de 55 mp) și tot acesta este cel care a desființat semnele de hotar (prin distrugerea gardului împrejmuitor și tăierea unor arbori), probele administrate în prezenta cauză nu susțin această ipoteză.
Actele de proprietate depuse la dosarul cauzei și declarațiile martorilor C. Ș. și C. L. dovedesc fără putință de tăgadă dreptul de proprietate al părții vătămate C. M. asupra suprafeței de 55 mp ocupată din proprietatea sa prin edificarea digului.
Totuși, probele administrate în cauză nu indică că semnele de hotar ar fi fost desființate de către inculpatul U. V., ci cu titlu de probabilitate de către “muncitorii inculpatului” – așa cum susține partea vătămată C. M., fără a exista însă o certitudine în acest sens (situație în care încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului trebuia nuanțată prin prisma disp. art. 31 Cod penal).
În plus, chiar dacă martorul C. Ș. susține că inculpatul U. V. este cel care a desființat semnele de hotar, martorii Vincente A. și R. N. au atestat contrariul.
În atare situație este necesară aplicarea în cauză a principiului potrivit căruia orice dubiu profită făptuitorului.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea prev. de art. 220 Cod penal se poate săvârși numai cu intenție, fiind astfel necesar ca făptuitorul să fi știut, în momentul săvârșirii faptei, că ocupă fără drept imobilul aflat în posesia altuia.
În prezenta cauză a rezultat că inculpatul U. V., în baza contractului de concesiune încheiat cu Consiliul Local și a documentelor cadastrale ce i-au fost puse la dispoziție la încheierea contractului a procedat la delimitarea suprafeței pe care urma să construiască exploatarea piscicolă și a marcat în teren limitele concesiunii. Ulterior, digul a fost construit pe limitele concesiunii astfel delimitate.
Faptul că inculpatul U. V. a acționat în baza dreptului său de concesiune și a avut convingerea intimă că terenul în litigiu îi aparține este confirmat chiar de către fiul părții vătămate, martorul C. Ș. care a declarat în fața instanței că, în luna iulie 2009 au avut loc măsurători cadastrale efectuate de inculpat prin angajați topometriști și s-a procedat la înțărușare, adică la delimitarea proprietății concesionate de inculpat, iar ulterior s-a întâlnit de 2-3 ori cu inculpatul “de fiecare dată amândoi susținând că este terenul nostru”.
Declarația martorului menționat indică atitudinea subiectivă a inculpatului U. V. la momentul presupusei săvârșiri a infracțiunii reținute în sarcina sa, respectiv credința sa intimă că terenul în litigiu se afla în realitate în folosința sa în baza contractului de concesiune.
În susținerea acestei constatări, Judecătoria a avut în vedere și faptul că, la momentul declanșării divergențelor cu privire la titularul dreptului de proprietate, partea vătămată C. M. nu deținea niciun document cadastral care să indice, în mod neechivoc, limitele proprietății sale.
Abia la data de 13.10.2010, după edificarea digului, în baza încheierii nr._/2009 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I., dreptul de proprietate asupra imobilului a fost înscris în cartea funciară cu numărul cadastral 6599.
În atare situație inculpatul U. V. a acționat fără vinovăție, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 220 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă, s-a constatat că partea vătămată C. M. s-a constituit partea civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 92.530 lei cu titlu de daune materiale (_ lei reprezentând lipsa de folosință a suprafeței de 55 mp de teren și 1.100 lei contravaloarea expertizei judiciare) și cheltuieli de judecată.
Analizând însă temeiniciapretențiilor formulate, instanța a apreciat că partea civilă C. M. nu a făcut în nici un mod dovada acestor pretenții materiale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpatul U. V. și partea vătămată C. M..
Inculpatul a invocat, în esență, următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
- plângerea trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât partea vătămată C. M. nu a depus nicio plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată;
- omisiunea instanței de a se pronunța pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Partea vătămată a reiterat susținerile de la judecata în fond a cauzei, considerând că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tulburare de posesie.
Cu prilejul soluționării recursurilor, a fost audiat martorul R. V. și a fost încuviințată părților proba cu înscrisuri.
Curtea, examinând în prealabil motivul de recurs referitor la nelegalitatea sentinței, invocat de inculpatul U. V., constată că, potrivit art. 2781 alin.1 din Codul de procedură penală, după respingerea plângerii făcute conform art.275-278, împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere in judecată pot face plângere la instanță persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
În speță, plângerea a fost formulată de către un avocat, în numele persoanei vătămate C. M., din actele dosarului rezultând fără echivoc că persoana vătămată și-a însușit această plângere. Chiar dacă avocatul a încheiat contractul de asistență juridică cu fiul părții vătămate – C. Ș., interesul acestuia din urmă în prezenta cauză este evident, astfel că plângerea ar fi îndeplinit condițiile prev. de art. art. 2781 alin.1 din Codul de procedură penală și dacă ar fi fost făcută, în nume propriu, de către C. Ș..
Reevaluând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, conform art.385/6 Cod procedură penală, Curtea consideră că recursul declarat de partea civilă C. M. este fondat, în ceea ce privește temeiul achitării inculpatului, litigiul între părți fiind de natură civilă.
Astfel, partea civilă a susținut că este proprietara unui teren în suprafață de 1895 mp situată în orașul Popești-Leordeni, ., județul I. și conform raportului de expertiză tehnică topografică întocmit în faza de urmărire penală, pe o suprafață de 55 mp din acest teren a fost construit, fără acordul proprietarului, un dig, de către inculpatul U. V..
La rândul său, inculpatul U. V. a depus la dosar adresa nr._/05.12.2013 emisă de Primăria orașului Popești-Leordeni, în care se prezintă istoricul de rol fiscal al imobilului din . și prin care se constată că o suprafață de 800 mp înscrisă în Titlul de proprietate nr._/26.09.1994, emis pe numele C. M., face parte din contractul de vânzare cumpărare nr.932/13.02.1956, depășindu-se dreptul de proprietate.
De asemenea, martorul R. V., expert topograf, a declarat, cu prilejul audierii de către instanța de recurs, că a avut un contract de colaborare cu Primăria orașului Popești-Leordeni și că terenul concesionat . SRL se află în extravilanul localității, iar proprietățile persoanelor fizice sunt situate în intravilan.
Așadar, Curtea conchide că între partea civilă C. M. și inculpatul U. V., în calitate de asociat unic al . SRL, există neînțelegeri referitoare la delimitarea proprietății părții civile față de suprafața de teren concesionată de . semnalate, referitoare la situația juridică a terenurilor în litigiu, pot fi verificate doar într-un eventual proces civil, neavând relevanță penală.
Prin urmare, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d C. pr. pen., va admite recursul declarat de partea civilă, va casa sentința penală recurată și în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b din Codul de procedură penală, va achita pe inculpatul U. V., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev.de art.220 alin.1, 2 din Codul penal.
Întrucât, conform art.348 Cod procedură penală, instanța trebuie să se pronunțe, din oficiu, cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșii infracțiunii, Curtea, având în vedere temeiul achitării, va lăsa nesoluționată latura civilă, urmând ca instanța civilă să stabilească cine are calitatea de proprietar al terenului în litigiu.
În baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
În raport de soluțiile adoptată în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza judecății, conform art.193 alin.6 din Codul de procedură penală, Curtea va respinge ca neîntemeiate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de inculpatul U. V. și partea civilă C. M..
Având în vedere considerentele anterior expuse, în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul U. V., împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.192 alin.2 C. pr. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în recurs, avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
I. Admite recursul declarat de partea civilă C. M., împotriva sentinței penale nr.338/27.06.2013, pronunțată de Judecătoria Cornetu.
Casează sentința penală atacată și în fond, rejudecând:
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul U. V., pentru infracțiunea de tulburare de posesie, prev.de art.220 alin.1, 2 din Codul penal.
În temeiul art.346 alin.4 din Codul de procedură penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. M..
În baza art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Respinge ca neîntemeiate cererile de acordare a cheltuielilor de judecată, formulate de inculpatul U. V. și partea civilă C. M..
II. Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul U. V., împotriva aceleiași sentințe.
Obligă recurentul la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, în recurs, avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. C. L. C-tin C. V. A. R. S.
GREFIER,
M. G.
Red. L.C.C.
Dact. A.L. 2 ex./10.02.2014
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... → |
|---|
