Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1789/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1789/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 1789/2013

DOSAR NR._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1789/R

Ședința publică din data de 30 septembrie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: N. S.

JUDECĂTOR: V. B.

JUDECĂTOR: C. V. G.

GREFIER: M. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de părțile civile C. E., C. P., C. A. D. I. (prin reprezentant legal C. A.), C. S., C. V., C. F. și M. F. și de garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) împotriva Sentinței penale nr.607/F din data de 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 septembrie 2013 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, iar Curtea, în temeiul art.306 din Codul de procedură penală, având nevoie de timp în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 30 septembrie 2013, când, în aceeași compunere, a decis astfel:

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. Sentința penală nr.607/F din data de 17 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr._ , Judecătoria B. a hotărât astfel:

În temeiul art.178 alin.1 și 2 din Codul penal, a condamnat pe inculpatul E. V. (fiul lui F. și M., născut la data de 28 octombrie 1987 în municipiul București, domiciliat în ., județul I., CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod.

În temeiul art.184 alin.2 și 4 din Codul penal, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod.

În temeiul art.33 lit.b și art.34 lit.b din Codul penal, a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, cu interzicerea pe durata acesteia, a drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod.

În temeiul art.86¹ din Codul penal, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 8 ani, stabilit conform art.86² din același cod.

În temeiul art.86³ alin.1 și alin.3 lit.e din Codul penal, a impus inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I.;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

- să nu conducă nicio categorie de vehicule.

A încredințat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul I. supravegherea respectării acestor măsuri.

În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor anterior menționate pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art.359 din Codul de procedură penală, a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.86⁴ din Codul penal, referitoare la cazurile care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. U. de Urgență M. Central „Dr. C. D.” și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 5.282,53 lei, cu titlu de daune materiale (cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții civile M. F.), garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență „B.-A.” și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 13.023,30 lei, cu titlu de daune materiale (cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții civile M. F.), garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. de Urgență „Sf. P.” și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 4.254,36 lei, cu titlu de daune materiale (cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții civile M. F.), garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă M. F. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia următoarele sume: 10.000 lei, cu titlu de daune materiale; 100.000 euro (în echivalent în lei la data efectuării plății), cu titlu de daune morale; 1.000 lei, lunar, cu titlu de prestație periodică, pe tot parcursul vieții, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. P. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia următoarele sume: 15.000 lei, cu titlu de daune materiale; 75.000 euro (în echivalent în lei la data efectuării plății), cu titlu de daune morale, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. E. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 75.000 euro (în echivalent în lei la data efectuării plății), cu titlu de daune morale, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. A. D. I. (prin reprezentant legal C. A.) și a obligat pe inculpat să plătească acesteia următoarele sume: 100.000 euro (în echivalent în lei la data efectuării plății), cu titlu de daune morale; 700 lei, lunar, cu titlu de prestație periodică, până la împlinirea vârstei de 18 ani, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. S. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. V. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.346 alin.1 și art.14 din Codul de procedură penală rap. la art.998 și urm. din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. F. și a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 30.000 lei, cu titlu de daune morale, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA (prin reprezentant B. Asigurătorilor de Autovehicule din România) răspunzând în condițiile Legii nr.105/1992.

În temeiul art.193 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 12.400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de părțile civile C. P., C. E., C. V., C. S. și C. F..

În temeiul art.193 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare făcute de partea civilă M. F..

În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin Rechizitoriul nr.4864/P/2008 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă (prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal) și vătămare corporală gravă din culpă (prevăzută de art.184 alin.2 și 4 din același cod), în raport cu următoarea situație de fapt:

La data de 21 septembrie 2008, în jurul orei 16⁰⁰, inculpatul a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare BH-7943-BK, pe DJ 200, dinspre Șoseaua de Centură către . a ajuns în localitatea Ștefănești din județul I., la km 7+800m, din cauza vitezei excesive și a neatenției, a pierdut controlul asupra autovehiculului respectiv și a intrat în coliziune cu un copac, aflat pe partea stângă a sensului său de mers.

La momentul procedurii accidentului, în autoturism, se mai aflau, în afara conducătorului auto, victima C. I. (care ocupa locul din dreapta față și, în urma impactului, a decedat pe loc), partea vătămată M. F. și martorii C. V. și C. G. V. (care ocupau locurile de pe bancheta din spate și, fiind răniți, au fost transportați la o unitate spitalicească).

Conform concluziilor raportului de autopsie nr.A3/J/298/2008, moartea victimei C. I. a fost violentă, datorându-se hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, consecu­tive unui traumatism cranio-cerebral cu fracturi de boltă și bază craniană, produs în cadrul unui politraumatism cu echimoze, excoriații, plăgi contuze, ruptură hepatică și fracturi. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur, în condițiile unui accident rutier și sunt în legătură de cauzalitate directă și necondiționată cu decesul. Moartea poate data din 21 septembrie 2008.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr.A1/J/76/2009, partea vătămată M. F. a prezentat, la data de 21 septembrie 2008, leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri și planuri dure, ca și prin mecanismul de hiperflexie-hiperextensie al coloanei vertebrale, în condițiile unui accident de circulație. Partea vătămată a necesitat circa 150 zile de îngrijiri medicale, iar leziunile traumatice suferite i-au pus în primejdie viața. P. starea de paraplegie, care este o consecința directă a traumatismului suferit la data anterior menționată, partea vătămată prezintă infirmitate fizică.

Martorii C. V. și C. G. V. au relatat că, în momentele premergătoare producerii accidentului, inculpatul circula cu o viteză între 140-170 km/h, fiind angajat în depășirea succesivă a autovehiculelor care se deplasau în același sens și, întrucât din sensul opus venea un alt autovehicul, acesta a încercat ocolirea lui, circulând parțial (cu roțile din stânga) pe acostamentul din pământ de pe marginea sensului opus de circulație, împrejurare în care a intrat în derapaj, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de un copac. În același sens, au fost și declarațiile părții vătămate M. F..

Fiind audiat, inculpatul a declarat că impactul dintre autoturismul pe care îl conducea și copacul de pe marginea drumului a fost determinat de faptul că, în timp ce era angajat în efectuarea unei manevre de depășire, a fost surprins de pătrunderea în fața sa a unei dubițe și, în încercarea de a o evita, a virat brusc înspre dreapta și apoi către stânga, în urma acestor manevre pierzând controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a părăsit suprafața carosabilă și a lovit un pom.

Pentru stabilirea cu certitudine a împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, s-a dispus și a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară auto, care a concluzionat astfel:

- în condițiile în care carosabilul era uscat, iar drumul se afla în aliniament, ipoteza pierderii stabilității autoturismului ca urmare a unui derapaj apărut în premomentele producerii accidentului, când autoturism se afla pe banda corespunzătoare direcției sale de mers, nu este plauzibilă;

- din materialul probator al cauzei, rezultă că deraparea autoturismului, evidențiată prin urmele specifice găsite pe spațiul verde și pe terenul agricol, a început să se manifeste numai după ce acesta a părăsit carosabilul, pe care nu au fost găsite urme de pneuri de frânare sau de derapare; lipsa pe carosabil a unor urme specifice de derapare sau frânare arată că autoturismul a părăsit carosabilul în condiții de stabilitate;

- în ipoteza în care depresurizarea unui pneu al autoturismului s-ar fi produs în timp ce acesta se deplasa în mod normal pe carosabil, ea ar fi avut ca efect trasarea unor urme specifice pe asfalt, de rulare a unui pneu pe jantă, urme care ar fi fost constatate de către organele de poliție cu ocazia cercetării la fața locului; prin urmare, pierderea direcției de mers a autoturismului, ieșirea sa de pe carosabil și impactul lateral cu un arbore de pe marginea drumului nu s-au datorat depresurizării bruște a unui pneu; rezultă că pierderea direcției de mers a autoturismului, ieșirea sa de pe carosabil și impactul cu un arbore de pe marginea drumului nu s-au datorat unor cauze de natură tehnică;

- accidentul s-a datorat pierderii controlului asupra direcției de mers a autoturismului de către conducătorul auto;

- starea de pericol a fost creată de conducătorul auto, care nu a fost atent în timpul conducerii și nu a circulat cu o viteză care să-i permită păstrarea controlului asupra direcției de mers;

- cu caracter orientativ, viteza de deplasare a autoturismului, înainte de pierderea de către conducătorul auto a controlului asupra direcției de mers, a fost de minim 100 km/h;

- accidentul putea fi evitat de conducătorul auto, dacă acesta era atent în conducere și circula cu o viteză care să-i permită păstrarea controlului asupra direcției de mers a autovehiculului;

- accidentul s-a datorat nerespectării de către conducătorul auto a prevederilor art.35 alin.1 din OUG nr.195/2002.

Analizând întregul probatoriu al cauzei, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:

La data de 21 septembrie 2008, în jurul orei 16⁰⁰, inculpatul a condus autoturismul marca BMW, cu numărul de înmatriculare BH-7943-BK, pe DJ 200, dinspre Șoseaua de Centură către . a ajuns în localitatea Ștefănești din județul I., la km7+800 m, din cauza vitezei excesive și a neatenției, a pierdut controlul asupra autovehiculului respectiv și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe partea stângă a sensului său de mers, provocând decesul victimei C. I., vătămarea corporală gravă a părții vătămate M. F. și rănirea ușoară a martorilor C. V. și C. G. V..

Fiind audiat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că, la momentul producerii accidentului, drumul pe care circula nu era aglomerat și că s-a deplasat cu viteza regulamentară. După ce a trecut de cea de a doua barieră din localitatea Ștefănești, la aproximativ 50m, s-a angajat în efectuarea unei depășiri a unui autoturism marca Dacia L., viteza pe care o avea în acel moment fiind de aproximativ 80 km/h. În momentul când a pătruns pe sensul opus de circulație, la aproximativ 5-10m în fața sa, a pătruns o dubiță de culoare albă, care ocupa toată banda de circulație de pe sensul său de deplasare din momentul efectuării depășirii. A tras dreapta de volan, a pătruns pe sensul inițial de deplasare, iar apoi, în încercarea de a evita un impact cu pomii aflați pe partea dreaptă a drumului, a virat brusc stânga, a pătruns din nou pe contrasens, a lovit o piatră aflată pe partea stângă a străzii după care nu mai știe ce s-a întâmplat. Din momentul când a depășit cea de a doua barieră, singurul autoturism întâlnit a fost autoturismul marca Dacia L., pe care a încercat să-l depășească.

Martorul C. G. V., pasager în autoturismul condus de inculpat, a declarat în fața instanței că aspectele relatate organelor de poliție nu reprezintă o percepție personală asupra modului în care s-au desfășurat evenimentele, ci doar relatările unor persoane din anturajul său. A mai precizat că inculpatul i-a sugerat ce anume să declare organelor de poliție cu ocazia audierii sale, la data de 10 octombrie 2010.

Martorul C. V. a precizat că, la data producerii accidentului, se afla în autoturismul condus de inculpat, ocupând locul din dreapta spate. Imediat după ce au trecut de bariera din Ștefănești, au fost depășiți de un ATV, inculpatul pornind în urmărirea acestuia și pătrunzând pe contrasens. După aproximativ 300-400m, autoturismul condus de inculpat a intrat pe banda sa de circulație, continuându-și deplasarea și depășind un Jeep și un autoturism marca Mercedes. În momentul depășirii acestui ultim autoturism, pe celălalt sens nu circula niciun autovehicul. Din curtea unei societăți comerciale, a ieșit o autoutilitară, care a efectuat viraj la stânga, tăindu-le în acest fel calea. În momentul când s-a angajat în depășirea autoturismului marca Mercedes, inculpatul se deplasa cu o viteză de peste 100 km/h. În momentul când autoutilitara le-a tăiat sensul de mers, autovehiculul aflat în fața lor se afla la o distanță de aproximativ 150-200m. În momentul când au ajuns în aproprierea acestui autovehicul, respectiv un autoturism marca VW P., acesta a semnalizat stânga, încetinind, iar inculpatul s-a angajat în depășirea lui. În momentul când erau angajați în depășirea autoturismului respectiv, acesta a virat către stânga, după care nu mai știe ce s-a întâmplat. Atât el, cât și martorul C. G. V. i-au solicitat inculpatului, anterior momentului producerii accidentului, să reducă viteza de deplasare.

Partea vătămată M. F. a declarat că, la data producerii accidentului, se afla în autoturismul condus de inculpat, acesta deplasându-se cu o viteză de aproximativ 200 km/h. I-a cerut inculpatului să reducă viteza, însă acesta a refuzat, moment în care a pierdut controlul asupra autoturismului și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului, pe sensul opus de mers.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză, la momentul producerii accidentului, inculpatul se deplasa cu o viteză de cel puțin 100 km/h, confirmându-se astfel declarațiile părții vătămate și ale celor doi martori anterior citați.

Judecătoria a înlăturat apărarea inculpatului, în sensul că accidentul s-ar fi produs ca urmare a faptului că, în momentul când efectua depășirea autoturismului marca Dacia L., i-ar fi fost tăiată calea de o autoutilitară care ieșea din incinta unei societăți comerciale. Astfel, din chiar declarația dată de inculpat în fața instanței, în momentul când a efectuat acea depășire, circula cu o viteză de aproximativ 80 km/h, iar autoutilitara respectivă i-ar fi ieșit în față, perpendicular pe sensul său de deplasare, la o distanță de aproximativ 4-5m. Această susținere este neveridică, prin raportare la declarațiile celorlalți ocupanți ai autoturismului condus de inculpat și la concluziile expertizei tehnice auto.

Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului, săvârșită în împrejurările și având consecințele anterior menționate, realizează conținutul constitutiv a două infracțiuni aflate în concurs ideal, respectiv ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.1 și 2 din Codul penal (în raport cu victima C. I.) și respectiv vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art.184 alin.2 și 4 din Codul penal (în raport cu partea vătămată M. F.).

La individualizarea pedepselor, Judecătoria a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, respectiv limitele speciale din normele de incriminare reținute a fi incidente (reduse cu o treime, ca urmare a reținerii incidenței dispozițiilor art.320¹ din Codul de procedură penală), gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, împrejurările de comitere, consecințele produse și datele personale ale inculpatului.

În privința pedepsei rezultante, de 3 ani închisoare, Judecătoria a apreciat că este just a dispune suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, pe un termen de încercare maxim.

Pe latură civilă, Judecătoria a constatat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, motiv pentru care l-a obligat pe acesta la plata de despăgubiri, conform mențiunilor din dispozitivul sentinței.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termenul legal partea civilă M. F. (la data de 21 decembrie 2012, data poștei, printr-o cerere formulată de apărătorul ales) și garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA, reprezentat de B. Asigurătorilor de Autovehicule din România (la data de 20 decembrie 2012, data poștei, printr-o cerere formulată de apărătorul ales). De asemenea, au declarat recurs, după expirarea termenului legal (astfel cum se va evidenția ulterior), părțile civile C. E., C. P., C. A. D. I. (reprezentată legal de mama sa, C. A.), C. S., C. V. și C. F. (printr-o cerere formulată de apărătorul ales, care a fost depusă la poștă în data de 27 martie 2013, împreună cu o cerere de repunere în termenul de recurs).

Cererile astfel formulate au fost înaintate de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 15 aprilie 2013.

P. motivele scrise de recurs (atașate la filele 42-50 din dosar) și cu ocazia dezbaterilor orale de la termenul din data de 23 septembrie 2013 (consemnate în încheierea de amânare a pronunțării), partea civilă M. F., care a beneficiat de asistența juridică a apărătorului ales, a criticat sentința primei instanțe atât pe latură penală, solicitând condamnarea inculpatului, fără acordarea beneficiului prevăzut de art.320¹ din Codul de procedură penală, la o pedeapsă cu executare efectivă, în regim de detenție, cât și pe latură civilă, solicitând majorarea daunelor morale până la nivelul cuantumului pretins (900.000 euro), a daunelor materiale, până la valoarea ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, inclusiv în recurs, precum și a prestației periodice, până la un nivel echitabil, în raport cu starea de infirmitate fizică ce i-a fost cauzată prin fapta culpabilă a inculpatului. Partea civilă M. F. a solicitat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac.

P. motivele scrise de recurs (atașate la filele 17-21 din dosar), astfel cum au fost susținute cu ocazia acelorași dezbateri orale, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA, care a fost reprezentat juridic de apărătorul ales, a criticat sentința penală atacată, numai pe latură civilă, pentru nereținerea culpei comune a victimei C. I. și a părții vătămate M. F. la producerea consecințelor faptei ilicite (în raport cu împrejurarea că acestea, aflate ca pasageri în autoturismul condus de inculpat, nu au purtat centuri de siguranță la momentul procedurii accidentului și cu faptul că au acceptat ca acesta să conducă acel autovehicul cu o viteză foarte mare), pentru determinarea greșită a cuantumului prestațiilor periodice stabilite în favoarea părților civile M. F. și C. A. D. I., solicitând cuantificarea acestora, în raport cu salariul minim pe economie, la sumele de 247 lei și respectiv 135 lei și, totodată, pentru acordarea unor daune morale exagerate părinților și copilului minor al victimei C. I. (părțile civile C. E., C. P. și C. A. D. I.), solicitând diminuarea acestora până la suma de 50.000 lei (în cazul fiecărui părinte) și respectiv până la suma de 60.000 lei (în cazul copilului).

Părțile civile C. E., C. P., C. A. D. I., C. S., C. V. și C. F. nu și-au motivat în scris recursurile declarate, însă, cu ocazia dezbaterilor orale anterior menționate, fiind asistate sau, după caz, reprezentate juridic de apărătorul ales, au solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu executare în regim de detenție și majorarea cuantumului daunelor materiale și morale până la nivelul indicat în cererea de pretenții formulată în cauză.

La cererea din oficiu a Curții, Judecătoria B. a comunicat copie de pe caietul grefierului de ședință de la termenul de dezbateri din fața primei instanțe (filele 63-73), transcrierea înregistrării acelor dezbateri, desfășurate la data de 31 octombrie 2012 (filele 109-110), dovezile de comunicare a sentinței (filele 78-85) și copie de pe extrasul din registrul de executări penale cu privire la situația comunicării acelei hotărâri (filele 74-77).

Partea civilă M. F. a prezentat acte cu privire la încadrarea sa în categoria persoanelor cu handicap grav și la pensia de invaliditate încasată (filele 89-98), înscrisuri în dovedirea pretențiilor materiale (filele 123-166) și dovada cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, constând în onorariul apărătorului ales (filele 119-120).

Părțile civile C. E., C. P., C. A. D. I., C. S., C. V. și C. F. au prezentat înscrisuri cu privire la transmiterea cererii de recurs și a cererii de repunere în termenul de recurs (filele 113-118).

I. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate de recurenți, ținând seama de înscrisurile noi prezentate, precum și din oficiu, potrivit art.385⁶ alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursurile părții civile M. F. și garantului B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Referitor la situația de fapt și la încadrarea juridică, Curtea constată că acestea au fost în mod corect stabilite de către prima instanță, nefiind, de altfel, contestate prin niciunul dintre recursurile declarate în cauză.

D. urmare, Curtea reține ca fiind dovedită, în afara oricărui dubiu, fapta inculpatului E. V., care, la data de 21 septembrie 2008, ca urmare a nerespectării prevederilor legale privitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, a cauzat, din culpă, pe fondul neatenției și al vitezei excesive de deplasare, un accident rutier soldat cu decesul victimei C. I. (la acel moment, în vârstă de 21 de ani) și cu vătămarea corporală gravă a părții vătămate M. F. (la acel moment, în vârstă de 20 de ani, care a suferit leziuni ce au necesitat 150 zile de îngrijiri medicale, i-au pus în primejdie viața și i-au provocat o stare de infirmitate fizică), ambele persoane anterior menționate aflându-se, ca pasageri, în autoturismul pe care inculpatul îl conducea.

Criticile părții civile M. F., cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, sunt nefondate.

Astfel, solicitarea acesteia de înlăturare a pretinsului beneficiu acordat inculpatului de către prima instanță, prin reținerea incidenței dispozițiilor art.320¹ din Codul de procedură penală, este lipsită de temei, întrucât judecata, pe fondul cauzei, nu s-a desfășurat conform procedurii simplificate prevăzute de acele dispoziții, ci potrivit procedurii de drept comun, care a presupus desfășurarea nemijlocită a cercetării judecătorești. În aceste condiții, nici aplicarea pedepsei pentru infracțiunea care a vătămat-o pe partea civilă și, de asemenea, pentru cealaltă infracțiune, nu s-a realizat prin raportare la dispozițiile art.320¹ alin.7 din Codul de procedură penală, care nu sunt menționate în minuta și respectiv în dispozitivul sentinței. Referirea la aceste dispoziții în considerentele hotărârii primei instanțe este, în mod vădit, consecința unei erori materiale, care nu a produs efecte în ceea ce privește individualizarea pedepselor respective, a căror durată se încadrează în limitele speciale menționate în normele de incriminare, nereduse cu o treime, potrivit art.320¹ alin.7 din Codul de procedură penală.

De asemenea, solicitarea părții civile de înăsprire a pedepsei aplicate inculpatului, îndeosebi sub aspectul modalității de executare, este nejustificată, sens în care Curtea reține că fapta acestuia, săvârșită din culpă, a avut loc în urmă cu aproximativ 5 ani, că ea s-a produs exclusiv pe fondul neatenției și al vitezei excesive de deplasare (la care persoanele aflate, ca pasageri voluntari, în autoturismul condus de inculpat, prietenul lor, au consimțit, fie și implicit), nefiind dublată de alte abateri (precum lipsa permisului, conducerea sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, părăsirea locului accidentului), că, ulterior momentului respectiv, inculpatul nu a mai intrat în conflict cu legea penală, dovedind astfel disponibilități reale de recuperare și reintegrare socială și că, nici anterior, acesta nu a mai încălcat vreodată legea respectivă, astfel că nu există riscul ca, aflat în libertate, el să adopte un comportament infracțional, toate aceste împrejurări validând soluția de suspendare sub supraveghere dispusă de către prima instanță, cu atât mai mult cu cât aceasta este însoțită de interdicții și obligații care permit un control strict al conduitei inculpatului pe o perioadă îndelungată, stabilită ca termen de încercare (8 ani).

Critica garantului B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA, privitoare la greșita nereținere de către prima instanță a culpei comune a victimei și a părții vătămate la producerea consecințelor faptei ilicite, este și ea nefondată.

Astfel, raportul de expertiză tehnică auto (filele 73-80, d.u.p.), ale cărui concluzii, de ordin științific, sunt mai presus de orice îndoială, nefiind, de altfel, nici contestate de către vreuna dintre părți, a stabilit că accidentul rutier ce a produs consecințele anterior menționate s-a datorat culpei exclusive a inculpatului (singurul care îl putea și evita), întrucât acesta, în calitate de șofer al autoturismului, nu a respectat prevederile art.35 alin.1 din OUG nr.195/2002, fiind neatent în conducere și circulând cu o viteză de cel puțin 100 km/h, care nu i-a permis să păstreze controlul asupra direcției de mers.

Împrejurarea că victima și partea vătămată (care au ocupat locurile din dreapta față și respectiv din mijloc spate ale autoturismului respectiv) nu ar fi purtat centuri de siguranță nu le atribuie vreo culpă în producerea accidentului, întrucât împrejurarea respectivă nu a constituit o cauză a acestuia. Pe de altă parte, susținerea că, în cazul purtării centurilor de siguranță, consecințele accidentului asupra celor două persoane ar fi fost altele, mai puțin grave decât cele în fapt produse, reprezintă o simplă speculație, nesusținută probator. În sprijinul acestei constatări, Curtea menționează, cu referire la ceilalți doi pasageri din autoturism (martorii C. V. și C. G. V.), aflați pe bancheta din spate ca și partea vătămată, că nici despre aceștia nu există dovezi indubitabile că ar fi purtat centuri de siguranță, numai hazardul făcând însă ca ei să sufere vătămări corporale ușoare.

Totodată, nici faptul că victima și partea vătămată, prieteni cu inculpatul, au acceptat ca acesta să conducă autoturismul cu o viteză excesivă, nu le conferă vreo culpă în producerea accidentului, întrucât obligația de a se conforma regulilor de circulație rutieră îi aparținea, în exclusivitate, conducătorului auto, independent de conduita pasagerilor transportați.

Referitor la daunele materiale stabilite prin sentința penală recurată, Curtea menționează, în prealabil, că acestea au fost contestate numai de către partea civilă M. F., care a solicitat majorarea lor până la suma ce rezultă din înscrisurile prezentate pe parcursul judecății, iar garantul s-a declarat de acord cu această solicitare, în limita sumei de 1.173,37 euro, ce rezultă din actele depuse în dosarul de recurs.

Pornind de la această premisă, Curtea constată că solicitarea părții civile este fondată, întrucât înscrisurile administrate cu ocazia cercetării judecătorești în primă instanță (filele 205-254, vol.I și filele 12-21, vol.II, d.f.), ignorate de Judecătorie, dovedesc efectuarea unor cheltuieli suplimentare, în legătură directă cu leziunile traumatice suferite de aceasta, în cuantum total de 1.619,77 euro și respectiv 4.200,95 lei. Referitor la înscrisurile anterior menționate, Curtea precizează că nu a ținut seama de suma de 43.377,32 euro, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare și tratament medical realizate într-o clinică din Germania, întrucât, potrivit facturii prezentate (fila 20, vol.II, d.f.), suma respectivă a fost deja plătită de către un asigurător german.

De asemenea, prin înscrisurile noi administrate în recurs (filele 123-132, d.r.), s-au dovedit cheltuieli suplimentare ale părții civile, care au legătură cu aceleași leziuni, în cuantum total de 1.173,37 euro și respectiv 788 lei.

Astfel fiind, Curtea va dispune majorarea corespunzătoare a daunelor materiale acordate părții civile M. F. cu sumele de 2.793,14 euro (în echivalentul său în moneda națională) și respectiv 4.998,95 lei.

Referitor la daunele morale acordate de prima instanță, Curtea reține, în prealabil, că acestea au fost contestate, pe de o parte, de partea civilă M. F. (care a solicitat majorarea lor până la suma de 900.000 euro), iar, pe de altă parte, de garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA, care a solicitat diminuarea sumelor stabilite, cu acest titlu, în favoarea părților civile C. E., C. P. și C. A. D. I. (părinții și respectiv fiica minoră a victimei C. I.).

Solicitarea părții civile este nefondată, întrucât cuantumul daunelor morale acordate acesteia prin sentința penală recurată (echivalentul în lei al sumei de 100.000 euro), necontestat de garant, este echitabil și suficient pentru acoperirea prejudiciului nepatrimonial reclamat, în raport cu consecințele produse de fapta ilicită a inculpatului asupra integrității sale fizice și cu modul în care acestea s-au repercutat asupra vieții ei private. Majorarea acelui cuantum este apreciată de Curte a fi nejustificată, întrucât, în pofida infirmității fizice suferite (manifestată prin paraplegie, respectiv prin paralizia membrelor inferioare), partea civilă nu își poate transforma pretențiile cu acest titlu într-o sursă de îmbogățire, cu atât mai mult cu cât aceasta urmează a beneficia, după cum se va evidenția ulterior, și de o prestație periodică, cu caracter lunar, până la încetarea acelei stări. În același timp, Curtea observă că și concubina părții civile, C. V., cu care aceasta are un copil minor (fila 190, vol.I, d.f.), este beneficiara unor daune morale consistente (30.000 lei), necontestate de garant, de pe urma fratelui său (victima C. I.).

În schimb, solicitarea garantului este constatată de Curte a fi fondată, întrucât cuantumul daunelor morale acordate părinților și fiicei minore a victimei accidentului rutier (în total, echivalentul a 250.000 euro) este, în mod vădit, exagerat. Fără a pune la îndoială suferința psihică pricinuită de moartea prematură și intempestivă a fiului lor (despre care nu se poate reține însă, în lipsa oricăror dovezi, că ar avea vreo legătură de cauzalitate cu afecțiunile medicale reclamate) și nici repercusiunile, de ordin afectiv, pe care le va avea lipsa tatălui de lângă copilul său minor (în vârstă de numai 3 luni la data decesului acestuia), Curtea precizează că daunele morale nu au rolul de a asigura suportul material al existenței persoanelor respective, pentru întreaga lor viață, ci de a compensa, într-un mod lipsit de ostentație, durerea pricinuită de pierderea unei persoane dragi sau apropiate, astfel încât cuantumul lor trebuie să fie moderat, fără a se constitui într-un prilej de etalare a unei bogății nemeritate, obținute de pe urma decesului acelei persoane. Astfel fiind, Curtea apreciază că acordarea unor daune morale în sumă de 15.000 euro (în echivalent în lei la data plății), pentru fiecare dintre părinții victimei și respectiv în sumă de 25.000 euro (în același echivalent), pentru fiica minoră a acesteia, este echitabilă și suficientă pentru a compensa acea durere, sens în care va proceda la reformarea corespunzătoare a sentinței penale recurate.

Referitor la prestațiile periodice stabilite de prima instanță, Curtea observă, în prealabil, că partea civilă M. F. a solicitat, fără a invoca vreun argument, majorarea aceleia care i se cuvine, iar garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA a solicitat diminuarea amândurora, prin cuantificarea lor în raport cu salariul minim pe economie, în condițiile în care, la data accidentului, nici partea vătămată, nici victima (tatăl minorei C. A. D. I.) nu erau angajați în muncă și nu aveau alte surse declarate de venituri și cu împrejurarea că cea dintâi primește, din partea sistemului asigurărilor sociale de stat, o pensie de invaliditate în sumă de 293 lui lunar.

Solicitarea părții civile este nefondată, întrucât nu există niciun motiv pertinent care să o justifice.

În schimb, solicitarea garantului este fondată, întrucât susținerile acestuia privind lipsa unui loc de muncă și a altor surse de venituri, atât în cazul părții vătămate, cât și în cazul victimei, corespund realității, la dosarul cauzei nefiind prezentate de către părțile interesate probe care să dovedească contrariul.

Astfel fiind, determinarea cuantumului prestațiilor periodice nu se poate realiza, în mod echitabil, decât prin raportare la salariul minim pe economie, care, începând cu data săvârșirii faptei ilicite și până în prezent, a avut următoarele valori:

- 540 lei, în perioada octombrie - decembrie 2008, conform HG nr.1051/2008;

- 600 lei, în perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010, potrivit aceluiași act normativ;

- 670 lei, în perioada ianuarie - decembrie 2011, conform HG nr.1193/2010;

- 700 lei, în perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2013, potrivit HG nr.1225/2011;

- 750 lei, începând cu luna februarie 2013 până în prezent, conform HG nr.23/2013).

Pornind de la această premisă, Curtea constată că, în cazul părții civile minore C. A. D. I. (născută la data de 11 iunie 2008), prestația periodică trebuie stabilită la nivelul unui procent de 1/4 (prevăzut de legislația civilă pentru pensia de întreținere datorată de un părinte copilului său) din salariul minim pe economie, corespunzător perioadelor anterior menționate, motiv pentru care va determina cuantumul său, astfel: câte 135 lei lunar, pentru perioada octombrie - decembrie 2008; câte 150 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010; câte 167 lei lunar, pentru perioada ianuarie - decembrie 2011; câte 175 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2013; câte 187 lei lunar, începând cu luna februarie 2013 și până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Curtea nu va stabili prestația periodică și pentru eventualitatea continuării studiilor de către partea civilă minoră, până la împlinirea vârstei de 25 de ani, întrucât, prin sentința primei instanțe, prestația respectivă a fost acordată acesteia numai până la împlinirea vârstei de 18 ani, recursul declarat de acea parte este tardiv, astfel cum se va evidenția ulterior, iar garantului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac, potrivit art.385⁸ alin.1 din Codul de procedură penală.

În cazul părții civile M. F., Curtea constată că aceasta a încasat și încasează, drept pensie de invaliditate, plătită din fondul asigurărilor sociale de stat, suma de 293 lei lunar, astfel că prestația periodică ce i se cuvine va fi stabilită prin scăderea sumei respective din salariul minim pe economie, corespunzător perioadelor anterior menționate, astfel: câte 247 lei lunar, pentru perioada octombrie - decembrie 2008; câte 307 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010; câte 377 lei lunar, pentru perioada ianuarie - decembrie 2011; câte 407 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2013; câte 457 lei lunar, începând cu luna februarie 2013 și până la încetarea stării de infirmitate.

Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite cele două recursuri anterior analizate, va casa parțial sentința penală atacată, numai pe latură civilă și în limitele deja precizate, iar, în urma rejudecării pe fond a cauzei, va hotărî în sensul celor anterior menționate.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive legale de casare.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor admise vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art.193 alin.6 din Codul de procedură penală, inculpatul intimat va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de către partea civilă M. F., constând în onorariul apărătorului ales care i-a asigurat asistența juridică, în sumă de 5.000 lei.

II. Recursurile părților civile C. E., C. P., C. A. D. I., C. S., C. V. și C. F. sunt tardive, sens în care Curtea reține următoarele aspecte:

Părțile civile C. E., C. P. și C. S. au fost prezente, personal, în fața primei instanțe, cu ocazia dezbaterilor de la termenul din data de 31 octombrie 2012.

Părțile civile C. A. D. I. (prin reprezentant legal C. A.), C. V. și C. F. au lipsit de la acele dezbateri, fiind reprezentate juridic de apărătorul ales, motiv pentru care sentința primei instanțe, pronunțată la data de 17 decembrie 2012, le-a fost comunicată, fiecăreia dintre ele, la data de 20 decembrie 2012.

În cazul primelor trei părți civile, termenul legal de recurs, de 10 zile, a început să curgă, potrivit art.385³ alin.2 rap. la art.363 alin.3 teza I din Codul de procedură penală, la data pronunțării sentinței (17 decembrie 2012), împlinindu-se astfel la data de 28 decembrie 2012 (într-o zi de vineri).

În cazul ultimelor trei părți civile, termenul legal de recurs, de 10 zile, a început să curgă, conform art.385³ alin.2 rap. la art.363 alin.3 teza a II-a din Codul de procedură penală, la data comunicării sentinței (20 decembrie 2012), împlinindu-se astfel la data de 31 decembrie 2012 (într-o zi de luni).

Cererea prin care toate cele șase părți civile au declarat recurs a fost expediată prin poștă, împreună cu o cerere de repunere în termenul de exercitare a acestei căi de atac, abia la data de 27 martie 2013 (filele 5 și 118, d.r.).

Afirmația apărătorului ales al acestora, în sensul că o cerere inițială de recurs a fost expediată, prin fax, către prima instanță, în termenul legal, respectiv la data de 21 decembrie 2012, este nefondată, întrucât înscrisul prezentat drept dovadă în susținerea acestei afirmații (fila 4, d.r.) relevă, dimpotrivă, că o astfel de expediere nu s-a realizat în fapt, în condițiile în care, la rubrica privitoare la numărul paginilor transmise apare mențiunea 0 (zero), iar, la rubrica status, este indicat codul de eroare E-906, aspecte care puteau fi ușor sesizate de către o persoană cu pregătirea și experiența juridică a apărătorului respectiv. De asemenea, din conținutul aceluiași înscris, rezultă că pretinsa expediere nu s-a realizat către un număr de fax al primei instanțe, ci către un număr de telefon fix alocat grefierului-șef al acesteia (fila 115, d.r.), astfel încât acea expediere, în mod evident, nu s-a finalizat, motiv pentru care cererea de recurs invocată nici nu a fost vreodată înregistrată la Judecătoria B..

Raportat la împrejurările anterior menționate, Curtea constată și faptul că nerealizarea transmisiunii fax nu a fost determinată de o eroare de natură tehnică, astfel cum s-a susținut cu ocazia dezbaterilor din recurs, ci de o greșeală umană, aparținând apărătorului ales al părților civile, cu drept de reprezentare a acestora, care nu poate fi considerată drept o cauză temeinică de împiedicare a exercitării în termen a căii de atac, în accepțiunea art.385³ alin.2 rap. la art.364 alin.1 din Codul de procedură penală, ea datorându-se, în exclusivitate, unei atitudini culpabile a acelui apărător, dar și rămânerii în pasivitate a părților civile, care, fie cunoscând rămânerea în pronunțare a cauzei (ca urmare a prezenței lor personale la dezbateri), fie luând cunoștință, în mod direct, de însăși hotărârea primei instanțe (prin comunicarea dispozitivului acesteia), nu s-au preocupat să formuleze, înăuntrul termenului legal, calea de atac prevăzută de lege.

Astfel fiind, Curtea constată că cererile părților civile anterior nominalizate, de repunere în termenul de recurs, sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, iar recursurile acestora sunt tardive, motiv pentru care vor fi respinse, în temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.a teza I din Codul de procedură penală.

În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul de procedură penală, recurenții părți civile, aflați în culpă procesuală, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În temeiul art.189 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a inculpatului intimat E. V., conform delegației emise de Baroul București, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

I. În temeiul art.385¹⁵ pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursurile declarate de partea civilă M. F. și de garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA, prin reprezentant B. ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, împotriva Sentinței penale nr.607/F din data de 17 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._ .

Casează, în parte, sentința penală recurată, numai pe latură civilă și, în fond, rejudecând:

Reduce cuantumul daunelor morale stabilite prin sentința penală recurată, astfel:

- de la câte 75.000 euro (în echivalent în lei la data plății) la câte 15.000 euro (în echivalent în lei la data plății), pentru fiecare dintre părțile civile C. E. și C. P.;

- de la 100.000 euro (în echivalent în lei la data plății) la 25.000 euro (în echivalent în lei la data plății), pentru partea civilă C. A. D. I., prin reprezentant legal C. A..

Majorează cuantumul daunelor materiale stabilite prin sentința penală recurată, pentru partea civilă M. F., de la 10.000 lei la 14.998,95 lei și 2.793,14 euro (în echivalent în lei la data plății).

Obligă pe inculpatul E. V. la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de prestație periodică, garantul B. NAȚIONAL „CARTE V.” DIN BULGARIA, prin reprezentant B. ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, fiind răspunzător în condițiile Legii nr.105/1992:

- pentru partea civilă C. A. D. I. (născută la data de 11 iunie 2008), prin reprezentant legal C. A.: câte 135 lei lunar, pentru perioada octombrie - decembrie 2008; câte 150 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010; câte 167 lei lunar, pentru perioada ianuarie - decembrie 2011; câte 175 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2013; câte 187 lei lunar, începând cu luna februarie 2013 și până la împlinirea vârstei de 18 ani;

- pentru partea civilă M. F.: câte 247 lei lunar, pentru perioada octombrie - decembrie 2008; câte 307 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2009 - decembrie 2010; câte 377 lei lunar, pentru perioada ianuarie - decembrie 2011; câte 407 lei lunar, pentru perioada ianuarie 2012 - ianuarie 2013; câte 457 lei lunar, începând cu luna februarie 2013 și până la încetarea stării de infirmitate.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În temeiul art.193 alin.6 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata către partea civilă M. F. a sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

II. În temeiul art.385³ alin.2 rap. la art.364 alin.1 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondate, cererile părților civile C. E., C. P., C. A. D. I. (prin reprezentant legal C. A.), C. S., C. V. și C. F. de repunere în termenul de recurs.

În temeiul art.385¹⁵ pct.1 lit.a teza I din Codul de procedură penală, respinge, ca tardive, recursurile declarate de aceste părți civile împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul de procedură penală, obligă pe recurenții părți civile C. E., C. P., C. A. D. I. (prin reprezentant legal C. A.), C. S., C. V. și C. F. la plata sumei de câte 300 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru inculpatul E. V., în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

N. S. V. B. C. V. G.

GREFIER,

M. A.

Red. jud.C.V.G.

Ex.2 / 15 octombrie 2013

C.R.I. - J.B.

← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 230/2013. Curtea...		Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 460/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Îndreptare eroare materială. Art.194 şi urm. C.p.p.. Decizia nr. 1765/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1760/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 230/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1756/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1759/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1797/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1768/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI