Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 884/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 884/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-05-2012 în dosarul nr. 884/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 884/R
Ședința din camera de consiliu de la 04 mai 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. P.
JUDECĂTOR – L. M.
JUDECĂTOR - E. U.
GREFIER – M. G.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – reprezentat prin procuror F. D..
Pe rol, soluționarea recursului formulat de inculpata P. M. C., împotriva sentinței penale nr. 689 din data de 07 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul parte civilă M. L. D. personal și asistat de avocat I. P. cu împuternicire avocațială ._/2012 emisă de Baroul București – Cabinet individual depusă la fila 18 dosar, și recurenta inculpată P. M. C. personal și asistată de avocat D. M. cu împuternicire avocațială depusă la instanța de fond și avocat P. M. cu împuternicire avocațială ._/2012 emisă de Baroul București – Cabinet individual depusă la fila 57 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Având cuvântul avocat D. M. pentru recurenta inculpată solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și depus în scris la dosar. În principal, solicită casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, respingerea ca fiind neîntemeiată a pretențiilor civile formulate de către partea civilă. În subsidiar, dacă se va trece peste acest aspect solicită admiterea recursului, casare în parte a hotărârii recurate și rejudecând în fond, obligarea inculpatei la plata către partea civilă de daune morale într-un cuantum de maxim 1000 euro în echivalent în lei la data plății. Critică hotărârea recurată ca fiind netemeinică și nelegală în condițiile în care pe de o parte partea civilă nu a administrat nici un fel de probă din care să reiasă sau să fie sugerată existența unei suferințe de ordin moral. De asemenea, nu a încercat să probeze prin administrarea vreunei probe legătura de cauzalitate dintre suferința morală și fapta pentru care a fost pronunțată soluția de condamnare. Mai învederează și faptul că suma de 15 mii euro la care inculpata a fost obligată să o plătească părții civile consideră că este o sumă exorbitantă cu mult peste posibilitățile inculpatei. Cu privire la cuantumul daunelor morale arată că nu există legislație prin care să se stabilească criterii în funcție de care instanța să poată stabilii cuantumului, totuși pentru a se sublinia această lacună legislativă practica judiciară stabilește că la individualizarea cuantumului daunelor morale trebuie avute în vedere anumite criterii obiective dar și subiective, de exemplu numărul de zile de îngrijiri medicale, vârsta victimei, precum și circumstanțele în care s-a produs fapta. În prezenta cauză, partea civilă nu a depus nici un fel de probă pentru a justifica pretențiile sale. Totodată, instanța de fond nu a ținut cont de circumstanțele personale ale inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, are studii superioare, a regretat fapta comisă, este necăsătorită, are doi copii minori în întreținere și o mamă în vârstă și foarte bolnavă.
Depune note scrise și un set de înscrisuri la dosar.
Având cuvântul avocat P. M. achiesează concluziilor puse de antevorbitorul său și solicită, de asemenea, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, reducerea cuantumului daunelor moare care au fost greșit aplicate de către instanța de fond. Solicită a fi avut în vedere că daunele morale au o valoarea apreciativă, iar ele țin de aprecierea suverană a magistratului în raport de anumite criterii fixate de jurisprudență, precum și de doctrina în materie, care deși nu este izvor de drept influențează cuantumul daunelor morale. În concluzie, consideră că daunele morale sunt aplicate de către instanța de fond într-un cuantum excesiv de mare și la puterea economică pe care o are inculpata nu se face decât realizarea unei eventuale îmbogățiri fără justă cauză a celui care le invocă fără a le proba în acest sens.
Apărătorul recurentului parte civilă în esență, arată că la dosarul cauzei există suficiente probe privind vinovăția inculpatei, acesta a beneficiat de dispoz. art. 320/1 Cod procedură penală. De asemenea, consideră că daunele morale solicitate sunt dovedite pe deplin, învederează că prin acțiunea inculpatei i s-au adus părți civile numeroase prejudicii, fiind de natură să-i afecteze demnitatea, onoarea și reputația, cazul în speță a fost mediatizat la momentul săvârșirii faptei, iar pericolul social al faptei este foarte mare. Totodată, solicită a se avea în vedere de către instanță și faptul că inculpata a pierdut recursul declarat la Curtea de Apel București, care prin decizia penală nr. 2037/14.10.2011 dată în dosarul nr._ respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată și o obligă la 200 lei cheltuieli judiciare.
Depune concluzii scrise la dosarul cauzei, solicită respingerea recursului inculpatei, ca fiind nefondat și admiterea recursului părții civile, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, acordarea daunelor materiale și morale în sumă de 150 mii euro pe care o consideră minimală.
Având cuvântul avocat D. M. pentru recurenta inculpată în ceea ce privește recursul părții civile, arată că a înțeles că vizează și niște cheltuieli judiciare în recurs, documentele contabile justificative pentru această sumă nu se află la dosarul cauzei și solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil sub acest aspect. În ceea ce privește suma de 150 mii euro solicitată ca și daune morale, de asemenea recursul este inadmisibil pentru că nu are caracter extinctiv. Precizează că partea civilă nu justifică în nici un mod cuantumul daunelor morale majorate și nici care sunt suferințele morale.
Reprezentantul Ministerului Public în ceea ce privește recursul inculpatei formulează concluzii de respingere ca fiind nefondat, pentru că suma de 15 mii euro, în opinia sa, nu este nejustificat de mare raportat la fapta săvârșită.
În ceea ce privește recursul declarat de către partea civilă dacă ar exista chitanța la dosarul cauzei aspect care nu se regăsește ar fi admisibil doar în ceea ce privește cheltuielile judiciare efectuate pe latura civilă, celelalte solicitate pe latură penală sunt inadmisibile, dar cum nu se găsesc dovezi, formulează concluzii de respingere a recursului, ca fiind nefondat.
Recurentul parte civilă achiesează concluziilor puse de apărătorul său.
Având ultimul cuvânt recurenta inculpată achiesează concluziile puse de apărătorii lor.
CURTEA ,
Asupra recursurilor penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.265 pronunțată de Judecătoria B. la data de 19.05.2011 în dosarul nr._ , în temeiul art.239 alin.2 și 5 Cod penal cu aplic. art. 3201 Cod procedura penală, a fost condamnată inculpata P. M. C. (fiica lui M. și T., nascută la data de12.04.1974 în Râmnicu V., jud. V., domiciliată în Voluntari, Complexul Confort Residence, .. 70, ., județul I. și în București, sector 1, ., .. A, .), la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj împotriva unui polițist.
În temeiul art.2721 teza a –II –a Cod penal cu aplic. art.3201 Cod procedura penală a fost condamnată inculpata P. M. C. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare.
În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să o execute pe cea mai grea de 1 an închisoare.
În temeiul art.71 cod penal, i s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a și b Cod penal.
În temeiul art. 81 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
În temeiul art.359 cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În temeiul art.71 al.5 cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a dispus disjungerea laturii civile și formarea unui dosar separat.
Sentința penală a rămas definitivă la data de 14.10.2011 prin decizia nr. 2037 a Curții de Apel București, prin care a fost respins recursul inculpatei.
În fapt, s-a reținut că la data de 04.09.2010, în jurul orei 11, agentul principal de poliție M. L. D. se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Șoseaua București - Nord din orașul Voluntari, în zona trecerii la nivel cu calea ferată aflată la limita cu municipiul București, după ce anterior primise o dispoziție telefonică din partea șefului ierarhic, B. C. G., să se deplaseze cu motocicleta de serviciu marca BMW, nr. de înmatriculare_ în zona respectivă pentru a asigura fluidizarea traficului rutier. Această dispoziție a fost motivată de martorul B. C. G. prin faptul că în mod frecvent artera respectivă devine aglomerată, atât din cauza traficului rutier intens, cât și din cauza nerespectării regulilor de circulație în zona trecerii la nivel cu calea ferată, în special depășirea coloanei aflată în staționare sau trecerea printre semibarierele coborâte în așteptarea trenului.
La un moment dat, în timp ce semibarierele la nivel cu calea ferată erau coborâte, agentul principal de poliție M. L. D. a observat autoturismul marca Toyota Rav 4, nr. de înmatriculare_, la volanul căruia se afla inculpata P. M. C., depășind coloana de mașini aflată în staționare, formată pe sensul de mers dinspre P. spre București.
Întrucât, pe această direcție de deplasare, sectorul de drum nu era prevăzut decât cu o singură bandă de circulație pe fiecare sens, agentul principal de poliție M. L. D. s-a apropiat de autoturismul respectiv și, după ce s-a legitimat, i-a solicitat conducătoarei auto să prezinte actul de identitate, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare.
Inculpata P. M. C. a refuzat să pună la dispoziția organului de poliție documentele solicitate, invocând faptul că în zonă nu există nici un marcaj sau semn de circulație care să restricționeze staționarea, precum și faptul că agentul principal de poliție M. L. D. nu a legitimat și conducătorul autoturismului aflat în fața sa.
În timpul acestei discuții contradictorii, pe parcursul căreia inculpata P. M. C. a întrebuințat cuvinte insultătoare la adresa agentului de poliție rutieră, semibarierele la nivel cu trecerea ferată s-au ridicat, iar coloanele de mașini din ambele sensuri de mers s-au pus în mișcare.
În aceste condiții, existând riscul ca traficul rutier să se blocheze, agentul principal de poliție M. L. D. s-a poziționat în fața autoturismului cu nr. de înmatriculare_ și a solicitat telefonic sprijin la dispeceratul IPJ I., reușind să transmită locația unde se afla, deși inculpata P. M. C. claxona cu insistență tocmai pentru a împiedica acest lucru.
Inculpata P. M. C. a încercat la un moment dat să întoarcă, rulând autoturismul înapoi, dar a renunțat la această manevră întrucât, din cauza mișcărilor necoordonate, exista riscul de a crea o stare de pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
În timp ce agentul principal de poliție M. L. D. se afla în fața autoturismului cu nr. de înmatriculare_, inculpata P. M. C. a pus în mișcare mașina, accelerând brusc, manevră în urma căreia partea vătămată a fost proiectată pe capotă.
Întrucât conducătoarea auto și-a continuat deplasarea, traversând calea ferată, agentul principal de poliție M. L. D., acționând sub imperiul temerii că aceasta ar fi putut mări viteza de rulare, a scos cu mâna dreaptă pistolul aflat în toc și l-a îndreptat către inculpata P. M. C. care a oprit brusc mașina, partea vătămată căzând în fața acesteia.
În urma incidentului, agentul principal de poliție M. L. D. a suferit contuzii la genunchiul și gamba piciorului drept, așa cum rezultă din scrisoarea medicală nr._/04.09.2010, emisă de Spitalul Clinic de Urgență București, leziuni care au fost produse, potrivit declarației părții vătămate, atât în momentul impactului cu autoturismul, cât și în momentul traversării liniei de cale ferata, din cauza denivelărilor existente la nivelul acesteia.
La scurt timp după incident, la fața locului a sosit un echipaj de poliție
din cadrul Poliției orașului Voluntari, alertat în urma apelului telefonic emis de agentul principal de poliție M. L. D., dar și mai mulți martori oculari care au solicitat luarea măsurilor legale față de conducătoarea auto.
Deși de această dată a prezentat actul de identitate, permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, inculpata P. M. C. a continuat să adreseze injurii agentului principal de poliție M. L. D., iar la un moment dat, fără acordul organelor de poliție, și-a continuat deplasarea invocând trauma emoțională a fiului său, I. V. C. în vârstă de 2 ani și 7 luni, care, aflat pe bancheta din spate a autoturismului, a asistat la incident.
Organele de poliție au pornit în urmărirea acesteia, autoturismul condus de inculpată fiind blocat după aproximativ câteva sute de metri, pe . București.
Noul dosar format ca urmare a disjungerii laturii civile a fost înregistrat sub nr._ pe rolul Judecătoriei B..
Asupra laturii civile disjunse și care face obiectul prezentei cauze instanța de fond a reținut că partea civilă M. L. D. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 euro, daune materiale și 150.000 euro, daune morale.
Nu au fost solicitate și nu s-au administrat probe în susținerea laturii civile a cauzei.
Prin sentința penală nr.689 din 07 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ , a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea vătămată M. L. D. și, în temeiul art.14, 346 al.1 cod procedură penală raportat la art.998-999 cod civil, a fost obligată inculpata P. M. C. la plata echivalentului în lei a sumei de 15.000 euro (de la data efectuării plății) către partea civilă M. L. D., reprezentând daune morale. În temeiul art.192 al.1 cod procedură penală, a fost obligată inculpata la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu privire la acțiunea civilă, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată în parte.
Astfel, s-a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicita- infracțiunea săvârșită, prejudiciul moral - rezultatul negativ suferit partea vătămată ca urmare a acțiunii inculpatei, prejudiciul cert (cuantumul a fost stabilit cu respectarea principiului disponibilității care guvernează acțiunea civilă chiar si atunci când este alăturată acțiunii penale, cu luarea în considerare a consecințelor produse), precum și legătura de cauzalitate directa dintre faptele ilicite si prejudiciul produs și vinovăția inculpatei, sub forma intenției.
Astfel, s-a reținut că, în ceea ce privește existența faptei ilicite și a vinovăției inculpatei acestea au fost stabilite în mod definitiv prin sentința penală nr.265 pronunțată de Judecătoria B. la data de 19.05.2011 în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 2037 a Curții de Apel București.
În ceea ce privește daunele materiale solicitate de partea vătămată instanța a reținut că acestea nu au fost dovedite prin documente justificative, din care să rezulte că aceasta a efectuat aceste cheltuieli în cuantum de 1000 euro.
Din conținutul certificatului medico-legal a rezultat că partea vătămată a suferit o contuzie forte la genunchiul drept și gamba dreaptă, singurul tratament de care a beneficiat fiind comprese locale cu gheață și tratament medicamentos cu Celebrex (2 tb/zi), Midolcalm ( 3 tb/zi), Omez (1 tb /zi ) și Clexane (0,4 f/zi).
Cu toate acestea, partea vătămată nu a indicat durata tratamentului medical și nici valoarea totală a medicamentelor sus-menționate, instanța apreciind că este puțin probabil ca acesta (tratamentul) să se ridice la valoarea de 1000 euro, echivalent în lei.
Cu privire la daunele morale solicitate, instanța a reținut că prin sentința penală nr.265 pronunțată de Judecătoria B. la data de 19.05.2011 în dosarul nr._, definitivă prin decizia nr. 2037 a Curții de Apel București s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că partea vătămată –în calitate de agent de poliție - a fost lovită și insultată de inculpata P. M. C., fapta fiind săvârșită în legătură cu atribuțiile de serviciu ale acesteia.
Într-adevăr, ultrajul are ca obiect juridic special relațiile referitoare la respectul datorat autorității de stat, care presupune respect si fata de funcționarul care îndeplinește o funcție ce implica exercițiul acestei autorități.
În forma agravanta prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal, infracțiunea de ultraj se realizează prin acțiuni de lovire, alte acte de violenta sau acțiuni de vătămare corporala.
Fiecare dintre aceste acțiuni are o incriminare distinctă în Codul penal constituind o infracțiune contra persoanei: „lovire sau alte violente” – art.180 Cod penal – si „vătămare corporala” - art.181 Cod penal.
Prin urmare, s-a apreciat că persoana ce îndeplinește exercițiul autorității, poate suferi – în mod evident – si un prejudiciu moral.
Contrar opiniei exprimate de apărătorul ales al inculpatei, potrivit cu care infracțiunea de ultraj nu este susceptibilă de acordare de daune morale, instanța a apreciat că ar fi inacceptabil ca o persoana fizică, constituită parte civilă, având ca obiect acordarea de daune morale în cadrul infracțiunilor prevăzute de art.180 Codul penal sa poată beneficia, în principiu, de aceste sume, iar funcționarul căruia i s-au cauzat aceleași suferințe fizice si psihice, să fie înlăturat cu motivarea ca persoana lezata are o calitate speciala – funcționar public sau agent de poliție – si ca în aceasta calitate nu este posibila o dezdăunare efectivă.
Pe de alta parte – ultrajul prevăzut de art.239 alin.2 Cod penal – are ca obiect secundar relațiile sociale referitoare la integritatea corporala si sănătatea persoanei, situație în care este îndreptățit la o despăgubire rezonabilă.
În cauza, s-a apreciat că deși suferința morală este certă, cuantumul acesteia nu poate face obiectul unor constatări obiective, ci ale unor aprecieri pur subiective, iar inexistența unor probe directe nu poate conduce automat la respingerea daunelor morale ca fiind nedovedite.
Exista însă posibilitatea ca pe baza probelor indirecte, sa se tragă unele concluzii referitoare la daunele morale si cuantumul lor, în raport si cu efectele infracțiunii.
Astfel, inculpata a încercat să se sustragă controlului agentului de poliție rutieră - în persoana părții vătămate - aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin accelerarea vitezei și efectuarea unei manevre în urma căreia agentul de poliție a fost proiectat pe capota mașinii pe o distanță de aproximativ 30-40 m, suferind leziuni la gambă și piciorul drept.
Conform certificatului medico-legal existent la fila 51, partea vătămată a suferit o contuzie forte genunchi și gambă dreaptă, fiind necesară administrarea de calmante, respectiv midocalm, 3 comprimate/zi.
Ori este de notorietate că, contuzia suferită de partea vătămată ca urmare a acțiunii inculpatei este susceptibilă de suferințe fizice, din moment ce a fost necesar administrarea de analgezice, de trei ori pe zi.
De asemenea instanța a apreciat că partea vătămată este îndreptățită la daune morale și în virtutea suferințelor psihice suferite, acțiunea inculpatei lezând nu numai demnitatea părții vătămate, dar determinând și o reacție de temere a părții vătămate cu privire la viața personală, din moment ce inculpata s-a deplasat 30-40 m cu partea vătămată aflată pe capota autoturismului său, oprindu-se numai în momentul în care aceasta a îndreptat arma din dotare asupra acesteia.
În consecință, instanța a apreciat că partea vătămată este îndreptățită la despăgubiri, dar cuantumul acestora, respectiv 150.000 euro, este mult prea mare raportat la prejudiciul moral suferit.
Față de considerentele anterior arătate, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată și va obliga inculpata la plata echivalentului în lei a sumei de 15.000 euro, calculați la data efectuării plății efective, reprezentând daune morale.
Împotriva acestei sentințe au formulat recursuri inculpata P. M. C. și partea civilă M. L. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs inculpata P. M. solicită casarea sentinței atacate și pe fond, în principal, respingerea ca neîntemeiată a pretențiilor formulate de partea civilă și, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale la suma maximă de 1.000 euro. Arată recurenta inculpată că partea civilă nu a administrat nicio probă din care să reiasă existența unei suferințe de ordine moral și, cu atât mai mult, legătura de cauzalitate dintre această suferință morală și fapta pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare. Privitor la cuantumul despăgubirilor morale acordate de către prima instanță, recurenta inculpată apreciază că acesta este unul excesiv, suma de 15.000 euro fiind absolut înrobitoare pentru aceasta, depășind cu mult posibilitățile sale materiale (necăsătorită, mamă a doi copii minori în vârstă de 4 ani și respectiv 2 ani și jumătate), lăsând locul unei îmbogățiri fără just temei în favoarea părții civile, sens în care se solicită instanței de control judiciar să țină seama de faptul că partea vătămată a exagerat urmările incidentului în ceea ce îl privește, reclamând o . „vătămări serioase”, intrând în concediu medical, purtând aparat gipsat, în condițiile în care I.N.M.L. a stabilit, prin certificatul medico-legal existent la dosar, că acestuia nu i-a fost necesară nici măcar o zi de îngrijiri medicale.
Recurentul parte civilă M. L. D. solicită instanței de recurs admiterea acțiunii civile așa cum a fost formulată și obligarea inculpatei la plata sumei de 150.000 euro daune morale, apreciind că probatoriul administrat este suficient pentru a demonstra îndeplinirea cumulativă a condițiilor în care se poate angaja răspunderea civilă delictuală, în speță prejudiciul și raportul de cauzalitate fiind prezumate. Recurentul parte civilă solicită instanței de control judiciar să aibă in vedere consecințele negative și implicațiile pe care faptele inculpatei, mediatizarea acestora, le-au avut pe plan social pentru acesta, valoarea nepatrimonială lezată și însemnătatea pe care aceasta o are pentru persoana vătămată, calitatea de polițist și funcția pe care o deține, concluzionându-se că suma solicitată constituie un minim care poate permite atenuarea suferințelor morale cauzate.
În fața instanței de recurs, recurentul parte civilă a solicitat și obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată (reprezentând onorariu avocat) efectuate cu ocazia soluționării laturii penale a cauzei – 5.230 lei și respectiv 8.100 lei, pentru soluționarea laturii civile, ce face obiectul prezentului dosar, conform chitanțelor depuse la dosar.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform disp.art. 3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea constată următoarele:
Astfel, în baza propriului examen al actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că în mod corect prima instanță, în raport de materialul probator existent la dosarul cauzei și analiza acestuia, a constatat întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale prev.de art.998-999 cod civil (reglementare în vigoare la data comiterii faptei – 04.09.2010).
Sub aspectul despăgubirilor acordate pentru daunele morale, Curtea constată că partea vătămată M. L. C. s-a constituit parte civilă, solicitând despăgubiri în sumă de 1.000 euro daune materiale și 150.000 euro daune morale.
Prima instanță, prin hotărârea penală recurată, a obligat inculpata la plata daunelor morale în sumă de 15.000 euro, respingând în totalitate acțiunea civilă privind plata despăgubirilor materiale.
În legătură cu despăgubirile morale, Curtea consideră, așa cum bine a apreciat și judecătorul fondului că, în mod evident, inculpata, prin activitatea infracțională desfășurată a produs părții civile unele suferințe de natură fizică și psihică, astfel cum rezultă din actele medicale existente la dosarul cauzei.
Însă, referitor la întinderea acestora, Curtea apreciază - prin raportare la situația părții civile, nivelul de trai al acesteia, urmările produse (nefiind constatate leziuni care să necesite nici măcar vreo zi de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal) - că obligarea inculpatei la plata către partea civilă a sumei de 15.000 euro cu titlu de daune morale, nu constituie o despăgubire justă, putând fi considerată o îmbogățire fără just temei a părții civile.
Curtea constată că despăgubirile morale prin cuantumul acordat depășesc sfera unei satisfacții echitabile, justă și proporțională cu caracterul prejudiciului suferit de către partea civilă.
Având în vedere că prejudiciul moral suferit de parte nu poate fi reparat în natură, devin incidente prevederile art.14 alin.3 lit.b) Cod pr.penală, potrivit cărora „repararea pagubei se face potrivit dispozițiilor legii civile prin plata unei despăgubiri bănești, în măsura în care repararea în natură nu este cu putință”.
Deși nu există criterii legale și absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral, practica judiciară în materie relevă că instanțele au în vedere consecințele negative suferite de către cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura lezării lor, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, evaluarea bănească fiind una aproximativă bazată pe considerente de echitate corespunzătoare prejudiciului real și efectiv încercat de victimă.
Altfel spus, în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție nepărtinitoare, fără a se atinge limita superioară a îmbogățirii fără justă cauză ori a se ajunge la o comercializare a onoarei, reputației și demnității.
Prin activitatea infracțională desfășurată de către inculpată s-a adus atingere, în principal, relațiilor sociale referitoare la respectul datorat autorității de stat și în secundar relațiilor sociale referitoare la integritatea corporală și sănătatea persoanei, astfel că raportat la prejudiciul moral încercat de către partea vătămată constituită parte civilă, cuantumul daunelor morale acordate în primă instanță apare ca fiind exagerat prin raportare și la criteriile acceptate de instanța europeană privind determinarea despăgubirilor, respectiv satisfacția echitabilă acordată victimei, împiedicarea realizării, continuării ori repetării faptelor dăunătoare.
Ținând seama de toate acestea, Curtea apreciază că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale.
Privitor la cheltuielile de judecată solicitate în prezentul recurs de către partea civilă, Curtea reține următoarele:
Recurentul parte civilă M. L. D. a reiterat în recurs, cererea de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare efectuate de către acesta, reprezentând plata onorariului avocatului ocazionată pe de o parte de soluționarea laturii penale a cauzei cât și cu prilejul soluționării laturii civile a acesteia.
Cum s-a reținut și de către prima instanță, latura penală a cauzei a fost soluționată în mod definitiv prin sentința penală nr. 265 pronunțată de Judecătoria B. la data de 19.05.2011 în dosarul nr._, rămasă definitivă la data de 14.10.2011 prin decizia nr. 2037 a Curții de Apel București, cu privire la aceasta existând deci autoritate de lucru judecat.
Cum recurentul parte civilă a solicitat obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea laturii penale, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, Curtea apreciază că cererea acestuia nu mai poate fi primită.
Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea laturii civile, nici acestea nu vor putea fi acordate, în raport de soluția ce urmează a se pronunța.
Față de toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea, în temeiul art. 38515 pct.2 lit.d Cod pr.penală va admite recursul declarat de inculpata P. M. C., va casa în parte hotărârea atacată și va obliga inculpata la plata sumei de 5.000 euro în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale către partea civilă M. L. D..
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
În baza art. 38515 pct.1 lit.b Cod pr.penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de partea civilă și totodată, ca nefondată, cererea formulată de acesta de obligare a recurentei inculpat la plata cheltuielilor judiciare în recurs.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului formulat de inculpată vor rămâne în sarcina statului.
In baza art. 192 alin.2 Cod pr.penală, partea civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpata P. M. C. împotriva sentinței penale nr. 689 din 07 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală mai sus menționată și rejudecând:
Obligă inculpata P. M. C. la plata sumei de 5.000 euro, în echivalent în lei la data plății, cu titlu de daune morale către partea civilă M. L. D..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă M. L. D. împotriva aceleiași sentințe penale.
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de recurentul parte civilă M. L. D., de obligare a recurentei inculpate la plata cheltuielilor judiciare în recurs.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de inculpată rămân în sarcina statului.
Obligă recurentul parte civilă M. L. D. la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04 mai 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. P. L. M. E. U.
GREFIER,
M. G.
Red.U.E./Th.red.C.V.M.-ex.2/07.06.2012
Jud.B. – judecător A.L.G.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1053/2013. Curtea... | Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 1071/2013. Curtea... → |
|---|
