Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1935/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1935/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 1935/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.1935
Ședința publică din data de 18.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A.-A. R.
JUDECĂTOR: R. M.
JUDECĂTOR: C.-C. C.
GREFIER: C.-M. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror N. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de recurentul-inculpat D. S., recurentele-părți civile P. D. și P. E. I., recurentul-asigurător . - Reasigurare SA împotriva sentinței penale nr.891 din data de 23.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.10.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.10.2013, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față, constată:
Prin sentința penală nr.891 din data de 23.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în baza art.184 alin.2, 4 C.p., cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 Cpp., a fost condamnat inculpatul D. S. la pedeapsa la 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71, 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81, 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.359 Cod procedură penală.
În baza art.14, 346 Cpp. cu referire la art.1357 C civ, art.49, 50, 54 din Legea nr.136/1995, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă P. D. Ș. și a fost obligat asigurătorul .-Reasigurare SA la plata către partea civilă a sumei de 11.123,19 lei, cu titlu de daune materiale, și a sumei de 40.000 euro (echivalent în lei la data plății), cu titlu de daune morale, precum și a sumei de 588 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
A fost respinsă cererea de despăgubire formulată de partea civilă P. E. I. ca neîntemeiată.
S-a luat act că S. U. de Urgență București nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 28.11.2011, inculpatul D. S. a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_ pe . . M..
Ajungând în dreptul imobilului cu nr.12, inculpatul a accidentat pe partea vătămată P. D. Ș., care traversa . și semnalizat cu semnul "trecere pietoni".
Conform raportului de expertiză medico-legală nr.A_, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și au pus în primejdie viața victimei.
În cauză, s-a dispus și efectuat o expertiză tehnico-științifică auto, ale cărei concluzii au stabilit următoarele:
Autoturismul marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_ condus de D. S., se deplasa pe ..Libertății către . victima P. D. Ș., ce era angajată în traversarea drumului de la stânga spre dreapta raportat la direcția autovehiculului, a fost lovită cu partea frontală a acestuia.
În momentele premergătoare producerii accidentului, autovehiculul se deplasa cu o viteză de 61 km/h, iar victima cu 5,6 km/h.
Impactul dintre autovehicul și pieton s-a produs pe banda a II-a a . deplasare dinspre ..Regina M. într-un punct situat la 4,8 metri de nivelul bordurii din dreapta și la 13,7 metri de la capătul de început al urmelor de frânare realizate de roțile autoturismului.
În condițiile producerii accidentului, pentru conducătorul auto starea de pericol efectiv și iminent a intervenit în momentul în care victima, venind din lateral stânga, a ajuns în câmpul său vizual și pe direcția de deplasare a autoturismului Dacia L..
Spațiul parcurs de victimă din momentul apariției stării de pericol și până la cel al impactului cu autoturismul, nu a putut fi stabilit printr-un calcul analitic, datorită lipsei datelor necesare și nici estimat, întrucât din probele testimoniale nu rezultă nimic în acest sens.
Din momentul apariției stării de pericol și până la cel al impactului cu victima, autoturismul Dacia L. a parcurs un spațiu de 30,6 metri.
Pentru conducătorul auto, la viteza de deplasare a autoturismului Dacia L. de 61 km/h, nu a existat posibilitatea tehnică de a evita producerea accidentului cu ajutorul frânei de serviciu, deoarece nu a avut la dispoziție timp și spațiu pentru executarea manevrei propriu-zise.
Viteza maximă de deplasare a autovehiculului la care conducătorul auto putea evita lovirea pietonului a fost de 48 km/h, valoare ce se impunea având în vedere condițiile producerii accidentului.
Conducătorul D. S. putea evita producerea accidentului dacă:
-ar fi redus viteza de deplasare a autoturismului întrucât se apropia de o trecere pentru pietoni, marcată și semnalizată cu indicator "trecere pietoni";
-ar fi oprit autoturismul și ar fi acordat prioritate de trecere victimei care era angajată în traversarea drumului printr-un loc permis.
Victima nu putea evita producerea accidentului, aceasta neputând preveni sau prevedea faptul că numitul D. S. nu va reduce viteza de deplasare a autoturismului său, nu va opri și nu îi va acorda prioritate de trecere, cu toate că era angajată în traversarea drumului printr-un loc permis, prevăzut cu marcaj și semnalizat cu indicator "trecere pietoni".
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului D. S. - care la data de 28.11.2011, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . . M. și, ajungând în dreptul imobilului cu nr.12, inculpatul a accidentat pe partea vătămată P. D. Ș., care traversa . și semnalizat cu semnul "trecere pietoni”, partea vătămată suferind leziuni traumatice ce au necesitat 120 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art. 184 alin.2,4 Cp.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru săvârșirea acestei infracțiuni, instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret al faptei, rezultat din modalitatea de săvârșire, împrejurările în care a fost săvârșită fapta, urmarea produsă, împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră a inculpatului.
Totodată, instanța de fond a ținut cont și de incidența dispozițiilor art. 3201 alin. 1 și 7 C. proc. pen. – astfel că, la stabilirea pedepsei, a ținut cont de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă mai sus menționate.
În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța de fond a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru incidența instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute la art.81 C.pen.
Astfel, pe de o parte, pedeapsa aplicată de instanță este mai mică de 3 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, așa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar; pe de altă parte, ținând cont de circumstanțele concrete în care a fost săvârșită fapta, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, analizate mai sus, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
În consecință, în temeiul art. 81 raportat la art. 82 C.pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe perioada unui termen de încercare de 3 ani și, pe cale de consecință, s-a făcut aplicarea art.71 alin. 5 C.pen., referitor la suspendarea și a executării pedepselor accesorii, pe durata mai sus arătată.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a constatat că, în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciul produs, vinovăția inculpatului
Astfel, în ceea ce privește fapta ilicită, s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de disp. art. 184 alin.2 și 4 cp.
În ceea ce privește prejudiciul, instanța de fond a reținut că, pentru ca să fie susceptibil de reparare prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă; caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.
Sub aspectul prejudiciului material, în speță, instanța de fond a constatat că acesta a constat în cheltuielile pe care partea vătămată P. D. le-a făcut pentru obiecte medicale, consultații, analize, spitalizare, medicamente.
Prima instanță a constatat că existența cheltuielilor mai sus menționate a fost dovedită prin actele, constând în chitanțe, facturi, bonuri fiscale depuse de către parte la dosarul de urmărire penală și declarația martorei P. I..
În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli, față de probele administrate instanța de fond a reținut că a fost dovedită suma de 11.123,19 lei.
În ceea ce privește daunele morale, s-a arătat că înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană.
Instanța de fond a mai reținut că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin raportare la următoarele criterii stabilite de jurisprudență:
-criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv (în speță, prin raportare la intensitatea suferinței părții civile, ca urmare a leziunilor suferite);
-criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele.
Pe cale de consecință, cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere ca acesta să aibă efecte compensatorii, neputând însă să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.
Se mai reține că, spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele suferite de partea civilă, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.
În cauză, având în vedere suferința provocată părții civile P. D. de leziunile suferite, perioada îndelungată de spitalizare și recuperare, numărul intervențiilor chirurgicale suferite, faptul că i-a fost pusă în primejdie viața, instanța de fond a apreciat că suma de 40.000 euro apare ca fiind rezonabilă și justificată cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește pretențiile formulate de partea civilă P. E. I., constând în suma de 5.000 lei cu titlu de daune morale, instanța fondului le-a apreciat ca neîntemeiate, constatând că nu există legătură directă de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul suferit de parte.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, au declarat recurs inculpatul D. S., părțile civile P. D. Ș. și P. E. I., precum și asigurătorul de răspundere civilă S.C. Euroins România asigurare - Reasigurare S.A.
Inculpatul D. S. a arătat că nu-și poate întreține familia întrucât nu mai posedă permis de conducere.
Partea civilă P. D. Ș. a solicitat admiterea recursului și majorarea pedepsei aplicate inculpatului având în vedere că acesta a mai fost condamnat de două ori, una dintre condamnări fiind pronunțată pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, iar în perioada 21.01._13 a săvârșit 24 de abateri de la legislația rutieră, precum și pericolul social concret al faptei,. A arătat că instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 64 lit.c Cp atât ca pedeapsă accesorie cât și ca pedeapsă complementară.
Partea civilă P. E. I. a solicitat admiterea recursului și admiterea acțiunii civile formulate, arătând că instanța de fond nu a luat în considerare traumele psihice suferite ca urmare a accidentării grave a soțului său, atât pe parcursul intervenției chirurgicale, medicul fiind rezervat cu privire la șansele de supraviețuire, cât și pe parcursul celor cinci săptămâni în care a stat în permanență în spital alături de acesta. A precizat că și după exsternare a trebuit să se ocupe de soțul său care era imobilizat la pat, iar la momentul de față continuă să se trezească noaptea pentru a verifica dacă soțul său este bine.
Asigurătorul de răspundere civilă S.C. Euroins România Asigurare- Reasigurare S.A. a solicitat admiterea recursului și diminuarea daunelor morale acordate, precum și obligarea inculpatului alături de asigurător la plata despăgubirilor.
În motivele de recurs, s-a arătat că, potrivit deciziei nr. I/2005 pronunțată de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii, coexistă răspunderea delictuală a inculpatului cu răspunderea contractuală a asigurătorului. S-a menționat că prima instanță nu a păstrat o proporționalitate între cuantumul pedepsei aplicate și cuantumul despăgubirilor acordate, suma stabilită cu titlu de daune morale neținând cont de faptul că partea vătămată nu a dobândit nicio infirmitate în urma accidentului.
Examinând sentința penală recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art.385/6 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile declarate de partea civilă P. D. Ș. și asigurătorul S.C. Euroins România Asigurare - Reasigurare S.A. sunt fondate, iar recursurile declarate de inculpatul D. S. și partea civilă P. E. I. sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc vinovăția inculpatului D. S. cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, la data de 28.11.2011, inculpatul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . . M. și, ajungând în dreptul imobilului cu nr.12, a accidentat pe partea vătămată P. D. Ș., care traversa . și semnalizat cu semnul "trecere pietoni”, partea vătămată suferind leziuni traumatice ce au necesitat 120 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, așa cum rezultă din coroborarea declarațiilor părții vătămate, procesului verbal de cercetare la fața locului, raportului de expertiză tehnică auto, rapoartelor de expertiză medico-legală și declarațiilor inculpatului.
În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la stabilirea pedepselor se ține seama de gradul de pericol social al faptelor, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În raport de gradul ridicat de pericol social concret al faptei, de împrejurările și modalitatea de comitere, de urmarea produsă, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond nu este de natură să asigure atingerea scopului prevăzut de art.52 C.p..
Inculpatul a avut o atitudinea sinceră, fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 320 ind.1 alin.7 Cpp, iar cu privire la condamnările menționate în fișa de cazier a intervenit reabilitarea, însă Curtea consideră că prin aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special redus cu o treime se poate realiza reeducarea inculpatului.
Cu privire la critica privind neinterzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. c Cp, și anume, acela de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei în urma căreia a comis infracțiunea, Curtea constată că nu se impune interzicerea acestui drept având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei.
Curtea apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin măsurile și obligațiile ce vor fi impuse inculpatului pe durata termenului de încercare constituie o garanție în sensul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni, nefiind suficientă în privința sa suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Referitor la cuantumul daunelor morale acordate, Curtea consideră că suma stabilită de prima instanță reprezintă o justă reparație a prejudiciului moral cauzat părții civile P. D. Ș., fiind de natură a compensa suferințele fizice și psihice cauzate de vătămarea corporală, acesta suferind fracturi și traumatisme multiple, precum și ruptură de ficat, fiindu-i pusă viața în primejdie, necesitând 120 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și fiind supus unor intervenții chirurgicale.
Asigurătorul a contestat obligarea sa directă la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare, solicitând obligarea sa alături de inculpat, însă aceste susțineri nu pot fi reținute.
Față de dispozițiile art. 49 și art. 50 alin.1 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubirile în baza contractului de asigurare, obligația sa fiind de natură contractuală, neoperând solidaritatea în acest caz, cu atât mai mult cu cât prin decizia nr.I/2005 pronuntata de ICCJ-Sectiile Unite, fiind admis recursul in interesul legii, s-a stabilit ca societatea de asigurare participă in procesul penal in calitate de asigurator de raspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente sau garant al plații despăgubirilor civile.
Prin urmare, Curtea va obliga inculpatul la plata daunelor morale, a daunelor materiale și a cheltuielilor judiciare stabilite de prima instanță, urmând ca hotărârea să fie opozabilă asigurătorului.
În ceea ce privește critica formulată de partea civilă P. E. I., Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către aceasta, nefiind întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, neexistând legătură directă de cauzalitate între fapta inculpatului și prejudiciul cauzat acestei părți civile.
Față de cele expuse, în baza art. 385 ind.15 pct. 2 lit. d Cpp va admite recursurile declarate de partea civilă P. D. Ș. și de asigurătorul .-Reasigurare SA împotriva sentinței penale nr. 891/23.04.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Va casa în parte sentința penală recurată și rejudecând în fond:
În baza art. 184 alin. 2 și 4 Cp cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cpp va condamna inculpatul D. S. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.p. va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza. art. 86 ind. 1 C.p. va suspenda executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cp.
În baza art. 71 alin. 5 C.p. va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 86 ind. 3 al. 1 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița, potrivit programului întocmit de această instituție;
b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune, schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 86 ind. 3 al. 3 lit. e C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi obligat să nu conducă niciun autovehicul.
În baza art. 359 C.p.p. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Va obliga pe inculpatul D. S. la plata daunelor materiale și morale, precum și a cheltuielilor judiciare, în cuantumul stabilit de prima instanță, către partea civilă P. D. Ș., hotărârea urmând a fi opozabilă asiguratorului de răspundere civilă delictuală .-Reasigurare SA.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit. b Cpp va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă P. E. I. și de inculpatul D. S. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 192 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în recursurile declarate de partea civilă P. D. Ș. și asigurătorul .-Reasigurare SA vor rămâne în sarcina statului.
În baza art. 192 alin.2 și 4 Cpp va obliga recurenta-parte civilă P. E. I. și recurentul-inculpat la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385 ind.15 pct. 2 lit. d Cpp admite recursurile declarate de partea civilă P. D. Ș. și de asigurătorul .-REASIGURARE SA împotriva sentinței penale nr. 891/23.04.2013 pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința penală recurată și rejudecând în fond:
În baza art. 184 alin. 2 și 4 Cp cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cpp condamnă inculpatul D. S. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C.p. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. pe durata executării pedepsei principale.
În baza. art. 86 ind. 1 C.p. suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit în condițiile art. 86 ind. 2 Cp.
În baza art. 71 alin. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 86 ind. 3 al. 1 C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ialomița, potrivit programului întocmit de această instituție;
b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune, schimbarea locului de muncă;
d) să comunice Serviciului de Probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 86 ind. 3 al. 3 lit. e C.p. pe durata termenului de încercare, inculpatul va fi obligat să nu conducă niciun autovehicul.
În baza art. 359 C.p.p. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 ind. 4 C.p., a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Obligă pe inculpatul D. S. la plata daunelor materiale și morale, precum și a cheltuielilor judiciare, în cuantumul stabilit de prima instanță, către partea civilă P. D. Ș., hotărârea urmând a fi opozabilă asiguratorului de răspundere civilă delictuală .-REASIGURARE SA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În baza art. 385 ind. 15 pct.1 lit. b Cpp respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă P. E. I. și de inculpatul D. S. împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 192 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în recursurile declarate de partea civilă P. D. Ș. și asigurătorul .-Reasigurare SA rămân în sarcina statului.
În baza art. 192 alin.2 și 4 Cpp obligă recurenta-parte civilă P. E. I. și recurentul-inculpat la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.10.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A.-A. R. R. M. C.-C. C.
GREFIER
C.-M. S.
red.A.A.R.
dact.L.G.
ex.2/05.11.2013
jud.E.A.-Jud.Sect.5
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1053/2013. Curtea... → |
|---|
