Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 1205/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1205/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 1205/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1205/A
Ședința publică din data de 14.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. B.
JUDECĂTOR: S. C.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de inculpații C. V. L. și I. F. Brăduț împotriva sentinței penale nr. 84/27.01.2014 a Judecătoriei Cornetu pronunțată în dosarul nr._ .
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din 06.10.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, în baza art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea a stabilit termen de pronunțare astăzi, 14.10.2014.
CURTEA
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 84/27.01.2014, Judecătoria Cornetu a dispus condamnarea inculpatului C. V. L. la opt pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a opt infracțiuni de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1 si 2 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a și art.76 lit.b Cod penal și la două pedepse a câte 6 luni închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prev. de art.239 alin.2 si 5 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a si art.76 lit.e Cod penal, pedepse ce au fost contopite, fiindu-i aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
S-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, executarea pedepselor accesorii fiind suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.86 ind.4 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
De asemenea, s-a dispus condamnarea inculpatului I. F. Brăduț la opt pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare pentru săvârșirea a opt infracțiuni de lipsire de libertate prev. de art.189 alin.1 si 2 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a și art.76 lit.b Cod penal și la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea a infracțiunii de ultraj, prev. de art.239 alin.2 si 5 Cod penal cu aplic. art.74 lit.a si art.76 lit.e Cod penal, pedepse ce au fost contopite, fiindu-i aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani.
S-a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal, executarea pedepselor accesorii fiind suspendată pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.86 ind.4 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a luat act ca părțile vătămate B. (A.) N. M., N. M. si C. S. R. L. nu s-au constituit părți civile în cauză.
Pe latură civilă, inculpații C. V. L. și I. F. Brăduț au fost obligați în solidar la plata sumei de 20.000 lei către partea civilă V. A., la plata sumei de 30.000 lei către partea civilă P. M. A. si la plata sumei de 30.000 lei către partea civilă P. M., cu titlu de daune morale.
În baza art.191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la câte 3000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut căla data de 29.04.2010 părțile vătămate B. (A.) N. M. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, V. A. – comisar șef în cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție I., P. M. – inspector principal, P. M. A. – inspector principal, C.-S. R. L. – inspector principal, N. M. – subinspector, toți din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție I., fiind în continuarea cercetărilor în dosarul nr. 1561/P/2010 privind denunțul formulat de numita P. R. D. împotriva numitului S. M. – referent în cadrul Primăriei Dobroești, jud. I., care i-ar fi pretins suma de 10.000 lei pentru a nu-i fi întocmit acte de constatare cu privire la branșamentul și consumul ilegal de apă curentă, au procedat la realizarea flagrantului la sediul Primăriei comunei Dobroești, locul unde denunțătoarea urma sa-i înmâneze numitului S. M. suma solicitată.
În acest scop echipa operativă compusă din membrii menționați mai sus, în prezența martorilor asistenți I. G. Ș. și B. A. M., au pătruns în interiorul Primăriei, în jurul orelor 16,00, unde, după ce și-au declinat calitatea de procuror, respectiv ofițeri ai Direcției General Anticorupție, au găsit în holul de la intrare pe denunțătoarea P. R. D. și pe numitul S. M.. Acesta din urmă avea asupra sa, în mână, mai multe documente rupte, despre care a afirmat că reprezintă dosarul de constatare al denunțătoarei pentru branșament ilegal la rețeaua de apă potabilă a comunei.
În continuare procurorul, ofițerii de poliție, martorii asistenți și numitul S. M. au urcat la etajul 1 al primăriei, în sala de consiliu, unde au procedat la efectuarea cercetărilor prealabile conducerii lui S. M. la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sens în care i s-a cerut celui cercetat să predea toate bunurile aflate asupra lui.
La câteva minute după . consiliu a părților vătămate însoțite de martorul S. M. și-a făcut apariția inculpatul C. V. care a cerut lămuriri în legătură cu activitatea de prindere în flagrant a colegului său, arătându-se neîncrezător, din spusele sale, în calitatea de procuror, respectiv ofițeri de poliție și a solicitat un ordin de serviciu sau orice altă hârtie care să confirme faptul că persoanele respective se află în desfășurarea unei acțiuni.
Din coroborarea datelor consemnate în procesul-verbal de realizare a flagrantului cu conținutul procesului-verbal de vizionare și transcriere a convorbirilor interceptate și înregistrate audio-video în mediul ambiental însoțit de planșa foto, precum și din vizionarea efectuată de către instanța de judecată în prezența inculpaților și apărătorilor aleși în ședința de judecată din data de 16.05.2012 a reieșit că după aproximativ 8 minute de la . consiliu a apărut o persoană de sex masculin, identificată ulterior ca fiind inculpatul C. V. L., care, pe un ton autoritar cerea explicații în legătură cu flagrantul organizat, în ce constă și mai ales a solicitat organelor de anchetă să-i prezinte „dovada luării de mită”.
Cu toate că procurorul care conducea acțiunea de flagrant și-a declinat calitatea arătându-i legitimația de serviciu deschisă pentru a putea constata numele, calitatea, parchetul și să vizualizeze fotografia, la fel procedând și lucrătorii de poliție prezenți, inculpatul C. V. L. a pretins că nu îi crede pe aceștia că sunt lucrători de poliție, respectiv procuror, motiv pentru care a apelat serviciul de urgență 112.
În timpul convorbirii purtate cu cei de la serviciul de urgența 112, pentru ca inculpatul C. V. L. „să se convingă” despre faptul că persoanele prezente în sala de consiliu a primăriei pe care o conduce se aflau în desfășurarea unei activități de flagrant, le-a comunicat părților vătămate, în timp ce încercau să părăsească încăperea pentru a se deplasa la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București împreună cu suspectul S. M. că trebuie să rămână acolo.
Mai mult, în sprijinul său a sosit și inculpatul I. F. Brăduț - viceprimarul comunei Dobroești, care a fost întru-totul în asentimentul prietenului și colegului răspunzându-le părților vătămate pe un ton peiorativ că legitimații ca ale lor poate să facă și el.
În contextul creat de deschiderea ușii de către inculpatul I. F. Brăduț procurorul, lucrătorii de poliție și martorii asistenți au reușit să iasă din sala de consiliu, iar în timp ce coborau scările îndreptându-se spre ieșire inculpatul C. V. L., vorbind la telefon, a strigat către alte persoane – angajate ale primăriei: „Închide Primăria!!!...Închide-le Primăria!!!...Nu mă interesează…!”. Inculpatul a aruncat cheile unei persoane care a încuiat ușa de acces, ulterior acestea fiind restituite inculpatului, care le-a băgat în buzunar. Mai mult, așa cum a reieșit din fotografia existentă la fila 213 d.u.p. chiar inculpatul C. V. însuși a protejat persoana respectivă pentru a putea încuia ușa.
Timpul scurs până când inculpatul C. V. L. a decis deschiderea ușii de acces a fost de aproximativ opt minute .
Deși, în mod repetat, li se spunea celor doi inculpați că săvârșesc infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal și ultraj, aceștia au declarat că nu îi interesează, că așteaptă să vină polițiștii de la Postul comunei P. luându-i, totodată, la întrebări, apostrofându-i pe membrii echipei de flagrant de ce nu au intervenit în alte cazuri când primarul și viceprimarul au fost nevoiți să acționeze singuri contra celor care au săvârșit fapte antisociale.
În timp ce comisarul-șef V. A. le explica din nou care a fost motivul prezenței lor la Primăria Dobroești, respectiv denunțul martorei P. R. D. în legătură cu pretinderea de către numitul S. M. a sumei de 10.000 lei (sumă despre care acesta din urmă a afirmat că aveau cunoștință și cei doi inculpați), inculpatul C. V. L. i-a înmânat cheile de la ușa de acces în primărie inculpatului I. F. Brăduț care a deschis-o, însă nu pentru a ieși organele de poliție și magistratul, ci pentru a intra o persoană din exterior.
În această împrejurare, profitând de faptul că ușa a fost deschisă, membrii echipei de flagrant au încercat să părăsească incinta primăriei, moment în care inculpatul I. Brăduț F., aflat în dreptul ușii de acces a primăriei, la intenția procurorului de a părăsi clădirea, a bruscat magistratul, punându-i mâna în zona gâtului pentru a nu ieși din clădire și a afirmat: „Stați puțin, unde fugiți, domnișoară?”
Pentru protejarea magistratului aflat în timpul exercitării atribuțiunilor de serviciu a intervenit subcomisar de poliție P. M. A. care a strigat către inculpați: „Ați înnebunit? Ați ajuns să puneți mâna pe procuror?”, moment în care a fost la rândul său împins de inculpatul C. V. L. care, în același context, l-a lovit și pe subcomisar de poliție P. M., acesta din urmă venind în sprijinul procurorului și a colegului său.
În cele din urmă, magistratul și ofițerii de politie au reușit să părăsească sediul Primăriei Dobroești, iar cei doi inculpați și numitul S. M. au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București în vederea efectuării de cercetări.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpaților C. V. L. si I. F. Brăduț întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art.189 alin.1 si 2 C.p. cu aplic. art.33 lit.b C.p. si ultraj prev. de art.239 alin.2 si 5 C.p., toate cu aplic. art.33 lit.a C.p.
Apărarea inculpaților s-a întemeiat pe lipsa vinovăției ca element constitutiv al infracțiunii, mai precis aceștia s-au aflat în eroare cu privire la calitatea de polițiști și procurori a persoanelor aflate în procedura flagrantului.
Instanța a înlăturat apărarea inculpaților cu următoarea motivare: în ceea ce-l privește pe inculpatul C. acesta a relatat cu ocazia audierii că a fost înștiințat de către portarul primăriei că în incintă “este un grup de oameni cu o cameră de filmat care sunt cu S. M.” motiv pentru care s-a deplasat la sediu pentru a vedea ce s-a întâmplat. Ajungând la sediu, cei prezenți în sala de consiliu i-au comunicat inculpatului motivul prezenței lor, mai mult, chiar inculpatul recunoscând că partea vătămată V. A. i-a prezentat legitimația. Pretextând că nu crede în calitatea lor de polițiști, inculpatul C. V. L. a apelat Dispeceratul de Urgență al Inspectoratului de Poliție Județean I. aflat la postul 112, însă acestora le-a relatat vag, într-o manieră personală despre prezența lucrătorilor de poliție, fără a le comunica toate datele persoanelor implicate în efectuarea flagrantului. Astfel, cu toate că partea vătămată B. (fostă A.) N. M. și-a declinat calitatea de procuror prezentând și legitimația de serviciu deschisă (aspect relatat de toate părțile vătămate), inculpatul C. în discuția cu operatorul 112 nu a învederat acest aspect, cât despre comisarul-șef V. A. acesta i-a repetat de mai multe ori numele său și funcția pe care o deține în cadrul D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție I., însă inculpatul nu a comunicat aceste date operatorilor 112. În plus, acesta a afirmat când a fost întrebat de unde sunt: “Doamnă, de peste tot sunt, dar nu pot să-mi arate niciun document” (f. 317, d.u.p.) precum și că “are un control” (f. 314, d.u.p.), cu toate că i se spusese că se află acolo în vederea realizării unui flagrant privind pretinderea unei sume de bani de către colegul lui S. M..
Deși inculpatul C. V. L. a solicitat să i se prezinte documente care să justifice activitățile desfășurate de către polițiștii DGA sub supravegherea procurorului, el însuși s-a prezentat a fi primarul comunei Dobroești fără însă a se legitima, considerând că fiind în sediul instituției pe care o conduce nu mai este necesar. Apărătorul inculpatului a arătat că acesta este ca și lucrătorii de poliție un reprezentat al unei autorități a statului, ceea ce în opinia instanței agravează comportamentul ambilor inculpați. Judecătoria a considerat că inculpatul C. V. L. nu poate invoca nicidecum neîncrederea în calitatea de lucrător de poliție și procuror a membrilor echipei de flagrant, tocmai raportat la funcția pe care o ocupă, fiind alesul unei comunități, care implică un nivel de instruire și de educație suficient pentru a o reprezenta. Raportat la nivelul său de pregătire (studii medii), la funcția pe care o deținea, la vârsta acestuia, la mijloacele de informare existente în ziua de azi, inculpatul C. V. L. nu poate invoca necunoașterea noțiunii de flagrant. Pretinderea unui document care să certifice prezența lucrătorilor de poliție pentru efectuarea unui flagrant, nu poate justifica comportamentul celor doi inculpați.
Instanța a înlăturat și apărarea inculpaților referitoare la faptul că a fost neîncrezător în calitatea membrilor echipei operative, întrucât în urmă cu puțin timp pe raza comunei Dobroești au acționat tot felul de indivizi care pretindeau că sunt inspectori de la Oficiul pentru Protecția Consumatorului sau lucrători de poliție, efectuau diverse “controale” pretinzând bani sau alte foloase pentru a nu fi aplicate sancțiuni, deoarece pe de-o parte nu a dovedit cu niciun mijloc de proba existența unor astfel de situații, iar pe de altă parte, în situația de față nu li s-a pretins nimic, dimpotrivă, se realiza o procedură judiciară în care, cel puțin pentru moment, ei nu erau implicați.
Cât privește pe inculpatul I. Brăduț F. acesta a ajuns mai târziu decât inculpatul C. V. L. în sala de consiliu, însă acesta nu a încercat să clarifice situația deja existentă, ci dimpotrivă a susținut întru-totul acțiunile colegului său – primarul localității, cooperând cu acesta în vederea lipsirii de libertate a lucrătorilor de poliție, a magistratului și a martorilor asistenți. Din coroborarea declarațiilor părților vătămate între ele și chiar cu declarația inculpatului I. F. Brăduț a rezultat, mai presus de orice dubiu, că pe inculpat nu l-a interesat ce calitate au persoanele de față, care este scopul prezenței lor la sediul primăriei, luând “exemplul” prietenului său și susținându-l în acțiunea acestuia necondiționat, deoarece suspectul S. “era angajatul său și trebuia să-i țină spatele”.
Așadar, cei doi inculpați au avut în permanență reprezentarea rezultatului acțiunii lor pe care l-au urmărit, respectiv acela de a-i lipsi de libertate pe membrii echipei de flagrant nefiind în nicio eroare cu privire la calitatea lor de magistrat sau polițist, sperând, astfel, că l-ar putea ajuta în vreun mod pe colegul lor S. M.. Împrejurarea că părțile vătămate „nu au acționat polițienește” nu a justificat în niciun caz faptele inculpaților, cu atât mai mult cu cât părțile vătămate le-au atras atenția în mod repetat că prin faptele lor ar putea săvârși infracțiunea de lipsire de libertate sperând într-o rezolvare pașnică a situației.
Referitor la săvârșirea a două infracțiuni de ultraj reținute în sarcina inculpatului C. V. L., s-a constatat ca acesta a exercitat acte de violență fizică împotriva părților vătămate P. M. A. și P. M. prin împingerea acestora cu mâinile în deplasarea făcută în fugă dinspre spatele ușii de acces, în încercarea de a împiedica trecerea acestora de cadrul ușii, în timp ce victimele, aflându-se în cadrul ușii de acces, realizau mișcări de ieșire spre exterior în încercarea finalizării privării de libertate comisă.
În sarcina inculpatului I. F. Brăduț s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de ultraj constând în faptul că, în aceeași împrejurare, inculpatul a agresat-o fizic pe partea vătămată B.-A. N. M. (procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București) prin împingerea acesteia cu o mișcare bruscă realizată pe partea dorsală a antebrațului mâinii drepte, fiind lovită în partea superioara centrală a toracelui la momentul în care acesta a încercat să iasă din sediul primăriei.
Instanța a reținut faptul că în momentul în care inculpatul I. F. Brăduț a descuiat ușa de acces a primăriei după ce în prealabil a primit cheile de la inculpatul C. L. V., partea vătămată B. (fostă) A. N. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a încercat să iasă din sediu „în condițiile în care devenise speriată și foarte afectată de privarea de libertate care se prelungise suficient de mult pentru a intra în panică”, însă inculpatul I. F. Brăduț a împins-o cu o mișcare rapidă și cu forță în zona pieptului cu partea dorsală a antebrațului, resimțind durere în partea superioară-centrală. Între aceasta și inculpat, în acel moment, s-a interpus un lucrător D.G.A. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că ofițerul de poliție care a intervenit era inspectorul principal P. M. A..
Faptul că inculpatul I. F. Brăduț a lovit procurorul la momentul în care acesta încerca să iasă din incinta primăriei a fost pe deplin dovedit și chiar dacă intenția acestuia ar fi fost inițial doar de a bloca ieșirea, ulterior pentru a o împiedica pe partea vătămată să plece a folosit forța fizică și față de aceasta.
În acest context, deoarece ușa s-a deschis și s-a creat o busculadă, inculpatul C. V. L. a venit în fugă din interior, a împins din spate pe P. M. A. și P. M. pentru a le împiedica ieșirea din sediu, moment în care inculpatul a fost imobilizat de lucrătorii de poliție și condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Faptele sunt cu atât mai grave cu cât au fost exercitate de către reprezentanții aleși ai unei comunități, care ar fi trebuit să aibă un comportament ireproșabil în societate, să-și exercite funcția cu demnitate și în interesul cetățenilor care le-au acordat încrederea. Mai mult, aceștia, prin săvârșirea și a infracțiunilor de ultraj au manifestat lipsă de respect nu numai față de polițiști și procuror, ci și față de autoritatea de stat pe care aceștia o reprezentau.
Atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecații, inculpații au manifestat o atitudine nesinceră, constantă, de nerecunoaștere a faptelor săvârșite.
Instanța a înlăturat din materialul probator declarațiile celor doi inculpați de nerecunoaștere a faptelor reținute în sarcina lor, deoarece acestea nu s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauza.
Instanța a procedat la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru infracțiunile reținute în sarcina fiecărui inculpat, cu observarea criteriilor de individualizare generale reglementate de art.72 Cod penal din 1969, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsa fixate în partea specială, gradul de pericol social a faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cât despre pericolul social concret al faptelor comise, acesta a fost apreciat în baza art.18 ind.1 alin.2 Cod penal din 1969, ținându-se cont de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările in care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita inculpatului.
Instanța a reținut că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, menținându-si atitudinea de negare în tot cursul procesului penal.
Pe de altă parte, instanța a reținut amploarea și gravitatea deosebită a activității infracționale raportate la calitatea persoanelor față de care au înțeles să săvârșească faptele, în total dispreț fata de autoritatea de stat reprezentata de acestea.
În favoarea inculpaților, instanța a reținut faptul că se află la primul conflict cu legea penală, motiv pentru care s-a reținut circumstanța atenuantă prev. de art.74 lit.a Cod penal din 1969.
În ceea ce privește individualizarea executării pedepsei, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru incidenta instituției suspendării sub supraveghere a pedepsei, prevăzute de art.86 ind.1 Cod penal din 1969, pedepsele rezultante aplicate fiind de 2 ani închisoare, inculpații nu au mai fost condamnați anterior, astfel încât ținând cont de circumstanțele personale ale inculpaților, instanța a apreciat că pronunțarea condamnării constituie un avertisment și, chiar fără executarea pedepsei, inculpații nu vor mai comite alte infracțiuni.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie ce trebuie aplicată inculpaților, instanța a reținut că, așa cum a stabilit Curtea Europeana a Drepturilor Omului (în cauza S. si Parcalab contra României și în cauza Hirst contra Marii Britanii), exercițiul unui drept poate fi interzis doar în măsura în care există o nedemnitate. În cauză, natura faptelor comise de inculpați au reflectat o atitudine de sfidare a acestora în raport cu valori sociale importante, ceea ce a relevat în mod indubitabil existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art.64 lit.a teza a II-a si lit.b Cod penal din 1969. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat le-au fost interzise inculpaților pe durata executării pedepsei principale. Instanța a apreciat că în speță, în raport cu natura concretă a faptelor comise de inculpați, aceștia nu sunt nedemni să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu le-a interzis exercițiul acestui drept.
Totodată, ținând cont de împrejurarea ca infracțiunile în discuție nu au nicio legătură cu aspectele referitoare la exercitarea funcției ori profesiei sau cu cele legate de exercitarea autorității părintești, instanța de fond a apreciat că nu se impune nici interzicerea pentru inculpați a exercițiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. c, d si e Cod penal din 1969.
Pe latură civilă, instanța a constatat îndeplinite condițiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpaților în ceea ce privește acțiunea civila exercitată de către părțile civile, respectiv existența unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.
În ceea ce privește daunele morale, instanța a apreciat că în cauza s-a justificat acordarea acestora în compensarea suferințelor fizice și psihice îndurate de către părțile civile ca urmare a faptelor inculpaților. Întinderea daunelor morale s-a stabilit în raport cu gravitatea vătămărilor produse și cu intensitatea suferințelor cauzate, pentru ca suma acordată cu acest titlu să reprezinte o justă satisfacție acordată părților civile pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, însă fără a constitui pentru acestea o sursă de îmbogățire fără o justă cauză.
Astfel, instanța a apreciat ca pretențiile părții civile V. A. în sensul acordării sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale, părții civile P. M. A. în sensul acordării sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale și ale părții civile P. M. în sensul acordării sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale sunt nejustificate, motiv pentru care a acordat părții civile V. A. suma de 20.000 lei, iar părților civile P. M. A. și P. M. cate 30.000 lei, fiecare, sume considerate apte să acopere prejudiciul moral suferit de către cele trei părți civile.
În ceea ce privește suma de 10.000 euro solicitată de către partea civilă V. A. cu titlu de daune materiale, instanța a constatat că la dosar nu există probe cu privire la prejudiciul material solicitat a fi recuperat, motiv pentru care a respins
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal inculpații C. V. L. și I. F. Brăduț, aceștia criticând în principal, soluția de condamnare sub aspectul temeiniciei, arătând că faptelor de lipsire de libertate le lipsește elementul subiectiv, nefiind comise cu forma de vinovăție cerută de lege, iar faptele de ultraj nu există, deoarece din probele administrate nu rezultă exercitarea de violențe fizice.
În subsidiar, pentru apelantul inculpat C. V. L. s-a criticat încadrarea juridică dată faptelor, în opinia apărării fiind vorba de infracțiunea de obstrucționare a justiției, prevăzută de art. 271 alineat 1 lit. a Cod penal, infracțiune în raport de care s-a solicitat să se constate îndeplinite condițiile prev. de art. 80 Cod penal, referitoare la renunțarea la aplicarea pedepsei, motivat de faptul că presupusa infracțiune săvârșită de inculpat prezintă o gravitate socială redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, cât și motivul și scopul urmărit.
Apelantul-inculpat I. F. Brăduța solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor în infracțiunea de sfidare a organului judiciar, prev. de art. 272 indice 1 Cod penal anterior, dar și reindividualizarea pedepsei, în virtutea legii penale mai favorabile, aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, ori amendă penală, iar în soluționarea acțiunii civile, respingerea pretențiilor civile, formulate de părțile civile, ca nefondate.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, dar și în raport de principiul neagravării situației în propriul apel, în considerarea faptului că rejudecarea în primă instanță a fost dispusă urmare a admiterii recursului inculpaților și al părții civile P. M., Curtea apreciază fondate apelurile formulate de inculpații C. V. L. și I. F. Brăduț pentru următoarele considerente:
Curtea reține că inculpații C. V. L. și I. F. Brăduț au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 840/P/2010 întocmit de P. de pe lângă Curtea de Apel București la data de 14.07.2010 pentru săvârșirea în coautorat a opt infracțiuni de lipsire de libertate prev. de art. 189 al. 1 și 2 Cod penal din 1969 constând în aceea că la data de 29.04.2010, au cooperat la îngrădirea libertății de mișcare a părților vătămate A. N.-procuror, V. A., P. M. A., P. M., C. S. R. L., N. M., B. A. M. și I. G. Ș., blocându-le ieșirea din sala de consiliu a Primăriei Dobroești timp de 4 minute și pentru alte 6 minute în holul de la parterul imobilului.
S-a mai reținut că, în aceleași împrejurări, inculpatul C. V. L. a exercitat acte de violență fizică împotriva părților vătămate P. M. A. și P. M. prin împingerea acestora cu mâinile în deplasarea făcută în fugă dinspre spatele ușii de acces, din interior, în încercare de a împiedica trecerea acestora de cadrul ușii, în timp ce victimele aflându-se în cadrul ușii de acces, au încercat să iasă din imobilul în care fuseseră lipsiți de libertate, inculpatul fiind trimis în judecată și pentru săvârșirea a două infracțiuni de ultraj, prev. de art. 239 al. 2 și 5 Cod penal din 1969.
De asemenea, și în sarcina inculpatului I. F. Brăduț s-a reținut, fiind trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 al. 2 și 5 Cod penal din 1969, faptul că în împrejurările amintite a agresat fizic pe partea vătămată A. N. prin împingerea acesteia în partea superioară a toracelui cu partea dorsală a antebrațului mâinii drepte.
Procedând la reevaluarea materialului probator administrat în cauză, Curtea reține ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă, că la data de 29.04.2010, partea vătămată A. N. în calitate de procuror, însoțită fiind de o echipă de lucrători de poliție s-a deplasat la Primăria Dobroești în vederea efectuării unei activități de prindere în flagrant, sesizată fiind de denunțătoarea P. R. D. în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de corupție de către numitul S. M., șef serviciu apă-canal în cadrul Primăriei Dobroești. Dată fiind natura activității ce urma a fi desfășurată, întreaga derulare a evenimentelor a fost înregistrată de inspectorul de poliție C. S. R. L. cu instrumentele din dotarea Serviciului Județean Anticorupție –I..
În contextul în care înregistrarea efectuată constituie o redare fidelă și obiectivă a evenimentelor, situația de fapt poate fi stabilită cu ușurință pe baza procesului verbal de vizionarea și de transcriere a imaginilor și convorbirilor înregistrate –fila 197-205 dup-. Astfel, din înregistrarea efectuată, reiese că în timp ce partea vătămată A. N. în calitate de procuror, se afla în sala de consiliu a Primăriei Dobroești împreună cu celelalte persoane vătămate -ofițerii de poliție V. A., P. M. A., P. M., C. S. R. L., N. M. și martorii asistenți B. A. M. și I. G. Ș., inculpatul C. V. L. –primar al . în încăpere, solicitând celor prezenți să își justifice prezența. Curtea remarcă faptul că, deși nu aveau vreo obligație în acest sens, procurorul și lucrătorii de poliție au adus la cunoștința inculpatului motivul prezenței lor în incinta primăriei, inculpatul C. V. L. împiedicându-i să părăsească sala de consiliu nu doar prin adresarea explicită a expresiei „rămâneți pe loc”, ci și prin poziționarea sa în fața ușii de acces și prin împingerea repetată a persoanelor care în mod succesiv au încercat să iasă din încăpere, împrejurare în care atât partea vătămată A. N., cât și ceilalți membrii ai echipei operative i-au prezentat și legitimațiile.
Cât privește pe inculpatul I. F. Brăduț, acesta a apărut în spatele inculpatului C. V. L. după ce acesta blocase ieșirea părților vătămate din încăpere, cerând la rândul său explicații cu privire la prezența acestora, împrejurare în care se observă că îi sunt prezentate legitimații de serviciu, acesta poziționându-se la rândul său în pragul ușii pentru a împiedica ieșirea, sprijinind fizic acțiunea primarului.
După ce inculpatul C. V. L. a apelat serviciul 112, în timp ce acesta purta convorbirea telefonică, părțile vătămate au reușit să iasă și să se îndrepte spre ușa de acces a instituției, însă au fost depășiți de inculpatul C. V. L. care a solicitat imperativ să fie încuiată ușa, ceea ce s-a și întâmplat, inculpatului C. V. L. primind și păstrând asupra sa cheia și înmânând-o la scurt timp coinculpatului I. F. Brăduț pentru a deschide ușa și a permite accesul din exterior al unei persoane. Imediat după deschiderea ușii, părțile vătămate s-au îndreptat spre aceasta cu intenția vădită de a ieși, prima care a încercat să iasă fiind partea vătămată A. N., aceasta fiind însă împinsă în zona toracică superioară de inculpatul I. F. Brăduț cu partea dorsală a antebrațului, moment în care a intervenit partea vătămată P. M. A., ce se afla în imediata apropiere, împingând la rândul său pe inculpatul I. cu scopul de a-l împiedica să agreseze în continuare pe procuror.
În finalul înregistrării se mai observă cum în acest moment, a venit din spate inculpatul C. V. L. care a făcut o ultimă încercare în a reține părțile vătămate în incinta primăriei prin împingerea părților vătămate P. M. A. și P. M..
În raport de acest mijloc de probă, Curtea constată ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că părțile vătămate au fost îngrădite în libertatea lor de mișcare timp de cel puțin 10 minute, fiindu-le nu doar obturate sau închise căile de ieșire, ci și bruscați în încercarea de a le împiedica ieșirea, prin acțiunile conjugate ale inculpaților C. V. L. și I. F. Brăduț.
De altfel inculpații nu au contestat că au împiedicat părțile vătămate să părăsească incinta primăriei, apărarea fiind în sensul că acțiunile lor ar fi fost legitime în contextul în care inculpații nu au dat crezare părților vătămate în ceea ce privește calitățile deținute de acestea, pretextând în esență că aveau dreptul să rețină persoanele în cauză.
Cu privire la această chestiune, sugestia apărării în sensul că reprezentarea inculpaților deși eronată, a fost în sensul că persoanele vătămate nu dețineau în realitate calitățile pe care le pretindeau, nu poate fi primită în condițiile în care din derularea evenimentelor, astfel cum sunt redate de înregistrarea la care am făcut referire, reiese că procurorul și membrii echipei operative și-au declinat calitatea și scopul pentru care se află în incinta primăriei, fiind prezentate în susținerea calității inclusiv legitimații de serviciu, mai mult, se constată că au fost oferite inculpatului C. V. L. și explicații suplimentare la care organele de urmărire penală nici nu erau obligate.
Însăși expunerea situației de fapt de către echipa de flagrant, indicarea situației ce a declanșat organizarea flagrantului, situație pe care ambii inculpați o cunoșteau, respectiv reperarea unui branșament ilegal la rețeaua de apă, cât și comportamentul și atitudinea părților vătămate nu relevau nici un indiciu în sensul că ar putea fi vorba de o arogare abuzivă a unei calități oficiale și că aceștia ar putea „să-i facă vreun rău” numitului S. M., situație ce ar fi corespuns cu o infracțiune flagrantă ce ar fi dat dreptul inculpaților să rețină persoanele în cauză până la sosirea poliției, justificarea inculpaților fiind neverosimilă și nesusținută de situația faptică.
Curtea apreciază necesar a sublinia faptul că singura situație care ar fi îndreptățit inculpații la reținerea persoanelor în cauză ar fi fost aceea a depistării autorului unei infracțiuni flagrante, susținerea apărării în sensul că primarul, în virtutea atribuțiilor sale, ar putea să rețină persoane în incinta instituției primăriei nu poate fi primită fiind lipsită de suport legal, cum lipsită de suport legal este și susținerea că primarul ar fi avut dreptul de a solicita explicații organelor de urmărire penală cu privire la activitatea derulată de acestea, în fapt, comportamentul primarului în această împrejurare, dincolo de natura penală a faptei, relevă necunoașterea limitelor funcției publice deținute, chestiune ce nu este de natură a înlătura caracterul penal al faptei. Modalitatea de organizare și de realizare a acțiunii flagrante este o chestiune ce excede analizei obiectului cauzei și orice neregulă, chiar reală să fi fost, nu înlătură caracterul penal al faptelor inculpaților, sugestia apărării în acest sens fiind nepotrivită, în contextul în care, sancționarea modului de operare nu cade în sarcina oricărei persoane.
Relevantă în ceea ce privește atitudinea subiectivă a inculpatului C. V. L. este chiar afirmația acestuia făcută imediat după împingerea unui lucrător de poliție înapoi în sala de consiliu a primăriei și solicitarea de a fi închisă ușa de acces în primărie, când, deși lucrătorul în cauză îi reamintește că reprezintă un organ al statului, inculpatul ripostează „Nu mă interesează!”, afirmație ce nu poate fi tăgăduită fiind surprinsă de înregistrare. Mai mult decât atât, însuși inculpatul a afirmat în declarațiile sale că anterior au mai fost organizate două acțiuni de flagrant la sediul primăriei, ceea ce atestă că acesta cunoștea maniera de derulare a unor astfel de acțiuni și exclude teza apărării în sensul că ar fi avut dubii cu privire la legalitatea activităților derulate. De altfel, ceea ce susține inculpatul este în antiteză cu apărătorul său, existența unei „provocări” din partea organelor statului, declarațiile sale, inclusiv ultimul cuvânt exprimat în fața Curții trădând o atitudine subiectivă de negare a autorității instituțiilor statului cu atribuții de urmărire penală.
În ceea ce-l privește pe inculpatul I. F. Brăduț, Curtea constată faptul că acesta a profitat de moment pentru a reproșa organelor de urmărire penală faptul că nu au intervenit în alte împrejurări în care acesta a apreciat că s-au comis fapte mai grave, remarcă ce nu-și avea rostul în prezența unor persoane ce și-ar fi arogat abuziv calități oficiale și care exclude posibilitatea ca inculpatul I. să fi avut dubii asupra calității acestora, acesta justificându-și de altfel acțiunea prin aceea că fiind vorba de un angajat al primăriei, trebuia „să-i țină spatele”.
Faptul că lipsirea de libertate a fost realizată într-un loc public, pe o perioadă relativ scurtă de timp, părțile vătămate având posibilitatea de a se manifesta într-un mod care să le permită scăparea este fără relevanță în ceea ce privește existența faptei, atâta timp cât, în mod obiectiv, inculpații prin acțiunile lor conjugate au împiedicat părțile vătămate să părăsească incinta primăriei, deși își manifestaseră intenția neîndoielnică de a pleca.
Referitor la infracțiunile de ultraj reținute în sarcina inculpaților, Curtea constată cel puțin surprinzătoare apărarea inculpatului I. F. Brăduț, în sensul că acțiunea sa nu s-a îndreptat direct asupra corpului părții vătămate în contextul în care imaginile surprinse nu doar că îl arată pe acesta ridicând brațul și împingând cu partea dorsală a antebrațului pe partea vătămată A. N. –procuror- în două rânduri, ci mai mult gestul este însoțit de expresia „Stați puțin!!!...Unde fugiți domnișoară…”, ceea ce exclude lipsa intenției.
De asemenea, surprinzătoare este și apărarea inculpatului C. V. L. în sensul că cele două infracțiuni de ultraj reținute în sarcina sa nu sunt confirmate de declarațiile părților vătămate P. M. A. și P. M., în contextul în care partea vătămată P. a declarat explicit în faza urmăririi penale că „primarul s-a repezit către ușă, îmbrâncindu-mă și pe mine și pe colegul meu P. M. pentru a ne bloca ieșirea”, iar partea vătămată P. menționează, „primarul s-a repezit către ușă, îmbrâncindu-mă în momentul în care mă aflam în cadrul ușii…acțiunea primarului de împingere și bruscare a fost îndreptată și împotriva colegului meu P. M. A.”, declarațiile fiind reiterate și în fața instanței de judecată. De altfel, împingerea celor doi ofițeri de poliție este confirmată și de declarațiile colegilor lor, respectiv V. A. și C. S. R. L., dar și de numiții B. A. M. și I. G. Ș., martori asistenți la flagrant. Curtea nu poate lăsa nesubliniat faptul că aceste ultime acțiuni violente ale inculpatului C. V. L. au avut loc în contextul în care la fața locului se prezentase și poliția locală, organ a cărui prezență fusese solicitată de însuși inculpatul sub pretextul că membrii echipei de flagrant ar trebui verificați, însă nici prezența acestora nu a temperat acțiunile sale și nici ala coinculpatului I. care, după urcarea primului în mașina poliției face afirmația „Fac moarte de om!”, după care se urcă la volan și pornește în trombă în urmărirea autoturismului respectiv.
Astfel, întregul comportament al inculpaților pe parcursul derulării faptelor, cât și după consumarea lor relevă că ambii au avut cunoștință de calitatea părților vătămate, de scopul prezenței acestora în incinta primăriei și și-au manifestat vădit intenția de a împiedica conducerea numitului S. M. la parchet, fără a se pregeta în a comite chiar infracțiuni în realizarea acestui scop, refuzând să recunoască autoritatea organelor de urmărire penală.
Prin urmare, Curtea apreciază corect reținută situația de fapt de prima instanță, probele administrate confirmând pe deplin că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, deși în mod cert scopul inculpaților a fost acela de a împiedica organele de anchetă în efectuarea demersurilor începute față de S. M., din motive ce exced acestui cadru procesual, faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului, dat fiind caracterul subsidiar al acestei infracțiuni și maniera concretă în care inculpații au procedat pentru a îngreuna activitatea organelor de cercetare, prin îngrădirea libertății de mișcare a părților vătămate, dar nici ale infracțiunii de sfidare a organului judiciar, infracțiune ce presupun un element material cu totul diferit de acțiunile realizate efectiv de inculpați.
Constatând că de la săvârșirea infracțiunilor și până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit L. 286/2009 privind Codul penal, este necesar a se identifica legea penală mai favorabilă în cauză. În procesul de determinare a legii penale mai favorabile, Curtea urmează a stabili care dintre legile penale succesive conduce la aplicarea unei sancțiuni mai ușoare, în raport de toate cauzele și circumstanțele agravante sau atenuante ce sunt incidente potrivit fiecăreia dintre legile penale succesive în concret, având în vedere decizia nr. 265/06.05.2014, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în Dosarul nr. 5._ și a constatat că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Așadar, Curtea urmează a compara pedepsele concrete care ar putea fi aplicate inculpaților ca urmare a individualizării și a aplica legea penală care –în cazul concret – permite aplicarea unei pedepse mai mici.
Curtea subliniază că susținerea apărării întemeiată pe diferite argumente privind posibilitatea instanței de a aplica legea penală mai favorabilă „pe instituții”, în mod categoric, nu poate fi primită. Astfel, trebuie avut în vedere cu precădere faptul că „ principiul retroactivității legii penale mai favorabile” este, înainte de toate, un principiu constituțional, or, interpretarea și aplicarea normelor de drept penal nu poate fi în contradicție cu interpretarea obligatorie dată acestui principiu de Curtea Constituțională prin deciziile sale, iar pe de altă parte o decizie de interpretare nu poate fi nicidecum asimilată unei dispoziții penale. A aprecia decizia nr. 2/2014 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unei chestiuni de drept ca lege penală mai favorabilă, contravine flagrant principiului separației puterilor în stat, deoarece ar presupune o recunoaștere implicită a prerogativei de legiferare a instanței supreme.
Curtea constată că legea veche este lege penală mai favorabilă, în contextul în care, reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 al. 1 lit. a Cod penal, și care nu poate fi înlăturată în apelul inculpaților, face ca limitele de pedeapsă să fie similare în ceea ce privește infracțiunea de lipsire de libertate, respectiv 1 - 7 ani închisoare/pe legea veche sub limita minimă de 7 ani, și mai mici în privința infracțiunii de ultraj sub imperiul legii vechi. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni consacrat de legea penală anterioară, respectiv cumulul juridic cu spor facultativ, este unul evident mai favorabil decât cel prevăzut de legea nouă care prevede obligativitatea sporului.
În ceea ce privește solicitarea reindividualizării pedepselor, Curtea apreciază că dat fiind pericolul social concret extrem de ridicat al faptelor, pericol intrinsec modalității de săvârșire reținute, multitudinii valorilor sociale lezate, ce denotă o lipsă totală de respect față de autoritățile statului, manifestată de inculpați prin săvârșirea acestora, dar și atitudinea procesuală a acestora ce relevă faptul că nici până în prezent aceștia nu manifestă căință față de maniera în care au procedat, nu se impune reducerea pedepselor aplicate.
D. fiind că prima instanță, prin majorarea termenului de încercare stabilit în primul ciclu procesual de la 6 ani la 7 ani a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac, pentru considerentele deja menționate, hotărârea se impune a fi reformată sub acest aspect în sensul reducerii termenului de încercare la durata stabilită inițial, de 6 ani.
Cât privește latura civilă, Curtea constată că prima instanță a acordat părților civile V. A. și P. M. A. daune morale într-un cuantum majorat față de cel stabilit prin sentința penală nr. 520/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în contextul în care aceștia nu au exercitat calea de atac a recursului, iar rejudecarea prezentei cauze de către prima instanță a fost dispusă urmare a admiterii recursului inculpaților și al părții civile P. M.. Prin urmare, se constată că prima instanță a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac, în contextul în care instanța de recurs nu a extins efectele căii de atac exercitate de partea civilă P. M. și în privința celorlalte părți civile.
Relativ la temeinicia pretențiilor solicitate de partea civilă P. M., în mod corect a apreciat prima instanță ca fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, inculpații cauzând prin acțiunile ilicite reținute în sarcina lor un prejudiciu moral, fiind lezată nu doar autoritatea pe care acesta o reprezenta, ci și demnitatea acestuia.
Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit.a C.pr.pen., va admite apelurile declarate, va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond, va face aplicarea art. 5 Cod penal și va reduce termenul de încercare stabilit la o durată de 6 ani pentru ambii inculpați.
Va reduce cuantumul daunelor morale acordate părților civile V. A. și P. M. A. la câte 10.000 lei pentru fiecare, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite apelurile declarate de apelanții inculpați C. V. L. și I. F. BRĂDUȚ împotriva sentinței penale nr. 84/27.01.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu.
Desființează, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:
Face aplicarea art. 5 Cod penal și în consecință,
Reduce termenul de încercare stabilit la o durată de 6 ani pentru ambii inculpați.
Reduce cuantumul daunelor morale acordate părților civile V. A. și P. M. A. la câte 10.000 lei pentru fiecare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Onorariile parțiale ale apărătorilor din oficiu în cuantum de 75 lei pentru fiecare dintre inculpați, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. B. S. C.
GREFIER,
I. D.
Red.S.C./03.12.2014
Thred.V.D./6 ex./04.11.2014
J.Cornetu. jud.C.D.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1/2014.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1251/2014. Curtea... → |
|---|
