Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 626/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 626/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 626/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 626/A

Ședința publică din 15.05.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A. P. M.

JUDECĂTOR – B. F. V.

GREFIER – T. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de inculpatul A. L. I., părțile responsabile civilmente A. O. Ș., A. A. M. și de partea civilă G. A. G., reprezentanții legali G. V. și G. A. împotriva sentinței penale nr. 138/27.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 29.04.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța a rămas în pronunțare asupra soluției, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor penale de față.

Prin sentința penală nr.138 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București la data de 27.01.2014 s-a dispus în baza art. 181 alin. 1 c.p. cu apl. art. 99 c.p. și art. 320 ind. 1 c.p.p., condamnarea inculpatului A. L. I. ( fiul lui O. Ș. și A. M., ns 22 10 1994 in București, domiciliat în București, . sector 5, CNP_) la 2 luni închisoare.

S-a făcut apl. art. 71, 64 lit. a teza II și b c.p.

În baza art. 81, 82 c.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celor accesorii pe un termen de încercare de 2 ani 2 luni.

În baza art. 359 c.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. C.p.

În baza art. 14, 346 c.p.p., art. 1357 și urm. N.C.Civ. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente A. O. și A. A., ambii domiciliați in București, . sector 5, la plata către partea civilă G. A. G., prin reprezentant legal G. A. și G. V., domiciliați in București, . . ., a sumei de 593,55 lei daune materiale și a sumei de 45.000 lei daune morale.

S-a luat act că S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială Prof. Dr. D. T. cu sediul in București, Calea Plevnei nr.17-21 sector 1 nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 163 c.p.p. s-a luat măsura asiguratorie a sechestrului asupra imobilului situat în București . sector 5, proprietatea părților responsabile civilmente A. O. și A. A., până la concurența sumei de 45.593,55 lei.

În baza art. 191 c.p.p. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la 600 lei cheltuieli judiciare către stat,

În baza art. 193 c.p.p. a fost obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente la 2538 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată G. A. G..

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din 01 10 2013 dat in dosarul nr.3696/P/2012 al Parchetului de pe lingă Judecătoria sector 5, înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._, a fost trimis in judecată inculpatul A. L. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.181 al.1 Cp si art.99 si urm.Cp.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt: La data de 23 02 2012 in jurul orei 11,30 în timp ce se aflau in recreație, în incinta Colegiului Tehnic Energetic din Sectorul 5, inculpatul A. L. I. l-a lovit cu pumnul in fată pe colegul sau, partea vătămată G. A. G. provocându-i o . a maxilarului care a necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale si cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de proba: declarație inculpat, declarație parte vătămată, declarați martori S. I., V. S. P., F. M. M., certificat medico legal nr.A1/1013/27 02 2012,fișa de cazier a inculpatului, acte în circumstanțiere, acte în dovedirea laturii civile, referat de evaluare, declarația martorei E. Radița R.

La termenul din 09 12 2013, instanța a admis cererea inculpatului A. L. I. de soluționare a cauzei în procedura prevăzută de art. 320 ind. 1 c.p.p., în temeiul probelor administrate în faza de urmărire penală.

În fapt, la data de 23 02 2012 in jurul orei 11,30, în timp ce se aflau in recreație, în incinta Colegiului Tehnic Energetic din Sectorul 5, inculpatul A. L. I., în vârstă de 17 ani, elev în clasa a XI a la unitatea de învățământ menționată, l-a lovit cu pumnul in fată pe colegul sau, partea vatamată G. A. G. provocându-i o . a maxilarului care a necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Partea vatamata G. A. G. a declarat ca la data de 23 02 2012 în jurul orei 11,30-12,00 se afla in recreație, împreuna cu mai mulți colegi, în incinta Colegiului Tehnic Energetic din Sectorul 5. La un moment dat, colegul său A. I. L. a împăturit o fila dintr-un calendar cu care a început să-i lovească pe colegii prezenți. După ce a fost la rândul lui lovit, partea vătămata i-a reproșat acest lucru inculpatului si i-a solicitat să înceteze comportamentul agresiv.

Urmare a acestei atitudini, inculpatul i-a aplicat o lovitura cu pumnul în maxilar. In urma loviturii primite, partea vătămata a precizat că s-a simțit amețit, a mers la baie si ulterior a intrat la ultima oră de curs. In timp ce se afla in sala de clasa, partea vătămată a început să se simtă rău si l-a rugat pe martorul V. S. P. să-l însoțească la spital. Inițial, s-a deplasat la S. M. Curie, de unde a fost trimis la Facultatea de Stomatologie pentru evaluare. Aici a aflat ca a suferit o . a maxilarului și că este necesară o intervenție chirurgicală. Ulterior, a fost supus acestei intervenții, care a durat aproximativ 3 ore si a fost externat după patru zile.

Partea vătămată a precizat de asemenea că a fost împiedicat să vorbească și să se hrănească o perioadă îndelungată de timp; de asemenea a arătat că timp de două luni a fost îngrijit la domiciliu de părinții săi, care se învoiau de la serviciu pentru a putea să-i acorde îngrijirile necesare.

Martorul F. M., coleg de clasă cu părțile, a declarat că, la momentul incidentului se afla pe holul liceului, împreună cu inculpatul si partea vătămată și fiecare dintre aceștia țineau în mână cîte o pagină împăturită dintr-un calendar, cu care se loveau reciproc, în joacă. La un moment dat, fiind probabil lovit puțin mai tare de către inculpat, partea vătămată a început să-i adreseze injurii acestuia din urmă, care a ripostat și l-a lovit cu pumnul în față de G. A. G.. Ulterior, incidentul s-a încheiat, partea vătămată a mers la baie și imediat după aceea la ore. Martorul a susținut că a aflat mai târziu despre leziunile suferite de partea vătămată și despre faptul că acesta a fost operat.

Martorul V. S. P. a declarat că la data de 23 02 2012, după terminarea orelor de curs, a fost rugat de colegul său, G. A. G. să-l însoțească la spital, deoarece a fost lovit cu pumnul de A. L. I. și se simte rău. S-au deplasat împreună la S. M. Curie, de unde au fost trimiși la Facultatea de Stomatologie. Aici au luat legătura cu diriginta și ulterior cu mama părții vătămate. Martorul a precizat că ulterior acestui moment a plecat acasă și a aflat a doua zi că G. A. G. a suferit o fractură a maxilarului ce necesită intervenție chirurgicală. De asemenea, martorul a relatat că nu a asistat la incidentul dintre inculpat și partea vătămată, însă a aflat despre acesta de la colegi; de asemenea, a precizat că cei doi nu au avut astfel de conflicte în trecut.

Declarația martorului V. S. P. s-a coroborat cu aceea a numitei S. I., dirigintele clasei unde învățau inculpatul și partea vătămată. Martora S. I. a declarat că, la data de 23 02 2012, în jurul orei 14,00 a fost sunată de V. S. P. care i-a comunicat că se află împreuna cu G. A. G. la spital, deoarece acesta din urmă a fost lovit cu pumnul de către inculpatul A. L. I.; i-a solicitat de asemenea să se deplaseze la spital, întrucât nu a reușit să ia legătura cu părinții părții vătămate și era necesară prezența unui major in momentul evaluării acestuia din urmă. Martora a precizat că i-a comunicat elevului V. S. P. că va merge la spital, însă la scurt timp a fost sunată din nou și i s-a spus că nu mai este necesară prezența sa la spital, deoarece partea vătămată a reușit să ia legătura cu mama sa. Martora S. I. a declarat că ulterior a avut o discuție cu părinții elevilor implicați în incident în legătură cu acoperirea cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate.

La dosarul cauzei a fost atașat biletul de ieșire din spital emis de S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială „Prof.Dr.D. T.”, din care rezultă că partea vătămată G. A. G. a fost internată în această unitate în perioada 24.02._12 prezentând dublă fractură de mandibulă și i s-a aplicat blocaj rigid intermaxilar cu atele ștanțate și legături cu sîrmă circumdentare.

De asemenea, conform certificatului medico-legal nr.A2/1013/27 02 2012 partea vătămată prezinta leziuni traumatice care se puteau produce prin lovire cu corp dur care pot data din 23.02.2012 si necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, declarând ca a avut un conflict spontan cu partea vătămată și că, de altfel, este bun prieten cu acesta din urmă.

În drept, fapta inculpatului A. L. I. care la data de 23 02 2012 in jurul orei 11,30 în timp ce se aflau in recreație, în incinta Colegiului Tehnic Energetic din Sectorul 5, l-a lovit cu pumnul in fată pe colegul sau, partea vatamată G. A. G. provocându-i o . a maxilarului care a necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.181 al.1 Cp cu aplic.art.99 Cp pentru care instanța l-a condamnat la o pedeapsa cu închisoarea.

La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de limitele speciale ale acesteia, reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării art. 320 ind. 1 c.p.p., de gradul de pericol social concret al faptei, de circumstanțele reale ale acesteia, de urmările produse, de persoana inculpatului.

Astfel, inculpatul minor A. A. I. era în vârstă de 17 ani la data faptei, necunoscut cu antecedente penale, provine dintr-o familie organizată, nu a avut comportamente antisociale, se manifestă ca un real factor de suport pentru familie, sprijinindu-și părinții în activitățile gospodărești, a absolvit 12 clase la Colegiu Tehnic Energetic, nepromovând examenul de bacalaureat, este calificat electro mecanic, este angajat muncitor necalificat la aceeași societate comercială la care lucrează părinții săi, în urma evaluării efectuate de serviciul de probațiune neidentificându-se probleme de sănătate sau dependențe cu impact criminogen. Totodată, din referatul de evaluare, instanța a reținut că inculpatul este încadrat pe un parcurs prosocial, beneficiind de susținerea familiei.

Față de cele expuse, instanța, în baza art. 181 alin. 1 c.p. cu apl. art. 99 c.p. și art. 320 ind. 1 c.p.p., l-a condamnat pe inculpatul A. L. I. la 2 luni închisoare.

S-a făcut apl. art. 71, 64 lit. a teza II și b c.p.

Față de persoana inculpatului, astfel cum s-a arătat mai sus, instanța a apreciat că scopul educativ, preventiv, sancționator al pedepsei poate fi atins fără privarea lui de libertate, astfel că în baza art. 81, 82 c.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celor accesorii pe un termen de încercare de 2 ani 2 luni.

În baza art. 359 c.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 și urm. C.p.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată G. A. G., prin reprezentant legal G. A. și G. V., s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sume ide 470.000 lei daune morale și 30.000 lei daune materiale.

Instanța a mai reținut că fapta ilicită a inculpatului descrisă mai sus a produs părții civile un prejudiciu materiale constând în cheltuielile efectuate cu îngrijirea leziunilor, prejudiciu care din calculul sumelor menționate în chitanțele și bonurile fiscale depuse la dosar este în cuantum de 593,55 lei.

De asemenea, instanța a apreciat că fapta ilicită a inculpatului a cauzat părții civile un prejudiciu moral constând în durerea și suferința fizică produse de lovitura primită, de intervențiile chirurgicale suferite, pe durata procesului de vindecare și recuperare, în suferința și disconfortul cauzate de imposibilitatea de a se alimenta, de a vorbi, de a avea activitățile curente pe perioada îngrijirilor și a recuperării până la vindecare. Astfel, instanța a reținut că partea civilă a prezentat diagnosticul fractură dublă de mandibulă paramediană dreapta și subcondiliană stângă, cu edem submandibular drept și avulsie 43, a fost supus unor intervenții chirurgicale, i-au fost implantate tije, aparat de fixare cu sârmă într-un maxilar, infiltrat sanguin alveolar corespunzător dinților 43, 44, cu avulsie, hemimandibular drept echimoză gălbuie de 5/4 cm, fuzată submandibular, cu proteză dentară.

Instanța a apreciat că prejudiciul moral suferit de partea civilă se impune a fi reparat prin obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata unor daune morale într-un cuantum care să țină seama de circumstanțele în care s-a produs fapta cauzatoare de prejudicii și urmările pe care le-a avut asupra părții civile, în raport de contextul social actual, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere principiul proporționalității, echității și reparării integrale a pagubei, dar și împrejurarea că sumele de bani stabilite cu acest titlu nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză a victimei daunelor, dar nici o diminuare a patrimoniului pentru autorii daunelor.

În consecință, constând întrunite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului și părților responsabile civilmente, instanța în baza art. 14, 346 c.p.p., art. 1357 și urm. N.C.Civ. a obligat inculpatul, în solidar cu părțile responsabile civilmente A. O. și A. A. la plata către partea civilă G. A. G., prin reprezentant legal G. A. și G. V., a sumei de 593,55 lei daune materiale și a sumei de 45.000 lei daune morale.

S-a luat act că S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială Prof. Dr. D. T. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 163 c.p.p. s-a luat măsura asiguratorie a sechestrului asupra imobilului situat în București . sector 5, proprietatea părților responsabile civilmente A. O. și A. A., până la concurența sumei de 45.593,55 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul A. L. I., părțile responsabile civilmente A. O. Ș., A. A. M. și de partea civilă G. A. G., reprezentanții legali G. V. și G. A., cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, Secția a II a Penală la data de 01.04.2014 sub nr._ (_ ).

Apelantul-inculpat și apelantele părți responsabile civilmente apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică sub aspectul soluționării laturii civile.

Apreciază ca fiind legală și temeinică sentința primei instanțe pe latură penală având în vedere pericolul social redus al faptei.

Pe latură civilă instanța a acordat o sumă exagerat de mare, 593,55 lei daune materiale și 45.000 lei daune morale.

De asemenea apreciază că și cheltuielile judiciare către partea civilă G. A. G. sunt exagerate în sumă de 2.538 lei.

Referitor la daunele morale, a arătat faptul că instanța a apreciat că s-au efectuat aceste cheltuieli existând bonuri și chitanțe doveditoare, ori, trebuie observat că au fost îngrămădite în dosar toate bonurile pe care partea civilă le-a găsit, orice cumpărături s-au făcut în familie în acea perioadă și care nu au nici o legătură cu cauza. Apreciază că și aceste daune materiale trebuiesc diminuate având în vedere acest aspect.

În ce privește daunele morale consideră că instanța a încălcat toate principiile enunțate în baza cărora a afirmat că va acorda aceste daune.

În motivarea hotărârii, "instanța apreciază că prejudiciul moral suferit de partea civilă se impune a fi reparat prin obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata unor daune morale într-un cuantum care să țină seama de circumstanțele în care s-a produs fapta cauzatoare de prejudicii și urmările pe care le-a avut asupra părții civile, în raport de contextul social actual, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere principiul proporționalității, echității și reparării integrale a pagubei, dar și împrejurarea că sumele de bani stabilite cu acest titlu nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză a victimei daunelor, dar nici o diminuare a patrimoniului pentru autorii daunelor."

Instanța a emis unele principii pe care apoi când s-a pronunță cu referire la sumă nu le-a mai respectat.

Astfel, se afirmă că se va ține seamă de circumstanțele comiterii faptei, însă acest aspect nu a fost nicicum avut în vedere deoarece puțin mai înainte la circumstanțierea faptei și a inculpatului pe latură penală se arată că se are în vedere vârsta inculpatului, circumstanțele comiterii faptei, care, a pornit de la o joacă pe care chiar partea vătămată a provocat-o, aceasta fiind și cea care i-a dat un aspect agresiv, după cum au declarat martorii oculari.

În ce privește urmările avute asupra părții civile, instanța a fost indusă în eroare de afirmațiile părții civile care în cererea de constituire parte civilă nu făcut altceva decât să exprime o jeluire cu referire la suferințele produse.

Solicită instanței să aibă în vedere că și cheltuielile judiciare față de partea civilă sunt exagerate raportat la natura cauzei, solicitând să fie diminuate.

Solicită admiterea apelului iar în conformitate cu art. 421 pct. 2 lit a C.pr.pen. să fie desființată sentința primei instanțe și procedând la judecarea în fond, să se dispună diminuarea despăgubirilor civile acordate părții civile acestea fiind exagerate și în mod vădit disproporționate.

Apelanta parte civilă G. A. G. a criticat soluția primei instanțe tot sub aspectul modalității de soluționare a laturii civile, solicitând în esență mărirea cuantumului sumei acordate cu titlu de despăgubiri materiale, precum și a celei acordate cu titlul de daune morale.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, în raport de criticile formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 421 pct.1 lit.b C.p.p., Curtea apreciază apelurile declarate ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Curtea constată că toți apelanții au criticat exclusiv modalitatea de soluționare a laturii civile în cauză, neformulând critici cu privire la modalitatea de soluționare a laturii penale.

Curtea constată, totuși, că prima instanță a soluționat corespunzător latura penală, reținând că inculpatul a săvârșit infracțiunea de vătămare corporală, cu vinovăție.

Astfel, în fapt, în esență, la data de 23 02 2012 in jurul orei 11,30 în timp ce se aflau in recreație, în incinta Colegiului Tehnic Energetic din Sectorul 5, inculpatul A. L. I. l-a lovit cu pumnul in fată pe colegul sau, partea vătămată G. A. G. provocându-i o . a maxilarului care a necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Curtea reține situația de fapt coroborând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarație inculpat, declarație parte vătămată, declarați martori S. I., V. S. P., F. M. M., certificat medico legal nr.A1/1013/27 02 2012,fișa de cazier a inculpatului, acte în circumstanțiere, acte în dovedirea laturii civile, referat de evaluare, declarația martorei E. Radița R..

În fața primei instanțe cauza a fost judecată conform procedurii prevăzute de art.3201 Cod de procedură penală din 1968, inculpatul recunoscând fără rezerve săvârșirea faptei.

În drept, fapta inculpatului A. L. I. care la data de 23 02 2012 in jurul orei 11,30 în timp ce se aflau in recreație, în incinta Colegiului Tehnic Energetic din Sectorul 5, l-a lovit cu pumnul in fată pe colegul sau, partea vătămată G. A. G. provocându-i o . a maxilarului care a necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.181 al.1 Cod penal din 1969 cu aplic.art.99 Cod penal din 1969, pentru care prima instanță l-a condamnat la o pedeapsa cu închisoarea.

Curtea mai constată că prima instanță a aplicat în mod corect criteriile prevăzute de art.72 Cod penal din 1969, aplicând o pedeapsă de 2 luni închisoare, suspendată condiționat conform art.81 Cod penal din 1969.

Sub aspectul laturii civile, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile pentru tragerea la răspundere civilă atât a inculpatului A. L. I., conform art.1357 Cod civil, cât și a părților responsabile civilmente A. O. Ș. și A. A. M., potrivit art.1372 cod civil (inculpatul fiind minor și aflându-se în grija părinților săi).

Partea vătămată G. A. G., prin reprezentant legal G. A. și G. V., s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 470.000 lei daune morale și 30.000 lei daune materiale.

Curtea reține că fapta ilicită a inculpatului descrisă mai sus a produs părții civile un prejudiciu material constând în cheltuielile efectuate cu îngrijirea leziunilor precum și cu achiziționarea de hrană specială ținând seama de leziunile suferite, prejudiciu ce din calculul sumelor menționate în chitanțele și bonurile fiscale depuse la dosar (filele 34-40 dosar primă instanță) este în cuantum de 593,55 lei. Prin urmare, nu sunt întemeiate nici susținerile părții civile, care solicită acordarea unor daune materiale mai mari, pe care însă nu le-a dovedit în nici un mod, dar nici susținerile inculpatului și părților responsabile civilmente, în sensul că această sumă ar trebui redusă, în condițiile în care partea civilă a probat prin înscrisuri efectuarea unor cheltuieli absolut necesar pentru ameliorarea stării sale de sănătate, precum și pentru hrană specială (partea civilă a prezentat o factură a mandibulei, care presupune dificultăți de hrănire).

De asemenea, Curtea constată că fapta ilicită a inculpatului a cauzat părții civile un prejudiciu moral constând în durerea și suferința fizică produse de lovitura primită, de intervențiile chirurgicale suferite, pe durata procesului de vindecare și recuperare, în suferința și disconfortul cauzate de dificultatea de a se alimenta, de a vorbi, de a avea activitățile curente pe perioada îngrijirilor și a recuperării până la vindecare. Astfel, Curtea constată că partea civilă a prezentat diagnosticul fractură dublă de mandibulă paramediană dreapta și subcondiliană stângă, cu edem submandibular drept și avulsie 43, a fost supus unor intervenții chirurgicale, i-au fost implantate tije, aparat de fixare cu sârmă într-un maxilar, infiltrat sanguin alveolar corespunzător dinților 43, 44, cu avulsie, hemimandibular drept echimoză gălbuie de 5/4 cm, fuzată submandibular, cu proteză dentară.

Totodată, Curtea constată că viața socială normală a părții civile a fost serios afectată în urma agresiunii suferite, astfel încât acordarea de daune morale pentru repararea prejudiciului nepatrimonial este cu atât mai justificată.

În acord cu prima instanță, Curtea constată că acordarea sumei de_ lei daune morale către partea civilă cu titlul de daune morale este pe deplin justificată, nefiind întemeiate nici criticile inculpatului ori părților responsabile civilmente, nici cele ale părții civile sub acest aspect. Suma menționată anterior este de natură să acopere pe deplin prejudiciul nepatrimonial suferit de partea civilă, reprezentând o contraprestație echitabilă pentru suferințele de natură fizică și morală la care a fost supusă partea după comiterea faptei.

Totodată, nu sunt fondate criticile inculpatului și părților responsabile civilmente referitoare la acordarea sumei de 2538 lei către partea civilă, reprezentând cheltuieli judiciare, în condițiile în care partea civilă a dovedit efectuarea acestor cheltuieli prin chitanțele depuse la dosarul primei instanțe, suma reprezentând onorariul apărătorului precum și contravaloarea expertizei INML.

Curtea mai constată că în mod justificat a dispus prima instanță luarea măsurii asigurătorii asupra imobilului proprietatea părților responsabile civilmente, în aplicarea art.163 Cod de procedură penală din 1968, măsura fiind necesară pentru a se asigura repararea pagubei suferite de partea civilă.

Față de cele reținute, în baza art.421 pct.1 lit.b Cpp, va respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpatul A. L. I., părțile responsabile civilmente A. O. Ș. și A. A. M., partea civilă G. A. G. și reprezentanții legali G. A. și G. A. împotriva sentinței penale nr.138 din 27.01.2014 a Judecătoriei Sector 5 București.

În baza art.275 al.2 Cpp, va obligă fiecare apelant la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.421 pct.1 lit.b Cpp, respinge ca nefondate apelurile formulate de inculpatul A. L. I., părțile responsabile civilmente A. O. Ș. și A. A. M., partea civilă G. A. G. și reprezentanții legali G. A. și G. A. împotriva sentinței penale nr.138 din 27.01.2014 a Judecătoriei Sector 5 București.

În baza art.275 al.2 Cpp, obligă fiecare apelant la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 50 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. P. M. B. F. V.

GREFIER,

T. S.

Red.B.F.V.

Dact.BFV/EA-2 ex/27.06.2014

J.S.5.B.- jud.O.R.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 626/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI