Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 409/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 409/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 409/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALA NR . 409
Ședința publică din data de 27 martie 2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
Președinte:M. O.
Judecător:A. N.
Grefier:A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – prin procuror F. D..
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă J. sectorului 6 București și partea civilă M. M. M. împotriva sentinței penale nr. 340/12.04.2013 pronunțată de J. sectorului 6 București.
Dezbaterile care au avut loc în ședința publică din data de 25.02.2014 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea apărătorului ales al intimaților – inculpați să depună la dosar concluzii scrise, Curtea a stabilit termen pentru pronunțare la data de 11.03.2014, termen la care, având nevoie de timp pentru a delibera, inițial, a amânat pronunțarea la 25.03.2014 iar ulterior, pentru imposibilitatea constituirii completului investit cu soluționarea apelului dedus judecății, la 27.03.2014, dată la care a dat următoarea decizie penală:
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 340/12.04.2013, J. Sectorului 6 București, în baza art.334 C.pr.pen., a respins schimbarea încadrării juridice cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, reținută în sarcina inculpaților S. P., S. G., G. I., din infracțiunea prevăzută de art.192, alin.2 C.pen., în infracțiunea prevăzută de art.192, alin.1 C.pen.
În baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen., raportat la art.10 lit.a C.pr.pen., a achitat pe inculpatul S. P. pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.2 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.
În baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen., raportat la art.10 lit.a C.pr.pen., a achitat pe inculpatul S. G. pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.2 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b C.pen.
În baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen., raportat la art.10 lit.a C.pr.pen., a achitat pe inculpatul G. I. pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192, alin.2 C.pen.
În baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. raportat la art.10 lit.h C.pr.pen. cu aplicarea art.132 și art.181, alin.3 C.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul S. P., trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.181 C.pen., ca urmare a împăcării părților.
În baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. raportat la art.10 lit.h C.pr.pen. cu aplicarea art.132 și art.181, alin.3 C.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul S. G., trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.181 C.pen., ca urmare a împăcării părților.
În baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. raportat la art.10 lit.h C.pr.pen. cu aplicarea art.132 și art.181, alin.3 C.pen., a încetat procesul penal față de inculpatul G. I., trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.181 C.pen., ca urmare a împăcării părților.
A luat act că S. U. de Urgență București, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art.132, alin.1 C.pen., a constatat stinsă prin împăcare acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. M.-M., împotriva inculpaților S. P., S. G., G. I., în ceea ce privește daunele materiale.
În baza art.346, alin.3 C.pr.pen., a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă M. M.-M., împotriva inculpaților S. P., S. G., G. I., în ceea ce privește daunele morale.
În baza art.192, alin.1 pct.2 lit.a și alin.4 C.pr.pen., a obligat pe fiecare inculpat și pe partea civilă plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sume achitate în contul IBAN RO30TREZ7015032XXX005681, cod fiscal_ deschis la Trezoreria Sectorului 1 București – beneficiar J. Sectorului 6 București.
În baza art.192, alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate după data împăcării părților (05.12.2012) au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr.546/P/2009 din data de 04.02.2011 întocmit de P. de pe lângă J. B. V. și înregistrat pe rolul acelei instanțe sub nr._ din 22.02.2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților: S. P., S. G., fiecare, pentru infracțiunile prevăzute de art.192 alin.2 C.pen. și art.181 C.pen., cu aplicarea art.37 lit.b C.pen., și G. I. pentru infracțiunile prevăzute de art.192 alin.2 C.pen. și art.181 C.pen.
În actul de sesizare a fost reținută următoarea situație de fapt: la data de 02.05.2009, când partea vătămată M. M. M. serba ziua de naștere a fiului său și avea invitate la locuința sa câteva persoane, în timp ce pregătea grătarul, inculpatul S. P. a început să îi adreseze injurii, după care a aruncat cu pietre spre locuința sa, iar la un moment dat inculpatul G. I. a luat o lopată, a sărit gardul și a lovit-o pe partea vătămată, care a căzut la pământ. În curtea părții vătămate au sărit gardul și inculpații S. P. și S. G., toți cei trei inculpați lovindu-l pe M. M. M., fără ca, inițial, vreo persoană să intervină. Soția părții vătămate a intervenit atunci când a observat situația dificilă în care se afla soțul său, iar, în acest moment, cei trei inculpați au sărit gardul înapoi la ei în curte. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat spre vindecare 58-59 zile de îngrijiri medicale, fiind internat la S. U. de Urgență București, în perioada 19.05.-20.05.2009.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: - declarațiile părții vătămate (filele 15, 16, 18 d.u.p.); -certificatul medico legal nr.257/C/II/ 04.05.2009 (fila 17 d.u.p.); declarațiile martorilor B. Nicușor (filele 40, 41 d.u.p.), B. A. L. (filele 35, 36 d.u.p.), M. C. A. (filele 33, 34 d.u.p.).
Prin sentința penală nr.91/23.01.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în dosarul nr._ (fila 79 dosar nr._ ), s-a dispus strămutarea cauzei ce formează obiectul prezentului dosar de la J. B. V. la J. Sectorului 6, fiind menținute actele îndeplinite în fața instanței de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
În cursul cercetării judecătorești pe rolul Judecătoriei B. V. au fost administrate următoarele mijloace de probă: -declarațiile inculpaților: S. P. (fila 33), S. G. (fila 34), G. I. (fila 35), audiați conform art.323 raportat la art.70 C.pr.pen.; -declarația părții vătămate M. M. M. (filele 54-55); -declarațiile martorilor: B. Nicușor (filele 48-49), B. A. L. (filele 50-51), M. C. (filele 52-53).
În urma strămutării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._ din data de 06.03.2012.
În cursul cercetării judecătorești pe rolul acestei instanțe au fost administrate următoarele mijloace de probă:
-înscrisuri: adresa nr._/10.04.2012 emisă de S.T.S.- Direcția pentru Apel Unic de Urgență (fila 32), sentința penală nr.488/23.12.2008 pronunțată de J. A. (filele 36-38), înscrisuri medicale înaintate de S.U.U.B. (filele 49-57), dovadă înregistrare plângere penală la I.P.J. G. sub nr._/28.02.2011 (fila 59), înscrisuri înaintate de S.C.U. Floreasca (filele 131-148), planșă fotografică-6 fotografiid (filele 353-355), dovadă de înregistrare a unei plângeri la I.PJ. G. (fila 358), plângeri formulate de G. I. și G. I. la Postul de Poliție Clejani (filele 359-361), plângere înregistrată la P.C.A.B sub nr.317/12.03.2013 (fila 362), dovadă de înregistrare a unei plângeri la D.G.P.M.B.- Secția 5 Poliție (fila 358), caracterizări (filele 364-373);
-înregistrări video efectuate de părți: DVD marca Princo (fila 60); DVD, ce cuprinde inscripțiile „real quality” și „M. M.” (fila 356);
-declarații martori: I. S. N. (filele 68-69), B. V. (filele 70-71), Iulidică P. M. (filele 88-90), M. I. (filele 91-92), Ș. A.-M. (filele 112-113, 156), M. V. (filele 114-115), P. I. (filele 165-166), Gheoghe I. (filele 167-168), M. D. M. (filele 186-187), S. G. (filele 188-190), N. D. L. (filele 191-192), T. Ș. (filele 231-232), M. I. (filele 293-394);
-declarații parte vătămată M. M. M. (filele 266, 351-352).
De asemenea, au fost atașate fișele de cazier judiciar ale inculpaților S. G. (fila 283), S. P. (fila 284), G. I. (fila 285).
I. Coroborând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
a. Inculpații S. P., S. G., G. I. și partea vătămată M. M. M. locuiesc în satul Clejani, jud.G., iar gospodăriile celor două familii se învecinează pe una din laturi și sunt despărțite printr-un gard din plasă de sârmă, de înălțime 1,00 – 1,30 m., cu stâlpi din lemn, așa cum rezultă din declarațiile martorilor I. S., B. V., B. A. L. (filele 68, 70 d.i., 50 dosar nr._ ) și schițele întocmite de martorii Ș. A.-M. și M. V. (filele 116, 117 d.i.).
Plasa de sârmă este fixată pe stâlpii din lemn „însă se mai mișcă din când în când”, așa cum a declarat partea vătămată M. M. M. (fila 266 d.i.), și „se îndoaie”, astfel cum a relatat martorul B. Nicușor (fila 48 verso dosar nr._ ).
b. La data de 02.05.2009, după-amiaza (filele 70, 88, 167 d.i.), partea vătămată M. M. M. sărbătorea ziua de naștere a unuia dintre copiii săi, având invitate în gospodăria sa mai multe persoane, împrejurare dovedită prin declarațiile părții vătămate (filele 10 d.u.p., 54 dosar nr._, 266 d.i.), declarațiile martorei M. I. (filele 39 d.u.p., 91 d.i.) și declarația martorei Iulidică P.-M., care a relatat că: „...am observat la un moment dat că în curtea lui M. au venit mai multe persoane, cred că se sărbătorea ziua de naștere a unuia dintre fii lui M....invitații ascultând muzică și distrându-se. Aceste persoane se pregăteau să facă un grătar și aveau în mână sticle cu bere.” (fila 88 d.i.).
Din coroborarea declarațiilor martorilor și părților audiate în cauză (în special, filele 68, 70, 89, 91, 112, 114, 165, 188, 293 d.i. și filele 48, 50, 52, 54 dosar nr._ ), rezultă că în gospodăria părții vătămate M. M. M. se aflau următoarele persoane: B. A. L. (zis „A.”), 3-4 frați B. (B. Nicușor, B. L. zis „L.”, N. C.), Ș. A.-M., T. Ș. (zis „Ș. a lui Z.”), M. V. (zis „G.”), P. I. (zis „D.”), B. F. (zis „F. din Vadu Lat”), M. I., M. C.-A., T. M. (bunica lui M. M. M.).
Așadar, în curtea familiei M., se aflau aproximativ 13-14 persoane, astfel cum rezultă și din declarațiile inculpaților (filele 33, 35 dosar nr._ ), ce se coroborează cu declarația părții vătămate M. M. M.: „...la mine acasă dădeam o petrecere având vreo 7-8 invitați fără familia mea (s.n.)” (fila 54 dosar nr._ ) și declarația martorului M. V.: „M-am dus la gospodăria lui M. unde se aflau aprox.7-8-10 persoane” (fila 114 d.i.).
De asemenea, din coroborarea declarațiilor martorilor și părților audiate în cauză rezultă că, în același moment, în gospodăria familiei S. se aflau următoarele persoane: mama inculpaților S. (în prezent, decedată), Iulidică P.-M. (concubina inculpatului S. G.), G. I. (concubina inculpatului G. I.), S. G. (soția inculpatului S. P.), copii minori ai acestora, inculpații S. P., G. I. și martorii I. S.-N., M. D.-M..
Instanța a reținut că martora I. S.-N. a fost prezentă la locul și momentul faptelor, chiar dacă martorul Ș. A.-M. a susținut că nu a văzut-o în curtea familiei S. (fila 113 d.i.) întrucât martorii B. V., M. C.-A. și (mai ales) partea vătămată M. M. M. au confirmat prezența acesteia la fața locului (filele 70 d.i., 52, 54 dosar nr._ ).
Totodată, instanța a reținut prezența martorului M. D.-M. nu doar din declarațiile membrilor familiei S., ci și din declarația părții vătămate M. M. M., care a relatat că: „În curtea inculpaților era prezentă vecina lor N. și un nepot (s.n.).” (fila 54 dosar nr._ ).
Nu în ultimul rând, cu privire la prezența în curte, în momentele imediat anterioare faptelor, a inculpatului S. G., instanța a reținut că martorii în acuzare și martorii Ș. A.-M., T. Ș. au susținut că acesta se afla în curtea familiei S. (filele 48, 50, 52, 54 dosar nr._, filele 112, 231 d.i.), iar martorii propuși în apărare au relatat contrariul, membrii familiei S. susținând că acest inculpat dormea în casă (filele 88, 167, 186, 189 d.i.); vecinii I. S.-N., B. V. și M. I. susținând că inculpatul a ieșit din casă după izbucnirea scandalului (filele 68, 70, 293 d.i.), de ex.: „Aprox. în același timp când Ghe.I. l-a lovit cu bâta, din casă a ieșit S. G. care a început să strige că va suna la salvare, la poliție.” (fila 70 d.i.).
c. La un moment dat, în spatele casei familiei M., în apropierea gardului despărțitor de gospodăria familiei S., a izbucnit un conflict între inculpatul S. P. și partea vătămată M. M. M., în care cei doi s-au înjurat și amenințat reciproc, așa cum rezultă atât din declarațiile părții vătămate și martorei M. C. (filele 9, 54, 33 d.u.p.), cât și din declarațiile inculpatului S. P. (fila 17 d.u.p.) și ale martorilor I. S.-N., G. I., S. G. (filele 68, 167, 188 d.i.). Mai mult, conform declarației martorului M. D.-M., cei doi s-au apropiat de gard, iar inculpatul S. P. l-a prins de piept pe M. și l-a lovit cu palma/pumnul peste față (filele 186, 293 d.i.), aceeași împrejurare fiind relatată și de martora S. G., soția inculpatului: „...la un moment dat fiecare fiind în gospodăria sa S. P. i-a dat o palmă peste față lui M.” (fila 188 d.i.).
Instanța nu a reținut, însă, că în acest conflict ar fi participat de la început mai multe persoane din familia S., așa cum au declarat martorii B. Nicușor, B. A. L., T. Ș. (filele 48, 50 dosar nr._, fila 45 d.u.p., fila 112 d.i.), având în vedere că susținerile acestora depășesc chiar susținerile părții vătămate din primele declarații (filele 9, 54 d.u.p.). D. în cursul judecății M. M. M. a relatat că i-au fost atribuite injurii și amenințări, de la început, de către toți cei trei inculpați și concubinele lor (filele 266, 351 d.i.), însă instanța a dat prevalență primelor declarații, apreciind că reflectă mai bine realitatea obiectivă și poziția sinceră a părții vătămate întrucât au fost date imediat după momentul faptelor.
Conflictul dintre S. P. și M. M. M. s-a amplificat prin intervenția unor persoane aflate în curtea fiecăreia din cele două familii. Astfel, din declarațiile martorilor T. Ș., B. Nicușor, B. A. L., M. C.-A. (filele 45 d.u.p., 48, 50, 52 dosar nr._ ), rezultă că cei trei inculpați și concubinele lor au început să adreseze injurii/amenințări și să arunce cu pietre înspre gospodăria familiei M., spărgând geamul din spate al autoturismului părții vătămate (împrejurare ce rezultă și din procesul-verbal din 04.05.2009- fila 57 d.u.p.), iar din declarațiile martorilor Ș. A.-M. și Iulidică P. rezultă că și din curtea familiei M. se arunca cu pietre spre gospodăria familiei S., părțile înjurându-se reciproc (filele 112, 88 d.i.). De altfel, și partea vătămată a admis că a aruncat cu pietre în curtea familiei S.: „Când cei din curtea vecinului aruncau cu pietre am luat și eu o piatră...și la rândul meu am aruncat-o peste gard dar nu știu dacă am lovit pe cineva” (fila 85 d.u.p.).
În ceea ce privește motivul de la care a pornit conflictul, partea vătămată M. M. M. nu a putut oferi o explicație, susținând că a fost înjurat și amenințat fără motiv (filele 9, 10, fila 54 dosar nr._, filele 266, 351 d.i.), iar în cursul judecății, a învederat posibilitatea ca inculpații „erau deranjați de invitații mei” (fila 266 d.i.) și, apoi, că „nu am vrut să fiu martor mincinos într-un dosar în care S. P. bătuse o altă persoană” (fila 351 d.i.). Din declarațiile constante ale inculpaților S. P., G. I. (filele 17, 29 d.u.p., fila 35 dosar nr._ ) și declarațiile martorilor propuși de aceștia: I. S.-N., Iulidică P.-M., G. I., S. G. (filele 68, 88, 167, 188 d.i.) rezultă că partea vătămată și unii din invitații săi au urinat pe gardul despărțitor, în prezența persoanelor de sex feminin din curtea familiei S., iar S. P. le-a atras atenția verbal să înceteze.
Față de acestea, între lipsa unui motiv și atitudinea oscilantă a părții vătămate (pe de o parte) și declarațiile concordante ale martorilor propuși de inculpat (pe de altă parte), instanța a reținut ca motiv al izbucnirii conflictului împrejurarea de fapt declarată de martori, apreciind că este mai plauzibilă, având în vedere și susținerile martorilor P. I.: „...persoanele de acolo băuseră cam mult și știu că unele dinte ele sunt mai recalcitrante” (fila 166 d.i.) și T. Ș.: „L-am văzut acolo pe B. C. și mi s-a făcut frică de acesta, întrucât m-a mai bătut și în trecut” (fila 231 d.i.).
d. În continuarea conflictului, partea vătămată M. M. M. a susținut că inculpații G. I., S. G., S. P. și soția acestuia din urmă („M.”) au sărit gardul despărțitor și au intrat în curtea sa, unde l-au agresat fizic (filele 9, 10 d.u.p., filele 54-55 dosar nr._, filele 266, 351 d.i.). De asemenea, partea vătămată a mai susținut, în esență, că inculpatul G. I. l-a lovit cu o lopată în cap și el a căzut la pământ, că apoi a fost lovit de mai multe ori de toți inculpații, că inculpatul S. G. l-a lovit cu muchia lamei unui topor în umărul drept, precum și că . a încetat prin intervenția martorului Ș. A.-M., în momentul când S. G. a vrut să îl lovească a doua oară cu toporul.
e. Declarațiile părții vătămate sunt susținute, sub aspectele principale, de declarațiile martorilor M. C.-A., B. Nicușor, B. A. L. și Ș. A.-M., care au relatat, în ansamblu, că inculpații au sărit gardul despărțitor al celor două gospodării, fiind înarmați, și au lovit-o pe partea vătămată până când a intervenit martorul Ș..
Astfel, martora M. C.-A., soția părții vătămate, a declarat (filele 33 d.u.p. și 54 dosar nr._ ) că: „...cei trei inculpați însoțiți de numita F. G. în prezent soția inculpatului S. P., au sărit gardul de plasă de aproximativ 1,5 m ce desparte proprietatea lor de a noastră.” (fila 54 dosar nr._ ) și, inculpatul G. I. fiind înarmat cu o lopată, inculpatul S. P. cu o furcă, iar inculpatul S. G. luând toporul cu care partea vătămată tăiase lemne, toți trei au lovit-o pe partea vătămată, care a căzut la pământ, până când la față locului a venit martorul Ș. A.-M. și a intervenit în conflict.
De asemenea, martorul B. Nicușor a relatat (filele 40 d.u.p. și 48 dosar nr.646/192/ 2011) că: „Între proprietatea inculpaților și a părții vătămate se afla un gard de plasă de aproape un metru jumătate, plasă care se îndoaie și pe care cei trei inculpați l-au sărit, pătrunzând fără drept în curtea părții vătămate” (fila 48 dosar nr._ ), doi dintre aceștia fiind înarmați, iar unul înarmându-se cu toporul cu care partea vătămată spărsese lemne, după care au prins-o pe partea vătămată, i-au aplicat o lovitură cu lopata și aceasta a căzut pe jos, continuând să o lovească, „abia atunci a sărit martorul Ș. A. în apărarea părții vătămate” (fila 48 dosar nr._ ).
Martorul B. A. L. a declarat că: „La un moment dat împreună cu soția unuia dintre ei au sărit gardul din curtea lor în curtea părții vătămate” (fila 50 dosar nr.646/192/ 2011), precum și că inculpatul S. P. a lovit-o pe partea vătămată, aceasta a căzut, iar inculpatul S. G. a lovit-o cu un topor, moment în care a intervenit polițistul Ș. A. (filele 35 d.u.p. și 50 dosar nr._ ).
Nu mai puțin, martorul Ș. A.-M. a relatat (filele 31 d.u.p. și 112-113, 156 d.i.) că i-a văzut pe inculpații G. I. și S. G. în curtea părții vătămate M. M. M., fugind după acesta, iar când l-au prins, primul inculpat l-a lovit în cap cu o lopată, partea vătămată a căzut și inculpatul S. G. l-a lovit în brațul drept cu un topor, după care ambii inculpați s-au retras în gospodăria lor.
f. Cu toate acestea, instanța a reținut că între declarațiile părții vătămate și ale martorilor, între propriile declarații ale martorilor, precum și între acestea și înregistrările video există neconcordanțe (asupra unor elemente de fapt care nu sunt simple detalii) ce reduc credibilitatea/ fiabilitatea acestor mijloace de probă.
f.1. Astfel, cu privire la declarațiile martorei M. C.-A., se observă că:
-susținerile inițiale (apropiate de momentul faptelor, fără a discuta cu celelalte persoane) că S. P. a fost primul inculpat care a sărit gardul în curtea familiei M. (filele 33, 34 d.u.p.), sunt contrazise de declarațiile părții vătămate M. M. M., care a relatat că inculpatul G. I. a sărit primul gardul și l-a lovit în cap cu o lopată (filele 78 d.u.p., 54 dosar nr._ d.i., fila 351 d.i.);
-susținerile din toate declarațiile că partea vătămată nu a reacționat la injuriile/ amenințările ce i-au fost aduse și la atacul cu pietre (filele 33, 34 d.u.p. și fila 52 dosar nr._ ), sunt contrazise de declarațiile părții vătămate M. M. M., care a recunoscut că a aruncat și el cu pietre în curtea familiei S. (fila 78 d.u.p.) și a admis că: „i-am înjurat și eu pe inculpați” (fila 266 d.i.), declarație asupra căreia a revenit ulterior (fila 351 d.i.);
-în declarațiile de la urmărirea penală (filele 33, 34 d.u.p.), martora nu a relatat că în curtea familiei sale ar fi pătruns și numita F. G.- soția inculpatului S. P., însă a adăugat această împrejurare în declarația din cursul judecății (fila 52 dosar nr.646/192/ 2011)- același moment în care și martorul B. A. L. și-a schimbat declarația sub același aspect (fila 50 dosar nr._, față de declarațiile de la filele 35, 36 d.u.p.);
-deși în cursul urmăririi penale a susținut că membri familiei S. au aruncat cu pietre și au spart geamul din spate al autoturismului după ce au bătut-o pe partea vătămată și după ce au revenit în gospodăria lor (fila 35 d.u.p.), în cursul judecății, martora a revenit asupra acestei susțineri și a declarat că „toate aceste persoane pe care le-am arătat mai sus” au aruncat cu pietre, iar „în partea a doua a conflictului...au sărit gardul de plasă” (fila 52 dosar nr._ ).
Față de cele expuse, este limpede că susținerile martorei sunt date pro causa, partea vătămată fiind soțul său.
f.2. Cu privire la declarațiile martorului B. A. L., s-a constatat că:
-susținerile în sensul că S. P. este inculpatul care i-a aplicat părții vătămate lovitura în cap, în urma căreia a căzut (filele 35, 36 d.u.p., 50 dosar nr._ ), sunt contrazise de declarațiile părții vătămate M. M. M., care a relatat că inculpatul G. I. este cel care l-a lovit în cap, cu o lopată, și a căzut la pământ (filele 78 d.u.p., 54 dosar nr._, 266, 351 d.i.); și în cursul judecății, martorul a susținut în continuare că lovitura a fost aplicată de S. P. (fila 50 dosar nr._ );
-sunt neconcordante propriile relatări ale martorului cu privire la derularea faptelor: inițial, a susținut că S. P. a sărit gardul și a lovit-o pe partea vătămată, aceasta a căzut la pământ, el (martorul) a intervenit în ajutorul victimei, S. G. a sărit gardul și a luat un topor cu care a lovit-o pe partea vătămată, relatând și că „în curte sărise gardul și G. I.” (însă fără a indica în ce moment sau ce contribuție concretă a avut acesta- fila 35 d.u.p.); iar, ulterior, a relatat o altă ordine cronologică a faptelor: toți trei inculpații au intrat în gospodăria familiei M. în același moment, S. P. a lovit-o în cap pe partea vătămată, martorul a intervenit, după care S. G. (aflat deja în curte) a luat toporul și a lovit-o din nou pe victimă (fila 36 d.u.p.).
De asemenea, inițial, martorul a susținut că membri familiei S. au spart geamul de la autoturismul părții vătămate după terminarea scandalului, când se aflau în curtea lor (fila 35 d.u.p.), însă, ulterior, a plasat în timp această împrejurare înainte de pătrunderea în gospodăria familiei M. (filele 36 d.u.p., 50 dosar nr._ ).
-deși în cursul urmăririi penale a susținut că a intervenit și el în ajutorul părții vătămate, căzute la pământ (filele 35, 36 d.u.p.), în cursul judecății, martorul a revenit asupra declarației, arătând: „Văzând acestea singurul (s.n.) care a sărit să o apere pe partea vătămată a fost Ș. A.” (fila 50 dosar nr._ );
-deși în cursul urmăririi penale a relatat că în curtea familiei M. au pătruns cei trei inculpați (filele 35, 36 d.u.p.), în cursul judecății, martorul a adăugat că a pătruns și „soția unuia dintre ei” (fila 50 dosar nr._ ).
Cu privire la această împrejurare, instanța a constatat că martorul B. și martora M. C.-A. și-au schimbat declarațiile în același moment procesual.
-sunt oscilante relatările cu privire la contribuția concretă a inculpatului G. I.: în prima declarație (fila 35 d.u.p.), martorul a menționat, doar în final, că „în curte sărise gardul și G. I. zis R.”, fără a preciza ce a făcut acesta; în cea de-a doua declarație (fila 36 d.u.p.), a relatat că inculpatul l-a lovit pe M. M. M. cu „un băț”, fără a preciza în ce moment sau pe ce parte a corpului; iar în cursul judecății (fila 50 dosar nr._ ), a declarat că nu a văzut ca inculpatul G. I. să fi fost înarmat, dar că toți inculpații au lovit-o pe partea vătămată când aceasta era jos.
Pe lângă aceste neconcordanțe și schimbări ale declarațiilor, instanța a reținut că între martorul B. A. L. și inculpați există o stare conflictuală, dedusă din formularea reciprocă de plângeri penale (de ex., filele 358-359, 360, 361, 386, 390 d.i.) și exercitarea de violențe în repetate rânduri, așa cum rezultă din relatările pe larg făcute de martor în fața instanței (filele 50-51 dosar nr._ ), dar, mai ales, din memoriul (filele 317-323 d.i.) depus personal de martor (legitimat la registratura instanței cu C.N.P.- fila 317 d.i.), la data de 08.02.2013, din proprie inițiativă, fără să fie în discuție necesitatea audierii sale și după ce inculpații au renunțat la cererea de reaudiere (fila 271 d.i.).
În aceste condiții, stăruința martorului B. A. L. de a aduce la cunoștința instanței raporturile dintre el și inculpați nu poate fi explicată decât prin starea de dușmănie cu aceștia și ridică îndoială asupra obiectivității și credibilității susținerilor sale.
f.3. Similar declarațiilor martorului B. A. L., cu privire la declarațiile martorului B. Nicușor, se reține că:
-susținerile din toate declarațiile (filele 40, 41 d.u.p., fila 48 dosar nr._ ) că, mai întâi, inculpatul S. P. a sărit gardul și a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul (și picioarele- fila 40 d.u.p.), aceasta căzând la pământ, sunt contrazise de declarațiile părții vătămate M. M. M., care a relatat că primul inculpat care a sărit gardul și i-a aplicat lovitura ce i-a provocat căderea a fost G. I. (filele 78 d.u.p., 54 dosar nr._ d.i., fila 351 d.i.);
-susținerea că inculpatul S. P. a lovit „cu pumnii și picioarele” (fila 40 d.u.p.), menținută și în cursul judecății: „...a lovit cu pumnul” (fila 48 dosar nr._ ) nu se confirmă întrucât niciunul dintre ceilalți martori nu a relatat că inculpatul ar fi lovit cu pumnii sau picioarele.
-între declarații există diferențe cu privire la ordinea cronologică a faptelor: în prima declarație (fila 40 d.u.p.), martorul a relatat că B. A. L. a intervenit în conflict după ce partea vătămată a căzut la pământ, dar înainte ca S. G. să intre în curte și să o lovească cu toporul, în vreme ce, în a doua declarație (fila 41 d.u.p.), a relatat că B. A. L. a intervenit după ce S. G. o lovise pe partea vătămată cu toporul.
Totodată, în cursul urmăririi penale, martorul a susținut că geamul din spate al autoturismului părții vătămate a fost spart după ce inculpații au revenit în curtea familiei S. (filele 40, 41 d.u.p.), iar în cursul judecății, a plasat în timp această împrejurare înainte de pătrunderea în gospodăria familiei M. (fila 48 dosar nr._ ).
-deși în cursul urmăririi penale a susținut constant că martorul B. A. L. a intervenit în conflict (filele 40, 41 d.u..p.), în cursul judecății, martorul nu a mai susținut această împrejurare, declarând că a intervenit doar martorul Ș. A. (fila 48 dosar nr.646/192/ 2011).
De altfel, instanța a reținut că declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii B. Nicușor și B. A. L. sunt similare, iar, cu privire la ultimele două aspecte (spargerea geamului din spate al autoturismului, intervenția în conflict a lui B.), cei doi martori și-au schimbat declarațiile în același moment procesual (în cursul judecății, la termenul din 27.05.211), ceea ce constituie un indiciu cu privire la o înțelegere asupra împrejurărilor pe care să le relateze.
În formularea acestei concluzii, instanța a avut în vedere (ca și în cazul martorului B. A. L.) și starea de dușmănie existentă între martorul B. Nicușor și inculpați, încă din anul 2009, relatată de martor în fața instanței: „Arăt că și eu fost victima celor 3 inculpați pentru faptul că nu am declarat mincinos într-o altă cauză penală, în favoarea lor. Din cauza celor trei inculpați eu și familia mea nu mai ieșim din curte” (fila 49 dosar nr._ ). Sub acest aspect, instanța apreciază relevant faptul că din declarația de 2 pagini și jumătate, dată de martorul B. Nicușor la termenul din 27.05.2011 (filele 48-49 dosar nr._ ), în aproximativ o pagină relatează conflictele pe care le are cu inculpații.
Așadar, contradicțiile, schimbările în declarații și starea de dușmănie cu inculpații reduc credibilitatea declarațiilor martorului B. Nicușor.
f.4. Cu privire la declarațiile martorului Ș. A.-M., s-a constatat că:
-susținerea că în curtea părții vătămate au intrat numai S. G. și G. I., iar inculpatul S. P. a rămas, pe tot conflictul, în gospodăria sa (filele 112-113 d.i.) nu este confirmată de niciun alt mijloc de probă, fiind contrazisă atât de declarațiile părții vătămate și ale martorilor în acuzare (care au susținut că toți inculpații au pătruns în gospodăria familiei M.), cât și de declarațiile martorilor propuși de inculpați (care au susținut că niciunul dintre aceștia nu a intrat în curtea vecină).
Așadar, martorul a relatat o situație de fapt pe care niciuna din cele două tabere din conflict nu a susținut-o, motiv pentru care instanța o va înlătura ca nefiind corespunzătoare realității.
-susținerea că, la momentul conflictului, în curtea familiei S. nu se afla martora I. S.-N. (fila 113 d.i.) nu corespunde realității întrucât prezența acesteia la fața locului este relatată chiar de partea vătămată: „În curtea inculpaților era prezentă vecina lor N.” (fila 54 dosar nr._ ) și martora M. C.-A.: „în curtea lor aflându-se cele trei soții ale lor, o vecină I. S.” (fila 52 dosar nr._ ).
-deși prin declarația dată în cursul urmăririi penale (aflată, în original, la fila 31 d.u.p., dar nemenționată între mijloacele de probă din rechizitoriu), a susținut că i-a văzut pe inculpații S. G. și G. I. aflându-se deja în curtea părții vătămate și alergând după aceasta, ulterior, în cursul judecății, martorul a adăugat la declarație, relatând că i-a văzut pe inculpați când au aruncat cu pietre din curtea lor și, apoi, au sărit gardul în curtea familiei M. (fila 112 d.i.);
-și cu privire la alte împrejurări relatate, martorul a avut o poziție oscilantă, făcând afirmații contrare, iar apoi revenind asupra lor, încercând să le justifice:
În declarația din 25.06.2012, martorul a susținut: „...după ce a fost lovit, partea vătămată a rămas întinsă pe jos până la sosirea ambulanței. Nimeni nu s-a apropiat, întrucât credeam că este lovit la cap sau la gât.” și „Nu am rămas în curte până la sosirea ambulanței pentru partea vătămată.” (filele 112-113 d.i.), iar, întrucât nu a putut continua declarația din motive medicale (fila 113 d.i.), la termenul din 10.09.2013, fiind întrebat asupra acestei neconcordanțe a învederat: „...partea vătămată a rămas întinsă pe jos, în curtea sa, dar nu pot preciza dacă până la venirea ambulanței. Știu că până am plecat eu, acesta a rămas întins pe jos, tocmai ca să nu-i facă rău mutându-l” (fila 156 d.i.).
În declarația din cursul urmăririi penale, martorul a susținut: „În acest moment S. G. a ridicat încă o dată toporul pentru a-l lovi pe M. M. M., dar la vederea mea a luat-o la fugă” (fila 31 d.u.p.), iar în declarația din 25.06.2012, a învederat: „S. G. l-a lovit o singură dată pe partea vătămată cu toporul în mână, iar după aceea a lăsat toporul jos” (fila 113 d.i.); față de această contradicție, la întrebarea apărătorului părții vătămate, martorul a declarat: „...arăt că nu mai știu exact cele petrecute (s.n.), întrucât au trecut 3 ani, iar în calitatea mea de polițist am foarte multe cazuri cu loviri între persoane.” (fila 113 d.i.).
Însă cel mai important pentru evaluarea credibilității declarațiilor martorului Ș. A.-M. este suportul optic- DVD (fila 60 d.i.), conținând înregistrările efectuate de inculpatul S. G. (ce constituie mijloc de probă potrivit art.916 alin.2 C.pr.pen.), din care rezultă că:
-deși prin declarația din 25.06.2012, martorul a susținut că: „Nu am observat dacă S. P. avea pe corp urme de lovituri sau sânge...” (fila 112 d.i.), iar în declarația din 10.09.2012 a arătat: „...l-am văzut pe inc S. P. însă nu am văzut ca acesta să aibă urme de sânge pe față sau să fie rănit în vreun fel” (fila 156 d.i.), în fișierul video_, la minutul 02:32, 03:53, se observă că martorul Ș. A.-M. s-a deplasat la locul de unde se filma, iar S. G. i-a arătat urma de lovitură și sângele pe fața inculpatului S. P. (deasupra urechii), martorul și S. P. apărând în același cadru;
-deși prin declarația din 10.09.2012, martorul a susținut că: Eu nu l-am văzut pe S. G. să filmeze...” (fila 156 d.i.), în fișierul video_, la minutul 00:17 și 00:25, se observă că martorul își strânge mâna cu inculpatul S. G. și îi spune să nu mai filmeze („bagă-l în buzunar”).
Astfel, s-a constatat că aceste susțineri ale martorului nu corespund realității obiective, iar împreună cu celelalte contradicții și modificări ale declarației (relevate anterior), ridică semne de întrebare asupra credibilității declarațiilor martorului Ș. A.-M., deși prin calitatea sa de lucrător de poliție și poziția independentă față de părțile din conflict, putea și trebuia să fie principalul martor în soluționarea acestei cauze.
g. De asemenea, instanța a constatat că alți martori identificați în cursul urmăririi penale (care erau prezenți în gospodăria familiei M.) nu au relatat că inculpații S. P., S. G., G. I. ar fi pătruns în curtea părții vătămate M. M. M..
Astfel, martora M. I. a relatat că, în momentul conflictului dintre inculpați și fratele său, se afla la magazinul din . fost sunată de martora M. C.-A. să revină, urgent, la locuință (filele 37-38, 39 d.u.p., 91 d.i.), iar „La momentul când am ajuns eu, inculpații S. P., S. G. și G. I. se aflau în gospodăria lor, chiar lângă gard și adresau injurii persoanelor din curtea noastră...” (fila 91 d.i.).
Așadar, M. I. nu a fost martor ocular la presupusa pătrundere în curte a celor trei inculpați, împrejurările relatate în acest sens la filele 38, 39 d.u.p., fiind cunoscute din spusele martorei M. C.-A..
De asemenea, martorul M. V. (audiat și în cursul urmăririi penale- fila 42 d.u.p., numele fiind consemnat greșit „M. M.”, însă din codul numeric personal și porecla „Giachi” rezultă că este aceeași persoană) a susținut doar că inculpații au aruncat cu pietre și au adresat amenințări, nu și că ar fi pătruns în curtea familiei M., iar în cursul judecății a declarat expres: „Cât timp am stat în gospodăria lui M. nu i-am văzut pe inculpați, până la curtea acestora fiind o distanță de aprox.25 metri” (fila 114 d.i.).
În mod similar, martorul T. Ș. (a cărui declarație se află doar în copie xerox în dosarul de urmărire penală- fila 45) a observat că din curtea familiei S. s-a aruncat cu pietre înspre gospodăria familiei M., însă cu privire la pătrunderea inculpaților, fiind întrebat expres în cursul judecății, a relatat: „Nu am văzut dacă S. P. sau S. G. au sărit în curtea lui M.. Îl cunosc din vedere pe inc G. I., însă nu l-am văzut în momentul despre care am relatat până acum...” (fila 232 d.i.).
Nu în ultimul rând, a reținut că declarațiile martorilor P. I. (filele 48 d.u.p., 165 d.i.) și N. D. L. (filele 46 d.u.p., 191 d.i.) nu sunt relevante pentru soluționarea cauzei, martorii nefiind de față la momentul conflictului dintre inculpați și partea vătămată.
h. Pe de altă parte, instanța a avut în vedere că din declarațiile martorilor propuși de inculpați rezultă, parțial, o altă situație de fapt, și anume că: conflictul fizic a avut loc în gospodăria familiei S..
Astfel, din declarațiile martorilor Iulidică P.-M., G. I., M. D.-M., S. G. (filele 88, 167-169, 186-187, 188-190 d.i.) rezultă, în esență, că după conflictul avut la gardul despărțitor, partea vătămată M. M. M. a luat toporul, cu care anterior spărgea lemne pentru grătar, și, împreună cu persoane din curtea sa, între care martorul B. A. L. și frații B., au sărit gardul în gospodăria familiei S.. Partea vătămată M. M. M. l-a lovit pe inculpatul S. P. cu muchia toporului în cap, în partea stângă, deasupra urechii, iar acesta a căzut la pământ. Unii dintre agresori au rămas în apropierea inculpatului S. P., iar unii au spart geamurile locuinței familiei S.. De asemenea, partea vătămată M. M. M. a încercat să lovească a doua oară cu toporul, moment în care inculpatul G. I. a luat o bucată de lemn (un par) și l-a lovit peste mâini pentru a-l dezarma, iar partea vătămată a scăpat toporul. În continuare, martorul B. A. L. l-a lovit pe inculpatul S. P. (căzut la pământ), cu o sapă în zona spatelui, iar din locuința familiei S. a ieșit inculpatul S. G., care a apelat serviciul „112” și a început să filmeze cu telefonul mobil, moment în care agresorii revenit în gospodăria familiei M., partea vătămată pierzându-și unul din pantofii sport cu care era încălțată, iar toporul rămânând în curtea familiei S..
Deși martorii sunt rudele inculpaților, iar declarațiile lor conțin elemente subiective (existând unele contradicții, de ex: declarația martorei G. I. în sensul că partea vătămată nu ar fi fost transportată la spital, contrar înscrisurilor de la filele 49-57 d.i.), împrejurările de fapt expuse de aceștia sunt confirmate de declarațiile martorilor I. S.-N. (filele 68-69 d.i.) și B. V. (filele 70-71 d.i.).
Astfel, martora I. S.-N. a relatat că M. M. M. a sărit gardul împreună cu mai multe persoane din gospodăria sa, „în total erau aprox.12-13 persoane” (fila 68 d.i.), precum și că a văzut nemijlocit cum partea vătămată l-a lovit cu muchia toporului, în cap, pe S. P., care a căzut la pământ și a fost lovit cu o sapă de B. A. L., până când G. I. l-a lovit cu o bâtă peste mâini pe M., iar S. G. a ieșit din casă și a început să filmeze cu telefonul mobil.
Totodată, martorul B. V. a declarat că: „...am văzut că în curtea fam.S. se afla M., B. L., 3-4 frați B. și alte persoane. M. avea în mână un topor și am văzut când l-a lovit cu muchia acestuia pe S. P. în zona capului. Am văzut că S. P. a căzut la pământ și M. a încercat să-l lovească din nou. În acest moment a intervenit Ghe I., care l-a lovit peste mână pe M., cu o bâtă, pentru ca acesta să nu-l lovească din nou pe S. P. Aprox. în același timp...din casă a ieșit și S. G., care a început să strige că va suna la salvare, la poliție.” (fila 70 d.i.).
Dacă în privința martorei I. S.-N. se poate reține o anumită lipsă de obiectivitate, martora relatând împrejurări ce nu au fost susținute (sau chiar contrazise) de membri familiei S. (de ex.: că agresorii s-au întors în gospodăria familiei S. și au spart geamurile de la locuință; că membri familiei S. nu au aruncat cu pietre; că în curtea familiei M. nu exista un autoturism și nu au fost sparte geamurile de la un autovehicul), instanța constată că declarația martorului B. V. nu conține asemenea contradicții, fapt care, coroborat cu aceea că a infirmat susținerile concubinei sale (martora I.) și a avut o poziție independentă de conflict(aflându-se în propria gospodărie, vecin cu ambele părți), formează convingerea asupra sincerității acestui martor, mijlocul de probă fiind fiabil/credibil pentru fundamentarea soluției în cauză.
Din declarațiile martorilor I. S.-N. și B. V. a mai rezultat că aceștia se află într-o stare conflictuală, însă nu cu părțile din cauză („...nu sunt în relații de dușmănie cu M., mă salut cu acesta când îl întâlnesc”- fila 71 d.i.), ci cu martorii Ș. și B..
În final, s-a mai reținut că declarațiile martorilor propuși de inculpați se coroborează cu înregistrările video efectuate de inculpatul S. G. (fila 60 d.i.), în care se observă tăietura cauzată inculpatului S. P. în partea stângă a capului, deasupra urechii, cu mențiunile certificatului medico-legal nr.260/C/II/04.05.2009 (fila 21 d.i.) ce evidențiază aceeași leziune: „o plagă tăiată de 5,5 cm dispusă transversal temporal stg. suturată”, precum și cu probele materiale- toporul și pantoful sport, recunoscute de partea vătămată M. M. M. ca fiind ale sale (fila 56 d.u.p.), fiind găsite în curtea inculpaților.
i. Nu mai puțin, instanța a reținut că nici declarațiile părții vătămate M. M. M. nu sunt constante cu privire la modul de desfășurare a faptelor, poziția sa procesuală oscilantă fiind relevantă în aprecierea sincerității susținerilor sale.
Astfel, din examinarea tuturor declarațiilor (filele 15, 16, 78-79 d.u.p., filele 54-55 dosar nr._ și filele 266, 351-352 d.i.), se constată că:
-în cursul urmăririi penale și al judecății în dosarul nr._, partea vătămată a susținut că în gospodăria sa a intrat și soția inculpatului S. P. („M.”), însă în fața acestei instanțe a declarat că au pătruns G. I., S. G., S. P. (fila 351 d.i.) sau chiar numai G. I. (fila 266 d.i.), fără a mai susține și prezența celei de-a patra persoane;
-inițial, a susținut că inculpatul S. P. l-a lovit în cap, cu o bâtă, (filele 9, 10 d.u.p.), dar, ulterior, nu a mai putut indica, cu exactitate, o lovitură aplicată de acest inculpat sau obiectul folosit (filele 54-55 dosar nr._, fila 351 d.i.);
-inițial, a susținut că inculpatul G. I. l-a lovit în picior, cu o bâtă (filele 9, 10 d.u.p.), însă, ulterior a arătat că acest inculpat l-a lovit în cap, cu o lopată (filele 54-55 dosar nr._, fila 351 d.i.);
-în cursul urmăririi penale, partea vătămată a susținut că a căzut la pământ în urma loviturii cu muchia toporului aplicate de inculpatul S. G. (a doua lovitură primită, anterior, fiind lovit și cu bâta în cap- filele 9, 10 d.u.p.), iar în cursul judecății a declarat că a căzut după lovitura primită cu lopata în cap, de la inculpatul G. I. (prima lovitură primită- filele 54-55 dosar nr._, fila 351 d.i.).
Însă, cel mai important pentru evaluarea credibilității părții vătămate este faptul că, după ce în cursul urmăririi penale și al judecății în dosarul nr._ susținuse vinovăția inculpaților, la termenul din 05.12.2012- când a intervenit împăcarea, partea vătămată și-a schimbat declarația și a susținut că: „...nu am văzut în curtea mea decât pe G. I. nu și pe ceilalți inculpați (s.n.)” (fila 266 d.i.), iar la termenul din 20.03.2013, a revenit din nou asupra poziției sale: „...nu este adevărat că inculpații nu au intrat în curtea mea...” (fila 351 d.i.).
În plus, partea vătămată a admis cu ușurință că:„...doream să dau această declarație (din 05.12.2012- s.n.) ca să nu mai fiu terorizat de inculpați, așa cum se întâmplă de 4 ani”.
Totodată, motivul invocat pentru revenirea asupra declarației din 05.12.2012 este, pe de o parte, lipsit de logică, iar pe de altă parte, denotă legătura de prietenie cu martorul B., în considerarea căreia cei doi fac declarații cu scopul de a se sprijini reciproc:
„La data de 05.12.2012, eram împăcat și în relații bune cu toți ceilalți 3 inculpați. M-am certat din nou cu inculpații întrucât mi-au cerut să dau acea declarație că ei nu au intrat în curtea mea. Nu am vrut să dau această declarație întrucât la scurt timp după ce m-am împăcat cu inculpații aceștia l-au bătut la magazin pe B. L. și m-am gândit că dacă mă împac cu ei și pentru cealaltă faptă, după aceea o să mă bată din nou.” (fila 351 d.i.).
Din aceste susțineri ale părții vătămate, instanța deduce că M. M. M. nu relatează, în declarațiile din procesul penal, faptele așa cum s-au petrecut în realitate, ci așa cum este mai bine pentru poziția sa de la un anumit moment, invocând pentru această conduită necesitatea protejării familiei sale, revenind asupra declarațiilor atunci când se împacă sau se ceartă cu inculpații.
Altfel spus, prin declarațiile date, partea vătămată nu urmărește aflarea adevărului, ci interesul personal de a se proteja, în orice fel, de inculpați.
Or, în soluționarea cauzei, instanța nu se poate întemeia pe declarații care nu sunt făcute cu bună-credință de partea vătămată și care nu țin seamă de exigențele art.3 C.pr.pen. (aflarea adevărului).
j. Față de cele expuse la punctele I.f-i, instanța a concluzionat că temeinicia materialului probator în acuzare este puternic zdruncinată de: contradicțiile și starea de dușmănie a martorilor B. și B., de nesinceritatea martorului Ș., de lipsa de credibilitate a părții vătămate, dar și față de probatoriul nou, administrat în cursul judecății.
În condițiile unui asemenea probatoriu testimonial contradictoriu și redus ca credibilitate (fapt evidențiat și de procuror în dezbateri- încheierea din 20.03.2013, pagina 3, paragraful 4), instanța apreciază că, la stabilirea situației reale de fapt, trebuie avute în vedere preponderent mijloacele de probă a căror fiabilitate nu poate fi tăgăduită, și anume: pantoful sport și toporul, aflate în curtea familiei S..
Prezența acestor două mijloace materiale de probă în curtea familiei S. este dovedită prin: -declarațiile martorei M. C.-A.: „Știu că în curtea inculpaților au ajuns toporul și o gheată sport a părții vătămate” (fila 53 dosar nr._ ) și ale părții vătămate: „Explic faptul că în curtea inculpaților s-au găsit un pantof tip sport al meu...” (fila 55 dosar nr._ ); -înregistrările video efectuate de S. G. (fila 60 d.i.), în fișierul video_, de la momentul 0:00:01, observându-se că inculpatul G. I. aduce un topor și îl prezintă martorului Ș. A.-M., discutând despre proveniența acestuia; -procesul-verbal din 04.06.2009 (fila 56 d.u.p.), în care este menționat că cele două obiecte au fost aduse la poliție de S. P..
Aceste două mijloace de probă au fost recunoscute de partea vătămată M. M. M. ca fiind ale sale, pantoful sport fiind cel cu care era încălțat la 02.05.2009, iar toporul fiind cel cu care spărsese anterior lemne (proces-verbal din 04.06.2009- fila 56 d.u.p.).
Astfel, din prezența pantofului sport și a toporului în curtea familiei S., prima (și cea mai puternică) concluzie ce se poate trage este că ciocnirea violentă dintre inculpați și partea vătămată a avut loc în gospodăria celor dintâi.
Desigur, această concluzie poate fi infirmată, însă restul materialului probator nu permite o altă concluzie întrucât:
-în declarațiile din cursul urmăririi penale (filele 15, 16, 78-79 d.u.p.), partea vătămată nu a relatat că inculpații i-ar fi luat toporul și un pantof cu care era încălțat, explicațiile fiind date la solicitarea organelor judiciare (filele 56 d.u.p. și 55 dosar nr._ );
-martorii B. A. L. și B. Nicușor nu au relatat o asemenea împrejurare (filele 35, 36 d.u.p. și 50 dosar nr._, respectiv, filele 40, 41 d.u..p. și 48 dosar nr._ );
-martorul Ș. A.-M. a relatat că inculpatul S. G. a lăsat toporul jos în curtea lui M., dar a luat un pantof sport (fila 112 d.i.);
-față de condiția socială, nivelul redus de instruire și de starea de surescitare din momentul conflictului, nu este plauzibil că inculpații s-au gândit la relevanța juridică pe care ar avea-o luarea în curtea lor a acestor obiecte (incriminarea părții vătămate M. M. M.).
k. De asemenea, probatoriul contradictoriu existent a impus instanței să aprecieze, prin prisma împrejurărilor de fapt cert stabilite, cum este rezonabil a se presupune că s-au petrecut faptele în speță (exigență impusă de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza MC c. Bulgariei, paragrafele 178, 181).
Astfel, în raport de cele arătate la punctul I.b, instanța a apreciat că este puțin plauzibil ca cei 3 inculpați (chiar și înarmați) să fi pătruns în curtea părții vătămate, în care se aflau 13-14 persoane, iar unele erau cunoscute ca fiind agresive (rechizitoriu nr.288/P/2012, declarație martor P. I.: „...persoanele de acolo băuseră cam mult și știu că unele dinte ele sunt mai recalcitrante” (fila 166 d.i.), declarație martor T. Ș.: „L-am văzut acolo pe B. C. și mi s-a făcut frică de acesta, întrucât m-a mai bătut și în trecut” (fila 231 d.i.).
Dimpotrivă, față de raportul de forțe, este mult mai plauzibil ca partea vătămată M. M. M. și alte persoane aflate în gospodăria sa să fi pătruns în curtea familiei S..
l. Față de susținerile procurorului că săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.192 alin.2 C.pen. este dovedită și prin înregistrările video, în care se observă că partea vătămată este căzută în curtea sa (încheiere din 20.03.2012- pagina 3, paragraful 4), instanța a apreciat că, deși reală, această împrejurare de fapt nu este esențială în soluționarea cauzei deoarece nu există dovada că locul în care se afla căzută victima este și locul unde s-a produs ..
Astfel, în fișierul video_ (fila 60 d.i.), în intervalul 00:55 – 01:10, se observă, în curtea familiei M., o persoană de sex masculin căzută la pământ (ce pare a fi partea vătămată), care este ridicată de alte 2 persoane (un bărbat și o femeie în vârstă), însă momentul înregistrat este ulterior conflictului, nu se poate stabili la cât timp după agresiune, iar inculpații se află la gardul gospodăriei lor.
Faptul că ulterior conflictului, partea vătămată era căzută în curtea sa, nu exclude ca anterior să fi intrat în gospodăria familiei S., acolo să fi fost lovit, să se fi retras în curtea sa, așa cum au susținut inculpații și martorii propuși în apărare (filele 88, 167-169, 186-187, 188-190 d.i.).
Altfel spus, înregistrarea video nu este suficientă întrucât surprinde un moment ulterior, și nu momentul în care partea vătămată a fost agresată sau a căzut la pământ.
În mod similar, instanța nu a apreciat ca fiind relevante nici manifestările agresive și limbajul trivial folosit de inculpatul S. P., ce se observă în aceleași înregistrări, așa cum a susținut procurorul deoarece comportamentul acestui inculpat poate fi explicat ușor de starea de surescitare determinată de violențele exercitate asupra lui (tăietura sângerândă din zona temporală stânga).
În orice caz, cele două împrejurări relevate de procuror nu pot fi considerate determinante pentru dovedirea neîndoielnică a infracțiunii de violare de domiciliu.
m. Nu în ultimul rând, instanța a reținut că aspectele contradictorii din probatoriul cauzei ar fi putut fi lămurite prin efectuarea unor acte de cercetare corespunzătoare, imediat după momentul faptelor.
Astfel, se constată că, deși părțile implicate au sesizat conflictul prin S.N.A.U.U. „112” (adresă nr._/10.04.2012 emisă de S.T.S.- fila 32 d.i.), la fața locului nu s-a deplasat niciun echipaj de poliție și nu a fost efectuată o cercetare a locului faptei. Fotografiile aflate la dosarul de urmărire penală (filele 73-77 d.u.p.) au fost efectuate de părți, iar mijloacele materiale de probă (topor și pantof sport bărbătesc) au fost aduse la sediul secției de poliție de inculpatul S. P. (proces-verbal din 04.06.2013- fila 56 d.u.p.).
Or, față de leziunile prezentate de partea vătămată și inculpatul S. P. conform certificatelor medico-legale (filele 17 și, respectiv, 21-22 d.u.p.), dacă s-ar fi efectuat cercetarea la fața locului, ar fi putut fi constatate urmele de sânge pe jos, iar prin tratarea criminalistică a acestora, s-ar fi putut determina dacă aparțin părții vătămate sau inculpatului și s-ar fi putut stabili cu certitudine locul conflictului (în curtea familiei M. sau în curtea familiei S.), pentru a se concluziona existența/inexistența infracțiunii de violare de domiciliu.
De asemenea, în cursul cercetării penale, nu au fost identificate și audiate amănunțit toate persoanele prezente la locul și momentul conflictului, nu au fost făcute confruntări și nici testări cu tehnica poligraf (procedeu criminalistic eficient în cursul urmăririi penale pentru confirmarea/ infirmarea diferitelor piste/ipoteze de lucru, iar nu în cursul judecății pentru stabilirea vinovăției/ nevinovăției).
Sub același aspect, s-a mai reținut că cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al părții vătămate M. M. M. pentru termenul de judecată din 05.11.2012, a fost transmisă de pe numărul de fax al Parchetului de pe lângă J. B.-V..
n. Așadar, față de cele expuse la punctele I.f-m, instanța a concluzionat că s-a făcut neîndoielnic dovada că între inculpații S. P., S. G., G. I. și partea vătămată M. M. M. a existat un conflict violent (declarații martori și părți, certificate medico-legale- filele 17, 21-22 d.u.p., înregistrări video- filele 60, 356 d.i., planșe foto- filele 353-355 d.i.), însă nu s-a făcut dovada, în mod cert, că acest conflict a avut loc în curtea familiei M., unde inculpații ar fi sărit gardul.
Astfel, existând un dubiu cu privire la pătrunderea în curtea părții vătămate, acesta trebuie să profite inculpaților în baza principiului de drept in dubio pro reo.
Totodată, instanța a subliniat că, față de prezumția de nevinovăție, de sarcina probei în procesul penal și dispozițiile art.66 alin.1 C.pr.pen., nu inculpații trebuie să probeze fără tăgadă că nu au pătruns în curtea părții vătămate, ci dimpotrivă, materialul probator în acuzare trebuie să dovedească fără nicio îndoială că aceștia au intrat în gospodăria familiei M..
De aceea, chiar dacă probatoriul în apărare nu face pe deplin dovada nevinovăției, de vreme ce probatoriul în acuzare este incert, dubiul cu privire la vinovăție subzistă și trebuie aplicat în favoarea inculpaților.
II. Față de situația de fapt expusă, având în vedere că pătrunderea într-un loc împrejmuit ținând de o locuință (curte) nu a fost reținută în sarcina niciunuia din cei trei inculpați, făcând aplicarea principiului in dubio pro reo și a dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C.pen. (fapta nu există), instanța a respins schimbarea de încadrare juridică cu privire la infracțiunea de violare de domiciliu, din art.192 alin.2 C.pen. în art.192 alin.1 C.pen., pusă în discuție din oficiu.
III. a.În drept, cu privire la fapta de violare de domiciliu de care sunt acuzați inculpații S. P., S. G., G. I., a reținut că art.23 alin.11 din Constituția României și art.52 C.pr.pen. consacră principiul prezumției de nevinovăție potrivit căruia „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.
Ca drept fundamental al omului și principiu de bază a procesului penal, prezumția de nevinovăție impune următoarele exigențe:
-vinovăția să se stabilească în cadrul unui proces, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
-sarcina probei revine organelor judiciare;
-la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe sigure, certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Or, în raport de această din urmă cerință, în cauză, așa cum s-a arătat pe larg la punctele I.f- I.m, probele în acuzarea inculpaților nu au caracter cert, nu sunt decisive și lasă loc unei nesiguranțe în privința vinovăției, motiv pentru care se impune a se da eficiență regulii in dubio pro reo („orice îndoială este în favoarea inculpatului”).
Regula in dubio pro reo constituie o aplicație în materia probațiunii a principiului aflării adevărului (art.3 C.pr.pen.). Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăție, autoritățile judecătorești penale nu își pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului.
Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai astfel se formează convingerea că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
De aceea, chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, dar alte probe nu se întrevăd ori nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție” și deci inculpatul trebuie achitat (Înalta Curte de Casație și Justiție- Secția penală, decizia nr. 3465 din 27 iunie 2007).
În consecință, în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. raportat la art.10 lit.a C.pr.pen., a achitat pe inculpații S. P., S. G., G. I., fiecare pentru infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art.192 alin.2 C.pen.
b. Cu privire la fapta de vătămare corporală de care sunt acuzați inculpații S. P., S. G., G. I., instanța a reținut că potrivit art.132 alin.1 C.pen. împăcarea părților înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă în cazurile în care această posibilitate este expres prevăzută de lege, iar art.10 lit.h C.pr.pen. enumeră printre cazurile în care exercitarea acțiunii penale este împiedicată, situația în care părțile s-au împăcat.
De asemenea, conform art.181 alin.3 C.pen., împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Totodată, potrivit Deciziei nr. XXVII/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii „încetarea procesului penal în cazul infracțiunilor pentru care împăcarea parților înlătură răspunderea penală poate fi dispusă de instanță numai atunci când aceasta constată nemijlocit acordul de voință al inculpatului și al persoanei vătămate de a se împăca total, necondiționat și definitiv, exprimat în ședința de judecată de aceste părți, personal sau prin persoane cu mandat special, ori prin înscrisuri autentice”.
Analizând manifestările de voință ale părților (filele 266-269 d.i.) în raport de aceste exigențe, instanța a constatat că, la data de 05.12.2012, între fiecare inculpat și partea vătămată a intervenit împăcarea necondiționață și totală, părțile înțelegând să stingă conflictul ca urmare a faptei din 02.05.2009, atât sub aspectul laturii penale, cât și al laturii civile.
În consecință, în baza art.11 pct.2 lit.b C.pr.pen. raportat la art.10 lit.h C.pr.pen. cu aplicarea art.132 și art.181, alin.4 C.pen., a încetat procesul penal față de inculpații S. P., S. G., G. I., fiecare trimis în judecată pentru infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.181 C.pen., ca urmare a împăcării părților.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs, recalificat apel în temeiul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, P. de pe lângă J. Sectorului 6 București și partea civilă M. M. M..
Prin apelul său, P. de pe lângă J. Sectorului 6 București a criticat netemeinicia hotărârii de achitare a inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal.
Ulterior, reprezentantul Parchetului a învederat la termenul din 25.02.2014 că, înțelege să nu mai susțină acest motiv de apel, solicitând să se ia act că în privința infracțiunii prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal nu există pretenții civile.
Prin apelul său, partea civilă a criticat sentința sub aspectul greșitei achitări.
Analizând sentința apelată, având în vedere motivele de apel invocate, Curtea constată următoarele:
Instanța a făcut o corectă și judicioasă examinare a probelor, stabilind o situație de fapt și de drept corespunzătoare.
În ceea ce privește infracțiunea de violare de domiciliu pentru care s-a dispus achitarea inculpaților, principiul in dubio pro reo este incident în cauză.
Astfel, instanța a motivat detaliat lipsa de temeinicia a probatoriului administrat existând o îndoială în privința vinovăției.
În acest sens, nu s-a făcut dovada fără putință de tăgadă că acest conflict violent dintre inculpați și partea vătămată ar fi avut loc în curtea familiei M..
Celelalte probatorii invocate de partea civilă nu creează certitudinea acestei pătrunderi în curte, ci doar dovada faptului că între părți a existat un conflict.
Pe cale de consecință, apelul părții civile este nefondat și în conformitate cu prevederile art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b NCPP va fi respins ca atare.
Va fi admis apelul declarat de P. în raport de motivul de apel invocat oral, în sensul că prima instanță a respins ca nefondată acțiunea civilă în privința daunelor morale, deși la dosarul cauzei, prin declarația aflată la fila 266 din Vol. I dosar instanță, partea civilă a arătat că renunță la toate pretențiile civile, astfel că trebuia să se ia act că nu există pretenții civile.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 421 alin. 1 pct. 2 lit. a NCPP, va admite apelul declarat de P., va desființa în parte sentința penală și, rejudecând, în temeiul art. 22 alin. 1 NCPP, va lua act că partea civilă a renunțat la pretențiile civile.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de P. de pe lângă J. Sectorului 6 București, împotriva sentinței penale nr.340 din 12.04.2013, pronunțată de J. Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința apelată în latură civilă și, rejudecând:
În temeiul art.22 alin.1 N.C.p.p., ia act că partea civilă M. M. M. a renunțat la pretențiile civile.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondat apelul declarat de partea civilă M. M. M..
În temeiul art.275 alin.2 NCPP, obligă pe apelanta parte civilă la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. O. A. N.
GREFIER
A. P.
Red. A.N.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. B. G. – J. Sectorului 6 București – Secția Penală
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1221/2014. Curtea... → |
|---|
