Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1251/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1251/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1251/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1251
Ședința publică din data de 27 iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. B. I. T.
JUDECĂTOR - R. G.
JUDECĂTOR - C. C.
GREFIER - I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror L. I..
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de recurentul inculpat S. G. M., zis T. împotriva Sentinței penale nr.1108/23 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria G. – Secția Penală, în Dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, pentru recurentul inculpat S. G. M., zis T., lipsă la termenul de astăzi, a răspuns apărătorul ales, dna. avocat P. I., în baza împuternicirii avocațiale nr.GR_/ 27 iunie 2013, depusă la dosar (fila 5).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat ori excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat, având cuvântul critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pune concluzii de admitere a recursului, de casare a hotărârii atacate și constatând incidența cazului de casare prevăzută de art.3859 pct.14 Cod procedură penală să se procedeze la rejudecarea cauzei.
Prin rejudecare să fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum mai mic, sens în care să fie aplicate disp. art.74 lit.a și c și art.76 lit.c Cod penal
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că nu se impune aplicarea art.74 – 76 Cod penal, în raport cu gravitatea faptei comise de inculpatul recurent.
Consideră că instanța de fond a dat dovadă de clemență față de inculpat
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1108/23 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria G. – Secția Penală, în temeiul art.182 alin.2 Cod penal cu aplic. art.3201 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. G.-M. [zis T., fiul lui D. și C., născut la data de 24.09.1980, în București, CNP_, cu domiciliul în ., ..87, jud.G.], la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
În temeiul art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului, pe perioada executării pedepsei, drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În temeiul art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 4 luni stabilit potrivit art.82 Cod penal.
În temeiul art.71 alin.5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.359 alin.1 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 500 lei.
În temeiul art.3201 alin.5 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea acțiunii civile formulate împotriva inculpatului de părțile civile R. N. și SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ BUCUREȘTI și formarea unui nou dosar pe rolul aceluiași complet (CN3), cu termen la 04.06.2013, pentru când s-a dispus citarea părților.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În dimineața zilei de 22.04.2012, în jurul orei 0500, inculpatul S. G.-M., împreună cu trei prieteni, după ce au fost într-un bar în satul Naipu, ., au hotărât să meargă la barul PF I. A. din satul C., unde au găsit pe partea vătămată R. N., însoțit de doi martori, între care și numitul Dilie M.. Între inculpat și Dilie M. exista o stare conflictuală mai veche care, pe fondul stării de ebrietate, a degenerat într-un conflict în care au fost implicate mai multe persoane. În cursul acestui conflict, inculpatul S. G.-M. l-a prins pe partea vătămată R. N. și l-a lovit cu pumnii și picioarele în zona feței și a abdomenului, lăsându-l în stare de inconștiență, după care au plecat cu toții de la fața locului. Partea vătămată a fost transportată la spital, fiind necesară extirparea splinei, ca urmare a loviturilor primite de la inculpat.
Potrivit raportului de primă expertiză medico-legală nr.1164/24.04.2012, întocmit de Serviciul de Medicină Legală G., partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile de îngrijiri medicale, leziunile produse punându-i viața în pericol și constituind pierdere de organ prin îndepărtarea chirurgicală a splinei.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă de către instanța de fond, a fost temeinic dovedită, pe baza probelor administrate la urmărirea penală, așa cum inculpatul și le-a însușit, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de conducere în teren și planșa foto anexă, fișă de constatare preliminară a SML G. nr.A1-D/130/24.04.2012, raport de primă expertiză medico-legală cu examinarea persoanei a SML G. nr.1164/24.04.2012, acte medicale, plângere și declarație parte vătămată, declarații învinuiți, declarații martori.
Cu privire la vinovăție, instanța de fond a constatat că faptele s-au produs cu intenție directă și nu există nicio cauză care să înlăture caracterul penal al faptei.
Totodată s-a arătat de către judecătorul fondului că odată cu modificările aduse art.3201 Cod procedură penală prin OUG nr.121/2011 singura soluție ce se poate aplica în cazul în care se uzează de această procedură este condamnarea inculpatului. Potrivit alin.4, se poate soluționa latura penală în condițiile art.3201 Cod procedură penală, atunci când faptele constituie infracțiune; se pleacă deci de la premisa că fapta atinge gradul minim de pericol social al infracțiunii, aspect ce nu poate fi pus în discuție decât pe calea procedurii comune de judecată.
În aceste condiții, văzând și dispozițiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, instanța de fond a pronunțat condamnarea inculpatului.
La stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare, au fost avute în vedere criteriile stabilite de art.72 Cod penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, cu aplicarea în cazul concret a reducerii cu o treime a acestor limite, potrivit art.3201 alin.7 Cod procedură penală, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului.
Având în vedere poziția procesuală a inculpatului de recunoaștere a vinovăției și lipsa antecedentelor penale, instanța de fond s-a orientat către pedeapsa minimă rezultată în urma reducerii, dar nu a reținut circumstanțe atenuante, având în vedere gravitatea consecințelor ce se puteau produce. În acest context, reducerea ca urmare a aplicării art.3201 Cod procedură penală, a fost apreciată ca suficientă.
Cu privire la modalitatea de executare, instanța de fond a apreciat că, în raport cu împrejurările concrete în care s-au săvârșit faptele, executarea efectivă a pedepsei stabilite reprezintă totuși o măsură prea severă.
Prin urmare, în baza art.81 Cod penal, instanța fondului a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod penal, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, simpla condamnare constituind un avertisment suficient de sever pentru inculpat, mai ales că aceștia nu figurează cu antecedente penale.
Cu privire la latura civilă, instanța de fond a constatat că inculpatul contestă întinderea prejudiciului reclamat de părțile civile, ceea ce impune administrarea unui probatoriu mai complex, pentru a se pronunța o soluție.
Pentru acest motiv, în baza art.3201 alin.5 Cod procedură penală, s-a dispus disjungerea acțiunii civile formulate împotriva inculpatului de părțile civile R. N. și SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ BUCUREȘTI și formarea unui nou dosar pe rolul aceluiași complet (CN3), cu termen la 04.06.2013, pentru când se vor cita părțile.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal (la data de 07 mai 2013), a declarat recurs inculpatul S. G.-M..
Recursul declarat în cauză a fost înaintat de instanța de fond și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 29 mai 2013.
Cu prilejul dezbaterilor din recurs, desfășurate în ședința publică din data de 27 iunie 2013, apărarea inculpatului recurent S. G. M., invocând incidența cazului de casare prev. de art.3859 pct.14 din Codul de procedură penală a solicitat să se procedeze la reevaluarea criteriilor generale de individualizare judiciară a pedepsei și să se dispună reducerea cuantumului acesteia sub limita minimului special rezultat din aplicarea cauzei legale de atenuare a răspunderii penale prevăzută în disp. art.3201 din Codul de procedură penală, prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal, în considerarea bunei sale conduite manifestată anterior în societate și a atitudinii sale sincere, de asumare a consecințelor comportamentului său antisocial.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele astfel invocate de către inculpatul recurent S. G. M., precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că recursul acestuia este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în cauză, pe care, de altfel, inculpatul nu a contestat-o în recurs.
Astfel, s-a reținut în mod corect, pe baza acelui probatoriu (în detaliu prezentat în considerentele sentinței atacate și just evaluat), că, în dimineața zilei de 22.04.2012, în jurul orei 0500, inculpatul S. G. M. l-a lovit cu pumnii și picioarele pe partea vătămată R. N., provocându-i leziuni care au fost de natură s-i pună viața în pericol și i-au provocat pierderea splinei, necesitând 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Totodată, având în vedere situația de fapt anterior menționată, prima instanță a stabilit o încadrare juridică legală, în raport cu norma de incriminare incidentă (art.182 alin.2 din Codul penal), fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.
De asemenea și în privința pedepsei stabilite pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, Curtea observă că aceasta a fost în mod legal stabilită și deopotrivă just individualizată de către prima instanță, la determinarea duratei acesteia, dându-se eficiență corespunzătoare atât cauzei legale de reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de încriminare incidentă ca efect al asumării responsabilității faptei comise în condițiile art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, cât și tuturor criteriilor generale de individualizare judiciară prev. de art.72 Cod penal.
În acest sens, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului - de 1 an și 4 luni închisoare – egală cu însuși minimul special la care se poate ajunge ca efect al reținerii incidenței cauzei legale de atenuare a răspunderii penale, prevăzută de art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, este proporțională cu gravitatea sporită a faptei săvârșite, astfel cum este evidențiată de împrejurările concrete în care a fost comisă și de consecințele serioase pe care le-a produs, reținând sub acest aspect că inculpatul, reacționând extrem de brutal, pe fondul stării de ebrietate în care se afla și al izbucnirii unui conflict violent între alte persoane prezente la fața locului, l-a agresat pe partea vătămată R. N. cu cruzime, lovindu-l cu pumnii și picioarele în zona feței și a abdomenului, lăsându-l pe acesta în stare de inconștiență, conduită violentă al cărei rezultat a constat în provocarea unor leziuni traumatice pentru care victima a avut nevoie de 25-30 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și care i-au pus acesteia viața în primejdie, determinându-i totodată și pierderea unui organ (splina).
În același timp, pedeapsa respectivă reflectă în mod corespunzător și circumstanțele personale ale inculpatului, care, deși nu este cunoscut cu antecedente penale, acesta s-a dovedit capabil a-și asuma cu foarte mare ușurință responsabilitatea unui comportament antisocial de tip violent, manifestat față de o persoană cu care personal nu avea o relație conflictuală propriu-zisă și pe care după ce a lovit-o cu brutalitate a abandonat-o la locul faptei, astfel încât, din această perspectivă, sub niciun motiv nu se justifică reținerea incidenței circumstanței atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a Cod penal.
În ceea ce privește atitudinea procesuală sinceră și cooperantă pe care o clamează inculpatul în susținerea solicitării de reducere a cuantumului pedepsei, Curtea apreciază că respectiva conduită procesuală și-a găsit deja expresia adecvată prin stabilirea unei pedepse situată la limita minimului rezultat din aplicarea cauzei legale de atenuare a răspunderii penale, reglementată de art.3201 din Codul de procedură penală, iar în condițiile în care asumarea de către inculpați a responsabilității faptei comise nu a făcut altceva decât să confirme ceea ce restul probelor certe de vinovăție strânse în cauză evidențiau cu prisosință, aceasta nu prezintă aptitudinea de a fi asimilată unei circumstanțe atenuante judiciare conform art.74 alin.1 lit.c Cod penal spre a produce consecințele prevăzute de art.76 Cod penal.
În consecință, Curtea găsește că durata pedepsei asupra căreia s-a orientat instanța de fond constituie deja expresia unei suficiente clemențe și sub niciun motiv nu se justifică o reevaluare a întinderii acesteia, pedeapsa în discuție fiind adecvată și realizării scopului său punitiv, dar și educativ preventiv, astfel cum este definit de dispozițiile art.52 Cod penal.
Față de toate aceste considerente și întrucât, nici din oficiu, nu se constată motive de casare a sentinței atacate, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. G. M..
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul S. G. M. împotriva sentinței penale nr.1108/23.04.2013, pronunțată de Judecătoria G., în dosar nr._ .
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. B. I. T. R. G. C. C.
GREFIER,
I. P.
red./tehno.red.jud.C.C.
ex.2
red.jud.I.F.N.-Jud.G.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 85/2013. Curtea de... → |
|---|
