Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 442/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 442/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2014 în dosarul nr. 442/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 442
Ședința publică din data de 01.04.2014
Completul compus din:
Președinte: G. D.
Judecător: P. DUMITRIȚA
Grefier: C. G.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror N. A.-M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de părțile civile V. (P.) E. și P. I. M. împotriva sentinței penale nr. 38/22.01.2014, pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința din 26.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, instanța stabilind data pronunțării la 27.03.2014 și amânând pronunțarea la 01.04.2014, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 38/22.01.2014, pronunțată de Judecătoria Călărași, în baza art. 178 al. 2 C.p. cu aplic. art.320 indice 1 C.p.p., a fost condamnat inculpatul M. V. [fiul lui I. și A., născut la data de 22.08.1978 în ., CNP_, cetățenie română, studii 4 clase, necăsătorit, fără ocupație, domiciliat în Călărași, .. 225,jud. Călărași] la 2 ani închisoare.
În baza art. 184 al. 1 și 3 C.p. cu aplic. art.320 indice 1 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la 1 an închisoare.
În baza art. 89 al. 1 din O.U.G. nr. 195 /2002 R cu aplic. art. 320 indice 1 C.p.p., a fost condamnat același inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.p., s-a dispus ca inculpatul M. V. să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
În baza art. 88 C.p., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 ore, din 24.08.2010 și arestării preventive de la 25.08.2010 la 22.09.2010.
În baza art. 81-82 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza art. 359 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a dispus încetarea obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului prin Decizia penală nr. 115 din 22.09.2010 a Tribunalului Călărași, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Călărași.
S-a luat act că partea civilă P. I. M. și-a recuperat integral prejudiciul civil ce i-a fost cauzat.
În baza art. 14 și 346 C.p.p. rap. la art. 999 și urm. C.civ., a fost admisă - în parte - cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă V. E. și a fost obligat B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’ Ufficio Centrale Italiano, în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul, la plata către aceasta a sumei de 23.500 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 90.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu mod. și completările ulterioare, au fost admise cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile S. Județean de Urgență Călărași,S. C. de Urgență Sf. P. și S. U. de Urgență M. Central Dr. C. D. și a fost obligat B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’ Ufficio Centrale Italiano - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul - la plata către acestea a sumelor de 210,96 lei, 2.151,45 lei, respectiv 3.308,27 lei, cu acest titlu, precum și a dobânzilor legale aferente, calculate de la data efectuării lor și până la data efectivă a plății,reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părții civile V. E..
În baza art. 193 C.p.p., au fost admise, în parte, cererile formulate de părțile civile V. E. și P. I. M., fiind obligat B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’Ufficio Centrale Italiano, în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul, la plata către partea civilă P. a sumei de 3.225 lei și la plata către partea civilă V. a sumei de 4.125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare.
În baza art. 191 al. 1 C.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În seara de 23 august 2010, în jurul orei 20:50, în timp ce conducea autoutilitara marca Hyundai, cu număr de înmatriculare CC-347-VP, pe . mun. Călărași, cu o viteză de aproximativ 74 km/h, inculpatul M. V. a surprins și accidentat mortal pe minora P. N. A., în vârstă de 4 ani și a vătămat-o corporal pe numita V. E.-mama acesteia, ambele angajate în traversarea părții carosabile, prin loc semnalizat cu indicatorul trecere pentru pietoni, după care a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală, probe pe care inculpatul și le-a însușit, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, faptele inculpatului M. V., astfel cum au fost mai sus menționate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă - prev. și ped. de art. 178 al. 2 C.p., vătămare corporală - prev. de art. 184 al. 1și 3 C.p. și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție - prev. și ped. de art.89 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 R.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, pentru fiecare faptă în parte, instanța de fond a avut în vedere natura infracțiunilor săvârșite, gravitatea acestora, urmările grave produse, concretizate prin pierderea unei vieți omenești și vătămarea corporală a alteia, condițiile în care s-au comis faptele, respectiv pe fondul nerespectării regulilor de circulație, acesta neadaptând viteza la condițiile de trafic, specifice pe timp de noapte, în localitate, într-o zonă în care trecerea pentru pietoni era semnalizată corespunzător. De asemenea, s-a mai reținut faptul că inculpatul a părăsit locul accidentului fără a-l anunța, fără a acorda primul ajutor victimelor și fără a aștepta încuviințarea organelor de poliție.
Cu toate acestea, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului faptul că a avut pe parcursului procesului penal o atitudine de recunoaștere și de regret a faptelor comise, că este tânăr, că are în întreținerea sa copiii, că are un nivel de instruire minim și că până la momentul accidentului își câștiga existența făcând diverse transporturi auto. Totodată, s-a mai ținut cont și de faptul că, deși inițial inculpatul a părăsit locul accidentului, sub imperiul șocului, dar și al oprobiului public, s-a prezentat la aproximativ o oră la sediul poliției, recunoscând că el este autorul, ceea ce dovedește că nu a încercat să se sustragă de la răspunderea pentru faptele comise. De asemenea, s-a reținut că inculpatul a făcut demersuri pe parcursul urmăririi penale pentru a acoperi, în măsura posibilităților pe care le avea, prejudiciul civil cauzat, dovadă în acest sens fiind faptul că a plătit tatălui victimei, partea civilă P. I. M. suma de 3.000 euro, cu titlu de daune morale și materiale.
În speță, s-a făcut aplicarea disp. art. 320 indice 1 al. 7 C.p.p., instanța reducând limitele de pedeapsă ale infracțiunilor săvârșite de inculpat, cu 1/3, față de faptul că acesta a înțeles să recunoască - în totalitate faptele - și să se judece doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Având în vedere atât circumstanțele reale în care s-au săvârșit faptele, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, mai sus menționate, instanța fondului a hotărât condamnarea inculpatului la pedepse orientate către minimul special prevăzut de lege, pentru infracțiunile săvârșite, respectiv, la: 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de ucidere din culpă; 1 an închisoare pentru infracțiunea de vătămare corporală și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Întrucât inculpatul a comis faptele, mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța fondului a arătat că în speță sunt aplicabile dispozițiile privind concursul real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b C.p.,astfel că el urmează a executa pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.
Ținând cont de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, că pedeapsa aplicată nu este mai mare de 2 ani, că a dat dovezi temeinice de îndreptare prin întreaga atitudine avută pe parcursul procesului penal, judecătorul fondului a considerat că scopul pedepsei și reeducarea acestuia se pot realiza și fără aplicarea unei pedepse privative de libertate astfel că, în alegerea modalității de executare, s-a optat pentru suspendarea condiționată a executării ei pe durata unui termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
Instanța fondului apreciind că, însăși condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii este suficientă, iar infracțiunea săvârșită nu are legătură cu relațiile relații sociale referitoare la exercițiul unor funcții de demnitate publică sau în legătură cu funcția publică în stat, a arătat că nu se impune ocrotirea acestora pe viitor.
Instanța de fond a dispus încetarea obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului prin decizia penală nr.115 din 22.09.2010 a Tribunalului Călărași (dosar nr._ ), prin care, la acea dată se decisese admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu impunerea dispozițiilor legale incidente.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a luat act că partea civilă P. I. M. și-a recuperat integral prejudiciul civil ce i-a fost cauzat, conform declarației autentificată sub nr. 1733 din 11.05.2011 de BNP Ș. A. V. (fila 90 –vol. II), solicitând însă obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat și cheltuielile de deplasare ale acestuia, pe parcursul procesului penal.
Au fost avute în vedere cererile de constituire de parte civilă formulate de S. Județean de Urgență Călărași,S. C. de Urgență Sf. P. și S. U. de Urgență M. Central Dr. C. D., dar și de V. E..
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv filele 93-95 vol. II, a reieșit că autovehiculul condus de inculpat, în momentul accidentului, era înmatriculat legal în Italia și avea încheiată asigurare de răspundere civilă auto la Fondiaria-Sai Divisione Spa.
În urma verificărilor efectuate de B. Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), la societatea de asigurare mai sus menționată a reieșit că autovehiculul ar fi fost asigurat doar până la data de 22.03.2008 și că la data producerii accidentului, deși înmatriculat în Italia, nu avea încheiată asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, valabilă (filele 104-107 –vol.).
Prin semnarea Acordului Multilateral de Garantare, birourile semnatare (din care fac parte și România și Italia) garantează plata despăgubirilor la care au dreptul persoanele prejudiciate prin accidente produse de autovehicule, înmatriculate în mod legal pe teritoriul lor și care nu sunt asigurate RCA. Potrivit disp. art. 3 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor, autovehiculul fiind legal înmatriculat în Italia se angajează obligația de garantare a Biroului Național de Carte V. din Italia (l’Ufficio Centrale Italiano), reprezentat în țară de B.A.A.R., ca mandatar al garantului italian.
Ca atare, instanța de fond a dispus citarea în cauză conform prev. art.48 al. 2 și 54 al. 2 din Legea nr. 136/1995, dar și a prevederilor mai sus menționate, în calitate de asigurător,garant a Ufficio Centrale Italiano-prin mandatar legal B.A.A.R.
Au fost avute în vedere disp. art. 44 și 49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, care prevăd că asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit prin accident de autovehicul în măsura în care acesta nu a fost despăgubit. În plus, art. 51 din aceiași lege stipulează că despăgubirile sunt datorate de asigurător, nu numai atunci când asiguratul este responsabil de accidentul auto, dar și în cazul în care cel care conduce autovehiculul răspunzător de producerea accidentului este o altă persoană decât asiguratul. În speță, a arătat instanța de fond că, inculpatul, vinovat de producerea accidentului ce a avut drept urmare moartea minorei P. N. A., dar și vătămările corporale cauzate părții vătămate V. E., ce au necesitat pentru vindecare spitalizarea, generând o . cheltuieli, nu conducea un autovehicul asigurat legal, însă cu toate acestea, conform dispozițiilor legale mai sus menționate, prejudiciile pe care le-a cauzat, se impune a fi acoperite de B. Național de Carte V. din Italia, prin mandatarul legal din România,în calitate de asigurător garant.
Așadar, garantul răspunde față de terțele persoane păgubite prin accidente de circulație, acoperind prejudiciile cauzate de conducătorii de autovehicule legal înmatriculare, chiar și în lipsa contractului de asigurare, în limitele plafoanelor stabilite în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data producerii accidentului rutier, iar în eventualitatea unei diferențe de despăgubiri, răspunderea civilă devine una de natură delictuală,ce-i aparține în exclusivitate inculpatului. Astfel, pentru restul de despăgubiri ce pot rămâne neacoperite, părțile civile au deschisă calea unei acțiuni civile separate împotriva persoanei vinovată de producerea accidentului.
Prin adresa nr._ din 21.10.2013 S. C. de Urgență Sf. P. a învederat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2151,45 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate V. E., internată în perioada 24 august – 30 august 2010, dar și cu dobânda legală aferentă acesteia, calculată de la data de 30.08.2010 și până la achitarea integrală a debitului, reținând că partea civilă a depus, în dovedire, decontul cheltuielilor de spitalizare (filele 51-55-vol II) .
Prin adresa nr. A5698 din 8.10.2013, S. U. de Urgență M. Central Dr. C. D. a învederat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 3.308,27 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate V. E., internată în perioada 31 august -8 septembrie 2010 și 19 august 2013 – 4 septembrie 2013, reținând că partea civilă a depus, în dovedire, decontul cheltuielilor de spitalizare (filele 60-62-vol II).
Prin adresa nr._ din 14.10.2013, S. Județean de Urgență Călărași a învederat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 210,96 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate V. E., internată în ziua de 23 august 2010, depunând în dovedire decontul cheltuielilor de spitalizare (filele 17-18, vol. II).
A arătat instanța de fond că, potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările și completările ulterioare, persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății unei alte persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.
Având în vedere prevederile legale mai sus menționate, precum și faptul că inculpatul prin fapta sa ilicită a produs prejudicii rămase neacoperite unităților sanitare mai sus menționate, existând legătură de cauzalitate între fapta comisă și prejudiciile cauzate, instanța fondului a admis cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile S. Județean de Urgență Călărași, S. C. de Urgență Sf. P. și S. U. de Urgență M. Central Dr. C. D. și a dispus obligarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’Ufficio Centrale Italiano - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul - la plata către părțile civile unități spitalicești a sumelor de 210,96 lei, 2.151,45 lei, respectiv 3.308,27 lei, cu acest titlu, precum și a dobânzilor legale aferente, calculate de la data efectuării lor și până la data efectivă a plății, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ale părții civile V. E..
La termenul de judecată din data de 5 decembrie 2013, partea vătămată V. E. a învederat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și cu suma de 500.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.
În motivarea cererii, partea civilă a arătat că a cheltuit 20.000 lei cu onorariul avocatului, 2.661 lei cu deplasarea acestuia, pe întreg parcursului procesului penal, 20.000 lei pentru cheltuielile de înmormântare ale minorei P. N. A., 27.338 lei pentru îngrijirile sale medicale. Ea a mai arătat că din suma de 20.000 lei cheltuită la înmormântare, 500 lei s-au cheltuit pentru locul de veci, 8.000 lei pentru înmormântarea propriu zisă, iar restul pentru cele 5 parastase organizate. A mai adăugat că după producerea accidentului a fost internată în repetate rânduri în mai multe unități sanitare, nu numai pentru vindecarea propriu zisă a rănilor, dar și pentru tulburările de adaptare de după accident, fiind nevoită să urmeze un tratament medicamentos, precizând că nici în prezent nu este vindecată complet.
A solicitat, de asemenea, acordarea daunelor morale pentru pierderea vieții fiicei sale, eveniment ce a tulburat-o excesiv din punct de vedere psihic, determinând-o să se interneze de 5 ori la psihiatrie și supunând-o unui stres extrem de puternic, mai ales că se afla cu aceasta în momentul producerii accidentului.
În dovedirea cererii sale, partea civilă a solicitat administrarea probei testimoniale și cu înscrisuri, depunând acte de stare civilă, bonuri de carburant, chitanțe de plată a onorariului avocatului, chitanțe de plată la administrația cimitirelor, certificate de concediu medical, acte medicale (filele 126-169).
Martorul B. V., audiat la cererea părții civile V. E., a arătat că este prieten cu tatăl părții civile, că a fost alături de familie când a avut loc înmormântarea și din discuțiile purtate cu membrii acesteia a tras concluzia că s-au cheltuit aproximativ 1.000 lei pentru locul de veci, 1.000 lei pentru coșciug. A mai menționat că nu știe unde s-a organizat parastasul de după înmormântare pentru că nu a participat la el, însă știe că s-au organizat parastasele potrivit obiceiului și din câte a văzut, participând la 3 dintre ele, de fiecare dată s-au cheltuit în jur de 1.500 lei cu vasele cumpărate, cu mâncarea împărțită, cu masa oferită de fiecare dată la domiciliu. A mai adăugat că personal a făcut 15 drumuri la București achitate de tatăl părții civile pentru a-i duce acesteia, pe perioadele de internare, bani și medicamente pe care nu le avea în spital și că în această perioadă s-au cheltuit aproximativ 10.000 lei.
Martora Ș. P., audiată la cererea aceleiași părți civile, a învederat că a cunoscut părțile la biserică, întrucât este o femeie credincioasă și ajută enoriașii cu sfaturi în ceea ce privește obiceiurile creștinești. A mai precizat că la acel moment părțile nu aveau loc de veci și au fost obligate să-l cumpere, însă nu știe cu ce preț, că au organizat parastasul de după înmormântare, la un local însă nu știe câte persoane au fost acolo, pentru că nu a fost prezentă și nici nu a auzit discuții. A mai arătat că la înmormântare au fost peste 100 persoane și că ulterior partea civilă a ținut și toate celelalte obiceiuri creștinești, în sensul că a făcut parastase de 9 zile, 3 săptămâni, 40 zile, 6 luni, 9 luni și an și că la fiecare parastas s-au cumpărat cel puțin 9 vase și s-au împărțit de fiecare dată 40 de pachete. A mai adăugat că la restaurant s-au comandat 80 de porții la parastasul de după înmormântare însă nu știe dacă s-au consumat și dacă au fost necesare mai multe.
Garantul, prin reprezentantul său legal B.A.A.R., a depus la dosarul cauzei dovezi din care rezultă că autovehiculul înmatriculat legal în Italia, nu avea asigurare valabilă RCA la momentul producerii accidentului, practică judiciară în materie, dar și note scrise din care rezultă că este de acord cu plata cheltuielilor de spitalizare ale părții vătămate V. E., precum și cu plata parțială a despăgubirilor civile solicitate de aceasta, respectiv 10.000 lei, daune materiale și 60.000 lei daune morale.
A arătat faptul că daunele materiale solicitate de partea civilă V. sunt excesive în raport cu probatoriul administrat, ca de altfel și cele morale, având în vedere că rolul acestora din urmă nu este nici pe departe acela de a asigura o îmbogățire fără justă cauză, ci doar de a încerca să acopere pe cât posibil prejudiciul moral cauzat de pierderea unei persoane dragi.
Soluționând latura civilă pe aceste capete de cerere, judecătorul fondului, în baza art. 14 și 346 C.p.p. rap. la art. 999 și urm. C. civ., având în vedere și disp. legale mai sus menționate, dar și culpa inculpatului, a fost admisă - în parte - cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă V. E. și a fost obligat B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’Ufficio Centrale Italiano, - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul - la plata către aceasta a sumei de 23.500 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 90.000 lei cu titlu de daune morale.
Pentru a se pronunța astfel, instanța fondului a avut în vedere atât declarațiile celor doi martori audiați în cauză, dar și înscrisurile depuse de partea vătămată.
Astfel, s-a acordat suma de 10.000 lei, cheltuită de partea vătămată pe perioada numeroaselor spitalizări, pe hrană și medicamente, dar și diverse examene medicale, așa cum a afirmat în declarația sa martorul B. V., cel care i-a dus banii acesteia, din partea familiei. Este adevărat că partea vătămată a fost spitalizată, iar cheltuielile de spitalizare propriu zise nu au fost achitate, însă este de notorietate faptul că în afara acestora, de multe ori pacienții sunt nevoiți să-și achiziționeze medicamente, materiale sanitare sau să efectueze diverse analize medicale atunci când ele nu există momentan în unitățile sanitare sau când anumite investigații nu se pot face în timp util. De asemenea, instanța a mai reținut din declarația martorei Ș. P. că s-au organizat 5 parastase, în afara celui de după înmormântare, iar costul fiecăruia dintre acestea a fost de aproximativ 1.500 lei, adică în total 7.500 lei, sumă utilizată pentru împărțirea a 40 pachete, a 9 vase cu mâncare, dar și pentru masa organizată de fiecare dată la domiciliu. S-a mai avut în vedere faptul că s-au cheltuit aproximativ 2.000 lei pentru cheltuielile de înhumare propriu zise, taxa de întreținere a locului de veci, achiziționarea acestuia, conform chitanțelor aflate la filele 134-141-vol.II, dar și pentru ridicarea crucii (fila 168) și achiziționarea coșciugului. S-a mai reținut ca fiind cheltuită suma de 4.000 lei, pentru organizarea parastasului de după înmormântare, față de faptul că martora Ș. P. a declarat că au fost comandate la restaurant 80 de porții.
Instanța de fond a apreciat că, întrucât martorii nu aveau cunoștință de costul unei porții, iar partea vătămată nu a păstrat chitanțe, fiind în acea perioadă internată în spital și mult prea bulversată de incident, valoarea acesteia ca fiind în medie de 50 lei, o sumă modică, în raport de costurile unei mese organizată la restaurant.
Celelalte sume solicitate cu titlu de daune materiale nu au fost acordate, întrucât ele nu au fost dovedite.
Prima instanță a cenzurat și cererea de acordare a daunelor morale, la suma de 90.000 lei, apreciind că aceasta este în măsură să acopere prejudiciul moral imens, dar neevaluabil în bani, suferit de partea civilă V. E., ca urmare a pierderii fiicei sale, ce a declanșat un . sever pentru aceasta, conform actelor medicale depuse la dosar, necesitând tratament medical și în prezent, dar și suferința îndurată pe parcursul propriei sale recuperări fizice. Este evident că nicio sumă de bani, indiferent cât de mare ar fi, nu este în măsură să acopere pierderea unei ființe dragi, însă pe de altă parte nici sumele solicitate cu acest titlu nu trebuie să reprezinte un izvor de îmbogățire a celor rămași în viață, ci au scopul de a alina într-o foarte mică măsură, suferința cauzată prin fapta ilicită a inculpatului.
Tot în parte au fost admise și cererile formulate de părțile civile V. și P. și a obliga B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’Ufficio Centrale Italiano - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul - la plata către partea civilă P. a sumei de 3.225 lei și la plata către partea civilă V. a sumei de 4.125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat și cheltuieli de deplasare.
Deși au fost depuse mai multe bonuri de benzină pentru a se dovedi de către părțile mai sus menționate cheltuielile de deplasare ale avocatului, judecătorul fondului a reținut că acestea au avut un singur avocat, care s-a deplasat în faza de urmărire penală de 3 ori în beneficiul părții civile V. E. (filele 41,184,236 –vol. I), așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, de două ori în beneficiul părții civile P. (filele 107 și 205 –vol. I) și o dată în beneficiul ambelor părți (fila 184 –vol.I), iar în faza de cercetare judecătorească s-a deplasat de 3 ori, în beneficiul ambelor părți. Ca atare, instanța a reținut că s-au efectuat 9 drumuri a câte 150 lei fiecare, având în vedere distanța dintre București-Călărași, cenzurând totodată și plata de către garant, respectiv inculpat a cheltuielilor făcute de părțile civile pentru apărător, la câte 3.000 lei, pentru fiecare, în loc de 10.000 lei pentru fiecare, conform disp. art. 193 al. 6 C.p.p. rap la art.274 al. 3 C.p.c. și la art. 276 C.p.c, apreciind că acestea sunt mult prea mari, în raport cu munca îndeplinită de avocat efectiv în cauză.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat apel părțile civile V. (P.) E. și P. I. M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie doar sub aspectul greșitei soluționări a laturii civile a cauzei.
La primul termen de judecată acordat aleatoriu, în data de 26 februarie 2014, constatând . noilor reglementări legale, Curtea, conform art.10 alin.2 Legea nr.255/2013, a recalificat calea de atac ca fiind apel, întrucât aceasta a fost, inițial, declarată ca recurs.
Curtea – examinând actele dosarului și analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor susținute, dar și din oficiu – constată următoarele:
Situația de fapt a fost corect stabilită de judecătorul fondului, pe baza mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală, întrucât inculpatul M. V. a recunoscut faptele comise astfel cum au fost reținute în sarcina sa, prin rechizitoriu, solicitând judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală.
Deși nu a fost criticată latura penală a cauzei, Curtea – față de cele mai sus reținute și în lipsa unei căi de atac din partea inculpatului sau a Ministerului Public – statuează că aceasta a fost corect soluționată.
Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, Curtea constată că:
Pe de o parte, accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului M. V., infracțiunile reținute în sarcina acestuia fiind săvârșite ca urmare a încălcării celor mai elementare norme legale și măsuri de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru îndeplinirea unei activități, în speța de față cea de conducător auto, dar și a unor norme de minim bun simț, accidentul rutier având loc pe trecerea de pietoni și în condițiile reținute prin toate mijloacele de probă care ar fi trebuit să conducă la inexistența acestui tragic eveniment.
Din accidentul produs de inculpat a rezultat decesul unei minore - în vârstă de 4 ani și vătămarea corporală din culpă a mamei sale.
În cauză, s-a constituit parte civilă - la instanța de fond - partea vătămată P. (V.) E. (mama minorei decedate și victimă a infracțiunii de vătămare) care a solicitat 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și 500.000 euro, cu titlu de despăgubiri morale.
Deși cu privire la prejudiciul material nu au fost invocate critici (nici în scris și nici oral), Curtea arată că, oricum, acestea au fost stabilite în mod corect de către prima instanță, pe baza probelor administrate, constând în acte și martori.
Cu privire la daunele morale acordate, Curtea arată următoarele:
Prejudiciile nepatrimoniale, denumite și daune morale, constituie acele consecințe dăunătoare care nu pot fi evaluate în bani, deci cu conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale. Asemenea consecințe pot fi durerile fizice, psihice, afective, atingerile aduse onoarei, cinstei, demnității etc.
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate etc.
F. a minimaliza împrejurările comiterii faptei sau prejudiciul suferit de partea vătămată P. (V.) E., confirmate de acte și martori, Curtea arată că existența acestuia rezultă din însăși săvârșirea faptei, suferința morală provocată de schimbarea dramatică a comportamentului, a stilului de viață, fiind de natură a justifica acordarea daunelor morale, context în care Curtea constată îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a autorului accidentului, prevăzute de art. 998-999 C.civ., prin fapta acestuia, săvârșită cu vinovăție, cauzând nemijlocit prin urmările sale grave, un prejudiciu moral părții civile.
Raportat la valoarea acestora, cu toate că o evaluare a prejudiciului moral este mai greu de realizat, Curtea, față de circumstanțele în care s-a produs fapta cauzatoare de prejudicii și urmările grave pe care le-a avut asupra părții civile, apreciază că suma – acordată de prima instanță – apare ca fiind mult prea mică, reținând și limita plafonului de despăgubiri prevăzută în polița de asigurare RCA la nivelul anului 2010 (când s-a produs accidentul), în raport de contextul social actual, întrucât la stabilirea acestui cuantum se au în vedere principiul proporționalității, echității și reparării integrale a pagubei, dar și împrejurarea că sumele de bani stabilite cu acest titlu nu trebuie să constituie o îmbogățire fără justă cauză a victimelor daunelor, dar nici o diminuare a patrimoniului pentru autorii daunelor.
Astfel, Curtea apreciază că judecătorul fondului nu a avut în vedere întregul ansamblu al celor mai sus arătate, atunci când a reținut că mama victimei decedate și subiect pasiv al vătămării s-a constituit parte civilă cu suma de 500.000 euro – daune morale, însă i s-a acordat suma de 90.000 lei.
Curtea consideră că prejudiciile morale suferite de partea civilă P. (V.) E. ar putea fi atenuate prin acordarea unor despăgubiri într-un cuantum majorat, despăgubiri prin care cel vătămat să aibă putința să-și creeze o anumită ambianță în interiorul căminului său, sau în afară, prin care să înlocuiască, cel puțin în parte, acele latitudini pe care omul - deplin sănătos (fizic și psihic), dar și părinte - le are, și de care a fost lipsită prin accidentul a cărui victimă a fost.
Cu privire la daunele morale solicitate de către partea civilă, Curtea consideră că acestea reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa material suferințele fizice ale părții civile, urmare a faptei ilicite a inculpatului, și ca orice suferință fizică presupune și o suferință psihică, ce se constituie într-un prejudiciu nepatrimonial.
Cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate, acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanței.
Așadar, fără a mai face vorbire despre latura penală a cauzei și a necesității existenței unei proporții între individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului (care este în libertate și, mai ales, în viață) și o așa-zisă individualizare a situației părților civile (pierderea unei rude foarte apropiate prin decesul provocat de inculpat), dar trecând și peste împrejurarea că odată solicitată procedura simplificată (și acordată), s-ar fi impus ca inculpatul să fie de acord cu sumele așa cum au fost cerute, Curtea constată că se impune majorarea despăgubirilor civile (în speță cele morale) la un cuantum care să fie apt a înlătura – măcar în parte – consecințele infracțiunilor comise de inculpat.
Față de complexitatea cauzei, de timpul scurs de la data accidentului și până la finalizarea procesului, Curtea apreciază nejustificată aprecierea instanței de fond cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă și pentru s-a făcut dovada.
În ceea ce privește apelul părții civile P. I. M., Curtea îl apreciază ca nefondat.
Pentru toate aceste argumente, Curtea – în temeiul art.421 pct.2, lit.a din N.C.Pr.pen. - va admite apelul declarat de către partea civilă P. (V.) E. împotriva sentinței penale nr.38/22 ian.2014 a Judecătoriei Călărași, pe care o va desființa, în parte și, rejudecând, în fond, numai sub aspectul laturii civile a cauzei:
Va majora cuantumul daunelor morale solicitate de către partea civilă P. (V.) E. de la 90.000 lei la 200.000 euro și va obliga B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’ Ufficio Centrale Italiano - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență va fi obligat inculpatul M. V..
Va obliga B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’Ufficio Centrale Italiano - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul M. V., la plata către partea civilă P. (V.) E. a sumei integrale de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat și la 2.661,16 lei cheltuieli judiciare avansate de partea civilă P. (V.) E..
Întrucât hotărârea atacată urmează a fi reformată în parte, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, sub aspectul laturii civile.
În baza art.421 pct.1, lit.b din N.C.Pr.pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de către partea civilă P. I. M. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., va obliga pe partea civilă P. I. la 200 lei cheltuieli judiciare efectuate de stat în prezenta cale de atac.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, C. va face aplicarea art.275 alin.3 C.p.p., cu privire la cheltuielile judiciare în apelul părții civile P. (V.) E., în sensul că acestea rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.421 pct.2, lit.a din N.C.Pr.pen., admite apelul declarat de către partea civilă P. (V.) E. împotriva sentinței penale nr.38/22 ian.2014 a Judecătoriei Călărași.
Desființează, în parte, sentința penală susmenționată și, rejudecând, în fond, numai sub aspectul laturii civile a cauzei:
Majorează cuantumul daunelor morale solicitate de către partea civilă P. (V.) E. de la 90.000 lei la 200.000 euro și obligă B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’ Ufficio Centrale Italiano - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul M. V..
Obligă B. Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar legal al garantului l’ Ufficio Centrale Italiano - în limita sumei maxime prevăzută în legislația garantului, iar pentru diferență inculpatul M. V., la plata către partea civilă P. (V.) E. a sumei integrale de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat și la 2.661,16 lei cheltuieli judiciare avansate de partea civilă P. (V.) E..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, sub aspectul laturii civile.
În baza art.421 pct.1, lit.b din N.C.Pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul declarat de către partea civilă P. I. împotriva aceleiași sentințe.
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă pe partea civilă P. I. la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare în apelul părții civile P. (V.) E. rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. D. P. DUMITRIȚA
GREFIER,
C. G.
red.D.Pic.
dact.L.G.
ex.9
red.D.E.E.-Jud.Călărași
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 441/2014.... | Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 411/2014.... → |
|---|
