Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1223/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1223/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 1223/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

Decizia penală nr. 1223 R

Ședința publică din data de 27 iunie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: I. C.

JUDECĂTOR: F. B. V.

JUDECĂTOR: D. M.

GREFIER: R. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror V. M..

Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect soluționarea recursurile declarate de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI si asiguratorul . ASIROM VIENNA INSURANCE împotriva sentinței penale nr. 132 din data de 23.01.2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, în dosar nr. _ .

Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate in încheierea de ședință din data de 20 iunie 2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data 27 iunie 2013.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.132 din 23.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.p.p. s-a dispus achitarea inculpatei D. (D.) V. (fiica lui D. și A., ns. la 13.10.1977 în mun. București, domiciliată în București, ., ., ., sector 4, subofițer – unitatea militară_, fără antecedente penale, căsătorită, 2 copii minori CNP_) pentru săv. infracțiunii prev. de art. 184 al. 2-4 C.p. de vătămare corporală din culpă.

În baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 969 cod civil și art. 49 din Legea nr.136/1995, a fost admisă acțiunea părții civile S. C. de Urgență Sf. P. și obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA, la plata către partea civilă a sumei de 230 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 23.04.2007 la data plății .

În baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 969 Cod civil și art. 49 din Legea nr.136/1995, a fost admisă acțiunea părții civile S. C. de Urgență B.-A. și a fost obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA la plata către partea civilă a sumei de 951 lei.

În baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 969 Cod civil și art. 49 din Legea nr.136/1995, a fost admisă în parte acțiunea părții civile F. C. și a fost obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA la plata către partea civilă a sumei de 280.000 lei reprezentând daune morale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri la data plății.

În baza art. 50 din Legea nr.136/1995 a fost obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA la plata către partea civilă F. C. a cheltuielilor judiciare făcute de aceasta în cuantum de 719,1 lei.

S-a dispus restituirea către inculpata D. (D.) V. a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu pentru expertiză tehnică auto (chitanță . nr._ f.140 dup).

A fost obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 5870/P/2007 din data de 08.08.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 08.08.2011 sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatei D. (D.) V. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2-4 C.pen.

În fapt, s-a reținut că la data de 23.04.2007 inculpata D. (D. ) V. a condus autoturismul cu nr._ pe . direcția . A2, iar când a ajuns în zona .-o și a accidentat-o pe partea vătămată F. C. care se angajase în traversarea străzii de la dreapta la stânga sensului de mers a autovehiculului condus de către inculpată. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate F. C. A. care a fost transportat la S. Sf. P. pentru acordarea îngrijirilor medicale unde i s-a stabilit diagnosticul de TCC grad 1, fractură la ambele oase la gamba stângă, contuzie toracică. Din expertiza medico legală administrată în dosarul de urmărire penală nr. A_ a reieșit că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un nr. de 100-120 de zile de îngrijiri medicale.

Analizând materialul probator administrat în cauză (declarații parte vătămată F. C. A., proces-verbal de cercetare la fața locului, buletin de examinare clinică, raportul de expertiză medico-legală nr. A_, completare raport de expertiză medico legală, raportul de expertiză tehnică nr. 940/26.01.2009, declarațiile martorilor F. I., S. A. A., P. I., S. M., D. M., C. V. G., declarația inculpatei D. V., alte înscrisuri, chitanță ./_ și chitanță ./_), instanța de fond a reținut că la data de 23.04.2007, în jurul orei 17.25, inculpata D. (D.) V., în timp ce conducea autoturismul cu nr._ pe . direcția . A2, pe a treia bandă a sensului de mers, cu o viteză de aproximativ 50 de km la oră, a accidentat-o pe partea vătămată F. C. A. care se angajase în traversarea străzii, în pas grăbit, în mod neregulamentar, pe diagonală și la câțiva metri de trecerea de pietoni semnalizată atât prin indicator, cât și prin marcaj. In urma impactul dintre mașină și partea vătămată s-au produs avarii în zona parbrizului, a oglinzii laterale dreapta și a aripii laterale față lângă far, iar partea vătămată a fost aruncată în spatele mașinii, căzând pe trecerea de pietoni.

Partea vătămată F. C. A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat 100-120 de zile de îngrijiri medicale.

Din declarațiile constante ale părții vătămate F. C. A. a rezultat că la data de 23.04.2007, în jurul orei 16.00 în timp ce mergea pe trotuar în sensul opus autovehiculelor care se deplasau pe . spre Autostrada Soarelui, dorind să traverseze .-a cumpărat o înghețată de la magazinul situat după chioșcul de ziare, s-a dus la trecerea de pietoni, s-a asigurat în traversare și alături de alți pietoni s-a angajat în traversarea străzii, mașinile de pe primele două benzi în sensul de mers i-au acordat prioritate, însă mașina care circula pe a treia bandă nu i-a acordat prioritate și l-a lovit cu aripa dreaptă. În urma impactului, partea vătămată a declarat că a fost aruncată în spatele mașinii, bănuind că ar fi căzut pe trecerea de pietoni.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 23.04.2007 a rezultat că la data de 23.04.2007, în jurul orei 17.25 organele de poliție din cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră au fost sesizate cu privire la faptul că pe . M. s-a produs un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că în accidentul care s-a produs pe . 3 și care a cauzat vătămări corporale părții vătămate F. C. A. I., a fost implicat autoturismul marca Opel Astra cu nr._, culoare gri care era condus de către inculpata D. V. și care prezenta avarii în zona parbrizului, a oglinzii laterale dreapta și a aripii laterale față lângă far.

S-a mai constatat că circulația se desfășura în ambele sensuri, suprafața carosabilă era din asfalt cu o lățime de 10,50 m pe sens, fiind aplicate marcaje longitudinale cu linie simplă discontinuă de separare a sensurilor de circulație, existau linii de tramvai pentru ambele sensuri, existau indicatoare rutiere cu semnificația ”Cedează trecerea”, ”Trecere pentru pietoni”, ”Copii”, marcaj rutier pietonal, precum și faptul că partea carosabilă era uscată, iar vizibilitatea era specifică zilei.

Inculpatei i s-au recoltat probe biologice, din buletinul de analiză clinică de la filele 22-23 d.u.p. rezultând că în data de 23.04.2007, la ora 19.30 avea o alcolemie de 0 g%o.

Din același proces verbal de cercetare la fața locului rezultă că nu s-au descoperit urme de frânare și mijloace de probă la fața locului.

Din procesul verbal de la fila 20 d.u.p. a reieșit că inculpata D. V. figurează în evidența conducătorilor auto și posedă permis de conducere valid categoria B din 2004.

Din adresa nr. III-_/24.11.2011 a reieșit că între inculpata D. V. și S.C ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. nu există relații contractuale, însă pentru autoturismul marca Opel Astra cu numărul de înmatriculare_ . W0L0TGF_ există polița RCA cu . nr._ cu perioadă de valabilitate cuprinsă într 17.11._07, asigurat fiind numitul D. D..

Conform raportului de expertiză medico-legală nr. A_, partea vătămată F. C. A. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovirea de un corp în condițiile unui accident rutier în calitate de pieton la data de 23.04.2007 și care au necesitat 100-120 de zile de îngrijiri medicale, fără a pune în pericol viața victimei.

Din completarea raportului de expertiză medico legală nr. A_ a rezultat că partea vătămată F. C. A. nu se putea deplasa în pas alergător având în vedere afecțiunea locomotorie (hemipareză hemicorp drept) instalată din 1994 pentru care a primit certificat de vindecare într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecție socială grad de handicap grav-cod 7 conform Hotărârii nr. 235/2007 din 29.05.2007.

Din raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A._ a rezultat că partea vătămată prezintă o malformație cerebrală congenitală diagnosticată încă de la naștere, iar pierderea vederii la ochiul stâng s-a datorat dezlipirii de rețina survenită în evoluția hemangiomului coroidian extins, preexistent accidentului rutier întrucât în urma examenelor clinice și paraclinice efectuate cu ocazia internării în spital la data de 23.04.2007 nu au fost atestate leziuni endocraniene postraumatice și nici existența unui traumatism ocular. De asemenea, în același raport expertul a constatat că mersul ușor șchiopătat pe piciorul stâng a oaselor gambei poate fi consecința unui dezechilibru static și dinamic complex, cu componența neurologică congenitală și nu constituie infirmitate fizică postraumatică.

Din raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 940/26.01.2009 a reieșit că direcția de mers a autoturismului marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ condus de inculpata D. V. a fost pe . banda nr. 3 de mers a sensului de mers dinspre . Policolor, iar direcția de mers a victimei a fost în traversarea . de la dreapta la stângă în raport cu sensul de mers al autoturismului. De asemenea, expertul a constatat și faptul că în cazul unui impact frontal, ca urmare a șocului primit victima este proiectată spre parbriz, apoi este aruncată în spate după direcția de deplasare și în final cade pe carosabil.

Din analiza avariilor autoturismului, expertul a stabilit că acestea indică faptul că partea vătămată a avut primul impact cu autoturismul în partea din dreapta a bării de protecție față, în zona farului dreapta față, iar după preluarea pe aripă și capotă a urmat impactul cu parbrizul în partea din dreapta a autovehiculului, ultimul contact al părții vătămate cu autoturismul fiind în zona oglinzii retrovizoare. Astfel, s-a constatat că traseologia victimei din momentul primului contact cu autoturismul în zona farului dreapta față, până la ultimul contact cu oglinda retrovizoare dreapta față indica o deplasare a victimei pe suprafața autoturismului după o direcție longitudinală dinspre partea frontală dreapta către partea laterală dreapta a autoturismului.

Cu privire la viteza de frânare, expertul a estimat că în funcție de avariile autoturismului, a gravității leziunilor victimei și a mecanismului de impact, în momentele premergătoare impactului, autoturismul putea circula cu circa 50 km/h.

În raportul de expertiză tehnică auto, expertul a prezentat două variante posibile de impact, respectiv varianta inculpatei conform căreia impactul s-a produs după trecerea de pietoni către Autostrada A2, în timp ce victima ar fi alergat deplasându-se pe o direcție oblică dinspre . de pietoni și varianta victimei conform căreia impactul s-ar fi produs pe trecerea de pietoni, însă expertul a apreciat că este mai probabilă varianta victimei întrucât conform raportului medico-legal nr. A_ victima nu putea să alerge și în condițiile în care impactul s-ar fi produs într-o zonă poziționată după marcajul pietonal, victima ar fi trebuit să escaladeze două borduri suprapuse și apoi să pătrundă în spațiul verde delimitat de gard de protecție, ceea ce din punct de vedere fizic raportat la handicapul victimei se poate aprecia că posibilitățile acestea erau limitate.

Expertul tehnic judiciar ing. A. I. M., desemnat de către inculpată să participe la efectuarea expertizei tehnice de mai sus, a formulat opinie separată cu privire la dinamica producerii accidentului, locul producerii accidentului și posibilitățile de evitare a producerii accidentului în sensul că bordurile și gardul menționate în raport sunt situate după locul de impact în varianta inculpatei ceea ce indică faptul că nu era obligatoriu ca victima să ajungă la borduri și gard daca impactul nu s-ar fi produs pe trecerea de pietoni, astfel că aprecierea expertului P. A. nu are la bază certitudinea că partea vătămată ar fi ajuns la acestea. De asemenea, expertul tehnic judiciar ing. A. I. M. mai constată că întrucât probele materiale (eventuale urme și avarii ale autoturismului) în cauză nu oferă informații cu privire la locul prin care traversa partea vătămată, în raportul de expertiză tehnică nu se poate stabili concret și locul impactului dintre autoturism și victimă în raport de poziționarea marcajului pietonal și astfel nu se pot stabili nici posibilitățile de evitare a producerii accidentului.

Instanța, analizând constatările celor doi experți, precum și pozele anexate procesului verbal de cercetare la fața locului și raportului de expertiză tehnică judiciară, apreciază că varianta de producere a accidentului susținută de inculpată nu poate fi exclusă pe considerentul că partea vătămată ar fi trebuit să escaladeze două borduri suprapuse și apoi să pătrundă în spațiul verde delimitat de gard de protecție ceea ce din punct de vedere fizic raportat la handicapul său ar fi avut posibilități limitate, întrucât gardul și bordurile sunt situate după locul de impact prezentat de inculpată și chiar dacă ele ar fi în dreptul locului de impact, faptul că partea vătămată nu putea să le escaladeze, nu înseamnă că nu putea să le ocolească, fapt pe care l-a încercat partea vătămată care a traversat în diagonală . rezulta din analiza probatoriului.

Având în vedere și faptul că expertul P. A. a formulat cele două ipoteze, apreciind că este mai probabilă și posibilă varianta victimei, bazându-se pe aprecieri subiective și nu pe date obiective și pe raționamente precise, instanța nu va lua în considerare concluziile raportului de expertiză tehnică cu privire la locul impactului. De altfel, chiar expertul afirmă că nu se poate delimita în mod precis coordonata longitudinală a locului de impact.

În plus, expertului nu duce până la capăt raționamentul, afirmând că traseologia victimei din momentul primului contact cu autoturismul în zona farului dreapta față, până la ultimul contact cu oglinda retrovizoare dreapta față indica o deplasare a victimei pe suprafața autoturismului după o direcție longitudinală dinspre partea frontală dreapta către partea laterală dreapta a autoturismului, ceea ce arată că partea vătămată nu a căzut la locul impactului, ci în spatele mașinii, astfel încât locul impactului nu coincide cu locul în care a căzut partea vătămată.

Din declarațiile constante ale inculpatei a reieșit că în timp ce aceasta conducea autoturismul pe . o viteză de până la 50 km/h, pe banda a treia din partea dreaptă i-a sărit pe mașina partea vătămată F. C. care se deplasa în pas alergător și care se afla la o distanță de aproximativ 9 m de trecerea de pietoni și a lovit-o pe aceasta cu colțul din dreapta al mașinii. În urma impactului produs, inculpata a declarat că în ciuda faptului că a încercat să frâneze și să oprească autovehiculul pe care îl conducea, nu a putut evita pericolul, astfel că partea vătămată a lovit aripa mașinii sale și a căzut în spatele acesteia.

Declarația inculpatei cu privire la aspectul că în urma impactului partea vătămată a fost aruncată în spatele mașinii sale s-a coroborat și cu declarația părții vătămate privind acest aspect.

Declarația inculpatei s-a coroborat parțial și cu declarația martorului P. I. care a declarat că a observat un copil care traversa . la o distanță de 7-8 m de trecerea de pietoni în direcția Autostrada Soarelui care o fost lovit cu colțul mașinii din partea dreapta.

Cu privire la afirmațiile martorului P. I. conform cărora în urma impactului partea vătămată a fost aruncată în fața mașinii vreo 3-4 metri, iar mașina era marca BMW negru instanța apreciază că nu se coroborează cu ansamblul probator, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului de la filele 9-19 d.u.p. prin care s-a constatat că autoturismul marca Opel cu nr. de_ condus de inculpata D. V. a fost implicat în accident, precum și cu raportul de expertiză tehnică judiciară prin care se constată că în urma șocului primit, victima este proiectată spre parbriz apoi este aruncată în spate după direcția de deplasare.

Declarația martorului S. A. A. a confirmat susținerile inculpatei potrivit cărora partea vătămată nu s-ar fi angajat în mod regulamentar în traversarea străzii și că ar fi sărit în fața mașinii sale, în sensul că acesta a declarat că în timp ce se afla la un magazin din zona impactului, a văzut un băiat care se deplasa repede având ceva ciudat în mersul său (mergea clătinându-se), încercând să traverseze intersecția spre stația de tramvai, la o distanță de 1-2 m de trecerea de pietoni.

Martorul P. R. care se afla în mașina inculpatei a declarat la fila 181 d.i. că în timp ce se deplasa împreună cu aceasta către . liceului Ozana pe partea dreaptă a venit un copil în pas grăbit mergînd puțin într-o parte, direct în fața mașinii și în ciuda faptului că a avertizat-o pe inculpată cu privire la un posibil impact, aceasta nu a reușit să îl evite întrucât ar fi fost lovită de altă mașină care se deplasa în spatele acesteia. Accidentul s-a întâmplat la 10-11 m de trecerea de pietoni. De asemenea, martorul declară că în zona trecerii de pietoni inculpata nu a fost nevoită să oprească, iar viteza de deplasare a acesteia înainte și după trecerea de pietoni era de aproximativ 50-60 km/h.

În cursul urmăririi penale, martorul D. M. a declarat că aflându-se la 8 m de chioșcul de ziare care era langă trecerea de pietoni, a auzit un zgomot de frână, și-a îndreptat imediat privirea în dreapta și a observat că un autoturism marca Opel de culoare gri a lovit un copil cu colțul dreapta, a urcat copilul pe capotă, acesta lovindu-se de parbriz, după care a căzut pe carosabil, iar mașina a mai mers puțin înainte după care a oprit. De asemenea, martorul D. M. a mai declarat că a văzut foarte clar că accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni din dreptul chioșcului de ziare, că acel copil a căzut pe trecerea de pietoni după lovitură și că autoturismul de afla la circa 4-5 m de locul unde se afla copilul căzut, acesta fiind și locul impactului.

În cursul cercetării judecătorești, martorul D. M. a declarat că aflându-se în zona producerii accidentului, în aproprierea de trecerea de pietoni a auzit o frână și a văzut un copil căzut în zona trecerii de pietoni, fiind aruncat în fața mașinii un metru sau doi, însă cu privire la acest din urmă aspect nu își mai aduce aminte.

Totodată, martorul a declarat că nu mai știe exact cum a avut loc incidentul întrucât parcă a văzut cu coada ochiului impactul dintre copil și mașină, că i se pare că ar fi fost lovit cu partea dreaptă a autovehiculului condus de inculpată și că apreciază că victima traversa . pietoni. Mai mult, martorul D. M. a declarat în fața instanței că după impact mașina a oprit imediat.

Instanța a înlăturat declarațiile martorului D. M. întrucât apreciază că acestea cuprind contradicții evidente, diferă între ele la urmărirea penală și cercetarea judecătorească cu privire la circumstanțele în care a avut loc accidentul și au fost date doar pentru a crea o situație defavorabilă inculpatei din punct de vedere al răspunderii penale.

Susținerea martorului D. M. din cursul urmăririi penale cu privire la faptul că accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni, iar victima a căzut pe trecerea de pietoni se contrazice cu susținerea martorului în fața instanței potrivit căreia a văzut un copil căzut în zona trecerii de pietoni, fiind aruncat în fața mașinii un metru sau doi și că nu l-a văzut anterior pe partea vătămată traversând . martorului D. M. cu privire la distanța dintre locul opririi autoturismului inculpatei și locul în care a căzut victima este în contradicție și cu declarația martorului C. V. G. care se afla împreună cu acesta în zona accidentului, care a precizat că autoturismul era la o distanță aproximativă de 4-5 m de trecerea de pietoni unde căzuse partea vătămată.

Declarațiile martorului D. M. contravin și constatărilor expertului din raportul de expertiză tehnică conform cărora după impactul inițial victima a căpătat o viteză de translație și o viteză unghiulară de rotație care au determinat o deplasare a acesteia după o direcție longitudinală dinspre partea frontală dreapta către partea laterală dreapta a autoturismului. Or, partea vătămată nu putea cădea pe carosabil exact în locul impactului inițial cu partea frontală a autoturismului și nici nu putea fi aruncată cu câțiva metri înaintea autoturismului, ci la o anumită distanță după locul impactului, în spatele autoturismului, proporțional cu viteza de impact.

Din declarațiile martorului C. V. G. din cursul urmăririi penale reiese că acesta nu a observat poziția victimei în momentul impactului, martorul D. i-a spus că partea vătămată a fost lovită pe trecerea de pietoni, însă confirmă că partea vătămată se afla rănită pe trecerea de pietoni în dreptul indicatorului stației RATB Ozana, iar la aproximativ 4-5 m distanță era parcat pe banda a treia un autoturism marca Opel Astra de culoare gri. În fața instanței, martorul C. V. G. a declarat că accidentul a avut loc pe ., vis-a-vis de stația de tramvai, însă nu își mai amintește dacă a luat-o pe partea vătămată de pe trecerea de pietoni pentru a o transporta la spital, dacă martorul D. M. i-a spus despre locul unde a fost lovit copilul și nici unde era oprită mașina.

Instanța de fond a apreciat că susținerile martorului C. V. G. cu privire la poziția victimei în momentul impactului nu pot fi reținute pentru stabilirea situației de fapt întrucât nu au fost constatări personale, ex propriis sensibus ale acestuia, martorul nu a văzut momentul impactului.

De asemenea în declarația dată la urmărirea penală, martorul a arătat că părții vătămate îi curgea foarte tare sânge din cap, sânge care era și pe trecerea de pietoni. Or, conform procesului verbal de cercetare la fața locului, nu s-au găsit urme de sânge la locul accidentului.

Martorul S. O. a declarat că în timp ce se afla în mașina sa parcată la o distanță de 10 m de intersecția dintre . Pallady, a văzut un tânăr care traversa . tramvai și care nu alerga normal ci mai mult își târâia piciorul. Martorul a precizat că partea vătămată a fost accidentată de un autoturism argintiu la aproximativ 6-7 m de trecerea de pietoni, apoi a declarat că la distanța menționată a văzut-o căzută pe partea vătămată. De asemenea, a declarat că autoturismul implicat în accident era oprit la o distanță aproximativă de 5-6 m de trecerea de pietoni, în spatele copilului căzut și că inculpata a oprit imediat autoturismul după ce a avut loc impactul, însă nu poate preciza cum a fost proiectată victima în urma impactului.

Instanța de fond a înlăturat declarația martorului O. S. cu privire la poziția părții vătămate și a autoturismului inculpatei în urma impactului întrucât intră în contradicție cu constatările expertului din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară nr. 940/26.01.2009 pentru considerentele avute mai sus în vedere la analizarea valorii probatorii a declarației martorului D. M. și cu declarația părții vătămate F. C. A. care a arătat că în urma impactului a fost aruncată în spatele mașinii, bănuind că ar fi căzut pe trecerea de pietoni.

Cu privire la faptul că partea vătămată ar fi alergat pe trecerea de pietoni, instanța apreciază că astfel cum reiese din completarea raportului de expertiză medico legală nr. A_ aceasta nu se putea deplasa în pas alergător având în vedere afecțiunea locomotorie (hemipareză hemicorp drept) instalată din 1994 pentru care a primit certificat de vindecare într-o categorie de persoane handicapate, însă din declarațiile martorilor reținute în cauză reiese că aceasta nu alerga normal, ci mai mult își târâia piciorul, și se deplasa repede având ceva ciudat în mersul său (mergea clătinându-se).

Față de cele reținute de instanță, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.p.p. a dispus achitarea inculpatei D. (D.) V. pentru săv. infracțiunii prev. de art. 184 al. 2-4 C.p. de vătămare corporală din culpă pentru următoarele considerente:

Conform art. 184 al. 2 C.p. sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni când săvârșirea faptei prev. la al. 1 al art. 184 C.p. este urmarea nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anumite activități.

Instanța a constatat că, față de situația de fapt reținută, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective, deoarece inculpata nu se face vinovată de nerespectarea niciunei dispoziții legale.

Potrivit dispozițiile art. 72 alin 4 din O.U.G. nr.195/2002 modificată și republicată, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector

Instanța de fond a apreciat că textul menționat prevede îndeplinirea a cel puțin două condiții pentru a exclude răspunderea conducătorului auto în situația unui accident de circulație, respectiv încălcarea de către victima accidentului a unei obligații stabilite de normele rutiere și respectarea de către conducătorul autovehiculului implicat în accident a tuturor prevederilor legale privind circulația prin acel sector.

În primul rând, partea vătămată F. C. A. nu a respectat dispozițiile art. 72 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 modificată și republicată care prevăd că traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător în sensul că din ansamblul probatoriului a reieșit că aceasta s-a angajat în traversarea străzii, de la dreapta la stânga sensului de mers a autovehiculului condus de către inculpată, în diagonală și nu perpendicular, la distanță de câțiva metri de trecerea de pietoni.

Faptul că partea vătămată nu a traversat pe trecerea de pietoni rezultă din declarațiile martorilor P. R., S. A. A., P. I., O. S. care au arătat că partea vătămată trecea ., dar și din declarațiile martorului D. M. care i-a spus și martorului C. V. G., faptul că partea vătămată era căzută pe trecerea de pietoni, fapt ce este adevărat, dat fiind că, așa cum a rezultă din raportul de expertiză tehnică judiciară nr. 940/26.01.2009 coroborat cu declarația părții vătămate, aceasta din urmă, după ce a fost lovită a fost proiectată spre parbriz, apoi aruncată în spate după direcția de deplasare și în final cade pe carosabil.

Faptul că partea vătămată trecea în diagonală, iar nu perpendicular rezultă din faptul că martorii care l-au văzut trecând . au indicat distanțe diferite de trecerea de pietoni, de la 1-2 m la 9-10 m, ceea ce explică faptul că partea vătămată a început traversarea prin loc nepermis la o distanță de peste 9 m și încercând să ajungă într-un loc, unde să nu fie nevoit să escaladeze bordurile (pe care nu le putea escalada datorită handicapului de care suferea), s-a apropiat tot mai mult de trecerea de pietoni, fără însă ca în momentul impactului să fi ajuns pe trecerea de pietoni.

În aceste condiții, având în vedere și dispozițiile art. 72 alin. 2 din O.U.G. nr.195/2002 modificată și republicată, inculpata nu avea obligația legală să îi acorde prioritate de trecere părții vătămate care nu a traversat . marcat.

Cu privire la cea de-a doua condiție respectiv, conducătorul autovehiculului implicat în accidentul de circulație să respecte prevederile legale privind circulația prin acel sector, instanța apreciază că inculpata a circulat, conform expertizei tehnice efectuate în cauză cu o viteză legal admisă în localitate adaptată la condițiile de trafic, respectiv 50 de km/h, respectând astfel dispozițiile art. 48 coroborat cu art. 49 din O.U.G.195/2002.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului încheiat la data de 23.04.2007, organele de poliție competente au constatat că în zona accidentului exista un indicator rutier cu semnificația „Copii” precum și un marcaj rutier pietonal.

Conform art. 123 lit h. din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h, în localități, sau 50 km/h în afara localităților, în zona de acțiune a indicatorului de avertizare "Copii" în intervalul orar 07.00 – 22.00, precum și a indicatorului "Accident".

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 66 alin. 3 și 4 din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, rezultă că zona de acțiune a indicatorului de avertizare „Copii” este de 50 de m, în localități, care începe din locul unde acesta este amplasat și se finalizează după trecerea sectorului periculos.

În adresa nr. 057/15.01.2013 de la fila 215 din dosar trimisă de către Administrația Străzilor s-a menționat că deși instituția nu deține informații exacte în cauză despre data la care a fost montat indicatorul de avertizare „Copii”, acesta se afla în teren la începutul anului 2008 când a fost executată semnalizarea rutieră verticală și orizontală pe . aceeași poziție în care se afla în prezent, respectiv la o distanță de 75 de m față de trecerea de pietoni de la intersecția cu .> Instanța de fond a apreciat că nu se poate stabili în mod cert dacă la data producerii accidentului, respectiv 23.04.2007, indicatorul „Copii” era amplasat în aceeași zona, la aceeași distanță față de trecerea de pietoni și astfel orice îndoială cu privire la aceste aspecte este în favoarea inculpatei – in dubio pro reo.

D. fiind că accidentul s-a petrecut după trecerea de pietoni, rezultă că locul accidentului era la o distanță de peste 75 m, așadar nu în raza de acțiune a indicatorului, ceea ce ar fi obligat-o pe inculpată să circule cu o viteză de 30 km/h.

Instanța de fond a apreciat că pe segmentul de drum din zona accidentului limita de viteză era de 50 km/h și nu 30 km/h, dat fiind că inculpata conducea în afara razei de acțiune a indicatorului de avertizare „Copii”, deoarece acest indicator are o rază de acțiune de 50 m de la locul amplasării lui, iar trecerea de pietoni era la o distanță de 75 m de la locul amplasării lui, și astfel culpa exclusivă în comiterea evenimentului rutier aparține integral victimei.

Conform dispozițiilor art. 66 și 5² din C.p.p., inculpata se bucură de prezumția de nevinovăție pe tot cursul procesului penal, pană la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Din întregul probator administrat în cauză, instanța constată că prezumția de nevinovăție a inculpatei nu a fost răsturnată.

Instanța de fond a mai constatat că, față de situația de fapt reținută, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii nici sub aspectul laturii subiective.

Potrivit art. 17 C.p., infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. In ceea ce privește infracțiunea de vătămare corporală din culpa prev. de art.184 alin. 2-4 C.p., forma de vinovăție ceruta de lege pentru ca fapta sa fie considerata infracțiune este culpa.

Culpa inculpatei în sensul dispozițiilor art. 19 alin.1 pct. 2 C.p. se refera la faptul că a prevăzut rezultatul, dar a socotit fără temei ca nu se va produce sau nu l-a prevăzut cu toate ca ar fi trebuit și ar fi putut să îl prevadă.

Inculpata nu se afla în niciuna din aceste situații, reacția sa a fost rezultatul unei împrejurări pe care nu a prevăzut-o pentru că în mod concret nu o putea prevedea, dat fiind că partea vătămată a apărut inopinat în dreptul mașinii inculpatei, care tocmai trecuse de trecerea de pietoni și care conducea cu o viteză legală, iar absența oricăror urme de frânare pe carosabil indică că între momentul apariției stării de pericol, (partea vătămată ce traversa neregulamentar și se deplasa repede) și momentul impactului cu partea vătămată, a fost de o durată foarte mică, ceea ce arată că inculpata nu ar fi putut evita impactul cu partea vătămată, astfel inculpatei nu i se poate imputa faptul că nu ar fi efectuat manevre adecvate pentru evitarea coliziunii.

Analizând dacă în mod obiectiv inculpata ar fi trebuit și ar fi putut să prevadă rezultatul, a rezultat că datorită apariției bruște a părții vătămate pe carosabil, inculpata nu ar fi trebuit (partea vătămată nu era pe trecerea de pietoni) și nici nu ar fi putut să prevadă, fapt ce rezultă din declarația martorului P. R., care a arătat că inculpata care se uita înainte la drum, nu ar fi avut cum sa-l evite pe copilul, care venea în pas grăbit, puțin într-o parte, direct în botul mașinii și deși i-a spus „fii atentă că-l iei pe asta”, totuși nu a putut să evite impactul. A mai arătat martorul că în urma mașinii condusă de inculpată veneau mașini și de asemenea și pe banda 2 și 3 veneau mașini. Această situație de fapt, constituie o împrejurare cu privire la care unui conducător auto aflat în aceleași condiții de mers ca ale inculpatei nu i se poate cere sa o prevadă. De altfel, dat fiind ca inculpata tocmai trecuse de zona cu indicatorul de avertizare „copii”, dar și de trecerea de pietoni, nu ar fi avut de ce sa se aștepte ca un pieton sa traverseze ..

A analiza altfel o astfel de situație, ar însemna ca răspunderea conducătorilor auto să intervină în orice situație, chiar dacă acesta a respectat toate regulile de circulație, deși potrivit dispozițiilor art. 72 alin 4 din O.U.G. nr.195/2002 modificată și republicată, pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector.

Față de cele reținute de instanță, întrucât acestei infracțiuni îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, atât sub aspectul laturii subiective cât și sub aspectul laturii obiective, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap. la art. 10 al. 1 lit. d C.p.p. instanța de fond a dispus achitarea inculpatei pentru săv. infracțiunii prev. de art. 184 al. 2-4 C.p. de vătămare corporală din culpă.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că în cursul judecății partea vătămată F. C. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 290.000,00 lei reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciile cauzate prin fapta inculpatei D. V. din care 10.000,00 lei daune patrimoniale constituite din cheltuielile de spitalizare și refacere post traumatism, cheltuieli cu deplasările sale și ale membrilor de familie realizate pe parcursul celor cinci ani de la data producerii accidentului și suma de 280.000,00 lei daune morale pentru punerea în real pericol a vieții sale, suferințele fizice și psihice produse ca urmare a multiplelor traumatisme, agravarea stării de sănătate și a celei de handicap în mod permanent prin masivitatea hemoragiilor interne la nivelul creierului, pierderea simțului la ochiul stâng prin dezlipirea retinei, modificarea negativă a capacității de muncă și asimilarea cunoștințelor.

De asemenea, partea civilă a mai solicitat plata unei rente lunare pe timpul vieții echivalent cu ½ din salariul minim brut pe economie ca urmare a faptului că în urma accidentului, prin pierderea vederii la ochiul stâng și agravarea angiomului consecutiv hemoragiilor provocate de accident, capacitatea de muncă și șansele de a găsi un loc de muncă i s-au redus în mod considerabil.

Instanța de fond a reținut că în ipoteza în care un autovehicul aflate în paza juridică sau materială a unor persoane cauzează un prejudiciu unei terțe persoane se va angaja răspunderea prevăzută de art. 1000 alin. 1 C. civ.

De asemenea, instanța de fond a apreciat răspunderea reglementată de art. 1000 alin. 1 C. civ. este o formă a răspunderii civile delictuale întemeiată pe o prezumție legală de cauzalitate în temeiul căreia cel păgubit prin fapta unui lucru poate obține repararea prejudiciului suferit de la cel ce deține paza juridică sau materială a lucrului respectiv, fără să dovedească vreo culpă a paznicului juridic sau material, fiind o răspundere obiectivă. Astfel, răspunderea paznicului se justifică nu prin conduita sa culpabilă, ci prin existența unui raport de cauzalitate între lucrul aflat sub paza sa și prejudiciul suferit de persoana vătămată. Pentru ca aceasta din urmă să obțină despăgubirea, este suficientă dovada că lucrul respectiv a participat la producerea prejudiciului.

Instanța de fond a reținut că participarea autoturismului marca Opel Astra cu nr. de înmatriculare_ în accidentul din data de 23.04.2007, paza juridică și paza materială a acestuia au fost constatate în analiza probatoriului din prezenta sentință penală.

Sub aspectul prejudiciului material al părții civile F. C. A., instanța a apreciat că aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor pretinse.

Cu privirea la solicitarea părții civile de a fi obligată inculpata la plata unei rente lunare pe timpul vieții echivalent cu ½ din salariul minim brut pe economie ca urmare a faptului că în urma accidentului, prin pierderea vederii la ochiul stâng și agravarea angiomului consecutiv hemoragiilor provocate de accident, capacitatea de muncă și șansele de a găsi un loc de muncă i s-au redus în mod considerabil instanța o apreciază ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că din raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A._ a rezultat că partea civilă prezintă o malformație cerebrală congenitală diagnosticată încă de la naștere, iar pierderea vederii la ochiul stâng s-a datorat dezlipirii de rețina survenită în evoluția hemangiomului coroidian extins, preexistent accidentului rutier întrucât în urma examenelor clinice și paraclinice efectuate cu ocazia internării în spital la data de 23.04.2007 nu au fost atestate leziuni endocraniene postraumatice și nici existența unui traumatism ocular.

Cu privire la sumele de bani pretinse cu titlu de daune morale instanța, reține că înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană, în tripla sa dimensiune personalitatea fizică, personalitatea morală și personalitatea socială.

În acest context, instanța de fond a apreciat că accidentul a produs importante suferințe fizice și psihice părții civile.

Din declarația martorilor F. L. și F. I. a reieșit că pentru refacerea sănătății, partea civilă nu a putut fi supusă, datorită stării de sănătate anterioară accidentului, niciunei intervenții chirurgicale, deși partea civilă a avut dublă factură de tibie și peroneu la piciorul stâng întrucât din cauza malformației de care suferă nu rezista la anestezie, la cap a suferit o plagă care a necesitat 11 fire, i-au apărut din nou convulsiile și crizele epileptice. Martorul F. L. mai arată că recuperarea post traumatică a fost fibroasă și a necesitat deplasări frecvente la spital, partea civilă nu a putut să se prezinte la școală, fiind necesar în acest sens să susțină tezele școlare acasă în prezența unei comisii speciale, a rămas în urma accidentului cu trauma psihică cu privire la vehicule și nu se mai poate deplasa și îngriji singur.

De asemenea, în același raport expertul a constatat că mersul ușor șchiopătat pe piciorul stâng a oaselor gambei poate fi consecința unui dezechilibru static și dinamic complex, cu componența neurologică congenitală și nu constituie infirmitate fizică postraumatică.

Instanța de fond a constatat că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin raportare la următoarele criterii stabilite de jurisprudență: criterii referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, criterii referitoare la importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele (în cauză, vătămarea integrității psihice a părților civile). De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește. În schimb, se poate acorda victimei o sumă de bani cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul traumatizant al faptei ilicite.

Așadar, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Pe cale de consecință, cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere ca acesta să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora.

Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea civilă, a apreciat o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Instanța de fond a apreciat că suma de 280.000,00 lei, reprezentând daune morale, solicitată de către partea civilă, apare ca fiind rezonabilă și justificată, nefiind nicidecum excesivă și în baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 969 Cod civil și art. 49 din Legea nr.136/1995 a obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA la plata către partea civilă a sumei de 280.000 lei reprezentând daune morale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri la data plății.

Prin Legea nr. 136/1995 este reglementată obligativitatea încheierii de către proprietarii de autovehicule, de polițe de asigurare de răspundere civilă obligatorie. Rațiunea obligării la încheierea unor astfel de polițe este aceea de a înlătura riscul insolvabilității celui ce se face vinovat de producerea unui accident rutier, astfel încât victima să poată fi despăgubită de către asigurător, în cazul în care cel ce se face vinovat de producerea unui accident rutier este în incapacitate de a plăti.

În procesul penal, în cazul în care există un asigurător, acesta trebuie obligat la plata despăgubirilor civile, chiar dacă această plată are ca temei un contract, întrucât acest raport contractual se grefează pe raportul civil de răspundere civilă delictuală. Cele două răspunderi, cea contractuală și cea delictuală trebuie, de altfel, să coexiste, pentru ca mecanismul răspunderii asigurătorului să se declanșeze.

A nu analiza în latura civilă a procesului penal și raportul contractual dintre inculpat și asigurător, dându-i eficiență și obligând direct asigurătorul să plătească daunele părții civile și a cita asigurătorul numai pentru opozabilitate, fără ca hotărârea penală să nu aibă nici un fel de eficiență în ceea ce-l privește, înseamnă a da naștere la noi procese civile, în care partea civilă nu mai beneficiază de garanțiile unui proces penal din punct de vedere procedural și anume lipsa taxei de timbru, celeritate etc.

În plus, conform art. 58 din Legea nr.136/1995, în anumite situații asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei.

Din interpretarea literală a acestui articol a rezultat că asigurătorul este cel care este obligat la plata despăgubirii, urmând ca ulterior acesta să recupereze suma de bani de la inculpat, în anumite situații limitativ prevăzute de lege ce urmează a fi analizate în cadrul unui proces civil, în care partea civilă nu mai este implicată, astfel încât aceasta este scutită de un nou proces care ar necesita plata taxei de timbru. În speță, inculpata nu se află în nici una din situațiile prevăzute de art. 58 din Legea nr.136/1995, în care asigurătorul să se poată îndrepta împotriva acestuia pentru recuperarea sumelor de bani.

În cursul judecății s-au mai constituit părți civile pentru cheltuielile de spitalizare efectuate, S. C. de Urgență B. A. cu suma de 951,00 lei și S. C. de Urgentă Sfântul P. cu suma de 230 lei plus dobânda legală calculată de la data părăsirii spitalului de către partea vătămată până la data achitării debitului.

Cu privire la acțiunile civile introduse de cele două spitale, instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile prev. de art. 1000 alin. 1 și următ. C.civ.

Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

În baza art. 14 C.p.p. rap. la art. 346 C.p.p. cu referire la art. 969 Cod civil și art. 49 din Legea 136/1995, instanța de fond a dispus admiterea acțiunii părții civile S. C. de Urgență Sf. P. și a părții civile S. C. de Urgență B.-A. și a fost obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA. la plata către partea civilă S. C. de Urgență Sf. P. a sumei de 230 lei la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 23.04.2007, data la care s-au acordat îngrijiri medicale părții vătămate și dată la care creanța era certă, lichidă și exigibilă, la data plății și către partea civilă S. C. de Urgență B.-A. a sumei de 951 lei. Partea civilă S. C. de Urgență B.-A. nu a solicitat dobânda legală și având în vedere principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța nu acorda pentru această parte civilă dobânda legală.

În baza art. 50 din Legea 136/1995 a obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA la plata către partea civilă F. C. a cheltuielilor judiciare făcute de aceasta în cuantum de 719,1 lei, reprezentând expertize medico-legale, dovedite cu chitanțele de la f. 226 di și f. 84 di, expertiză de dinamică a producerii accidentului de la f. 228 di.

Instanța de fond a dispus restituirea către inculpata D. (D.) V. a sumei de 500 lei, reprezentând onorariu pentru expertiză tehnică auto (chitanță . nr._ f.140 dup), expertiză care nu a fost întocmită în cauză.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și asigurătorul . VIENNA INSURANCE GROUP SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

P. a constatat că instanța de fond în mod greșit a achitat-o pe inculpata D. (D.) V. pentru infracțiunea prev. de art.184 alin.2-4 C. pen., fapta fiind săvârșită chiar pe trecerea de pietoni, dar și în varianta inculpatei că impactul s-ar fi produs la câțiva metri după trecerea de pietoni, nu se poate vorbi despre culpa exclusivă a pietonului, ci despre o culpă concurentă a inculpatei și a părții vătămate.

În concluzie, P. a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, în sensul condamnării inculpatei pentru infracțiunea reținută în sarcina acesteia, pentru care instanța de fond a dispus achitarea.

Asigurătorul și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.385 C. pr. pen., pe Ordinul CSA nr._/2007 și pe Legea nr.136/2995, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii instanței de fond pe latură civilă și să se constate că daunele morale solicitate de partea civilă, în sumă de 280.000 lei sunt foarte mari. Partea vătămată în urma producerii accidentului nu o împiedică să își desfășoare activitățile obișnuite, practicate înainte de producerea accidentului, astfel că nu există elemente medicale obiective care să aibă o legătură de cauzalitate între pierderea vederii oculare la OS și politraumatismul rutier, iar leziunile suferite nu au pus viața în pericol.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu cauza, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., Curtea reține următoarele:

În fapt, Curtea reține că la data de 23.04.2007, inculpata D. (D. ) V. a condus autoturismul cu nr._ pe . direcția . A2, iar când a ajuns în zona .-o și a accidentat-o pe partea vătămată F. C. care se angajase în traversarea străzii, pe trecere de pietoni, de la dreapta la stânga sensului de mers a autovehiculului condus de către inculpată. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a părții vătămate F. C. A. care a fost transportat la S. Sf. P. pentru acordarea îngrijirilor medicale unde i s-a stabilit diagnosticul de TCC grad 1, fractură la ambele oase la gamba stângă, contuzie toracică. Din expertiza medico legală administrată în dosarul de urmărire penală nr. A_ a reieșit că partea vătămată a necesitat pentru vindecare un nr. de 100-120 de zile de îngrijiri medicale.

Sub un prim aspect, Curtea constată că prima instanță a pronunțat achitarea inculpatei D. V., reținând în esență că aceasta nu este vinovată de producerea accidentului, culpa exclusivă aparținând victimei care a traversat neregulamentar.

Prima instanță, pentru a dispune această soluție, a coroborat declarațiile inculpatei cu declarațiile unor martori, dar și cu pasaje din declarațiile altor martori ori din raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în faza de urmărire penală.

Curtea, în calea de atac, consideră că prima instanță nu a analizat în mod judicios materialul probator, înlăturând nejustificat declarațiile unor martori și ale părții vătămate, precum și concluzia principală a raportului de expertiză judiciară, fără a motiva corespunzător o asemenea soluție.

Astfel, Curtea apreciază că, în fapt, partea civilă F. C. A. a traversat ., pe trecere de pietoni corespunzător semnalizată.

Curtea are în vedere, în acest sens, declarațiile părții vătămate, care se coroborează cu declarațiile unor martori, dar și cu principala concluzie cuprinsă în raportul de expertiză tehnică judiciară, astfel cum se va arătat în continuare.

Astfel, în declarația din faza de urmărire penală, martorul D. M. a arătat în mod clar că victima a traversat . pietoni, în faza de judecată menținându-și, în esență, această declarație; martorul a arătat clar că își amintește că persoanele din apropiere strigau că „l-a călcat pe trecere”, cu referire la victimă. Ușoarele ezitări ale martorului în cursul declarației date în fața instanței sunt normale, având în vedere la momentul la care a dat această din urmă declarație trecuse un interval de timp de aproximativ 5 ani. Curtea apreciază ca fiind veridică și relevantă declarația acestui martor, având în vedere că din actele dosarului rezultă că între acesta și inculpată, precum și între acesta și partea vătămată, nu există nicio legătură, astfel încât nu se poate trage concluzia că martorul ar fi subiectiv.

Relatările victimei și ale martorului sus-amintit sunt în concordanță deplină cu principala concluzie desprinsă din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cursul urmăririi penale, în sensul că cel mai probabil victima se afla pe trecerea de pietoni în momentul impactului. Sub acest aspect, Curtea observă că împrejurarea că victima, după impact, a căzut tot pe trecere de pietoni, nu este de natură să conducă la a altă concluzie, această dinamică a producerii accidentului fiind posibilă, după cum a constatat și expertul. În același sens, Curtea constată că la momentul producerii accidentului autoturismul condus de inculpată rula cu o viteză de aproximativ 50 km/h, impactul la această viteză nefiind de natură să arunce victima aproximativ 9-10 metri în spatele autoturismului, fiind plauzibil că victima, aflată pe trecere de pietoni, a căzut tot pe aceasta după ce a fost lovită (nu trebuie uitat că și marcajul pietonal are o anumită lățime, împrejurare ce constituie un argument suplimentar în sprijinul afirmației menționate).

Inculpata a declarat constant că impactul nu a avut loc pe trecerea de pietoni, ci la o distanță de aproximativ 9 metri după trecere, în urma accidentului victima fiind proiectată pe marcajul pietonal; a mai arătat inculpata că victima a apărut brusc, în pas alergător, și a intrat în aripa dreapta față a autoturismului pe care îl conducea. Curtea apreciază că declarațiile inculpatei nu sunt corespunzătoare adevărului, iar declarațiile martorilor, în sprijinul variantei sale, nu sunt, de asemenea, veridice.

Curtea constată că, de fapt, inculpata nu a observat în nici un moment victima, nefiind suficient de atentă în momentul în care a condus autoturismul pe drumurile publice. Astfel, instanța de recurs are în vedere mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului, precum și declarațiile martorilor, din care rezultă cu claritate că inculpata nu a luat nicio măsură pentru a evita accidentul, așa cum orice conducător auto atent la desfășurarea traficului ar fi procedat, respectiv nu a frânat și nici nu a încercat o manevră de evitare a victimei; după producerea accidentului, totuși, inculpata a oprit imediat autoturismul, prin frânare. Aceste împrejurări relevă faptul că inculpata nu a observat în nici un moment victima, nefiind atentă la desfășurarea circulației; totodată, astfel cum rezultă din înscrisurile medicale depuse la dosarul de urmărire penală, partea vătămată prezenta o infirmitate (hemipareză hemicorp drept) din cauza căreia îi era imposibil să alerge. De altfel, chiar în varianta susținută de inculpată, aceasta ar fi în culpă, concurentă într-adevăr cu cea a victimei, având în vedere modalitatea neglijentă de a conduce pe drumurile publice, fără a acorda atenție traficului.

Cu privire la ceilalți martori audiați, Curtea constată că declarația martorului C. V. G. nu este utilă, întrucât acesta nu a perceput direct producerea accidentului.

Curtea apreciază că declarația martorului P. I. nu este, de asemenea, utilă, deoarece conține unele inadvertențe. Astfel, de la bun început, acesta a precizat că victima alerga pe stradă, având un mod de alergare normal, împrejurare care cu certitudine nu corespunde adevărului, având în vedere că partea civilă nu poate să alerge normal, după cum rezultă din actele medicale anterior menționate. Prin urmare, depoziția acestuia este îndoielnică încă de la început, astfel încât Curtea o înlătură din ansamblul probatoriu.

Nici declarația martorului S. A. A. nu corespunde adevărului, Curtea apreciind-o ca fiind subiectivă, în condițiile în care martorul o cunoaște pe inculpată de foarte mulți ani, fiind vecinul acesteia. Oricum, depoziția martorului cuprinde un aspect contradictoriu chiar cu declarația inculpatei, întrucât martorul a arătat că partea vătămată ar fi traversat la o distanță de aproximativ 1-2 metri de marcajul pietonal, existând o diferență semnificativă față de declarațiile inculpatei, care a indicat o diferență de 9 metri, precum și declarațiile altor martori, ce au indicat distanțe cuprinse între 7 și 8 metri.

Curtea apreciază ca nefiind corespunzătoare adevărului și declarația martorului S. O..

Astfel, acest martor nu a fost audiat în cursul urmăririi penale, ci ar fi fost descoperit de către inculpată în urma unui anunț într-un ziar. Curtea constată că prezența acestui martor la locul producerii accidentului nu este consemnată în niciunul dintre actele de urmărire penală, iar motivația acestuia, în sensul că nu s-a prezentat pentru a fi audiat în cursul urmăririi penale întrucât se afla în zona respectivă pentru o întâlnire cu altă femeie, el fiind căsătorit, în prezent asumându-și adulterul, nu este veridică și nu poate fi verificată în nici un mod de instanță.

Nici depoziția martorului P. R. nu este utilă pentru aflarea adevărului, Curtea apreciind-o ca fiind subiectivă, având în vedere că o cunoaște de mulți ani pe inculpată. Astfel, martorul a arătat că s-a aflat în autoturism, în dreapta inculpatei (aspect pe care doar inculpata l-a învederat, nici un alt martor nu a confirmat prezența a două persoane în autoturism), iar la un moment dat a observat partea vătămată venind din lateral în pas alergător; martorul a adăugat că accidentul s-a întâmplat la 10-11 metri după trecerea de pietoni. A mai adăugat martorul că ar fi atras atenția inculpatei despre faptul că se apropia victima, iar aceasta ar fi frânat (aspect nereal), însă nu a mai putut evita impactul.

Curtea, având în vedere considerentele anterioare, apreciază că inculpata, conducând autoturismul, a lovit victima pe trecerea de pietoni.

În drept, fapta inculpatei D. (D.) V., care la data de 23.04.2007, în timp ce conducea autoturismul cu nr._ pe bld.T. Pallady, nu a acordat prioritate de trecere pe marcajul pietonal, surprinzând și accidentând partea vătămată F. C., provocându-i acesteia vătămări ce au necesitat pentru vindecare un număr de 100-120 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 184 alin. 2 și 4 Cod Penal.

Curtea apreciază că inculpata a săvârșit infracțiunea cu forma de vinovăție a culpei cu prevedere, conform art.19 al.1 pct.2 lit.a Cpp, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv că dacă circulă neatent și fără a acorda prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare regulamentară poate să se producă un accident de circulație și să vatăme integritatea corporală ori sănătatea persoanelor, însă a socotit fără temei că un astfel de eveniment nu se va întâmpla.

În privința individualizării judiciare a pedepsei, în aplicarea dispozițiilor art.72 Cp, Curtea va aplica o pedeapsă cu închisoare orientată spre minim, de 1 an închisoare. Astfel, Curtea are în vedere gradul mediu de pericol social al infracțiunii săvârșite, împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale, ținând seamă și de faptul că aceasta nu a recunoscut și nici nu și-a asumat săvârșirea faptei.

Având în vedere lipsa antecedentelor penale, precum și împrejurarea că inculpata are loc de muncă și a avut un comportament bun în societate, infracțiunea săvârșită fiind din culpă, Curtea apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia, astfel încât va suspenda condiționat executarea pedepsei, pentru un termen de încercare de 3 ani, în aplicarea dispozițiilor art.81 și următoarele Cp.

Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Astfel, sub aspectul laturii civile, prima instanță a admis în parte acțiunea părții civile F. C. și a fost obligat asigurătorul . Vienna Insurance Group SA la plata către partea civilă a sumei de 280.000 lei reprezentând daune morale, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri la data plății. Curtea observă că soluția primei instanțe este contradictorie sub acest aspect, în sensul că după ce a stabilit culpa exclusivă a victimei în producerea accidentului, a obligat totuși asigurătorul să plătească daune morale, răspundere întemeiată pe fapta lucrului.

Curtea observă că prima instanță a întemeiat în mod greșit soluția adoptată pe latură civilă, fapta lucrului vizând de fapt alte situații juridice, iar oricum tocmai ce se stabilise culpa exclusivă a victimei în producerea accidentului. Totuși, având în vedere că instanța de recurs a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare din culpă, reținând vinovăția inculpatei, în privința despăgubirilor acordate răspunderea asigurătorului se întemeiază, de fapt, pe fapta delictuală a asiguratului (inculpata), conform art.999 din Codul civil în vigoare la data săvârșirii infracțiunii.

Prin urmare, soluția de obligare a asigurătorului la plata daunelor materiale către unitățile medicale și a daunelor morale către partea civilă este, la acest moment, legală și temeinică.

Asigurătorul a criticat hotărârea sub aspectul cuantumului acestor daune morale, critici neîntemeiate însă.

Astfel, cu privire la aceste critici referitoare la cuantumul daunelor morale, Curtea constată următoarele. În primul rând, daunele morale reprezintă o modalitate, creată jurisprudențial, de acoperire a prejudiciului suferit de victima unei infracțiuni ori delict civil ce nu se obiectivează în realitatea înconjurătoare, în contrast cu daunele materiale, ce antrenează o micșorare a patrimoniului victimei ca urmare a producerii faptei păgubitoare (respectiv distrugeri de bunuri, cheltuieli pentru tratamente medicale, pentru decesul victimei etc.).

Daunele materiale, deci, nu reprezintă o micșorare a patrimoniului victimei, ci reprezintă un prejudiciu de natură pur psihică al victimei, ce poate cuprinde mai multe componente. Astfel, daune morale pot fi suferințele subiective ale victimei ori apropiaților acesteia, suferințe care în cazul victimei pot fi de natură fizică (dureri, suferințe provocate de tratamente etc.) ori pur psihice (prejudiciul estetic, de agrement, afectarea negativă a vieții sociale, profesionale, de familie etc.).

Din acest motiv, nu există nici un criteriu (nici măcar jurisprudențial) pentru stabilirea cuantumului acestor daune, fiind lăsate la aprecierea instanței, de la caz la caz.

În speță, Curtea constată că leziunile produse ca urmare directă a accidentului sunt grave, partea civilă F. C. fiind afectată în urma producerii acestui accident, sub mai multe aspecte ale vieții sale, respectiv profesional, social și familial, independent de handicapul pe care îl avea deja.

Curtea ia în considerare vârsta fragedă a victimei, 15 ani, vârstă la care partea avea toată viața înainte pentru a-și construi o carieră.

Prin urmare, partea civilă a suferit un prejudiciu ridicat de ordin moral, întreaga sa viață fiind schimbată, suferind și dureri fizice de intensitate mare, în condițiile în care era o persoană încă în dezvoltare, la data accidentului, urmăririle accidentului fiind oricum mai greu resimțite de partea civilă pe fondul unui handicap deja existent.

Față de acestea, în cauză se justifică acordarea unor daune morale în cuantum de_ lei, pentru a asigura o reparare cât mai cuprinzătoare a suferințelor îndurate de tânărul în cauză.

Curtea apreciază că în astfel de cazuri trebuie să fie stabilită o sumă apreciată ca suficientă pentru acoperirea daunelor morale (suferințe îndurate, prejudiciu de agrement, estetic etc.), ce se stabilește de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei spețe.

Cu privire la partea civilă F. C., Curtea apreciază că suma menționată este necesară și suficientă pentru acoperirea daunelor morale suferite de către aceasta.

Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.385¹⁵ pct.2 lit.d C. pr. pen., Curtea va admite recursul declarat de P., va casa, în parte, sentința și rejudecând, în baza art. 184 al. 2-4 C. pen. va fi condamnată inculpata D. (D.) V. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art.81 C. pen. se va suspenda condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 C. pen.

În baza art.359 C. pr. pen. se va atrage atenția inculpatei asupra condițiilor prevăzute de art.83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 C. pen. se vor interzice drepturile prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II a și lit.b C. pen.

În baza art.71 alin.5 C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În temeiul dispozițiilor art.385¹⁵ pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul asigurătorului . VIENNA INSURANCE GROUP SA, pe care îl va obliga la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, împotriva sentinței penale nr.132 din 23.01.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând:

În baza art. 184 al. 2-4 C. pen. condamnă pe inculpata D. (D.) V. la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art.81 C. pen. suspendă condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art.82 C. pen.

În baza art.359 C. pr. pen. atrage atenția inculpatei asupra condițiilor prevăzute de art.83 C. pen., a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.71 C. pen. interzice drepturile prevăzute de art.64 alin.l lit.a teza a II a și lit.b C. pen.

În baza art.71 alin.5 C. pen. pe durata termenului de încercare suspendă executarea pedepsei accesorii.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondat recursul asigurătorului . VIENNA INSURANCE GROUP SA, pe care îl obligă la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.06.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

I. C. F. B. V. D. M.

GREFIER,

R. S.

Red. F.B.V.

Dact.FBV/ A.L. 2 ex./31.07.2013

Jud. Sect. 3 București – jud.: A. R.

← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 11/2013. Curtea de...		Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... →

Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1223/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1223/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI