Vătămarea corporală gravă. Art. 182. Decizia nr. 1820/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1820/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-10-2013 în dosarul nr. 1820/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1820
Ședința publică de la 3 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - M. C.
JUDECĂTOR - R. G.
GREFIER - G. A. I.
****************
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea recursurilor declarate de inculpatul S. V. I., partea civilă R. T. și asigurătorul S.C. G. A. S.A. împotriva sentinței penale nr.1621 din 06 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat S. V. I. personal și asistat de apărător ales, avocat A. P., în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul G.- Cabinet Individual, lipsind recurenta parte civilă R. T. – pentru care a răspuns apărător ales, avocat R. C., în baza împuternicirii avocațiale nr.B_ emisă de Baroul București - Cabinet Individual, recurentul asigurător . și intimata parte civilă S. C. DE URGENȚĂ B. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat Curții că la dosar au fost depuse motive de recurs din partea inculpatului și a părții civile.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat arată că recursul vizează doar latura penală; apreciind că instanța de fond a soluționat legal și temeinic latura civilă a cauzei, ținând seama de gradul de culpă la producerea accidentului de circulație – de 50%, pe care l-a reținut instanța de judecată in sarcina părții civile R. T..
Recursul vizează faptul că instanța de fond a ignorat total aplicarea disp. art.74 alin.1 lit.a, b și c Cod penal și alin.2 Cod penal, circumstanțele fiind de notorietate, dar și dovedite de materialul probator administrat in cauză, atât in ceea ce privește conduita recurentului inculpat anterior comiterii faptei, cât și stăruința depusă pentru înlăturarea rezultatului faptei sale, rezultând din reținerile instanței in motivarea proprie – in sensul că inculpatul a procedat la pata spitalizării și a cheltuielilor pentru partea vătămată imediat după producerea accidentului și pentru o lungă perioadă de timp, până când a constatat că fiul părții vătămate încearcă obținerea unor sume de bani cu privire la care nu mai putea face față.
Mai mult decât atât, solicită a se reține că in speță culpa a fost comună, in proporție de 50%.
Având în vedere aceste împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante,se impune aplicarea disp. art.76, lit.e din Codul penal, ceea ce presupune că pedeapsa se poate coborî sub minimul de 4 luni, până la minimul general de 15 zile închisoare sau se poate aplica o amendă penală, conform tezei a II-a din același text de lege mai sus amintit. Așa fiind, inculpatului S. V. i se poate aplica un regim sancționator extrem de redus.
Dacă se are în vedere că la producerea accidentului rutier culpa este comună, o parte însemnată din vină revenind chiar părții civile, care a pătruns pe carosabil fără să aibă vreun drept în acest sens, se observă că fapta recurentului este una care prezintă pericol social extrem de scăzut, de nivel mai mic decât cel al unei infracțiuni.
Pentru toate aceste aspecte, consideră că inculpatul S. V. poate beneficia de clemență, solicitând a se constata atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și faptul că, prin conținutul ei concret, fapta inculpatului este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, sens in care solicită a se da efect disp. art. 181 din Codul penal, dispunând achitarea inculpatului conform art.11, pct.2, lit.a rap. la art.10 lit.b1 Cod procedură penală, urmând ca inculpatului să i se aplice o sancțiune din cele prevăzute de art.91 Cod penal.
Apărătorul recurentei părți civile, având cuvântul cu privire la recursul propriu, arată că acesta vizează latura civilă a cauzei și solicită admiterea recursului, casarea in parte a sentinței recurate și rejudecând, majorarea daunelor ce au fost acordate in mod greșit de instanța de fond.
Astfel, susține că prima instanță in mod greșit a evaluat daunele morale, in raport de leziunile traumatice, consecințele pe plan medical și in plan familial și apreciază că se impune majorarea acestora.
In acest sens, solicită a se ține cont de faptul că partea civilă are 76 de ani, traumatismele suferite i-au generat acesteia suferințe ce se prelungesc in timp și a necesitat două intervenții chirurgicale la umărul stâng in urma accidentului.
Pentru aceste considerente și in raport de motivele de recurs de la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
In ceea ce privește recursul asigurătorului, solicită a fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la recursul inculpatului, solicită a fi respins ca neîntemeiat. Este adevărat că inculpatul a avut grijă de partea civilă după accident, dar numai 1-2 luni.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul cu privire la recursurile declarate de partea civilă și de asigurător, lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea in parte a sentinței recurate, a se face aplicarea disp. art.74 lit.b Cod penal și a se dispune reducerea pedepsei sub minimul de 4 luni – ca urmare a reținerii disp. art.3201 Cod procedură penală. De asemenea, consideră că nu se impune aplicarea sancțiunii amenzii întrucât urmările faptei au fost destul de grave și inculpatul ar fi trebuit să se asigure in momentul in care a mers in marșarier.
Arată că a dat dovadă de bunăvoință, a ajutat material partea civilă aproximativ o lună, in condițiile in care avea asigurare si cheltuielile urmau să fie suportate de asigurător.
In ceea ce privește recursul asigurătorului, solicită admiterea acestuia. In principal, inculpatul trebuia obligat la plata despăgubirilor întrucât acesta a comis acțiunea ce a condus la crearea pagubelor și asigurătorul doar in baza contractului să fie obligat, să-i fie opozabilă prezenta hotărâre. De asemenea, solicită reducerea cuantumului daunelor materiale acordate părții civile cu 50% și a cheltuielilor de spitalizare tot cu 50%, dat fiind faptul că instanța a reținut o culpă comună de 50%, dar doar in ceea ce privește acordarea daunelor morale.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă, consideră că daunele morale au fost corect stabilite in raport de culpa părții civile la momentul producerii accidentului și de suferințele suportate. Solicită admiterea recursului părții civile întrucât îi este favorabilă dispoziția cu privire la obligarea și a inculpatului la plata acestor despăgubiri.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă și este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1621 din 6 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria G., în baza art.184 alin 2 și 4 Cod penal raportat la art.3201 Cod de procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. V. I. [fiul lui M. și P., născut la data de 12.08.1975, în ., domiciliat în ., căsătorit, studii 10 clase, fără antecedente penale, fără ocupație, CNP_], la 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă în dauna părții vătămate R. T..
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe durata unui termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal de 2 ani și 4 luni.
În baza art.359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prevăzute de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.14 Cod de procedură penală rap. la art.346 Cod de procedură penală, a fost admisă - în parte - acțiunea civilă a părții civile R. T., domiciliat în com. Schitu, .
În baza art.14 și art.346 din Codul de procedură penală, raportat la art.998 și urmat. Cod civil, a fost obligat asigurătorul S.C. Grupama A. S.A. la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale și a sumei de 5.990 lei reprezentând daune materiale, către partea civilă R. T..
În baza art.14 Cod de procedură penală rap. la art.346 Cod de procedură penală, a fost admisă acțiunea civilă a părții civile S. de Urgență „B. – A.”, cu sediul în București, șoseaua Berceni, nr.10-12, sector 4 .
A fost obligat asigurătorul S.C. Grupama A. S.A. către partea civilă S. de Urgență „B. – A.” la plata sumei de 4.665,70 lei reprezentând daune materiale.
În temeiul art.193 alin.1 Cod de procedură penală, raportat la art.50 din Legea 136/1995, a fost obligat asigurătorul S.C. Grupama A. S.A. la plata către partea civilă R. T. a sumei de 2.480 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă, constând în onorariu avocat.
În temeiul art.191 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 10 iunie 2012, în jurul orei 10,10, Poliția orașului Mihăilești a fost sesizată cu privire la faptul că pe D.N. 5B, pe raza localității V., județul G., a avut loc un accident de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.
Cu ocazia deplasării la fața locului, s-a constatat că învinuitul S. V. I., în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, pe D.N. 5B, pe raza localității V., a efectuat o manevră de mers înapoi fără a se asigura în mod corespunzător, accidentând pe numita R. T. care se angajase în traversarea părții carosabile prin spatele autoturismului, în calitate de pieton.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită, pe baza mijloacelor de probă administrate la urmărirea penală, așa cum inculpatul și le-a însușit, solicitând judecarea cauzei în procedura simplificată.
Astfel, din declarațiile martorilor N. G., R. I. și A. C., audiați în fază de urmărire penală, s-a reținut că accidentul de circulație s-a produs în condițiile descrise anterior.
De asemenea, prin raportul de expertiză tehnică nr.60/15.10.2012 s-au constatat următoarele:
1. Pătrunzând pe carosabil, în spatele autoturismului, pietonul a creat un potențial pericol, care a devenit iminent în momentul în care conducătorul autoturismului a efectuat manevra de mers înapoi fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol ceilalți participanți la trafic.
2. Circulând pe partea carosabilă, în condițiile în care exista acostament, pietonul nu a respectat prevederile art.72 alin.1, din O.TJ.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Efectuând manevra de mers înapoi fără să se asigure că o poate face în siguranță, conducătorul autoturismului nu a respectat prevederile art.160, alin.1, din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice,
3. Accidentul putea fi prevenit de pieton dacă, după ce a coborât din autoturism, s-ar fi deplasat către spatele autoturismului fără să pătrundă pe carosabil. De asemenea, conducătorul autoturismului ar fi putut preveni producerea accidentului în condițiile în care, având cunoștință de faptul că din autoturism coborâseră trei pasageri, s-ar fi asigurat că poate efectua manevra de mers înapoi în siguranță, înainte de a pune autoturismul în mișcare.
Analizând probele expuse anterior, instanța de fond a reținut că la producerea accidentului partea vătămată a avut o culpă de 50% pentru că circulând pe partea carosabilă, în condițiile în care exista acostament, pietonul nu a respectat prevederile art.72 alin.1, din O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar inculpatul o culpă de 50% pentru că efectuând manevra de mers înapoi fără să se asigure că o poate face în siguranță, acesta nu a respectat prevederile art.160, alin.1, din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr.195/2002, privind circulația pe drumurile publice. Atât partea vătămată, cât și inculpatul ar fi putut evita producerea accidentului.
S-a mai arătat că, potrivit raportului medico-legal nr.Al-D/240/2012, nr. unic 3351/05.10.2012, partea vătămată R. T. prezintă leziuni traumatice corporale care au putut fi produse la data de 10.06.2012 prin lovire cu și de corp/plan dur, posibil în condițiile unui accident rutier (pieton) pentru care a necesitat circa 90 (nouăzeci) zile de îngrijire medico-legală. Leziunile traumatice suferite nu au fost de natură să pună viața victimei în primejdie.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta săvârșită de inculpat în modalitatea și în împrejurările sus-menționate, care ca urmare a încălcării dispozițiilor legale sau măsurilor de prevedere pentru exercițiul activității de conducător auto, la data de 10.06.2012, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, pe D.N. 5B, pe raza localității V., a efectuat o manevră de mers înapoi fără a se asigura în mod corespunzător, accidentând pe numita R. T. care se angajase în traversarea părții carosabile prin spatele autoturismului, în calitate de pieton, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prev. și ped. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
Având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator și art.3201 Cod de procedură penală, gradul de pericol social concret al faptei relevat de circumstanțele în care a fost săvârșită, precum și de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii pe tot parcursul procesului penal, instanța de fond a procedat la condamnarea inculpatului.
Apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi mai bine atins fără privarea de libertate a inculpatului, instanța de fond - în baza art.81 Cod penal – în alegerea modalității de executare a pedepsei - a optat pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe durata unui termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal, de 2 ani și 4 luni.
Procedând la soluționarea laturii civile a cauzei, judecătorul fondului a reținut că partea vătămată R. T. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.990 lei cheltuieli materiale și 60.000 euro, la cursul BNR din ziua plății, daune morale.
S-a arătat că potrivit disp. art.14 alin.3 Cod de procedură penală, repararea pagubei penale se va face potrivit legii civile, text care trebuie coroborat cu disp. art.1169 Cod civil, care prevăd că cel ce formulează o pretenție în fața instanței trebuie să o dovedească. De asemenea, s-a precizat că acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal trebuie să îndeplinească, pentru admisibilitatea ei, condițiile prevăzute de disp. art.998-999 Cod civil, respectiv să se constate existența faptei ilicite, a prejudiciului, a unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și a vinovăției autorului cu capacitate civilă delictuală.
La soluționarea acțiunii civile instanța de fond a avut în vedere principiul reparației integrale a prejudiciului ce guvernează materia răspunderii civile delictuale pentru a se înlătura toate consecințele dăunătoare ale faptelor ilicite si culpabile, în scopul restabilirii pe cât posibil a situației anterioare producerii acestora.
S-a constatat de către instanța de fond că, în urma accidentului care a avut loc ca urmare a culpei inculpatului și a culpei părții civile, care nu a respectat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, culpă stabilită în proporție de 50% pentru fiecare, conform expunerilor anterioare, partea vătămată R. T. suferind leziuni traumatice corporale care au putut fi produse la data de 10.06.2012 prin lovire cu și de corp/plan dur, posibil în condițiile unui accident rutier (pieton), pentru care a necesitat circa 90 (nouăzeci) zile de îngrijire medico-legală; leziunile traumatice suferite nu au fost de natură să pună viața victimei în primejdie, producându-se acesteia un prejudiciu moral.
De asemenea, judecătorul fondului a constatat că există și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu cauzat părții civile, precum și faptul că acest prejudiciu nu a fost recuperat, fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Cu privire la daunele morale în cuantum de 60.000 euro, prima instanță a apreciat cererea părții civile întemeiată în parte.
Sub acest aspect s-a arătat că înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al faptei ilicite ș culpabile prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umana, respectiv suferința produsă de traumatismele corporale suferite de partea civilă.
S-a reținut de către instanța de fond că, în speță, față de urmările produse – o intervenție chirurgicală, un număr de 90 zile de îngrijiri medicale, faptul că partea civilă s-a recuperat după accident, precum și culpa părții civile la producerea accidentului, suma de 10.000 lei este o despăgubire rezonabilă în raport cu vătămările produse și suferința acesteia.
Totodată s-a constatat că partea civilă nu a făcut dovada că în raport cu vătămările suferite i s-a produs un prejudiciu moral de 60.000 euro.
La aprecierea cuantumului daunelor morale, instanța de fond a avut în vedere toate aceste criterii în raport cu care, a apreciat ca justificate, în parte, pretențiile formulate de partea civilă cu acest titlu, astfel că în baza art.14 Cod de procedură penală rap. la art.346 Cod de procedură penală, a admis acțiunea civilă a părții civile doar cu privire la suma de 10.000 lei.
Cu privire la daunele materiale în cuantum de 5.990 lei, instanța de fond a constatat că partea civilă a făcut dovada faptului că a suportat aceste cheltuieli cu declarațiile martorilor V. G., R. P., și C. L., audiați în cauză.
De asemenea, instanța a mai avut în vedere și faptul că potrivit declarațiilor acestor martori, inculpatul a suportat toate cheltuielile de spitalizare, precum și cele necesare îngrijirii părții civile după externare pentru o perioadă de 30 zile.
Cu privire la partea civilă S. de Urgență „B. – A.”, s-a constatat că acesta a făcut dovada cheltuielilor efectuate în cuantum de 4665,70 lei, cu tratarea părții vătămate, cu decontul depus la filele 42-44 din dosarul de urmărire penală, motiv pentru care instanța, în baza art.14 Cod de procedură penală rap. la art.346 Cod de procedură penală, cu aplicarea art.998-999 Cod civil, a admis acțiunea civilă a părții civile S. Universitar de Urgență București.
În acest sens instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.313 alin.(1) din Legea nr.95/2006, care prevede că "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuala a acestora, în toate procesele si cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată".
Referitor la răspunderea asigurătorului S.C. G. A. S.A., instanța de fond a constatat că inculpatul a avut încheiată asigurarea pentru răspundere civilă obligatorie pentru autoturismul nr._ cu această societate.
Potrivit art.49 și 50 din Legea 136/1995, așa cum a fost modificată, Asiguratorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Constatând că nu este depășită limita de despăgubire prevăzută în contractul de asigurare încheiat cu inculpatul și că răspunderea inculpatului coexistă cu răspunderea asigurătorului, pentru considerentele expuse anterior, instanța în baza art.14 și 346 din Codul de procedură penală, raportat la art. 998 și urmat. Cod civil, a obligat pe asigurătorul S.C. Grupama A. S.A. la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale și a sumei de 5.990 lei reprezentând daune materiale, către partea civilă R. T., precum și la plata sumei de 4665,70 lei reprezentând daune material către partea civilă S. de Urgență „B. – A.”.
În temeiul art.193 alin.1 Cod de procedură penală, raportat la art.50 din Legea 136/1995, instanța de fond a obligat pe asigurătorul S.C. Grupama A. S.A. la plata către partea civilă R. T. a sumei de 2.480 lei reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă, constând în onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, au declarat recurs inculpatul S. V. I. (la data de 07 iunie 2013), partea civilă R. T. (la data de 12 iunie 2013) și asigurătorul S.C. G. A. S.A. (la data de 14 iunie 2013),
Toate recursurile promovate în cauză au fost înaintate de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 12 august 2013.
Prin intermediul motivelor scrise de recurs (filele 18-20 d.r.), susținute ca atare și cu prilejul dezbaterilor orale desfășurate la termenul de judecată din data de 03 octombrie 2013, inculpatul recurent S. V. I. a cărui asistență juridică a fost asigurată de către apărătorul său ales, a invocat pe de o parte faptul că instanța de fond a realizat o greșită individualizare a pedepsei prin aceea că, deși în considerentele sentinței recurate face referire la o . aspecte ce ar putea fi valorificate drept circumstanțe atenuante judiciare în condițiile art.74 alin.1 lit.a, b și c și alin.2 Cod penal, totuși în dispozitiv omite a reține incidența unor astfel de circumstanțe, din această perspectivă solicitând ca printr-o evaluare corespunzătoare a bunei sale conduita manifestată anterior comiterii faptei, a stăruinței depuse pentru înlăturarea rezultatului faptei sale, prin suportarea pentru o lungă perioadă de timp a cheltuielilor ocazionate de îngrijirea și însănătoșirea victimei, a atitudinii sale sincere manifestată în mod constant pe parcursul procesului penal, dar și a împrejurării că la producerea accidentul rutier a contribuit și fapta culpabilă a victimei, să fie reținute în beneficiul său circumstanțele atenuante judiciare prev. de art.74 alin.1 lit.a, b și c și alin.2 Cod penal, cu consecința aplicării în temeiul art.76, lit.e din Codul penal fie a unei pedepse cu închisoare orientată către minimul general, fie a unei pedepse cu amendă penală, iar pe de altă parte împrejurarea că raportat la modalitatea de producere a accidentului rutier la care a contribuit într-o proporție egală și culpa victimei, fapta sa a cauzat o atingere minimă uneia din valorile apărate de lege, iar prin conținutul ei concret aceasta este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, sens in care a solicitat a se da efect disp. art.181 din Codul penal și a se dispune achitarea sa conform art.11 pct.2, lit.a rap. la art.10 lit.b1 Cod procedură penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ dintre cele prevăzute de art.91 Cod penal.
La rândul său, recurenta parte civilă R. T., ale cărei interese au fost susținute în fața instanței de recurs de către apărătorul său ales, atât în cuprinsul motivelor scrise de recurs (filele 21-24 d.r.), cât și în cadrul dezbaterilor desfășurate în ședința publică din data de 03 octombrie 2013, a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul modului în care a fost soluționată latura civilă a cauzei, în sensul că în mod greșit au fost respinse parțial daunele morale cu care s-a constituit parte civilă în cauză, motivate și dovedite prin probatoriul administrat, acordarea acestora fiind în mod cert necesară pentru acoperirea integrală a prejudiciilor cauzate prin suferințele fizice (pretium doloris) și traumele psihice încercate ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost pricinuite prin accidentul rutier provocat de inculpat, prin prejudiciul estetic și de agrement la care a fost expusă, precum și prin necesitatea angajării unei terțe persoane în vederea îndeplinirii nevoilor menajere.
Asigurătorul de răspundere civilă S.C. G. A. S.A. nici nu a formulat și depus la dosarul cauzei motive scrise de recurs și nici nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar prin reprezentanții săi legali pentru a învedera care sunt eventualele motive de nelegalitate sau netemeinicie pentru care a înțeles să atace cu recurs sentința dată asupra fondului cauzei.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs anterior enunțate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei conform art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursurile cu care a fost sesizată sunt fondate, însă pentru cu totul alte considerentele decât cele vizate de titularii lor, aspecte ce vor fi, în detaliu, analizate în cele ce urmează:
Pe latură penală:
Mai întâi, din oficiu, dând relevanță caracterului integral devolutiv al recursului consacrat prin dispozițiile art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că Instanța de fond a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, pe care l-a evaluat în mod judicios, inclusiv prin raportare la declarația inculpatului, care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate, bazată pe recunoașterea vinovăției, în condițiile reglementate de art.3201 din Codul de procedură penală.
Astfel, în mod corect s-a reținut că la data de 10.06.2012, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia L., cu numărul de înmatriculare_, pe D.N. 5B, pe raza localității V., inculpatul S. V. I. a efectuat o manevră de mers înapoi fără a se asigura în mod corespunzător, accidentând pe partea vătămată R. T. care se angajase în traversarea părții carosabile prin spatele autoturismului, în calitate de pieton, în urma acestui accident victima suferind leziuni traumatice pentru a căror vindecare a necesitat circa 90 (nouăzeci) zile de îngrijiri medicale, fără a-i fi fost pusă viața în primejdie.
De asemenea, având în vedere situația de fapt reținută, instanța de fond a stabilit și o încadrare juridică legală pentru fapta de care se face responsabil inculpatul, în raport cu normele de incriminare incidente (art.184 alin.2 și 4 Cod penal).
În privința pedepsei stabilite pentru fapta dedusă judecății, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului inculpat că, dându-se eficiența cuvenită tuturor criteriilor prevăzute în art.72 din Codul penal, acestuia i-a fost aplicată o pedeapsă legală și în mod corect individualizată, neexistând motive temeinice care să justifice reducerea ei sub minimul special prevăzut în norma de incriminare a infracțiunii ce face obiectul judecății (pedepsibilă cu închisoare de la 6 luni până la 3 ani).
În acest sens, Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința recurată (de 4 luni închisoare), egală cu însuși minimul special la care se poate ajunge prin aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală care prevăd reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute în norma de incriminare, ca efect al valorificării atitudinii sincere a inculpatului, de recunoaștere totală și necondiționată a faptei comise, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, este proporțională cu gravitatea concretă a faptei săvârșite, astfel cum este ilustrată de împrejurările și modalitatea de comitere a acesteia (care a presupus încălcarea de către inculpat a unor dispoziții legale instituite tocmai pentru a garanta siguranța circulației rutiere pe drumurile publice) și de consecințele grave produse (constând în vătămarea integrității corporale a părții vătămate R. T., care a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare aproximativ 90 de zile de îngrijiri medicale, fără însă a-i fi fost pusă viața în primejdie) și totodată reflectă în mod corespunzător și circumstanțele personale ale inculpatului (care este lipsit de antecedente penale, anterior comiterii acestei infracțiuni care constituie o abatere izolată de la exigențele legii penale, având un comportament social responsabil, este bine integrat din punct de vedere social, desfășurând activități utile socialmente, în perioada imediat următoare producerii accidentului rutier a manifestat o preocupare serioasă pentru ajutarea victimei din punct de vedere financiar, iar pe parcursul procesului penal a dat dovadă de o conduită procesuală corespunzătoare, prin atitudinea deplin sinceră manifestată cu prilejul judecării în fond a cauzei contribuind la judecarea cu celeritate a acesteia).
Cu toate că realitatea acestor date care circumstanțiază pozitiv persoana inculpatului nu poate fi nicidecum contestată și de asemenea împrejurarea că la producerea rezultatului socialmente periculos a contribuit în egală măsură și fapta culpabilă a victimei este o chestiune temeinic dovedită prin probatoriul cauzei, Curtea apreciază că acestor aspecte nu le poate fi conferit un efect atenuant de răspundere penală prin valorificarea lor, conform solicitărilor inculpatului recurent drept circumstanțe atenuante judiciare în condițiile art.74 alin.1 lit.a, b, c și alin.2 Cod penal, întrucât, dincolo de faptul că reținerea incidenței circumstanțelor atenuante judiciare are un caracter facultativ, în cauza pendinte nici nu este oportună manifestarea unei asemenea clemențe, în condițiile în care pe de o parte aceste împrejurări favorabile inculpatului și-au găsit deja expresia adecvată în cadrul procesului de evaluare a criteriilor generale de individualizare prin aplicarea unei pedepse situată la limita minimului special reglementat de lege, iar pe de altă parte o eventuală reducere sub limita de 4 luni a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului ar duce în derizoriu ideea de apreciere obiectivă a gravității consecințelor negative ale faptei deduse judecății și de sancționare echitabilă a comportamentului antisocial care a pricinuit aceste urmări vătămătoare.
În același context, Curtea găsește că este cu atât mai puțin demnă de luat în considerare solicitarea inculpatului recurent de a fi absolvit de răspundere penală pentru fapta ce-i este imputată, pe motiv că aceasta nu ar prezenta gradul de pericol social specific unei infracțiuni, deoarece prin raportare la ansamblul criteriilor prevăzute de art.181 alin.2 Cod penal, dintre care în cazul de față se impune a fi pus accentul pe împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, dar mai ales pe urmările grave ale acesteia, activitatea infracțională a inculpatului, prin conținutul ei concret și prin atingerea serioasă adusă valorilor sociale legal ocrotite, nu este nicidecum lipsită de importanță, ci dimpotrivă îndeplinește și cea de-a treia condiție prev. de art.17 Cod penal pentru a constitui infracțiune, respectiv este o faptă care prezintă pericol social ca trăsătură definitorie a infracțiunii.
Pe latură civilă:
Curtea observă că singurul aspect criticat de către recurenta parte civilă R. T. îl constituie cuantumul despăgubirilor ce i-au fost acordate pentru repararea prejudiciului cu caracter nepatrimonial cauzat de traumele fizice și psihice suferite de aceasta ca urmare a accidentului rutier din data de 10.06.2012.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că determinarea întinderii prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de cuantificare, ci daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, la durata și intensitatea traumelor fizice și psihice provocate, la importanța valorilor lezate și la măsura în care acestea au fost vătămate, la intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămătoare, la măsura în care victimei i-a fost afectată viața de familie, profesională și socială, etc.
În speța de față, fără a contesta sau desconsidera împrejurarea că viața părții civile a fost într-o anumită măsură afectată, atât prin suferințele fizice intense resimțite de aceasta în perioada posttraumatică, pricinuite de leziunile traumatice pe care le-a suferit în contextul accidentului rutier și care au necesitat circa 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, cât și prin trauma psihică pricinuită de punerea sa în imposibilitate de a-și îndeplini fără sprijin din partea unor terțe persoane în perioada convalescenței toate necesitățile obișnuite ale vieții cotidiene, Curtea constată totuși că instanța de fond a evaluat în mod judicios cuantumul daunelor morale cuvenite acesteia, la determinarea întinderii acestor despăgubiri ținând seama atât de împrejurările concrete în care s-a produs evenimentul rutier declanșator al acestor consecințe păgubitoare (la care a contribuit și fapta culpabilă a victimei însăși), cât și de gravitatea vătămărilor pricinuite și de durata și intensitatea suferințelor indurate și urmărind deopotrivă ca ele să nu reprezinte nici venituri nejustificate pentru partea îndrituită a le primi și nici să un aibă consecințe pecuniare excesive asupra inculpatului și a familiei acestuia.
D. urmare, în condițiile în care Curtea consideră că sumele stabilite cu titlu de daune morale de către instanța fondului constituie o reparație adecvată și suficientă, de natură a compensa într-un mod echitabil traumele de ordin fizic și psihic încercate de victimă, cererea recurentei părți civile vizând majorarea despăgubirilor acordate acesteia cu titlul de prețium doloris, până la suma de 60.000 de euro, se dovedește a fi excesivă, o asemenea solicitare tinzând în fapt a avea un pronunțat caracter speculativ.
Examinând însă din oficiu latura civilă a cauzei, Curtea constată că recursurile deduse judecății sunt întemeiate, după caz, fie sub aspectul cuantificării despăgubirilor materiale și a cheltuielilor judiciare acordate prin sentința recurată, fie din perspectiva determinării subiecților cărora le incumbă obligația de plată a despăgubirilor civile stabilite în cauză.
Astfel, referitor la cuantumul despăgubirilor civile acordate prin hotărârea recurată părților civile R. T. și S. C. DE URGENȚĂ B. A., Curtea observă că instanța de fond, deși a constatat că la producerea urmării socialmente periculoase constând în vătămarea integrității corporale și a sănătății părții vătămate R. T. a contribuit în egală măsură și însăși fapta culpabilă a victimei care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea carosabilului prin loc nepermis, totuși nu a dat eficiența corespunzătoare acestei împrejurări și în ceea ce privește întinderea despăgubirilor materiale recunoscute celor două părți civile anterior menționate, ci a procedat la o reparare integrală a prejudiciilor patrimoniale reclamate și dovedite de către acestea în cadrul procesului penal, ceea ce contravine principiului reparării pagubei proporțional cu gradul de vinovăție a autorului faptei, o soluție similară fiind dată de judecătorul fondului și în privința cheltuielilor judiciare acordate părții civile,
De asemenea, Curtea constată că este criticabilă și modalitatea în care instanța de fond a hotărât că trebuie să se facă plata despăgubirilor civile stabilite prin sentința recurată, obligând la achitarea acestor despăgubiri exclusiv pe asigurătorul de răspundere civilă delictuală, pe temeiul răspunderii contractuale.
Sub acest aspect, este de precizat faptul că existența unui contract de asigurare valabil încheiat cu asigurătorul de răspundere civilă nu îl exonerează pe inculpat de răspunderea delictuală care-i incumbă pentru fapta proprie, în conformitate cu prevederile.art.1357 și următ. Cod civil, ci doar prin efectul aplicării prevederilor Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu excepția unor situații expres și limitativ prevăzute de lege, contractul de asigurare transferă în mod efectiv și definitiv obligația de reparare a daunelor rezultate în cazul producerii evenimentului asigurat asupra asigurătorului de răspundere civilă, urmând ca persoana păgubită, în faza de executare, să aibă posibilitatea de a opta între a se îndrepta împotriva inculpatului (a cărui răspundere are un temei delictual și care la rândul său invocând contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul va putea transfera obligația de reparare a prejudiciului, în situațiile și limitele admise de lege, asupra acestuia din urmă) sau direct împotriva asigurătorului, caz în care acestuia îi revine obligația de plată a despăgubirilor civile, în limitele legale, obligație ce are un temei convențional, rezultând exclusiv din contractul de asigurare încheiat cu persoana răspunzătoare delictual de producerea pagubei.
D. urmare, Curtea apreciază că obligația de reparare a prejudiciului cade deopotrivă, dar pe temeiuri diferite, atât în sarcina inculpatului, care răspunde pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie conform art.1357 și următ. Cod civil, cât și în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, care răspunde în temeiul contractului de asigurare încheiat cu asiguratul, obligațiile lor fiind divizibile.
Față de considerentele anterior expuse, și luând în considerare faptul că obligarea și a inculpatului alături de asigurător la plata despăgubirilor civile reprezintă o dispoziție de favoare atât pentru recurenta parte civilă R. T., cât și pentru recurentul asigurător, iar reducerea la jumătate a cuantumului despăgubirilor materiale și a cheltuielilor de judecată stabilite de instanța fondului îi avantajează atât pe inculpatul recurent, cât și pe recurentul asigurător, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite toate recursurile declarate în cauză, va casa în parte sentința recurată și rejudecând în fond, va obliga pe inculpatul S. V. I. alături de asiguratorul S.C. G. A. S.A. la plata sumelor de 10.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă R. T., 2.995 lei reprezentând daune materiale către aceiași parte civilă și 2.332,85 lei reprezentând daune materiale (aferente cheltuielilor ocazionate de spitalizarea victimei) către partea civilă S. C. DE URGENȚĂ B. A..
Totodată, va obliga pe inculpat la plata sumei de 1.240 lei cheltuieli judiciare către partea civilă R. T..
Celelalte dispoziții ale sentinței recurate vor fi menținute ca legale și temeinice.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursurile declarate de inculpatul S. V. I., partea civilă R. T. și asiguratorul S.C. G. A. S.A. împotriva sentinței penale nr.162 din 06 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală recurată și în fond rejudecând:
Obligă pe inculpat alături de asigurator la plata sumelor de 10.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă R. T., 2.995 lei reprezentând daune materiale către aceiași parte civilă și 2.332,85 lei reprezentând daune materiale către partea civilă S. C. DE URGENȚĂ B. A..
Obligă pe inculpat la plata sumelor de 1.240 lei cheltuieli judiciare către partea civilă R. T..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 03 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. C. M. C. R. G.
GREFIER,
G. A. I.
red./t.red.jud.C.C.
ex.2
red.jud.R.C.B.-Jud.G.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Îndreptare eroare materială. Art.194 şi urm. C.p.p.. Decizia... → |
|---|
