Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 338/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 338/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-06-2014 în dosarul nr. 338/2014
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.338
Ședința publică din data de 5 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I.-T. C. B.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală este reprezentat de procuror P. C..
Pe rol, se află cauza penală având ca obiect judecarea contestației formulată de inculpatul C. A. împotriva încheierii din data de 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosar nr._ 4*.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-inculpat C. A., personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat M. M., în baza delegației nr._ din data de 5.06.2014 și de apărător desemnat din oficiu, avocat Chirilov M., în baza delegației nr._/3.06.2014 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat C. A., avocat Chirilov M., ca urmare a prezentării apărătorului ales al acestuia, solicită să se constate că i-a încetat delegația și să i se acorde onorariul parțial cuvenit.
În temeiul dispozițiilor art. 91 alin. 4 Cod procedură penală, Curtea constată încetate efectele delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-inculpat C. A., prin prezentarea apărătorului ales al acestuia, urmând a se pronunța prin decizie asupra onorariului parțial cuvenit.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al contestatorului-inculpat C. A. pune concluzii de admitere a contestației, de casare în tot a încheierii atacate, de revocare a măsurii arestării preventive și, după verificarea condițiilor de îndeplinire pentru măsura preventivă prevăzută de art.202 alin.4 lit.d Cpp, a se dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului cu măsura arestului la domiciliu.
Solicită analizarea actelor aflate la dosar și a se cumpăni asupra condițiilor îndeplinite pentru ca această măsură preventivă a arestului să fie menținută și asupra condițiilor necesare pentru înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu.
A se observa că prin luarea acestei măsuri posibilitățile contestatorului de a mai săvârși o astfel de faptă au fost reduse la zero.
Apreciază că în momentul de față nu există indicii temeinice care să ducă la concluzia că inculpatul lăsat în libertate sau înlocuindu-se măsura preventivă cu măsura arestului la domiciliu ar mai putea pune în pericol ordinea publică.
Solicită a se avea în vedere că la dosar s-a depus de către bunicul inculpatului o declarație notarială prin care acesta se obligă să îi pună la dispoziție inculpatului o cameră pentru a locui cu acesta, urmând ca inculpatul să respecte obligațiile care i se vor impune.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată, apreciind că subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.202 și art.223 Cpp.
Consideră că pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești se impune menținerea acestei măsuri față de circumstanțele reale și personale ale inculpatului.
Contestatorul-inculpat C. A., personal, în ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de adăugat.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, constată:
Prin încheierea de ședință din data de 22 mai 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală (dosar nr._ 4*), printre altele, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. A. [fiul lui N. și Antonieta, născut la data de 23.04.1975, în București, sector 5, domiciliat în Mun. București, .. S., nr.2, ., . și fără forme legale în București, ., ., sect. 2, (cu domiciliul actual precizat cu ocazia discutării stării de arest în București, .. 4, sector 3), CNP_, arestat preventiv în baza MAP nr.25/UP/13.02.2013 emis de către Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ ].
A fost menținută starea de arest a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul - analizând actele și lucrările dosarului - a constatată următoarele:
Verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C. A., conform art. 208 alin.4 C.p.p., Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și se mențin temeiurile care au determinat luarea acesteia.
Având în vedere că în cursul judecății a intrat în vigoare un nou cod de procedură penală precum și un nou cod penal, instanța va analiza menținerea măsurii arestării preventive și prin prisma dispozițiilor tranzitorii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.17 alin.2 din Legea nr.255/2013: „Măsurile preventive aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a legii noi continuă și se mențin pe durata pentru care au fost dispuse, în condițiile prevăzute de legea veche. La expirarea acestei durate, măsurile preventive pot fi prelungite ori, după caz, menținute, revocate sau înlocuite cu o altă măsură preventivă, în condițiile legii noi.”
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că, în cauză, sunt incidente în continuare dispozițiile art. 223 alin. 2 C.p.p, conform argumentelor de drept și de fapt de la momentul luării măsurii arestării preventive.
Totodată, potrivit dispozițiilor art. 223 alin.2 cod proc.pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Astfel, Tribunalul a reținut că există în continuare suspiciunea rezonabilă în sensul dispozițiilor art.223 alin.2 cod proc.pen. cu privire la săvârșirea de către inculpatul C. A. a faptelor care fac obiectul dosarului, sens în care instanța are în vedere următoare mijloace de probă: declarațiile învinuiților/inculpaților în cauză, convorbirile și comunicările telefonice purtate între membrii grupărilor infracționale, comunicările electronice și traficul informațional/internet purtat de la conexiunile de internet utilizate în cauză, sesizările și documentațiile furnizate de către compania Ebay/Paypal, documentele și investigațiile obținute prin comisie rogatorie de la autoritățile judiciare din Germania, Ungaria etc, precum și toate celelalte înscrisuri aflate în dosarul de urmărire penală și care formează un vast ansamblu probator, care justifică luarea măsurii arestării preventive față de inculpat
De asemenea, sunt întrunite condițiile prev. de art.223 alin.2 teza finală în sensul că pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În aprecierea menținerii măsurii arestării preventive pentru a înlătura o stare de pericol pentru ordinea publică, Tribunalul a avut în vedere, natura și gravitatea deosebită a infracțiunilor reținute a fi fost săvârșite de inculpat (sunt prevăzute și pedepsite de Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, respectiv de Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic), modalitatea concretă de comitere a acestora de mai multe persoane împreună; în mod organizat, premeditat; în scop pecuniar; prin folosirea de mijloace frauduloase; cu extindere transfrontalieră), gradul concret de pericol social, perioada de timp în care s-a acționat, prejudiciul creat, amploarea rețelei infracționale și aria în care aceasta a acționat în perioada de referință, persoana și atitudinea inculpatului față de valorile ocrotite de legea penală, urmarea produsă, rezonanța puternică pe care o produc în rândul societății infracțiunile de acest gen precum și circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.
Toate aceste aspecte sunt analizate în mod coroborat, pentru a se vedea dacă și în ce măsură se justifică privarea de libertate a unui individ, pe considerentul protejării ordinii publice. Relevanță, din acest punct de vedere, prezintă și jurisprudența Curții F. (în special cu referire la unele cauze împotriva Franței, printre care și M.), în care s-a admis că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita „o tulburare a societății”, de natură să justifice o detenție preventivă.
De asemenea, în ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a concluzionat că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor ale căror săvârșire i se impută. Sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunilor deduse judecății, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă doar ca o primejdie concretă și imediată, constând în posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, ci ea semnifică și o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, generată de rezonanța socială negativă a faptului că inculpatul asupra căruia planează acuzația comiterii unor infracțiuni este cercetat în stare de libertate.
Totodată, Tribunalul a apreciat pericolul concret pentru ordinea publică și din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpatului (vârstă, studii, stare de sănătate, conduită anterioară în societate, antecedente penale etc.), constatând din analiza lucrărilor dosarului faptul că inculpatul C. A. deși în vârstă de 39 de ani, este cunoscut cu antecedente penale - condamnat pentru fapte de același gen în Danemarca, fără a i se cunoaște în mod clar locuința după deportarea în țară, (inculpatul precizând la acest moment că are un domiciliul stabil în România și anume în București, ..4, sector 3) totuși este cercetat pentru fapte de o gravitate ridicată. Or, în condițiile date, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, judecarea acestuia în libertate pentru fapte de o asemenea gravitate (fapte care, în plus, au cunoscut o recrudescență deosebită în ultimii ani) este de natură să provoace o reacție negativă a opiniei publice, să suscite acea „tulburare a societății” de care s-a făcut vorbire mai sus.
Astfel, judecătorul de la tribunal a constatat că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzelor aduse și respectiv cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, în raport cu particularitățile cauzei. De asemenea, măsura în discuție este necesară pentru a înlătura starea de pericol pe care inculpatul îl prezintă la acest moment pentru ordinea publică.
În ceea ce privește susținerile inculpatului - prin apărător ales - în sensul depășirii termenului rezonabil privind măsura preventivă, motivat de faptul că inculpatul s-a mai aflat în stare de arest preventiv și pe teritoriul statului Danemarca, Tribunalul a arătat că în legislație nu există o reglementare expresă, termenul rezonabil prevăzut de art. 5 pct. 3 din CEDO care este direct aplicabil în dreptul intern în virtutea dispozițiilor art. 11 si art.20 din Constituție se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată (dies a quo) si se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță chiar nedefinitivă (dies ad quem).
Astfel, în cauză nu se poate susține depășirea termenului rezonabil având în vedere timpul scurs de la momentul sesizării instanței, momentul verificării temeiniciei si legalității măsurii arestării preventive si termenul de judecată prezent, menținerea stării de arest preventiv a inculpatului fiind necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal privind audierea si eventual reaudierea inculpaților (chiar inculpatul C. A. formulând la prezentul termen de judecată o solicitarea privind reaudierea sa cu privire la un anumit aspect), audierea martorilor, administrarea de probe, efectuarea de expertize (în cauză fiind încuviințată expertiza fizico chimică a două coli A4 găsite în portbagajul mașinii inculpatului C. A., mașină ce a ars în proporție de 100%), cauza fiind una complexă ce implică numeroase activități.
Ca o consecință, Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, având în vedere faptul că luarea măsurii preventive prevăzute de art. 218 Cod proc.pen. nu poate fi compatibilă cu gradul de pericol social al inculpatului și a faptelor acestuia, obligațiile ce s-ar putea fixa în sarcina inculpatului nefiind suficiente pentru garantarea siguranței societății, și pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Apreciind, în lumina celor expuse, că măsura privării de liberate a inculpatului este proporțională cu gravitatea acuzației, prin raportare și la natura interesului public ocrotit, in baza dispozițiilor art. 362 alin. 2 din N.c.p.p. și art. 208 alin. 2 din N.c.p.p., Tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a dispune menținerea stării de arest a inculpatului C. A.
Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, a formulat contestație inculpatul C. A., fără a arăta în scris, motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
Cu ocazia dezbaterilor orale, contestatorul inculpat - prin apărător ales – a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând - în esență – înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
Analizând contestația formulată de inculpat, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și prin prisma art. 208 și 425 ind. 1 din Noul Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
Curtea apreciază că - în mod corect - Tribunalul București a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul C. A., întrucât gravitatea deosebită a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, împrejurările în care au fost săvârșite aceste fapte, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, toate acestea constituie împrejurări care relevă faptul că, lăsat în libertate, ar putea să prezinte un pericol pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul nr.251/D/P/2011, emis în data de 29.04.2013 de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, a fost trimis în judecată, inculpatul C. A., alături de alți 12 inculpați, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate; falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 (fapte descrise la pct. 1 al rechizitoriului); sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu ref. la art. 323 C.p.; falsificarea instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. 1 din Legea nr. 365/2002 și fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 C.p. (fapte descrise la pct. 2 al rechizitoriului), complicitate la fraudă informatică, prevăzută de art. 26 C.p. rap. la art. 49 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. (fapte descrise la pct. 4b al rechizitoriului); efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 27 alin. 3 din Legea nr. 365/2002, cu ref. la art. art. 1 pct. 11 (fapte descrise la pct. 5 al rechizitoriului), fapte cu reținerea dispozițiilor art. 33 lit. a și b C.p.
Reprezentând o excepție de la regula de bază, a desfășurării procesului penal în stare de libertate, legea procesual penală a reglementat riguros și limitativ condițiile pentru luarea măsurilor preventive, cu referire în cauză la măsura arestării preventive, garantând astfel dreptul fundamental al persoanei la libertatea individuală, stabilit de art.23 din Constituție, de natură a răspunde exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În motivarea încheierii atacate, Judecătorul de la Tribunal a arătat că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu s-au schimbat.
Plecând de la natura și gravitatea infracțiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronică, fraudă electronică etc, pe care legiuitorul le-a prevăzut ca fiind dintre infracțiunile pentru care se dispune luarea măsurii arestării preventive independent dacă sunt întrunite sau nu celelalte condiții prevăzute art. 223 alin 2 teza a II-a din Codul de procedură penală, Curtea arată că se impune menținerea măsurii arestării preventive pentru buna desfășurare a procesului penal fiind avute în vedere scopurile prevăzute de art. 202 din Codul de procedură penală.
Curtea nu poate primi susținerile apărării, întrucât până la acest moment procesual, situația de fapt expusă în rechizitoriu și pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, nu s-a schimbat.
Cu privire la fondul cererii cu care instanța a fost investită – de înlocuire a măsurii arestului preventiv, Curtea arată că potrivit art. 242 alin. 2 Cod de procedură penală, legiuitorul a instituit acele două criterii după care instanța de judecată să își formeze o convingere în sensul înlocuirii ori nu cu o măsură preventivă mai ușoară, în fapt acela al oportunității înlocuirii măsurii arestării preventive cu una mai ușoară or, din punct de vedere al oportunității nu se poate discuta decât despre buna desfășurare a procesului penal, de necesitatea administrării altor mijloace de probă și de faptul că o stare de arest – cum este în cauza de față – ar fi, în continuare, oportună și proporțională cu fapta concretă dedusă judecății.
D. urmare, măsura este legală, temeinică și oportună și nicio altă măsură preventivă mai ușoară, respectiv măsura controlului judiciar sau arestul la domiciliu nu ar fi suficientă, în raport cu stadiul dosarului, momentul luării măsurii arestării preventive, poziția inculpaților în raport cu faptele imputate, comportamentul diligent al autorităților și gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților.
Curtea apreciază – în acord cu judecătorul de la tribunal - că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv la prelungirea acestei măsuri cu privire la probele din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul (contestator în speță), împreună cu alții, a comis faptele imputate și cu privire la existența condițiilor necesare pentru menținerea stării de arest preventiv a inculpatului. Astfel, arestarea preventivă se impune și este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de stadiul dosarului și caracteristicile acestuia, prezervarea ordinii publice, asigurarea unui climat de legalitate și securitate și prevenirea săvârșirii de astfel de infracțiuni grave cum sunt cele imputate inculpaților. Nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptelor săvârșite, de circumstanțele faptice de comitere, de perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, de contribuția efectivă pe care a avut-o fiecare inculpat în cadrul grupului organizat, de acțiunea concertată a acestora pentru a se urmări folosul infracțional și scopul acestei activități infracționale, drept urmare Curtea constată că măsura arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă și se impune menținerea acestei măsuri preventive.
Ca și o consecință, față de cele mai sus invederate, Curtea constată că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu nicio altă măsură mai puțin restrictivă de drepturi, arătând că susținerile apărării în ceea ce privește aspectele care țin de fondul cauzei exced procedurii contestației în cadrul menținerii măsurii arestului preventiv.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art.4251 alin. 7 pct.1 lit. b din Noul Cod de procedură penală cu referire la art.208 alin. 1 Cod procedură penală, din același cod, va respinge, ca nefondată contestația formulată de către inculpatul C. A..
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art. 275 alin.2 din Noul Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația formulată de inculpatul C. A. împotriva încheierii din 22.05.2014 a Tribunalului București Secția I Penală (dosar nr._ 4*), ca nefondată.
Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 05.06.2014.
PREȘEDINTE,
I.-T. C. B.
GREFIER,
D. T.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.L.C.-T.B.-S.I.P.
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr.... | Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia... → |
|---|
