Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 524/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 524/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 524/2014

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.524/C

Ședința publică din data de 24 iulie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: C. V. G.

GREFIER: G. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. M. N..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul Y. S. împotriva încheierii din data de 09 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ *.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit contestatorul inculpat Y. S., care a fost reprezentat juridic de apărătorul ales, avocat C. M..

S-a prezentat interpretul autorizat de limbă turcă, M. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat depunerea la dosar (fila 17) a unei cereri din partea contestatorului inculpat, prin care acesta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.364 alin.4 din Codul de procedură penală.

Apărătorul ales al contestatorului inculpat arată că prezenta contestație a rămas fără obiect, întrucât o contestație îndreptată împotriva aceleiași încheieri a fost soluționată la data de 18 iulie 2014.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a contestației din prezenta cauză, întrucât există autoritate de lucru judecat, în condițiile în care, prin Decizia penală nr.486/C din data de 18 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr._ */a8 al Curții de Apel București – Secția I Penală, a fost soluționată o contestație anterioară a inculpatului, îndreptată împotriva aceleiași încheieri a Tribunalului București.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 09 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr._ *, Tribunalul București – Secția I Penală, în cursul judecății în primă instanță, în temeiul art.362 alin.2 rap. la art.208 din Codul de procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului Y. S. (fiul lui T. și N., născut la data de 24 decembrie 1973 în Germania, CNP_) și a menținut starea de arest preventiv a acestuia. De asemenea, a respins, ca nefondată, cererea inculpatului, de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, a formulat contestație, la data de 16 iulie 2014, inculpatul Y. S. (printr-o cerere formulată personal, nemotivată, depusă la administrația locului de detenție – Penitenciarul Rahova și transmisă apoi primei instanțe).

Contestația inculpatului a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 22 iulie 2014.

Anterior acestui moment, prin Decizia penală nr.486/C din data de 18 iulie 2014, pronunțată în Dosarul nr._ */a8, Curtea de Apel București – Secția I Penală a respins, ca nefondată, o altă contestație a inculpatului, îndreptată împotriva aceleiași încheieri a primei instanțe, astfel cum rezultă din fișa ECRIS a dosarului respectiv (fila 4, d.c.).

Raportat la această împrejurare, Curtea constată că, în speță, contestația cu care a fost sesizată este inadmisibilă, întrucât, în prezenta cauză, inculpatul a exercitat un drept procesual deja epuizat, prin parcurgerea anterioară a unei proceduri judiciare similare, finalizată cu pronunțarea unei hotărâri definitive.

D. urmare, Curtea, în temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.a teza a II-a rap. la art.206 din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul Y. S., care, aflându-se în culpă procesuală în legătură cu introducerea acesteia, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.275 alin.2 din același cod.

În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul interpretului autorizat de limbă turcă, care s-a prezentat în fața instanței, la chemarea acesteia, va rămâne în sarcina statului, urmând să fie acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art.4251 alin.7 pct.1 lit.a teza a II-a rap. la art.206 din Codul de procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul Y. S. împotriva încheierii din data de 09 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ *.

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorul inculpat la plata către stat a sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul interpretului de limbă turcă, în echivalentul a 3 ore, rămâne în sarcina statului și se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2014.

PREȘEDINTE,

C. V. G. GREFIER,

G. C.

Red. jud.C.V.G.

Ex.2 / 05 august 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 524/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI