Accesul ilegal la un sistem informatic. Art.360 NCP. Decizia nr. 916/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 916/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-06-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 916/A/2015

Ședința publică din 18 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

JUDECĂTOR: A. D. L.-AGHINIȚĂ

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism –S. Teritorial Cluj prin D. D., procuror

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către condamnata R. D. S. împotriva sentinței penale nr. 107, pronunțată la data de 2 aprilie 2015 în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, având ca obiect contestație în anularea sentinței penale nr. 721/20.11.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului Cluj.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă condamnata R. D. S., în stare de deținere, asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat Ț. O. G., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie la dosar ( f. 9 ).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Condamnata R. D. S. arată că își menține apelul declarat și că este de acord să fie asistată de apărătorul desemnat din oficiu.

Se procedează la ascultarea condamnatei R. D. S., declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei, după citire și semnare ( f. 10 ).

Nefiind cereri de formulat, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.

Apărătorul din oficiu al condamnatei R. D. S., având cuvântul, arată că aceasta a declanșat și procedura prevăzută de dispozițiile art. 466 și următoarele, respectiv redeschiderea procesului penal, care are termen în cursul săptămânii următoare, în apel, la curtea de apel.

De asemenea, solicită admiterea apelului declarat de către inculpată cu privire la sentința penală nr. 107/2015, pronunțată de către Tribunalul Cluj.

Confirmă faptul că motivul invocat de către inculpată, respectiv acela că ar exista un viciu de procedură, în fața Tribunalului Cluj, la data pronunțării sentinței penale, respectiv noiembrie 2014, nu se regăsește în cazurile limitative prevăzute de art. 426, dar solicită admiterea apelului, având în vedere cele menționate de către inculpată în memoriul depus la dosar, precum și cele învederate la acest termen de judecată. Cu onorariu din FMJ.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondat a apelului formulat de către inculpată, pentru următoarele motive:

Apreciază sentința penală 107 din 2 aprilie 2015 a Tribunalului Cluj ca fiind legală, temeinică și corect motivată și arată că instanța de fond a analizat toate cazurile prevăzute de lege în art. 426 Cod procedură penală cu privire la contestația în anulare, constatând că în cauză nu subzistă niciunul dintre aceste cazuri, mai ales cu referire la lit. a a articolului, care intuitiv ar fi fost avută în vedere de către inculpată. Așadar, s-a arătat că hotărârea a rămas definitivă la fond, prin neapelare și, ca atare, nu se circumscrie nici acestui text de lege, care se referă la judecata în apel.

În consecință, apreciind ca legală și temeinică sentința penală apelată, solicită respingerea apelului inculpatei.

Inculpata R. D. S., având cuvântul, apreciază că ar fi dorit să prezinte cu exactitate faptele într-o declarație detaliată.

CURTEA

Prin sentința penală nr.107 din 02.04.2015 a Tribunalului Cluj, în temeiul art. 431 al. 2 Cod Procedură Penală a fost respinsă, în principiu, contestația în anulare a sentinței penale nr. 721/20.11.2014 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 23.12.2014, formulată de contestatoarea R. S. D., fiica lui S. S. și C., născută la data de 02.07.1987 în T., jud. Cluj, în prezent aflată în stare de deținere în Penitenciarul G..

În temeiul art. 275 al. 2 Cod Procedură Penală a fost obligată contestatoarea să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 120 lei.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin sentința penală nr. 721/20.11.2014 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr._, s-a constatat că potrivit criteriului aprecierii globale conform deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză în privința inculpatei R. S. D. este Codul penal actual, în timp ce în privința inculpatului D. M. P. legea penală mai favorabilă este Codul Penal din 1969; a fost condamnată inculpataR. S. D. la pedepsele de: 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic prev. de art. 360 al. 1, 2 și 3 C.pen. cu art. 35 al. 1 C.pen., art. 41 al.1 C.pen. și art. 5 C.pen. și 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 250 al. 1 C.pen. cu art.35 al. 1 C.pen., art. 41 al. 1 C.pen. și art. 5 C.pen;

În temeiul art. 38 al. 2 C.pen. s-a constatat că aceste infracțiuni sunt concurente și în baza art. 39 al.1 lit. b C.pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, sporită cu 8 luni, în total pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare;

În temeiul art. 96 al.4 C.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/19.02.2013 a Judecătoriei Cluj-N., definitivă la 05.03.2013;

În temeiul art. 43 al. 2 C.pen. s-a adăugat pedeapsa stabilită pentru concursul de infracțiuni la restul de pedeapsă neexecutat de 3 ani și 6 luni închisoare, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de: 6 (șase) ani și 2 (două) luni închisoare cu executare în regim de detenție;

În baza art. 67 al. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d C.pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe;

În baza art. 65 alin. 1 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a, b și d C.pen. s-a interzis inculpatei ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul D. M. P., la pedepsele de: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 al. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003, cu art. 41 al. 2 din Codul penal din 1969, art. 37 lit. b din Codul penal din 1969 și art. 5 C.pen. și 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art. 27 al. 1 din Legea nr. 365/2002 cu art.41 al. 2 din Codul penal din 1969, art. 37 lit. b din Codul penal din 1969 cu art. 5 C.pen;

- în baza art. 33 lit. b din Codul penal din 1969 s-a constatat că aceste infracțiuni sunt concurente și în baza art. 34 lit. b C.pen. a dispus contopirea pedepselor aplicate pentru acestea, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 6 luni, în total pedeapsa de: 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare cu executare în regim de detenție;

- în baza art. 71 din Codul penal din 1969 s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II din Codul penal din 1969, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei;

- s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. C., sens în care au fost obligați inculpații în solidar să plătească acestuia despăgubiri civile în sumă de 4700 lei;

- s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 600 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, av. L. C. G. și M. Proorocu A., care a fost avansată din Fondul Ministerului Justiției;

- în baza art. 274 alin. 1 C.p.pen. au fost obligați inculpații la plata sumei de 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că inculpații R. S. D. și D. M.-P., în seara de 20.11.2013, au luat, din locuința persoanei vătămate M. C., situată în Cluj-N., ., . emis de BCR pe numele acestuia, după care, la datele de 20.11.2013, în intervalul orar 18:27-18:28 și 21.11.2013, în intervalul orar 00:22-00:25, cunoscând codul PIN necesar utilizării cardului, cod pe care persoana vătămată îl avea notat pe un înscris pe care îl ținea în portofel, au efectuat, pe rând, fără consimțământul titularului cardului, două, respectiv trei operațiuni de retragere de numerar, în valoare totală de 4 700 lei, de la ATM-ul BCR situat în Cluj-N., ., jud. Cluj, accesând, astfel, fără drept, sistemul informatic al bănci.

Potrivit art. 426 din Noul Cod de Procedură Penală, împotriva hotararilor penale definitive se poate face contestatie in anulare in urmatoarele cazuri:

a) cand judecata in apel a avut loc fara citarea legala a unei parti sau cand, desi legal citata, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate;

b) cand inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal;

c) cand hotararea a fost pronuntata de alt complet decat cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) cand instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) cand judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, cand aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) cand judecata a avut loc in lipsa avocatului, cand asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) cand sedinta de judecata nu a fost publica, in afara de cazurile cand legea prevede altfel;

h) cand instanta nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;

i) cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta.

După cum lesne se poate observa, în speța de față nu intră în discuție cazurile prevăzute de literele b)-i) ale textului de lege mai sus indicat. De altfel nici contestatoarea nu a indicat ca temei al cererii sale vreuna din aceste situații.

Singurul caz de contestație în anulare care s-ar putea discuta în speță este cel prevăzut de art. 426 lit. a Cod de Procedură Penală, însă și acesta se referă la instanța de apel, ori în cauză, sentința a cărei anulare se solicită a rămas definitivă în fața primei instanțe, prin neexercitarea căii de atac a apelului.

În conformitate cu aliniatele 1 și 2 ale art. 431 din Noul Cod de Procedură Penală, instanta examineaza admisibilitatea in principiu, in camera de consiliu, fara citarea partilor, și, constatand ca cererea de contestatie in anulare este facuta in termenul prevazut de lege, ca motivul pe care se sprijina contestatia este dintre cele prevazute la art. 426 si ca in sprijinul contestatiei se depun ori se invoca dovezi care sunt la dosar, instanța admite in principiu contestatia si dispune citarea partilor interesate.

per a contrario, când în cauză nu este prezent nici unul din cazurile prev. de art. 426 Cod de Procedură Penală, contestația în anulare se respinge, în principiu.

Față de toate cele mai sus reținute, în temeiul art. 431 al. 2 Cod Procedură Penală, tribunalul a respins, în principiu, contestația în anulare a sentinței penale nr. 721/20.11.2014 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 23.12.2014, formulată de contestatoarea R. S. D., în prezent aflată în stare de deținere în Penitenciarul G..

În temeiul art. 275 al. 2 Cod Procedură Penală a fost obligată contestatoarea să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 120 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea susținând că nu a avut cunoștință de existența procesului prin care a fost condamnată.

Apelul declarat în cauză este nefondat.

Prima instanță a reținut în mod corect că potrivit art. 426 din Noul Cod de Procedură Penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata in apel a avut loc fără citarea legala a unei parti sau cand, desi legal citata, a fost in imposibilitate de a se prezenta si de a instiinta instanta despre aceasta imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, desi existau probe cu privire la o cauza de incetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) cand instanta nu a fost compusa potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) cand judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, cand aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) cand judecata a avut loc in lipsa avocatului, cand asistenta juridica a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) cand sedinta de judecata nu a fost publica, in afara de cazurile cand legea prevede altfel;

h) cand instanta nu a procedat la audierea inculpatului prezent, daca audierea era legal posibila;

i) cand impotriva unei persoane s-au pronuntat doua hotarari definitive pentru aceeasi fapta.

După cum lesne se poate observa, în speța de față nu intră în discuție cazurile prevăzute de literele b)-i) ale textului de lege mai sus indicat. De altfel nici contestatoarea nu a indicat ca temei al cererii sale vreuna din aceste situații.

Singurul caz de contestație în anulare care s-ar putea discuta în speță este cel prevăzut de art. 426 lit. a Cod de Procedură Penală, însă și acesta se referă la instanța de apel, ori în cauză, sentința a cărei anulare se solicită a rămas definitivă în fața primei instanțe, prin neexercitarea căii de atac a apelului.

Din aceste considerente, în baza art. 421 alin. 1 lit. b C.pr.penală Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de către condamnata R. D. S. împotriva sentinței penale nr. 107/2.04.2015 a Tribunalului Cluj.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. Ț. O. G. care se avansează din FMJ.

Va obliga pe apelantă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELELEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de către condamnata R. D. S. (fiica lui S. S. și C., născută la data de 02.07.1987 în T., jud. Cluj, în prezent aflată în stare de deținere în Penitenciarul G.), împotriva sentinței penale nr. 107/2.04.2015 a Tribunalului Cluj.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. Ț. O. G. care se avansează din FMJ.

Obligă pe apelantă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

S. S. A. D. L.-AGHINIȚĂ L. A. S.

red.A.D.L.A./A.C.

3 ex. – 08.11.2015

jud.fond.C. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Accesul ilegal la un sistem informatic. Art.360 NCP. Decizia nr. 916/2015. Curtea de Apel CLUJ