Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1213/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1213/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 15-10-2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 1213/A/2015

Ședința publică de la 15 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – V. G.

JUDECĂTOR – M. R.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin procuror – V. T.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr.317 din 5.03.2015 a Judecătoriei Cluj-N., inculpatul D. I. fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. dat în dosarul de urmărire penală nr. 2857/P/2014, pentru comiterea infracțiunii de conducere unui vehicul fără permis de conducere faptă prev. de art. 335 al. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul D. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.

Reprezentanta Ministerului Public susține apelul formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr.317 din 5.03.2015 a Judecătoriei Cluj-N., solicită admiterea acestuia, desființarea hotărârii apelate și pronunțarea unei soluții prin care, constatând că fapta inculpatului prezintă elemente de gravitate specifice aplicării unei sancțiuni prevăzută de Noul Cod penal, potrivit art.83 CP să se stabilească o sancțiune, a cărei aplicare să fie ulterior amânată. Raportat la circumstanțele cauzei, apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.83 CP, cu precădere circumstanțele ce urmează a fi analizate din perspectiva art.83 al. 1 lit. c CP.

În speță, prima instanță a făcut aplicarea art.80 CP, în baza unei argumentații pe care o apreciază ca nerelevantă din perspectiva textului de lege și care nu are susținere în cauză. Motivarea aplicării acestor dispoziții legale vizează circumstanțe extrajudiciare care nu ar trebui să constituie împrejurări determinante pentru adoptarea unei semenea soluții, ci trebuie să se facă o raportare la lipsa de pericol concret specific infracțiunii care să permită aplicarea acestei modalități de avertizare a inculpatului cu privire la consecințele viitoare ale unei fapte similare. La stabilirea modalității de individualizare a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere doar condițiile legate de producerea incidentului rutier, aspecte care nu fac parte din descrierea stării de fapt din rechizitoriu pentru că nu există nici un element obiectiv din care să se poată deduce dacă inculpatul a avut vreo culpă sau a existat vreun element de legătură între cunoașterea dispozițiilor legale și situația premisă în cauză.

În fapt, s-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul pe străzile din mun. Cluj-N., într-o zonă notoriu aglomerată, punând astfel în pericol valoarea ocrotită de textul de lege, într-o modalitate tipică, în condițiile în care nu există alte elemente care să conducă la concluzia că astfel de fapte nu ar trebui sancționate din perspectiva pericolului social concret.

Inculpatul D. I., având cuvântul, recunoaște comiterea faptei și lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

CURTEA

Prin sentința penală nr.317 /0503.2015 a Judecătoriei Cluj-N., în baza art. 80 Cp s-a renunțat la aplicarea față de inculpatul D. I., CNP_, fiul lui I. și I., născut la data de 21.11.1976 în mun. Cluj-N., jud. Cluj, cu domiciliul în mun. Cluj-N., .. 28, ., ., posesor al CI . nr._, eliberat de SPCLEP Cluj-N. la data de 23.11.2010, cetățean român, în vârstă de 37 de ani, necăsătorit, stagiul militar neefectuat, studii medii, fără ocupație sau loc de muncă, fără antecedente penale, a unei pedepse sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere prev de art 335 al 1 Cp cu aplic art 375 Cpp.

În baza art. 81 Cp s-a aplicat inculpatului D. I. sancțiunea avertismentului.

A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, la data de 10.03.2014, in jurul orei 18,31, inculpatul D. I. a condus fără a poseda permis de conducere mopedul marca „Gilera” cu nr. de înregistrare FL 58, în Piața 14 Iulie înspre . Cluj-N..

În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapta prev. de art. 335 al 1 Cp.

În speță sunt întrunite condițiile renunțării la aplicarea pedepsei prev. de art. 80 alin. 1 lit. a, b și alin. 2 lit. a-d Cp.

Astfel, infracțiunea săvârșită de inculpatul D. I. prezintă o gravitate redusă, având în vedere că acesta a condus un vehicul cu volum, masă și dimensiuni reduse (moped), pentru care obligativitatea deținerii unui permis de conducere a fost introdusă recent. Starea de pericol pentru siguranța traficului rutier cauzată prin conducerea fără permis pe drumurile publice a unui astfel de vehicul este, în particular și mai redusă întrucât distanța parcursă cu mopedul de către inculpat a fost foarte scurtă, rezumându-se la 2 străzi situate în cartierul G. din Cluj-N.. Incidentul rutier constând în acroșarea părții drepte a autospecialei MAI cu nr. de înmatriculare MAI_ soldată cu ruperea oglinzii și îndoirea portierei și a pragului acesteia nu a fost cauzat de către inculpat. Culpa pentru producerea accidentului nu a revenit inculpatului ci lucrătorului de poliție R. V. I. aflat la volanul autospecialei MAI, care nu s-a asigurat suficient la schimbarea direcției de mers, așa cum rezultă din declarațiile inculpatului - f.17 dup și ale martorului R. V. I. – f. 9 dup care se coroborează cu constatările din procesul verbal depus la f. 6 dup, ignorate total în rechizitoriu. Mai exact: autospeciala MAI, care nu a acordat prioritate, a acroșat mopedul condus de inculpat, care circula pe drumul cu prioritate, iar nu invers cum s-a reținut de către procuror.

Pe de altă parte, inculpatul este lipsit de antecedente penale (f. 20 dup) și a recunoscut săvârșirea faptei atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza art. 80 Cp a renunțat la aplicarea față de inculpatul D. I. a unei pedepse sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere prev de art 335 al 1 Cp cu aplic art 375 Cpp.

În baza art. 81 Cp s-a aplicat inculpatului D. I. sancțiunea avertismentului.

In baza art. 274 Cpp a fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea apelului său, P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a învederat faptul că, în mod greșit, s-a făcut aplicarea art.80 C.p. în cauză fiind incidente dispozițiile art.83 C.p., față de împrejurarea că infracțiunea comisă de către inculpat prezintă un pericol concret, motivarea instanței de fond referitoare la condițiile în care s-a produs incidentul rutier neavând relevanță față de obiectul cauzei, fiind dovedită dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului care a condus pe drumurile publice mopedul marca „Gilera” cu nr. de înregistrare FL 58 fără a avea permis de conducere.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

În baza unui probatoriu loial și legal administrat, coroborat cu declarația de recunoaștere a comiterii faptei dată în condițiile art.375 C.p.p. de către inculpat, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă.

Este, astfel, pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care la data de 10.03.2014, in jurul orei 18,31, inculpatul D. I. a condus fără a poseda permis de conducere mopedul marca „Gilera” cu nr. de înregistrare FL 58, în Piața 14 Iulie înspre . Cluj-N..

Chiar dacă nu împărtășim motivarea instanței de fond referitoare la culpa în producerea incidentului rutier, aceasta neavând relevanță în speță raportat la obiectul cauzei, apreciem că soluția dispusă este una legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele art.80 C.p.

Astfel, văzând împrejurările concrete de comitere a faptei (inculpatul a condus un vehicul cu volum, masă și dimensiuni reduse, pentru care obligativitatea deținerii unui permis de conducere a fost introdusă recent), precum și persoana inculpatului care a avut o conduită sinceră de recunoaștere și regret inclusiv în fața instanței de apel, se află la prima confruntare cu legea penală, iar la data comiterii faptei urma cursurile unei școli de conducători auto, apreciem că infracțiunea comisă prezintă o gravitate redusă, iar aplicarea unei pedepse inculpatului ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Așa fiind, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p., se va respinge ca nefondat apelul declarat.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr.317 /0503.2015 a Judecătoriei Cluj-N..

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,GREFIER,

V. G. M. R. A. B. H.

Red.MR/SMD

3 ex./20.10.2015

Jud.fond.L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1213/2015. Curtea de Apel CLUJ