Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 556/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 20-04-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.556/A/2015
Ședința publică din data de 20 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. C. - judecător
JUDECĂTOR: S. S.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de partea civilă C. V. împotriva sentinței penale nr.1 din 16 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, pronunțată în dosar nr._, privind pe inculpata B. A. D. trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prev. de art.217 al.1 C.pen., cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus prin serviciul registratură, la data de 11 martie 2015, o cerere de către partea civilă apelantă C. V., prin care arată că renunță la calea de atac a apelului.
Față de această împrejurare, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de manifestarea de voință a părții civile.
CURTEA
Prin sentința penală nr.1 din 16 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, pronunțată în dosar nr._, s-a dispus:
În baza art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 63 alin. 3 teza a II-a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. f teza I Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnarea inculpatei B. A. D., fiica lui L. și A., născută la data de 17.02.1984 în Tg.Lăpuș, CNP_, cetățenia română, studii medii, casnică, divorțată, fără antecedente penale, domiciliată în Tg.Lăpuș, ., ., fără forme legale în Tg.Lăpuș, ..TL22, .,
la pedeapsa amenzii în cuantum de 300 lei - pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere săvârșită în dauna părții vătămate S. F. A..
În baza art. 217 alin. 1 Cod penal din 1969, cu referire la art. 63 alin. 3 teza a II-a Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal din 1969 raportat la art. 76 alin. 1 lit. f teza I Cod penal din 1969 și cu aplicarea art. 5 Cod penal, condamnarea inculpatei B. A. D. (cu datele de stare civilă de mai sus),la pedeapsa amenzii în cuantum de 400 lei, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere săvârșită în dauna părții vătămate C. V..
În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 400 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 631 Cod penal din 1969 privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în caz de sustragere cu rea credință de la executarea acesteia.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1381 Cod Civil, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. F. A., cu domiciliul în Târgu Lăpuș, ..TL 22, ., . și pe cale de consecință a fost obligată inculpata B. A. D. la plata către partea civilă a sumei de 1.575,42 lei cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1381 Cod Civil, s-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. V., cu domiciliul în Tg. Lăpuș, ..78 A, ., județul Maramureș, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligată inculpata B. A. D. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.000 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din dosar nr. 218/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Lăpuș, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei B. A. D. (cu datele de identificare din dispozitiv), pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal-1969 (2 fapte) cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal-1969.
În esență, prin actul de sesizare s-a reținut că la data de 5.04.2013 în timp ce se afla pe . orașul Târgu Lăpuș, pe timp de noapte și singură, a distrus prin tăiere cu ajutorul unui cuțit un număr de patru anvelope ale autoturismului marca VW Vento număr de înmatriculare_ aparținând părții vătămate S. F. A., după care, prin zgâriere cu același cuțit, a deteriorat caroseria aceluiași autoturism și a distrus ștergătoarele de la parbriz, cauzând astfel părții vătămate S. F. A. un prejudiciu în valoare de 5.000 lei.
În aceleași împrejurări, însă fără a lua o hotărâre în acest sens anterior, inculpata B. A. D. s-a deplasat în spatele imobilului aparținând ANL, unde locuiește partea vătămată C. V., și ajungând în dreptul autoturismului marca BMW 320 cu număr de înmatriculare_ aparținând părții vătămate C. V., a distrus prin tăiere cu ajutorul unui cuțit pe care îl avea asupra sa un număr de trei anvelope ale autoturismului mai sus arătat, după care prin zgâriere cu același cuțit a deteriorat caroseria aceluiași autoturism, cauzând astfel părții vătămate C. V. un prejudiciu de 5.000 lei.
Inculpata nu a recunoscut faptele pentru care este cercetată, nici în faza de urmărire penală și nici în fața instanței, susținând că nu este autorul infracțiunilor descrise mai sus.
Partea vătămată S. F. A. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei despăgubiri, iar partea vătămată C. V. s-a constituit parte civilă cu suma de 5.000 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea componentelor distruse ale autoturismelor aparținând părților vătămate.
Trecând la soluționarea cauzei în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, instanța a reținut în fapt următoarele:
În noaptea de 4 spre 5 aprilie 2013, inculpata B. A. D., părăsind temporar apartamentul unde locuiește fără forme legale, situat pe . orașul Târgu Lăpuș, în aproprierea imobilului locuit de partea vătămată S. F. A., s-a îndreptat spre autoturismul marca VW Vento număr de înmatriculare_ aparținând părții vătămate, care era parcat în spatele imobilului, și a distrus prin tăiere cu ajutorul unui cuțit pe care îl avea asupra sa, cele patru anvelope ale autoturismului, după care prin zgâriere cu același cuțit a deteriorat caroseria vehiculului și a distrus ștergătoarele de la parbriz.
După consumarea primei fapte, în aceleași împrejurări dar în baza unei alte rezoluții infracționale, inculpata B. A. D. și-a continuat deplasarea pe aceeași stradă din Târgu Lăpuș, și ajungând în spatele blocului de locuințe ANL, unde își are domiciliul partea vătămată C. V., a distrus prin tăiere cu ajutorul aceluiași obiect contondent un număr de trei anvelope ale autoturismului marca BMW 320 cu număr de înmatriculare_, proprietatea acesteia din urmă, după care prin zgâriere a deteriorat caroseria vehiculului.
În cursul urmăririi penale, ambele părți vătămate s-a constituit părți civile cu suma de 5.000 lei, fiecare, reprezentând despăgubiri materiale. (filele 29-31 dosar u.p.)
În faza de judecată, partea civilă C. V. și-a suplimentat pretențiile, solicitând suma de 13.946,89 lei, reprezentând valoarea totală a reparațiilor necesare a fi efectuate asupra autoturismului BMW 320 cu nr._, conform unui decont estimativ întocmit la data de 13.12.2013 de către unitatea autorizată .. Baia M. (filele 18 -22 dosar instanță), iar partea civilă S. F. A. a înțeles să-și dovedească pretențiile civile cu factura fiscală emisă de S.C. GERMAG – .. Dămăcușeni, totalul reparațiilor asupra autoturismului VW Vento cu nr._ fiind evaluate la suma de 1.575,42 lei. (fila 78 dosar instanță)
Deși inculpata nu a recunoscut faptele comise, acestea sunt dovedite prin probele administrate, atât în cursul urmăririi penale, respectiv plângerea penală a părții vătămate (f.12 d.u.p.), procesele verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice aferente (f.13-19, 21-28 d.u.p.), declarațiile părților vătămate (f.29-32 d.u.p.), declarațiile martorilor T. V. M., C. I. M., S. L. (f.39-41 d. u.p.), raport de constatare tehnico - științifică nr. 81.944/2013 (f. 47-50 d. u.p.) și declarațiile inculpatei (f.34-38 d.u.p.), dar și cu ocazia cercetării judecătorești. (declarație inculpată – fila 9, declarații martori – filele 23 – 25, 36-38, 48, 106, 117 dosar instanță)
Astfel, din declarațiile martorei T. V. - M. (fila 32 dos. u.p.), a rezultat faptul că în data de 5 aprilie 2013 în jurul orelor 8 00, la domiciliul martorei s-a prezentat inculpata B. A. D. pentru a servi împreună cafeaua, cele două aflându-se într-o relație de amiciție la acea vreme.
Cu această ocazie inculpata a relatat martorei în amănunt etapele și împrejurările în care săvârșise cele două infracțiuni, cu câteva ore înainte de întâlnire, respectiv în jurul orelor 300 dimineața, și anume: faptul că după ce a ieșit din apartamentul în care locuia, inculpata s-a deplasat în curtea blocului unde a zgâriat un autoturism, aparținând unei persoane pe nume ,,L.’’ (fiind vorba despre S. L., soția părții civile S. F. A.), folosindu-se de un cuțit, peste care a pus un prosop în scopul atenuării zgomotului; faptul că aceluiași vehicul i-a rupt ștergătoarele de la parbriz și i-a tăiat anvelopele; faptul că la scurt timp după aceea, s-a deplasat în fața blocului ANL din Târgu Lăpuș, unde a identificat un alt autoturism, proprietatea părții civile C. V.; ca și în primul caz, inculpat a zgâriat și acest autoturism, utilizând același obiect contondent și prosopul pentru evitarea sesizării zgomotului produs de către alte persoane; într-o primă fază, după îndoirea cuțitului și declanșarea sistemului de alarmă al celui de-al doilea autoturism, inculpata și-a întrerupt activitatea infracțională, după care a revenit și a tăiat anvelopele vehiculului părții civile C. V..
Martora T. V. - M. precizează că inculpata și-a justificat comportamentul din motive de răzbunare întemeiate pe faptul că proprietara primului autoturism ar fi făcut anterior o reclamație împotriva sa la poliție, iar în ceea ce privește persoana vătămată C. V., aceasta se afla într-o stare conflictuală mai veche cu inculpata.
De asemenea, inculpata B. A. D. a relatat martorei faptul că a ars încălțămintea purtată la momentul săvârșirii faptelor (șlapii) precum și prosopul folosit și că îi va solicita sprijinul concubinului ei, R. N. (care la momentul avarierii celor două autoturisme se afla în casă, dormind), să obțină o adeverință medicală din care să rezulte că are afecțiuni de sănătate pentru a nu fi supusă testului poligraf.
Acuratețea modului în care a martora a descris fiecare fază a ,,iter criminis’’ parcurs de inculpată în noaptea de 04 spre 05 aprilie 2013, detaliile referitoare la modalitatea în care a avariat fiecare din cele două autoturisme, măsurile de precauție luate în vederea evitării descoperirii sale, prefigurarea unei posibile angajări a răspunderii penale pentru faptele săvârșite și modul în care inculpata a plănuit o eventuală sustragere de la rigorile legii, a format convingerea instanței cu privire la veridicitatea împrejurărilor în care martora a luat la cunoștință despre aspectele relatate.
Aceste informații sunt de natură a contura nu numai latura obiectivă a infracțiunilor cercetate, dar și circumstanțe cu un vădit caracter subiectiv ce țin de faza internă, a rezoluției infracționale, referitoare la cântărirea motivelor care vin în sprijinul sau împotriva ideii de a comite fapta prevăzută de legea penală, aspecte care nu puteau fi cunoscute decât prin dezvăluirea lor de către persoana în cauză.
Din coroborarea declarațiilor părților civile cu cele ale martorilor S. L. (fila 41 dos. u.p., fila 23 dos. instanță), C. I. - M. (fila 40 dos. u.p., fila 48 dos. instanță), B. A. (mama inculpatei, fila 37 dos. instanță), M. M. (mama martorului C. I. - M., fila 38 dos. instanță), B. F. (filele 106, 117 dos. instanță), rezultă o stare conflictuală între inculpata B. A. D. și părțile civile, îndeosebi cu partea civilă C. V., pe fondul unor altercații anterioare referitoare la presupuse relații extraconjugale ale părții civile care în cele din urmă ar fi dus la divorțul acesteia de martorul C. I. M..
Conform adresei nr._/11.06.2014 a Poliției Orașului Tg. Lăpuș, rezultă că inculpata a făcut obiectul unor verificări, ca urmare a sesizării nr._/05.06.2013 formulate de către partea civilă S. F. - A., prin care persoanei în cauză i s-a atras atenția asupra conduitei față de membrii familiei denunțătorului, în temeiul dispozițiilor art. 3 pct. 25 și 26 din Legea nr.61/1991, republicată, referitoare la ,,tulburarea, fără drept, a liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote …’’ și ,, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00 - 8,00 și 13,00 - 14,00 de către orice persoană …, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ….’’ (fila 66 dosar instanță)
De asemenea, potrivit ordonanței nr.127/P/2014 din data de 04 aprilie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Lăpuș s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la suspecții C. V. și N. M. M., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. și ped. de art.193 alin.2 Cod penal, și clasarea cauzei față de suspecta C. V., pentru infracțiunea de amenințare, prev. și ped. de art.206 alin.1 Cod penal, săvârșite în dauna persoanei vătămate B. A. D.. (fila 61 dos. instanță)
Mobilul infracțional (factor psihic care determină o anumită conduită a făptuitorului și îi direcționează activitatea) nu are relevanță pentru existența faptelor cercetate în prezenta cauză, dar stabilirea lui este importantă pentru o mai bună înțelegere a conduitei antisociale, în ansamblul ei, atât din punct de vedere subiectiv cât și obiectiv.
Astfel, probatoriul administrat a confirmat existența unor stări conflictuale mai vechi între părți, a căror gravitate (nefiind vorba doar de certuri izolate ci de conflicte care au persistat în timp și în care au fost implicate și alte persoane, conducând la dezbinări familiale și în unele situații intervenția organelor judiciare) constituie o premisă subiectivă suficientă pentru a determina inculpata să acționeze în modalitate descrisă mai sus, pe fondul unor resentimente față de părțile civile sau membrii familiilor acestora.
Deși în cursul urmăririi penale, martorul C. M. I. a declarat faptul că anterior săvârșirii celor două infracțiuni, cu circa 2 luni de zile, a fost contactat telefonic de inculpată care a adus amenințări la adresa soției, partea civilă C. V., dar și cu privire la avarierea autoturismului BMW cu nr._, în fața instanței de judecată nu și-a mai menținut depoziția, precizând că declarația formulată în fața organelor de urmărire penală a fost dată în speranța împăcării cu fosta sa soție, la cererea acesteia. (fila 48 dosar instanță)
Declarațiile martorilor sunt supuse principiului liberei aprecieri a probelor, fiind divizibile, astfel încât pot fi acceptate în tot sau în parte de organele judiciare.
Acestea, însă, nu sunt retractabile, ca în cazul depozițiilor suspectului sau inculpatului. Împrejurarea că, în fața primei instanțe de judecată, martorul a revenit asupra declarațiilor date în faza de urmărire penală nu influențează situația de fapt stabilită în condiții de regularitate procedurală anterior sesizării instanței.
Mai mult, există un alt mijloc de probă care susține varianta inițială a martorului, respectiv declarația martorei B. F. care afirmă că în urma asistării la discuțiile dintre fiica sa, partea civilă C. V., și fostul său ginere, martorul C. M. I., a rezultat că acesta din urmă a primit într-adevăr niște apeluri telefonice de amenințare din partea inculpatei referitoare la intenția acesteia de a aduce stricăciuni autoturismului în cauză.
De asemenea, martora a mai precizat faptul că respectivele declarații formulate de fostul său ginere în fața organelor de urmărire nu au fost date la îndemnul fiicei sale. (fila 106 dosar instanță)
Declarațiile părților civile și ale martorilor se coroborează și cu raportul de constatare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, la întrebările relevante ale cauzei („În noaptea de 4/5 aprilie 2013, tu ai zgâriat mașina lui S. A. F. și i-ai tăiat cauciucurile?" Răspuns: NU; „În noaptea de 4/5 aprilie 2013, tu ai zgâriat mașina lui C. V. și i-ai tăiat cauciucurile?" Răspuns: NU), răspunsurile inculpatei generând modificări psihofiziologice specifice comportamentului simulat. (filele 47 - 50 dos. u.p.)
Referitor la posibilitatea folosirii în cadrul procesului penal a rapoartelor de constare tehnico-științifică privind detecția comportamentului simulat, instanța a apreciat că, deși neprevăzute de codul de procedură penală, concluziile acestora nu pot fi ignorate, în măsura în care se coroborează cu materialul probator administrat, constituind un indiciu în ceea ce privește sinceritatea sau nesinceritatea inculpatului.
Instanța a reținut că teoria și practica judiciară plasează această procedură în categoria proceselor tehnico-științifice, pe care criminalistica le pune la dispoziția organelor de urmărire penală. Deși din punct de vedere al forței probante concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică în acest domeniu nu pot fi unanim acceptate ca mijloace de probă, ele furnizează date relevante asupra atitudinii psihice a inculpatului cu privire la fapta imputată, având forța credibilității rezonabile. Pe de altă parte, din punct de vedere al statutului legal, tehnicile de detecție a stresului emoțional nu sunt în mod expres interzise de lege, iar această metodologie de investigație este reglementată într-un cadru juridic.
Or, în cauza de față, testarea comportamentului simulat al inculpatei B. A. D. s-a făcut în baza unei rezoluții motivate a organului de cercetare penală, fiind luat consimțământul în scris al acesteia, iar întocmirea raportului de constatare tehnico-științifică și interpretarea diagramelor poligraf au fost realizate de către un specialist licențiat în psihologie.
Convingerea instanței în ceea ce privește vinovăția inculpatei nu s-a bazat în exclusivitate pe concluziile testării, rezultatele acesteia fiind analizate în contextul probelor administrate, care ar conduce la aceeași soluție, chiar și în ipoteza înlăturării raportului de constatare.
De asemenea, s-a înlăturat declarația martorului R. N. care a relatat că inculpata B. A. D. s-a aflat la reședința sa, în noaptea de 04/05.04.2013 de la orele 1800 și până a doua zi dimineața. (fila 36 din dosar)
Atitudinea nesinceră a martorului poate fi explicată prin existența relației de concubinaj de circa 10 ani de zile pe care o are cu inculpata, încercând să se inducă în eroare organele judiciare, cu intenția de a înlătura tragerea la răspundere penală a inculpatei.
Totodată, nu există niciun alt mijloc de probă care să sprijine varianta martorului, decât cu excepția, bineînțeles, a susținerilor inculpatei.
S-a mai precizat că, deși nu este o regulă, de cele mai multe ori primele declarații sunt cele ce exprimă adevărul. Aceasta, în contextul în care șocul de a se observa în postura de persoana cercetată penal, inhibă capacitatea creativă a subiectului, capacitate de care are nevoie pentru a-și construi o apărare care să duca la înlăturarea răspunderii sale. Aceasta, evident, dacă persoana dorește să adopte o asemene atitudine vis a vis de fapta sa.
Or, instanța a observat că apărarea întemeiată pe acest alibi a fost invocată de abia în cursul cercetării judecătorești, deoarece în faza de urmărire penală inculpata s-a rezumat doar la negarea faptelor imputate și nu a propus alte probe în apărare, deși i s-a adus la cunoștință în mod expres acest drept, așa cum rezultă atât din audierile în fața organelor de cercetare ale poliției judiciare cât și în fața procurorului de caz. (filele 33 - 38 dos. u.p.)
Instanța a reținut ca neîntemeiată critica referitoare la imposibilitatea stabilirii vinovăției inculpatei doar în baza unor probe indirecte.
Potrivit art.103 alin.1 Cod de procedură penală, probele nu au valoare dinainte stabilită iar aprecierea fiecărei probe se face de organele judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție (art. 99 alin.2 Cod de procedură penală), revenind organelor judiciare (în principal procurorului și în subsidiar, instanței care administrează, din oficiu, probe la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părților atunci când consideră necesar pentru formarea convingerii sale) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia. (art. 5, art. 99 alin.1, art.100 alin.1 și 2 Cod de procedură penală)
Este deopotrivă adevărat că, potrivit art.99 Cod de procedură penală, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția și are dreptul să propună organelor judiciare administrarea de probe precum și de a nu contribui la propria acuzare.
În înțelesul legii „a nu fi obligat să își dovedească nevinovăția’’ și ,,dreptul de a nu contribui la propria acuzare", sunt prerogative care nu se rezumă la negarea vinovăției, la negarea conținutului informativ al unei probe ori la negarea evaluării corecte a probelor de către instanță.
De asemenea, în înțelesul legii, „dreptul de a propune administrarea de probe" este un drept care nu se limitează la prezentarea unor ipoteze faptice lipsite de un suport probator temeinic ori rezonabilitate, ipoteze aflate în evidentă contradicție cu probele administrate în acuzare.
În măsura în care inculpatul nu reușește să probeze lipsa de temeinicie a probelor în acuzare, prezumția de nevinovăție a acuzatului este răsturnată, această prezumție având caracter relativ, iar nu absolut.
Probele aflate la dosar, în legătură cu cele două fapte de distrugere sunt probe indirecte, așa cum sunt clasificate în doctrina procesual penală.
Spre deosebire de doctrină, Codul de procedură penală statuează la art.97 alin.1 că orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei constituie probă, fără a realiza o ierarhizare după criterii de orice natură.
Astfel, nu se poate admite existența de principiu a vreunui raport de superioritate, din punct de vedere calitativ, a probelor directe în detrimentul celor indirecte.
Critica apărării are la baza posibilitatea teoretică de a dispune condamnarea unei persoane pe baza unei singure probe directe, soluție care nu ar putea fi întemeiată pe o singură proba indirectă.
Simpla necesitate a administrării mai multor probe indirecte pentru dovedirea unui fapt, nu le diminuează valoarea probantă (de fapt, majoritatea probelor criminalistice, și îndeosebi, cele cu o valoare științifică foarte ridicată, cum ar fi proba ADN, urmele balistice etc., sunt probe indirecte).
O probă dincolo de orice îndoială rezonabilă poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii sau de prezumții necontestate, suficient de grave, precise și concordante. (Curtea Europeană a Drepturilor Omului - cauza B. A. împotriva României).
În aceeași ordine de idei, existența unor probe indirecte nu înseamnă existența unor dubii, care să fie interpretate în favoarea inculpatei, atât timp cât aceste probe indirecte dovedesc vinovăția acesteia.
Pornind de la aceste considerente, s-a constatat că în cauză există probe care dovedesc că inculpata s-a aflat în locul și momentul comiterii faptelor, a avut un motiv pentru care a acționat, în împrejurări care se coroborează cu declarațiile martorilor și părților civile, procesele verbale de cercetare la fața locului și raportul de constatare tehnico - științifică.
În drept, s-a stabilit că faptele inculpatei B. A. D., așa cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere (două fapte) prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal de la 1969.
Analizând legea penală mai favorabilă conform art. 5 alin.1 Cod penal, întrucât de la data sesizării instanței și până la pronunțarea prezentei hotărâri a intrat în vigoare un nou cod penal, instanța a reținut că legea penală mai favorabilă este legea veche.
Pentru a se stabili care dintre legile succesive prevede o sancțiune mai ușoară trebuie să se țină seama de pedeapsa care, în cazul concret și în raport de toate agravările și atenuările prevăzute de lege, poate fi aplicată potrivit fiecăreia din legile penale succesive. Așadar, nu cuantumul abstract prevăzut de lege este hotărâtor, ci pedeapsa concretă care poate fi aplicată ca urmare a individualizării.
În ceea ce privește pedeapsa principală a închisorii, legea nouă este mai favorabilă doar sub aspectul maximului special (limitele fiind de 3 luni la 2 ani conform art.253 alin.1 Cod penal, în timp ce dispozițiile art. 217 alin.1 Cod penal de la 1969 prevăd pedeapsa închisorii între limitele de o lună și respectiv 3 ani), iar instanța, optând pentru aplicarea pedepsei alternative a amenzii, prevăzută în ambele legi, constată că limitele între care poate fi aplicată pedeapsa amenzii sunt mai ridicate în noul Cod penal (care se pot situa între un minim special de 1.200 lei și un maxim special de 120.000 lei în funcție de suma corespunzătoare unei zile - amendă, cuprinsă între 10 lei și 500 lei, aplicabile limitelor de 120 și 240 zile - amendă, conform disp. art.61 alin.2 și 4 lit. c Cod penal, față de minimul special de 500 lei și maximul special de 30.000 lei, stabilite în condițiile art.63 alin.3 teza a II-a Cod penal de la 1969).
De asemenea, reținând că cele două fapte au fost săvârșite în concurs real, conform art. 39 din Codul penal în vigoare, în aceste caz de pluralitate se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și, în funcție de ipotezele reglementate la lit. b – e (lit. a nefiind incidentă în speță), sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, aplicat pedepsei celei mai grele, este obligatoriu, iar în situația stabilirii unei pedepse cu închisoarea și a unei pedepse cu amenda, aceasta din urmă se adaugă în tot celei dintâi.
Prin raportare însă la prevederile art.34 alin.1 lit. b - e ale Codului penal de la 1969 (conform cărora în situația stabilirii unei/unor pedepse numai cu închisoarea și/sau unei/unor pedepse numai cu amenda, regula este că se va aplica cea mai grea, iar ulterior se va spori până la maximul ei special sau se va adăuga amenda, în totul sau în parte, după caz, suplimentarea fiind lăsată la latitudinea judecătorului), precum și la gradul de pericol social al faptei, respectiv persoana infractoarei, față de care instanța a opinat că adăugarea unui spor suplimentar nu este necesară pentru atingerea scopului vizat de legiuitor prin normele sancționatoare, legea penală mai favorabilă s-a concluzionat a fi Codul penal de la 1969.
Și în raport de regimul circumstanțelor atenuante, legea penală mai favorabilă este tot legea veche, respectiv Codul penal de la 1969, și aceasta pentru că, analizând comparativ cadrul juridic care reglementează circumstanțele atenuante în vechiul și actualul Cod penal, a observat instanța că actualul Cod penal, pe de o parte, restrânge efectele circumstanțelor atenuante în sensul că, în prezența acestora, nu mai este obligatorie coborârea pedepsei sub minimul special, efectul lor fiind limitat la reducerea limitelor legale de pedeapsă cu o treime (art.76 alin.1), iar pe de altă parte, și împrejurările care pot constitui circumstanțe atenuante judiciare au fost restrânse în noul cod, fiind eliminată, practic, circumstanța atenuantă prevăzută anterior la art. 74 lit. a din vechiul Cod penal, respectiv buna conduită a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că legea penală aplicabilă, așa
este legea în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.
Instanța, în condițiile art. 396 din Codul de procedură penală, constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpată, a dispus condamnarea acesteia, conform dispozitivului hotărârii.
La justa individualizare a pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal de la 1969, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 217 alin. 1 Cod penal de la 1969, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatei și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Împrejurarea că inculpata se află la prima întâlnire cu legea penală (conform copiei de pe cazierul judiciar de la fila 42 din dos. u.p.), precum și faptul că este implicată în creșterea și educarea fiului său, minorul O. I. - C., în a cărei grijă se află de circa 10 ani de zile conform Sentinței civile nr.666/2003 pronunțată în dosarul de divorț nr.278/2003 (filele 111 - 114 din dosar), au fost valorificate prin reținerea circumstanței atenuante de la art.74 alin.1 lit.a Cod penal de la 1969.
Față de toate considerentele arătate anterior, s-au aplicat pedepsele cu amenda, menționate în dispozitiv.
Apoi, în baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 alin. 1 lit. c Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate stabilindu-se că inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 400 lei amendă penală.
S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 631 Cod penal din 1969 privind înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în caz de sustragere cu rea credință de la executarea acesteia.
Instanța a apreciat că prin aplicarea unei pedepse cu amenda penală, se asigură realizarea scopurilor pedepsei prevăzute de art. 52 Cod penal, gravitatea faptei săvârșite trebuind să fie evaluată prin prisma potențialelor rezultate care se puteau produce.
În ce privește acțiunea civilă, instanța a apreciat că despăgubirile solicitate de partea civilă S. F. A., în cuantum de 5.000 lei, sunt parțial întemeiate. Valoarea prejudiciului dovedit este în cuantum de 1.575,42 reprezentând despăgubiri materiale, conform facturii fiscale emise de S.C. GERMAG – .. Dămăcușeni pentru prestarea serviciilor ,,pregătit și vopsit caroserie pe exterior, înlocuit anvelopă, înlocuit braț ștergător’’ . (la fila 78 dosarul instanței)
În ce privește prejudiciul material solicitat de către partea civilă C. V., instanța a reținut că valoarea acestuia nu a fost dovedită.
Potrivit dispozițiilor art.19 alin.5 Cod de procedură penală, repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile’’, cu trimitere la dispozițiile art. 249 Cod de procedură civilă, conform cărora ,,cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.’’
Pornind de la prevederile art. 1349 și art.1357 Cod civil, un prejudiciu este cert atunci când existența lui este sigură, neîndoielnică și, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent.
Rambursarea prejudiciului material se poate obține în măsura în care s-a stabilit realitatea și caracterul rezonabil al acestuia, întinderea sau valoarea sa putând fi stabilite pe bază de elemente îndestulătoare.
Persoana vătămată a solicitat acoperirea prejudiciului material sub aspectul faptei de distrugere, constând în contravaloarea reparației autoturismului, cauzate prin fapta inculpatei, depunând la dosar un deviz estimativ al costului reparației mașinii, neefectuată până la pronunțarea prezentei hotărâri.
Înscrisul invocat nu exprimă o cheltuială efectivă a reparațiilor necesare a fi efectuate asupra autoturismului BMW 320 cu nr._, ci constituie cel mult o ofertă comercială, ale cărei costuri pot fi suportate de către persoana vătămată numai dacă aceasta va apela la serviciile unității care a emis devizul, aspect ce imprimă un caracter arbitrar (în funcție de opțiunea persoanei prejudiciate) sumei cerute cu titlu de despăgubiri.
Instanța a reținut și valoarea disproporționat de mare față de cuantumul daunelor materiale solicitate în cursul urmăririi penale, dar și față de cuantumul pretențiilor civile dovedite de către partea civilă S. F. A., al cărui autoturism a suferit în mare măsură același gen de avarii, aspect ce ridică dubii cu privire la realitatea și rezonabilitatea sumei de 13.946,89 lei exprimate prin devizul estimativ.
În consecință, nesubzistând condițiile răspunderii civile delictuale, sub aspectul existenței unui prejudiciului cert, instanța a respins cererea de acordare a daunelor materiale invocate, ca nedovedită.
bonul fiscal de la fila 16 dosarul instanței și factura de la fila 17 sunt emise doar pentru întocmirea devizului de cheltuieli.
Față de considerentele expuse, în temeiul art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1357 și art. 1381 din Noul Cod Civil, instanța a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă S. F. A., și pe cale de consecință a obligat inculpata B. A. D. la plata către partea civilă a sumei de 1.575,42, cu titlu de despăgubiri și a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. V..
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel partea civilă C. V., pe care nu l-a motivat în scris.
La data de 11 martie 2015, apelanta C. V. a formulat și depus la dosar o cerere de retragere a căii de atac, cu motivarea că nici cealaltă parte civilă din dosar nu a reușit să-și recupereze prejudiciul cauzat prin faptele inculpatei B. A. D., aceasta neavând bunuri, care să poată fi urmărite silit.
Față de această împrejurare, Curtea urmează a lua act de manifestarea de voință a apelantei, în baza art.415 C.pr.pen.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. va fi obligată apelanta să plătească 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.415 C.pr.pen. ia act de retragerea apelului declarat de partea civilă C. V., domic. în Tg. Lăpuș, ..78 A, ., jud. Maramureș - împotriva sentinței penale nr.1 din 16 ianuarie 2015 a Judecătoriei Târgu Lăpuș.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. obligă apelanta să plătească 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 20 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. C. S. S.
GREFIER
M. B.
Red./Dact. A.C.
2 ex./22.04.2015
Jud. fond: A. M.
| ← Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 560/2015. Curtea de... → |
|---|
