Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 349/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 349/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-03-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.349/A/2015

Ședința publică din 10 martie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. V. A., judecător

JUDECĂTOR: I. M.

GREFIER: L. C.

P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj – reprezentat prin PROCUROR – S. D.

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul B. M. C., împotriva sentinței penale nr.980/28.11.2014, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. din data de 14 august 2014, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevare.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. M. C. personal, asistat de apărător ales, av.A. I. S., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului menționează că la dosarul cauzei există depus un CD care nu a fost vizualizat de apărare și care a fost luat în considerare de instanța de fond când a dispus condamnarea inculpatului. Arată că această cererea a formulat-o și la instanța de fond și cu toate că s-a prorogat această discuție, instanța a revenit asupra ei cu mențiunea că dacă se insistă în această cerere nus e va mai putea beneficia de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției.

Reprezentantul Parchetului arată că suntem în cadrul unei proceduri simplificate astfel că nu are nici o relevanță vizualizarea acestui CD.

Instanța, deliberând, respinge ca inadmisibilă cererea formulată având în vedere procedura simplificată pe care a optat inculpatul să se judece.

Apărătorul inculpatului depune la dosar o caracterizare a acestuia precum și concluzii scrise.

Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.75 C.penal. Astfel, inculpatul s-a prevalat de disp.art.375 alin.1 C.pr.pen., privind procedura în cadrul recunoașterii vinovăției. Inculpatul a uzat de refuzul de recoltare de probe biologice raportat la modul în care a fost încercuit de echipajele de poliție deși mașina inculpatului staționa. În același moment a început să fie filmat de către o echipă localăd e știri, echipă care a fost solicitată de organele de poliție. Arată că la un interval de o oră jumatea dorit să meargă pentru a i se prevala probe însă i s-a adus la cunoștință că deja este prea târziupentru acest aspect. Deși a insistat în nenumărate rânduri, inculpatului nu i s-a dat posibilitatea de a viziona CD-ul depus deși instanța a a uzat de acesta în motivarea hotărârii. De asemenea, solicită a se avea în vedere modul concret în care s-a desfășurat fapta, vârsta tânără a acestuia precum și sprijinul necondițional al familiei.

Reprezentantul Parchetului, având în vedere infracțiunea săvârșită și ținând cont și de condamnarea anterioară a inculpatului, care nu se află la prima abatere, apreciază că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante. Apelul inculpatului ar putea fi admis dintr-un alt punct de vedere arătând că prima instanță a procedat conform art.15 din Legea 187/2002 rap.la art.83 V.C.penal, însă fapta fiind comisă sub regimul noilor dispoziții, ar fi incidente dispozițiile art.43 C.pr.pen.

Inculpatul B. M. C. având ultimul cuvânt, achiesează concluziilor puse de apărătorul său arătând că regretă fapta comisă și solicită aplicarea unei pedepse mai reduse.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 980 din 28.11.2014 a Judecătoriei D., pronunată în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul B. M. C., fiul lui Ș. și S. - N., născut la 18.05.1984 în D., CNP_, are antecedente penale, domiciliat în com. M., . jud. Cluj, la pedeapsa de:

- 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4 și 396 alin. 10 Cod proc. penală și cu aplic.art. 15 din Legea 187/2012.

În temeiul art. 15 alin. 2 din L.187/2012 pentru punerea în aplicare a NCP combinat cu disp. art. 83 alin. 1 din VCP s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an 2 luni închisoare aplicată inculpatului, prin Sentința penală nr. 302/2012 a Judecătoriei D. și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, adică 1 an 10 luni închisoare cu executare în detenție.

În temeiul art. 65 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 65 lit.a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei;

În temeiul art. 6 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi pe durata de un an de la terminarea executării pedepsei aplicate;

În temeiul art. 399 Cod proc. penală, s-a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu, luată asupra inculpatului, iar conform art. 9 din același articol scade din durata pedepsei pronunțate durata măsurii arestului la domiciliu, începând cu 7 august 2014 până la zi.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare statului.

P. a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. din data de 14 august 2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului B. M. C., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevare de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal cu aplic. art. 15 din Legea 187/2012.

Inculpatul recunoaște și regretă comiterea infracțiunii.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

La data de 07 august 2014, în jurul orei 02,00, inculpatul B. M. C., cunoscut pentru comiterea de fapte cu caracter similar, s-a deplasat împreună cu martorul D. F. la barul „C. S.” cu autoturismul marca Alfa R., condus de acesta din urmă.

Inculpatul s-a întâlnit în bar cu mai mulți prieteni, consumând băuturi alcoolice, respectiv whisky.

În jurul orei 08 dimineața, martora G. C., prietena inculpatului, l-a rugat pe acesta să o ducă acasă, în localitatea Chiuiești, aspect cu care, inculpatul a fost de acord. Astfel, deși inculpatul consumase băuturi alcoolice, și cunoștea că se află în termenul de încercare al suspendării condiționate, s-a urcat la volanul autoturismului marca Alfa R. pe care, l-a condus pe drumurile publice din municipiul D., pe scaunul din partea dreapta față aflându-se martora G.. Ajungând în sensul giratoriu din zona Judecătoriei D., inculpatul a pătruns pe contrasens, fără a efectua sensul, după care, s-a îndreptat spre intersecția cu . intenția de a ajunge la un prieten.

Din declarația martorilor C. A. și R. O., ambii polițiști în cadrul Poliției Locale a municipiului D., reiese că în timp ce se deplasau cu autoturismul de serviciu pe . orașului, au observat că autoturismul marca Alfa R. a pătruns pe contrasens, neefectuând sensul giratoriu. Martorul C., conducătorul autoturismului Poliției Locale, susține că, în momentul în care autoturismul marca Alfa R. a ajuns la intersecția cu . efectuat o manevră spre dreapta pentru a evita o coliziune cu celălalt autoturism, care pătrunsese parțial pe sensul lor de mers. Atunci a remarcat că la volanul autoturismului era inculpatul B., care avea ochii roșii și prezenta semne de oboseală, motiv pentru care a anunțat un echipaj al Poliției M. D..

Inculpatul și-a continuat drumul, ajungând acasă la martorul V. T., pe care l-a luat în autoturism, acesta urcându-se pe bancheta din spate. Apoi s-a deplasat spre centrul orașului, conducând autoturismul.

Ajungând în zona trecerii pentru pietoni de pe . i-a fost făcut semn regulamentar pentru oprire de către un echipaj de poliție, care venea din sens opus. Întrucât inculpatul a simulat oprirea, echipajul de poliție a întors autoturismul, deplasându-se în spatele autoturismului condus de către inculpat, care a fost flancat din față de către un alt autoturism de poliție, în fața cinematografului Arta.

În aceste împrejurări, întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu aparatul etilotest dar și deplasarea la spital în vederea prelevării de mostre biologice, însă inculpatul a refuzat, susținând că nu a condus autoturismul, așa cum reiese și din imaginile video, depuse la dosarul cauzei.(fila 96) Acest aspect reiese și din declarația martorului J. A., care susține că, s-a aflat la fața locului, atunci când inculpatului i s-a solicitat de două-trei ori să se supună testării și prelevării de mostre biologice, însă inculpatul a refuzat motivând că nu a condus autoturismul.

Ulterior, inculpatul a fost condus la poliție, refuzând să dea orice declarație.

În fața judecătorului de drepturi și libertăți, în cadrul ședinței desfășurate cu prilejul propunerii de luare a măsurii arestării preventive, inculpatul a recunoscut fapta comisă, motivând refuzul prelevării de probe biologice, prin prisma faptului că era speriat. Acest aspect este puțin credibil raportat la antecedența penală a inculpatului și la contactul pe care inculpatul l-a mai avut cu organele de poliție. Mai mult, din imaginile video reiese că inculpatul a avut o atitudine sfidătoare față de organele de poliție, încercând să le inducă în eroare și nu o stare de teamă.

Starea de fapt reiese atât din declarația inculpatului cât și din declarația martorilor C. A., R. O. P., J. A., G. C., D. F., Ungurășan I..

Vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită și se probează cu probe și mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii (fila 07), proces verbal (fila 10, 11), înscrisuri(fila 31, 76), declarații inculpat ( filele 28, 32, 94, 168), declarații martori ( filele 150 – C. A., filele 55 – R. O., filele 61 – J. A., filele 65 – G. C., filele 70 – D. F., filele 76 – V. T., filele 82 – Ungurășan I.), suport optic cd ..

În drept, fapta inculpatului B. M. C., care, la data de 07.08.2014, în jurul orei 08,30, a condus autoturismul marca Alfa R., cu nr. de înmatriculare_ pe drumurile publice din municipiul D., jud. Cluj, și după ce a fost oprit în trafic, a refuzat să se supună testării cu aparatul etilotest, refuzând deplasarea la spital pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, deși emana halenă alcoolică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuzul sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal cu aplic. art. 374 alin. 4 și 396 alin. 10 Cod proc. penală și cu aplic.art. 15 din Legea 187/2012.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului B. M. C. s-a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 CP., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, persoana inculpatului care are vârsta de 30 de ani, cetățenia română, necăsătorit, studii -12 clase, fără ocupație, cu antecedente penale pentru fapte similare, care atrag revocarea suspendării condiționate (fila 24).

Raportat la aceste elemente de individualizare, la limitele speciale prevăzute pentru această pedeapsă, a fost condamnat inculpatul B. M. C. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal cu aplicarea art. 374 alin. 4 și 396 alin. 10 Cod proc. penală și cu aplic.art. 15 din Legea 187/2012.

În temeiul art. 15 alin. 2 din L.187 /2012 pentru punerea în aplicare a NCP combinat cu disp. art. 83 alin.1 din VCP s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an 2 luni închisoare aplicată inculpatului, prin Sentința penală nr. 302/2012 a Judecătoriei D. și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, adică 1 an 10 luni închisoare cu executare în detenție.

În temeiul art. 65 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 65 lit.a și b Cod penal, pe durata executării pedepsei;

În temeiul art. 6 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea acelorași drepturi pe durata de un an de la terminarea executării pedepsei aplicate;

În temeiul art. 399 Cod proc. penală, s-a menținut măsura preventivă a arestului la domiciliu, luată asupra inculpatului, iar conform art. 9 din același articol a scăzut din durata pedepsei pronunțate durata măsurii arestului la domiciliu, începând cu 7 august 2014 până la zi.

S-a constatat că în cauză este apărător ales.

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la 1000 lei cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul B. Șt.M. C., solicitând, prin apărător, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună reținerea circumstanțelor atenuante prev.de art.75 C.penal. Astfel, inculpatul s-a prevalat de disp.art.375 alin.1 C.pr.pen., privind procedura în cadrul recunoașterii vinovăției. Inculpatul a uzat de refuzul de recoltare de probe biologice raportat la modul în care a fost încercuit de echipajele de poliție, deși mașina inculpatului staționa. În același moment a început să fie filmat de către o echipă locală de știri, echipă care a fost solicitată de organele de poliție. Arată că la un interval de o oră jumătate a dorit să meargă pentru a i se prevala probe, însă i s-a adus la cunoștință că deja este prea târziu pentru acest aspect. Deși a insistat în nenumărate rânduri, inculpatului nu i s-a dat posibilitatea de a viziona CD-ul depus, deși instanța a uzat de acesta în motivarea hotărârii. De asemenea, solicită a se avea în vedere modul concret în care s-a desfășurat fapta, vârsta tânără a acestuia precum și sprijinul necondițional al familiei.

Analizând apelul formulat, Curtea reține următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului, din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev. de art. 337 Cod penal .

De altfel, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.375 C.pr.pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.10 al art.396 C.pr.pen.

Aspectele invocate în susținerea apelului, raportat la procedura simplificată prin care s-a soluționat cauza la prima instanță, nu mai pot fi analizate de instanța de apel, inculpatul neputând reveni asupra recunoașterii, judecata având loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă este cazul.

Trecând apoi la sancționarea inculpatului, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.74 C.pen., respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al infracțiunii, dar și atitudinea sinceră a acestuia, instanța analizând așadar temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.

De asemenea, în mod legal a făcut aplicarea disp. art. 15 alin. 2 din L.187 /2012 pentru punerea în aplicare a NCP combinat cu disp. art. 83 alin.1 din VCP și a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an 2 luni închisoare aplicată inculpatului, prin Sentința penală nr. 302/2012 a Judecătoriei D. și s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hoărâre.

Față de toate aceste aspecte, Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora, iar pedeapsa va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.

Prin urmare, în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

P. ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul B. Șt.M. C., împotriva sentinței penale nr.980 din 28.11.2014 a Judecătoriei D..

Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10 martie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. V. A. I. M.

GREFIER,

L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

3 ex./1.04.2015

Jud.fond. R. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 349/2015. Curtea de Apel CLUJ