Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 529/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 529/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 529/A/2015

Ședința publică din 09 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

JUDECĂTOR: A. D. L.-AGHINIȚĂ

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul S. P. S. împotriva sentinței penale nr. 2722 din data de 10 decembrie 2014 a Judecătoriei Baia-M., pronunțată în dosar nr._, în care inculpatul S. P. S. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia-M., dat în dosar nr. 1050/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.

Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 26 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea apelului declarat, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se la acest termen de judecată, din lipsă de timp pentru deliberare.

CURTEA

Asupra apelului declarat în cauză,

Analizând actele și lucrările dosarului nr._ înregistrat la Curtea de Apel Cluj în data de 12 ianuarie 2015, instanța constată că prin sentința penală nr. 2711 din 10 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Baia-M., în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. S., născut la data de 09.05.1943 în Vrbova, Croația, CNP_, fiul lui S. P. și M., căsătorit, studii superioare, pensionar, domiciliat în U., .. 56/22, jud. Maramureș, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1969 și art. 5 Cod penal, după schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 386 Cod procedură penală din infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal din 1969.

În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal din 1969, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a Cod penal din 1969 și în baza art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală și art. 25 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 1357 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilăS. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Cluj-N. cu sediul în Cluj N., P-ța A. I., nr. 19 – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, cu sediul în Baia M., .. 2/A, jud. Maramureș și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. S.M.C. O. S.R.L. U. prin lichidatorul judiciar LG INSOLV S.P.R.L., cu sediul în Baia M., ., la plata către această parte civilă a sumei de 55.553 lei reprezentând obligații fiscale cu stopaj la sursă, cu dobânzi și penalități aferente ce urmează a fi calculate până la acoperirea integrală a debitului.

În temeiul art. 11 din Legea 241/2005 raportat la art. 249 alin. 5 Cod procedură penală s-a dispus luarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor inculpatului și ale părții responsabile civilmente în vedere reparării pagubei produse prin infracțiune.

S-a constatat că în faza de urmărire penală au fost identificate următoarele bunuri: imobil ( teren – casă), în suprafață de 1924 mp, situat în U., jud. Maramureș, înscris în CF nr._ U. ( provenită din conversia pe hârtie a CF nr. 166) și un autoturism Renault Laguna cu nr. de înmatriculare_, . – VF 1 BG0G0D29928859, . C382864.

În baza art. 13 alin. 1 din Legea 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, se comunică Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului prezentei hotărâri.

În baza art. 274 alin. 1 și 3 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către av. Iluți A..

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținută următoarele:

Inculpatul S. S. a deținut calitatea de asociat unic (având o cotă de participare la beneficii și pierderi de 100% ) și administrator al S.C. S.M.C. O. S.R.L. U. ( vol. II, filele 12-13 dos.urm.pen.).

S.C. S.M.C. O. S.R.L. U. a fost înființată la data de 29.10.1993 și a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Maramureș, sub nr. J_, CUI_, la data de 21.04.1997, având sediul social în orașul U., .. 57, . și obiectul principal de activitate „lucrări de construcții a drumurilor și a autostrăzilor ” (vol. I, filele 272-273 dos.urm.pen.).

Prin sentința civilă nr. 4712/23.11.2010 a Tribunalului Maramureș – Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, s-a deschis procedura generală de insolvență a S.C. S.M.C. O. S.R.L. U., iar prin sentința civilă nr. 806/01.03.2011 a Tribunalului Maramureș s-a dispus ., fiind desemnat lichidator judiciar LG INSOLV SPRL (vol. II, filele 12-13 dos.urm.pen.).

La data de 01.02.2010, comisari ai Gărzii Financiare - Secția Județeană Maramureș, au efectuat un control operativ inopinat prin sondaj - desfășurat la sediul Gărzii Financiare, în prezența administratorului S. S. – privind modul de reținere și vărsare a impozitelor și contribuțiilor ce se constituie prin stopaj la sursă, datorate de S.C. S.M.C. O. S.R.L. U. (vol. I, filele 8 - 16 dos.urm.pen.).

Din fișa sintetică totală, emisă de Administrația Finanțelor Publice U., la data de 20.01.2010, a rezultat că, la acea dată, S. S., administrator al S.C. S.M.C. O. S.R.L. U., avea obligații fiscale restante către bugetul consolidat al statului, reprezentând impozite și contribuții ce se constituie prin stopaj la sursă, aferente perioadei 01.01.2007 – 30.11.2009, după cum urmează:

-CAS - 6241 lei;

-CASS - 5145 lei;

-Fond Șomaj - 390 lei;

-Impozit pe veniturile din salarii - 5930 lei;

-Impozit pe dividende -_ lei, în cuantum total de 145.874 lei (debite și accesorii ).

Aspectele constatate de comisarii Gărzii Financiare - Secția Județeană Maramureș au fost consemnate în procesul - verbal nr. 1137/01.02.2010 (vol. I, filele 8-10).

Din coroborarea fișei de evidență sintetică detaliată, emisă la data de 29.05.2012, de Administrația Finanțelor Publice Baia M. (vol. I, filele 162 – 196 dos.urm.pen.), cu fișa analitică, emisă la data de 07.11.2012 de Administrația Finanțelor Publice Baia M. (vol. 1, filele 207 – 270 dos.urm.pen.) rezultă că, în perioada ianuarie 2007 - noiembrie 2010 (perioada de referință), inculpatul S. S., a reținut și nu a vărsat, în termenul prevăzut de lege, la bugetul consolidat al statului, impozitele și contribuțiile ce se constituie prin stopaj la sursă, acumulând restanțe de plată (debite), după cum urmează:

-CAS – 5430 lei;

-CASS - 3894 lei;

-Fond Șomaj - 262 lei;

-Impozit pe veniturile din salarii - 4294 lei ;

-Impozit pe dividende - 59.825 lei, în cuantum total de 73.705 lei.

Potrivit statelor de plată depuse la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, în perioada ianuarie 2007- aprilie 2010, S.C. S.M.C. O. S.R.L. U. a avut un număr mediu de 2 - 16 angajați, cărora li s-au reținut din salariul de bază contribuțiile individuale, unitatea având obligația virării acestora la bugetul consolidat al statului (vol. I, filele 95 – 159; vol. II, filele 343 - 346 dos.urm.pen.).

Din coroborarea statelor de plată aferente perioadei ianuarie 2007 – aprilie 2010, a fișei de evidență totală editată la data de 29.05.2012, a fișei analitice editată la 07.11.2012, a registrului de casă (aferent perioadelor 02.01._07, 01.01.2008 – 31.12.2008, 02.01.2009 – 31.12.2009, 01.01.2010 – 15.12.2010), a extraselor de cont bancare precum a balanțelor de verificare cu datele rezultând din raportul de constatare din data de 06.06.2014, întocmit de specialiștii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, a rezultat că societatea administrată de inculpatul S. S. dispunea de lichidități financiare necesare achitării obligațiilor fiscale constituite prin stopaj la sursă, la data scadenței obligațiilor fiscale, acestea fiind prezentate în Anexa nr. 7. - Situația disponibilităților bănești deținute de S.C. S.M.C. O. S.R.L. și Anexa nr. 8. - Situația impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă și a disponibilităților bănești, aferente raportului de constatare susmenționat.

Existența disponibilului financiar necesar pentru achitarea obligațiilor fiscale constituite prin stopaj la sursă este confirmată și de conținutul contului 542 „Avansuri de trezorerie”, care prezintă soldul debitor.

Astfel, din balanța de verificare cumulată de la 01.01.2007 la 30.06.2007, a rezultat că în debitul acestui cont se înregistrează suma de 154.472.47 lei, reprezentând avansuri de trezorerie - sume de bani ridicate de administrator și nejustificate prin documente contabile (vol. I, filele 69 – 71 dos.urm.pen.), iar din balanța de verificare cumulată de la 01.01.2007 la 31.08.2007, a rezultat că în debitul acestui cont figurează suma de 146.773.27 lei (vol. I, filele 66 – 68 dos.urm.pen.).

Mai mult, din balanța de verificare aferentă lunii septembrie 2007, a rezultat că în debitul contului 542 „Avansuri de trezorerie”, figurează suma de 146.773.27 lei (vol. II, filele 278 – 281 dos.urm.pen.).

În schimb, din balanța de verificare aferentă lunii decembrie 2007, a rezultat că în debitul contului 542 „Avansuri de trezorerie”, figurează suma de 0 lei (vol. II, filele 282 – 285 dos.urm.pen.), suma de 146.773.27 lei fiind trecută în soldul debitor al contului 461 „ Debitori diverși”, unde figurează suma de 300.473.26 lei (cumulul dintre suma de 153. 700 lei, figurând în soldul debitor al contului 461 „ Debitori diverși”, din balanța de verificare aferentă lunii septembrie 2007 și suma de 146.773.27 lei, figurând în soldul debitor al contului 542 „Avansuri de trezorerie, din aceeași balanță de verificare).

Totodată, din analiza balanțelor de verificare aferente perioadelor 01.01.2008 – 31.03.2008, 01.06.2008 – 30.06.2008, 01.09.2008 – 30.09.2008, 01.12.2008 – 31.12.2008, 01.01.2009 – 31.03.2009, 01.04.2009 – 30.06.2009, 01.07.2009 – 30.09.2009, 01.10._09, 01.03.2010 – 31.03.2010, 01.06.2010 – 30.06.2010, 01.09.2010 – 30.09.2010 și 01.12.2010 – 31.12.2010, a rezultat că suma de 146.773.27 lei nu a mai fost returnată societății, aceasta figurând în soldul debitor al contului 461 „ Debitori diverși”, fiind inclusă în suma de 300.473.26 lei ( până la data de 30.09.2010) și suma de 238.773.26 lei, la finele anului 2010 (vol. II, filele 286 – 305, 404 – 415 dos.urm.pen.).

Împotriva hotărârii pronunțate de Judecătoria Baia-M. a formulat apel inculpatul SMALJANOVIC S..

În dezvoltarea motivelor de apel inculpatul a arătat că solicită achitarea de sub învinuirea ce i se aduce deoarece se consideră nevinovat.

În argumentarea cererii sale inculpatul a arătat că că nu a virat impozitele către stat, însă nu cu intenția de a prejudicia bugetul de stat. În acest sens a mai arătat că, martorele audiate în cauză au confirmat faptul că, inculpatul, a avut diverse contracte cu statul, cu lucrări care s-au derulat, iar banii nu au intrat în cont, astfel că a ajuns într-un blocaj financiar, singurele plăți efectuate reprezentând salariile angajaților.

Apelul declarat în cauză este nefondat.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpatului, dispunând condamnarea acestuia.

Faptele și vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cursul procesului penal, respectiv:

- sesizarea Gărzii Financiare - Secția Maramureș (vol. I, fila 7 dos.urm.pen.) ;

- procesul-verbal de constatare nr. 1137/01.02.2010, încheiat de comisarii Gărzii Financiare - Secția Maramureș (vol. I, filele 8-14 dos.urm.pen.);

- fișa sintetică totală, conținând situația impozitelor și contribuțiilor datorate de agentul economic S.C. S.M.C. O. S.R.L. U., editată la data de 20.01.2010 (vol. I, filele 15 – 16 dos.urm.pen.);

- procesul - verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (vol. I, fila 19 dos.urm.pen.);

- furnizare informații despre S.C. S.M.C. O. S.R.L. U. vol. II, filele 12-13dos.urm.pen.);

- adresa nr._/31.07.2012, comunicată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Maramureș (vol. I, filele 20 – 23 dos.urm.pen.);

- raportul de inspecție fiscală nr. 4300/27.09.2007 a Activității de Inspecție Fiscală - D.G.F.P. Maramureș (vol. I, filele 47 - 65 dos.urm.pen.);

- xerocopie a balanței de verificare cumulată de la 01.01.2007 la 31.08.2007 (vol. I, filele 66 – 68 dos.urm.pen.);

- xerocopie a balanței de verificare cumulată de la 01.01.2007 la 30.06.2007 (vol. I, f. 69 – 71 dos.urm.pen.);

- xerocopie a balanței de verificare cumulată de la 01.01.2006 la 31.12.2006 (vol. I, filele 72 – 74 dos.urm.pen.),

- adresa nr._/28.11.2012, emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală - D.G.F.P. Maramureș precum și xerocopia raportului de inspecție fiscală nr. 2653/16.05.2006, întocmit de Activitatea de Control Fiscal - D.G.F.P. Maramureș (vol. I, filele 80 – 93 dos.urm.pen.);

- fișa de evidență sintetică detaliată, emisă la data de 29.05.2012, de Administrația Finanțelor Publice Baia M. (vol. I, filele 162 – 196 dos.urm.pen.);

- copiile statelor de plată întocmite de către S.C. S.M.C. O. S.R.L. U., în perioada ianuarie 2007 - aprilie 2010 și înregistrate la I.T.M. Maramureș (vol. I, filele 95 – 159; vol. II, filele 343 - 346 dos.urm.pen.);

- declarațiile informative 394 (vol. I, filele 197-203 dos.urm.pen.);

- fișa analitică, emisă la data de 07.11.2012, de Administrația Finanțelor Publice Baia M. (vol. 1, filele 207 – 270 dos.urm.pen.);

- informații despre S.C. S.M.C. O. S.R.L. U. ( vol. I, filele 272 – 274 dos.urm.pen.);

- extrase de cont (vol. II, filele 21 – 75 dos.urm.pen.);

- dovezi de ridicare a unor documente financiar - contabile (vol. II, filele 76 – 77 dos.urm.pen.);

- registrul de casă al societății aferent perioadei 2007 - 2010 (vol. II, filele 78 - 270, 369 - 403 dos.urm.pen.);

- balanțe de verificare aferente perioadei 2007 – 2010 (vol. II, filele 271 - 305, 404 – 415 dos.urm.pen.);

- jurnalul pentru vânzări aferent perioadei 2007 - 2010 (vol. II, filele 306 – 322, 416 - 420 dos.urm.pen.);

- jurnalul pentru cumpărări aferent perioadei 2007 - 2010 (vol. II, filele 323 – 342, 421 - 424 dos.urm.pen.);

- dovada de ridicare a unor înscrisuri, în xerocopie (vol. II, filele 347 dos.urm.pen.);

- xerocopii ale unor înscrisuri (vol. II, filele 348 - 368 dos.urm.pen.);

- declarațiile inculpatului S. S. (vol. I, filele 24 - 30 dos.urm.pen. și fila 22 dos.inst.).);

- declarațiile martorei P. C. A. (vol. I, filele 34 - 37 dos.urm.pen. și fila 31 dos.inst.);

- declarația martorului Lakatoș Ș. (vol. I, fila 38 dos.urm.pen.);

- declarația martorului Krizsanovszki Ș. (vol. I, fila 39 dos.urm.pen.);

- declarația martorei A. S. (f. 32 dos. inst.);

- raportul de constatare, întocmit la data de 06.06.2014, de inspectorii antifraudă detașați la P. de pe lângă Tribunalul Maramureș (vol. II, filele 474 - 494 dos.urm.pen.).

Audiat de către instanța de apel, inculpatul a arătat că își menține declarațiile date pe parcursul procesului penal și că este adevărat că, în perioada ianuarie 2007-noiembrie 2010, în calitate de administrator nu a vărsat sumele de bani reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, deoarece prioritară a fost salarizarea inculpaților.

Susținerile inculpatului sunt infirmate însă de probatoriul administrat în cauză.

Analizând ansamblul mijloacelor de probă administrate, rezultă fără dubiu că, în perioada infracțională, societatea pe care o administra inculpatul S. S. deținea disponibilul bănesc necesar pentru achitarea, la termenele legale, a obligațiilor fiscale constituite prin stopaj la sursă.

Prin adresa nr._/02.10.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a comunicat că se constituie parte civilă, în cauză, cu suma de 55.553 lei, reprezentând obligații fiscale cu stopaj la sursă la care se adaugă accesorii aferente de la data scadenței și până la data plății integrale a debitului ( filele 20 – 21 dos.inst.).

Fiind audiat, în data de 29.05.2013, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul S. S. a arătat că a cunoscut situația obligațiilor fiscale reprezentând impozite și contribuții ce se realizează prin reținere la sursă, însă neplata acestora, la termenele legale, s-a datorat lipsei disponibilităților bănești vol. II, filele 427 – 430 dos.urm.pen.).

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a arătat că nu recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, însă este de acord să plătească debitul, dar că la scadență nu avea sumele de bani necesare, având de recuperat la rândul său sume importante de bani de la alte firme, cărora le realizase anumite lucrări ( fila 22 dos. inst.).

Susținerile inculpatului nu pot fi exoneratoare de răspundere penală în condițiile în care avea cunoștință despre obligația virării către stat a obligațiilor fiscale, despre acest aspect atrăgându-i atenția și martora P. C. A., persoana care efectua anumite activități de contabilitate.

Astfel, potrivit declarației acesteia, a rezultat că după întocmirea statelor de plată, a declarațiilor aferente salariilor precum și a foilor de vărsământ pentru plata obligaților fiscale aferente salariilor, i-a comunicat inculpatului situația obligațiilor fiscale și că trebuie să achite cu prioritate impozitele și contribuțiile constituite prin stopaj la sursă, însă acesta a afirmat că este necesar să achite salariile angajaților și că nu are bani și pentru contribuțiile aferente (vol. 1, fila 82 dos.urm.pen.).

Audiată în fața instanței, martora și-a menținut poziția, arătând că i-a atras atenția inculpatului asupra faptului că are de plătit contribuțiile către stat, însă inculpatul a răspuns că mai întâi plătește salariile angajaților și apoi obligațiile către stat, ajungând în final într-un blocaj financiar, având de încasat de la alte firme și chiar de la stat, sume mari de bani ( fila 31 verso dos. inst.)

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate și modalitatea de executare a pedepsei, Curtea constată că acestea au fost judicios stabilite, fiind în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului.

Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. S. (fiul lui P. și M. născut la 9 mai 1943) împotriva sentinței penale nr. 2722/10.12.2014 a Judecătoriei Baia-M..

Se va stabili în favoarea interpretului autorizat de limbă croată și sârbă, M. D., suma de 391,695 lei care se avansează din FMJ.

Se va stabili onorariu avocațial în sumă de 200 lei în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, av. B. G. S. care se avansează din FMJ.

Va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în apel în sumă de 800 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. S. (fiul lui P. și M. născut la 9 mai 1943) împotriva sentinței penale nr. 2722/10.12.2014 a Judecătoriei Baia-M..

Stabilește în favoarea interpretului autorizat de limbă croată și sârbă, M. D., suma de 391,695 lei care se avansează din FMJ.

Stabilește onorariu avocațial în sumă de 200 lei în favoarea apărătorului desemnat din oficiu, av. B. G. S. care se avansează din FMJ.

Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în apel în sumă de 800 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09.04.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTOR

S. SISERMANADINA D. L.-AGHINIȚĂ

GREFIER

L. A. S.

Red. S.S./M.N.

4 ex./5.05.2015

Jud.fond.-M. C. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 529/2015. Curtea de Apel CLUJ