Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 539/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 539/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-04-2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR.539/A/2015
Ședința publică de la 09 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. G.
JUDECĂTOR - M. R.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a fost reprezentat prin procuror – A. S.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul ȘURLEANU C. A. împotriva sentinței penale nr.15/F/2015 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud dat în dosarul de urmărire penală nr. 181/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Vechiul Cod Penal, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat – av. C. M. din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind inculpatul Șurleanu C. A., partea responsabilă civilmente . prin lichidator Cabinet individual de insolvență I. P., partea civilă S. R. prin Administrația Națională a Finanțelor Publice, Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. și Bistrița Năsăud.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că partea civilă Direcția Regională a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud a depus la dosar note scrise raportat la apelul declarat de inculpat.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului inculpatului.
Avocatul inculpatului solicită admiterea apelului declarat de către inculpat împotriva sentinței penale nr.15/F/2015 din 29 ianuarie 2015 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, desființarea acestei hotărâri și, pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia. În acest sens, învederează poziția procesuală a inculpatului care a solicitat judecarea în procedura simplificată, dar și cuprinsul referatului de evaluare din care rezultă că riscul ca inculpatul să comită noi fapte este unul mediu. Aceste aspecte, precum și gradul de pericol social al faptei și lipsa antecedentelor penale constituie motive pentru a se dispune reducerea pedepsei. Cu onorariu FMJ.
Reprezentanta Ministerului Public apreciază că nu se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului Șurleanu C. A. deoarece, în cauză, s-a reținut în sarcina sa infracțiunea de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 al.1 lit. b din Legea nr.241/2005, în forma continuată, astfel că s-a reținut incidența art. 41 al.2 Vechiul Cod Penal. Deci, este vorba despre acte materiale repetate de neînregistrare în contabilitate a veniturilor realizate conduită prin care s-a cauzat un prejudiciu bugetului de stat, fapta dedusă judecății fiind săvârșită pe parcursul anilor 2011, 2012 și 2013. În plus, prejudiciul cauzat este într-un cuantum ridicat și nu a fost recuperat până în prezent.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea apelului inculpatului ca fiind nefondat și obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Prin sentința penală nr.15 din 29.01.2015 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul S. C.-A., la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b,c Cod penal anterior pe o durată de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal anterior, art. 396 al. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal.
În baza art. 86/1 Cod penal anterior a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se în baza art. 86/2 Cod penal anterior un termen de încercare de 4 ani.
Conform art. 86/3 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud;
-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b,c Cod penal anterior,fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a pus în vedere inculpatului disp. art. 86/4 Cod penal anterior, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
A fost obligat inculpatul să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C."C. I." S.R.L. Bistrița-prin lichidator I. P., părții civile S. R.-Agenția Națională de Administrare Fiscală București (repr.de Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud) suma de 113.666 lei și majorările și penalitățile aferente acestei sume, calculate de la data producerii prejudiciului și până la recuperarea acestuia, cu titlu de despăgubiri civile.
S-a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului hotărârii judecătorești (la rămânerea definitivă a acesteia) către Oficiul Național al Registrului Comerțului și cazierul fiscal.
S-a acordat onorariu avocațial din oficiu parțial în sumă de 140 lei, în favoarea av. O. Emeșe, ce rămâne în sarcina statului.
A fost obligat inculpatul să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că inculpatul este administrator la ., CUI_, J_, cu sediul social în Bistrița, ..8, Mansardă, . Bistrița-Năsăud, societate ce are ca și obiect de activitate comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă și al celor pentru vopsit, cod CAEN 4752.
În perioada 26.02.-11.03.2013, organele de inspecție fiscală din cadrul Gărzii Financiare, secția Bistrița-Năsăud, au efectuat un control inopinat la . Bistrița, CUI RO_, având sediul social declarat în Bistrița, Calea Moldovei, nr.8, Mansardă, . C, jud. Bistrița-Năsăud.
Conform documentelor financiar-contabile puse la dispoziția organelor de control fiscale (balanța de verificare aferentă lunii februarie 2013, fișele analitice de gestiune aferente punctelor de lucru ale firmei la 28.02.2013), în patrimoniul . Bistrița, la 28.02.2013, exista un stoc scriptic de mărfuri în valoare de 2.535.553 lei.
În urma efectuării lucrărilor de inventariere efectuate în perioada 27.02._13, stocul faptic de mărfuri a fost în valoare de 357.335,25 lei, rezultând astfel o diferență în valoare de 2.178.217,74 lei.
Cu ocazia audierii, inculpatul S. C.-A. a recunoscut faptul că, în perioada 2011-februarie 2012, a vândut prin magazinele societății, situate în Bistrița, . și 34, diverse instalații termice și sanitare (respectiv centrale pe gaz, boilere, țevi de cupru, etc.) la diverși beneficiari, persoane fizice, fără să emită facturi fiscale sau bonuri fiscale, și fără să înregistreze astfel veniturile încasate
Au fost identificați o parte din beneficiarii mărfurilor vândute de inculpat, martorii B. Jozsef, D. V. și Salak A., care au declarat că au achiziționat în cursul anului 2011, instalații termice și sanitare de la magazinul din . C. I. SRL Bistrița, și au achitat integral contravaloarea mărfurilor cumpărate, fără să primească factură fiscală sau bon fiscal pentru banii plătiți.
În latura civilă, se reține că prin faptele sale, inculpatul S. C. A. a cauzat bugetului statului un prejudiciu de 394.766 lei, din care 392.083 lei TVA și 2.683 lei impozit pe profit. Persoana vătămată – S. român prin ANAF Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj N., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud s-a constituit parte civilă cu suma de 113.666 lei, din care impozit pe profit de 2.683 lei și TVA de 110.983 lei, arătând că suma de 281.100 lei s-a compensat cu TVA de rambursat.
Deși în faza de urmărire penală s-au efectuat verificări în acest sens, nu au fost identificate bunuri sechestrabile aparținând inculpatului și părții responsabile civilmente (f.2,307-348 dosar urmărire penală).
Din actele și lucrările dosarului rezultă că părții responsabile civilmente S.C."CipInstal" S.R.L. Bistrița i s-a desemnat lichidator judiciar - I. P. C.I.I, așa cum rezultă din datele furnizate în etapa camerei preliminare (la data de 25.09.2014) de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud (f.46 dosar instanță).
Având în vedere această stare de fapt, instanța a apreciat că inculpatul S. C.-A., se face vinovat de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al.1 lit.b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal anterior, pentru care va fi condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b,c Cod penal anterior pe o durată de 1 an.
A fost considerată legea veche mai favorabilă, dat fiind faptul că orientarea instanței este spre o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, iar disp. art.16 alin.2 din Legea de aplicare, pentru determinarea legii mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art.5 din Codul penal, sunt în sensul că instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de durata termenului de încercare sau supraveghere, mai favorabile din această perspectivă fiind dispozițiile codului penal anterior.
La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, caracterul continuat al acesteia, numărul actelor materiale, faptul că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, făcându-se în consecință aplicarea disp.art.396 alin.10 Cod procedură penală, cuantumul considerabil al prejudiciului cauzat, dar și concluziile raportului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune Bistrița-Năsăud, care sunt în sensul că inculpatul prezintă un risc mic-mediu de a comite noi fapte penale (f.72,73 dosar instanță).
La alegerea pedepselor complementare și accesorii și durata interdicției exercitării drepturilor s-a avut în vedere persoana inculpatului, natura faptei comise și împrejurările în care a fost săvârșită.
Apreciindu-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege și că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, în baza art.86/l C.pen. anterior a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se în baza art. 86/2 C.pen. anterior un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 86/1 Cod penal anterior a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei aplicate, stabilindu-se în baza art. 86/2 Cod penal anterior un termen de încercare de 4 ani.
Conform art. 86/3 Cod penal anterior, pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență, toate aceste date urmând a fi comunicate Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b,c Cod penal anterior, fiind suspendată executarea acestor pedepse accesorii pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, și au fost puse în vedere inculpatului disp. art.86/4 Cod penal anterior, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (în cazul în care cel condamnat nu îndeplinește, cu rea-credință, măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligațiile stabilite de instanță).
În baza art.25 rap. la art.397 Cod procedură penală rap. la art.1.357 Cod civil, inculpatul a fost obligat să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C."C. I." S.R.L. Bistrița-prin lichidator I. P., părții civile S. R.-Agenția Națională de Administrare Fiscală București (repr.de Direcția Regională a Finanțelor Publice Cluj-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud) suma de 113.666 lei și majorările și penalitățile aferente acestei sume, calculate de la data producerii prejudiciului și până la recuperarea acestuia, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005, art.6 alin.1/1 din Ordonanța nr.75/2001 republicată, a fost comunicată o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești (la rămânerea definitivă a acesteia) către Oficiul Național al Registrului Comerțului și cazierul fiscal.
În baza art.274 al.1 Cod procedură penală acordă onorariu avocațial din oficiu parțial în sumă de 140 lei, în favoarea av. O. Emeșe, pentru apărarea inculpatului pe parcursul camerei preliminare și a judecății (termenele de judecată din data de 9.09.2014, 16.10.2014, 13.11.2014), ce rămâne în sarcina statului.
În baza art.274 al.1,3 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal, inculpatul, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea apelului său, inculpatul a învederat faptul că se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate acestuia având în vedere atitudinea sinceră a acestuia pe întreg parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, precum și concluziile referatului de evaluare psihosocială întocmit în cauză.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării în cursul urmăririi penale a unui probatoriu util pertinent și concludent, coroborat cu declarația de recunoaștere în integralitate a comiterii faptei, dată de inculpat în condițiile art.375 C.p.p., instanța de fon a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care în calitate de administrator la . Bistrița, în perioada ianuarie 2011- februarie 2013 nu a înregistrat în evidența contabilă venituri totale de 2.178.217,74 lei, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 394.766 lei, din care suma de 281.100 lei s-a compensat cu TVA de rambursat, astfel că ANAF, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 113.666 lei rămasă nerestituită.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, apreciem că instanța de fond a ținut seama de toate criteriile prevăzute de art.72 C.p. anterior, după ce, în prealabil și în mod corect a stabilit că în urma aprecierii globale, legea penală mai favorabilă este în speță C.p. anterior.
În acest context, față de activitatea ilicită desfășurată pe o durată de 2 ani dar și față de circumstanțele personale ale inculpatului și concluziile referatului de evaluare întocmit în cauză de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, din care rezultă că inculpatul prezintă un risc mic-mediu de a comite noi fapte penale, apreciem că instanța de fond a dat dovadă de suficientă clemență orientând cuantumul pedepsei spre minimul special prevăzut de textul incriminator și redus conform art.396 alin.10 C.p.p., cu o treime.
Apoi, conduita sinceră a inculpatului și lipsa antecedentelor penale au condus instanța la concluzia că, scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără executarea acesteia, dar sub o strictă și specializată supraveghere, astfel că s-a dispus în baza art.86 ind.1 C.p. anterior suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat.
Va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat C. M..
Va obliga pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul S. C.-A. (fiul lui V. și A., născut la data de 03.11.1974 în mun. Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, domiciliat în mun. Bistrița, ., ., Jud. Bistrița-Năsăud, CNP –_) împotriva sentinței penale nr. 15/F din 29 ianuarie 2015 a Tribunalul Bistrița Năsăud.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 200 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat C. M..
Obligă pe apelantul inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER
V. G. M. R. A. B. H.
red.MR/SMD
3 ex./14.04.2015
jud.G. A.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Falsul în declaraţii. Art. 292 C.p.. Decizia nr. 538/2015.... → |
|---|








