Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 531/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 531/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-04-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 531/A/2015

Ședința publică din 09 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. S., judecător

JUDECĂTOR: A. D. L.-AGHINIȚĂ

GREFIER: L. A. S.

Ministerul Public reprezentat prin A. S. – procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-au luat spre examinare apelurile declarate de către inculpatul B. M., de părțile civile B. P. C., B. A. și B. M. și de către partea responsabilă civilmente F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII împotriva sentinței penale nr. 350 din data de 17 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria T., în dosarul penal nr._, având ca obiect soluționarea laturii civile a cauzei penale privind pe inculpat B. M., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 87 alin. 1 și art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. b Cod penal și art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.

Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 26 martie 2015, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea apelurilor declarate, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se la acest termen de judecată, din lipsă de timp pentru deliberare.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 350 din data de 17 noiembrie 2014, pronunțată de Judecătoria T., în temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. C.-P., B. A. și B. M. toți cu domiciliu în ., ., jud. Cluj.

A fost obligat inculpatul B. M. fiul lui I. și A., născut la data de 25.06.1993 în T., jud. Cluj, domiciliat în ., .. 45, jud. Cluj, C.N.P._, în solidar cu partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, la plata către: partea civilă B. C.-P. a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale; partea civilă B. A. a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale; partea civilă B. M. a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale;

În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală și al art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgentă Cluj și a fost obligat inculpatul B. M. fiul lui I. și A., născut la data de 25.06.1993 în T., jud. Cluj, domiciliat în ., .. 45, jud. Cluj, C.N.P._, în solidar cu partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, la plata în favoarea acestei părți civile a sumei de 2796,99(cheltuieli aferente îngrijirilor medicale/spitalizare acordate părții civile B. C.-P.) și dobânda legală aferentă calculată din data de 16.05.2012 până la data achitării integrale.

P. a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin Sentința penală nr. 304 din 26.06.2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul penal nr._, definitivă prin Decizia penală nr. 1386/R/2013 din 24.10.2013 a Curții de Apel Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului B. M. la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86, alin. 1, art. 87, alin. 1 din O.U.G. și a infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. de art. 184, alin. 2, 4 din vechiul Cod penal. S-a dispus totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.

Ca stare de fapt s-a reținut că, în data de 30.04.2012 în jurul orele 01:00, inculpatul B. M. a condus pe drumurile publice din localitatea C., ., jud. Cluj, autoturismul Volkswagen Passat cu nr. de înmatriculare_ fără a deține permis de conducere și având o îmbibație alcoolică în sânge de 1,05 gr/mie la prima probă și 0,90 gr/mie la cea de-a doua probă. În aceste împrejurări a provocat un accident rutier în urmă căruia partea civilă B. C. P. a suferit leziuni care au necesitat spre vindecare un număr de 75-78 zile de îngrijiri medicale.

Anterior pronunțării Sentinței penale nr. 304 din 26.06.2013, prin Încheierea penală din data de 12.06.2013, s-a dispus disjungerea laturii civile a cauzei fiind înregistrat prezentul dosar.

Persoanele vătămate B. C. P., B. A. (sora) și B. M. (mama) s-au constituit parte civilă în cauză, în termenul legal, astfel: partea civilă B. C. P. a solicitat obligarea inculpatului la plata unor daune materiale de_ lei, la plata unei pensii de întreținere de 800 lei/lună și la plata unor daune morale de 100.000 Euro; partea civilă B. A. solicitat obligarea inculpatului la plata unor daune materiale de_ lei și la plata unor daune morale de 50.000 Euro; partea civilă B. M. a solicitat plata unor daune morale de 50.000 Euro.

De asemenea a formulat pretenții civile, în termenul legal, S. C. Județean de Urgență Cluj, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 2796,99 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare a părții civile B. C. P..

Instanța a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale ce se desprind din prevederile art. 1357 din Codul Civil, în privința persoanei condamnate B. M..

Acesta a săvârșit o faptă ilicită, așa cum a fost stabilit prin Sentința penală nr. 72/2013 pronunțată de Judecătoria T. în dosarul penal nr._ (definitivă prin Decizia penală nr. 1386/R/2013), faptă care a produs un prejudiciu.

Fapta ilicită a cauzat atât prejudicii materiale cât și prejudicii de natură nepatrimonială.

În privința prejudiciului material, instanța a apreciat că analiza probațiunii cu privire la pretențiile civile trebuie efectuată ținând cont de împrejurările în care acele cheltuieli au fost suportate. Astfel, în mod firesc preocupările familiei părții civile au fost legate de îngrijirea acesteia și mai puțin de preconstituirea unor probe cu privire la cheltuielile efectuate.

Este totodată de notorietate că pentru asigurarea unor îngrijiri medicale complexe (intervenții chirurgicale), așa cum s-au impus în cazul părții civile B. C. P., sunt efectuate în mod inerent, cheltuieli ridicate și diverse, altele decât cele avansate de către unitatea medicală.

În cauză, nu s-a făcut dovada cu privire la persoana (partea civilă) care a suportat efectiv aceste cheltuieli, fiind însă cert faptul că acestea au fost au fost efectuate în beneficiul părții civile B. C.-P..

Astfel, instanța a apreciat că acele cheltuieli au fost suportate fie de către B. C.-P. fie pentru acesta de către celelelte părți civile(mama sau sora acestuia). Prin urmare, instanța va acorda despăgubiri cu titlu de daune materiale doar părții civile B. C.-P..

Ținând cont, pe de o parte, de înscrisurile depuse la dosarul cauzei pentru dovada daunelor materiale(bonuri fiscale transport, bonuri fiscale alimente, chitanțe consultații medicale, chitanțe/facturi medicamente, etc. filele 60-78), precum și de complexitatea îngrijirilor medicale ce i-au fost acordate, iar pe de altă parte, de faptul că unitatea medicală a avansat o mare parte a costurilor îngrijirilor medicale, instanța apreciază că daunele materiale ce se impun a fi acordate părți civile B. C.-P. sunt în cuantum de 10.000 lei.

Din raportul de expertiză medico-legală din data de 08.09.2014(filele 90-93) a rezultat că partea civilă B. C.-P. nu prezintă deficiență funcțională și nu se încadrează în grad de invaliditate. Prin urmare, instanța nu poate obliga inculpatul la plata unei pensii lunare de întreținere, așa cum s-a solicitat prin constituirea de parte civilă.

În privința daunelor morale, instanța de fond a reținut că leziunile traumatice suferite de partea civilă B. C.-P. au necesitat 100-110 zile îngrijiri medicale (filele 90-93) și intervenții chirurgicale complexe, fiind de natură să cauzeze suferințe fizice intense. În aceste condiții, în mod firesc, mamei și surorii parții civile B. C.-P. le-a fost pricinuită o suferință psihică ce se impune a fi compensată.

Legea impune ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, așa cum rezultă din art. 1391 din Codul civil (repararea prejudiciului nepatrimonial).

Daunele morale stabilite trebuie să aibă efecte compensatorii și nu să constituie amenzi excesive pentru autorii prejudiciilor și nici venituri nejustificate pentru victimele accidentelor.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind cel care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite astfel că instanța a ținut cont de gravitatea leziunilor suferite, de complexitatea intervențiilor chirurgicale, de durata îngrijirilor medicale și de suferințele inerente suferite de B. C.-P. și pe cale de consecință de mama și de sora acestuia.

Instanța a apreciat că pentru o justă și echitabilă soluționare a cauzei sub aspectul pretențiilor civile se impun a fi avute în vedere toate circumstanțele săvârșirii faptei ilicite, chiar și acelea care nu influențează în vreun fel caracterul ilicit(penal) al acesteia sau vinovăția autorului. Este relevantă în acest sens conduita părții civile în contextul împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta ilicită și s-au produs consecințele acesteia.

Instanța a reținut astfel că inculpatul și partea civilă, au consumat împreună băuturi alcoolice după care s-au deplasat cu autoturismul inculpatului. Astfel, partea civilă și-a asumat în mod conștient riscul de se afla într-un autoturism condus de o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Fată de toate cele arătate mai sus:

În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. C.-P., B. A. și B. M. toți cu domiciliu în ., ., jud. Cluj.

A fost obligat inculpatul B. M. fiul lui I. și A., născut la data de 25.06.1993 în T., jud. Cluj, domiciliat în ., .. 45, jud. Cluj, C.N.P._, în solidar cu partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, la plata către: partea civilă B. C.-P. a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale; partea civilă B. A. a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale; partea civilă B. M. a sumei de 15.000 lei cu titlu de daune morale;

În temeiul art. 397, alin. 1 din Codul de procedură penală și al art. 313 din Legea 95/2006 s-a admis acțiunea civilă formulată de S. C. Județean de Urgentă Cluj și a fost obligat inculpatul B. M. fiul lui I. și A., născut la data de 25.06.1993 în T., jud. Cluj, domiciliat în ., .. 45, jud. Cluj, C.N.P._, în solidar cu partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, la plata în favoarea acestei părți civile a sumei de 2796,99(cheltuieli aferente îngrijirilor medicale/spitalizare acordate părții civile B. C.-P.) și dobânda legală aferentă calculată din data de 16.05.2012 până la data achitării integrale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal inculpatul B. M., părțile civile B. P. C., B. A. și B. M. și partea responsabilă civilmente F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII.

Părțile civile B. P. C., B. A. și B. M. au solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței pronunțate de către Judecătoria T. arătând că latura penală a cauzei a fost soluționată în dosarul nr._, prin care s-a stabilit că vina producerii accidentului aparține în totalitate inculpatului, într-o atare situație nu se poate reține în niciun fel vreo culpă a părții civile B. P. C..

S-a arătat că sentința pronunțată în cauză este nelegală sub aspectul soluționării laturii civile, întrucât, având în vedere probatoriul administrat în cauză, respectiv martori, expertiza medico-legală și înscrisuri, instanța de judecată trebuind să acorde daunele materiale și morale înspre suma solicitată în constituirea de parte civilă.

Totodată, s-a solicitat a se avea în vedere că persoana vătămată-partea civilă B. P. C. a suferit în urma accidentului trei intervenții chirurgicale până în prezent, în momentul trimiterii în judecată a inculpatului îngrijirile medicale erau de 78-80 de zile, cu ocazia raportului de expertiză acestea au fost majorate la 100 – 110 zile de îngrijiri medicale, una dintre intervenții fiind la nivelul coloanei vertebrale, aceasta fiind fixată cu șase șuruburi și susținută de două bare, aspect datorită căruia nu poate petrece foarte mult timp în picioare sau șezând. Mai mult, cele două intervenții chirurgicale de la nivelul feței i-au provocat părții civile o suferință enormă și dureri atroce, care persistă și în prezent, aceasta suferind de atacuri de panică, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, aspecte reținute de către instanța de judecată în sentință, care însă a acordat daune morale numai în cuantum de_ de lei (ROL), sumă pe considerată modică.

Inculpatul B. M. a solicitat desființarea hotărârii atacate și acordarea în parte a daunelor solicitate, în ceea ce privește daunele materiale, până la suma de 8471 de lei, dovedită la fond, iar în ceea ce privește daunele morale, acordarea lor într-un cuantum mult mai redus decât cel stabilit de instanța de fond.

Partea responsabilă civilmente a solicitat în esență admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței prin respingerea în totalitate a daunelor morale solicitate de părțile civile B. A. și B. M., având în vedere că acestea nu au suferit, în calitate de mamă și de soră, un prejudiciu moral direct, diminuarea cuantumului daunelor morale acordate părții civile B. C. P. și înlăturarea obligării sale la plata cheltuielilor de spitalizare în solidar cu inculpatul.

Analizând apelurile declarate, prin prisma actelor de la dosar, a motivelor invocate și a dispozițiilor legale în materie, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește daunele materiale acordate părții civile B. C. P., instanța de fond în mod corect a procedat la evaluarea și cuantificarea acestora, chiar în lipsa tuturor înscrisurilor doveditoare, fiind evidentă împrejurarea că, datorită situației grave în care se afla partea civilă, mama și sora sa nu au avut cum să se gândească la strângerea chitanțelor și documentelor aferente, suma globală stabilită de prima instanță cu acest titlu, raportat la perioada spitalizării și la natura și gravitatea leziunilor, fiind una mai mult decât rezonabilă.

Nu este însă întemeiată critica potrivit căreia inculpatul trebuia obligat și la plata unei sume cu titlu de rentă lunară, din raportul de expertiză medico-legală reieșind în mod clar că partea civilă nu prezintă nicio deficiență funcțională și nu se încadrează în vreun grad de invaliditate.

Referitor la daunele morale, este real că în latura penală a cauzei a fost stabilită, cu titlu de autoritate de lucru judecat, culpa exclusivă a inculpatului și că în urma accidentului partea civilă a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 100 – 110 zile de îngrijiri medicale, una dintre intervenții fiind la nivelul coloanei vertebrale, aceasta fiind fixată cu șase șuruburi și susținută de două bare, aspect datorită căruia nu poate petrece foarte mult timp în picioare sau șezând. Mai mult, cele două intervenții chirurgicale de la nivelul feței i-au provocat părții civile suferințe și dureri, aceasta suferind și în prezent atacuri de panică, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, aspecte reținute de către instanța de judecată în sentință.

Raportat la aceste elemente, Curtea apreciază că se impune majorarea cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale părții civile B. C. P. de la suma de 40.000 lei la suma de 70.000 lei.

Prima instanță a stabilit de asemenea în mod corect că toate cele trei părți civile sunt îndreptățite la acordarea unor sume cu titlu de daune morale, chiar dacă infracțiunea dedusă judecății este una de vătămare corporală din culpă și nu ucidere din culpă.

Astfel, la data accidentului soldat cu spitalizarea și imobilizarea la pat a părții civile B. C. P., mama acestuia era văduvă și singurul întreținător al familiei, ambii copii fiind elevi, dovedindu-se că a plecat în Italia pentru a munci în vederea suportării costului spitalizării. Mai mult, sora victimei, B. M., a fost cea care s-a ocupat exclusiv de partea civilă B. C., fiindu-i alături în permanență, întrucât acesta era imobilizat la pat, îl hrănea și a suferit incontestabil alături de el.

Totuși, chiar dacă persoanele din familie au îngrijit-o pe victimă, despăgubirile solicitate nu sunt în raport de cauzalitate imediat cu fapta comisă de către inculpat, motiv pentru care se va proceda la reducerea cuantumului daunelor morale acordate acestora, Curtea apreciind că suma de câte 6.000 lei pentru fiecare este suficientă pentru a compensa traumele psihice resimțite.

Apelul asigurătorului este nefondat în privința cheltuielilor de spitalizare la care a fost obligat în solidar cu inculpatul, acesta având în prezenta cauză calitatea de parte responsabilă civilmente.

Din aceste considerente, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. Curtea va admite apelurile declarate de inculpatul B. M., partea responsabilă civilmente ASOCIAȚIA F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII și partea civilă B. C. P. împotriva sentinței penale nr. 350/17.11.2014 a Judecătoriei T. pe care o va desființa în parte sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părților civile B. C. P., B. A. și B. M..

Pronunțând o nouă hotărâre, va majora cuantumul daunelor morale acordate părții civile B. C. P. de la suma de 40.000 lei la suma de 70.000 lei și va reduce cuantumul daunelor morale acordate părților civile B. A. și B. M. de la sumele de câte 15.000 lei la sumele de câte 6.000 lei.

Va menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.penală va respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile B. A. și B. M..

Va obliga părțile civile B. A. și B. M. la plata cheltuielilor judiciare în apel în sumă de câte 200 lei fiecare, restul cheltuielilor de judecată rămânând în sarcina statului.

P. ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen. admite apelurile declarate de inculpatul B. M. (fiul lui I. și A., născut la data de 25.06.1993 în T., jud. Cluj, domiciliat în ., .. 45, jud. Cluj, C.N.P._), partea responsabilă civilmente ASOCIAȚIA F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII și partea civilă B. C. P. împotriva sentinței penale nr. 350/17.11.2014 a Judecătoriei T. pe care o desființează în parte sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părților civile B. C. P., B. A. și B. M..

Pronunțând o nouă hotărâre, majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile B. C. P. de la suma de 40.000 lei la suma de 70.000 lei.

Reduce cuantumul daunelor morale acordate părților civile B. A. și B. M. de la sumele de câte 15.000 lei la sumele de câte 6.000 lei.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile B. A. și B. M..

Obligă părțile civile B. A. și B. M. la plata cheltuielilor judiciare în apel în sumă de câte 200 lei fiecare, restul cheltuielilor de judecată rămânând în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 9.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

S. S. A. D. L.-AGHINIȚĂ L. A. S.

red.A.D.L.A/A.C.

4 ex. – 12.06.2015

jud.fond.V.-A. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 531/2015. Curtea de Apel CLUJ