Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1503/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1503/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1503/A/2015
Ședința publică din data de 4 decembrie 2015
Instanța este constituită din:
PREȘEDINTE: V. V. A., judecător
JUDECĂTOR: I. M.
GREFIER: L. C.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR: S. D.
S-au luat spre examinare – în vederea pronunțării - apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. și inculpatul P. R. F., împotriva sentinței penale nr. 37 din data de 15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Cluj N., inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj-N. pentru savarsirea infractiunilor de abuz de incredere prev.de art.213 C.pen., inselaciune prev.de art.215 al.1, 2, 3 C.pen. si fals în inscrisuri sub semnatura privata prev.de art.290 al.1 C.pen. în conditiile art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 37 pronunțată la data de 15 ianuarie 2015 de Judecătoria Cluj-N., în baza art. 396 al 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. b C.p.p. s-a dispus achitarea inculpatului P. R. F., fiul lui G. și N., născut la data de 26.05.1979 în G., domiciliat în G., ., ., posesor al CI . nr._, CNP_, de cetățenie română, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art.215 al 1, 2, 3 Cp 1969.
In baza art. 396 al 5 C.p.p. rap. la art. 16 lit. c C.p.p. s-a dispus achitarea inculpatului P. R. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev de art.290 al 1 Cp 1969.
In baza art. 213 C.pen. 1969 s-a dispus condamnarea inculpatului P. R. F. la 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani si 8 luni ce constituie termen de încercare.
S-a pus în vedere inculpatului prev. art. 83C.pen. 1969.
In baza art.19/397 C.pr.pen. s-a luat act că partea vătămată P. T., domiciliat în D., ., ., . nu s-a constituit parte civilă și că partea vătămată B. G. C. domiciliat în Cluj-N., ., . a renunțat la constituirea de parte civilă (f. 82 d.i.).
In baza art. 275 al. 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare în raport de soluțiile de achitare au rămas în sarcina statului, iar, în raport de soluția de condamnare, în baza art. 274 al. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la 3000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 9324/P/2010 din data de 09.05.2012 P. de pe lângă Judecatoria Cluj-N. a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate și în lipsă a inculpatului P. R. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz de încredere prev. de art. 213 C. pen. 1969, înșelăciune, prev. art. 215 al. (1), (2), (3) C pen. 1969 și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 al (1) C. pen.1969, toate cu aplic art. 33 lit. a C. pen.1969, în fapt reținându-se că la data de 17.09.2010, a luat cu împrumut autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare_ de la partea vătămată P. T., la data de 21.09.2010, a dispus de acesta pe nedrept, vânzându-1, contra sumei de 4000 euro, părții vătămate B. G. C., pe care a indus-o în eroare prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că este proprietarul autoturismului, folosind în acest scop un contract de vânzare-cumpărare al autoturismului pe care îl falsificase în prealabil.
În faza de urmărire penală, situația de fapt a fost probata prin: proces-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare (f.7 dup); plângerea și declarațiile părții vătămate P. T. (f.8-12 dup); contractul de vânzare-cumpărare falsificat (f.26 dup); dovezi de ridicare și restituire către partea vătămată a autoturismului (f.29-31 dup); contractele de vânzare-cumpărare a autoturismului încheiate între P. R. F. și B. G. C. (f.32), respectiv între B. G. C. și G. D. V. (f.33 dup); declarațiile martorilor G. D. V. (f.35-36 dup), T. R. T. (f.41 dup), T. E. (f. 42-43 dup), F. I.-A. (f. 45- 46 dup); proces-verbal de recunoaștere de pe planșa foto (f.47-48) dup; proces-verbal de confruntare între partea vătămată P. T. și învinuitul - parte vătămată B. G. C. (fi.49-52 dup); declarațiile învinuitului-parte vătămată B. G. C. (filele 53-60 dup).
Sub aspectul stării de fapt și al susținerii învinuirii, prin rechizitoriu s-au reținut următoarele:
La data de 17.09.2010, partea vătămată P. T. a împrumutat autoturismul său marca VW Golf cu numărul de înmatriculare_, învinuitului P. R. F.. Potrivit înțelegerii verbale (nematerializate într-un înscris), învinuitul avea să folosească autoturismul, urmând a-1 restitui proprietarului după cel mult o săptămână.
Intrat în posesia autoturismului, certificatului de înmatriculare și cheilor autoturismului, învinuitul P. R. F. a decis să-1 valorifice în folos propriu. în acest scop, învinuitul a contrafăcut un înscris sub semnătură privată, intitulat „contract de vânzare cumpărare" (fila 26 dup), prin care a creat aparența, contrară realității, că partea vătămată i-ar fi vândut, de fapt, autoturismul contra sumei de 4 000 euro. Pe înscrisul extrem de simplist redactat, datat 19.07.2010, învinuitul a contrafăcut semnăturile de la rubrica „vânzător", din dreptul numelui P. T., dar și de la rubrica „martori" din dreptul numelor comune C. I. și P. I., dar fără vreo dată de identificare de natură a crea cel puțin aparența că este vorba despre persoane determinate. După cum lesne se poate observa la o examinare sumară a înscrisului, atât scrisul de completare cât și semnăturile au fost executate cu același instrument scriptural, iar semnăturile prezintă similitudini cu cea a învinuitului P.R. F.. Mai mult, din examinarea celorlalte scripte aflate la dosar, rezultă diferențe categorice între semnătura părții vătămate P. T. (f.8-12 dup) și cea atribuită acesteia pe înscrisul falsificat.
Cu ajutorul acestui înscris falsificat, la data de 21.09.2010, învinuitul P. R. F. a indus în eroare învinuitul-parte vătămată B. G. C., prezentându-i ca adevărată împrejurarea mincinoasă că este proprietarul autoturismului, chipurile cumpărat anterior de la partea vătămată P. T.. în acțiunea sa de inducere în eroare, învinuitul a uzat de înscrisul falsificat în modul descris anterior și s-a folosit de împrejurarea favorabilă că obținuse de la adevăratul proprietar cheile autoturismului și certificatul de înmatriculare. Urmare a erorii cauzate, învinuitul parte-vătămată B. G. C. a încheiat cu învinuitul P. R. F. un contract scris de vânzare-cumpăra a autoturismului (f.32 dup), în schimbul sumei de 4000 euro, preț plătit vânzătorului, care i-a predat cumpărătorului cheile autoturismului și certificatul de înmatriculare.
La data de 25.09.2010, învinuitul-parte vătămată B. G. C. a contactat telefonic partea vătămată P. T., căruia i-a solicitat cartea de identitate a autoturismului în vederea înmatriculării acestuia, susținând că 1-a cumpărat de la învinuitul P. R. F.. Cei doi au fixat o întâlnire pentru data de 28.09.2010, pentru a se lămuri cu privire la situația bunului. Cu ocazia întâlnirii în stația de carburanți OMV situată pe . Cluj-N., învinuitul-parte vătămată B. G. C. i-a prezentat părții vătămate P. T. atât contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu P. R. F., cât și contractul de vânzare-cumpărare aparent încheiat între P. T. și P. R. F.. Partea vătămată i-a atras atenția învinuitului-parte vătămată B. G. C. asupra faptului că acest din urmă înscris reprezintă un fals grosolan, refuzând să predea cartea de identitate a autoturismului. La rândul său, învinuitul-parte vătămată a refuzat predarea autoturismului, pe care a condiționat-o de remiterea sumei de bani plătite ca preț al vânzării.
Urmare a acestei întâlniri, în ziua următoare (29.09.2010), deși avea clar reprezentarea faptului că nu devenise proprietarul autoturismului, întrucât contractase cu un detentor precar și nu fusese de bună-credință (întrucât în certificatul de înmatriculare apărea numele adevăratului proprietar), învinuitul-parte vătămată B. G. C. a vândut autoturismul persoanelor vătămate G. D. V. și T. R. T. în schimbul sumei de 4 800 euro. Este de precizat faptul că, deși în contractul de vânzare-cumpărare încheiat în formă scrisă (f.33) dup, la rubrica „cumpărător" figurează doar GÂRBOV AN D. V., din probele administrate a rezultat faptul că acordul de voințe s-a realizat între B. G. C., în calitate de vânzător și G. D. V. și T. R. T., în calitate de cumpărători, ambii plătind prețul vânzării. în aceeași zi, martorul T. RÂUL T. a contactat telefonic partea vătămată, solicitându-i la rândul său cartea de identitate a autoturismului. Tot în aceeași zi, partea vătămată a sesizat organele de poliție cu privire la situația creata.
Pe parcursul cercetărilor, organele de poliție au ridicat autoturismul de la persoana vătămată G. D. V., restituindu-1 proprietarului. De asemenea, învinuitul-parte vătămată B. G. C. a restituit persoanelor vătămate G. D. V. și T. RÂUL T. prețul plătit pentru autoturism, acoperind astfel prejudiciul inițial cauzat.
În faza de judecată s-au readministrat în parte mijloacele de probă din cursul urmăririi penale, procedându-se la audierea martorilor T. R. T. (f. 52 dos inst.), G. D. V. (f.53 dos inst.), T. E. (f.65 dos inst.), B. G. C. (f.82 dos inst.) și a părții vătămate P. T.. A fost întocmit raportul de expertiză criminalistică nr. 204/26.11.2014.
Deși legal citat inculpatul nu s-a prezentat la judecată, în notele de ședință depuse la f. 50, 51 dos inst arătându-se că acesta muncește în Italia.
Analizând întregul material probator instanța de fond a reținut aceeași stare de fapt ca și în rechizitoriu, cu următoarele diferențe esențiale din punct de vedere juridic.
1. Referitor la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al 1, 2, 3 Cp 1969 instanța reține că între inculpatul P. R. F. și martorul B. C. G. (fost învinuit scos de sub urmărire penală potrivit art. 74 ind 1 al 1 teza II Cp 1969 cu aplic art.13 Cp 1969) a existat o conivență frauduloasă cu privire la înstrăinarea autoturismului aparținând părții vătămate P. T..
Această conivență rezultă din declarația martorei T. E. (f.65 dos. inst), potrivit căreia aceasta le-a atras celor doi, în mod special, atenția asupra faptului că pentru valabilitatea și opozabilitatea contratului de vânzare – cumpărare este necesară și prezentarea cărții de identitate a autovehiculului (document care lipsea).
La atenționarea martorei inculpatul P. R. F. (în calitate de vânzător) și martorul B. C. G. (în calitate de cumpărător) au insistat să se încheie contractul, chiar în lipsa cărții de identitate a autovehiculului și i-au explicat martorei că respectivul contract „va servi numai ca dovadă a plății prețului de către cumpărătorul B. C. G. vânzătorului P. R. F.”.
Potrivit declarației părții vătămate P. T. „inc. P. ar fi avut datorii financiare restante la numitul B. C. G.. Vânzarea mașinii către B. C. G. a reprezentat o stingere a acelei datorii.” (f.96 dos inst)
Potrivit susținerilor inculpatului P. R. F. martorul B. C. G. este o persoană care împrumută bani cu dobândă și cu gaj (cămătar). În speță gajul l-a reprezentat autoturismul părții vătămate P. T., care i-ar fi datorat inculpatului suma de 2.000 lei, iar „vânzarea” autoturismului a constituit doar un mod de a constrânge partea vătămată să-i plătească datoria restantă. Potrivit susținerilor credibile ale inculpatului P. martorul B. C. G. a fost de acord cu „cumpărarea” autoturismului, adică cu garantarea împrumutului de 2.000 lei acordat inculpatului cu autoturismul în speță. Dacă inculpatul ar fi restituit împrumutul împreună cu dobânda (camăta) în termen de 7 zile, martorul i-ar fi restituit gajul (autoturismul), iar în caz contrar gajul era reținut, ceea ce s-a și petrecut. (f.50, 51 dos inst)
Împrejurarea că martorul B. C. G. a vândut din nou același autoturism la câteva zile, după ce în prealabil l-a vopsit, pledează, pe de o parte, în sensul de a conferi veridicitate susținerilor inculpatului P. R. F., iar, pe de altă parte, în sensul existenței unei înțelegeri între acesta și inculpatul P. R. F., în mod vădit contrar rechizitoriului potrivit căruia B. ar fi fost victima inducerii în eroare exercitate de inculpat.
Tot în același sens trebuie interpretată și renunțarea martorului B., în cursul judecății, la constituirea de parte civilă făcută în cursul urmăririi penale (f.82 veso dos inst).
În raport de aceste considerente instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al 1, 2, 3 Cp 1969, nici sub aspectul elementului material (lipsește inducerea în eroare) și nici sub aspectul vinovăției, situație în raport e care este incident cazul de achitare prev. de art. 16 lit b Cpp.
2. Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 Cp 1969 instanța reține lipsa totală a oricărei dovezi.
Simplele afirmații ale procurorului (potrivit cărora „După cum lesne se poate observa la o examinare sumară a înscrisului, atât scrisul de completare cât și semnăturile au fost executate cu același instrument scriptural, iar semnăturile prezintă similitudini cu cea a învinuitului P.R. F.. Mai mult, din examinarea celorlalte scripte aflate la dosar, rezultă diferențe categorice între semnătura părții vătămate P. T. (filele 8-12 dup) și cea atribuită acesteia pe înscrisul falsificat”) nu sunt în măsură să substituie lipsa oricărui probatoriu.
În urma administrării de către instanță a raportului de expertiză criminalistică nr. 204/26.11.2014 este evident că „actul intitulat „contract de vânzare – cumpărare” (f.26 dosar) nu a fost scris și semnat la rubrica „Vânzător” de către numitul P. T.”. Însă acest raport de expertiză nu constituie o probă care să dovedească presupusul fals întocmit de inculpat. Observația făcută de procuror are valoarea unei simple bănuieli și nu poate constitui o probă certă de vinovăție. Nu s-au prelevat probe de scris, nu există scripte de comparație.
De aceea, în temeiul art. 16 lit. c C.pr.penală, instanța a pronunțat achitarea inculpatul P. R. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 al. 1 Cp 1969.
3. Săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de abuz de încredere prev. de art.213 Cp 1969 rezultă din declarațiile date în cursul urmăririi penale și al judecății de martorii T. R. T. G. D. V. T. E. B. G. C., care se coroborează cu declarațiile părții vătămate P. T. și cu recunoașterea făcută de P. R. F. prin memoriul de la f. 50, 51 dos. inst. Din toate aceste mijloace de dovadă rezultă că inculpatul P. R. F. a împrumutat autoturismul în cauză de la partea vătămată P. T. și a dispus pe nedrept de acesta înstrăinându-l martorului B. C. G.. Motivele împrumutului și ale înstrăinării ulterioare au fost prezentate la pct. 1 al considerentelor.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art.213 Cp 1969, instanța de fond a tinut seama de limitele de pedeapsă (de la 3 luni la 4 ani închisoare sau amenda), de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal 1969 și în acest context, de poziția sincera a inculpatului, de lipsa acestuia de la urmărire penală și de la judecată, de lipsa antecedentelor penale (f.89 dup), de gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, care rezulta din contextul comiterii faptei, redat în precedent.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. și inculpatul P. R. F. solicitând admiterea acestora, desființarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri.
P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. a solicitat, prin hotărârea ce va fi pronunțată în cauză, condamnarea inculpatului și pentru comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus achitarea, respectiv înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În motivarea apelului parchetului s-a arătat că hotărârea instanței de fond (de achitare pentru cele două infracțiuni este nelegală și netemeinică, întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă că între inculpat și partea vătămată ar fi existat o înțelegere frauduloasă cu privire la înstrăinarea autoturismului și că, dimpotrivă, a existat inducerea în eroare a părții vătămate și intenția inculpatului de a o înșela.
În ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, s-a arătat că inculpatul a prezentat contractului de vânzare-cumpărare cumpărătorului B. G. C. și că inculpatul este singurul care era interesat de întocmirea unui asemenea act.
Inculpatul P. R. F., prin apărător ales, a declarat că a formulat apel în idee împăcării cu partea vătămată care nu s-a mai realizat.
Apelurile declarate în cauză sunt fondate.
În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare.
Hotărârea instanței de achitare a inculpatului P. R. F. pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C.penal, cu motivarea existenței unei convenții frauduloase între inculpat și partea vătămată B. G. C. este nelegală și netemeinică.
Astfel, declarația martorei T. E. nu face dovada existenței unei conivențe frauduloase între inculpatul P. R. F. și partea vătămată-martorul B. G. C. cu privire la vânzarea autoturismului aparținând părții vătămate P. T., astfel după cum a reținut instanța de judecată.
Martora arată modul în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare între inculpatul P. R. F. și partea vătămată-martorul B. G. C., respectiv persoanele care s-au prezentat pentru încheierea contractului de vânzare cumpărare (inculpatul P. R. F. și partea vătămată B. G. C.), actele pe care le-au prezentat (buletinele, certificatul de înmatriculare al autoturismului și un contract de vânzare cumpărare scris de mână), faptul că le-a comunicat celor doi că pentru valabilitatea și opozabilitatea contractului de vânzare cumpărare este necesară și cartea de identitate a autovehiculului iar vânzătorul, în speță inculpatul i-a comunicat că persoana de la care a cumpărat autoturismul nu se află în țară și că la întoarcerea acestuia în țară va prezenta și cartea de identitate a autoturismului, iar cumpărătorul, de asemenea a spus că este de acord cu încheierea contractului întrucât îi este necesar pentru a face dovada plății prețului.
Declarația martorei T. E. coroborată cu declarația părții vătămate P. T. dată în fața instanței de judecată, prin care acesta arată că „a înțeles" că inculpatul ar fi avut datorii financiare restante către numitul B. G. C., iar vânzarea autoturismului către acesta ar fi constituit stingerea acelei datorii, nu este în măsură să conducă la concluzia că între inculpat și numitul B. G. C. ar fi existat o înțelegere frauduloasă și că numitul B. G. C. ar fi cunoscut faptul că autoturismul în cauză nu era proprietatea inculpatului.
Declarația părții vătămate P. T. cu privire la așa-zisa datorie pe care inculpatul ar fi avut-o față de numitul B. G. C. nu se coroborează cu nicio altă probă din dosar și nici nu arată de unde a luat cunoștință de aceste aspecte. Mai mult partea vătămată-martor B. G. C. nu ar fi avut nici un interes să stingă o datorie cu un autoturism despre care ar fi cunoscut faptul că nu aparține persoanei debitoare, respectiv inculpatului.
Nici din poziția inculpatului exprimată prin notele de ședință aflate la fila 50-51 din dosarul de instanță și apreciată de instanță ca fiind una „credibilă", în sensul că autoturismul în cauză i-ar fi fost dat numitului B. G. C. cu titlu de gaj, pentru garantarea împrumutului de 2000 lei, nu rezultă faptul că partea vătămată - martorul B. G. C. ar fi avut cunoștință de faptul că autoturismul în cauză nu-i aparține inculpatului și că între aceștia ar fi existat o înțelegere pentru a-1 determina pe partea vătămată P. T. să-i restituie „așa-zisa datorie" inculpatului P. R. F.. Partea vătămată -martorul B. G. C. nu ar fi avut nici un interes să-i acorde un împrumut inculpatului pe care acesta să-1 garanteze cu un autoturism care aparține altei persoane fără acordul acestuia.
Mai mult, nici inculpatul prin poziția exprimată prin notele de ședință nu arată că partea vătămată-martorul B. G. C. ar fi cunoscut faptul că autoturismul aparține părții vătămate P. T..
Poziția inculpatului în măsura în care nu se coroborează și cu alte probe nu poate fi apreciată ca fiind credibilă, având în vedere că partea vătămată P. T. a negat că ar fi avut vreo datorie față de acesta, iar partea vătămată B. G. C. nu a confirmat că ar fi fost vorba despre un împrumut iar alte probe aflate la dosarul cauzei nu confirmă acest aspect.
Faptul că partea vătămată - martorul B. G. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză, nu conduce la concluzia că între acesta și inculpat a existat o înțelegere frauduloasă, rămânând la aprecierea fiecărei părți modul în care înțelege să-și soluționeze latura civilă.
Dimpotrivă, din probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, ale inculpatului P. R. F., ale martorei T. E. și martorului-parte vătămată P. T., rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a indus în eroare pe partea vătămată B. G. C. că este proprietarul autoturismului cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare a bunului contra sumei de 4.000 euro.
Hotărârea atacată este legală și temeinică în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Este real că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre P. R. F. și B. G. C. a fost prezentat martorei T. E. un contract de vânzare-cumpărare scris de mână, însă din probele administrate în cauză, nu rezultă că acesta a fost falsificat de inculpat.
Susținerea parchetului că inculpatul este singura persoană care era interesată să întocmească un asemenea înscris, chiar reală dacă ar fi, nu este suficientă pentru a se pronunța o soluție de condamnare.
În fine, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă că actul de vânzare-cumpărare nu a fost scris și semnat la rubrica vânzător de numitul P. T., aspect care dovedește falsul înscrisului sub semnătură nu și faptul că acest înscris a fost scris și semnat de inculpatul P. R. F..
Apelul inculpatului este admisibil în ce privește reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și b V.C.penal, având în vedere conduita inculpatului înainte de comiterea infracțiunii și lipsa constituirii de părți civile în cauză, aspecte ce impun reținerea aplicării art. 76 lit. c și e C.penal, în sensul reducerii pedepselor sub minimul prevăzut de lege.
Așa fiind, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a C.pr.penală, Curtea va admite apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-N. și inculpatului P. R. F., va desființa hotărârea atacată în ce privește achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune, cuantumul pedepsei și termenul de încercare și pronunțând o nouă hotărâre, va condamnă pe inculpat la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev.de art. 215 alin. 1,2 și 3 V.C.penal, la 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 213 V.C.penal, ambele cu aplicarea art. 74 lit. a, b și art. 76 lit. c și e V. C.penal și art. 5 C.penal
Potrivit art. 33 lit. a, art. 34 lit. b V.C.penal cele două pedepse vor fi contopite, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, suspendând executarea acesteia pe un termen de încercare de 3 ani în condițiile art. 81, 82 C.penal, cu atenționarea inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 V.C.penal.
Curtea va face aplicarea art. 71 rap.la art. 64 lit. a teza II-a și b V.C.penal și art. 71 alin. 5 V.C.penal, menținând restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.penală
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. și inculpatul P. R. F., împotriva sentinței penale nr.37 pronunțată la 15 ianuarie 2015 de Judecătoria Cluj-N. pe care o desființează în ce privește achitarea pentru infracțiunea de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1,2,3 V.C.penal, pedeapsa aplicată și termenul de încercare și pronunțând o nouă hotărâre:
Condamnă pe inculpatul P. R. F. la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1,2 și 3 V.C.penal,
- la 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere, prev.de art.213 V.C.penal,
ambele cu aplicarea art.74 lit.a și b și 76 lit.c și e V.C.penal.
Conform art.33 lit.a, 34 lit.b V.C.penal contopește cele două pedepse, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
Potrivit art.81, 82 V.C.penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind un termen de încercare de 3 ani.
Atenționează inculpatul asupra disp.art.83 V.C.penal.
Face aplicarea art.71 rap.la art.64 lit.a teza II-a și b V.C.penal și art.71 alin.5 V.C.penal.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
V. V. A. I. M. L. C.
Red.V.V.A/16.12.2015.
Dact.H.C./5 ex./17.12.2015
Jud.fond: L. B..
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1505/2015. Curtea de... → |
|---|
