Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1605/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 1605/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-12-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 1605/A/2015

Ședința publică din 18 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. B., judecător

JUDECĂTOR: G. V. C.

GREFIER: E. C. B.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj – a fost reprezentat prin procuror: V. G.

Pe rol fiind pronunțarea, privind apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Huedin, împotriva sentinței penale nr. 117/8 iulie 2015, privind pe inculpații L. Ș. zis „Ș.” trimis pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev de art.371 Ncp și pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev de art. 372 alin 2 Ncp cu aplicarea art. 38 Ncp, N. V. I.- zis „B.” trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe faptă prevăzută de art. 193 alin.2 Noul Cod.pen și pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Noul cod. pen cu aplicarea art. 38 și art. 41 alin.2 Noul Cod.pen și L. I. M. zis „P.” trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev de art.371 Ncp, rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin în dosar nr. 123/P/2012.

Dezbaterile în fond, au avut loc la data de 11.12. 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru această dată.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 117 din 08.07.2015 pronunțată de Judecătoria Huedin în dosar nr._:

În baza art. 371 NCP, art.396 alin. 10 NCPP raportat la art.5 NCP, art.61 NCP, a fost condamnat inculpatul L. Ș. zis „Ș.”– fiul lui A. și A., născut la data de 19.11.1968 în ., CNP_, de cetățenie română, căsătorit, studii 4 clase, cu antecedente penale, cu domiciliul în ., jud. Cluj și domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 150, ., ( la Cabinet Avocat U. C.), la o pedeapsă de 2.400 lei amendă penală, reprezentând 240 zile amendă stabilită conform art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c) și alin. 6 din NCP pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii publice.

În baza art. 372 NCP, art.396 alin. 10 NCPP, raportat la art.5 NCP, art.61 NCP, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2.400 lei amendă penală, reprezentând 240 zile amendă stabilită conform art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c) și alin. 6 din NCP pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

În baza art. 38 Noul Cod penal s-a dispus contopirea celor două pedepse cu amendă penală aplicate inculpatului, acesta executând o singură pedeapsă a amenzii penale de 2.400 lei ce s-a sporit cu 800 lei, pedeapsa totală fiind de 3.200 lei amendă penală, reprezentând 320 zile amendă

În baza art. 371 NCP, raportat la art.5 NCP, art.61 NCP, art. 41 alin. 2 Noul Cod penal, art.43 pct.5 NCP, a fost condamnat inculpatul N. V.-I. –zis „B.”– fiul lui I. și A., născut la data de 17.06.1985 în Huedin, jud. Cluj, CNP_, de cetățenie română, necăsătorit, neșcolarizat, recidivist, cu domiciliul în .-Fabrici, ., jud. Cluj, la o pedeapsă de 4.500 lei amendă penală, reprezentând 400 zile amendă stabilită conform art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c) și alin. 6 din NCP pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii publice

În baza art.193 alin.2 NCP, raportat la art.5 NCP, art.61 NCP, art. 41 alin. 2 Noul Cod penal, art.43 pct.5 NCP, a fost condamnat același inculpat, la o pedeapsă de 4.500 lei amendă penală, reprezentând 400 zile amendă stabilită conform art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c) și alin. 6 din NCP pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, parte vătămată C. C..

În baza art. 38 Noul Cod penal s-a dispus contopirea celor două pedepse cu amendă penală aplicate inculpatului, acesta executând o singură pedeapsă a amenzii penale de 4.500 lei ce s-a sporit cu 1.500 lei, pedeapsa totală fiind de 6.000 lei amendă penală, reprezentând 533 zile amendă.

În baza art. 371 NCP, art.396 alin. 10 NCPP raportat la art.5 NCP, art.61 NCP, a fost condamnat inculpatul L. I.-M. -zis „P.” – fiul lui G. și M.-V., născut la data de 14.04.1977 în ., CNP_, de cetățenie română, căsătorit, studii 8 clase, cu domiciliul în com. Aghireșu, .. 37, jud. Cluj, la o pedeapsă de 2.400 lei amendă penală, reprezentând 240 zile amendă stabilită conform art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c) și alin. 6 din NCP pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii publice.

Li s-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art.63 NCP privind cazurile de înlocuire a pedepsei amenzii.

S-a constatat că partea vătămată C. C. T. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.

În temeiul articolului 274, alin.1 din noul Cod de procedură penală au fost obligați fiecare din cei trei inculpați la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în seara zilei de 19.02.2012, în jurul orelor 22,00, în interiorul localului ., cunoscut sub denumirea „La M.”, din localitatea Aghireșu-Fabrici, se aflau aproximativ 30 de persoane. La una din mese se afla inculpatul L. I.-M., iar la o altă masă se aflau inculpații L. Ș., N. V.-I. și martorii L. O., R. C..

La un moment dat, martorul C. D., în timp ce trecea pe lângă masa inculpaților L. Ș. și N. V.-I., a avut un schimb de replici cu aceștia, inculpatul L. aplicându-i o palmă în zona feței.

La scurt timp, martorul L. O., s-a ridicat în picioare și a rostit cuvinte provocatoare, în limba țigănească, la adresa celorlați consumatori din bar, fapt care l-a deranjat pe inculpatul L. I.-M. care i-a aplicat un pumn în zona feței.

În aceste condiții inculpatul L. Ș. s-a ridicat de la masă, pentru a-i cere socoteală inculpatului L. I. M. pentru că l-a lovit pe cumnatul său, iar în momentul în care inculpatul L. s-a întors cu spatele pentru a se întoarce la masa sa, inculpatul L. Ș. a scos un briceag, cu lama de aproximativ 7-10 cm., pe care-l avea asupra sa, înjunghiindu-l pe inculpatul L. în zona coastelor și a umărului stâng. În continuare între cei doi a avut loc un schimb de lovituri, inculpatul L. Ș. sărind asupra inculpatului L. I.-M., care a căzut pe o masă, apoi jos.

În aplanarea incidentului au intervenit persoanele vătămate F. C. și C. C.-T., cu intenția de a-i despărți, dar inculpatul N. I.-V. i-a aplicat lui C. C. T. mai multe lovituri cu o sticlă de bere în cap, astfel că persoana vătămată C. C. a căzut la pământ.

Si martorul Ungvari G., a intervenit pentru a o salva pe persoana vătămată F. C., care era lovit de inculpatul L. Ș., reușind să-l scoată în afara barului, însă, cei doi au fost ajunși de inculpatul L. Ș. și martorul R. C., inculpatul aplicându-i din nou lovituri persoanei vătămate F. C.. A. F., care era administratorul localului, a solicitat prin serviciul de urgență 112, intervenția organelor de poliție și a ambulanțelor, astfel că inculpaților L. Ș., L. I. –M., N. V.-I. și persoanelor vătămate F. C. și C. C.-T. le-au fost acordate îngrijiri medicale de echipajele SMURD și ale ambulanței sosite la fața locului.

Si persoanei vătămate C. C.-T. i-a fost întocmit raport de constatare medico-legală nr. 1159/II/a/27 din 20.02.2012 al IML Cluj-N., din care rezultă că a suferit leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și cădere de la același nivel, necesitând pentru vindecare 5-7 zile de îngrijiri medicale, leziunile nepunând în primejdie viața victimei.

Persoana vătămată C. C.-T., la data de 20.02.1012 a formulat plângere penală împotriva inculpatului N. V.-I., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Instanța în baza probelor de la dosar a constatat vinovăția celor trei inculpați pentru toate faptele penale pentru care au fost trimiși în judecată, reținând că, faptele inculpatului L. Ș., care, în seara zilei de 19.02.2012, în jurul orelor 22,00-23,00, aflându-se în interiorul localului . din localitatea Aghireșu-Fabrici, împreună cu inculpații N. V.-I. și L. I.-M. a tulburat ordinea și liniștea publică, aplicând mai multe lovituri cu pumnii, picioarelor și cu un briceag cu lama de 7-10 cm., pe care-l avea asupra sa, asupra inculpatului L. I.-M. și a persoanei vătămate F. C., iar un număr mare de persoane, aproximativ 20-30, au fost iritate și speriate de comportamentul inculpatului, fiind nevoite să părăsească barul, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 371 și art. 372 alin.2 Noul Cod penal, cu aplic. art. 38 Noul Cod penal.

S-a mai reținut că, faptele inculpatului N. V.-I., care, în seara zilei de 19.02.2012, în jurul orelor 22,00-23,00, aflându-se în interiorul localului . din localitatea Aghireșu-Fabrici, împreună cu inculpații L. Ș. și L. I.-M. a tulburat ordinea și liniștea publică, aplicând mai multe lovituri cu o sticlă de bere persoanei vătămate C. C., care a suferit leziuni corporale pentru care a avut nevoie de 5-7 zile îngrijiri medicale, iar un număr mare de persoane, aproximativ 20-30, au fost iritate și speriate de comportamentul inculpatului, fiind nevoite să părăsească barul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 193 alin.2 și art 371 Noul Cod penal, cu aplic. art. 38 și art. 41 alin. 1 Noul Cod penal.

Instanța a mai constatat că fapta inculpatului L. I.-M., care, în seara zilei de 19.02.2012, în jurul orelor 22,00-23,00, aflându-se în interiorul localului . din localitatea Aghireșu-Fabrici, împreună cu inculpații L. Ș. și N. V.-I. a tulburat ordinea și liniștea publică, aplicând mai multe lovituri inculpatului L. Ș. și numitului L. O., iar un număr mare de persoane, aproximativ 20-30, au fost iritate și speriate de comportamentul inculpatului și au fost nevoite să părăsească barul, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art 371 Noul Cod penal.

Instanța, având în vedere probatoriul administrat, a apreciat că nu se impune aplicarea circumstanței atenuante a scuzei provocării față de inculpatul L. Ș., așa cum acesta a solicitat, constatând că s-a implicat direct de la începutul incidentului, incident pe care l-a amplificat prin folosirea fără drept a cuțitului și înjunghierea inculpatului L..

Referitor la legea mai favorabilă aplicabilă față de cei trei inculpați, instanța a considerat că noua reglementare juridică este mai favorabilă, prin pedepsele și limitele de pedeapsă aplicabile, față de vechea reglementare

La dozarea pedepselor ce au fost aplicate celor trei inculpați, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaților și împrejurarea că doi din inculpați au solicitat aplicarea procedurii simplificate prin recunoașterea în fața instanței a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, precum și starea de recidivă a inculpatului N. V. I., instanța apreciind că pedepse cu amendă pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, își vor atinge scopul lor preventiv și educativ față de inculpați.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE L. JUDECĂTORIA HUEDIN care a solicitat admiterea apelului și pronunțarea unei noi hotărâri în care pedeapsa amenzii penale să fie situată în limite legale, prima instanță realizând o individualizare greșită în acest sens, făcând aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. 2, alin. 4 lit. c Cod penal. Totdată, față de judecarea în procedură simplificată a inculpaților L. Ș. și L. I., se impunea ca limitele pedepselor aplicate să fie reduse cu o pătrime, iar în ce privește pe inculpatul N. V. I., raportat la limitele legale de pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 371 Cod penal, acestea au fost, de asemenea, stabilite în afara dispozițiilor legale.

Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:

Prima instanță a reținut în mod corect, urmare probelor administrate, că inculpații L. Ș., L. I. M. și N. V. I. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, portul sau folosirea fără drept obiecte periculoase și lovirea și alte violențe, sens în care a dispus condamnarea acestora la pedeapsa amenzii penale. În ce privește pe inculpații L. și L., s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 Cod procedură penală, aceștia recunoscând integral faptele și solicitând ca judecata să aibă loc în procedură simplificată.

Sintetic, în sarcina inculpaților s-a reținut că în seara zilei de 19.02.2012, în jurul orelor 22,00-23,00, aflându-se în interiorul localului . din localitatea Aghireșu-Fabrici, au tulburat ordinea și liniștea publică, aplicând mai multe lovituri cu pumnii, picioarele mai multor persoane (față de care a intervenit împăcarea) iar un număr mare de persoane, aproximativ 20-30, au fost iritate și speriate de comportamentul inculpaților, fiind nevoite să părăsească barul, că inculpatul Naghy V. a lovit cu o sticlă de bere persoana vătămată C. C., care a suferit leziuni corporale pentru care a avut nevoie de 5-7 zile îngrijiri medicale, iar în acest scandal, inculpatul L. Ș. s-a folosit și de briceag cu lama de 7-10 cm., pe care-l avea asupra sa.

Față de recunoașterea integrală a acuzațiilor, prima instanță a admis cererea inculpaților L. Ș. și L. I. M. de a fi judecați în procedură simplificată, sens în care a dispus condamnarea acestora la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.200 lei amendă penală, reprezentând 400 zile amendă pentru inculpat L. (pedeapsă rezultantă) și de 2400 lei amendă penală reprezentând 240 zile amendă pentru inculpat L. I..

În ce-l privește pe inculpatul N. I. V., ce a comis faptele în stare de recidivă, a stabilit pentru acesta pedeapsa rezultantă de 6000 lei amendă penală reprezentând 533 zile amendă.

Apelul declarat în cauză de parchet este fondat, limitele pedepsei amenzii fiind greșit individualizate de prima instanță.

Astfel, în ce privește infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal, Curtea constată că, limitele legale de pedeapsă sunt situate între 3 luni și 2 ani alternativ cu amendă. Orientându-se spre pedeapsa amenzii penale ca modalitate justă de individualizare, prima instanță urma să facă aplicarea dispozițiilor art. 61 alin. 3 lit. b Cod penal (și nu cele ale art. 61 alin. 3 lit. c Cod penal), zilele amendă fiind situate între 120 și 240 zile. Cum, inculpații L. și L. s-au judecat în procedură simplificată, cererea lor fiind admisă, aceste limite trebuiau să fie reduse cu o pătrime ca efect al aplicării dispozițiilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, respectiv acestea se situau între 90 și 180 zile. La fel este situația și în ce privește infracțiunea de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 2 Cod penal reținută în sarcina inculpatului L. Ș., ale cărei limite sunt identice cu cele pentru infracțiunea prev. de art. 371 Cod penal, astfel că, prin raportare și la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, zilele amendă se situează între 90 și 180 zile. Aplicând celor doi inculpați pedeapsa amenzii de 2400 lei, echivalent a 240 zile amendă, prima instanță a stabilit așadar o sancțiune în afara limitelor legale.

În ce privește pe inculpatul N. V. I., relativ la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 371 Cod penal, limitele legale de pedeapsă se situează între 180 și 360 zile ca efect al stării de recidivă, prin aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. 5 Cod penal ce stabilesc majorarea cu jumătate a acestora. Ca atare, condamnarea dispusă de prima instanță la pedeapsa amenzii penale de 4000 lei echivalent a 400 zile amendă este nelegală.

Așa fiind, admițând apelul parchetului în temeiul prevederilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, Curtea va desființa sentința atacată numai în ce privește modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților și, pe cale de consecință:

Va condamna pe inculpații:

L. Ș., pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 1.500 lei (150 zile amendă x 10 lei/zi = 1.500 lei) și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 2 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 1.600 lei (160 zile amendă x 10 lei/zi = 1.600 lei).

În temeiul art. 38 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. c C. pen. va aplica inculpatului L. Ș. pedeapsa cea mai grea de 1.600 lei amendă la care adaugă un spor de 500 lei reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 1.500 lei, în final pedeapsa de executat fiind de 2.100 lei amendă penală.

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63alin. 1 C.pen.

L. I.-M., pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 1.500 lei (150 zile amendă x 10 lei/zi = 1.500 lei).

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63alin. 1 C.pen.

N. V.-I., pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal rap. la art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 3.600 lei (360 zile amendă x 10 lei/zi = 3.600 lei) și lovirea sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal rap. la art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 4.000 lei (400 zile amendăX10 lei/zi=4.000 lei).

În temeiul art. 38 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. c C. pen. va aplica că inculpatului N. V.-I. pedeapsa cea mai grea de 4.000 lei amendă la care adaugă un spor de 1.200 lei reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 3.600 lei, în final pedeapsa de executat fiind de 5.200 lei amendă penală.

Va atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63alin. 1 C.pen.

Va menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Huedin împotriva sentinței penale nr. 117 din data de 8 iulie 2015 a Judecătoriei Huedin pe care o desființează numai cu privire la modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților și, judecând în aceste limite:

Condamnă pe inculpații:

L. Ș., fiul lui A. și A., născut la data de 19.11.1968 în ., domiciliat în com. Aghireșu, ., jud. Cluj și domiciliul procesual ales în Cluj-N., .. 150, . - Cabinet Avocat U. C., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 1.500 lei (150 zile amendă x 10 lei/zi = 1.500 lei);

- portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 alin. 2 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 1.600 lei (160 zile amendă x 10 lei/zi = 1.600 lei);

În temeiul art. 38 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. c C. pen. aplică inculpatului L. Ș. pedeapsa cea mai grea de 1.600 lei amendă la care adaugă un spor de 500 lei reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 1.500 lei, în final pedeapsa de executat fiind de 2.100 lei amendă penală.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63alin. 1 C.pen.

L. I.-M., fiul lui G. și M.-V., născut la data de 14.04.1977 în ., domiciliat în com. Aghireșu, .. 37, jud. Cluj, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de:

- tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal coroborat cu art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 1.500 lei (150 zile amendă x 10 lei/zi = 1.500 lei).

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63alin. 1 C.pen.

N. V.-I., fiul lui I. și A., născut la data de 17.06.1985 în Huedin, jud. Cluj, domiciliat în .-Fabrici, ., jud. Cluj, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 Cod penal rap. la art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 3.600 lei (360 zile amendă x 10 lei/zi = 3.600 lei);

- lovirea sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal rap. la art. 41 alin. 1 Cod penal și art. 5 Cod penal la pedeapsa amenzii penale de 4.000 lei (400 zile amendăX10 lei/zi=4.000 lei).

În temeiul art. 38 alin. 1 și 39 alin. 1 lit. c C. pen. aplică inculpatului N. V.-I. pedeapsa cea mai grea de 4.000 lei amendă la care adaugă un spor de 1.200 lei reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă de 3.600 lei, în final pedeapsa de executat fiind de 5.200 lei amendă penală.

Atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63alin. 1 C.pen.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 decembrie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

E. B. V. C.

GREFIER,

E.-C. B.

Red.E.B./dact.M.N.

4 ex./05.01.2016

Jud.fond: V. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 1605/2015. Curtea de Apel CLUJ