Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 356/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 356/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 04-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 356/2015
Ședința camerei de consiliu din 6 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. V. C. - judecător
GREFIER: E. C. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror V. G.
Pe rol fiind pronunțarea cu privire la sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj, privind recunoașterea și executarea pedepsei cu închisoare aplicată condamnatului P. A., aflat în Penitenciarul Lo Russo E Cutugno din Torino – Italia.
Dezbaterile în fond, au avut loc la data de 6 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când, Curtea, a amânat pronunțarea pentru această dată, pentru a da posibilitatea Parchetului să depună la dosar, în măsura în care dețin, ultima opinie exprimată de către inculpat la care se face vorbire în toate actele de la dosar, în sensul că dorește să fie transferat în România.
CURTEA
Asupra cauzei de față,
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /30 octombrie 2015 P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj a sesizat Curtea cu cererea de cooperare judiciară internațională formulată de MINISTERUL JUSTIȚIEI din ITALIA prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate P. A., fiul lui A. și L., născut la 4 februarie 1977 în municipiul Bistrița județul Bistrița-Năsăud, domiciliat în Bistrița-Năsăud, ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul LO RUSSO E CUTUGNO din Torino Italia.
S-a motivat că prin sentința nr. 114/09 R. din 14.01.2009 a Tribunalului din Torino definitivă la 2 martie 2009 P. A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravat în concurs, prev. de art.110 – 624 bis, 625 – n 1 – 61, n. 5 din Codul penal italian la 1 an închisoare.
Prin sentința nr. 6067/07 Reg.Gip și nr. 1504/07 R. din 10 iulie 2007 a Tribunalului din Torino, definitivă la 21.02.2008 P. A. a fost condamnat pentru patru infracțiuni de deținere și confecționare de documente false, prev. de art. 497 Bis din Codul penal italian, violarea legilor referitoare la mijloacele de credit, prev. de art. 12 din Decretul - Lege nr. 143/1991, declarații false în fața ofițerilor de poliție judiciară, prev. de art 495 Cod penal italian și violarea legilor imigrației, prev. de art. 6 alin.3 din Decretul - Lege nr. 286/1998 la 1 an închisoare.
Prin sentința nr. 521/09 Reg. din 11 martie 2009, definitivă la 17 martie 2010, a judecătorului pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Torino, P. A. a fost condamnat pentru 9 infracțiuni de asociere la o grupare criminală delincvențială și fraude informatice, prev. de art. 81 – 416 alin. 1, 2, 3, 5, art. 615 și art. 617 din Codul penal italian, deținere ilicită în continuitate și în concurs de bunuri, prev. de art. 110, 81, 648 Cod penal italian, declarații false referitoare la identitate și deținere de documente false, prev. de art. 497 – 495 Cod penal italian și violarea legilor imigrației, prev. de art. 6 din Decretul - Lege nr. 286/1998 la pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.
Prin sentința nr. 144/13/09 Reg. din 16.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel din Torino, definitivă la 25 februarie 2014 P. A. a fost condamnat la 16 ani și 10 luni închisoare pentru 14 infracțiuni de tentativă la omor agravat în concurs, prev. de art. 110, 56, 575, 576, 61 nr. 2 din Codul penal italian, tentativă de tâlhărie în concurs, prev. de art. 110, 56, 628 alin.1 nr. 3 Cod penal italian, fraudă informatică prev. de art. 110, 81 alin.2, 615, 617 Cod penal italian, tentativă de fraudă informatică în concurs, prev. de art. 110, 56, 617 Cod penal italian și furt agravat prev. de art. 110, 624, 625 nr. 2 Cod penal italian.
Din certificatele prevăzute de art. 4 din Decizia - Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 rezultă că pedeapsa va fi executată integral în 10 ianuarie 2026.
Din ordonanța de executare a pedepselor concurente dată la 1 aprilie 2014 de către P. General al Republicii din Torino, Biroul Executări Penale, s-a constatat că P. A. mai are de executat 15 ani, 2 luni și 1 zi și 2780 euro amendă, pedeapsa începând la 10 noiembrie 2010.
În sesizarea adresată Curții, P. a considerat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 153 alin.2 din Legea nr. 302/2004, că P. A. a fost prezent la dezbaterea procesului și a fost apărat de un avocat ales și că din opinia exprimată în 15 iunie 2011 rezultă că dorește să fie transferat în România.
S-au anexat documentele invocate în cuprinsul sesizării.
Examinând hotărârile judecătorești străine și verificând lucrările dosarului, conform art. 154 alin. 6 din Legea nr. 302/2004, Curtea reține următoarele:
Din primul certificat atașat (f.18) prevăzut de art. 4 din Decizia-Cadru 2008/909/GAI a Consiliului din data de 27 noiembrie 2008 referitoare la aplicarea principiului de reciprocitate în recunoașterea sentințelor penale care prevăd aplicarea pedepsei cu detenție sau măsuri privative de libertate, în scopul executării acestora în Uniunea Europeană rezultă că prin sentința penală nr._ a Tribunalului din Torino definitivă în 2 martie 2009 cu numărul de referință 114/09 E. sentințe P. A. cu pseudonimul S. D. S., născut în România în data de 9 iulie 1973 deținut în Penitenciarul Lo Russo E Cutugno din Torino a fost condamnat pentru că în scopul de a obține un beneficiu ilicit, a acționat în concurs cu o altă persoană care nu a fost identificată și a intrat pe parcursul nopții în interiorul magazinului „Z. F. Abibbiamento”, după ce spărsese geamul și gratiile externe, de la fereastră, sustrăgând astfel aproape toată marfa care se afla înăuntru (îmbrăcăminte, încălțăminte, produse cosmetice, parfumuri și articole de marochinărie, în valoare de 8.310,11 euro. În afară de articolele mai sus descrise a sustras și un computer marca Compaq Presario. Infracțiunile au fost comise în Torino în data de 12 iulie 2006.
Faptele au fost încadrate juridic în infracțiunea de furt agravat în concurs, prev. de art. 110 – 624 bis, 625 n. 1 – 61 n. 5 CP.
În cuprinsul certificatului s-a indicat că această faptă corespunde celei de furt organizat.
S-a menționat că persoana condamnată a fost prezentă la dezbaterea procesului și a fost apărat de un avocat ales, fiindu-i aplicată pedeapsa de 1 an închisoare și deținut pentru această cauză din data de 10 noiembrie 2010.
Infracțiunea pentru care a fost condamnat prin sentința penală menționată se regăsește în Codul penal român, fiind prevăzute ca furt calificat, prev. de art. 229 alin.1 lit.b(noaptea) și lit.și d(prin efracție) pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Din cel de-al doilea certificat (f.31) rezultă că P. A. a fost condamnat prin sentința penală cu numărul de referință n.6067/07 Reg.Gip și n. 1504/07 R. Sentințe pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Torino, definitivă la 21 februarie 2008, pentru patru infracțiuni:
- întrucât asupra sa au fost găsite următoarele documente falsificate:
-pașaportul falsificat nr._ intestatar Ș. D. S. cu diferite anomalii – ștampile de tranzit în frontieră falsificate, ștampilă de reînnoire falsificată. Două carnete de conducere și o carte de identitate falsificate. Infracțiunile au fost comise în Torino în data de 12 iunie 2006.
- întrucât a deținut un badge de culoare albă cu nr. ABF2 cu banda magnetică care aparținea unei cărți de credit, fără . avea în partea a doua date de credit și înregistrată cu . a unei cărți de credit valabile. Infracțiunile au fost comise în Torino în data de 12 iulie 2006.
- pentru că a declarat în fals în fața agenților de poliție judiciară că se nume Ș. D. S., când în precedență declarase date de identitate diferite. Infracțiunile au fost comise în Torino în data de 12 iulie 2006.
- pentru că, fără motiv întemeiat, a refuzat să aducă în vizionare pașaportul, permisul de ședere sau un alt document de identitate valabil. Infracțiunile a fost comise în Torino în data de 12 iulie 2006.
Faptele au fost încadrate juridic după cum urmează:
1)art. 497 bis c.p. – deținerea și confecționarea de documente false;
2)art. 12 din D.L. nr. 143/91 – violarea legilor referitoare la mijloacele de credit;
3) art. 495 c.p. – declarații false în fața ofițerilor de Poliție Judiciară;
4) art. 6 aliniatul 3 DL 286/98 – violarea legilor imigrației.
Durata totală a pedepsei a fost menționată ca fiind de 1 an închisoare.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală menționată se regăsesc în Codul penal român, fiind prevăzute ca fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 320 Cp și pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzută de art. 365 alin. 2 Cp și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă și fals privind identitatea, prev. de art. 327 Cp.
Din cel de-al treilea certificat (f.44) rezultă că P. A. a fost condamnat prin sentința penală cu numărul de referință n. 521/09 Reg. Sentințe, pronunțată în 11 martie 2009, definitivă la 17 martie 2010, de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Torino pentru 9 infracțiuni constând în:
- s-a asociat cu alte persoane care nu au fost identificate, o parte dintre ei acționând pe teritoriul României, în scopul de a comite nenumărate infracțiuni prevăzute de art. 615 quater, 617 Quinques CP (fraude informatice), organizând astfel o grupare criminală căreia i-a pus la dispoziție diferite mijloace (telefoane mobile, computere utilizate în scopul transmiterii codurilor electronice a cărților de credit, aparatură electronică skimmer), utilizate pentru captarea codurilor și pentru falsificarea cărților de credit. În mod special, unii participanți la gruparea criminală, care acționau în România, captau în mod ilicit codurile electronice ale cărților de credit autentice după care le transferau în scopul de a fi utilizate de complicii care acționau pe teritoriul Statului italian. Gruparea avea contacte cu persoane care acordau servicii dubioase, titulari de magazine, care erau de acord cu instalarea în interiorul aparatelor pos a instrumentelor ce puteau clona cardurile. nfracțiuni comise în România și Torino din luna martie 2006.
-Condamnat în concurs cu alte persoane, pentru că, în scopul de a obține un beneficiu ilicit, a achiziționat sau a primit de la persoane neidentificate diferite obiecte de aur, autoturisme, polițe de asigurare, cărți de identitate și carnete de conducere falsificate;
-condamnat pentru că în urma unui control din partea lucrătorilor de Poliție a refuzat să aducă documentele de identitate;
-pentru că, în urma cererii lucrătorilor de poliție de a prezenta documentele de identitate, a declarat fals că s-ar fi numit P. A., chiar dacă în precedență furnizase alte date de identitate;
Faptele au fost încadrate juridic după cum urmează:
1)art. 81-416 alineatele 1,2,3,5- 615 Quater și 617 Quinques CP- asociere la o grupare criminală delincvențială și fraude informatice;
2)art. 110, 81,648 CP deținere ilicită în continuitatate și în concurs de bunuri;
3)art. 497-495 CP – declarații false referitoare la identitate și deținere de documente false;
4)art. 6 D-L nr. 286/98 Legea referiotoare la imigrație.
În Certificat s-a menționat că persoana condamnată a fost prezentă la dezbaterea procesului și a fost reprezentată de un avocat ales.
Durata totală a pedepsei a fost menționată ca fiind de 1 an și 10 luni închisoare.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală menționată se regăsesc în Codul penal român: constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 Cp și pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzută de art. 365 alin. 2 Cp și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, tăinuire, prevăzută de art. 270 Cp și pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani sau cu amenda, și fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 Cp și pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
În ultimul certificat atașat(f.57) s-a precizat că P. A. a fost condamnat prin sentința cu numărul de referință n. 144/13/09 Reg. Sentințe pronunțată în 16.01.2013 de către Curtea de Apel din Torino - Secția a II-a definitivă la 25.02.2014 pentru 14 infracțiuni:
-pentru că, în concurs cu alte persoane care nu au fost identificate, prin acțiunile sale, a încercat să cauzeze decesul cetățeanului Adriano Del Testa. În mod special, a intrat în interiorul Agenției de voiaj a cărui proprietar era cetățeanul, înarmat cu două cuțite, a aplicat o lovitură de cuțit cu deschidere automată cetățeanului menționat în zona gâtului, provocându-i leziuni care puteau cauza decesul acestuia.
-Pentru că, în concurs cu alte persoane care nu au fost identificate, prin acțiunile sale, fără dubii, a încercat să-și însușească sumele de bani și obiectele de valoare care se aflau în interiorul agenției de voiaj, fără a reuși în intențiile sale în urma intervenției secretarei V. Ficara.
-Faptele au fost comise în Torino în data de 16 decembrie 2005.
-Pentru că, s-a asociat cu alte persoane care nu au fost identificate, o parte dintre ei acționând pe teritoriul României, în scopul de a comite nenumărate infracțiuni prevăzute de art. 615 quater, 617 Quinques CP (fraude informatice), organizând astfel o grupare criminală căreia i-a pus la dispoziție diferite mijloace (telefoane mobile, computere utilizate în scopul transmiterii codurilor electronice a cărților de credit, aparatură electronică skimmer), utilizate pentru captarea codurilor și pentru falsificarea cărților de credit. În mod special, unii participanți la gruparea criminală, care acționau în România, captau în mod ilicit codurile electronice ale cărților de credit autentice după care le transferau în scopul de a fi utilizate de complicii care acționau pe teritoriul Statului italian. Cu cărțile de credit clonate achiziționau bonuri de valoare și efectuau retrageri de sume de bani de mii de euro.
-Infracțiunile au fost comise în România, Torino, Settimo Torinese și Alessandria din anul 2006 până în anul 2007.
Faptele au fost încadrate juridic după cum urmează:
1)art. 110, 56, 575, 576, 61 nr.2 CP – tentativă de omor agravat în concurs;
2)art. 110, 56, 628 alin. 1 nr.3 CP – tentativă de tâlhărie în concurs;
3)art. 110, 81 alin.2, 615 Quater, 617 Quinques – fraudă informatică;
4)art. 110, 56, 617 Quinques – tentativă de fraudă informatică în concurs;
5)art. 110, 624, 625 nr. 2 CP – furt agravat.
În certificat s-a menționat că persoana a fost prezentă la dezbaterea procesului și a fost apărată de un avocat ales.
Durata totală a pedepsei este de 16 ani și 10 luni de închisoare în continuitate cu sentința emisă în 11 martie 2009 de către judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Torino.
Perioada totală a regimului privativ de libertate deja executată este din data de 3 noiembrie 2010 până în data de 9 noiembrie 2010, 7 zile de închisoare din data de 10 noiembrie 2010 fiind deținut în această cauză.
Infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală menționată se regăsesc în Codul penal român: tentativă la omor calificat, prevăzută de art.32 raportat la art. 189 alin. 1 lit.a, b, d Cp și pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani, tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art.32 raportat la art. 234 alin. 1 lit.a Cp și pedepsită cu închisoarea de la un an și 6 luni la 5 ani, constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 Cp și pedepsită cu închisoarea de la unu la 5 ani, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzută de art. 365 alin. 2 Cp și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, fraudă informatică, prevăzută de art. 249Cp și pedepsită cu închisoare de la la 2 ani la 7 ani și tentativă la furt calificat, prev. de art.32 raportat la art. 229 alin.1 lit.b(noaptea) și lit.și d(prin efracție) pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani și 6 luni.
Pedeapsa, în baza legislației statului emitent, trebuie executată în totalitate, până în 10 ianuarie 2026.
Din cererea de executare în România a pedepselor aplicate condamnatului (f.75) rezultă că sentințele de condamnare au fost incluse în ordonanța de executare a pedepselor nr. 198/2014 SIEP emisă la 1 aprilie 2014 de către P. General din Torino care include alte trei sentințe de condamnare definitivă referitoare la care autoritatea emitentă a considerat că nu este nevoie să se emită certificatul prev. de art. 4 din Decizia-Cadru 2008/9 septembrie din cauza pedepsei mici care trebuie executată.
Din această ordonanță (f.81) reiese că pedeapsa rezultantă restantă care trebuie să fie executată este de 15 ani, 2 luni și 1 zi de închisoare și de 2.780,00 euro amendă, indicându-se și data începerii pedesei.
Ordonanța menționată a fost comunicată persoanei condamnate (f.88).
La fila 15 din dosar este bifat acordul favorabil al persoanei condamnate pentru a fi transferată în România.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile speciale de recunoaștere și executare a sentințelor penale de condamnare străine, prev de art. 155 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, și anume, hotărârile sunt definitive și executorii, faptele pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit infracțiuni în cazul în care ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, iar autorul era sancționabil.
Persoana condamnată este cetățean român are rezidența neîntreruptă în România astfel cum rezultă din fișa de evidență a acestuia din baza de date a Ministerului Afacerilor Interne și a fost de acord cu executarea pedepsei în România.
În fine, nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, iar din certificatele atașate rezultă că persoana condamnată a fost prezentă personal, aflându-se în stare de arest preventiv, la procesele penale în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.
Autoritatea competentă a statului emitent a solicitat expres să fie informată despre dispozițiile legislației statului român aplicabile în domeniul de liberare anticipată sau condiționată a persoanei condamnate, precum și referitor la data începerii și terminării perioadei de liberare anticipată sau condiționată.
Față de această solicitare, Curtea va informa P. General din Torino referitor la dispozițiile dreptului național român privind liberarea condiționată însă nu va putea informa statul italian despre datele calendaristice referitoare la liberarea condiționată, fiindcă acestea depind de comportamentul condamnatului în cursul executării pedepsei în penitenciar.
Curtea apreciază că sesizarea privind transferarea persoanei condamnate este întemeiată și, în baza art. 154 alin.6 lit.a din Legea 302/2004 va fi admisă, urmând a dispune executarea pedepsei în România.
Va dispune transferarea persoanei condamnate din Penitenciarul Lo Russo E Cutugno din Torino, Italia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei închisorii și emiterea mandatului de executare a pedepsei în acest sens.
Se va deduce din pedeapsa închisorii timpul executat conform art. 73 C.pen. român.
Va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj și dispune recunoașterea și executarea în România a următoarelor pedepse aplicate persoanei condamnate P. A., fiul lui A. și L., născut la 4 februarie 1977 în municipiul Bistrița județul Bistrița-Năsăud, domiciliat în Bistrița-Năsăud, ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Lo Russo E Cutugno din Torino, Italia:
- pedeapsa de 1(un) an închisoare pronunțată de Tribunalul din Torino prinsentința penală nr._ definitivă în 2 martie 2009, cu numărul de referință 114/09 E. sentințe;
- pedeapsa de 1(un) an închisoare pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Torino prin sentința penală cu numărul de referință n.6067/07 Reg.Gip și n. 1504/07 R. Sentințe, definitivă la 21 februarie 2008;
- pedeapsa de 1(un) an și 10(zece) luni închisoare pronunțată de judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Torino prin sentința penală cu numărul de referință n.521/09 Reg. Sentințe, definitivă la 17 martie 2010;
- pedeapsa de 16 ani și 10 luni de închisoare pronunțată de către Curtea de Apel din Torino - Secția a II-a, prin sentința cu numărul de referință n. 144/13/09 Reg. Sentințe pronunțată în 16.01.2013, definitivă la 25.02.2014.
Constată că sentințele de condamnare au fost incluse în ordonanța de executare a pedepselor nr. 198/2014 SIEP emisă la 1 aprilie 2014 de către procurorul general al Parchetului General din Torino, iar pedeapsa rezultantă restantă care trebuie să fie executată este de 15 ani, 2 luni și 1 zi de închisoare, cu începerea executării pedepsei cu închisoarea în 10 noiembrie 2010.
Dispune transferarea persoanei condamnate P. A. din Penitenciarul Lo Russo E Cutugno din Torino, Italia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani, 2 luni și 1 zi închisoare.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei în acest sens.
Deduce din pedeapsa de 15 ani, 2 luni și 1 zi închisoare timpul executat conform art. 73 C.pen. român, începând cu data de 10 noiembrie 2010 până la zi.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 320 lei onorariu pentru apărător din oficiu, avocat S. A.-S., ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu persoana condamnată și de la pronunțare cu procurorul.
Pronunțată în ședința publică din de 4 decembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
V. C. E. C. B.
red.C.V./M.N.
4 ex./12.12.2015
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1505/2015. Curtea de... | Mandat european de arestare. Sentința nr. 357/2015. Curtea de... → |
|---|








