Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 180/2015. Curtea de Apel CLUJ

Curtea de Apel CLUJ - Sentințe și decizii penale / 2015

Încheierea nr. 180/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 06-11-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE PENALĂ NR. 180/2015

Ședința Camerei de Consiliu din data de 6 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: E. B. - judecător

GREFIER: E. C. B.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj – a fost reprezentat prin procuror V. G.

S-au luat spre examinare contestațiile formulate de inculpații H. I. și T. D. L., împotriva Încheierii penale din data de 7.10.2015, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară al Tribunalului Cluj.

Dezbaterile pe fond, au avut loc la data de 30 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Judecătorul de Cameră Preliminară, a amânat pronunțarea hotărârii, pentru această dată.

JUDECĂTORUL CAMERĂ PRELIMINARĂ

Asupra contestațiilor de față,

Prin încheierea penală din 7 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 15 a Tribunalului Cluj, în baza art. 346 alin. 1 Codul de procedură penală, s-au respins cererile și excepțiile formulate de inculpatul H. I. prin intermediul apărătorului ales av.C. R. și inculpatul T. D. L. prin intermediul apărătorului ales av.P. C., pentru constatarea nelegalității actului de sesizare a instanței și a refacerii acestuia, a nelegalității unor acte de urmărire penală.

S-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății în cauza privind pe:

Inculpatul H. I. -pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și agravată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „I & D D.” SRL L., județul Cluj;

-pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată și agravată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „Iulisan Company” SRL;

-pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 308 și art. 309 din Codul penal (fostul art. 215¹ alin. 2 din Codul penal din 1969), cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „I & D D.” SRL L., județul Cluj;

-pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 308 și art. 309 din Codul penal (fostul art. 215¹ alin. 2 din Codul penal din 1969), cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „Iulisan Company” SRL;

-pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la sumele transferate din conturile S.C. „I & D D.” SRL L., județul Cluj;

-pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la sumele transferate de la S.C. „Iulisan Company” SRL;

-pentru săvârșirea infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale deținute într-o societate, prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 Cod penal;

-totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (fostul art. 33 lit. a din Codul penal din 1969).

Inculpatul T. D. L. - pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și agravată, prev. de art. 48 Cod penal (fostul art. 26 din Codul penal din 1969), rap. la art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „I & D D.” SRL L., județul Cluj;

-pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și agravată, prev. de art. 48 Cod penal (fostul art. 26 din Codul penal din 1969), rap. la art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 2 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „Iulisan Company” SRL;

-pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 48 (fostul art. 26 din Codul penal din 1969), rap. la art. 295 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 308 și art. 309 din Codul penal (fostul art. 215¹ alin. 2 din Codul penal din 1969), cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „I & D D.” SRL L., județul Cluj;

-pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată, prev. de art. 29 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 din Codul penal, referitor la sumele transferate din conturile S.C. „I & D D.” SRL L., județul Cluj;

- totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (fostul art. 33 lit. a din Codul penal din 1969), urmând a stabili, prin rezoluție, termen de judecată la data rămânerii definitive a acestei încheieri.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reținut că în dosarul nr.216/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților H. I. și T. D. L. - pentru săvârșirea infracțiunilor anterior arătate.

În procedura camerei preliminare, au fost formulate cereri și excepții, astfel: apărătorul ales al inculpatului H. I. a solicitat în primul rând restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii rechizitoriului, iar în al doilea rând, excluderea dintre probe a raportului de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză. Susține faptul că actul de sesizare a instanței, adică rechizitoriul, nu respectă cerințele art.328 C.pr.pen., deoarece nu descrie cu exactitate faptele reținute în sarcina clientului său, nu-și poate astfel face apărarea, nefiind fapte perfect individualizate, a activității infracționale a inculpatului H. I..

Apoi s-a susținut că se impune refacerea actului de sesizare pentru faptul că a fost întocmit cu încălcarea prev.art.100 al.1 C.pr.pen., având în vedere că au fost audiați martori, dar au fost propuși către instanță doar aceia care scot în evidență aspecte acuzatoare pentru clientul său, iar restul martorilor nu au fost indicați ca mijloace de probă în cauză.

Referitor la a doua critică adusă rechizitoriului, s-a susținut că se impune excluderea dintre probe a raportului de constatare tehnic-științifică, fiind o probă administrată cu încălcarea prev. art.172 al.2 C.pr.pen., pentru că regula instituită este cea a efectuării unei expertize atunci când e necesară opinia unui specialist pentru determinarea unor aspecte tehnice. S-a susținut faptul că administrarea raportului de constatare a fost aleasă nu pe motive de legalitate ci pentru a obține concluziile dorite de acuzare, deși expertiza era singura probă obiectivă în opinia sa. Aspectele detaliate în scris întăresc spusele sale din fața instanței, solicitând a fi avute în vedere la deliberare.

Apărătorul ales al inculpatului T. D. L. a solicitat constatarea neregularității actului de sesizare a instanței, atât prin prisma faptului că nu cuprinde descrierea și arătarea concretă a faptelor imputate inculpatului-clientul său, cât și prin prisma faptului că nu se face referire la probele și mijloacele de probă pe care se fundamentează acuzațiile aduse.

În al doilea rând, s-a solicitat constatarea încălcării dispozițiilor legale în ceea ce privește administrarea probelor și efectuarea unor acte de urmărire penală, cu consecința excluderii acestora; apoi constatarea nulității ordonanțelor procurorului din data de 16.07.2014, respectiv din data de 30.01.2015, prin care s-a dispus efectuarea rapoartelor de constatare tehnico-științifice, pentru că în speță nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru efectuarea unor constatări, nefiind cazul necesității eliminării unui pericol, iar rapoartele respective au fost întocmite de către inspectorii antifraudă pe baza datelor și informațiilor furnizate de către parchet, deci sunt subiective. S-a ajuns, se susține, astfel la calcularea nelegală a unui prejudiciu fiscal.

Solicită apoi excluderea și infirmarea actelor organelor de urmărire penală obținute, respectiv efectuate în etapa actelor premergătoare, nefiind consemnate într-un proces verbal, potrivit vechilor prevederi procesual penale.

În final, s-a solicitat constatarea încălcării dreptului la apărare, a aflării adevărului în cauză și a privilegiului contra autoincriminării, deoarece prin ordonanța din 19.06.2015 au fost respinse, nemotivat, toate și singurele cereri în probațiune formulate de către clientul său, în condițiile în care acesta a înțeles să se prevaleze de dreptul său de a nu face nici o declarație în prezentul dosar. Arată că toate aspectele detaliate în scris vin să sprijine poziția sa și a clientului său, susținându-le în continuare.

Analizând toate aspectele invocate, prin prisma actelor dosarului, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că sunt nefondate și va proceda la respingerea cererilor și excepțiilor, din următoarele considerente.

I. Referitor la cererile și excepțiile inculpatului H. I.

În ce privește cererea de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii rechizitoriului, cu motivarea că este neclar cu privire la faptele de delapidare și spălare a banilor și că prezentarea stării de fapt a fost realizată doar prin raportare la probele în acuzare, fiind omise probele favorabile apărării. Această cerere este neîntemeiată din examinarea rechizitoriului emis la data de 30.06.2015, rezultând că acest act întrunește exigențele prevăzute în art. 328 C.pr.pen.. Contrar susținerilor inculpatului, la capitolul „starea de fapt”, sunt descrise detaliat faptele reținute în sarcina acestuia, inclusiv cele de delapidare și spălare a banilor.

În preambul și la punctele I. 1-8, II. 1-13 din capitolul respectiv, sunt prezentate detaliat fiecare din actele materiale ale infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare și spălare a banilor, în formă continuată, prezentare din care, organul de urmărire penală a concluzionat că rezultă modul în care inculpatul H. I., cu complicitatea inculpatului T. D. L., și-a însușit, în mod repetat, din patrimoniul societăților pe care le administra, în perioadele de timp indicate, sumele 3.254.737 lei și respectiv, 3.436.501 lei, pe care le-a virat în conturile societăților controlate de T. D. L..

De asemenea, este prezentat modul în care proveniența banilor însușiți din patrimoniul societăților de către inculpatul H. I. sau rezultați din evaziune fiscală, a fost ascunsă sub justificarea plății achizițiilor nereale și a unor transferuri repetate între conturile unor societăți comerciale și persoane fizice, fondurile astfel „albite” fiind reintroduse în circuitul economic sub forma creditării.

Infracțiunile de delapidare și spălare a banilor reținute în sarcina inculpatului H. I. sunt descrise în mod sintetic și la capitolul „în drept” al rechizitoriului. Această prezentare sintetică a stării de fapt ce conține elementele constitutive ale infracțiunilor, este, pe de o parte, suficientă pentru ca inculpatul să poată formula apărări în deplină concordanță cu acuzațiile aduse, iar pe de altă parte, satisface cerințele art. 328 C.pr.pen. în ce privește prezentarea datelor referitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului.

Observația cu privire la modul de prezentare a probelor, este de asemenea nefondată. În cuprinsul rechizitoriului sunt prezentate probele în acuzare pentru a justifica trimiterea în judecată, însă, așa cum rezultă din același act, au fost administrate și luate în considerare și probele în favoarea inculpatului, probe ce justifică soluțiile de netrimitere în judecată a acestuia pentru o parte din faptele reținute inițial în sarcina sa.

În ce privește cererea de excludere dintre probe a rapoartelor de constatare tehnico-științifică, cu motivarea că, în cauză nu sunt respectate cerințele prevederilor art. 172 alin. 1, 9 si respectiv 12 C.pr.pen., trebuie subliniat că rapoartele de constatare tehnico-științifice ale inspectorilor antifraudă sunt efectuate conform procedurii speciale reglementate în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 4 lit. a din O.U.G. nr. 74/2013. Această procedură a fost reglementată doar în sfera infracționalității economico-financiare, domeniu specializat în care inspectorii antifraudă acordă și suport tehnic.

Lăsând la o parte observația făcută mai sus, trebuie menționat faptul că potrivit art. 172 alin. 9 C.pr.pen., organul de urmărire penală poate dispune efectuarea unei constatări și atunci când este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Contrar susținerilor inculpatului, existența unei urgențe nu trebuie raportată în mod obligatoriu la momentul începerii urmăririi penale. Existența unei urgențe poate să țină și de aprecierea organelor de urmărire penală și poate apărea oricând ca urmare a strategiei de administrare a urmăririi penale.

Inculpatul, prin apărătorul ales, a mai invocat faptul că expertiza este unica probă științifică ce îndeplinește condițiile unei proceduri echitabile, opinie care nu poate fi primită. Astfel, specialistul, deși în unele situații funcționează în cadrul organelor judiciare, beneficiază de prezumția de independență, obiectivitate și imparțialitate în ce privește concluziile sale întocmai ca un expert. Statutul funcțional al specialistului nu este de natură să răstoarne această prezumție, în caz contrar legiferarea instituției constatării fiind lipsită de orice rațiune. În speță, inspectorii antifraudă ce au efectuat rapoartele de constatare tehnico-științifică, au formulat concluzii ce în parte au fost favorabile inculpatului și care au fost avute în vedere la dispunerea soluțiilor de netrimitere în judecată pentru o parte din faptele reținute inițial.

Inculpatul a mai criticat faptul că în faza de urmărire penală i-a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize contabile, cu încălcarea prevederilor art. 172 alin. 12 C.pr.pen.. Într-adevăr, în cursul urmăririi penale inculpatul H. I. a solicitat efectuarea unor expertize contabile având ca obiectiv stabilirea realității operațiunilor efectuate de S.C. „Iulisan Company” SRL și S.C. „ I & D D.” SRL, cerere ce a fost respinsă.

Astfel, la respingerea cererii s-a avut în vedere obiectivul solicitat, respectiv stabilirea realității operațiunilor efectuate de cele două societăți comerciale, obiectiv ce excede competențelor expertului care ar fi pus în situația de a se substitui organelor de urmărire penală urmând să efectueze o veritabilă investigație fără a avea la dispoziție mijloacele procedurale și logistice pentru a o realiza. În mod previzibil și neconcludent răspunsul expertului la acest obiectiv ar fi că nu se poate pronunța.

Dacă s-ar dispune o expertiză având ca obiectiv stabilirea realității operațiunilor efectuate doar în baza documentelor contabile, a evidențelor și declarațiilor, de asemenea rezultatul ar fi previzibil și neconcludent în condițiile în care modul de operare în cazul fraudelor fiscale ce fac obiectul prezentei cauze, presupune întocmirea riguroasă de către beneficiarii finali ai circuitelor de livrări și achiziții fictive (așa cum sunt societățile comerciale ale inculpatului H. I.), a documentelor și evidențelor contabile, tocmai pentru a crea aparența de realitate a operațiunilor.

Referitor la expertiza fiscal contabilă pentru S.C. „I & D D.” SRL, s-a reținut lipsa de utilitate și relevanță a acesteia, având în vedere că raportat la celelalte probe administrate, au fost acceptate susținerile inculpatului cu privire la prestările de servicii și achizițiile de combustibil și materiale de construcție avute în vedere.

Expertiza contabilă pentru S.C. „Iulisan Company” SRL presupunând analizarea documentelor și evidențelor contabile, este imposibil de realizat în condițiile în care aceste documente și evidențe nu se mai regăsesc tocmai datorită manoperelor inculpatului H. I.. În această situație efectuarea expertizei contabile în condițiile solicitate de inculpat este imposibil de realizat, fiind incidente prevederile art. 100 alin. 4 lit. d C.pr. pen..

Potrivit art. 172 alin. 12 C.pr.pen., după finalizarea raportului de constatare se dispune efectuarea unei expertize când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate. În speță, nu s-a apreciat ca fiind necesară opinia unui expert, iar inculpatul H. I. nu a contestat în mod neechivoc și categoric concluziile rapoartelor de constatare care parțial îi erau favorabile.

II. Referitor la cererile și excepțiile inculpatului T. D. L.

În ce privește cererea de constatare a neregularității actului de sesizare a instanței motivată de faptul că acesta nu cuprinde descrierea și arătarea concretă a faptelor reținute în sarcina inculpatului și a faptului că în cuprinsul său nu se face referire la probele și mijloacele de probă pe care se fundamentează acuzațiile, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că această cerere este nefondată în condițiile în care, așa cum s-a arătat și mai sus, în rechizitoriul emis la data de 30.06.2015, sunt descrise în mod detaliat faptele reținute în sarcina celor doi inculpați, fiind respectate întrutotul exigențele prevăzute în art. 328 C.pr.pen..

Contrar susținerilor inculpatului, în rechizitoriu la capitolul „stare de fapt”, sunt descrise în mod detaliat toate împrejurările de loc, timp, mijloace, mod și scop în care au fost săvârșite faptele penale reținute în sarcina inculpaților. Mai mult, în rechizitoriu sunt descrise, în mod separat, fiecare din actele materiale ale infracțiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare a banilor și respectiv complicitate la acestea.

Pentru o cât mai mare acuratețe, prezentarea stării de fapt a fost făcută conform unui standard (criticat de inculpat, prin apărătorul său, ca fiind formulare tip șablon), ce a vizat scoaterea în evidență a modului de operare identic și individualizarea fiecărui act material al infracțiunilor în formă continuată. Este de menționat că nu există o dispoziție procedurală care să impună redactarea rechizitoriului într-o anumită formă sau descrierea stării de fapt într-o modalitate literar artistică.

Așa cum s-a menționat anterior, chiar numai prezentarea sintetică a stării de fapt ce conține elementele constitutive ale infracțiunilor, la capitolul „în drept”, este, pe de o parte, suficientă pentru ca inculpații să poată formula apărări în deplină concordanță cu acuzațiile aduse, iar pe de altă parte, satisface cerințele art. 328 C.pr.pen. în ce privește prezentarea datelor referitoare la fapta reținută în sarcina inculpatului.

Contrar susținerilor inculpatului T. D. L., în cuprinsul rechizitoriului aproape orice afirmație referitoare la împrejurări obiective ale stării de fapt este urmată de trimiterea la fila din dosarul de urmărire penală la care se găsește actul ce susține această afirmație. Mai mult, în rechizitoriu există un capitol separat „analiza materialului probator”, în care sunt prezentate și examinate în mod detaliat probele ce susțin trimiterea în judecată a inculpaților, cu indicarea filelor la care se regăsesc în dosarul de urmărire penală.

În ce privește latura civilă a cauzei, sunt prezentate în mod clar și neechivoc toate aspectele ce țin de latura civilă a cauzei, fiind prezentată separat contribuția inculpatului T. D. L. la prejudiciul cauzat.

În ce privește nerespectarea dispozițiilor legale referitor la efectuarea constatărilor tehnico-științifice, excepția invocată de inculpat este nefondată, argumentele prezentate în cazul inculpatului H. I. fiind și aici valabile. Trebuie menționat că apărătorii inculpatului T. D. L. au consultat dosarul de urmărire penală și au obținut copii ale unor acte, inclusiv ale constatării tehnico-științifice ce îl vizau direct.

Referitor la nerespectarea dispozițiilor legale privind efectuarea unor acte în etapa anterioară începerii urmăririi penale: inculpatul T. D. L. a invocat această excepție, însă nu a nominalizat actele pe care le contestă, subliniind că vizează situația inculpatului H. I. și nu situația personală.

În ce privește încălcarea dreptului la apărare, motivat de faptul că inculpatul T. D. L. nu ar fi fost chemat pentru a fi audiat contrar cererii făcute în acest sens, ci de faptul că i s-ar fi respins cererea în probațiune, această excepție invocată de inculpat este nefondată, acestuia respectându-i-se întrutotul dreptul la apărare. Trebuie precizat că inculpatul T. D. L., în urma cererii sale, a fost audiat în calitate de inculpat la data de 13 martie 2015 (vol. II, f. 300-303), ulterior la datele de 12 mai 2015 (vol. II, f. 308-310) și 21 mai 2015 (vol. II, f. 316-317), arătând că nu mai dorește să dea declarații și că își menține declarațiile. Cererile în probațiune ale inculpatului au fost respinse motivat prin ordonanța din data de 19 iunie 2015.

Având în vedere aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 346 alin. 1 Codul de procedură penală, a respins cererile și excepțiile formulate de inculpatul H. I. și inculpatul T. D. L., pentru constatarea nelegalității actului de sesizare a instanței și a refacerii acestuia, a nelegalității unor acte de urmărire penală.

S-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

S-a dispus începerea judecății în cauza privind pe:

-pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 295 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 308 și art. 309 din Codul penal (fostul art. 215¹ alin. 2 din Codul penal din 1969), cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (fostul art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1969) și art. 5 Cod penal, referitor la S.C. „Iulisan Company” SRL;

-pentru săvârșirea infracțiunii de transmitere fictivă a părților sociale deținute într-o societate, prev. de art. 2801 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 5 Cod penal;

-totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal (fostul art. 33 lit. a din Codul penal din 1969).

Împotriva acestei încheieri au formulat în termen legal, contestație, inculpații H. I. și T. D. L., criticând soluția dată în cauză ca nefiind temeinică și legală.

Inculpatul contestatar H. I. a reiterat criticile aduse inițial actului de sesizare al instanței și a unora din probele administrate, referindu-se la nedescrierea în cuprinsul stării de fapt a infracțiunilor de delapidare și spălare de bani sens în care, în opinia sa, rechizitoriul este neregulat întocmit, a solicitat excluderea raportului de constatare întocmit de inspectorii antifraudă, fiind realizat în desconsiderarea dispozițiilor art. 172 Cod procedură penală, respectiv nu erau- la momentul dispunerii acestui raport- întrunite condițiile legale prevăzute de lege, iar concluziile raportului constituie opinia reprezentantului părții civile. A mai arătat că, deși în cauză au fost audiați o . martori, în cuprinsul rechizitoriului, procurorul a menționat la citativ doar unii din acești martori, respectiv cei care susțin acuzarea, omițând pe cei favorabili inculpatului. În plus, a arătat că, încheierea atacată nu este motivată sub aspectul criticilor aduse de el în fața judecătorului de cameră preliminară de la tribunal.

Inculpatul contestatar T. D. L. la rândul său a reiterat criticile invocate inițial privind nedescrierea infracțiunilor de delapidare și spălare de bani, ambiguitatea laturii civile vizavi de aceste două infracțiuni, nedescrierea rolului fiecărui inculpat în săvârșirea presupuselor fapte și a legăturii subiective dintre aceștia. A criticat actele premergătoare efectuate în cauză, solicitând excluderea lor deoarece nu a fost întocmit proces verbal de constatare a actelor premergătoare (cu privire la activitățile efectuate anterior datei de 01.02.2014) și a invocat nulitatea relativă a rapoartelor de constatare din datele de 21.07.2014 și 04.02.2015 precum și a ordonanțelor prin care aceste rapoarte au fost dispuse în cauză (din datele de 16.07.2014 și 30.01. 2015) arătând că nu au fost respectate dispozițiile legale consacrate în art. 172 alin. 9 Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât, ulterior, a fost respinsă cererea inculpatului de efectuare a unei expertize contabile, dreptul la apărare fiindu-i profund vătămat. S-a mai criticat împrejurarea că, deși a solicitat prin apărătorul său să fie citat în vederea audierii, această audiere nu a mai avut loc, inculpatul fiind privat de posibilitatea de a-și face o apărare efectivă.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de contestație invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, judecătorul de cameră preliminară de la curte reține următoarele:

În ce privește motivele de contestație invocate de inculpat H. I.:

S-a susținut neregularitatea actului de sesizare al instanței, în sensul că, vizavi de acuzațiile săvârșirii infracțiunilor de delapidare și spălare de bani, descrierea acestora nu întrunește exigențele legale prev. de art. 328 Cod procedură penală. În acest sens s-a arătat că, descrierea celor două infracțiuni nu este clară, amănunțită, nefiind prezentate la capitolul stării de fapt elementele care să contureze clar obiectul acuzării, acțiunile de disimulare sau ascundere, pentru ca inculpatul să își poată formula, la rândul său, apărări în deplină concordanță cu acuzațiile aduse. S-a subliniat că importanța unei astfel de descrieri rezultă și din necesitatea ca hotărârea ce se va pronunța să reflecte cât mai complet întreaga perioadă infracțională. De asemenea, s-a criticat lipsa analizei probelor administrate care infirmă acuzațiile, procurorul mărginindu-se doar la a analiza acele probe ce au susținut teza acuzării.

Cu privire la această excepție, în consens cu judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță, se constată că ea este nefondată, urmând a fi respinsă.

Sintagma „legalitatea sesizării instanței” desemnează acele condiții de formă și fond de a căror respectare depinde legala sesizare a instanței, respectiv care fac ca un anumit act să aibă aptitudinea de a investi în mod valabil instanța competentă să soluționeze procesul penal.

În acest sens se reține că verificând legalitatea actului de sesizare instanța trebuie să cerceteze aspecte cum ar fi: natura actului de sesizare (rechizitoriu, plângere prealabilă); îndeplinirea legală a autorului actului de a-l emite (competența procurorului, calitatea de persoană vătămată a autorului plângerii); întrunirea condițiilor de fond și de formă ale actului de sesizarea a instanței (semnarea rechizitoriului de către procurorul care a efectuat urmărirea penală, descrierea tuturor faptelor pentru care este sesizată instanța, conformitatea rechizitoriului în cazul în care legea prevede această condiție).

Judecătorul de cameră preliminară de la prima instanță a constatat că actul de sesizare a instanței întrunește condițiile de fond și de formă, instanța de judecată fiind legal sesizată, îndeplinind cerințele legale referitoare la descrierea elementelor concrete de individualizare, timp, loc, spațiu, persoane, număr de acte materiale în raport de care să se poată stabili contribuția și gradul de participare al inculpatului la comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, încadrarea juridică a faptelor, fără a exista vreo neconcordanță între faptele descrise și încadrarea juridică a acestora, nefiind niciun impediment de a se trece la judecarea faptelor și persoanelor trimise în judecată, cu încadrarea juridică respectivă.

Alegațiile potrivit cărora rechizitoriul trebuie să conținută o descriere „amănunțită”, „cu exactitate” a faptelor nu pot fi primite, deoarece legiuitorul nu a impus un anumit grad de descriere a faptelor deduse judecății, ci doar ca această descriere să permită stabilirea limitelor și obiectului judecății. Or, din conținutul rechizitoriului rezultă fără echivoc ce anume se reproșează inculpatului contestatar ca și conduite ilicite, astfel că, raportat la cele consemnate în actul de investire al instanței, acesta își poate formula apărări pertinente.

Judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar constată că în rechizitoriu, contrar susținerilor inculpatului H. I., descrierea faptelor nu este una generică, ci au fost arătate în concret în ce au constat actele materiale imputate, perioada infracțională, precum și caracterul continuat al activității ilicite. Este adevărat că, din cuprinsul stării de fapt rezultă o disproporție în atenția acordată de autorul rechizitoriului infracțiunii de evaziune fiscală față de celelalte două infracțiuni presupus a fi săvârșite (delapidare și spălare de bani), însă judecătorul de cameră preliminară de la instanța de control judiciar observă că această descriere, chiar sumară, este suficientă pentru a distinge asupra acuzațiilor, tocmai prin modul în care fost realizată descrierea infracțiunii de evaziune fiscală, care completează și conține datele și informațiile necesare relativ la celelalte două acuzații, raportat la exigențele legale în materia aplicabilă. Aceste aspecte (privind disproporția descrierii) nu împiedică nicidecum stabilirea limitelor judecății și nici nu afectează dreptul la apărare al inculpatului, atâta timp cât din starea de fapt descrisă rezultă datele la care s-au comis unul sau altul din actele materiale infracționale.

Nici susținerile referitor la analiza efectuată de procurorul de caz asupra unor probe administrate în cauză, cu omiterea altora, nu constituie temei pentru restituirea cauzei la procuror.

În ce privește analiza probatoriului realizat de procurorul de caz, se constată că acesta a abordat critic, atât probele care susțin acuzațiile privind pretinsele infracțiuni, cât și cele care nu conduc la aceeași concluzie, indicând și motivele pentru care, din perspectiva acuzării, unele probe nu pot fi primite.

În acest sens, este de reținut că obiectul procedurii camerei preliminare astfel cum acesta se regăsește definit în dispozițiile art. 342 C.p.pen. și îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată a competenței și legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Ceea ce trebuie subliniat este că judecătorul de cameră preliminară se limitează la a efectua doar controlul asupra legalității rechizitoriului, nu și cel asupra temeiniciei sale.

Legalitatea rechizitoriului cuprinde două componente:

- redactarea corespunzătoare, ceea ce înseamnă că rechizitoriul trebuie să cuprindă toate elementele indicate de lege ( art.328 alin. 1-3 C.p.pen.)

- verificarea legalității și temeiniciei rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior celui care 1-a întocmit, conform art. 328 alin. l C.p.pen., ca o aplicare a regulii subordonării ierarhice, care guvernează faza de urmărire penală.

În schimb, temeinicia rechizitoriului presupune o corespondență între acuzare a formulată de procuror și probele pe care se fondează acuzarea. Analiza întregului probator, cel ce sprijină acuzarea, respectiv, cel favorabil inculpatului, va fi avut în vedere la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, când instanța investită se va pronunța asupra temeiniciei acuzării.

S-a mai solicitat excluderea dintre probe a raportului de constatare tehnico științifică cu motivația că acesta a fost administrat cu încălcarea prevederilor art. 172 alin. 9 Cod procedură penală, regula instituită de noul cod de procedură penală fiind expertiza, aceasta fiind, în opinia contestatorului, singura probă științifică ce îndeplinește condițiile unei proceduri echitabile.

Și această excepție este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerente ce vor fi arătate în continuare. Astfel, potrivit actelor de la dosar raportul de constatare a fost dispus de procurorul de caz în temeiul art. 3 alin. 4 lit. a din OUG 74/2013 și art. 172 alin. 9-10 Cod procedură penală, prin ordonanță. Raportul a fost întocmit de specialistul economico financiar - denumit și inspector antifraudă care funcționează în temeiul legii în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În acest sens arătăm că, potrivit OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, în cadrul parchetelor au fost detașați specialiști antifraudă, care, prin activitatea lor, să sprijine activitățile de urmărire penală, în sensul întocmirii de rapoarte de constatare în cauzele privind infracțiuni economice. Potrivit actului normativ amintit, respectiv potrivit art. 3 alin. 4 lit. a, constatările tehnico științifice întocmite de inspectorii antifraudă constituie mijloace de probă în condițiile legii.

Susținerea că, în cauză acest raport a fost întocmit cu nesocotirea legii, în sensul că nu erau îndeplinite cerințele de la art. 172 alin. 9 Cod procedură penală, anume că nu era pericol de dispariție a mijloacelor de probă, a schimbării situației de fapt sau necesitatea lămuriri urgente nu poate fi acceptată. Astfel, chiar dacă primele două teze nu își găsesc aplicabilitatea în cauză, neexistând niciun pericol de dispariție a mijloacelor de probă sau de schimbare a situației de fapt, în ce privește necesitatea lămuriri urgente a unor împrejurări, aceasta rămâne la aprecierea organului de urmărire penală, față de particularitățile cauzei. Or, cum acest dosar se afla în urmărire penală de mai mulți ani, la data dispunerii efectuării constatării cauza fiind într-o etapă avansată, se poate aprecia că, justificat, procurorul de caz a considerat că prin întocmirea acestei constatări poate lămuri latura civilă a cauzei, sub aspectul cuantificării pagubei produse bugetului de stat, context în care putea conchide asupra lămuririi acuzațiilor din această perspectivă, în sensul emiterii sau nu a rechizitoriului.

Împrejurarea că un astfel de raport de constatare se dispune în condiții de necontradictorialitate derivă din însăși textul de lege, o astfel de situație nefiind posibil a fi invocată ca argument în susținerea înlăturării probei.

Tot astfel, nu constituie argument în înlăturarea acestei probe faptul că, ulterior depunerii la dosar a raportului de constatare, a fost respinsă cererea inculpatului de efectuare a unei expertize contabile. Dincolo de împrejurarea că, nu împărtășim opinia că o astfel de probă, odată cerută este obligatoriu a fi administrată, în situația concretă cererea a fost respinsă motivat pe împrejurarea că, obiectivul cerut de inculpatul contestatar depășea limitele a ceea ce un expert poate stabili într-o cauză. Pe de altă parte, ceea ce se poate critica în cadrul procedurii de cameră preliminară este constituit de actele efectuate în cauză și nu de cele neefectuate, cum este lipsa expertizei cerută în apărare. Referindu-ne în acest context la actul întocmit de procuror, anume ordonanța prin care a dispus respingerea cererii privind administrarea probei cu expertiza, apreciată ca fiind neutilă și neconcludentă la momentul la care analiza a fost efectuată în faza de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că nu există nicio încălcare a legii de natură să atragă nulitatea actului. Împrejurarea alegată de inculpat, anume că i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare prin neefectuarea expertizei nu poate fi primit, o atare probă putând fi oricând cerută spre administrare în cauză, cererea sa urmând a fi supusă aprecierii judecătorului investit cu soluționarea pricinii, sub aspectul utilității și concludenței, la fel ca orice altă probă. Chiar dacă textul legal este redactat de o manieră care ar putea conduce la concluzia că, odată cerută, proba cu expertiza este obligatorie într-o cauză, o astfel de opinie nu poate fi împărtășită, ea fiind de natură să aducă atingere liberei aprecieri asupra utilității și temeiniciei probelor necesar a fi administrate într-o cauză pentru deplina ei lămurire, atribut ce revine judecătorului investit cu soluționarea cauzei (în faza de judecată) sau organului de urmărire penală (în faza de urmărire penală).

În lumina prevederilor art. 102 alin.3 C.p.pen. rezultă că excluderea probelor nelegal administrate nu este o sancțiune procesuală autonomă, ci subsumată sancțiunii nulității, intervenind în măsura în care se constată nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată. În aceste condiții, se constată ca încălcările invocate nu atrag incidența nulității absolute pentru că nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 282 Cod de procedură penală.

Altfel spus, o probă poate fi exclusă numai dacă actul prin care a fost dispusă, ori autorizată este afectat fie de o nulitate absolută, fie de o nulitate relativă invocată în condițiile prevăzute de art. 282 C.p.pen. Cum dispunerea constatării de natură contabilă a fost dată în condițiile art. 172 Cod procedură penală, într-o fază în care doar organul de urmărire penală are competența în a opina asupra utilității, necesității și îndeplinirii condițiilor legale pentru a dispune constatarea, judecătorul de cameră preliminară arată că, odată ce dispozițiile legale au fost îndeplinite, actul este valabil și rămâne câștigat cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, simpla enunțare a unor pretinse nelegalități sau a unor vătămări potențiale nu poate atrage nulitatea relativă cu excluderea actului, în măsura în care nu este indicat în mod concret în ce a constat vătămarea suferită de inculpat și motivul pentru care această vătămare nu ar putea fi înlăturată în alt mod, spre exemplu prin refacerea sau readministrarea probei în cursul judecății.

Nici susținerea că, cele concluzionate în cadrul raportului de constatare tehnico științifică reprezintă opinia reprezentantului părții civile nu poate fi primită ca argument pentru înlăturarea probei. Așa cum am arătat anterior, inspectorii antifraudă își desfășoară activitatea în temeiul legii, iar cele concluzionate în aceste acte nu pot fi apreciate ca subiective, ei nefiind beneficiari ai sumelor constatate ca prejudiciu. Nu se poate susține că, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acești inspectori antifraudă urmăresc interesul părții civile ca și cum s-ar confunda ca poziționare în cadrul procesului penal cu victima unei infracțiuni. În cazul infracțiunilor economice, cel care este prejudiciat este însăși statul prin bugetul său, iar funcționarii anume desemnați cu atribuții în acest sens, au abilitatea legală în întocmirea de acte, cărora legiuitorul le-a dat valoarea de probe.

În ce privește motivele de contestație invocate de inculpat T. D. L.:

Vizavi de criticile privind nedescrierea individuală a fiecărei fapte, cu privire la aceleași infracțiuni de spălare de bani și delapidare, pentru considerentele ce au fost arătate anterior (în analiza criticilor formulate de inculpatul contestatar H.), acestea vor fi respinse.

La fel sunt nefondate cele susținute privind lipsa indicării participației fiecăruia dintre inculpați la faptele imputate acestora, respectiv a legăturii subiective dintre ei. Contrar acestor susțineri, din cuprinsul rechizitoriului rezultă fără echivoc rolul avut de fiecare inculpat în faptele presupus a fi săvârșite și acestea rezidă în modalitățile convenite pentru sustragerea de la plata sumelor datorate bugetului de stat prin furnizarea/înregistrarea de facturi fictive, ridicarea sumelor de bani din conturile societăților controlate (ridicare numerar, de la bancomate, etc), precum și circuitele realizate pentru ascunderea presupusului folos ilicit. Or, tocmai cele descrise în actul de sesizare al instanței privind rolul fiecărui inculpat în faptele imputate de acuzare vine să releve felul în care procurorul a înțeles că a existat o înțelegere frauduloasă între inculpați, ceea ce echivalează cu existența legăturii subiective dintre aceștia.

Cu privire la latura civilă, s-a arătat că aceasta este foarte ambiguă întrucât nu sunt menționate sumele de bani imputate fiecăruia dintre inculpați. Mai întâi arătăm că această critică excede camerei preliminare, nefiind invocată raportat la o probă anume administrată în cauză. Pe de altă parte, prin săvârșirea acelorași presupuse fapte ilicite, celor doi inculpați li se impută un același prejudiciu, răspunderea lor fiind solidară. Observăm că, într-adevăr, din cuprinsul rechizitoriului rezultă unele neconcordanțe în ce privește suma pe care acuzarea susține că ar fi „spălat-o” cei doi inculpați în perioada 2011-2013, starea de fapt consemnând un total de 10.274.558 lei (fila 3 din rechizitoriu), iar la capitolul încadrarea în drept regăsim un total de 9.416.612 lei, însă aceste aspecte pot fi lămurite în cursul judecării cauzei pe fond, nefiind un impediment care să atragă neregularitatea actului de sesizare.

În ceea ce privește rapoartele de constatare pentru care s-a solicitat constatarea nulității relative consecutiv cu nulitatea relativă a ordonanțelor procurorului prin care rapoartele au fost dispuse, pentru considerentele pe larg expuse anterior, și aceste critici vor fi respinse.

Cu privire la actele premergătoare efectuate anterior datei de 01.02.2014 pentru care nu s-a întocmit nici un act/proces verbal de consemnare a lor, sens în care au fost apreciate de inculpatul T. ca fiind lovite de nulitate și această critică va fi respinsă ca nefondată. În acest sens arătăm că, sub imperiul legii vechi, natura juridică a actelor premergătoare a fost unanim stabilită ca fiind acte întocmite/adunate de organul de cercetare penală în vederea verificării datelor de primă informare cu privire la o eventuală infracțiune, ele neconstituind probe. În acest sens a pledat în special împrejurarea că, astfel de acte erau efectuate în afara procesului penal, urmărirea penală nefiind începută. Singurul act ce dobândea valoarea de probă era reprezentat de procesul verbal de consemnare al actelor premergătoare. Așadar, reținem că, actele premergătoare întocmite potrivit legii vechi nu constituie probe în condițiile neconsemnării lor, tot pe vechea procedură, în cadrul unui proces verbal cumulativ. Cum obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea legalității administrării probelor într-o cauză penală, judecătorul de cameră preliminară nu poate analiza din această perspectivă, acele acte care nu au valoarea de probă.

Pentru cele ce preced, constatând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, în baza art. 347 C.p.p. respinge ca nefondate contestațiile formulate.

Va obliga inculpații să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Respinge ca nefondate contestațiile formulate de către inculpații H. I. și T. D. L. împotriva încheierii penale din data de 7 octombrie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj.

Obligă inculpații să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 6 noiembrie 2015.

JUDECĂTOR CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

E. B. E. B.

Red. E.B./M.N.

4 ex./27.11.2015

Jud.fond.-I. A.

← Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 1362/2015. Curtea...		Anulare/reducere amendă. Art.284 NCPP. Decizia nr. 1364/2015.... →

Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 180/2015. Curtea de Apel CLUJ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară. Încheierea nr. 180/2015. Curtea de Apel CLUJ