Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 255/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 255/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 18-02-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.255/A/2015
Ședința publică din 18 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTOR: I. C. M.
GREFIER: D. S.
P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR: C. O. T.
S-au luat spre examinare – pentru pronunțare - apelurile declarate de inculpatul D. T. și de părțile vătămate V. C. și L. M. împotriva sentinței penale nr.736 din 03 decembrie 2014 a Tribunalului Maramureș, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13 februarie 2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Deliberând constată că,
Prin sentința penală nr.736 din 3 decembrie 2014 a Tribunalului Maramureș, a fost condamnat inculpatul – D. T.-Zis ,,L.”, CNP_, fiul lui D. T. V. și S. A. A., născut la data de 03.08.1990 în Baia M., jud. Maramureș, domiciliat în Baia M., ./103, jud. Maramureș și f.f.l. în Baia M., . B, etaj 1, jud. Maramureș, cetățean român, studii 3 clase, stagiu militar nesatisfăcut, muncitor S.C.DRUSAL S.A. Baia M., recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de:omor, prev. de art. 188 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen., art. 43 alin. 5 C.pen., art. 396 alin. 10 C.pr.pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare.
În temeiul art. 67 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a și lit. b C.pen. pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a și lit. b C.pen.
În temeiul art. 399 C.pr.pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.
În temeiul art. 72 C.pen.s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 29.07.2014 la zi.
S-a constatat că părțile vătămate L. M., și V. C., nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art. 112 alin.1 lit. b C.pen. s-a confiscat corpul delict înregistrat la poziția 71/2014 din Registrul de corpuri delicte, existent în cadrul Tribunalului Maramureș.
În temeiul art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3500 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a dispus plata în avans din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Maramureș a sumei de 200 lei reprezentând onorariul doamnei avocat M. P..
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 3 octombrie 2014, dat în dosarul nr. 435/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. T. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal.
În actul de trimitere în judecată s-a reținut în sarcina inculpatului faptul că, în noaptea de 28/29.07.2014, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, i-a aplicat victimei V. C. o lovitură cu cuțitul în zona toracică stângă, cauzându-i decesul, din cauza hemoragiei interne consecutive secțiunii cordului.
Fapta a avut loc în următoarele împrejurări:
La data de 29.07.2014, în jurul orei 01:15, organele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș - Serviciul de Investigații Criminale au fost sesizate cu privire la faptul că victima V. C. se află decedată la imobilul unde locuiește pe . din Baia M., prezentând plagă înjunghiată în zona hipocondrului stâng.
În urma primelor cercetări efectuate, organele de poliție s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de omor.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în noaptea de 28/29.07.2014, în jurul orei 24:00, victima V. C., zis „J.”, s-a deplasat la locuința inculpatului D. T., zis „L.”, situată pe același palier din imobilul nr. 46B de pe . M., pentru a consuma băuturi alcoolice. În locuința acestuia se mai aflau martorii V. E. A., sora inculpatului, H. I., concubina acestuia, L. R. A., concubina victimei și tatăl său, L. C., precum și S. C..
Aflându-se sub influența alcoolului, inculpatul și victima au intrat într-o altercație legată de faptul că aceasta din urmă i-a făcut avansuri surorii inculpatului.
Pe fondul consumului de alcool și conflictului intervenit spontan, inculpatul D. T. a urmărit victima, care a părăsit locuința, îndreptându-se spre garsoniera sa. Ajungând victima, când aceasta a intrat în cameră, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona toracică stângă, care i-a secționat cordul. După comiterea faptei, inculpatul D. T. a părăsit locul, abandonând cuțitul.
Victima s-a deplasat singură până la locuința mamei sale, situată la parter, unde s-a prăbușit pe podea, locatarii sesizând Serviciul de Urgență 112. Aceasta a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență „Dr. C. O.” Baia M., unde s-a constatat decesul.
La scurt timp, inculpatul s-a prezentat la sediul Poliției Baia M., declarând că este autorul faptei.
Din constatările preliminarii emise de Serviciul Medico-Legal Județean Baia M. din data de 29.07.2014, rezultă că: „1. Moartea numitului V. C. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat hemoragiei interne consecutive secțiunii cordului. 3. Leziunea tanatogeneratoare s-a produs prin lovire cu un corp tăietor/înțepător (cuțit). 4. Direcția de aplicare a loviturii a fost de jos în sus, dinainte/înapoi și de la stânga la dreapta victimei. 5. Moartea poate data din 29.07.2014”.
În cauză, s-a dispus prin ordonanță efectuarea unui raport de expertiză medico-legală privind autopsia cadavrului victimei, care confirmă constatările preliminare.
Potrivit raportului întocmit la data de 13.08.2014 și înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș la data de 23.09.2014, după primirea rezultatului examenelor histopatologice: „1. Moartea numitului V. C. a fost violentă. 2. Ea s-a datorat hemoragiei interne consecutive secțiunii cordului. 3. Leziunile traumatice descrise la pct. 2 - Examen extern au fost cele tanato-generatoare și s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor înțepător, de exemplu cuțit. 4. Direcția de aplicare a loviturii tanato-generatoare a fost dinainte înapoi, dinspre lateral spre medial (dinspre stânga spre dreapta victimei) și ușor de jos în sus. 5. În aceste condiții poziția victimă/agresor a putut fi: ambii în ortostatism și față în față. 6. Leziunile descrise la pct. 1 Examen extern s-au putut produce prin lovire cu un corp cu muchii de formă semilunară. 7. Moartea poate data din 29.07.2014”.
La cercetarea la fața locului a fost ridicat un cuțit în lungime totală de 28 cm, în formă de semipană.
La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2014 inculpatul a solicitat judecarea sa în procedura simplificată, prevalându-se de dispozițiile art. 375 Cod procedură penală, după ce conținutul acestora i-a fost explicat de către instanță.
Tribunalul, apreciind că sunt întrunite condițiile cuprinse în prevederile art. 375 Cod procedură penală, mai exact declarația inculpatului fiind făcută înainte de începerea cercetării judecătorești, declarație în care inculpatul a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea de probe, a admis cererea de judecată în condițiile recunoașterii vinovăției de către inculpat.
Tribunalul a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, în baza declarației făcute de acesta, de recunoaștere a faptelor reținute prin rechizitoriu și având în vedere probele administrate în faza de urmărire penală, pe care inculpatul nu le-a contestat, iar, verificate fiind în camera preliminară, s-a constatat legalitatea și temeinicia acestora.
Recunoașterea inculpatului se coroborează cu următoarele mijloace de probă:proces-verbal de sesizare din oficiu; procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto;planșă fotografică cuprinzând aspectele fixate și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia necropsiei victimei V. C.;constatări preliminarii emise de Serviciul Medico-Legal Județean Baia M.;raport de expertiză medico-legală privind autopsia victimei V. C.;declarații persoane vătămate L. M. și V. C.; declarații martori S. C., V. E. A., B. G., H. I., L. C., L. R. A., S. A. A., V. Zîna, M. Iudita, S. A. A.; declarații suspect/inculpat D. T..
În drept, fapta inculpatului D. T., care, în noaptea de 28/29.07.2014, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict spontan, i-a aplicat victimei V. C. o lovitură cu cuțitul în zona toracică stângă, cauzându-i decesul, din cauza hemoragiei interne consecutive secțiunii cordului, constituie infracțiunea de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal raportat la art. 43 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, pentru care instanța îl va condamna pe acesta la pedeapsa de 12 ani închisoare.
La individualizarea pedepsei și a modului de executare, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, precum și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, atitudinea sinceră și de regret a inculpatului.
Totodată, instanța a făcut aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor pentru care inculpatul a fost judecat reducându-se cu o treime. Așadar, tribunalul a individualizat în concret pedeapsa în raport de criteriile enunțate anterior, în limitele de pedeapsă reduse cu o treime.
În temeiul art. 67 Cod penal, tribunalul i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a și lit. b Cod penal pe o durată de 2 ani.
În temeiul art. 65 Cod penal, tribunalul i-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66 lit. a și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 399 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în temeiul art. 72 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 29.07.2014 la zi.
Tribunalul a constatat că părțile vătămate L. M. și V. C. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, s-a confiscat corpul delict înregistrat la poziția 71/2014 din Registrul de corpuri delicte, existent în cadrul Tribunalului Maramureș.
În temeiul art. 7 din Legea 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul D. T. și părțile vătămate V. C. și L. M..
Inculpatul D. T. a solicitat desființarea hotărârii și judecând, să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului având în vedere situația familială grea a acestuia, împrejurarea că este întreținătorul mamei sale, susținând că instanța de fond nu a motivat care sunt limitele de pedeapsă pe care le-a avut în vedere la individualizarea pedepsei, dacă acestea au fost reduse cu o treime, conform art.396 alin.10 C.pr.pen.
Părțile vătămate V. Crol și L. M., au solicitat majorarea pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că raportat la gravitatea faptei, aceasta este mult prea mică.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care inculpatul și le-a însușit, prevalându-se de dispoz.art.375 C.pr.pen., instanța de fond a reținut o stare de fpat conformă cu acestea, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică conform art.188 C.pen. cu aplic.art.41 alin.1 C.pen.
Cu privire la individualizarea pedepsei, ținând cont de condițiile concrete în care fapta s-a săvârșit, împrejurarea că victima și inculpatul au avut un conflict determinat de consumul de alcool și de împrejurarea că victima a făcut avansuri surorii inculpatului, de conduita inculpatului, de recunoaștere a faptei dar și de împrejurarea că acesta are antecedente penale, instanța de fond reținând că limitele de pedeapsă se reduc conform art.396 alin.10 C.pr.pen.cu o treime, în mod judicios s-a orientat spre pedeapsa de 12 ani închisoare.
Într-adevăr, în considerente nu se menționează în mod expres, în concret care sunt limitele de pedeapsă, dar având în vedere că limitele prev.de art.188 C.pen. sunt de la 10 la 20 de ani închisoare, iar potrivit art.79 C.pen. mai întâi acestea se reduc cu o treime, iar apoi se face aplicarea dispoz.art.43 alin.5 C.pen., în sensul că minimul și maximul în caz de recidivă postexecutorie se majorează cu încă jumătate, se observă că pedeapsa se regăsește între aceste limite, care se situează între 10 ani închisoare și 20 de ani și 2 luni închisoare.
Față de cele mai sus reținute, apreciindu-se că pedeapsa este legală și temeinică, iar alte motive de desființare a hotărârii din oficiu nu există, apelurile declarate în cauză se apreciază ca nefondate și vor fi respinse în baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen.
Văzând și disp.art.275 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul D. T. și persoanele vătămate V. C. și L. M. împotriva sentinței penale nr.736 din 03 decembrie 2014 a Tribunalului Maramureș.
În temeiul art. 72 C.pen. deduce din pedeapsă perioada reținerii și arestului preventiv începând cu data de 29.07.2014 la zi.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.N. C., sumă ce se va plăti din FMJ.
Obligă pe inculpat să plătească 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar pe părțile vătămate la câte 50 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 februarie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR GREFIER
C. ILIEȘIOANA C. M. D. S.
red.C.I./A.C.
10 ex. – 24.02.2015
jud.fond. Alb C.V.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.205 NCPP. Încheierea nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








