Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 596/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 596/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-04-2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 8428
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 596/A/2015
Ședința publică de la 23 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE – V. G.
JUDECĂTOR - M. R.
GREFIER - A. B. H.
Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj a fost reprezentat prin procuror – D. D.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial Bistrița-Năsăud împotriva sentinței penale nr.1705 din 03 noiembrie 2014 a Judecătoriei Bistrița, inculpații fiind trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial Bistrița-Năsăud dat în dosarul de urmărire penală nr. 66 D/P/2010, după cum urmează:
- inculpatul U. R. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire în grup infracțional prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.323 al.1 Cod penal și șantaj prev. de art.194 al.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal;
- inculpatul U. V. junior pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire în grup infracțional prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.323 al.1 Cod penal și șantaj prev. de art.194 al.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal;
- inculpatul U. V. senior pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire în grup infracțional prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art.323 al.1 Cod penal și șantaj prev. de art.194 al.1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod Penal;
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în cuprinsul încheierii de ședință din data de 9 aprilie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Prin încheierea din data de 9 aprilie 2015 s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 23 aprilie 2015.
CURTEA
Prin sentința penală nr.1705 din data de 03 noiembrie 2014 în baza art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod de procedură penală rap. la art. 8 din Legea 39/2003 și la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului U. R., fiul lui V. și A., născut la 19.02.1968 în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, cetățenie română, 10 clase, fără ocupație, căsătorit, fără copii, domiciliat în municipiul Bistrița, .. 1, ., județul Bistrița-Năsăud, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 16 alin.1 lit. c Cod de procedură penală rap. la art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului U. R.( cu datele de identificare de mai sus), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
În baza art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod de procedură penală rap. la art. 8 din Legea 39/2003 și la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului U. V. junior, fiul lui V. și A., născut la 13.09.1970, în . Bistrița-Năsăud, cetățenie română, 10 clase, căsătorit, un copil minor, administrator la . SRL Livezile, domiciliat în Livezile, nr. 245, județul Bistrița-Năsăud, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 al. 1 Cod Penal, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 16 alin.1 lit. c Cod de procedură penală rap. la art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului U. V. junior( cu datele de identificare de mai sus), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
3. În baza art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod de procedură penală rap. la art. 8 din Legea 39/2003 și la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal,s-a dispus achitarea inculpatului U. V. senior, fiul lui F. și M., născut la 17.06.1946 în . Bistrița-Năsăud, cetățenie română, 8 clase ,pensionar, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, domiciliat în .. 427, județul Bistrița Năsăud, fără antecedente penale, CNP_, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 al. 1 Cod Penal, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 16 alin.1 lit. c Cod de procedură penală rap. la art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, s-a dispus achitarea inculpatului U. V. senior( cu datele de identificare de mai sus), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
S-a constatat că în cauză nu a fost exercitată acțiune civilă.
A fost respinsă ca inadmisibilă solicitarea reprezentantului Ministerului Public de confiscare de la inculpați a sumelor de bani presupus primite de la părțile vătămate cu titlu de dobândă.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că în anul 2008 inculpații U. V. senior și fiul său U. R. i-au împrumutat cu dobândă lui F. M.( M.) sumele de 5000 de EURO și respectiv 4000 de EURO. Treptat F. M. a achitat sume de bani celor două persoane, rămânând restantă o sumă de bani. Nu s-a dovedit dacă suma restantă reprezintă dobândă, principalul parțial, sau principalul integral.
La începutul anului 2009 F. M. nu a mai achitat sumele de bani restante, motiv pentru care inculpații U. R. și U. V. senior au solicitat cu diferite ocazii plata acelor sume, deplasându-se cu mai multe ocazii la spălătoria părții vătămate din localitatea Lechința. U. R. și U. V. senior au intrat în conflict verbal de mai multe ori cu F. M., cât și cu soția sa F. C.. Între acestea se remarcă întâlnirea petrecută în luna decembrie 2009(între C. și revelion) la spălătoria din Lechința, ocazie cu care F. M. a fost amenințat( fără a se putea stabili de către cine dintre cei doi inculpați mai sus menționați).
În data de 12.07.2010 inculpații U. R. și U. V. senior s-au deplasat la Lechința unde au discutat cu F. M. despre posibilitatea compensării datoriei cu un autoturism(F. M. având expuse spre vânzare mai multe autoturisme), sens în care a doua zi cei doi inculpați vor reveni în Lechința.
În data de 13.07.2010 inculpații U. R. și U. V. senior l-au cooptat pe U. V. junior( care până la acel moment nu participase la nicio discuție legată de restituirea unor sume de bani) pentru a se deplasa în Lechința în vederea concretizării compensării datoriei cu respectivul autoturism. La fața locului cei trei inculpați i-au găsit pe F. M., soția sa F. C., pe copii acestora F. M. și F. R., și pe un angajat al spălătoriei T. C.. Între inculpații U. R. și U. V. senior și părțile vătămate s-a generat un conflict verbal inițiat de F. C. care a ridicat tonul asupra celor doi inculpați, precizându-le că nu le va mai da acestora nicio sumă de bani în plus față de sumele deja date. Cei doi inculpați au reacționat nervos la rândul lor, conflictul escaladând. F. M. le-a oferit lui U. R. și U. V. senior toate autoturismele din curte, fiind însă refuzați de cei doi. În timpul conflictului U. R. și U. V. senior au atins-o pe partea vătămată F. C., însă fără să se dovedească că violențele au fost săvârșite intenționat în scopul constrângerii părților vătămate, și nici dacă acestea acte de violență au fost de natură să producă suferințe fizice. Minorul F. M., în vârstă de 11 ani, s-a speriat de certurile la care asista, a început să plângă, și în final s-a deplasat în casa vecinilor S.. Inculpatul U. V. junior a încercat aplanarea conflictului, solicitându-le celor doi inculpați precizați să plece din acel loc. Auzind scandalul din curtea familiei F., s-au alarmat soții S. A. și S. E., primul deplasându-se în curtea familie F.. Imediat după aceasta cei trei inculpați au părăsit curtea familiei F..
În data de 14.07.2010 soții F. M. și F. C. s-au deplasat la sediul IPJ Bistrița-Năsăud unde au depus o sesizare față de inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare( filele 5-6 d.u.p.). Organele de poliție au început verificări preliminare( care nu constituie acte de cercetare penală) sub aspectul infracțiunii de amenințare, chemându-l pe U. R. la sediul unității de poliție. La fața locului inculpatul U. R. și-a pierdut cumpătul și a amenințat părțile vătămate, însă fără a se putea stabili în ce anume au constat acele amenințări( declarațiile părților vătămate fiind total diferite de cele ale ofițerilor de poliție), și dacă acele amenințări au fost proferate în scopul contrângerii p.v. de a îi restitui sume de bani.
De remarcat că inițial părțile vătămate au sesizat organele de poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, și nu au precizat inițial nimic în legătură cu sumele de bani împrumutate sau restituite inculpaților. Organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile de șantaj și constituire de grup infracțional, părțile vătămate fiind audiate în faza de urmărire penală ca martori și nu ca părți vătămate.
După data de 14.07.2010 între inculpați și părțile vătămate nu au mai existat discuții.
Pornind de enumerarea presupuselor acte de șantaj din actul de acuzare, sub aspectul infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin.1 din vechiul Cod penal pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, instanța reține următoarele:
Presupusele amenințări proferate de U. V. senior în anul 2009, după luna aprilie 2009, nu sunt confirmate de probatoriul administrat. Părțile vătămate arată că U. R. singur( chiar dacă era însoțit de U. V. senior) ar fi proferat amenințări, dar declarațiile părților vătămate nu se coroborează în acest sens cu niciun alt mijloc de probă. Mai mult declarațiile celor două părți vătămate diferă în sensul în care F. C. declară cele auzite de la soțul ei, și anume că a fost amenințat de U. R., fără însă a preciza în ce constau anume acele amenințări, iar p.v. F. M. arată că a fost amenințat că i se taie gâtul și că i se va da foc sau sparge localul. De remarcat că procurorul de caz nu reține în actul de sesizare presupusa amenințare cu moartea. Părțile vătămate au indicat un anume P. M. care ar fi fost de față, dar acea persoană nu a putut fi identificată și audiată în cursul urmării penale, și nici în cursul judecății.
Presupusele acte de șantaj petrecute în luna decembrie 2009(între C. și revelion) nu sunt probate. Astfel dacă partea vătămată F. C. declară că inculpații U. R. și U. V. senior l-au amenințat pe soțul ei( fără a preciza în ce anume au constat acele amenințări), F. M. declară că U. R. l-a amenințat că-i taie capul dacă nu restituie împrumutul. Martorul T. C., care a fost de față, declară că U. V. senior( și nu U. R.) l-a amenințat pe F. M. că-i taie capul. Martorul T. M. a confirmat în faza de urmărire penală că cel care l-a amenințat pe F. M. e U. V. senior, dar în faza de judecată a precizat că U. V. senior, deși era nervos, nu a amenințat pe nimeni, și nu a fost violent. De remarcat că martorul T. C. declară în fața instanței că U. V. senior l-a amenințat pe F. M. pentru a primi sumele de bani pretinse, dar părțile vătămate nu s-au speriat. Așadar chiar dacă am considera ca fiind probată mai presus de orice dubiu, care profită inculpaților, că aceștia cu intenție directă l-au amenințat pe F. M. pentru a-l constrânge să remită în mod injust sume de bani, faptele inculpaților nu ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj (raportat strict la incidentul analizat) libertatea psihică a părții vătămate nefiind afectată în niciun fel.
Presupusele amenințări din luna februarie-martie 2010 nu se probează. Partea vătămată F. C. arată că soțul ei a fost amenințat de U. R. și U. V. senior, fără a se preciza în ce anume au constat acele amenințări, iar F. M. arată că a fost amenințat de cei doi cu moartea. Declarațiile celor doi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă( nici cu declarațiile lui F. R. și F. M. care se presupune că au fost de față), și mai mult niciuna nu indică în concret ce amenințări și cine anume dintre cei doi inculpați a adresat amenințări. Răspunderea penală este personală, individuală, nu colectivă. Din acest motiv pentru a dovedi vinovăția unei persoane trebuie stabilit în concret acțiunea sau inacțiunea pe care personal a efectuat-o, sau eventual rolul său concret în cadrul unei acțiuni sau inacțiuni al altei persoane față de care are o legătură subiectivă. Amenințarea este de consumare imediată, instantanee, fapt pentru care probabilitatea ca două persoane să vorbească în exact același timp, cu exact aceleași cuvinte, în exact același sens, și cu aceeași intenție, este extrem de puțin probabilă. Chiar dacă admitem că există teoretic posibilitatea ca cele menționate să se petreacă în fapt, judecarea unei persoane nu poate avea la bază presupuneri, ci date concret dovedite.
Este lipsit de relevanță că inculpații ar fi înjurat partea vătămată F. C. la începutul lunii mai 2010, infracțiunea de șantaj neputând a se comite prin înjurături, ci prin amenințări sau acte de violență.
Presupusele acte de șantaj din data de 13.07.2010 nu sunt dovedite mai presus de orice dubiu rezonabil. Astfel partea vătămată F. C. arată că U. R. și U. V. senior l-ar fi amenințat pe soțul ei cu moartea, fără a preciza în concret care dintre cei doi l-a amenințat pe soțul ei; U. R. a prins-o de umăr și a lovit fetița, iar U. V. senior a lovit-o cu dosul palmei. În faza de judecată partea vătămată nuanțează, arătând că doar U. V. senior a adresat amenințări cu moartea, ea a inițiat conflictul verbal și că nu știe din ce motive a fost atinsă de cei doi. Se deduce că partea vătămată F. C. nu a perceput actele de violență ca un mijloc de contrângere, ca un act intenționat făcut cu intenția de a indimida, chiar ea având dubii cu privire la scopul inculpaților. Partea vătămată F. M. arată în faza de urmărire penală că U. R. și U. V. senior l-ar fi amenințat, fără a preciza în concret care dintre cei doi l-au amenințat și cu ce anume amenințări; U. R. a trântit o masă, a prins-o de umăr pe soția sa și a lovit fetița, iar U. V. senior a lovit-o cu dosul palmei. În faza de judecată F. M. arată că atât U. R. cât și U. V. senior l-au amenințat fiecare cu moartea. Părțile vătămate nu arată în nicio declarație că ar fi fost amenințate sau agresate de U. V. junior, sau măcar că ar fi perceput simpla prezență a acestuia ca fiind amenințătoare, și mai mult arată că inculpatul a încercat aplanarea conflictului și le-a solicitat celorlalți inculpați să plece. Martorul T. C. arată că persoana în vârstă( U. V. senior, în vârstă de 68 de ani) a trântit masa( deși partea vătămată arată cu U. R. a tântit acea masă), a lovit-o pe F. C., și a adresat cuvinte de amenințare, fără însă a preciza în ce au constat acele cuvinte. Martorul mai arată că amenințări cu moartea au fost efectuate de cei doi bărbați tineri, respectiv U. R. și fratele său U. V. junior, deși părțile vătămate arată că U. R. și U. V. senior ar fi adresat amenințările cu moartea( F. C. îl indică doar pe U. V. senior, iar F. M. pe U. R. și pe U. V. senior). În faza de judecată martorul nuanțează declarația, aspect justificat prin trecerea unei perioade de timp semnificative de la incident. Se constată că în acest aspect declarațiile martorului nu se coroborează cu declarațiile p.v. F. C.; declarațiile martorului se coroborează cu declarațiile lui F. M. doar în privința lui U. R.; iar declarațiile părților vătămate se coroborează doar în privința inculpatului U. V. senior; declarațiile martorului T. C. legate de U. V. junior nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă. În privința violențelor, declarațiile menționate se coroborează. Martorul S. A. arată că U. V. senior l-a amenințat pe F. M. că va avea probleme când va ieși din curte, însă declarația martorului nu se coroborează în acest sens cu declarațiile părților vătămate sau cu declarațiile martorului T. C.. În cazul existenței unui dubiu cu privire la probatoriul administrat, acesta profită inculpaților, probele neclare fiind interpretate în favoarea acestora. Instanța apreciază, așa cum a menționat mai sus, că doar actele de violență sunt dovedite fără echivoc, însă acestea nu pot constitui element material al infracțiunii de șantaj în absența unor dovezi că acestea au fost efectuate intenționat pentru a constrânge, pentru a afecta libertatea psihică în scopul obținerii unor sume de bani în mod injust. Nu se dovedește nici măcar că acele violențe au fost de natură a produce suferințe psihice, și așa cum s-a menționat mai sus, nici măcar partea vătămată F. C. nu a perceput acele acte ca fiind intenționate, făcute anume pentru a o constrânge.
În ceea ce privește actele de amenințare din data de 14.07.2010 efectuate de U. R., deși se dovedește că au existat, nu se probează în ce anume au constat acele amenințări, în ce scop au fost făcute, și ce finalitate au avut în psihicul părților vătămate. Astfel din declarația martorului M. G. S. rezultă că U. R. le-a amenințat pe p.v. că „le execută”, din declarația martorului A. P. rezultă că U. R. le-a amenințat pe părțile vătămate, fără a se distinge cu anume au fost amenințate, iar din declarațiile părților vătămate rezultă că U. R. le-a amenințat că „ nu vor scăpa nebătuți, și că au avut noroc că erau în curtea lor că altfel îi omor”. Declarațiile susmenționate nu se coroborează în probarea în concret a amenințărilor, aspect de maximă relevanță din moment ce în accepțiunea Codului penal prin „amenințare” se înțelege fapta de a amenința cu săvârșirea unei infracțiuni sau unei fapte păgubitoare, de natură a produce o stare de temere.
Chiar dacă am considera întreaga enumerare faptică din rechizitoriu ca fiind dovedită neechivoc, acest fapt nu este suficient pentru a considera inculpații vinovați de săvârșirea infracțiunii de șantaj. Astfel, pentru a ne afla în prezența unei infracțiuni de șantaj este necesar ca actele de amenințare sau violență îndreptate împotriva părții vătămate să fie de natură ai paraliza în asemenea măsură libertatea de voință încât aceasta să nu mai aibă altă alternativă decât îndeplinirea celor solicitate de făptuitor. În cauză nu se dovedește nici măcar că părțile vătămate au fost speriate sau afectate în vreun fel de acțiunile inculpaților, cu atât mai mult nu se dovedește că voința părților vătămate a fost afectată în asemenea măsură încât să fie nevoite a remite sumele de bani solicitate de inculpați. Relevanță în acest sens are declarația martorului T. C. care arată că deși partea vătămată F. M. ar fi fost amenințată că i se va tăia capul, părțile vătămate nu au fost speriate, deși la prima vedere o astfel de amenințare e de natură a speria pe oricine. Părțile vătămate nu au arătat în declarațiile sale că s-ar fi speriat sau nu de acțiunile inculpaților, că ar fi avut a anumită stare de temere, iar o eventuală de stare de temere a acestora nu rezultă din nicio probă. Nu putem presupune că acea stare de temere exista, nu putem afirma că starea de temere se subînțelege, întrucât, pe de o parte, procesul penal nu poate avea la bază supoziții, iar pe de altă parte, față de presupuse amenințări grave la adresa vieții părțile vătămate nu au avut reacție( ceea ce arată că presupunerea contrară, că o stare de temere nu a existat, poate fi la fel de probabilă).
Pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. 1 din vechiul Cod penal, este lipsit de importanță dacă folosul urmărit este licit sau nu, relevanță având modul injust prin care acel folos este obținut( sau se încearcă obținerea lui). În cauză nu se dovedește decât că părțile vătămate au împrumutat suma de 9000 de EURO, nefiind dovedite sumele restituite, restul rămas sau eventualele dobânzi. În această privință e cuvântul inculpaților( exprimat direct, sau indirect prin martorii care relatează ce li s-a spus de inculpați) contra cuvântului părților vătămate( exprimat direct, sau indirect prin martorii care relatează ce li s-a spus de părțile vătămate). Chiar dacă am da dreptate părților vătămate în privința cuantumului sumei restituite(18.000 EURO), acest fapt în sine nu culpabilizează inculpații. Inculpații nu sunt trimiși în judecată pentru cămătărie, între aceștia și părțile vătămate încheindu-se un contract civil, față de care instanța penală nu are căderea a se pronunța dacă este valabil sau nu. Chiar dacă inculpații ar fi solicitat dobânzi mai mari decât plafonul BNR, ei nu sunt trimiși în judecată pentru aceasta, iar perceperea de dobânzi mai mari decât plafonul legal nu constituie infracțiune în sine.
Solicitarea Ministerului Public de a confisca de la inculpați sumele de bani percepute cu titlu de dobândă peste plafonul legal pe motiv că deținerea sumelor respective este „interzisă de lege” este cât se poate de evident inadmisibilă.
Instanța nu are convingerea că inculpații au săvârșit infracțiunile de șantaj de care sunt acuzați, fapt pentru care, dând efect principiului in dubio pro reo, a achitat inculpații în privința infracțiunilor de șantaj pentru care au fost trimiși în judecată.
În privința infracțiunii de constituire a unui grup infracțional, prev. de art. 8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, instanța a constatat că fapta concretă a inculpaților nu mai constituie infracțiune în noua legislație penală, fapt pentru care a făcut aplicarea art. 3 alin.1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 4 din noul Cod penal, urmând a dispune achitarea inculpaților, din următoarele considerente:
Odată cu . Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal, în data de 01.02.2014, infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, prev. de art. 323 alin.1 vechiul Cod penal, a fost abrogată.
Prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, Legea nr. 39/2003 a fost modificată prin abrogarea infracțiunii prev. de art. 8 din Legea 39/2003.
Prin Decizia nr. 12/02.06.2014 a Î.C.C.J. publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 507 din 08.07.2014, s-a stabilit că:
„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel B. - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr._ în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea problemei de drept, în sensul dacă infracțiunile prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969 și art. 8 din Legea nr. 39/2003 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013) își găsesc corespondent în art. 367 alin. (1) din Codul penal sau, dimpotrivă, sunt dezincriminate deoarece legiuitorul a înțeles să incrimineze în dispozițiile art. 367 alin. (1) din Codul penal numai infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 și Legea nr. 255/2013).
Stabilește că faptele prevăzute de art. 323 din Codul penal anterior și art. 8 din Legea nr. 39/2003, în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal, nefiind dezincriminate.”
În expunerea de motive din Decizia nr. 12/2014 a Î.C.C.J., se reține că:
„D. în situația în care, în concret, nu este îndeplinită condiția privind numărul de 3 persoane prevăzută în art. 367 alin. (6) din Codul penal, devine incident art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, conform căruia dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii.”
Potrivit art. 367 din noul Cod penal( Legea nr. 286/2009:
„Constituirea unui grup infracțional organizat
(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționată de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(4) Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.
(5) Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1) - (3) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.”
Deși prin Decizia Î.C.C.J. nr. 12/2014 s-a stabilit că art. 8 din Legea nr. 39/2003 și art. 323 din vechiul Cod penal nu sunt dezincriminate, totuși fapta concretă de care sunt acuzați cei trei inculpați în cauza de față trebuie să se circumscrie prev. art. 367 din noul Cod penal. Așadar este necesar ca inculpații să inițieze, constituie, adere sau sprijine un grup infracțional structurat, constituit pe o anumită perioadă de timp, pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii de infracțiuni.
Ministerul Public reține că inculpații au inițiat un grup infracțional „ocazional”, „ad hoc”, în data de 13.07.2010, în scopul șantajării părților vătămate F. C. și F. M.. Nicio probă administrată în cauză nu dovedește caracterul structurat al grupului. Astfel din presupusul grup fac parte tatăl( U. V. senior), și cei doi fii ai săi( U. V. junior și U. V. junior), fără a exista o structurare a acestuia. Deși legea nu definește noțiunea de „structurare”, instanța apreciază că pentru a exista o structurare în cadrul grupului este necesar să existe o subordonare ierarhică, prestabilită, în sensul că trebuie prevăzut rolul fiecărui membru în parte în comiterea infracțiunii. În cazul de față o astfel de structurare nu există.
Nicio probă nu demonstrează faptul că inculpați au acționat în mod coordonat. Caracterul coordonat presupune planificare, organizare, control cât și procurarea de instrumente, mijloace specifice, etc. În cazul de față nu este dovedit decât că cei trei inculpați s-au deplasat împreună în data de 13.07.2010 la spălătoria din loc. Lechința, jud. Bistrița-Năsăud, ale părților vătămate. În cauză nu este dovedită nici măcar legătura subiectivă a celor trei inculpați, sau intenția directă sau indirectă a acestora de a se deplasa în loc. Lechința pentru a șantaja părțile vătămate. Mai mult o astfel de intenție ar fi trebuit preconstituită( premeditată), în sensul în care înainte de deplasarea în loc. Lechința, cei trei să fi avut prefigurarea acțiunilor lor și consecințelor acestora( ce presupune existența unui interval de timp între luarea hotărârii infracționale, și începerea acțiunii sau inacțiunii). Dacă intenția inculpaților nu exista înainte de deplasarea în loc. Lechința, dacă aceștia au avut intenție repentină(spontană), caracterul coordonat și structurat al presupusului grup infracțional este eliminat.
O simplă adunare de 3 persoane( rude apropiate de altfel) nu poate constitui un grup infracțional în accepțiunea art. 367 din noul Cod penal, chiar și în condițiile în care am presupune că aceștia au acționat cu intenție, chiar și premeditată, în comiterea unor acte de șantaj( ce nu este cazul în speța de față, din motivele susmenționate). A considera că în cazul concret dedus judecății inculpații au constituit un grup infracțional organizat, ar însemna că orice formă de participație penală compusă din cel puțin trei participanți reprezintă un grup infracțional organizat. Ori o astfel de soluție este evident lipsită de logică juridică.
În privința legii penale aplicabile în cauză, instanța a constatat că infracțiunea de șantaj prev. de art. 194 din vechiul Cod penal a fost preluată de art. 207 noul Cod penal, condițiile de incriminare fiind aceleași. Cum instanța nu i-a găsit vinovați pe inculpați, iar condițiile de incriminare din vechea lege și noua lege sunt aceleași, apreciem că în cauza de față nu se pune problema analizării legii penale mai favorabile conform art. 5 din noul Cod penal sau Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.
În lumina celor menționate, în baza art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod de procedură penală rap. la art. 8 din Legea 39/2003 și la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal, va dispune achitarea inculpatului U. R., fiul lui V. și A., născut la 19.02.1968 în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, cetățenie română, 10 clase, fără ocupație, căsătorit, fără copii, domiciliat în municipiul Bistrița, .. 1, ., județul Bistrița-Năsăud, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.8 din Legea 39/2003 rap. la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 16 alin.1 lit. c Cod de procedură penală rap. la art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, a dispus achitarea inculpatului U. R.( cu datele de identificare de mai sus), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
În baza art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod de procedură penală rap. la art. 8 din Legea 39/2003 și la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal, a dispus achitarea inculpatului U. V. junior, fiul lui V. și A., născut la 13.09.1970, în . Bistrița-Năsăud, cetățenie română, 10 clase, căsătorit, un copil minor, administrator la . SRL Livezile, domiciliat în Livezile, nr. 245, județul Bistrița-Năsăud, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP_, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 al. 1 Cod Penal, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 16 alin.1 lit. c Cod de procedură penală rap. la art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, a dispus achitarea inculpatului U. V. junior( cu datele de identificare de mai sus), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
În baza art. 16 alin.1 lit. b teza I Cod de procedură penală rap. la art. 8 din Legea 39/2003 și la art. 323 al. 1 vechiul Cod Penal, cu aplicarea art. 4 din noul Cod penal, a dispus achitarea inculpatului U. V. senior, fiul lui F. și M., născut la 17.06.1946 în . Bistrița-Năsăud, cetățenie română, 8 clase ,pensionar, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, domiciliat în .. 427, județul Bistrița Năsăud, fără antecedente penale, CNP_, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii prev. de art.8 din Legea 39/2003, rap. la art. 323 al. 1 Cod Penal, întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.
În baza art. 16 alin.1 lit. c Cod de procedură penală rap. la art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, a dispus achitarea inculpatului U. V. senior( cu datele de identificare de mai sus), trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 al. 1 vechiul Cod penal, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.
A constatat că în cauză nu a fost exercitată acțiune civilă.
A respins ca inadmisibilă solicitarea reprezentantului Ministerului Public de confiscare de la inculpați a sumelor de bani presupus primite de la părțile vătămate cu titlu de dobândă.
În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Instanța nu a identificat vreo culpă procesuală a părților vătămate, mai ales în condițiile în care în prezenta cauză organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial Bistrița-Năsăud prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și judecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie condamnați inculpații U. R., U. V. junior și U. V. senior la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre cele două infracțiuni concurente pentru care au fost trimiși în judecată, constatarea concursului de infracțiuni, contopirea pedepselor și aplicarea pedepsei celei mai grele, fără aplicarea vreunui spor .
În motivele de apel s-a arătat că, achitarea inculpaților este greșită, bazată pe o interpretare oscilantă a probatoriului administrat în cauză, pe fragmentarea firului logic al desfășurării faptelor, pe ierarhizarea declarațiilor, fiind considerate principale declarațiile inculpaților și secundare cele ale părților vătămate și martorilor, ori înlăturarea unor mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, pentru ca în final, ceea ce a rămas să fie considerat insuficient pentru dovedirea faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.
Instanța de fond a pornit de la o premisă greșită, predeterminată, aceea că, inculpații nu au comis nicio faptă penală și menținându-se în această linie greșită, a construit argumentația pe care să își întemeieze soluția dată cu privire la inculpați, înlăturând pur și simplu fragmente relevante din starea de fapt, dovedită prin ansamblul probatoriului administrat, ca adevărate, cu realitatea petrecută, pasaje care nu se potriveau perfect, încât să inducă o stare de confuzie și să nu mai poată reține desfășurarea faptelor în mod logic.
În realitate, starea de fapt reținută în rechizitoriu și necontrazisă, ci confirmată de probele administrate în instanță în cursul cercetării judecătorești, nu rezultă doar din simple presupuneri, ci din succesiunea faptelor, bazate pe întreg probatoriul administrat. Instanța de fond comițând o gravă eroare înlăturând sau omițând unele probe, fie pe motiv că unele declarații nu erau identice, fie pe motiv că au fost considerate incomplete, deși se coroborau în ansamblu cu probatoriul administrat și cu succesiunea logică a faptei ce s-a petrecut. Instanța de fond a procedat la interpretarea probelor în sensul acreditării ideii unui complot constituit de către părțile vătămate susținute de martori împotriva inculpaților, fapt ce ar explica declarațiile acestora despre implicarea inculpaților în comiterea faptelor.
Instanța de fond trebuia să țină cont și de faptul că inculpații nu au ținut cont de prezența copiilor minori ai părților vătămate la incidentul din 13 iulie 2010, ci au urmărit doar atingerea scopului de a câștiga sume de bani din activitatea ilicită de împrumut cu dobândă mai mare decât cea legală, ori de a prelua un autoturism în contul unei părți din datoria pe care o atribuia persoanelor vătămate, acestora nu le-a păsat de riscurile la care s-au expus prin acțiunile lor de amenințare și violență asupra părților vătămate.
Cu privire la inculpatul U. R. s-a arătat că acesta a fost atât de pornit împotriva persoanelor vătămate încât la data de 14 iulie 2010 a exercitat amenințări cu moartea asupra acestora și în prezența organelor de urmărire penală.
Raportat la pericolul social al faptelor și al scopului procesului penal, respectiv de apărare a ordinii de drept, de prevenire a comiterii infracțiunilor și de educare a cetățenilor în spiritul respectării legilor și de a nu săvârși infracțiuni s-a apreciat că nu este normal să se dispună cu atâta ușurință achitarea inculpaților. Instanța de fond a minimalizat sau chiar a neglijat reacția de dezaprobare sau de nemulțumire care s-ar putea genera în rândul persoanelor care au cunoștință despre faptele comise de inculpați, momentul în care ar afla că în ciuda gravităților, aceștia au fost achitați.
Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial Bistrița-Năsăud, precum și a celor care puteai fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea în sensul că, în cursul anului 2008 inculpații U. V. senior și U. R. i-au împrumutat părții vătămate F. M. suma de 5000 euro și respectiv 4000 euro, cu dobândă. Partea vătămată F. M. a achitat în rate sumele de bani împrumutate de la inculpați, rămânând nerestituită o anumită sumă, fără să se facă dovada că această sumă reprezintă dobândă sau parte din împrumut.
În cursul anului 2009 partea vătămată nu a mai achitat sumele de bani restante, motiv pentru care inculpații U. R. și U. V. senior au solicitat de mai multe ori părții vătămate restituirea sumei restante, deplasându-se la spălătoria părții vătămate din localitatea Lechința, unde inculpații au intrat în conflict verbal cu partea vătămată F. M. și soția acestuia F. Carme.
Cu ocazia unei întâlniri în luna decembrie 2009 la spălătoria părților vătămate, partea vătămată F. M. a fost amenințat de către inculpații U. R. și U. V., fără să se poată stabili care dintre cei doi inculpați au adresat amenințări părții vătămate.
La data de 12 iulie 2010 inculpații U. R. și U. V. senior s-au deplasat din nou la spălătoria părților vătămate unde au discutat cu F. M. despre posibilitatea compensării datoriei cu un autoturism pe care partea vătămată îl avea expus spre vânzare, motiv pentru care cei doi inculpați urmau să revină a doua zi în localitatea Lechința.
La data de 13 iulie 2010 inculpații U. R. și U. V. senior l-au contacta și pe inculpatul U. V. junior, acesta din urmă nu participase anterior la nicio discuție cu părțile vătămate, pentru a se deplasa în localitatea Lechința în vederea concretizării compensării datoriei cu respectivul autoturism.
Ajunși în localitatea Lechința cei trei inculpați i-au găsit pe părțile vătămate F. M. și F. C., precum și copii acestora F. M. și F. R., iar între inculpații U. R. și U. V. senior pe de o parte și părțile vătămate pe cealaltă parte s-a produs un conflict verbal, partea vătămată F. C. spunându-le inculpaților că nu le va mai da nicio sumă de bani, față de sumele deja restituite. În timpul conflictului U. R. și U. V. senior au îmbrâncit-o pe F. C., însă fără să se dovedească că violențele au fost exercitate cu intenția constrângerii părților vătămate și nici că aceste acte de violență au fost de natură să producă suferințe fizice . Fiica părților vătămate F. M. în vârstă de 11 ani s-a speriat de certurile dintre părți, a început să plângă și în final s-a deplasat la locuința vecinilor părților vătămate. Inculpatul U. V. junior a încercat aplanarea conflictului, solicitându-le celorlalți doi inculpați să plece de la fața locului. Auzind scandalul din curtea familiei părților vătămate, s-au alarmat vecinii acestora S. A. și S. E., care s-au deplasat în curtea părților vătămate, iar cei trei inculpați au părăsit curtea locuinței părților vătămate.
La data de 14 iulie 2010 părțile vătămate au depus o sesizare la IPJ Bistrița-Năsăud pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Organele de poliție au început verificări preliminare sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare, citându-l pe U. R. la sediul poliției, unde inculpatul a avut o discuție contradictorie cu părțile vătămate, amenințându-le pe acestea, fără a se putea stabili în ce au constat în concret acele amenințări.
Părțile vătămate au sesizat organele de poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, fără a preciza că au împrumutat o anumită sumă de bani de la inculpați și că starea conflictuală a fost determinată de neînțelegerile cu privire la restituirea sumei.
Organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunile de șantaj și constituire de grup infracțional organizat, părțile vătămate fiind audiate în faza de urmărire penală în calitatea de martori și nu de părți vătămate.
Cu privire la infracțiunea de șantaj, se rețin următoarele:
Presupusele amenințări proferate de U. V. senior în cursul anului 2009, nu sunt confirmate de probatoriul administrat în faza de urmărire penală și la instanța de fond.
Părțile vătămate arată că U. R., chiar dacă acesta a fost însoțit de U. V. senior, ar fi proferat amenințări asupra acestora, însă declarațiile părților vătămate nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Mai mult declarațiile celor două părți vătămate diferă în sensul că, F. C. declară cele auzite de la soțul său, respectiv că, acesta ar fi fost amenințat de U. R., fără a preciza în ce constau amenințările, iar partea vătămată F. M. arată că a fost amenințat cu moartea, că-i va da foc sau că-i va sparge localul.
Presupusele acte de șantaj petrecute în cursul lunii decembrie 2009, la fel nu sunt probate. Partea vătămată F. C. declară că inculpații U. R. și U. V. senior l-au amenințat pe soțul său, fără a preciza în ce constau amenințările, iar F. M. a arătat că, U. R. l-a amenințat că îi taie capul dacă nu restituie împrumutul. Martorul T. C. prezent la fața locului a arătat că U. V. senior și nu U. R. l-a amenințat pe F. M. că-i taie capul. La instanța de fond martorul T. C. arată că, U. V. senior l-a amenințat pe F. M. pentru nerestituirea sumelor de bani împrumutate, însă părțile vătămate nu s-au speriat și nu au intrat în panică la solicitarea inculpaților.
Faptele inculpaților, așa cum au fost prezentate în detaliu mai sus nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, deoarece libertatea psihică a părților vătămate nu a fost afectată, iar acestea nu au fost determinate să execute un act împotriva voinței lor.
Presupusele amenințări efectuate de inculpați asupra părților vătămate în perioada februarie – martie 2010, la fel nu sunt probate. Partea vătămată F. C. arată că, soțul acesteia a fost amenințat de inculpații U. R. și U. V. senior, fără a preciza în ce au constat amenințările, iar F. M. arată că a fost amenințat de cei doi inculpați cu moartea. Declarațiile părților vătămate nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză și nici nu precizează în ce anume au constat amenințările și care dintre cei doi inculpați ar fi adresat amenințări părților vătămate.
Presupusele acte de șantaj din data de 13 iulie 2010, la fel nu au fost dovedite în cauză. Partea vătămată F. C. arată că, inculpații U. R. și U. V. senior l-ar fi amenințat pe soțul său cu moartea, fără a preciza care dintre cei doi inculpați ar fi adresat amenințări soțului său, că U. R. a îmbrâncit-o și a lovit fetița, iar U. V. senior a lovit-o cu palma.
În faza de judecată, partea vătămată F. C. arată că U. V. senior a adresa amenințări cu moartea, că aceasta a inițiat conflictul verbal dintre părți și că nu știe din ce motiv a fost îmbrâncită de cei doi, împrejurare din care se deduce că partea vătămată F. C. nu a perceput actele de violență ca un mijloc de constrângere, ca un act intenționat făcut cu intenția de a intimida părțile vătămate, chiar partea vătămată având dubii cu privire la scopul deplasării inculpaților la locuința acestora.
Partea vătămată F. M. arată în faza de urmărire penală că inculpații U. R. și U. V. senior l-ar fi amenințat, fără să precizeze în ce au constat amenințările, că U. R. a răsturnat o masă, a prins-o de umăr pe soția sa și a lovit fetița.
În faza de judecată F. M. arată că U. R. și U. V. senior l-au amenințat cu moartea .
Părțile vătămate nu arată în nicio declarație că ar fi fost amenințate sau agresate de U. V. junior sau că prezența acestuia la fața locului ar fi constituit o amenințare, mai mult părțile vătămate arată că inculpatul a încercat aplanarea conflictului și le-a solicitat celor doi inculpați să părăsească curtea locuinței părților vătămate.
Cu privire la actele de amenințare din data de 14 iulie 2010 efectuate de U. R., deși s-a probat că acestea au avut loc, nu s-a dovedit în ce anume au constat amenințările, scopul în care au fost făcute și finalitatea asupra psihicului părților vătămate. Astfel, din declarația martorului M. G. rezultă că U. R. le-a amenințat pe părțile vătămate că le execută, iar martorul A. P. a arătat că inculpatul U. R. le-a amenințat pe părțile vătămate, fără însă a preciza în ce au constat acele amenințări, iar din declarațiile părților vătămate rezultă că U. R. le-a amenințat că nu vor scăpa nebătuți și că au avut noroc că se aflau în curtea lor și datorită acestui fapt scandalul nu a continuat.
Pentru existența infracțiunii de șantaj este lipsit de relevanță dacă scopul urmărit a fost licit sau nu, relevanță având modul injust prin care acel folos este obținut.
În cauză nu s-a dovedit decât că, părțile vătămate au împrumutat suma de 9000 euro de la inculpați, fără a se dovedi restituirea sumei împrumutate . În această privință există susținerea inculpaților față de cea a părților vătămate sau a martorilor audiați în cauză, care nu confirmă starea de fapt pentru care inculpații au fost trimiși în judecată. Inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru efectuarea unor acte de cămătărie, între aceștia și părțile vătămate a avut loc o convenție de natură civilă și chiar dacă inculpații au solicitat dobânzi mai mari decât cele practicate de instituțiile bancare, fapta nu constituie o infracțiune.
Cu privire la infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, din nicio probă nu rezultă că inculpații au acționat în mod coordonat, în baza unui plan și având funcții specifice în cadrul acestui grup.
În cauză nu s-a dovedit legătura psihică dintre cei trei inculpați care la data de 13 iulie 2010 s-au deplasat la spălătoria părților vătămate din localitatea Lechința, cu scopul de a le șantaja pe acestea să execute un act împotriva voinței lor.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că anterior acestei date între inculpați a existat o înțelegere cu privire la deplasarea în localitatea Lechința și scopul acestei deplasări, ci dimpotrivă cei trei inculpați s-au întâlnit în mod spontan, fiind membrii ai aceleiași familii pentru a se deplasa în localitatea Lechința în sensul clarificării împrumutului acordat părților vătămate.
O simplă întrunire a trei persoane. membrii ai aceleiași familii, nu poate constitui un grup organizat în sensul dispozițiilor art.367 NCP, chiar în condițiile în care am presupune că aceștia au acționat cu intenție, chiar premeditată, în comiterea unor acte de șantaj.
Având în vedere că în cauză nu au fost probate amenințările exercitate asupra părților vătămate, că amenințările presupus efectuate de inculpați asupra părților vătămate nu au fost în măsură să determine o presiune psihică asupra părților vătămate, care să conducă la efectuarea unor acte împotriva voinței lor, la fel, nu a fost dovedită infracțiunea de constituirea de grup infracțional organizat, respectiv între inculpați nu a existat o ierarhie, o colaborarea anterioară în scopul comiterii infracțiunii de șantaj, așa cum s-a arătat prin actul de trimitere în judecată, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. apelul formulat de D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial Bistrița-Năsăud împotriva sentinței penale nr.1705 din 3 noiembrie 2014 a Judecătoriei Bistrița urmează să fie respins, ca nefondat.
În baza art.272 alin.1 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de câte 150 lei onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
Cheltuielile judiciare suportate de stat în apel, urmează să rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de către D.I.I.C.O.T. – B. Teritorial Bistrița-Năsăud împotriva sentinței penale nr. 1705 din data de 3.11.2014 a Judecătoriei Bistrița.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de câte 150 lei fiecare, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărătorii din oficiu – avocat B. G. S., avocat O. O. L. și avocat Oproae I..
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTORGREFIER
V. G. M. R. A. B. H.
red.VG/SMD
3 ex./04.05.2015
jud.fond. C. C.
| ← Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 595/2015. Curtea de Apel CLUJ | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 671/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
